luni, 21 noiembrie 2016

Fiintele intrupate pe teritoriul Romaniei


Sunt puţini azi cei care ştiu că între duhurile care îmbracă suflet, trup şi aură de român şi se coboară pe teritoriul românesc alcătuit din cele 3 tărâmuri şi fiinţele care se coboară pe teritoriile altor ţări decât România există o mare deosebire de esenţă. Procesul de îndumnezeire a unui duh cunoaşte 3 stadii de îndumnezeire, stadiul 1, 2, 3.Fiecare din aceste 3 stadii de îndumnezeire cuprinde 12 clase. Duhurile coborâte în suflet, trup şi aură masculine de români sunt duhuri căzute cândva din clasa 12 a stadiului 1 de îndumnezeire. Duhurile coborâte în suflet, trup şi aură feminine de românce, sunt duhuri căzute cândva din clasa 12 a stadiilor 2 şi 3 de îndumnezeire. 
În răstimpul a 15 ani de observare atentă prin clarvedere directă am observat păstrându- se neştirbit acest proces de coborâre descris anterior.

Teritoriul românesc alcătuit din cele 3 ţinuturi, sufletesc, material şi auric se deosebeşte de teritoriile celorlalte ţări printr-o alcătuire energetică aparte. Acest teritoriu românesc este alcătuit în aşa fel încât să primească şi să găzduiască pe timpul unei vieţi, numai şi numai duhurile coborâte în suflet, trup şi aură de român, şamparanii, adevaraţii stăpâni ai acestor 3 ţinuturi ce alcătuiesc teritoriul românesc. Legăturile energetice dintre cele 3 ţinuturi româneşti - sufletesc, pământesc şi auric - şi sufletul, trupul şi aura unui român de tip şamparan sunt optime, în timp ce în cazul sâmtemiilor şi şaimanderilor de pe teritoriul românesc, aceste legături energetice sunt inexistente,în afară de cazurile naşterii din nou în Hristos a acestora.  


IMINEŢIA Este Teritoriul Suprem sau Ţara UNDE ÎNTUNERICUL REDEVINE LUMINĂ. Este DACIA – SAU CUM SE NUMEA DEMULT, DOC-IAH (DOC = VINDECĂTOR, IAH= DOMNUL, DUMNEZEU DIN TINE). 

