Redeschiderea portii Alfa

tb» Redeschiderea porţii alfa «^
După cum s-a menţionat, poarta alfa, prin care pot pătrunde în cosmos spirite omeneşti pure (iconi) provenite din Lumea fără formă, s-a închis automat la începutul ciclului al patrulea, în momentul în care oamenii întrupaţi au început să emită energii pharismah întunecate. Ca efect al jertfei pe cruce a lui Iisus Hristos, poarta alfa s-a deschis iarăşi, astfel că, din acel moment, au început să pătrundă noi spirite pure (iconi) provenite din Lumea fără formă. Deşi, teoretic, poarta alfa s-a deschis imediat după învierea lui Iisus Hristos, procesul întrupării spiritelor pure a început să se intensifice abia în jurul anului 1900. Cu spiritele pure, iconii, provenite din lumea fără formă, lucrurile sunt încă şi mai complexe decât în cazul oamenilor icon hlisa din generaţiile anterioare. De fapt, sunt chiar complicate. Iconii, spiritele pure, nu au cunoştinţă de ceea ce s-a petrecut de-a lungul istoriei dramatice şi agitate a celor patru cicluri. Ele nu au nimic de-a face cu trecutul semenilor lor denumiţi icon hlisa, pe care nu-1 pot înţelege (de altfel, nici sâmtemii nu au nimic de-a face cu trecutul oamenilor icon hlisa). De asemenea, nu au nimic în comun cu răul, pe care nu-1 înţeleg, după cum nu-i pot înţelege pe cei care-1 manifestă. După jerfa pe cruce a lui Iisus Hristos, spiritele pure provenite direct din Lumea fără formă, nu mai primesc corpuri duh, precum s-au petrecut lucrurile în cazul oamenilor icon hlisa din generaţiile anterioare. Fiind spirite pure, iconii se întrupează direct în lumea materială, iar în momentul naşterii dobândesc corpuri sufleteşti (suflete). Pur şi simplu, la naştere, aceste fiinţe se prezintă sub forma unor spirite pure, care iau în primire corpuri sufleteşti ce îndeplinesc acelaşi rol ca şi corpul duh (oarecum asemănător ca în cazul sâmtemilor). O altă caracteristică definitorie este aceea că, după întrupare, fiinţele omeneşti din această categorie aparte nu dobândesc structuri aurice exterioare: corp emoţional, astral, mental etc. Nu au de ce să aibă ceea ce doar oamenii cu un trecut îndelungat pot avea. Să ne amintim doar că structurile aurice derivate - corpul astral, corpul emoţional şi corpul mental - au apărut, pentru prima oară, în ciclul al treilea, în urma asocierii oamenilor cu fiinţele Lorehh eterice, cu fiinţele Lorehh sexuale şi cu fiinţele Dree. Neavând trecut, aceste fiinţe nu pot avea astfel de structuri aurice, nici măcar într-o formă incipientă (ca matrice). Astfel de oameni lipsiţi de corp emoţional, corp astral şj corp mental sunt altceva decât oamenii din seminţiile icon hlisa Ca termen de comparaţie, oamenii despre care este vorba se aseamănă întrucâtva cu acei Primordiali ai Luminii, care nu s-au revoltat niciodată împotriva Ordinii cosmice. Deocamdată, spiritele pure, provenite din Lumea fără formă, nu pot trăi prea mult în lumea materială. Majoritatea dintre ele mor înainte de a împlini câteva săptămâni de viaţă. Ceea ce, pentru toţi ceilalţi oameni icon hlisa, proveniţi fie din iaduri, fie din astral, este extrem de avantajos. Fireşte, această apreciere este surprinzătoare, chiar crudă. Explicată corespunzător, este însă logică. Oamenii nu sunt izolaţi. Toţi oamenii formează un uriaş organism spiritual, cu miliarde şi miliarde de celule. Dacă i-am pune la socoteală şi pe ceilalţi cetăţeni ai cosmosului - îngerii şi spiritele naturii - , atunci dimensiunile colosale ale acestui organism cosmic, creaţie a lui Dumnezeu Unicul, ar fi copleşitoare. Ce se întâmplă totuşi în cazul în care una dmtre celulele acestui organism spiritual al cosmosului se îmbolnăveşte ? Răspunsul este la îndemâna oricui: dacă nu este vindecată la timp. le îmbolnăveşte pe celalalte. Aşa s-a întâmplat cu o parte din oamenii icon hlisa, din îngeri şi din spiritele naturii, care, răzvrătindu-se, din luminoşi au devenit întunecaţi, îmbolnăvindu-se unii pe alţii. Pentru cei luminoşi nu este nici o problemă: au rămas la fel, dar s-au disociat de cei răzvrătiţi, pentru a nu fi, la rândul lor, contaminaţi. în schimb, cei întunecaţi - celulele bolnave, care s-au îmbolnăvit una de la alta -, s-au separat, formând un "regat" independent. Ultimul avatar, în spaţiu şi timp, al acestui regat independent este planul cuantic material, care este format chiar din emisiile energetice ale celor întunecaţi. Ce se întâmplă însă în momentul în care, în cadrul acestui regat independent al întunericului şi al organismului spiritual aferent format din oameni, îngeri şi spirite ale naturii care s-au răzvrătit, este infuzată o celulă luminoasă ? Răspunsul este iarăşi la îndemâna oricui: acea celulă este expulzată cât mai rapid, pentru a nu-i vindeca (lumina sau ilumina) pe cei întunecaţi. Drept urmare, ori de câte ori a apărut un profet – sau chiar în cazul lui Iisus Hristos -, răspunsul imensului organism întunecat a fost prompt: eliminarea din regat. Cu profeţii, cei întunecaţi au scos-o până la urmă la capăt, dar nu şi cu Iisus Hristos. Deşi a venit pe la periferie, prin steaua magilor, Iisus Hristos a devenit Centrul universului. Ca Centru al universului şi ca Stăpân al Timpului, Iisus Hristos exercită o atracţie pentru toate fiinţele din cosmos. Ca Putere Supremă, 
Iisus Hristos îi atrage pe toţi către Sine. Totuşi, El exercită această atracţie în mod moderat - nici prea rapid, dar nici prea lent. Dacă atracţia ar fi prea lentă, nu s-ar produce efectele scontate. Dacă atracţia ar fi prea rapidă, atunci, într-un răstimp foarte scurt, doar câţiva oameni întrupaţi ar deveni capabili, în planul material, să atingă desăvârşirea, să se ilumineze (sau să se lumineze) şi să se mântuiască. Acea minoritate de oameni luminaţi ar emite energii pharismah contrare celor emise de restul oamenilor, iar aceste energii ar fi extrem de puternice. Doar câţiva oameni întrupaţi în lumea materială, care ar emite în mod continuu energii pharismah luminoase, ar contrabalansa răul din lume. în acest caz, s-ar bloca totul în planul cuantic material. Procesul ar fi întrucâtva identic cu cel desfăşurat imediat după potop, când toate porţile de acces în planul cuantic material s-au blocat. După potop, oamenii care, pe atunci, se aflau în haos n-au mai fost capabili să se întrupeze. Datorită acelui blocaj, a apărut semjnţia sâmtemilor. Tot astfel s-ar desfăşura lucrurile şi în cazul emiterii unor energii pharismah luminoase de către o minoritate. Totul sar bloca. Oamenii din astral nu s-ar mai putea întrupa în planul cuantic material, după cum nu s-ar mai putea întrupa nici cei din haos sau din iaduri, ceea ce ar fi o imensă catastrofă. Toţi oamenii decorporaţi ar rămâne într-un stătu quo perpetuu, în aceeaşi poziţie existenţială în care au fost surprinşi. Nici pentru oamenii din lumea materială lucrurile n-ar fi convenabile. Dimpotrivă. Prin puterea lor, oamenii (i)luminaţi din seminţia iconilor ar atrage în mod instantaneu pe toţi semenii relativ compatibili cu ei. Dacă am clasifica oamenii de la 1 la 100. pe o scală imaginară a desăvârşirii personale, am spune că numărul 1 corespunde unui om întrupat direct din iad sau din haos, iar numărul 100 corespunde (i)luminării, eliberării sau mântuirii. Dacă ar exista măcar 0,000001 % oameni care au atins, în planul cuantic material, gradaţia cu numărul 100, ei ar avea puterea să contrabalanseze răul produs de ceilalaţi (ar contrabalansa emisiile de energii pharismah negative, prin emiterea propriilor energii pharismah luminoase). Oamenii cât de cât compatibili cu cei iluminaţi, care ar corespunde gradaţiilor cuprinse între 70 şi 90, nu ar depăşi, nici ei, mai mult de 2-3% din populaţie - iar în acest caz suntem foarte darnici cu estimarea. Restul de 96-97% din populaţie, fîe oameni icon hlisa, fie sâmtemi, ar rămâne în afara procesului. Acea minoritate de maximum 3% de oameni ar fi salvată (mântuită), dar totul în jurul ei s-ar transforma într-un imens rug: totul în jur, mediu şi fiinţe, s-ar aprinde instantaneu şi ar arde întru eternitate. în acest caz nefericit, toate celulele bolnave ar fi extirpate printr-un foc necruţător. Restul de 96-97% din populaţia de oameni întrupaţi ar rămâne captivă în materie şi ar arde o dată cu aceasta. Nici spiritul, nici corpul duh nu au puterea de a ieşi singure din materie, datorită faptului că sunt prizoniere într-o carapace mult mai densă: trupul fizic. Spiritul şi corpul duh ar fi astfel condamnate să rămână prizoniere în carapacea formată din materie, resimţind chinurile veşnice. Acesta este, de fapt, motivul pentru care trebuie evitată cu desăvârşire orice modificare, cât de mică, a echilibrului dintre lumină şi întuneric din lumea materială, înainte de a se fi împlinit sorocul. Aceste este şi motivul pentru care Dumnezeu nu s-a manifestat decât într-un mod limitat în lumea materială. Se spune că, în momentul în care Dumnezeu în Plinătatea Sa Dumnezeiască a apărut în faţa lui Moise, muntele Sinai era în flăcări (Textul veterotestamentar spune că fumega, iar acest aspect trebuie înţeles ad litteram, nu simbolic sau metaforic). Se spune că, în acele momente, contactul Augustei Prezenţe a lui Dumnezeu - Slava lui Dumnezeu - cu planul cuantic material a fost atenuat de mai multe cercuri de îngeri ai Puterii, care aveau rolul de a absorbi Puterea generată de Slava lui Dumnezeu. Ei au înconjurat muntele, formând mai multe cercuri concentrice, pentru ca mediul să nu fie afectat de Augusta Sa Prezenţă. Dacă Dumnezeu, ca Plinătate, şi-ar fi exercitat Atributele Sale Dumnezeieşti direct în planul cuantic material, nu numai muntele Sinai ar fi fumegat, ci şi întregul cosmos material, până la ultima stea de pe firmament. Şi în cazul lui Iisus Hristos s-a petrecut acelaşi fenomen, înainte de întrupare, Iisus Hristos şi-a lăsat Veşmântul de Lumină în ceruri. Steaua magilor era doar o poartă, dar lumina ce radia, fiind vizibilă de pe pământ, era chiar Veşmântul de Lumină al lui Iisus Hristos (Slava Sa), lăsat în cer. Iisus Hristos este a doua Persoană a Sfintei Treimi - Iubirea nesfârşită -, iar Slava Sa este extrem de puternică. După înviere, Iisus Hristos şi-a preluat iarăşi Veşmântul de Lumină. Actualmente, efectele pe care l-ar putea avea Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos asupra celulelor bolnave din cosmos (oameni, îngeri, spirite ale naturii din categoria celor întunecaţi) sunt atenuate tot de îngerii Puterii, care se îngrijesc ca nici 
un om să nu intre în contact aurie, direct, cu El. Doar cei purificaţi se pot considera norocoşi dacă pot sta la o distanţă convenabilă, în faţa Sa. Acesta este de altfel şi motivul pentru care Iisus Hristos nu şi-a exercitat, încă de la început, Atributele Sale Dumnezeieşti în lumea materială. Dacă le-ar fi exercitat chiar şi într-o proporţie foarte redusă, planul cuantic material şi-ar fi încheiat existenţa printr-un foc nimicitor. Acesta este şi motivul pentru care una din întrebările fundamentale ale oamenilor nu şi-a găsit un răspuns cât de cât convenabil: de ce Dumnezeu nu vine în lume să eradicheze, o dată pentru totdeauna, răul din lume ? Un răspuns cât de cât comprehensibil ar fi următorul: dacă Dumnezeu în Plinătatea Sa ar veni, dintr-o dată, în cosmosul material, care este un regat al întunericului (materia este formată din emisiile cristalizate ale celor întunecaţi, de-a lungul razelor de creaţie), acesta s-ar aprinde de la sine. Acest fenomen se va produce doar la Sfârşitul timpului, când efectele jerfei pe cruce vor fi încetat şi se va face departajarea între cei buni {cei aleşi, care vor primi veşminte noi) şi cei răi, în urma Judecăţii (de apoi). Acesta este destinul final al materiei şi al aspectului mineral al cosmosului. Toţi cei întunecaţi care nu se vor fi salvat până în acel moment, vor rămâne captivi în imperiul materiei, care va arde în mod Perpetuu. Tocmai pentru a preântâmpina un asemenea fenomen, Iisus Hristos exercită, în mod continuu, o acţiune moderată, nici Prea puternică, dar nici prea slabă; doar astfel poate permite tuturor fiinţelor din cosmos să-L urmeze, E! fiind ultima salvare şi ultimul refugiu. Prin această acţiune de smulgere din captivitatea Celui rău a cât mai multor suflete, acel procent al aleşilor, care actualmente nu depăşeşte 2-3 %, se va mări considerabil, până ce va ajunge la minimum 51 % din totalul populaţiei din cosmos (procentul celor aleşi va fi mult mai mare, dar abia de la limita de 51 % va începe să se schimbe radical peisajul acestei lumi). Nu Iisus Hristos va aduce focul distrugător de la Sfârşitul timpului. Iisus Hristos nu poate aduce distrugerea, datorită faptului că El este Dumnezeu. El este continuitatea a toate şi Iubirea nesfârşită. Incendiul de la Sfârşitul Timpului va fi doar un efect secundar al amplificării procentajului de lumină din cosmos. Creşterea procentajului de lumină nu se poate realiza decât prin intermediul oamenilor. Cei peste 51% din oameni deveniţi "aleşi" (luminoşi; care vor primi veşminte noi), vor emite, cu de la ei putere, o lumină ce nu va mai putea fi suportată de structurile materiei, care este întuneric cristalizat. Exemplul cel mai bun pentru a ilustra un astfel de fenomen se află în lumea materială. Dacă ţinem un vreasc sub bătaia razelor Soarelui de amiază, nu se va întâmpla nimic. Cel mult, vreascul se va usca şi mai mult. Când, însă, este folosită o lupă, care va focaliza lumina Soarelui, vreascul va fi incendiat extrem de rapid. în cazul nostru, oamenii se vor comporta ca nişte lupe. Cantitatea de lumină va fi atât de mare, încât întunericul nu o va putea suporta şi nici cuprinde. Sau, după cum stă scris în Evanghelia după Ioan, "Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a cuprins-o". Când întunericul nu va mai suporta cantitatea imensă de lumină ce se va prăvăli din înalturi, se va aprinde şi va arde în veşnicie. Şi tot ce este făcut din întuneric va fi cuprins de vâlvătăile acelui foc straniu, care nu trebuie confundat cu focul material, care arde doar atâta timp cât este alimentat. Acesta este motivul pentru care spiritele pure pătrunse prin poarta alfa, care se întrupează actualmente, nu trăiesc prea mult şi nici nu este necesar să trăiască deocamdată în lumea materială. Dacă mai multe astfel de spirite ar rămâne în lumea materială, ar bloca întregul proces al mântuirii. Noi, toţi, ceilalţi oameni (pentru că toţi suntem în aceeaşi barcă), am rămâne blocaţi pe unde am apuca: fie în iaduri, fie în astral, fie în planul cuantic material. Cel mai trist ar fi pentru cei care vor fi surprinşi în planul cuantic material, care vor arde împreună cu acesta. Acesta este, în sfârşit, motivul pentru care Primordialii Luminii, care s-au manifestat la începutul ciclului, refuză să se mai implice în planul cuantic material şi aşteaptă derularea procesului mântuirii sub conducerea atentă a lui Iisus Hristos. Dacă Primordialii Luminii s-ar fi amestecat cu oamenii întrupaţi, atunci ar fi format un pol al luminii foarte puternic, care ar fi contrabalansat întunericul, dar cu efecte nedorite. Rezultatul ar fi fost acelaşi. 

