luni, 26 noiembrie 2018

Pavel si munca sa de apostolat


Pavel a penetrat adânc regatele zeilor (idolilor, dumnezeilor căzuţi). El înfiinţa biserici, aşeza preoţi, iar prin puterea lui Hristos iniţia botezul creştin, procesul Hristic de naştere din nou. Prin acest proces energetic se înlocuiau interiile susţinătoare de viaţă ale zeilor din sufletele, trupurile şi aurele sâmtemiilor, cu interiile susţinătoare de viaţă ale lui Hristos. Despre acest proces citim în 2 Corinteni, cap. 4, vers. 4, 5, 6. Aceste versete explică lumina lui Hristos şi interiile Hristice care înlocuiesc interiile din sufletele întunecate fără Dumnezeu ale fiilor de zei. Toate aceste minuni dumnezeieşti Pavel le făcea prin puterea lui Hristos dar şi prin administrarea harului lui Hristos cu care fusese investit (Efeseni, cap. 3, vers. 1, 2). Tot prin acest har, adică prin interiile Hristice din sufletul, trupul şi aura sa fiind în comuniune neîncetată cu Hristos, reuşea să vindece ologi din naştere. Astfel în faptele Apostolilor, cap. 14, vers. 8 – 13, fiii zeilor care se închinau zeilor de acolo îl confundă pe Pavel cu Mercur (purtătorul de cuvânt a dumnezeilor din regat conduşi de Jupiter) iar pe Barnaba îl confundă cu Jupiter. În Faptele Apostolilor, cap. 17, vers. 18, Pavel se confruntă în Atena cu filozofii stoici şi epicurieni şi este dus la templul lui Marte (Aeropag) pentru a i se cere explicaţii. Li se vorbeşte despre naşterea din nou în Hristos care dă posibilitatea învierii fiilor şi fiicelor lui Marte, Jupiter, Mercur etc. adică lor acestor filozofi stoici şi epicurieni care se amăgeau crezând că sunt nemuritori şi că vor ajunge în “Câmpiile Elizee” din regatele luminoase ale zeilor după ce vor muri. Toţi aceştia nu aveau habar că zeii lor muriseră deja şi câmpiile Elizee şi regatele zeilor avuseseră şi ele aceeaşi soartă. Toţi aceşti filozofi, semicreaţii defecte din naştere, ca gând,
cuvânt, purtare şi lumină, nu ştiau că nu aveau unde să se mai ducă şi că singurii lor amici după moarte vor fi viermii. 
Din păcate însă, pentru ei ca şi pentru toţi cei care le îmbrăţişau pe atunci gândurile, cuvintele şi purtările lor defecte din naştere au ales să râdă de Hristos prin Pavel, trimisul Lui (vers. 32, 33) şi să nu-l primească în sufletele, trupurile şi aurele lor puţin luminoase, făurite incorect de părinţi asemenea lor. Tot în Faptele Apostolilor, cap. 19, vers. 11, 12, 13, 19, 20 ne sunt prezentate exorcizări, adică scoaterea duhurilor necurate ale părinţilor sâmtemiilor, din sâmtemii. Aceste lucruri sunt văzute de mulţi care lucrau cu puterea zeilor căzuţi dar şi cu puterea ajutoarelor acestora, îngerii căzuţi (dracii) şi duhurile naturii căzute (demonii). Aceşti oameni care văd puterea lui Hristos de vindecare şi de control asupra zeilor şi ajutoarelor acestora ca şi cum nu ar însemna mare lucru îşi ard cărţile lor “oculte” prin care învăţau tehnici rapide de evoluţie şi vindecare prin zei, îngeri şi fiinţe ale naturii. Ei încetează să se mai închine, să mai fie slujitorii prin care se exprimă indirect zeii, îngerii şi fiinţele naturii căzute. Influenţa zeilor prin alţi oameni reuşesc să tulbure în Efes “Calea Domnului” (Faptele Apostolilor, cap. 19, vers. 23 - 36). Era vorba despre un argintar care făurea temple zeiţei Artemis (Diana), fiica lui Jupiter (Zeus) la care se închinau fiii şi fiicele zeilor din acele cetăţi. Pavel îi spune că zeii nu sunt făcuţi de mâini; argintarul mâniat răscoală oamenii împotriva lui Pavel zicând că templul marii zeiţe Diana precum şi măreţia acesteia care era venerată în toată Asia şi în toată lumea de altfel, este dusă în derizoriu de către Pavel. Toată cetatea s-a tulburat şi a strigat “mare este Diana efesenilor”. Conflictul este aplanat de mai marele cetăţii care spune: “bărbaţi efeseni cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului măreţei Diane şi a chipului ei căzut din cer?”. 