Este ROMÂNIA-SAU CUM SE NUMEA ODATĂ, RUM-ÎN-IAH (RUM = REÎNVIEREA UNUIA MORT, ÎN = ÎN NAZARITEANUL, IAH=DUMNEZEUL DIN TINE), adică ROMÂNIA, locul unde un Om, un Adam, un fiu căzut al lui Dumnezeu, se vindecă doar prin Hristos care este Dumnezeul din el, adică din sufletul, din trupul şi din aura sa de român. 
Iată numai câteva din CODURILE TERITORIULUI ROMÂNESC, exprimate din veac în veac prin diferite nume date teritoriului românesc de cei dăruiţi cu puterea de sus, nume care arată fiecare în parte o funcţiune, nume ale întinsului teritoriu alcătuit de DOMNUL, Dumnezeul dumnezeilor, ca loc de vindecare al duhurilor căzute din clasa 12 a celor 3 stadii de îndumnezeire. Acest Pavilion de vindecare al zeilor cei mari de demult, şamparanii de azi, căzuţi când încă nu exista universul material nici în stadiul de proiect, este alcătuit aşa cum spuneam din cele 3 ţinuturi sau tărâmuri: tărâmul sufletesc, tărâmul pământesc şi tărâmul auric. Acest teritoriu odată continent, orânduit astfel de Dumnezeu, cuprinde mare parte din Europa, ţările din nordul Africii şi înspre miazăzi până la Moscova de azi. Numai unul din cele 3 ţinuturi şi anume tărâmul, ţinutul material al IMINEŢIEI a tot fost ciuntit în timp de incursiunile satanice, diavoleşti, draconice şi demonice ale sâmtemiilor, fii şi fiicele incomplete ale zeilor căzuţi, până când a ajuns în forma materială pe care o cunoaştem azi ca ţinutul material românesc RUM – ÎN – IAH (Reînvierea Unuia Mort – În Nazariteanul – care este IAH, adică DOMNUL) Rumînia, sau cum se numeşte ea azi, România.
Inteligenţele satanice, malforiile diavoleşti,sinepidele draconice şi etantele demonice care se manifestă şi în România prin slugile lor, maeştrii spirituali, ezoteriştii, ocultiştii, şamanii, precum şi prin toţi cei care îi urmează, fac azi încercări disperate în a ascunde şi în a tăinui cele 3 motive ale coborârii ADEVĂRATULUI DUMNEZEU în postură de Hristos, adică de Salvator, Mântuitor Al Omului îmbrăcat în suflet, trup şi aură, al fiului Omului şi al Pământului alcătuit din cele 3 tărâmuri, tărâmul sufletesc, tărâmul pământesc şi tărâmul auric. Este de înţeles de aceea, motivul pentru care, toţi aceşti ne-curaţi, ne-buni, ne- luminoşi şi ne-iubitori în Hristos, Dumnezeul Adevărat, se prefac în faţa românului, curaţi, buni, luminoşi şi iubitori în”Divinitate”. Ei folosesc mereu cuvântul Divinitate, sau Doamne – Doamne, cu o voce şi cu o privire deloc creştină care te sperie şi se feresc ca de foc să pronunţe în scrierile lor, în conferinţele lor ori pe sticlă, cuvintele DOMNUL Dumnezeu, Dumnezeul Dumnezeilor, Dumnezeu Cel Atotputernic, Dumnezeu Cel Preaînalt, Creatorul Cerului Şi Pământului, Făcătorul A Toate câte se văd şi a toate cele care nu se văd dar mai ales se feresc să spună Hristos DOMNUL. Căci dacă ar spune că ce fac ei fac în numele DOMNULUI, Dumnezeul dumnezeilor, s-ar cunoaşte că mint, şi de i-ai pune la detectorul de minciuni să spună că fac toate în numele lui Hristos DOMNUL, acesta cu siguranţă că ar lua foc. Dacă ar spune că ce fac ei fac în numele DOMNULUI DUMNEZEU, ar trebui să recunoască venirea SA pe Pământ în chip de Hristos, de Salvator, Eliberator, Mântuitor, al Omului, al fiului Omului şi al Pământului din robia cea întunecată, satanică, diavolească, draconică şi demonică. 
Dacă ar spune că ce fac ei fac în numele lui Hristos, Adevăratul Dumnezeu, ar trebui să recunoască lucrarea lui Hristos prin Apostolii Săi, în special lucrarea Adevăratului Dumnezeu coborât ca Hristos, prin apostolului Pavel, economul Duhului Sfânt, orânduit de Hristos să meargă la neamuri, adică la toţi fii şi fiicele zeilor, adică ai omului, Adamului căzut, nepoţii lui Dumnezeu, să-i nască din nou în Hristos, pentru ca să se poată mântui laolaltă cu toţi oamenii, Adamii căzuţi, care sunt zeii de demult care acum se reîntorc la Dumnezeu prin Procesul Hristic De Reîncarnare prin Tipul Hristic De Suflet, Trup Şi Aură.
De aceea ei, care cunosc Adevărul despre deosebirea dintre om şi fiul Omului, dar îl ascund şi în acest fel pot manipula Pământul aşa de uşor (vezi Protocoalele Înţelepţilor Sionului) caută prin orice mijloc să te facă pe tine să crezi că toate fiinţele sunt făcute de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui şi că sunt egale, ca tu să nu descoperi niciodată (şi să nu le ceri niciodată socoteală) că ei nu sunt oameni ci fii ai omului, adică creaţii nefireşti, trăitoare a unei singure vieţi, pentru care Hristos Domnul a venit în mod special, şi pe care le are în atentă observare.  