Efectul Lazar

"Efectul" Lazăr 
Oamenii din seminţia icon hlisa au fost primii care trebuiau salvaţi. Ei duc, de fapt, greul în lumea materială. Au urmat, fireşte, oamenii din seminţia sâmtemilor, care trebuiau preluaţi în integralitatea lor de către Iisus Hristos. Totuşi, în cazul oamenilor din seminţia sâmtemilor, procesul preluării a fost mult mai complicat. El se desfăşoară şi în ziua de astăzi şi se va desfăşura până la Sfârşitul timpului. în cazul sâmtemilor, lucrurile sunt mai complicate datorită faptului că au o structură aurică diferită de cea a oamenilor din seminţia icon hlisa. Sâmtemii sunt desemnaţi în Vechiul Testament prin expresia "fiii oamenilor". După cum s-a menţionat, sâmtemii, ca structură aurică, sunt formaţi din steaua sufletului, care îndeplineşte rolul spiritului şi din corpul sufletului, care este ca un corp duh nou. Corpul sufletului îndeplineşte acelaşi rol pe care, la oamenii icon hlisa, îl îndeplineşte corpul duh. La fel ca şi oamenii icon hlisa, sâmtemii au corp eteric, corp emoţional, corp astral, corp mental etc. După cum s-a remarcat, după moarte, oamenii icon hlisa sunt atraşi în una din locaţiile cu care sunt în sintonie, în funcţie de faptele lor din lumea fizică: în iad, în haos, în lumea astrală etc. La sâmtemi, acest proces este blocat, datorită faptului că nu au acel "veşmânt" care este corpul duh - veşmânt care la oamenii icon hlisa este virusat de experienţele din ciclurile anterioare. Oamenii din seminţia sâmtemilor au drept "veşmânt" doar corpul sufletului, cu care nu se poate pătrunde în locaţiile denumite iad, haos, Regatul morţilor vii, lumea astrală etc, datorită faptului că este format dintr-un alt tip de energie. în toate aceste locaţii transfizice nu pot pătrunde decât cei care au un corp duh. în consecinţă, oamenii din seminţia sâmtemilor sunt incompatibili cu locaţiile respective. Fireşte, oamenii din seminţia sâmtemilor nu mor definitiv - n-ar avea cum. Dar nici nu au unde să meargă după moarte. De aceea, după clipa morţii, structura lor aurică suferă un proces de restructurare. La oamenii din seminţia sâmtemilor, imediat după moarte, toate structurile aurice exterioare (corpul emoţional, corpul astral, corpul mental) sunt resorbite în suflet (mai precis în corpul sufletului), ca nişte fumuri - până la UD punct, la fel ca la oamenii icon hlisa. Chiar şi patternurile energetice (matricea energetică) ale corpului material sunt înmagazinate în corpul sufletului. Concomitent, sâmtemii intră într-o stare specifică, denumită adormire, în care dispare continuitatea conştientei. Pe măsură ce corpul fizic al sâmtemilor se descompune în pământ, corpul sufletului îşi pierde forma umanoidă şi ^ condensează într-o sferă cu diametrul de aproximativ o jumătate de metru. Această sferă formată din energia corpului sufletului dăinuie la nesfârşit, în apropierea locului în care a fost înmormântat cadavrul. în interiorul ei pulsează, ca o lumină intermitentă, steluţa sufletului. în sfera sufletului sunt înmagazinate toate informaţiile - patternurile - cu privire la structura aurică a acelui om. Prin jerfa Sa, Iisus Hristos a modificat din temelii destinul post-mortem al tuturor sâmtemilor. Fiind Stăpânul Timpului, Iisus Hristos nu a modificat doar destinul post-mortem al sâmtemilor care au trăit pe vremea Sa ori care s-au născut după aceea, ci şi - iar aceasta este o mare taină a cosmosului - al celor care au trăit înaintea jertfei Sale. Ca Dumnezeu al celor vii, iar nu al celor morţi, în momentul jerfei pe cruce, Iisus Hristos a pus Efigia Sa peste toţi sâmtemii: trecuţi, prezenţi şi viitori. Efigia Dumnezeului Celui Viu este Lumina şi viaţa veşnică. Prin jertfa Sa, Iisus Hristos a infuzat viaţa veşnică celor ce sunt uniţi cu El, ceea ce nu mai fost nimeni capabil să facă vreodată în cosmos. Interesant de remarcat este şi faptul că, deşi a pătruns în cosmos pe la periferie (din exterior), prin acel loc denumit steaua magilor, Iisus Hristos a devenit Centrul Universului datorită jertfei pe cruce. în consecinţă, El a acţionat, la nivelul lumii materiale, dinspre centru spre periferie (invers decât orice altă fiinţă). Devenind Centrul Universului, Iisus Hristos a infuzat din interior Viaţa şi Lumina întregii creaţii. Iisus Hristos a modificat din temelii destinul post-mortem al tuturor sâmtemilor, datorită faptului că, prin jertfa sa, s-a unit cu întreaga creaţie, deci şi cu sâmtemii - mai exact spus, cu energia sufletească ce stă la baza alcătuirii corpului lor sufletesc (care face parte din creaţie). Iisus Hristos s-a unit cu sâmtemii din interior, nu din exterior. Prin unirea cu întreaga creaţie, Iisus Hristos a impregnat cu   energia   Sa   sufletească   toate   corpurile   sufleteşti . sâmtemilor din trecut, deja morţi (care se aflau deja în starea de sfere sufleteşti), ale celor contemporani momentului crucificării şj învierii şi, prin aceştia, a urmaşilor lor, devenind Părintele (Tatăl) tuturor. în toţi sâmtemii, Iisus Hristos a pus Efigia sa, dăruindu-le viaţa veşnică. Toţi sâmtemii defuncţi şi adormiţi rămân astfel într-un fel de somn fără vise, în 
comuniune cu Marele Suflet al lui Iisus Hristos. De când au apărut ca seminţie, oamenii sâmtemi au urmat un destin cosmic atipic, diferit de cel al oamenilor icon hlisa. Despre oamenii din seminţia sâmtemilor se poate spune că s-au născut o singură dată şi că au murit o singură dată - că au avut o singură existenţă întrupată; din momentul morţii, oamenii din seminţia sâmţemilor au deveniţi adormiţi. Despre oamenii din seminţia sâmtemilor vorbesc scrierile sacre creştine, atunci când afirmă că oamenii se nasc o singură dată şi mor o singură dată; despre oamenii din această seminţie, scrierile creştine afirmă că, după moarte, aşteaptă Judecata de apoi, fiind aflaţi într-o stare de "adormire" şi fără posibilitatea de a se mai întrupa. Sâmtemii nu vor renaşte aşadar decât la Judecata de apoi, când va avea loc Sfârşitul timpului (veacurilor). Despre ei, scrierile creştine spun că aşteaptă învierea trupurilor şi viaţa veşnică. De aceea, se spune că sunt adormiţi întru Hristos. Ca o paranteză, se mai poate spune că, în ziua de astăzi, toţi oamenii defuncţi botezaţi în rit creştin sunt desemnaţi prin formula adormiţi întru Hristos şi sunt înmormântaţi prin aceleaşi ritualuri, sub crucea pe care stă scris INRI, datorită faptului că cei care-i înmormântează nu mai ştiu cine este din seminţia sâmtemilor şi cine este din cea icon hlisa. Şi de fapt, nu mai prezintă nici o importanţă. Primul sâmtem înviat din istorie a fost Lazăr, iar cazul său special a prefigurat cele ce se vor petrece la Sfârşitul timpului. Prin Lazăr, Iisus Hristos a introdus un nou mod de a fi în cosmos (un nou model ontologic). învierea lui Lazăr nu trebuie raportată la instalarea unei stări de catalepsie sau de moarte clinică, cum este adesea explicat în ziua de astăzi. Lazăr nu a fost un om din seminţia icon hlisa, ci un om din seminţia sâmtemilor. "Modelul Lazăr" prefigurează ceea ce se va petrece la Sfârşitul timpului, după Judecata de apoi, când, pe baza Patternurilor energetice ale trupului fizic şi ale structurilor aurice exterioare - corpul eteric, corpul emoţional, corpul astral etc - înmagazinate în sfera sufletească a sâmtemilor, va avea loc învierea trupurilor (care nu are nimic de-a face cu reîncarnarea oamenilor icon hlisa, fiind vorba despre un fenomen total diferit; orice tentativă de asimilare a celor două fenomene este eronată). Acest fenomen constituie o mare taină a cosmosului spiritual. învierea trupurilor se va produce doar în cazul oamenilor din seminţia sâmtemilor, nu şi al oamenilor icon hlisa, care continuă propriul lor proces al palingeneziei (reîncarnării). Sâmtemii pot fi înviaţi datorită faptului că tot ce au reprezentat în existenţa lor unică din planul material este înmagazinat în interiorul sferei sufleteşti. Toate patternurile energetice pe care a fost constituit trupul material, inclusiv structurile aurice exterioare pe care le avea acel om în momentul morţii vor fi remanifestate. Procesul învierii unui trup de sâmtem se va deraia astfel: în prima etapă, din sfera sufletească condensată se va forma iarăşi corpul sufletului în forma sa umanoidă. Apoi se vor forma, în sens invers, corpurile aurice exterioare, începând cu corpul mental, cu corpul astral şi cu cel emoţional. Se va forma iarăşi corpul eteric, care se va prezenta exact ca în existenţa terestră a acelui om. în cele din urmă, pe baza patternurilor energetice ale corpului eteric, se va forma corpul material. Precum pilitura de fier este atrasă de un magnet, particulele materiale ("ţărâna") vor fi atrase de patternurile energetice ale corpul eteric pentru a constitui un nou corp fizic. Totuşi, noul trup fizic al sâmtemilor va fi constituit dintr-o materie diferită de cea de astăzi - dintr-o materie purificată, lipsită de păcat, aşa cum a fost cândva, la începutul ciclului. Trupul resuscitat, format din acea materie, va lumina din interior - dinspre centru spre periferie: centrul, în acest caz, va fi Shainiah, chakra inimii. (42) Procesul se va produce la fel ca la oamenii din seminţia icon hlisa. Când anume va avea loc Sfârşitul timpului şi Marea Judecată nu ştie nimeni; o mică aluzie există totuşi într-o - să-i zicem - cimilitură, enunţată cândva de inegalabilul Ion Creangă, în basmul Harap Alb: "încălecând, porneşte (pe drumul) spre împărăţie, / Dumnezeu să ne ţie, / Că Cuvântul din Poveste; înainte mult mai este". 