Pe când Pavel se afla în insula Malta sâmtemiile de acolo văd cum o viperă îl muşcă pe Pavel de mână. Sâmtemiile de acolo se închinau la zeiţa Nemesis, zeiţa dreptăţii. Ei se aşteptau ca Pavel să se umfle îndată si să moară, dar văzând că acestuia nu i se întamplă nimic se miră şi îşi spun între ei că Pavel este un zeu. Ei s-au mirat şi mai tare văzând pe Pavel cum l-a vindecat instantaneu pe mai marele cetăţii, bolnav de friguri şi dezinterie, ba chiar mai mult, pe toţi cei bolnavi de pe insulă pe care zeiţa Nemesis nu reuşise să-i însănătoşească (Faptele Apostolilor, cap. 28, vers. 1 - 10). Pavel în munca sa de întoarcere a neamurilor de la zeii la care se închinau, a atras atenţia asupra influenţei zeilor asupra lumii prin apostolii lor mincinoşi: 1 Corinteni, cap. 10, vers 14 - 21 şi cap. 10, vers. 5, 6. Despre aceşti apostoli (prin care se manifestă zeii, îngerii şi duhurile naturii căzute prin posedarea acestora) şi despre “evangheliile zeilor”, îngerilor şi spiritelor naturii căzute citim în: 2Corinteni, cap. 11, vers. 4 - 15; Galateni, cap. 1, vers. 6 - 8; 1 Ioan, cap. 4, vers. 1-6. 
Toţi apostolii atenţionează oamenii despre pericolul la care se supun atunci când se dezic de Hristos şi se întorc la zei deoarece se reîntorc la robia din care i-a scos Hristos (Galateni, cap. 4, vers. 8 - 17). Totodată oamenii sfătuiesc apostolii să rămână în Hristos pentru a avea autoritate şi să judece îngerii şi lumea întunecată de aceştia: Corinteni, cap. 6, vers. 1 - 3. Prin urmare apostolii spun oamenilor scoşi de Hristos din robia zeilor, îngerilor şi spiritelor naturii căzute, să dezaprobe “lucrările neroditoare ale întunericului”: Efeseni, cap. 5, vers. 5 - 14; 1 Timotei, cap. 4, vers. 1 - 5; 2Timotei, cap. 4, vers. 3 - 4; Coloseni, cap. 2, vers. 8 - 15; 2Tesaloniceni, cap. 2, vers. 1 - 7. 
Aceste versete bibilice avertizează omenirea cu privire la activitatea indirectă a “dumnezeilor căzuţi” prin apostolii lor de pe pământ pe care îi numesc “antihrişti” care prin evangheliile lor (evanghelii ale zeilor, ale îngerilor, ale duhurilor naturii) se împotrivesc Dumnezeului dumnezeilor adică Dumnezeului adevărat şi lui Iisus Hristos dar şi Evangheliei prin care se spune că toate duhurile, sufletele, trupurile şi aurele căzute au un nou stăpân, Hristos, care vrea să le vindece şi să le lumineze, nu să le distrugă aşa cum făcuseră până la El dumnezeii, îngerii şi fiinţele naturii căzute. Hristos este Dumnezeu adevărat. Altă încarnare a unui duh născut din nou în Hristos în timpul celui de al treilea val de încarnare a fost Sf. Ierarh Nicolae, un apostol a lui Hristos ca mulţi alţii. Sf. Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximilian(248-305) şi Sf. Nicolae s-a confruntat în timpul apostolatului său cu zeii (diavolii) şi ajutoarele lor întunecate, îngerii (dracii) şi spiritele naturii căzute (demonii) dar şi cu zeii răi din văzduh care se încarnaseră pe pământ fiind atraşi la încarnare de părinţi foarte răi.