De aceea, ca tu să nu ajungi să înţelegi niciodată acestea, ei bagatelizează şi iau în deşert Numele Domnului, Dumnezeul Bibliei, spunând că este unul dintre dumnezeii peste care stăpâneşte „Divinitatea“ lor. De aceea se chinuie ei să te facă să crezi că Hristos era un simplu învăţător şi că S-a şcolit în templele”Divinităţii”cu multe braţe, cu cap de elefant, de şarpe de crocodil ori de vultur, ori cu trup de şarpe cu pene ocupat să alerge după coadă ca să o înghită,”Divinitate” la care sunt ei slugi, şi pe altarele cărora, nu demult, fiinţe ca ei, preoţi ai „Divinităţii“ tăiau non stop gâturi şi smulgeau inimile Oamenilor din piept. 
De aceea nu vi se spune niciodată cum arată şi cu ce se ocupă „Divinitatea“ din spatele YOGA, din spatele Rei-Ki, din spatele Şamanismului, din spatele Magiei şi a subramurilor ei, kaballa, vrăjitoria, ghicitoria şi infoenergetica. 
De aceea, toţi aceşti maeştrii spirituali, ezoterişti, ocultişti, în marea lor majoritate sâmtemii, îşi maschează (precum părinţii lor zeii), rebeliunea şi supărarea prin înlocuirea DOMNULUI, Dumnezeul personal al Bibliei, care le arată cu degetul faptele lor hâde, groaznice, cu o ceaţă energetică impersonală şi metafizică, ori cu un abur cosmic ce poate fi pus la ordinul tuturor celor care se concentrează, la ordinul tuturor care îşi doresc cu ardoare ceva, ori la ordinul tuturor celor care se amăgesc spunând că gândesc pozitiv. 
Prin toate aceste minciuni spuse vouă azi de maeştrii spirituali, şamani, ezoterişti, ocultişti, ei cu Tatăl vostru prin voi se ceartă, cu Domnul, Adevăratul Dumnezeu, pentru că nu i-a făcut EL ci nişte Fii ai Lui, Adami, Oameni neterminaţi de îndumnezeit dar cu aere de mari dumne-zei „arhitecţi de lumi“. Minţindu-vă pe voi, ca să vă pierdeţi mântuirea, prin voi cu Domnul se ceartă crezând că pentru că pentru ei nu este mântuire. De aceea ei, care nu îl au pe Hristos în ei nu pot fi în părtăşie cu EL şi nu pot descoperi Adevărul, anume că DOMNUL, Adevăratul Dumnezeu cu care se ceartă ei prin voi, S-A coborât ca Hristos, ca Mântuitor al Omului şi al fiului Omului.
Iată una din Tainele lui Dumnezeu, ea este aşezată în Apostolatul lui Hristos prin Pavel, şi Naşterea Din Nou, în Hristos, a fiului Omului, prin care fiul Omului devine ca un Om.Şi iată altă Taină a lui Dumnezeu, ea este aşezată în neîncetatul Apostolat Al Adevăratului Dumnezeu pentru tot Omul, Adamul căzut, şi Naşterea Din Nou În Hristos a Omului prin care Omul este făcut iar ca Dumnezeu. 
Dar azi oare câţi fii ai Omului din tărâmurile IMINEŢIEI, de pe teritoriul României vor să se nască din nou cu adevărat şi prin trăirea lor în Hristos să priceapă toate acestea? Şi oare cât de numeroşi au mai rămas fii Omului care încă se mai încăpăţânează să rămână slugi muritoare ale zeilor, părinţii lor muritori, minţindu-te prin”iniţierile lor”prin vorbele lor, prin scrierile lor ori pe sticlă, şi prin alte răutăţi făcute ţie, pentru ca prin tine şi prin năruirea ta să se poată certa cu Adevăratul Dumnezeu, Hristos, să-I scrâşnească din dinţi, să-I rânjească şi să-L urască fără ca, vai lor, să ÎL cunoască cu adevărat? 
Dacă ar spune că ce fac ei fac în numele Domnului, Dumnezeul Bibliei, atunci ar fi forţaţi să recunoască Creştinismul. Ori ei tocmai de aceea bagatelizează creştinismul, pentru ca tu să nu ajungi niciodată să îi pricepi esenţa, adică mântuirea creştină.
Să nu fii niciodată în stare să pricepi că mântuirea creştină este o eliberare continuă, pe timpul unei şederi în suflet, trup şi aură, din robia inteligenţelor satanice, diavoleşti, draconice şi demonice. 
Să nu ajungi niciodată să pricepi cele 2 mari căi Hristice de a te scăpa pe tine de sub auspiciul satanic, diavolesc, draconic ori demonic: 
1 - Prin exorcizare - atunci când Cel Rău caută să forţeze accesul la sufletul, trupul şi aura ta pentru a se hrăni din ele, căutând în acest fel să te înrobească fără să îi dai voie. 
2 - Prin pocăinţă - atunci când, fără să ştii Adevărul, dar cu învoirea ta, ai fost mânărit sau cum ai fost minţit,”iniţiat”de către un maestru spiritual”binevoitor”, şi care, dornic să te”evolueze”mai repede, a scos INTERIILE HRISTICE din sufletul, din trupul şi din aura ta, (printr-un proces energetic malefic, pe care, ca tu să nu te sperii, l-a numit ”iniţiere”) şi a introdus în locul lor INTERIILE ”DIVINULUI” sau ”DIVINITĂŢII” la care maestrul tău a intrat slugă. Totuşi, tu consideră-te cumva norocos că nu vezi cum arată „Divinitatea“ adică duhurile descompletate de Hristos, măcinate, putrezite, hâde ale dumnezeilor căzuţi, ale îngerilor căzuţi ori ale duhurilor căzute ale naturii, înghesuite în tine de maestrul tău spiritual, o fiinţă aşa de înaltă şi de binevoitoare cu tine, care te-a umplut pe tine cu atâta ”Pace, Lumină Şi Iubire “de la”Divinitate”. Căci dacă ai putea vedea toate acestea tu care vomiţi de la un fir de păr ori de la o mâncare stricată, ai exploda negreşit de greaţă doar dacă mai întâi nu ai pocni de groază. 