Transformarea lumii de dincolo

r&" Transformarea lumii de dincolo «^
Un alt efect important al jerfei lui lisus Hristos a constat în modificarea, din temelii, a destinului post-mortem al celor două mari seminţii de oameni - oamenii din seminţia icon hlisa şi oamenii din seminiţa sâmtemilor. Vom începe cu oamenii din seminţia icon hlisa. După jertfa lui lisus Hristos, destinul post-mortem al oamenilor icon hlisa a cunoscut o modificare foarte importantă. Imediat după moartea pe cruce (mai precis spus, între moartea pe cruce şi învierea a treia zi), Duhul lui lisus Hristos a pătruns în iaduri, unde adăstau, lipsite de conştiinţă şi de identitate, nenumărate fiinţe omeneşti din toate generaţiile, lisus Hristos a desfiinţat mare parte din găurile de vierme numite iaduri care  în acea perioadă  El a eliberat toţi oamenii din iaduri Totodată, Iisus Hristos a cerut Primordialilor întunericului cei mari să se întoarcă la Lumină. O parte din ei - cei care deja erau copţi - s-au întors la Lumină. (40) în marea lor majoritate, iadurile, formate de-a lungul vechilor găuri de vierme, şi-au încetat existenţa. înainte de jertfa pe cruce a lui Dsus Hristos existau 76 sau 78 de iaduri. După jerfa pe cruce au mai rămas 13. La începutul anului 1900 mai existau doar 12 găuri de vierme, ceea ce înseamnă că au fost necesare aproape două milenii pentru a fi desfiinţată o gaură de vierme. Cele 12 găuri de vierme încă există în ziua de astăzi, datorită faptului că mai sunt oameni care emit energii pharismah întunecate în lumea materială, prin exercitarea liberului arbitru. Imediat după eliberarea oamenilor din iaduri, Iisus Hristos s-a deplasat în Regatul morţilor vii, unde i-a eliberat pe toţi morţii vii. Regatul morţilor vii şi-a încetat existenţa. în vechea formă, nu a mai rămas nimic din Regatul morţilor vii. Totuşi, actualmente, mai există o reminiscenţă a vechiului regat, denumită regiunea infraeterică, în care pătrund toate acele fiinţe omeneşti care mor fără a avea pusă, în prealabil, pecetea morţii şi care au murit înainte de a le fi venit sorocul: fantomele rătăcitoare, stafiile şi strigoii. (41) Imediat după desfiinţarea majorităţii iadurilor şi a Regatului morţilor vii, s-a format lumea astrală. Toţi oamenii icon hlisa din Regatul morţilor vii şi din iaduri au primit Efigia lui Iisus Hristos şi au fost strămutaţi în nou constituita lume astrală. Spre deosebire de vechile iaduri sau de Regatul morţilor vii, lumea astrală este o lume luminoasă, în care defuncţii păstrează identitatea şi continuitatea conştiinţei. Lumea astrală este, la rândul ei, împărţită în mai multe subpaliere cuantice, în funcţie de calitatea defuncţilor care le locuiesc. Toate aceste evenimente s-au desfăşurat de-a lungul celor trei zile scurse după moartea pe cruce a lui Iisus Hristos. La sfârşitul celei de-a treia zi, Duhul lui Iisus Hristos, în care coborâse în Iad şi în Regatul morţilor vii, s-a unit cu trupul din mormânt. în acel moment, s-a produs cel mai mare eveniment al tuturor timpurilor: învierea trupească din morţi a Fiului lui Dumnezeu. In momentul învierii, a treia zi după moartea pe cruce, Iisus Hristos şi-a format Trupul de Slavă Istoria 
creştinismului, ca Lucrare a lui Iisus Hristos în Trupul de Slavă, a început în acea zi numită a cincizecimii -Rusaliile -, în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor. Acela a fost momentul crucial în care efectul jertfei pe cruce a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, s-a manifestat, pentru prima oară, la nivel planetar. Eliberarea celor din iaduri şi din Regatul morţilor vii, precum şi formarea lumii astrale, a influenţat destinul ulterior al oamenilor întrupaţi. La scurt timp după învierea lui Iisus Hristos, oamenii icon hlisa au început să se întrupeze direct din recent constituita lume astrală. Spre deosebire de toţi oamenii care s-au întrupat până în acel moment, cei proveniţi din lumea astrală n-au mai venit la întrupare de-a lungul razelor de creaţie, prin porţile numite stele. După cum a fost menţionat, în toată istoria anterioară a cosmosului, oamenii s-au întrupat direct din iaduri şi din haos, de-a lungul razelor de creaţie. în schimb, oamenii proveniţi din lumea astrală s-au întrupat printr-o modalitate de manifestare denumită apropiere imediată. De atunci şi până în ziua de astăzi, toţi oamenii proveniţi din lumea astrală se întrupează printr-o apropiere imediată. în momentul întrupării unui om prin apropierea imediată, planurile cuantice astral, eteric şi material se suprapun pentru câteva clipite, după care se formează un fel de culoar, ca o supapă (aşa pare), prin care corpul duh pătrunde în trupul mamei. Locul prin care se realizează penetrarea planurilor cuantice este extrem de mic, iar durata deschiderii este de câteva secunde. Astăzi, există o controversă cu privire la modalităţile întrupării unei fiinţe în lumea materială: după unele concepţii, oamenii provin din stele, iar după altele provin din lumea astrală (denumită în mod generic "lumea de dincolo"). Trebuie dat dreptate ambelor concepţii: există, în continuare, oameni care vin din stele - pe calea cea veche, de-a lungul razelor de creaţie. De asemenea, există oameni care se întrupează direct din lumea astrală - care reprezintă calea cea nouă. Controversa cu privire la acest subiect provine din aplicarea unui mod de gândire total defectuos, care are tendinţa de a generaliza şi de a schematiza totul. în ziua de astăzi, prin porţile numite stele vin în continuare, de-a lungul razelor de creaţie, oameni din iaduri şi din haos, pentru a se întrupa. Oamenii din această categorie sunt foarte mulţi. Mai mult decât atât: sunt epoci, perioade sau ani ÎQ care, datorită energiilor pharismah întunecate emise de părinţi în momentul concepţiei, vin la întrupare, din stele, de-a lungul razelor de creaţie, mai mulţi oameni decât ar trebui, ÎD detrimentul celor din astral. Unii dintre cei care vin de-a lungul razelor de creaţie, nu s-au întrupat cam de multişor în lumea materială: mulţi se întrupează pentru prima oară după jertfa lui Iisus Hristos. în multe cazuri, aceşti oameni îşi îmbunătăţesc comportamentul, astfel că, după moarte, nu se mai reîntorc în iaduri - în cele 12 iaduri care mai există -, ci pătrund, pentru prima oară, în lumea astrală. Acesta este, de altfel, planul lui Iisus Hristos pentru oamenii din seminţia icon hlisa. Oamenii din seminiţia icon hlisa care încă se află în haos şi în iaduri trebuie să se întrupeze în lumea materială şi să-şi îmbunătăţească comportamentul. Este o mare şansă pentru toţi aceşti oameni să pătrundă după moarte în lumea astrală şi să nu se reîntoarcă în iaduri sau în haos. Imediat după ce pătrund în lumea astrală, ei sunt luaţi în primire de oameni specializaţi - educatori sau învăţători. Este un paradox al sorţii faptul că o parte dintre învăţătorii din lumea astrală sunt chiar victimele lor din existenţele anterioare, când răul stăpânea pământul. în lumea astrală nu există îngeri, ci doar oameni care îndeplinesc funcţia de învăţători pentru semenii lor - pentru fraţii lor. în lumea astrală, oamenii se învaţă unul pe altul, într-un circuit educativ grandios. Din lumea astrală, oamenii icon hlisa se reîntrupează (reîncarnează) iarăşi, după o perioadă variabilă de timp, în lumea materială, într-un circuit neîntrerupt, pentru a participa la educarea semenilor lor care se întrupează pentru prima oară din haos şi din iaduri. Oamenii ce provin din iaduri, trebuie aşteptaţi în lumea materială de fiinţe omeneşti care au deja un stagiu de pregătire în lumea astrală. Aceştia din urmă vor deveni părinţi sau educatori pentru cei proveniţi din iad. în era creştină, evoluţia oamenilor se produce în mod colectiv. 

Efectele jertfei pe cruce

Efectele jerfei pe cruce 
Iisus Hristos este singura fiinţă din cosmos capabilă să furnizeze Lumina şi să-i atragă pe toţi Cei răzvrătiţi spre prezentul continuu - acolo unde este Dumnezeu. Iisus Hristos este Stăpânul Timpului. El este Purtătorul Cheilor Timpului, datorită faptului că Fiinţa Sa se află într-o continuă nemişcare. Aflându-se într-o continuă nemişcare, în prezentul continuu, imuabil în Esenţa sa divină, Iisus Hristos poate controla Timpul, care este mişcare. Prin jertfa pe cruce, Iisus Hristos a deschis calea ca toţi Cei răzvrătiţi să poată experimenta atât continuitatea formei, care înseamnă viaţa cosmosului, cât şi discontinuitatea formei, care înseamnă moartea cosmosului. Singurul loc în care poate fi experimentată continuitatea (viaţa) şi discontinuitatea (moartea) este planul cuantic material şi trece prin om. Planul cuantic material şi omul, ca fiinţă întrupată, au devenit câmpul de bătălie a cosmosului. Instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu (sau împărăţia cerurilor) este echivalentă cu reinstaurarea Paradisului originar, în condiţiile în care planul cuantic material este condamnat Ia dispariţie. Toate impulsurile de salvare pentru cei întunecaţi au fost însămânţate în timpul existenţei întrupate a lui Iisus Hristos, dar au fost continuate după moartea pe cruce şi după înviere. Fructele acţiunilor lui Iisus Hristos nu s-au încheiat nici în ziua de astăzi, dar procesul continuă cu intensitate sporită. Iisus Hristos a acţionat pe toate planurile, pe de-o parte pentru a-i salva pe toţi Cei întunecaţi, iar pe de altă parte, pentru a readuce Paradisul originar sub noua sa formă, numită împărăţia lui Dumnezeu. Efectele jertfei pe cruce; ale scurgerii sângelui Său pe Pământ şi ale tuturor acţiunilor Sale ulterioare pot fi urmărite pe mai multe direcţii principale. (39) După moartea pe cruce, care a implicat o mare jerfă de Lumină şi după scurgerea sângelui Său pe pământ, Iisus Hristos s-a unit cu creaţia (cu natura şi cu întocmirile sale) şi cu toate fiinţele  din  cosmos.  Aceasta  constituie primul  şi  cel  mai important efect al jerfei lui lisus Hristos. Al doilea efect important al jerfei a constat în schimbarea condiţiei post-mortem a tuturor oamenilor icon hlisa, concomitent cu modificarea configuraţiei lumii de dincolo. Al treilea efect important al jerfei a constat în modificarea, din temelii, a destinului post-mortem al oamenilor din seminţia sâmtemilor. Al patrulea efect important al jerfei a constat în modificarea configuraţiei aurice a oamenilor dm toate generaţiile şi seminţiile. care s-au întrupat după moartea şi învierea Sa, petrecute în anul 33 al erei creştine, concomitent cu sădirea unor potenţialităţi ce fac posibilă mântuirea. Al cincilea efect important al jerfei a constat în deschiderea, după o lungă perioadă de timp, a porţii alfa, prin care au început să pătrundă, direct din Lumea fără formă, spirite omeneşti pure (iconi). Al şaselea efect important al jerfei a constat în ajutorarea directă a oamenilor din lumea materială, pentru ca aceştia să nu mai cadă sub influenţa celor întunecaţi. La această acţiune de ajutorare au fost chemaţi să participe toţi îngerii din Ierarhia Fiilor Luminii şi toate spiritele bune ale naturii aflate în Oceanul de Lumină. Al şaptelea efect important al jerfei a presupus apariţia unui nou plan cuantic, Planul cuantic al Sufletului lui lisus Hristos şi formarea Adunării celei mari a oamenilor. Al optulea efect important al jerfei a presupus constituirea unui nou Centru de putere al Luminii, format exclusiv din oameni. Acest nou Centru de putere este denumit Ataltalia. Al nouălea efect important al jerfei i-a vizat pe Cei întunecaţi: fiinţele Lorehh, fiinţele Dree şi Primordialii întunericului cei mari. Datorită jertfei pe cruce a lui lisus Hristos a avut loc o limitare a posibilităţilor de manifestare ale Celor întunecaţi. Totodată au fost constituite noi premise în vederea reîntoarcerii lor la Lumină. Primul efect important al jerfei pe cruce 1-a constituit, aşadar, unirea lui lisus Hristos cu întreaga creaţie, cu mediul, cu întocmirile sale şi cu toate fiinţele omeneşti. Prin jerfa Sa, Iubirea nesfârşită, lisus Hristos a infuzat Viaţă şi Lumină 
întregii creaţii, acţiune ce a presupus modificarea raporturilor dintre lumină şi întuneric în lumea materială. înainte de jertfa lui lisus Hristos, au fost mai multe tentative de a elimina răul şi întunericul din lumea materială, dar toate au eşuat datorită faptului că a fost folosită forţa. în cel de-a patrulea ciclu, aceste tentative au aparţinut oponenţilor transfizici ai răului - morţii vii, oamenii prometeici, cei de la miazăzi etc. Toţi au încercat să elimine răul prin folosirea forţei, ceea ce a reprezentat un rău şi mai mare, care, la rândul său, a adus la viaţă un alt rău, mult mai vechi şi mai puternic. Acesta a fost, de altfel, motivul pentru care au eşuat cu toţii. Prin jertfele lor individuale sau colective, oponenţii răului au reuşit doar mici corecţii: pentru scurte perioade, lumina s-a infuzat iarăşi în creaţie, dar, în cele din urmă, datorită emiterii de noi pharismah întunecate, totul a revenit la fel ca înainte, dacă nu şi mai rău. Dacă se continua în acest fel, creaţia ar fi redevenit întunecată, precum era în cel de-al treilea ciclu, când s-au constituit, pe scară extinsă, acele pseudo-paradisuri artificiale. în aceste condiţii, ar fi trebuit să aibă loc o nouă confruntare între Fiii întunericului şi Fiii Luminii şi, implicit, o nouă distrugere a planului cuantic material. Nu s-a produs acest eveniment tragic, datorită faptului că, prin jerfa sa, lisus Hristos a infuzat un excedent de Lumină şi de Viaţă în planul cuantic material - în creaţie şi în fiinţe. 