Biserica cerească situată în contrapartea energetică a lumii materiale este strâns unită în jurul lui Hristos. Biserica sau oastea lui Hristos, este formată din mii de miliarde de duhuri ale oamenilor, îngerilor şi duhurilor naturii. Duhurile oamenilor din oastea lui Hristos sunt duhuri care au strâns lumină suficientă prin suflet de-a lungul multor vieţi, lumină cu care şi-au vindecat duhurile. Toate aceste duhuri din stadiul unu, doi şi trei nu s-au mai întors în lumea şcoală a duhurilor pentru a-şi relua procesul de îndumnezeire, ci au rămas alături de Hristos pentru a ajuta la vindecarea prin suflet a tuturor duhurilor care vin la încarnare dar şi a duhurilor care părăsesc răul şi se întorc la lumină. Totodată duhurile aflate în oastea lui Hristos ajută la salvarea (mântuirea a cât mai multor sâmtemii). Aceste duhuri se pot manifesta ca duhuri în nevăzut dar şi ca suflete în trup şi aură de câte ori vin pe pământ însoţindu-l pe Hristos. Ei se amestecă printre oameni şi nu pot fi identificaţi datorită neatenţiei şi dezinteresului oamenilor absorbiţi de activităţile lor. Mulţi i-au găzduit fără să ştie. Aceşti ostaşi ai lui Hristos “de pământ nicidecum nu s-au depărtat” asemenea lui Hristos. Ei sunt sfinţii cunoscuţi în biserici şi nu numai ei.

Hristos şi biserica lui nevăzută iniţiază situaţii de viaţă în care îl implică pe omul depărtat de Dumnezeu şi influenţat de zei şi ajutoarele acestora. Prin aceste situaţii de viaţă, Hristos iniţiază evenimente în viaţa fiecărui om aflat sub influenţa “celui rău”. În urma derulării acestor evenimente, omul îşi ia de pe faţă vălul zeilor (vălul celui rău), vălul îngerilor căzuţi (vălul dracilor) şi vălul duhurilor naturii căzute (vălul demonilor). El se trezeşte la realitate şi se dezice de “înţelepciunea celui rău”, de tehnicile lui de “evoluţie spirituală rapidă” ca şi de “tehnicile lui de vindecare”. Prin urmare refuză să mai fie “dumnezeu” peste semenii săi aduşi prin uneltiri, prin minciuni, legi strâmbe şi muncă forţată în robia puterilor sale, toate acestea bine ambalate în poleiala “democraţiei”. Această activitate continuă a lui Hristos şi a oastei Sale de sfinţi poartă numele de jocuri ale vieţii. Prin aceste jocuri ale vieţii, Hristos se opune jocurilor morţii iniţiate de “cel rău”, adică de zei şi de ajutoarele lor, îngerii şi spiritele naturii căzute. 
Principalul scop al bisericii pământeşti a lui Hristos se referă la reabilitarea Pământului, vis a vis de efectele catastrofale provocate de pătrunderea aici a zeilor şi de lunga şi nedreapta stăpânire peste duhurile încarnate dar şi peste sâmtemii. Pentru a pătrunde această taină este suficient să aruncăm o privire asupra modului în care funcţiona lumea spital a duhurilor (lumea materială) înainte şi după venirea în trup fizic a Dumnezeului dumnezeilor, Hristos Domnul.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.