Să nu fii niciodată în stare să pricepi însemnătatea capitală a celor 3 mari ipostaze în care te afli pe timpul unei existenţe pe teritoriul românesc, în cele 3 tipuri diferite de suflet, trup şi aură de român (copil, matur, bătrân): 

1 - Primirea dreptului de a veni pe lume adus de către semeni, încheiată prin Botezul creştin - aducerea ta sub auspiciul lui Hristos, în suflet, trup şi aură de român, pe teritoriul românesc, de către semenii tăi pe care tu îi numeşti apoi”părinţi”pe tot timpul acestei vieţi. 
2 - Primirea dreptului de a aduce semeni, parafată prin Sfânta Cununie Religioasă Creştină - pregătirea ta de a aduce în mod Hristic, semeni de ai tăi, din Lumea De Aşteptare, Astralul lui Dumnezeu, în suflet, trup şi aură de român, pe
teritoriul românesc, semeni pe care tu, pe timpul acestei existenţe tu îi numeşti”copii” 
3 - Primirea dreptului de a părăsi această lume,parafată prin procesul spovedaniei, împărtăşaniei, şi prin slujba de înmormântare.

Să nu fii niciodată în stare să pricepi Înaltul Proces Energetic Eliberator Hristic al sufletului, trupului şi aurei tale, din timpul oficierii botezului tău, cununiei tale şi înmormântării tale. Căci de aceea botezul tău, cununia ta şi înmormântarea ta sunt precedate de exorcisme, de rugăciuni. Ca sufletul, trupul şi aura ta să se mântuie de Cel Viclean şi de Cel Rău adevăratele nume ale fiinţelor pe care maestrul spiritual, ezoteristul, ocultistul, se chinuie din toţi porii lor să te facă să ai de a face, şi să crezi că ai de a face de fapt cu” DIVINITATEA „ sau „DIVINUL”.  