Eu iti spun

 "Eu îţi spun"
Actualmente, în cronica akasha, nu există foarte multe imagini cu privire la existenţa trupească a lui Iisus Hristos. Doar cele mai importante episoade ale existenţei Sale mai pot fi observate de un clarvăzător în cronica akasha - printre care şi crucificarea. Explicaţia îngerilor din Ierarhia Fiilor Luminii cu privire la acest subiect este următoarea: energia remanentă - sunetul, mirosul şi lumina - a acestor evenimente s-a mutat din cer pe pământ, sub formă de lumină scrisă. Imaginea Cuvântului lui Dumnezeu s-a mutat pe pământ, acolo unde, afirmă ei, rezidă Adevărata Putere. Cu alte cuvinte, pe măsură ce fructele actelor lui Iisus Hristos au încolţit pe pământ, imaginile din cronica akasha s-au estompat. Totuşi, încă mai există suficiente imagini în cronica akasha cu privire la existenţa întrupată a lui Iisus Hristos, ceea ce înseamnă că mai sunt încă multe roade care trebuie să încolţească pe pământ. De-a lungul întregii sale existenţe întrupate, Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, s-a jertfit pentru întregul cosmos. El a făcut jertfe de sunet, jertfe de miros şi jertfe de lumină. Jertfele de sunet au fost predicile. Iisus Hristos a rostit Adevărul, pentru că El însuşi era, este şi va fi Adevărul. Absolut tot ce a rostit Iisus Hristos de-a lungul existenţei Sale a fost adevărat. Jertfele de miros s-au concretizat prin transpunerea imediată (instantanee) a vorbelor Sale în planul material. Ceea ce Iisus Hristos a spus prin sunet (prin Vorbire Adevărată) s-a realizat efectiv în planul material prin activităţile Sale motorii (care constituie faptele din planul material), care corespund mirosului. Ceea ce El spunea ca Vorbire Adevărată se realiza instantaneu, pentru că vorbea însuşi Cuvântul, care este esenţa sunetului din lumea materială. Iisus Hristos a tămăduit doar prin intermediul Cuvântului: Eu îţi spun: "Ia patu! şi scoală-te"; "învie"; "eşti vindecat" sau "credinţa ta te-a vindecat" etc Cea mai înaltă jertfă pe care a făcut-o Dumnezeu făcut om, a fost jertfa de lumină. Jertfa de lumină nu se poate face în mod eficient de către oameni; ea este atributul exclusiv al luj Dumnezeu, care este Puterea Supremă. Lumina este continuitatea a toate, este efectul văzut al prezentului continuu în care există Fiinţa lui Dumnezeu. De aceea, lisus Hristos, a treia Persoană a lui Dumnezeu, este Lumina Lumii. Lumina Lumii este continuitatea a toate; doar prin Iubire/Lumină se poate produce continuitatea a tot ce există. Prin jertfa de lumină, lisus Hristos a realizat continuitatea Luminii în lumea materială. Dacă lisus Hristos poruncea demonilor (fiinţelor Lorehh) să iasă dintr-un om, aceştia nu mai aveau posibilitatea de a intra vreodată înapoi. Omul era ca şi sigilat din acest punct de vedere (fireşte, de-a lungul existenţei sale, acel om putea contacta alte boli - ca efect al activităţii unor demoni Lorehh - , dar nu cea care-i fusese vindecată de lisus Hristos). Dacă un om era vindecat prin puterea lui lisus Hristos, putreziciunea nu mai avea nici o şansă să mai revină în acelaşi fel. Aceasta însemna că lisus Hristos, prin poruncile Sale -Vorbirea Adevărată - realiza o continuitate a Luminii. Dacă nu ar fi existat o astfel de continuitate a Luminii, omul respectiv ar fi fost iarăşi cucerit de aceiaşi demoni. Toate actele de vindecare ale lui lisus Hristos, de la alungarea demonilor din bolnavi şi până la învierea lui Lazăr, poartă numele de lucrări de putere. Toate obiectele atinse de lisus Hristos au devenit obiecte de putere. Locurile pe unde lisus Hristos a umblat, au devenit locuri de putere. Cuvintele rostite de El, au devenit cuvinte de putere. Cea mai înaltă jertfă de lumină pe care a făcut-o lisus Hristos, a fost însă moartea pe cruce. Prin moartea Sa pe cruce, Lumina a devenit Viaţă pe toată suprafaţa pământului, împregnându-se în tot ce există. Prin scurgerea sângelui Său pe sol, Viaţa a început să triumfe pe pământ, iar calitatea solului s-a modificat radical, ceea ce oponenţii transfizici ai răului n-au obţinut niciodată şi nici n-ar fi fost posibil să obţină, datorită faptului că nu aveau suficientă putere şi tărie. Pentru oponenţii
transfizici ai răului, ca şi pentru vechii preoţi evrei, excedentul de energie obţinută în urma unei jertfe trebuia reactualizat ori de câte ori Ordinea cosmică era perturbată. Prin Jerfa pe cruce a lui lisus Hristos, oamenii întrupaţi au beneficiat de un excedent masiv de energie luminoasă – de Iubire, de Lumină şi de Viaţă (de sunet, miros şi lumină). Acest excedent de energie durează şi astăzi şi va dura până în clipa în care vor înceta efectele jertfei pe cruce. Efectele jerfei pe cruce se vor perpetua în viitor, dar sunt limitate în timp. In momentul în care vor înceta efectele jerfei pe cruce, va surveni Sfârşitul timpului. La nivelul cumulului de energie specifică sunetului şi mirosului, oamenii nu erau şi nu sunt chiar atât de deficitari. Ca sunet, la nivel declarativ, oamenii sunt iubitori; ca "predici" ţinute în viaţa de toate zilele, oamenii îşi iubesc familia şi pe cei apropiaţi. Şi ca miros, ca aplicare în practică a ceea ce spun -iubirea declarativă -, oamenii stau încă bine: toţi caută să-i ajute pe cei apropiaţi, să-şi ajute familia, rudele etc. In schimb, oamenii sunt deficitari la capitolul lumină. Oamenii emit lumină bolnavă (cu toate caracteristicile ce derivă din ea, inclusiv urâţirea trupului şi a fizionomiei datorită emiterii de pharismah întunecate), datorită faptului că nu-şi iubesc, deopotrivă, toţi semenii. Oamenii luptă neîncetat împotriva semenilor lor, uneori chiar cu scopul declarat de a-şi ajuta familia şi pe cei apropiaţi. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care a fost nevoie de o infuzie imensă de Lumină - care apoi a devenit Viaţă -, provenită de la o fiinţă întrupată în planul material, capabilă să-i iubească pe toţi oamenii, fără deosebire. Această fiinţă care a dăruit Lumina nu putea fi decât Lumina Lumii - lisus Hristos. Prin moartea pe cruce a lui lisus Hristos, Lumina, Iubirea şi Viaţa s-au infuzat, ca o contrapondere la rău, pe tot pământul, pentru a suplini deficitul imens al oamenilor întrupaţi. De aproape 2000 de ani, natura, mediul, solul terestru, structura aurică şi corporală a oamenilor şi a vieţuitoarelor sunt susţinute de Lumina-Iubire devenită Viaţă. Acesta este primul pas spre reîntoarcerea la paradisul dintru începuturi, când creaţia era susţinută, în mod direct, de Lumina lui Dumnezeu (Lumina creaţiei). Această acţiune a Luminii Lumii este opusă celei prin care, de-a lungul ciclurilor trecute, răul (contralumina sau antilumina) s-a infuzat în natură şi în oameni şi care a culminat cu constituirea acelor pseudo-paradisuri artificiale. Noul Paradis terestru, ca efect final al acţiunii Luminii Lumii, lisus Hristos, poartă numele de împărăţia lui Dumnezeu sau împărăţia cerurilor împărăţia lui Dumnezeu s-a adăugat structurii globulUj terestru încă din timpul vieţii fizice a lui Iisus Hristos. Ea este deocamdată, invizibilă oamenilor întrupaţi, care nu pot percepe decât aspectul mineral al planului cuantic material. De aceea Iisus Hristos spunea încă din timpul existenţei sale fizice de acum aproape 2000 de ani, că împărăţia lui Dumnezeu a şi venit, dar că oamenii încă nu o pot observa, deşi este "aici". Când planul cuantic mineral nu va mai fi alimentat cu Iubire, Lumină şi Viaţă, aşa cum este în prezent datorită jertfei pe cruce, va înceta să mai existe în forma actuală. Ceea ce se va petrece cu planul cuantic mineral au spus-o deja scrierile sacre ale creştinismului, astfel că nu trebuie să constituie o surpriză prea mare: va începe să ardă în mod continuu. Se va aprinde de la sine şi va arde în veşnicie, aşa cum s-au petrecut cândva lucrurile cu Perferul. Toate fiinţele care nu vor fi apte pentru a pătrunde în împărăţia lui Dumnezeu, vor arde împreună cu planul cuantic mineral, într-un proces de combustie perpetuuă. Când va înceta efectul jerfei pe cruce, va surveni Sfârşitul timpului. Totodată, va avea loc Marea Judecată, denumită "de apoi" - Judecata Finală -, care va fi, de fapt, o triere realizată în funcţie de cantitatea de Lumină din strucura aurică a fiecărei fiinţe. Până la Sfârşitul timpului, toate fiinţele din cosmos trebuie să se salveze - să se mântuiască. Altfel, vor fi prinse în planul cuantic material şi vor arde împreună cu acesta. De aceea, unii preoţi creştini avertizează în modul cel mai serios, dar fără a fi înţeleşi în totalitate, că oamenii nu trebuie să mai facă răul în lumea materială, pentru că echivalează cu a doua răstignire a lui Iisus Hristos. Se spune că, dacă, la Sfârşitul timpului, vor mai exista oameni de salvat în lumea fizică, Iisus Hristos poate lua decizia să se răstignească pentru a doua oară. Doar astfel mai poate infuza în lumea materială, prmtr-o nouă jertfă, un nou excedent de Lumină şi de Viaţă. Doar astfel mai poate da o şansă celor rămaşi captivi în planul material să se reîntoarcă la Lumină. Ceea ce ar fi extrem de dramatic şi de copleşitor. Planul cuantic material nici nu trebuia să existe. Materia, aspectul mineral, este doar efectul existenţei şi acţiunii frinţeior care au ales calea răului şi a întunericului. Ca aspect lipsit de formă, ca energie, Cei întunecaţi au fost azvârliţi în materie, unde
au rămas captivi (cristalizaţi): din structura lor energetică  răspândită în tot cosmosul, s-a născut planul cuantic material. Materia şi cosmosul sunt trupul Celor întunecaţi, menţinut în viaţă doar de energiile pharismah ale oamenilor. 