Artele intunecate ale zeilor


Îndemn pe tot românul care doreşte să fie iniţiat într-una din artele demonilor japonezi să facă următoarea experienţă:
 - se iau 4 mostre de apă în 4 eprubete
1 - prima eprubetă ce conţine apă să se pună în biserică în timpul oficierii Sfântului Maslu 
2 - a doua eprubetă ce conţine apă să fie pusă în locul unde se practică iniţieri sau vindecări în numele demonilor japonezi 
3 - pe a treia eprubetă ce conţine apă să se pună simbolurile”vindecătoare” ale Rei-ki
 4 - pe a patra eprubetă ce conţine apă sfinţită prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu în timpul Sfântului Maslu, să se pună simbolurile Rei-ki.
- se pun eprubetele într-un congelator
- se scot eprubetele din congelator,se scoate apa îngheţată, se iau mostre care se analizează la microscop 
- se va observa că:
1 – în cazul eprubetei 1 - structura cristalizată a apei citită în timpul oficierii Sfântului Maslu este minunată. Dacă trupul fizic al românului este alcătuit în proporţie de 75 la sută din apă atunci efectul Sfântului Maslu asupra trupului fizic al romanului este benefic, curativ în cazul în care prezintă neajunsuri, defecte, adică boli. 
2 – în cazul eprubetei 2 - structura cristalizată a apei pusă în locul unde s-au practicat iniţieri şi vindecări în numele zeilor japonezi, este deformată şi hidoasă, şi miroase a cadavru aflat în stadiu avansat de putrefacţie. Dacă trupul acelui român supus la iniţieri sau vindecări prin Rei-ki, conţine 75 la sută apă, atunci efectele”iniţierii” sau”vindecării” trupului său prin simboluri Rei-ki, sunt catastrofale, dăunătoare pentru trupul fizic al românului respectiv 
3 – în cazul eprubetei 3 - structura cristalizată ce conţine apa pe care s-au aplicat simbolurile Rei-ki, este asemănătoare ca aspect şi ca miros cu cea amintită anterior fiind deosebit de nocivă pentru structura hristică a românului care conţine apă în proporţie de 75 la sută. 
4 – în cazul eprubetei 4 - structura cristalizată ce conţine apă sfinţită, pe care s-au pus simbolurile Rei-ki,este la fel de perfectă ca structura analizată din prima eprubetă ce conţine apă sfinţita prin citirea Sfântului Maslu. Ceea ce înseamnă că trupul fizic al unui roman care merge la Sfântul Maslu şi rămâne în comuniune cu Hristos, este imun la acţiunile energetice întunecate ale demonilor japonezi care se manifestă prin slugile lor pământeşti de pe teritoriul românesc şi nu numai,marii maeştrii Rei-ki. 
Repetaţi experimentul de mai sus, trecând prin acest filtru ce nu dă greş, şi alte arte întunecate, de sorginte demonică, draconică, diavolească, satanică, punând accentul pe artele yoga pe”flacăra violetă” şi pe”magia albă “ pe iniţierile în şamanism şi practicile şamanice, şi pe toate formele de iniţieri şi practici asociate infoenergeticii. Pentru a înregistra de unde vin fiinţele nevăzute care sunt chemate lângă român atunci când infoenergeticienii măsoară cu ansa şi ”când se fac spaţii” de către infoenergeticieni, când aceştia înlocuiesc copii din burtele mamelor cu copii de cristal ori indigo aduşi, spun ei, din lumină, când”fac spaţii” pentru, spun ei, purificarea unei biserici sau a preoţilor ori pentru, spun ei”purificarea” pâinii şi vinului Sfântei Împărtăşanii şi a pâinii şi vinului din ziua Paştelui, repetaţi experimentul cu eprubetele. 
În acelaşi timp încercaţi să aşezaţi mostre de apă lângă maeştrii spirituali care vă bagă în sarcofage, care spun că vă anulează karma, care vă spun că vă trec în”noua energie” sau care vă spun că vă pun în contact cu”extratereştri”  sau că vă vindecă prin îngeri, arhangheli, heruvimi sau serafimi, fără ca aceşti maeştrii să ştie. Îngheţaţi aceste mostre de apă iar apoi analizaţi structura cristalină a acestor mostre de apă la un microscop. 
În acest fel veţi afla cu siguranţă tot ceea ce nu vi se spune, ci vi se ascunde căci în acele mostre veţi vedea gradul de sinceritate al maestrului faţă de voi, dar si cât de mare îi este”lumina si iubirea “ cu care vă vindecă şi cu care vă evoluează sau cu care vă anulează karma...După ce veţi face toate acestea veţi trăi deziluzia vieţii voastre... Veţi afla că aţi fost minţiţi că primiţi iubire şi lumină de la Dumnezeu, dar de fapt eraţi închinaţi ca ofrande prin simboluri care sunt peceţi de înrobire, de către maeştrii voştri spirituali puterilor întunecate ale monştrilor, puterilor şi forţelor diavoleşti, dominioanelor satanice, stăpânirilor întunecate draconice şi pleiadelor principatelor demonice…Câţi dintre românii timpurilor acestea ştiu cu adevărat ce sunt simbolurile şi că la orice iniţiere nedumnezeiască, anti-hristică de acest tip, se aşează pe român de către maestrul spiritual, ca pe o vită, aceste simboluri, care sunt însemnele viitorului stăpân întunecat adică diavol (zeu, duh uman, adamic căzut), dracon (înger căzut) sau demon (spirit al naturii căzut)?
Toată această”Trezire Spirituală” mult trâmbiţată, toată această Mişcare Spirituală îndelung mass-meediatizată, iniţiată şi condusă de către Marele Satan prin slugile lui, maeştrii spirituali, pe teritoriul României, produce –conform Legii Atracţiei Universale grave perturbări ale atmosferei energetice, ale fondului energetic hristic, la nivelul fiecărui suflet, trup şi aură de român, la nivelul oricărei familii, la nivel de Mare Familie Românească şi la nivel de întreg teritoriu românesc alcătuit din cele 3 ţinuturi… 
Toate aceste mizerii urât mirositoare, sunt învelite într-o poleială strălucitoare, pe care scrie 3 nume de hulă, mincinoase:”Trezirea Spirituală a României “”, Mişcarea Spirituală a României “”, Misiunea Spirituală a României “. Toate aceste efecte energetice anti-Hristice ce ne transformă pe noi, pe familia noastră şi ţara noastră în ceea ce nu vrem să fie NICIODATĂ, ne afectează pe toţi, de aceea cu toţii trebuie să luăm atitudine pentru a le dizolva cu HRISTOS.  
Căci adevăratul nume al acestei”Misiuni Spirituale” întunecate pe teritoriu României este acesta: G.E.N.O.C.I.D. Nu ai cum să câştigi când lupţi împotriva Adevăratului Dumnezeu. Şi toţi aceşti maeştrii spirituali, ştiu în adâncul lor că nu vor câştiga nicicând această luptă pe teritoriul românesc…Am păşit ca duhurile pe solul celor 3 ţinuturi româneşti şi am trăit din plin ce nu se petrece încă, ca să-i vad pe toţi aceşti maeştrii şi pe creatorii şi stăpânii lor”marii arhitecţi ai lumii “ în ultimele lor clipe, şi privind toate, m-am întristat şi am plâns pentru ei. Vai de fiul omului care se crede om şi vai de Omul care se crede Dumnezeu… 

Legea atractiei universale-timpurile si perioadele


Pe întreg Pământul şi automat şi pe teritoriul Românesc, Marele Spital unde se reabilitează Omul care se credea Dumnezeu în Cerurile lui Dumnezeu şi unde se mântuie fiii Omului care se cred Oameni pe Pământul Omului, se manifestă Minunate Legi Invizibile (necunoscute pe deplin şi ignorate încă de marii maeştrii spirituali, ezoterişti, ocultişti, din pricina”lipsei din dotare”a acelei forme specifice de clarvedere ce permite observarea ei) printre care amintim Legea Chemării Esenţelor, Legea Trierii Esenţelor, Legea Stabilizării Prin Efervescenţă A Esenţelor, Legea Purificării Esenţelor… Toate aceste Legi Invizibile nu sunt altceva decât Timpurile Şi Perioadele De Manifestare Invizibile Ale Legii Atracţiei Energetice Universale.