Cuvantul S-a facut OM

CUVÂNTUL SA FĂCUT OM
   Steaua care a răsărit 
înainte de naşterea pruncului Iisus, starea cosmosului era tot mai precară, iar deficitul de lumină era din nou sub limitele unei relative normalităţi. Datorită emiterii masive de energii pharismah întunecate în lumea materială, starea umanităţii devenise iarăşi foarte grea, iar un nou cataclism general se prefigura în viitorul nu prea îndepărtat. în aceste condiţii, iadurile erau din ce în ce mai pline; nenumăraţi oameni erau blocaţi în ele. Regatul morţilor vii se umpluse până la refuz cu victimele răului, iar tendinţa morţilor vii şi a fantomelor de a se răzbuna pe cei care le pricinuiseră suferinţe în lumea materială era foarte mare. Cercerii şi ferferii îşi organizau deja în detaliu ofensiva de spargere a planurilor cuantice, pentru a-i elimina din cosmos pe Cei răi. Oamenii din Centrele de Putere de la miazăzi, din Işşinghingher, din Lirakashin şi din Illirin fierbeau de indignare, aşteptând clipa marii răfuieli. La rândul lor, oamenii prometeici din cele două oraşe eterice Acka şi Parries, îşi perfecţionaseră deja ultimile generaţii de OZN-uri (asemănătoare cu cele de astăzi) şi se pregăteau intens pentru marea ofensivă împotriva răului. O astfel de ofensivă generalizată presupunea, înainte de toate, o jertfă de dimensiuni copleşitoare: dispariţia unui mare număr de oponenţi ai răului, a unui număr mare de oameni care aderaseră la tabăra întunericului, precum şi a unui mare număr de fiinţe Lorehh şi Dree. In ceea ce-i priveşte, Cei întunecaţi erau cuprinşi de o nelinişte pe măsură. Ei încă visau la constituirea unui nou mare regat al răului, pentru a fi la fel ca în ciclul al treilea, când stăpâneau pământul. Deşi principalii lor reprezentanţi nu se mai puteau manifesta plenar de-a lungul razelor de creaţie, acţionau din lumea eterică prin Jocuri ale vieţii şi ale morţii. "Sportul" Preferat al Celor răi devenise posedarea oamenilor întrupaţi. Fiinţele luciferice, mai ales Lorehh şi Dree, puteau poseda un om, indiferent de seminţie, în două feluri: prin calare directă cu trupul de formă umanoidă şi prin influenţare energetică. Ambele forme de posedare au loc şi în ziua de astăzi, dar mai rar decât în acele vremuri (totuşi, nu atât de rar precum s-ar presupune). Primul tip de posedarea presupunea calarea fiinţei întunecate peste structura aurică (peste corpul sufletului) a omului respectiv. Un clarvăzător din acele vremuri ar fi observat că omul respectiv dobândeşte două structuri aurice distincte: prima structură aurică era cea personală, ce părea să dormiteze inconştientă, iar a doua structură era trupul energetic al fiinţei întunecate. Trupul energetic al fiinţei întunecate se suprapunea ca o umbră peste structura aurică a omului. în astfel de posedări directe, posedanţii erau, cel mai adesea, fiinţele Lorehh sexuale, o parte din fiinţele Dree şi deloc Primordialii întunericului, care nu mai puteau coborî atât de mult în materie pentru a se manifesta direct. Al doilea tip de posedare presupunea doar influenţarea energetică a omului. Un clarvăzător din acele vremuri ar fi remarcat faptul că structura energetică a omului în cauză este învăluită într-un halou întunecat. Acest tip de posedare era specific fiinţelor Lorehh eterice. Datorită acestor forme de posedare, în lumea materială lucrurile nu erau prea roze. Datorită războaielor tot mai dese, soldate cu nenumărate pierderi, viaţa oamenilor ajunsese să valoreze tot mai puţin. Mulţimea de asasinate, de fapte abominabile determinase scăderea calităţii energetice a solului în asemenea măsură, încât seceta se întindea ca o molimă dea lungul zonelor locuite, provocând foamete şi boli. Nici în rândul poporului evreu, lucrurile nu stăteau prea diferit. Naţiunea lui Dumnezeu, intuitivii, erau din ce în ce mai puţini - aproape primejdios de puţini. în schimb formaliştii, care erau şi ei (mai mult sau mai puţin, într-un fel sau în altul) 
posedaţi direct (prin primul tip de posedare), cuceriseră cele mai importante funcţii publice şi guvernau poporul după cum îi tăia capul. în momentul apariţiei vreunui profet, care făcea parte dintre intuitivi, formaliştii se sesizau parcă din oficiu şi aveau grijă ca acesta să fie asasinat cât se poate de rapid. Moartea aştepta implacabilă la fiecare colţ de uliţă. în Templul lui Solomon. Marele Preot nu mai era capabil să comunice cu Dumnezeu în Sfânta Sfintelor, iar jertfele nu mai aveau nici o valoare. în perioada de început, în practica poporului ales, jertfele şi ofrandele au fost instituite ca mijloc eficient de comunicare cu Dumnezeu. Erau jertfite doar părţile bune de mâncat din cereale şi din carnea animalelor, în care ponderea de lumină era mare. Tot atunci a fost introdus, ca principiu tehnic de epurare a răului, sacrificiul ţapului ispăşitor. Jertfa, ca principiu tehnic de comunicare (şi de comuniune) cu aspectele transfizice ale cosmosului, a constituit, de altfel, o practică extrem de răspândită în toată acea perioadă, fiind folosită intens de toate categoriile de oameni. De o parte, oamenii întrupaţi ai întunericului aveau nevoie de jertfe în războaie, pentru a realiza coborârea nivelului energetic al planului material şi, implicit, pentru a intra în comuniune cu stăpânii lor din haos. De cealaltă parte, oponenţii transfizici ai răului s-au jertfit pe ei înşişi în războaiele îndelungate pe care le-au purtat, astfel că au reuşit să echilibreze nivelul energetic al pământului. Totuşi, în cazul acestora din urmă, era nevoie de jertfe din ce în ce mai mari, pentru a echilibra situaţia. în cazul în care răul se reinfiltra în natură (în creaţie), ca urmare a emiterii, în continuare, a energiilor pharismah negative, era nevoie de jertfe mult mai numeroase. în lipsa unor jerfe care să contrabalanseze răul ce se infuza în natură, ar fi survenit cataclisme naturale de mare amploare, care ar fi pus în pericol planul cuantic material. Deşi, ca principiu general de funcţionare, jertfele oamenilor întunericului, ale oponenţilor răului şi ale celor care-1 slăveau pe Adevăratul Dumnezeu, pot fi incluse în aceeaşi categorie, cauzele determinante, precum şi efectele lor au fost total diferite, astfel că trebuie evitate generalizările facile cu privire la acest subiect.. Indiferent de eforturile depuse de oponenţii răului, nici o jertfa nu era suficient de puternică pentru a redresa situaţia, tot mai precară a lumii materiale. Chiar dacă, să spunem, oponenţii transfizici ai răului ar fi reuşit să spargă planurile cuantice, să cucerească iadurile şi să taie răul din rădăcină, nimeni nu avea certitudinea că răul nu se va infuza iarăşi. Era suficient, precum în ciclurile anterioare, ca un singur om întrupat să facă ce-1 taie capul şi răul s-ar fi manifestat iarăşi în lumea materială - caz în =are jertfele ar fi devenit inutile în acele momente de grea cumpănă, Dumnezeu Unicul a decis să jertfească Fiinţă din Fiinţa Sa, atât pentru a contrabalansa răul din cosmos, cât, mai ales, pentru a-j reîntoarce la Lumină pe toţi cei care s-au depărtat de El, pentru a fi precum la începuturi, când toate erau bune înaintea Sa. tu acest scop, a doua Persoană a Sfintei Treimi, Iubirea nesfârşita Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, s-a întrupat în lumea materială, iar oamenii au numit-o Iisus Hristos. în momentul naşterii Sale în lumea materială, printr-o imaculată concepţiune, Iisus Hristos, a doua Persoană a Sfintei Treimi, a spart planurile cuantice în mod direct, astfel că nu s-a întrupat de-a lungul unei raze de creaţie, precum celelalte fiinţe. în locul de pe cer în care Duhul Său a spart planurile cuantice pentru a pătrunde în planul cuantic material şi, ulterior, în pântecele Fecioarei Măria, a fost observată o lumină. De pe pământul fizic, această lumină a fost observată de magii de la răsărit şi nu numai de ei, ca o stea extrem de luminoasă, care s-a inserat brusc în peisajul ceresc din acea epocă. După întrupare, când cerurile s-au închis, lumina a fost acoperită şi nu s-a mai observat din planul cuantic material. Steaua observată de magii de la răsărit a fost mult mai luminoasă decât oricare altă stea de pe fîrmanent. Era de cel puţin douăzeci de ori mai strălucitoare decât cea mai luminoasă stea, astfel că, pentru cei care cunoşteau tainele cerurilor, era evident că anunţa o întrupare excepţională. Steaua a adăstat câteva zile deasupra locului în care s-a aflat Fecioara Măria, urmând-o acolo unde mergea. Din acest motiv, a fost posibil ca magii să poată localiza locul în care se va naşte Marea Lumină. Magii, vechii înţelepţi, cunoşteau faptul că stelele de pe cer sunt porţi ce fac legătura cu aspectele transfizice ale cosmosului şi erau foarte interesaţi de orice apariţie a unei lumini pe cer. Departe de a fi nişte bieţi neştiutori semisălbatici, aşa cum sunt prezentaţi astăzi, vechii înţelepţi cunoaşteau tainele cerurilor, astfel că nu 
confundau stelele sau apariţia unor lumini cereşti cu OZN-urile eterice ale oamenilor prometeici, pe care le cunoaşteau foarte bine - mult mai bine decât le cunoaştem noi astăzi. Pe de altă parte, vechii înţelepţi nu aveau despre stele concepţia pe care o are astăzi ştiinţa modernă. Pentru ei, stelele şi iuminile de pe cer erau. pur şi simplu, porţi, prin care forţele transfizice   pătrundeau   în  planul   cuantic   material   dinspre periferie spre centru.

Templele Luminii

 Templele Luminii *
în mod firesc, aflând-se în relaţie de iubire şi de reciprocitate cu Dumnezeu, minoritatea de intuitivi - care forma doar 2-3 % din totalul poporului ales - a beneficiat de sprijinul Său în toate împrejurările, inclusiv în luptele directe cu cei care li se opuneau. Dacă oamenii cei răi beneficiau de aportul fiinţelor îuciferice, a Primordialilor întunericului, a fiinţelor Lorehh şi Dree, iar dacă oponenţii întrupaţi ai răului beneficiau de aporr»! celor transfizici - morţii vii, oamenii prometeici etc -, iată că a apărut o minoritate de oameni care a beneficiat de sprijinul direct al lui Dumnezeu. într-un fel, se poate spune că fiecare grupare forma o turmă condusă de un păstor. Intervenind în istoria oamenilor, Dumnezeu a avut grijă de turma Sa, al cărei Păstor a devenit în urma cererii oamenilor care-1 iubeau (legământul). Datorită faptului că au fost ajutaţi de Dumnezeu, membrii de atunci ai minorităţii intuitivilor s-au înmulţit şi au prosperat, câştigând toate bătăliile în care au fost implicaţi. Spre deosebire de formalişti, care formau grosul poporului evreu de atunci (şi de acum), minoritatea intuitivilor sa comportat în conformitate cu Poruncile lui Dumnezeu, iubindu-şi toţi semenii fără excepţie, nu doar familia şi pe cei apropiaţi. Intuitivii au pus bazele Naţiunii lui Dumnezeu, care nu trebuie confundată cu poporul ales. Acesta a fost motivul pentru care, mai târziu, în Naţiunea lui Dumnezeu au pătruns oameni de toate naţionalităţile, indiferent de culoarea pielii, de popor sau de trib. în sânul poporului ales au existat în mod permanent tensiuni între formalişti şi intuitivi. Treptat, formaliştii au ajuns la putere, iar intuitivii au fost alungaţi la marginea societăţii. Toţi acei intuitivi care au format categoria profeţilor şi a proorocilor, prin care Dumnezeu a vorbit poporului ales (turmei Sale), au fost rapid eliminaţi de pe scena istoriei de către formaliştii care nu doreau să-şi piardă privilegiile. De câte ori apărea vreun profet ori vreun prooroc în vreo piaţă publică, era asasinat degrabă de reprezentanţii formaliştilor, care nu puteau pricepe decât sensul exterior (mental) al cultului şi al Poruncilor lui Dumnezeu. Prin intermediul intuitivilor au fost construite primele temple materiale (în sens larg: lăcaşuri de cult) ale Luminii. Primul templu al luminii din lumea materială a fost Cortul Închinării, acolo unde se afla Arca Alianţei. în templele luminii nu domnea nedreptatea, precum în templele celor răi, datorită faptului că terenul pe care erau aşezate a fost curăţat în prealabil de răutatea acestei lumi. în cazul Cortului închinării, Dumnezeu a curăţat locul respectiv, Purificându-1 pentru a se putea manifesta în plinătatea Sa. începând cu Cortul închinării şi, apoi, cu Templul lui S, lăcaşurile de cult ale Luminii au dobândit o Linie divină. Ulterior, în era creştină, prin lucrarea lui Iisus Hnstos toate bisericile creştine au dobândit o Linie divină. (38) Linia divină a unei biserici creştine de astăzi este vm canal de lumină, cu diametrul de aproximativ o jumătate de metru, care coboară din cer şi trece prin altar, pentru a se pierde în pământ. într-un fel, linia divină a unei biserici creştine are aceeaşi funcţionalitate ca şi linia divină a omului; linia divină a omului este ca o rază laser ce coboară, de asemenea, din cer, trece prin creştetul capului şi se pierde în pământ. Actualmente, doar trei categorii de lăcaşuri de cult au linie divină: bisericile creştine de toate tipurile, sinagogile ebraice şi moscheile musulmanilor. Ceea ce înseamnă că în ele se realizează o legătură permanentă cu Unicul Dumnezeu. Siangogile şi moscheile au linia divină de culoare argintie, datorită faptului că rugăciunile credincioşilor sunt adresate direct lui Dumnezeu-Tatăl. în schimb, bisericile creştine au linia divină de culoarea aurie - de fapt, un amestec imposibil de descris între culoarea aurie şi culoarea argintie. Culoarea argintie este culoarea Tatălui, iar culoarea aurie este culoarea Fiului - culoarea lui Iisus Hristos. în perioada imediat anterioară naşterii lui Iisus Hristos, lucrurile au luat o întorsătură dramatică în cadrul poporului evreu. Fariseii, saducheii şi toţi ceilalţi formalişti au câştigat pe toate planurile, chiar şi cu riscul sclaviei (captivitatea babiloniană), iar intuitivii s-au împuţinat. De facto, Templul lui Solomon a încetat să mai existe cu mult timp înainte de a fi dărâmat. Cu mult timp înaintea naşterii Mântuitorului, Marele Preot al Templului lui Solomon nu mai putea lua contactul direct cu Unicul Dumnezeu, aşa cum se petreceau lucrurile pe timpul lui Solomon sau David - în epoca de glorie a intuitivilor.
Templul lui Solomon devenise o formă goală, lipsită de aportul sacru al Energiei Dumnezeieşti. Era doar un loc unde se făcea negoţ şi se câştigau bani buni, fapt ce, ulterior, 1-a indignat pe Iisus Hristos. 

Poporul ales si Natiunea lui Dumnezeu

 Poporul ales şi Naţiunea lui Dumnezeu 
Aici trebuie să facem o scurtă paranteză şi să analizăm ce înseamnă, în acest context, două noţiuni ultrafolosite şi aproape desacralizate: noţiunea de popor ales şi noţiunea de Naţiune a lui Dumnezeu. Poporul ales este, în contextul veterotestamentar, poporul evreu - ca rezultat al liniilor de descendenţi direcţi ai lui Noe, trecând, desigur, prin Avraam. Totuşi, în contextul strict al celor analizate, noţiunea de popor ales are o semnificaţie uşor diferită. Această semnificaţie nu anulează titulatura respectivă cu privire la poporului evreu, ci o explică. Aici trebuie făcută încă o precizare: există, în ziua de astăzi, opinii pro şi contra cu privire la acordarea titulaturii - a calităţii - de popor ales, poporului evreu. Din perspectiva acestei lucrări, opţiunile pro sau contra nu au nici o relevanţă, datorită faptului că nu un om a acordat o astfel de calitate unui popor, ci Dumnezeu. Demersul nostru este acela de a încerca sa explicăm contextul acordării acestei titulaturi, iar nu motivaţia pe care doar Dumnezeu o cunoaşte Pentru a înţelege ce înseamnă calitatea de popor ales, trebuie să analizăm contextul general al epocii în care a fost acordată pentru prima oară. Să ne gândim doar că a existat cândva o epocă întunecată, în care răul se aşternuse precum o pâclă deasă deasupra lumii materiale, fapt ce a întristat toate fiinţele luminoase din ceruri. în acele momente, în marea sa înţelepciune, Dumnezeu a cercetat inimile tuturor fiinţelor omeneşti întrupate pe suprafaţa pământului şi nu a găsit decât una singură pe placul Inimii Sale. Toţi ceilalţi oameni fie erau ocupaţi să pună în practică principiile răului, fiind aliaţi cu Cel râu, fie erau ocupaţi să lupte, folosind forţa, contra celor întunecaţi. Doar un singur, om a fost găsit curat la acea primă strigare a lui Dumnezeu, de cercetare a inimilor. Dacă Dumnezeu ar fi cercetat inimile oamenilor cu o jumătate de generaţie în urmă sau cu o jumătate de generaţie după acest moment, probabil că ar fi găsit alţi oameni, din alte spaţii geografice, care să răspundă, cu inima, strigării Sale - ar fi putut, de exemplu, să găsească oameni din Egipt, din spaţiul carpato-danubiano-pontic, din Noua Guinee sau din India. Dar, în acel moment, nu exista decât un singur om curat, cu care Dumnezeu putea să dialogheze, de la inimă la inimă. în consecinţă, Dumnezeu a dialogat cu acel om, oferindu-i tot sprijinul Său. Urmaşii acelui om - liniile sale de descendenţi direcţi - au constituit astfel poporul ales. Urmaşii săi au fost aleşi de către Dumnezeu, pentru a îndeplini o anumită misiune. Modul cum au îndeplinit-o sau modul în care unii membrii ai poporului evreu s-au comportat cu fraţii lor dintre neamuri (noi, ceilalţi), este însă o altă problemă, care depăşeşte spaţiul acestei cărţi. Dacă, astăzi, Dumnezeu are răbdare cu ei, aceasta este o problemă ce depăşeşte înţelegerea omenească; de altfel, aceasta nici nu este o problemă omenească. în concluzie, noţiunea de popor ales se referă la linia genealogică pornită de la acel om găsit curat la prima strigare a 'ui Dumnezeu, strigare care a presupus, înainte de toate, cercetarea inimii. Mijlocul prin care Dumnezeu cercetează inima tuturor oamenilor este simplu: Dumnezeu întreabă inima şi inima răspunde, înainte ca mintea să poată conştientiza întrebarea. Totul se produce atât de rapid, încât omul nu realizează că s-a Petrecut un eveniment deosebit în existenţa sa.  Cercetarea inimii presupune emiterea instantanee a unei energii pharisrnah de către om. Dacă energia pharismah este luminoasă, atunci inima omului este pe placul Inimii lui Dumnezeu. Cercetarea inimii se realizează mereu şi mereu, la toţi oamenii, fără excepţie. Chiar dacă inima unui om este găsită curată la o cercetare, nu înseamnă că omul respectiv este în afara oricărei căderi. Este posibil ca inima sa să nu mai fie atât de curată la următoarea cercetare, prilej cu care omul respectiv poate să piardă încrederea şi darurile (ungerile) primite de la Dumnezeu. Tot astfel s-au desfăşurat lucrurile în cazul poporului evreu. Dumnezeu a cercetat inimile tuturor oamenilor de pe suprafaţa pământului, dar, în acea perioadă, oameni intuitivi existau doar în cadrul poporului evreu. Evreul a cărui inimă a fost găsită plăcută înaintea Inimii lui Dumnezeu, a devenit un ales. La rândul lor, urmaşii săi - linia sa gnealogică - au dobândit aceeaşi calitate. A doua noţiune este cea de Naţiune a lui Dumnezeu, care implică cu totul altceva. Prin Naţiunea lui Dumnezeu sau Popor al lui Dumnezeu (care nu are nimic de-a face cu poporul ales) se înţelege, în sens restrâns, doar acea minoritate care a realizat, pentru prima oară în istorie, legătura de reciprocitate în iubire, de la inimă la inimă, cu Dumnezeu. în sens larg, Naţiunea lui Dumnezeu cuprinde, în mod firesc, toţi oamenii, indiferent de popor sau de trib, care îl iubesc, cu inima, pe Dumnezeu. Toţi oamenii, indiferent de popor sau de trib, care, de-a lungul vremurilor, au reuşit să-1 iubească pe Dumnezeu şi respectă, din inimă, Poruncile Sale, formează Naţiunea Sa. Ei sunt cetăţenii lui Dumnezeu.

Scara lui Iacob

 Scara lui Iacob 
In planul cuantic material, lucrurile s-au înrăutăţit în mod constant. Prin noul "sport" preferat, posedarea directă, Cei întunecaţi au pus capăt epocii de civilizare promovată de către oponenţii transfîzici ai răului. în acele momente extrem de tulburi pentru rasa omenească, a avut loc un eveniment excepţional: Unicul Dumnezeu s-a manifestat, ca Plinătate Dumnezeiască, în lumea materială, în prezenţa unui om întrupat. Acest om, care se trăgea direct din linia genealogică a lui Noe, a fost Moise. Moise a fost singurul om întrupat care a intrat vreodată, în toată istoria cosmosului, în contact direct cu Fiinţa sublimă a lui Dumnezeu în toată Plinătatea Sa Dumnezeiască. Ca Plinătate, Dumnezeu se manifestă ca Trinitate (Sfânta Treime). Ca Sfântă Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul în aceeaşi Fiinţă.
Nu a fost vorba, aşadar, despre manifestarea separată a Tatălui - a lui Dumnezeu Tatăl, numit Hauti. Nu a fost vorba nici despre manifestarea separată a Fiului - a lui Iisus Hristos, Dumnezeu Iubirea, care este a doua Persoană. Nu a fost vorba, de asemenea, nici despre manifestarea separată a Duhului Sfânt, care este a treia Persoană - Dumnezeu Lumina. A fost vorba despre manifestarea Dumnezeirii, ca Trinitate. Dumnezeu Unicul, ca Plinătate Dumnezeiască, manifestat ca Trinitate, are o altă înfăţişare şi o altă întocmire de Lumină decât Dumnezeu Tatăl, decât Dumnezeu Fiul şi decât Dumnezeu Sfântul Duh, ca manifestări separate. îngerii din Ierahia Fiilor Luminii denumesc această manifestare a Trinităţii prin formula Dumnezeu în Plinătatea Sa Dumnezeiască. Prin apariţia în faţa omului Moise, Dumnezeu în Plinătatea Sa Dumnezeiească (Sfânta Treime) a intervenit pentru prima oară în istoria oamenilor. Faptul că însuşi Dumnezeu a intervenit în istorie, demonstrează faptul că lucrurile în lumea materială deveniseră extrem de complicate şi  că doar intervenţia Fiinţei Supreme în Plenitudinea sa, mai putea îndrepta lucrurile. Prin Moise, Dumnezeu în Plinătatea Sa Dumnezeiască a comunicat oamenilor Legile după care să se ghideze. La începutul listei de Legi, se afla afirmaţia Fiinţei supreme - care este Dumnezeu în Plinătatea Sa Dumnezeiască - că Este (Există): EU SUNT CEL CE SUNT. Moise a preluat şi a transmis mai departe Legile comunicate de CEL CE ESTE ("EU SUNT") - Fiinţa Supremă, Dumnezeu în Plinătatea Sa Dumnezeiască. Cele zece porunci cunoscute astăzi (decalogul) sunt doar o sinteză tardivă a Legilor date direct de către Fiinţa Supremă - Dumnezeu în Plinătatea Sa Dumnezeiască. De fapt, Dumnezeu a comunicat Legile Sale de două ori. Prima dată, Dumnezeu a comunicat Legile Sale în formă pură -integral. Datorită faptului că oamenii nu au fost capabili să le respecte, după "spargerea tăbliţelor", Dumnezeu a fost de acord ca Legile Sale să fie comunicate de Moise sub o formă mai "îndulcită". Astfel s-a născut decalogul. Cele zece porunci sunt sinteza Legilor cosmice care formează Ordinea cosmică -Poruncile lui Dumnezeu. O dată cu manifestarea lui Dumnezeu în istorie s-a încheiat a patra epocă a celui de-al cincelea ciclu şi a început epoca a cincea. Linia genealogică din care a făcut parte Moise a început o dată cu Noe şi cu fiul său Sem, apoi a continuat cu Avraam şi cu urmaşii săi. în mod strict, istoria poporului evreu a început cu Avraam. După Vechiul Testament, linia genealogică despre care este vorba aici s-a perpetuat prin cel de-al doilea fiu al lui Avraam, cel făcut cu Sara/Sarra, nevasta sa, pe nume Isaac. O altă linie genealogică s-a perpetuat prin primul fiu al lui Avraam, pe nume Ismail, care a fost făcut cu o slujnică egipteancă, pe nume Agar (Septuaginta - Geneza cap 16). De-a lungul timpului, atât în perioada scursă de la Avraam la Moise, cât şi în perioada scursă de la Moise la Iisus Hristos, liniile genealogice s-au amestecat şi s-au diversificat. încă din timpul existenţei lui Avraam s-au format două categorii principale de oameni în cadrul poporului evreu. După Moise, distanţa dintre cele două categorii de oameni s-a mărit. Prima categorie a fost formată din cei care respectau Poruncile 'ui Dumnezeu (Ordinea cosmică) doar cu mintea - pe care-i putem denumi formalişti. A doua categorie a fost formată din acei descendenţi, foarte puţini la număr, care au înţeles să respecte Legile (Poruncile) lui Dumnezeu cu inima - din interior -, pe care-i putem denumi intuitivi. După apariţia decalogului ş{ a ritualului iudaic în prima sa formă, prăpastia dintre cele două categorii de oameni s-a adâncit considerabil. Intiutivii au fost acei oameni care au ajuns să-1 înţeleagă pe Dumnezeu cu inima şi să-1 iubească. Ei nu formau mai mult de 3-4% din totalul respectivei linii genealogice. Această minoritate a intuitivilor a reprezentat un factor de excepţie ce a schimbat din temelii istoria lumii. Membrii acelei mici comunităţi de intuitivi au avut parte de o experienţă grandioasă: prin respectarea Legilor cosmice cu inima, ei au devenit capabili să simtă Puterea lui Dumnezeu revârsându-se asupra lor. Ei l-au perceput pe Dumnezeu cu inima, iar nu cu mintea (cu mentalul) precum formaliştii. Iubindu-1 pe Dumnezeu cu inima şi, totodată, respectând Poruncile Sale, oamenii din această minoritate şi-au format primele rudimente aurice ale chakrei inimii - Shaimah. (36) Chakra inimii s-a format mult mai târziu - primele străluciri, denumite petale, s-au format abia în jurul anului 1600 după Iisus Hristos -, dar primele rudimente s-au format, pentru prima oară, în timpul vieţii lui Moise, la acea minoritate care a fost capabilă să-1 perceapă pe Dumnezeu cu inima. în linia 
descendenţilor acestei minorităţi s-a întrupat ulterior Iisus Hristos (dacă ar fi să folosim ca sursă de informaţii Noul Testament - Evenghelia după Matei, cap 1 - am putea afirma că Iisus Hristos s-a întrupat în a patruzeci şi doua generaţie de la Avraam). De-a lungul generaţiilor, structura aurică a acestei minorităţi s-a modificat puţin câte puţin. Cei mai evoluaţi membrii ai acestei minorităţi au devenit prooroci şi profeţi. Prin modificarea aurică produsă în cadrul acelei minorităţi, care nu forma mai mult de 2-3% din linia genealogică ce pornea de la Noe, s-a produs un alt fenomen de excepţie: a apărut fenomenul de reciprocitate de iubire între Dumnezeu şi oameni (este vorba despre oamenii din acea minoritate). Pe baza acestei reciprocităţi de iubire s-a format totodată şi fenomenul de thent-thint - echilibrul putere mare şi putere mică - între Dumnezeu,  ca Putere  Supremă şi  oamenii  ce formau acea minoritate. (37) Aceste fenomene de excepţie au început să se manifeste încă din timpul vieţii lui Moise, care poate fi considerat drept primul conducător al intuitivilor. Dacă membrii acelei minorităţi îl iubeau pe Dumnezeu cu inima, atunci şi Dumnezeu îi iubea pe ei - reciprocitatea în iubire. Această iubire era diferită de cea a formaliştilor, care nu credeau decât cu mentalul şi a căror unică preocupare consta în îndeplinirea cu scrupulozitate a ritualului prescris. Legătura de iubire dintre minoritatea de intuitivi şi Dumnezeu era, dacă se poate spune astfel, de la inimă la inimă. Şi, poate că nu este inutil de menţionat că, în timpul întrupării lui Iisus Hristos, formaliştii au primit numele de farisei (ca titulatură generică), iar intuitivii numele de esenieni (sau, cel puţin, esenienii cunoscuţi de istorie datorită descoperirii manuscriselor de la Marea Moartă, au fost continuatorii uneia dintre ramurile acelor intuitivi). Această minoritate de intuitivi a primit numele de naţiune a lui Dumnezeu. în momentul în care primul om din acea minoritate 1-a iubit cu inima pe Dumnezeu a avut loc un alt fenomen important al istoriei lumilor: îngerii din Ierarhia Fiilor Luminii au putut să se manifeste în lumea materială prin spargerea planurilor cuantice. în secunda în care primul om din istorie 1-a iubit din inimă pe Unicul Dumnezeu, planurile cuantice au fost sparte undeva prin Ţara Caananului de odinioară. Se spune că, în acel moment, Dumnezeu Unicul ar fi rostit următoarele cuvinte memorabile: "Iată primuf om*, care Mă iubeşte din inimă şi astfel ascultă Poruncile Mele. Cine Mă iubeşte pe Mine, Voi asculta glasul Iui, îmi voi îndrepta Faţa către el şi îl voi ridica la Mine. Şi până la sfârşitul Timpurilor, Eu voi fi în el şi el va fi în Mine". (* pentru cuvântul om a fost folosit termenul hlisa, care în limbajul nostru înseamnă pământ sau ţărână: om întrupat în trup material). Spărgând planurile cuantice, îngerii din ierarhia Fiilor luminii au început să coboare, în trupurile lor luminoase, în lumea materială. Locul în care, pentru prima oară, în acel loc din Ţara Cannanului, îngerii din ierarhia Fiilor Luminii au spart Planurile cuantice este numit Scara lui Iacob. Ceea ce este cunoscut prin formula Scara lui Iacob a fost 'ocul în care s-a produs prima spargere directă a planurilor cuantice, realizată de îngerii din ierarhia Fiilor Luminii. Departe de a fi o biată scară de lemn cu ajutorul căreia un om poate urca în pod, Scara lui Iacob este o scară monumentală, de dimensiuni impresionante, ce pare a fi alcătuită din cleştar. Scara, impropriu spus a lui Iacob, este asemănătoare cu cea de la intrarea în marile edificii publice de astăzi, athenee, universităţi, mausolee etc. Scara porneşte din cer - cam de la nivelul norilor - şi se termină aproape de la pământ. Pe acea scară, îngerii din ierarhia Luminii urcă şi coboară neîncetat, corporal, în trupuri de lumină, îndeplinind Poruncile lui Dumnezeu. Ulterior, au urmat şi alte spargeri de planuri cuantice, în diferite locuri de pe suprafaţa pământului. în locurile în care Fiii Luminii au spart planurile cuantice s-au format porţi, porticuri, scări. Toate spargerile de planuri cuantice ale Fiilor Luminii s-au produs în locurile în care oamenii întrupaţi l-au iubit din inimă pe Dumnezeu. Cu cât au existat mai mulţi oameni în lumea materială, indiferent de seminţie, care l-au iubit cu inima pe Dumnezeu, cu atât au existat mai multe spargeri de planuri cuantice. 