Iar Legea Atracţiei Energetice Universale este Şcoala Invizibilă absolvită de Om pe Calea Reabilitării Sale dar şi de către fiul Omului pe calea mântuirii sale din moarte definitivă. Este Şcoala Invizibilă Pământească ale cărei cursuri sunt parcurse de Omul care se coboară în suflet, trup şi aură de român, fără ca acesta să se prindă… Este Şcoala Invizibilă Pământească ale căror cursuri sunt parcurse de fiul Omului de pe teritoriul României, fără ca acesta să se prindă… Legea Atracţiei Energetice Universale este Suprema Formă De Iniţiere a Omului şi a fiului Omului… Suprema Formă De Iniţiere este…VIAŢA. 
Să urmărim aşadar împreună manifestarea în cele 4 ipostaze ale sale, ca Timpuri şi Perioade, a Legii Atracţiei Universale pe teritoriul României, asupra Omului şi asupra fiului Omului.  

1 - TIMPUL CHEMĂRII ESENŢELOR 

2 – TIMPUL TRIERII ESENŢELOR 
3 – TIMPUL STABILIZĂRII PRIN EFERVESCENŢĂ A ESENŢELOR
4- TIMPUL PURIFICĂRII ESENŢELOR

Legea chemarii esentelor


Dacă luăm 2 obiecte total diferite ca formă şi esenţă şi le cufundăm într-un vas cu un lichid colorat, cele 2 obiecte total diferite ca formă şi esenţă, structurile lor vor fi impregnate total de lichidul cu pricina. Tot aşa este şi cu Omul şi cu fiul Omului aflaţi sub atracţia LEGII CHEMĂRII ESENŢELOR. Structurile lor energetice diferite sunt impregnate de esenţa energetică din care este constituit TIMPUL CHEMĂRII ESENŢELOR. Dacă cufundăm cele 2 obiecte într-un vas cu alt lichid, cele 2 obiecte diferite ca formă şi esenţă, structura lor schimbată deja de esenţa primului lichid se va imprima cu esenţa celui de al doilea lichid. Tot aşa este şi cu Omul şi fiul Omului aflaţi în TIMPUL TRIERII ESENŢELOR. Structurile lor energetice diferite, sunt impregnate de esenţa energetică din care este constituit TIMPUL. 


Legea trierii esentelor


Dacă cufundăm cele 2 obiecte într-un vas cu alt lichid, cele 2 obiecte diferite ca formă şi esenţă, structura lor schimbată deja de esenţele primului şi celui de al doilea lichid, se va imprima cu esenţa celui de al treilea lichid. Tot aşa este şi cu Omul şi fiul Omului aflaţi în TIMPUL STABILIZĂRII PRIN EFERVESCENŢĂ A ESENŢELOR. Structurile lor energetice diferite sunt impregnate de esenţa energetică din care este constituit TIMPUL STABILIZĂRII ESENŢELOR PRIN EFERVESCENŢĂ. Dacă cufundăm cele 2 obiecte într-un vas cu alt lichid, cele 2 obiecte diferite ca formă şi esenţă, structura lor schimbată deja de cele 3 lichide anterioare, se va imprima cu esenţa lichidului din cel de al patrulea vas. Tot aşa este şi cu Omul şi fiul Omului aflaţi sub guvernarea TIMPULUI PURIFICĂRII. Structurile lor energetice diferite sunt impregnate de esenţa energetică din care este constituit TIMPUL PURIFICĂRII.

Cele 4 esenţe energetice din care sunt constituite Cele 4 Timpuri Guvernatoare au fiecare în parte sunetul, culoarea şi parfumul propriu. Astfel, prin clarvedere directă poţi cataloga uşor după esenţa energetică ce impregnează structura Omului şi a fiului Omului, sub auspiciul cărei Legi Guvernatoare se află Omul şi fiul Omului din faţa ta, dintr-o încăpere, dintr-o familie, dintr-un loc de muncă, dintr-un partid, dintr-o Organizaţie Ocultă, dintr-un oraş, dintr-un judeţ, dintr-o ţară. La fel de exact ca atunci când spui că afară este iarnă sau toamnă, că e zi sau noapte, că e soare şi cer senin ori că plouă. De aceea se poate afirma că această formă de clarvedere, Clarvederea Directă, presupune”dotarea” Omului cu instrumente performante capabile să ”înregistreze” vremea pe multe zile a celorlalte ţinuturi româneşti - adică vremea ţinutului sufletesc, vremea ţinutului inframateric, vremea ţinutului auric – tot aşa cum se stabileşte vremea pe multe zile, pentru ţinutul material românesc. 
De aceea PROGNOZA PE URMĂTOARELE ZILE A EVOLUŢIEI ENERGETICE A VREMII OMULUI ŞI FIULUI OMULUI ÎN SUFLET, TRUP ŞI AURĂ dar şi „PROGNOZA PE URMĂTOARELE ZILE A EVOLUŢIEI ENERGETICE A VREMII CELOR 3 ŢINUTURI ALE PĂMÂNTULUI constituie o preocupare specifică Omului şi fiului Omului aflaţi în suflet,trup şi aură, care pricep alcătuirea energetică şi principiul de funcţionare al acestor 4 LEGI GUVERNATOARE, şi care le transcend. 
Ei sunt”Observatorii Energetici”a celor 3 tipuri de Organizaţii Oculte de pe PĂMÂNT:
1 – Organizaţii Oculte de tip ŞAMPARAN. 
2 – Organizaţii Oculte de tip ŞAIMANDER. 
3 – Organizaţii Oculte de tip SÂMTEM, cele mai puternice organizaţii rămase cu adevărat oculte, şi faţă de care marile organizaţii oculte cunoscute în prezent par grădiniţe.

Pe lângă acest tip de”Observatori Energetici”,care de regulă sunt sacerdoţi şi războinici deopotrivă,se înfiripă mai cu seamă după 1916 încoace noul tip de observator şi anume”Observatorul Energetic Civil”care nu se implică în nicio Organizaţie Ocultă, adică Omul cu un tip nou de structură energetică ce conţine o”bază de date”cu mult superioară vechiului tip.   

Misiune duhovniceasca si misiune spirituala


Pe teritoriul românesc actual, este evidentă manifestarea energetică efectivă a celor 3 categorii de fiinţe:şaimanderii sâmtemiile şi samparanii. Este iarăşi evident că cele 3 tipuri diferite de manifestări energetice total diferite a celor 3 categorii de fiinţe total diferite care se manifestă prin 3 tipuri total diferite de suflet, trup şi aură, supun teritoriul românesc la 3 efecte energetice diferite, ca 3 unde de şoc ce izbesc din plin de nenumărate ori pe zi în român şi în Marea Familie Românească:

1 – efectul Hristic,Marianic,Andreic, şi care este un efect benefic,sanctic 
2 – efectul anti-Hristic de tip şaimanderic – satanic,diavolesc,demonic 
3 – efectul anti-Hristic de tip sâmtemic – monstruos,de tip neghinic
Fiecare din cele 3 categorii de fiinţe aflate pe teritoriul românesc actual, are propriile modalităţi de propagare a propriului câmp electromagnetic, energetic, şi de înfăptuire a propriei atmosfere, sau climat energetic. Trebuie subliniat faptul că, toate acestea la un loc, influenţează adevărata realitate alcătuită de Adevăratul Dumnezeu, DOMNUL. Aceste 3 modalităţi de generare continuă, de propagare şi de menţinere a propriului climat, constau în manifestarea energetică efectivă prin energiile sufleteşti de gând cuvânt, purtare şi continuitate a lor, de tip apostolic, a unor elemente speciale, din rândurile celor 3 categorii de fiinţe. Aceste elemente speciale din rândurile celor 3 categorii de fiinţe, sugerează, reprezintă şi influenţează fiecare în parte categoria de fiinţe din care face parte, dar şi membrii celorlalte categorii. Odată la 3 generaţii există pe teritoriul românesc, şi nu numai, un aflux de asemenea elemente care se coboară pe teritoriul românesc şi nu numai. Acest eveniment înregistrat decât de puţini români denotă încercarea fiecărei din cele 3 categorii de fiinţe care aşteaptă coborârea pe teritoriul românesc,de a restabili climatul,atmosfera stricată de fiinţele coborâte deja pe teritoriul românesc. Aceste elemente sunt cunoscute în ţinuturile materiale de pretutindeni, sub denumirea de apostoli. Misiunea de apostolat a celor 3 categorii de apostoli ce reprezintă cele 3 categorii de fiinţe aflate pe teritoriul românesc este de a restabili climatul energetic stricat,atmosfera stricată la nivel de fiinţă,la nivel de familie şi la nivel de Mare Familie a fiecărei categorii pentru care s-a coborât în chip misionar,fiecare apostol în parte. 