Extinderea iadurilor

Extinderea iadurilor
O dată cu apariţia Regilor cei răi, comunităţile au început să fie conduse prin teroare: astfel a apărut sclavia fizică, cea mai cruntă formă de manipulare a oamenilor. Teroarea Regilor cei răi a avut însă şi o contraacţiune pe măsură: oamenii obişnuiţi au început să lupte împotriva noilor opresori. S-au înmulţit revoltele şi răscoalele pe toată suprafaţa pământului. Regii cei răi au fost, la rândul lor, asasinaţi, într-un şir de acte violente ce păreau că nu se mai sfârşesc. Imediat după o răscoală sau după o revoltă, cantitatea de rău din lumea materială creştea. Totodată, în urma emiterii de energii pharismah întunecate, au început să afluiască din ce în ce mai mulţi oameni din haos (icon hlisa). întrupaţi în lumea materială, în marea lor majoritate, oamenii proveniţi din haos au priceput ce se petrece şi nu s-au manifestat ca opresori. Mulţi dintre ei au fost educaţi de către vechii oponenţi transfizici ai răului: de oamenii prometeici, de morţii vii sau de cei din Centrul de putere de la miazăzi. Aflând adevărul, oamenii proveniţi din haos s-au opus răului, dar în cele din urmă au pierit în acele confruntări sângeroase. în mod firesc, după moarte, ei ar fi trebuit să fie absorbiţi înapoi în haos, dar a apărut o altă mare problemă: nu mai erau în rezonanţă aurică nici cu haosul şi nici cu Cei răi, împotriva cărora luptaseră în lumea materială. Ei nu mai puteau fi absorbiţi nici în Regatul morţilor vii, datorită faptului că folosiseră, la rândul lor, forţa. în Regatul morţilor vii nu puteau pătrunde, după moarte, decât cei care au devenit victime ale celor răi.
Cei răi nu aveau ce face cu această categorie de oameni. Oamenii care luptaseră în lumea materială împotriva răului constituiau o sursă continuă de împotrivire şi după moarte. Atunci, Cei răi - Lorehh, Dree şi Primordialii întunericului - au amplificat iadurile, mai exact, au lărgit zonele inferioare ale acestora. După cum s-a menţionat, iadurile au fost construite de-a lungul vechilor raze de creaţie, fiind situate în partea inferioară a acestora. Iadurile sunt formate din trei mari zone. Prima zonă, dispusă   chiar   la   intrarea   în   haos,   poate   fi considerată rezidenţială,   ea   constituind   locul   în   care   îşi   desfăşoară activitatea Primordialii cei mari ai întunericului, fiinţele Lorehh şi Dree. Zona a doua este o zonă semirezidenţială, un fel de zonă de tranzit, în care locuiesc Primordiali ai întunericului mai mici în grad, oamenii din sămânţa cea rea, retardaţii din primul ciclu al cosmosului, precum şi fiinţele Lorehh şi Dree mai mici în putere şi tărie. în prima parte a existenţei iadurilor, zona a treia nu era locuită de nimeni: acolo nu avea cine să locuiască. în momentul în care au murit oamenii care s-au opus răului fizic, Primordialii întunericului au luat decizia de a-i bloca în zona a treia a iadului, pe de-o parte pentru a-i "educa", iar de cealaltă parte pentru a-i supraveghea. Astfel, zona a treia a devenit o temniţă din ce în ce mai temută. Pe măsură ce au pătruns din ce în ce mai mulţi oameni în zona a treia, aceasta s-a extins. De altfel, doar zona treia a găurilor de vierme poate fi considerată a fi iadul propriu-zis. Primele două zone erau doar zone rezidenţiale, cu decoruri pseudo-paradiziace, copie a celor ce au existat în ciclul al treilea la suprafaţa pământului. Pentru a fi controlate de Cel rău, toate fiinţele omeneşti ce treceau poarta iadurilor (a treia zonă) au fost deposedate de energia sufletului şi de amintirea a toate, astfel că ajungeau umbre lipsite de energie, de identitate şi de amintire. De   la   formarea   iadurilor   propriu-zise   şi   până   la crucificarea lui Iisus Hristos, au existat nenumărate tentative de cucerire a iadurilor şi de eliberare a defuncţilor de către oamenii prometeici   şi   de   către   morţii   vii.   Cea   mai puternică contraofensivă a oponenţilor transfizici ai răului a fost condusă de Ufru, al unsprezecelea mort din Regatul morţilor vii, conducătorul grupării de cerceii. Ea a avut loc în jurul anului 900 înainte de Iisus Hristos. Chiar în preajma crucificării Fiului lui Dumnezeu, cercerii mai pregăteau o mare ofensivă, fiind de această  dată  ajutaţi   şi  de oamenii  prometeici.   Pregătirea ofensivei presupunea acumularea de către cerceri şi de către oamenii prometeici a unei energii suficient de mari pentru a sparge planurile cuantice. Dacă ar fi reuşit, nu numai că ar fi spart planurile cuantice, dar ar fi eliberat majoritatea oamenilor din iaduri şi le-ar fi redat amintirea de sine. Scopul lor era de a-i elimina pentru totdeauna din formă Pe Primordialii întunericului cei mari şi pe şefii fiinţelor Dree şi Lorehh. în acea perioadă de timp, ei au fost doar la un pas de ceea ce şi-au propus.

Intriga, tradarea, crima

Intriga, trădarea, crima 
Cele trei forme ale răului - intriga, trădarea şi asasinatul -, reprezintă contrapărţile întunecate ale sacrificiului de sunet, ale sacrificiului de miros şi ale sacrificiului de lumină. Intriga este forma denaturată (bolnavă) a sunetului bun: sunetul bun este rostirea adevărului. Trădarea este forma denaturată a mirosului bun; mirosul bun este acţiunea dreaptă, în acord cu legile cosmosului, cu Firea lucrurilor. Crima este forma denaturată (opusă) a continuităţii creaţiei lui Dumnezeu. Datorită faptului că, prin crimă, se produce discontinuitatea unei forme materiale, care este lumină cristalizată (energie condensată), se poate spune că, crima este forma denaturată a luminii. Crima presupune aducerea întunericului absolut în lumea materială. Despre intrigă, ca formă bolnavă a folosirii sunetului, lucrurile sunt clare. Orice minciună înseamnă denaturarea sunetului adevărat. Lucrurile sunt ceva mai complicate în ceea ce priveşte mirosul fals şi, mai ales, în ceea ce priveşte lumina falsă, astfel că vom face o scurtă analiză în ceea ce priveşte formele lor de manifestare. Mirosul transfizic, ca principiu cosmic, este sursa activităţii motorii fizice din lumea materială. De aceea, în cele din urmă, orice acţiune motorie îndeplinită de un om are drept efect apariţia unui miros fizic specific. în urma faptelor unui om (privite strict ca acţiuni motorii), trupul material acumulează un miros transfizic, care se reflectă prin mirosul de sudoare. Oamenii curaţi sufleteşte au un miros plăcut chiar şi când asudă. De exemplu, copii mici au un miros plăcut chiar şi atunci când sunt transpiraţi. în schimb, oamenii care făptuiesc acte în dezacord cu Ordinea cosmică au în mod constant un miros neplăcut, care se simte chiar şi imediat după ce se îmbăiază. Acest miros are o sursă transfizică, fiind generat de corpul sufletului, dar el este eliminat prin porii corpului fizic, sub formă de sudoare. Trupurile protopărinţilor Adam şi Eva au emis în mod permanent mirosuri florale plăcute, datorită faptului că au trăit în acord cu natura. Se spune că, în momentul în care oamenii au devenit din se în ce mai răi, au apărat parfumurile, care au tocmai rolul de a camtifia ceea ce este omul în interior. Acelaşi lucru se poate spune despre lumină - care este materie cristalizată. Opusul sacrificiului de lumină este asasinatul. Asasinatul presupune eliminarea unui om - a luminii sale, care este cristalizată în materia trupului. în urma săvârşirii unor fapte aflate în dezacord cu Ordinea cosmică, trupurile şi fizionomiile oamenilor se crispează şi îşi pierd strălucirea (luminozitatea) iniţială. Ele nu mai sunt alimentate corespunzător cu energie luminoasă, suferind influenţele energetice nefaste ale Celui rău. Prin emiterea energiilor pharismah şi prin comiterea faptelor aflate în afara Ordinii cosmice, trupurile şi fizionomiile oamenilor îmbătrânesc înainte de vreme; de aceea, pe măsură ce păcătuiesc, oamenii îmbătrânesc mai repede. Păcătuind, oamenii nu mai sunt vii. In condiţiile în care un trup îmbătrâneşte înainte de vreme, el trebuie susţinut printr-o pseudolumină - printr-o lumină falsă sau printr-o imagine falsă - care este opusă celei adevărate. Imaginea falsă, care a fost şi este ceea ce noi numim moda (fashion), prespune recompunerea trupului sau a fizionomiei prin rimeluri, farduri, vopseluri, gene şi păr false, implanturi de silicon sau operaţii estetice. în acest context, una din vechile cărţi sacre al umanităţii, Cartea lui Enoch, afirmă că o parte din îngerii căzuţi de pe vremea sa, al căror scop pare să fi fost civilizarea, au fost acuzaţi că au dezvăluit oamenilor, pe lângă tainele vrăjitoriei şi 
ale metalurgiei prin care se produc arme, şi arta folosirii fardurilor şi rimelurilor. Aceasta constituie o punere foarte stranie la acelaşi numitor comun a unor activităţi omeneşti aparent incompatibile: ştiinţa războiului şi a metalurgiei prin care sunt produse arme, tainele vrăjitoriei şi arta înfrumuseţării prin farduri, rimeluri etc. Despre tainele războiului şi ale vrăjitoriei, lucrurile sunt suficient de clare. Cum rămâne însă cu arta înfumuseţării, care a fost pusă pe acelaşi plan cu ele, în condiţiile în care, după cum ştie toată lumea, este total inofensivă ? Cui îi este frică de arta înfrumuseţării, de rimeluri, farduri, peruci sau meşe false ? Rezolvarea acestei enigme nu este prea complicată şi poate fi urmărită de-a lungul istoriei umanităţii, prin analizarea înfăţişării prin care erau prezentaţi regii şi potentaţii din vechime. După cum se ştie, regii şi potentaţii din vechime s-au îngrijit exagerat de mult de imaginea lor publică, excelând prin folosirea unor veşminte somptuoase şi a unor obiecte de putere, orecum coroane, sceptre etc. Mai mult decât atât, încă de la faraonii egipteni şi regii asirieni, potentaţii mai mult sau mai puţin regali au folosit din abundenţă farduri, rimeluri, peruci etc> cu toate că toţi au fost bărbaţi. Se pare că primii care au folosit fardurile n-au fost femeile, ci bărbaţii înstăriţi. Cauza pare să rezide în faptul că bărbaţii respectivi au ajuns la tronul domniei sau la alte demnităţi sociale, politice sau economice prin puterea intrigilor, a trădării şi a crimei - într-un cuvânt, s-au însoţit cu Cel rău. Dacă analizăm doar înfăţişările hieratice ale faraonilor egipteni, nu putem să nu remarcăm grija de a purta mereu, chiar şi după moarte, însemnele domniei, în special tiara sau coroana, precum şi folosirea excesivă a fardurilor, care le puneau în evidenţă capul, ochii, nasul şi gura. Trebuie ţinut cont de faptul că Regii cei buni din vechime nu aveau nevoie de aşa ceva: ei aveau o luminozitate specială a ochilor şi un fel de nimb străveziu deasupra capului. Când a dispărut nimbul la succesorii lor, care au devenit regi prin intrigă, trădare sau crimă, a apărut necesitatea folosirii unor substitute: coroana regală ori sceptrul, care să indice supuşilor cu cine au de-a face, în lipsa caracteristicilor fiinţiale de bază. Fără coroană şi fără sceptru, orice rege devine cerşetor; cu sceptru şi coroană orice cerşetor devine rege. Toţi regii şi conducătorii politici, a căror dominaţie are la bază antisunetul, antimirosul şi antilumina, sunt susţinuţi în mod artificial prin însemne exterioare şi prin procedee de înfrumusţare. Datorită pornirilor criminale, este de presupus că fizionomiile Regilor celor răi s-au urâţit - bruta din ei a început să fie exprimată (reflectată) la nivelul chipului. în consecinţă, au avut nevoie de o înfrumuseţare exterioară: vorba mieroasă, în spatele căreia se ascundea intriga (sunetul fals), parfumurile care să le mascheze intenţiile şi impulsurile criminale de la nivelul activităţilor motorii (mirosul fals) şi o fizionomie Prefăcută, acoperită cu farduri, rimeluri, peruci şi coroane (lumina falsă). în acest caz, Cartea lui Enoch a avut perfectă dreptate atunci când a pus arta înfrumuseţării pe acelaşi plan cu ştiinţa războiului, a metalurgiei şi cu tainele vrăjitoriei. Fără ele, Regii C£i răi nu ar fi. fost capabili să câştige bătălia. 

Iubirea bolnava

" Iubirea bolnavă *
Iubirea bolnavă este un factor ce nu a dispărut niciodată, reprezentând piatra de poticnire pentru toţi oamenii întrupaţi. Sensul acestui factor de poticnire a fost explicat ceva mai târziu de către lisus Hristos, care reproşa Apostolilor Săi, spus în cuvintele veacului nostru, următoarele: cu ce sânteţi voi mai buni decât duşmanii voştri, dacă nu vă iubţi toţi semenii ? Şi cei răi îşi iubesc familia, copii, soţia şi pe cei apropiaţi. Cu toate acestea se comportă rău faţă de semenii lor. Concluzia este una singură: orice iubire care nu are în vedere toţi oamenii, este o iubire bolnavă. De aici, imperativul absolut, adresat de lisus Hristos tuturor oamenilor: iubiţi pe (toţi) semenii voştri ca pe voi înşivă. Altfel va interveni factorul de poticnire: iubirea bolnavă. Datorită acestui factor de poticnire, oamenii din noile formaţiuni statale conduse de Regii cei buni s-au depărtat de directivele oponenţilor transfizici ai răului. De fapt, nici oponenţii transfizici ai răului n-au înţeles, la momentul respectiv, amploarea fenomenului şi nici ce pericol imens reprezintă iubirea bolnavă pentru viaţa socială. Datorită iubirii bolnave, unii oameni din anturajul Regilor cei buni au dorit să se îmbogăţească foarte repede şi să obţină fie mai multă putere politică, fie mai multă glorie - ceea ce, în fond, nu este ceva nou sub soare. în momentul în care oamenii respectivi - care formau, cel mai adesea, categoria nemulţumiţilor - au emis energiile pharismah întunecate ce prefigurau acţiunile lor greşite, au chemat iarăşi la viaţă pe Cel rău (prin reprezentanţii săi: Lorehh, Dree, Primordialii întunecaţi), care nu se mai putea manifesta în temple, de-a lungul razelor de creaţie, ci doar în lumea eterică. Când un om are ambiţii de îmbogăţire şi de acaparare a puterii politice sau economice prin metode contrare legilor cosmice, emite energii pharismah întunecate, iar Cel rău, prin reprezentanţii săi, care se manifestă la nivelul lumii eterice, îl localizează, îl contactează şi apoi, prin Jocuri ale Vieţii şi ale Morţii, îl "ajută" în îndeplinirea scopurilor sale. Cu timpul, apelând tot mai des la metode contrare Ordinii cosmice, legătura energetică dintre reprezentanţii Celui râu şi °mul respectiv se accentuează. Astfel, omul ajunge să manifeste în lumea materială caracteristicile Celui rău. în cele din urmăJ reprezentatul Celui rău se calează aurie pe omul respectiv, i^ omul devine posedat. Posedarea reprezintă ultima formă de manifestare a Celui rău în lumea materială. Posedarea are loc în momentul în care cele două sisteme oscilante deschise şi anume structura aurică a omului şi structura formei umanoide a reprezentantului Celui rău, dobândesc acealaşi vibraţii şi intră în rezonanţă. Intrând în rezonanţă, ei formează aceeaşi fiinţă şi acţionează la unison. în nici un caz, Cel rău nu-1 poate obliga pe om să facă ceva împotriva voinţei sale; omul, mai întâi, emite o energie pharismah prin intermediul liberului său arbitru, prin care îl cheamă pe reprezentantul Celui rău. Datorită afluxului energetic primit de la reprezentantul Celui rău, omul continuă cu şi mai mare elan îndeplinirea scopului său: acumularea de bogăţii sau de putere politică - care, cel mai adesea, presupun, ca o condiţie sine qua non, asuprirea semenilor. Fireşte, omul 
respectiv se comportă foarte bine cu familia sa şi cu apropiaţii săi - este iubitor cu soţia şi blând cu copii săi. Ar fi culmea să nu facă acest lucru. Cel mai adesea, afirmă că actele sale au scopul nobil de a-şi creşte copiii şi a-şi întreţine familia sau clanul. Aceasta poartă numele de iubire bolnavă. Datorită faptului că manifestă caracteristicile Celui rău prin liberul arbitru, omul respectiv devine, la rândul său, râu. El reprezintă, de această dată, răul fizic - dracul fizic. Astfel, răul a pătruns iarăşi din ce în ce mai adânc în lumea materială, iar noua ordine mondială lăsată moştenire de către opozanţii transfizici ai răului s-a clătinat. Ca o paranteză, se poate spune că acest proces continuă şi în ziua de astăzi cu aceeaşi intensitate; conceptul de noua ordine mondială nu este atât de nou precum s-ar putea crede la prima vedere. La baza conceptului de noua ordine mondială a stat cândva preluarea puterii totale de către oameni şi instaurarea unei democraţii durabile. Totuşi, chiar şi în ziua de astăzi, nouă ordinea mondială este periclitată în mod permanent de acei oameni - deveniţi dracul fizic - care încalcă legile cosmosului pentru a obţine ilicit ceea ce nu este al lor. Noua ordine mondială nu presupune însă mult trâmbiţata globalizare, care nu reprezintă decât o nouă modalitate prin care unii oameni încearcă să-i domine pe cei mulţi; cei mulţi sunt denumiţi' uneori, prin formula, deloc inspirată, massa. în fond, suntem noi toţi, iar cei ce doresc impunea globalizării - dracul fizic - nu reprezintă nici măcar 0,1% din totalul populaţiei, chiar (jacă &1 mâinile lor sunt acumulate 99% din bogăţiile lumii. încă din acele vremuri, Cel rău a zădărnicit instaurarea ordinii mondiale dorită de oponenţii transfizici ai răului, prin intermediul acelor oameni care au dorit să se îmbogăţească ori să acapareze puterea politică încălcând Ordinea cosmică. în urma intrigilor conduse eficient de oamenii ce reprezentau răul fizic a apărut trădarea şi apoi crima. A fost suficient ca Regele cel bun al unui regat să fie trădat de unul dintre apropiaţii săi şi, apoi, ucis, pentru ca răul să se extindă. Primul om care a cucerit un regat prin intrigă, trădare şi crimă s-a autoproclamat drept rege. El a luat astfel locul Regelui celui bun şi a devenit primul Rege rău. De la primul regat astfel cucerit, intriga, trădarea şi crima s-au extins la cel de-al doilea, apoi la cel de-al treilea şi aşa mai departe. în mod firesc, continuitatea domniei şi puterea politică dintr-un regat trebuia să revină succesorului Regelui cel bun, care, la rândul său, trebuia să parcurgă un proces iniţiatic, pentru a deveni apt pentru a ocupa o astfel de funcţie. Doar astfel se poate realiza propăşirea materială şi spirituală a unei colectivităţi. Acesta a fost, cândva, şi scopul monarhiei de drept divin. Primul Rege rău din istorie şi-a extins apoi dominaţia asupra altor regate prin aceleaşi procedee: coruperea unor persoane din anturajului Regilor buni, trădarea, totul culminând cu asasinarea acestora. Astfel, în locul Regilor cei buni s-au substituit Regii cei răi, care, deveniţi conducători, dorind să apere ceea ce au cucerit, au distrus fizic nu doar pe pretendenţii direcţi, ci şi familiile acestora sau, uneori, chiar şi întregile lor linii genealogice. Iarăşi nu este nimic nou sub soare, iar aceste fapte par să reprezinte cheia înţelegerii transformărilor societăţii omeneşti mai mult decât ceea ce se înţelege astăzi prin succesiunea unor moduri de producţie (idee foarte dragă marxiştilor, care au venit la putere prin astfel de procedee, aruncând în ochii oamenilor Praful numit succesiunea modurilor de producţie şi victoria Proletariatului pentru a-şi ascunde faptele). Multe mituri, legende antice şi basme narează astfel de evenimente, care, la prima vedere, par banale, dar în fond rePrezmtă factorul de la care a început să se clatine totul. Basmul românesc Harap Alb, scris de Ion Creangă, poate fi inclus, fără nici o reţinere, în această categorie. Fiul craiului, cel care, iniţial, nu avea nume, dar care a primit apoi numele iniţiatic Harap Alb, a trebuit să treacă printr-o succesiune de evenimente dramatice pentru a ocupa, de drept, scaunul de domnie al împăratului Verde. De-a lungul evenimentelor dramatice, Harap Alb a fost nevoit să respingă pretenţiile uzurpatorului luciferic, denumit Spân, care a dorit să-şi însuşească scaunul de domnie al împăratului Verde prin intrigi, trădare şi crimă. în basmul Harap Alb, binele a învins spre bucuria tuturor copiilor, dar în viaţa reală lucrurile sunt ceva mai complicate. Este de remarcat şi faptul că nenumărate cărţi de beletristică, filme sau piese de teatru au camuflate astfel de istorii ale luptei dintre bine şi rău: eroul pozitiv, Regele (conducătorul sau şeful) cel bun al unui regat, stat, imperiu, familie, afacere etc este deposedat de toate drepturile sale legitime prin intrigă, trădare şi crimă, de către reprezentanul 
uman al Celui rău, care îşi arogă prerogativele acestuia, devenind Regele cel rău. Epica multor romane sau filme este centrată în jurul luptei fiului, fiicei sau a celor loiali pentru restabilirea ordinii fireşti, folosind, la rândul lor, forţa. Problema şi-au pus-o, cu mult timp înainte, şi oponenţii transfizici ai răului şi, înaintea lor, o parte din Primordialii Luminii, care ştiau că folosirea forţei pentru combaterea răului generază un flux al evenimentelor în care nu există câştigători. Folosind forţa, protagoniştii intră în cercul vicios: devin, le rândul lor, Cel rău; un rău se substituie altui rău. Singurul care a reuşită să rămână în afara circuitului nefast a fost Iisus Hristos, care, la rândul său, a fost persecutat, imediat după naştere, de către Irod, care, auzind că s-a născut Regele cel Bun, a dat poruncă să fie ucişi toţi pruncii. Irod, Regele cel rău, prefera mai curând distrugerea unor linii genealogice, decât să-şi simtă puterea ameninţată; puterea sa a fost cucerită în acelaşi mod fraudulos, prin intrigă, trădare şi, apoi, prin asasinat. Iisus Hristos a blocat fluxul nefast al evenimentelor prin refuzul de a se opune prin forţă celor care-i voiau pieirea, introducând, pentru prima oară în cosmos, principiul iubirii tuturor semenilor, nu doar a familiei sau a celor apropiaţi