Pe teritoriul actual românesc, există 2 categorii de apostoli:

1 – Apostolii lui Hristos – apostolii Hristici (apostolii lui Dumnezeu coborât pe Pământ în chip de Hristos,Mântuitor,Salvator a ceea ce era pierdut)
2 – Apostolii anti-Hristici – marii maeştrii, maeştrii spirituali, ezoterişti, ocultişti: 
A - apostolii Zeilor, adică apostoli ai duhurilor căzute de Adami, Oameni ajunşi dumne-zei fară de Dumnezeu şi deveniţi adversari, potrivnici (satan, diavol) ai lui Dumnezeu şi ai fraţilor lor
B - apostolii duhurilor îngereşti fără de Dumnezeu(dracii)
C - apostolii duhurilor naturii căzute (demonii).

Mesajele lor sunt foarte clare şi foarte importante pentru cele 3 categorii de fiinţe aflate azi pe teritoriul actual românesc. Aceste mesaje ne sunt arhicunoscute, sub denumirea de evanghelii. Pe teritoriul actual românesc se propovăduiesc 2 categorii de asemenea categorii de evanghelii:

1 – Evanghelia Luminii, adică evanghelia Hristică – propovăduită de apostolii lui Hristos.
2 – Evangheliile întunecate, adică evangheliile anti-Hristice – propovăduite de apostolii anti-Hristici: 

A – evangheliile satanice şi evangheliile diavoleşti:  

– aşa zisele învăţături de control, de dominaţie şi de exploatare a semenului de către semen, mascate sub sloganele răsuflate ale unei democraţii false, neadevărate, contrafăcute, asemenea fiinţelor contrafăcute, nedumnezeieşti care o insuflă şi care o menţin prin teroare şi frică. 
- aşa zisele tehnici de evoluţie rapidă, aşa zisele tehnici de vindecare şi de autovindecare.  
Toate aceste învăţături şi tehnici ale duhurilor omeneşti căzute – zeii sau dumne- zeii fără de Dumnezeu, nu sunt altceva decât evangheliile întunecate ale Zeilor. 

B – evangheliile draconice –aşa zisele învăţături de evoluţie rapidă şi tehnici de vindecare şi de autovindecare - specifice duhurilor îngerilor căzuţi - dracii. 


C – evangheliile demonice –aşa zisele învăţături de evoluţie rapidă şi tehnici de vindecare şi de autovindecare – specifice duhurilor căzute ale naturii – demonii.


Se poate vorbi aşadar despre o continuă şi teribilă confruntare, despre”FORŢĂ CONTRA FORŢĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI “, confruntare în care sunt angrenate forţele hristice şi forţele anti-hristice, forţe ce năzuiesc să concretizeze 2 finaluri total diferite pentru România, îndeplinind 2 misiuni total diferite. Tot românul poate recunoaşte, poate distinge uşor cele 2 categorii de fiinţe şi cele 2 misiuni în care sunt angrenate aceste fiinţe pe teritoriul actual românesc:


1 – Preoţii, călugării, misionarii, creştinii – fiinţele aflate în Misiune Duhovnicească specială pe teritoriul actual al României.

 2 – Maeştrii spirituali,ocultiştii,ezoteriştii – fiinţele aflate în Misiune Spirituală specială pe teritoriul actual al României.

Pe teritoriul actual românesc şi nu numai, există Oameni dar şi fii şi fiice ale Oamenilor, care consideră că prin ştiinţele Zeilor, (duhuri omeneşti căzute din procesul de îndumnezeire al duhului), prin ştiinţele duhurilor îngereşti căzute din procesul de desăvârşire, şi prin ştiinţele duhurilor căzute ale naturii, se poate deschide o cale nouă de evoluţie a celor căzuţi, o evoluţie fără Adevăratul Dumnezeu,Dumnezeul Bibliei, adică fără Dumnezeul dumnezeilor DOMNUL.

Această cale, numită”Evoluţie Spirituală”presupune coruperea ori şmenărirea, furtul de energie dumnezeiască, prin minciună sau prin forţă de la duhurile omeneşti, îngereşti sau de la duhurile naturii rămase în părtăşie cu Adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul Bibliei, adică cu Dumnezeul dumnezeilor, DOMNUL.
Fiinţele întunecate,căzute,consideră să îşi susţină în viaţă fii şi fiicele lor de pe Pământ,punându-i să ucidă,să înşele şi să fure printr-un sistem construit de ei nedrept şi cu legi defavorabile Omului, pământurile şi resursele Oamenilor veniţi la încarnare în suflet, trup şi aură pe Pământ şi să întreţină o permanentă atmosferă, climat energetic nedumnezeiesc,de nesiguranţă,de frică şi de teroare.Aceste energii de gând, cuvânt, purtare şi lumină formează însumate o atmosferă nocivă pentru şamparan, Omul coborât în tipul Hristic de suflet,trup şi aură însă constituie o eterna sursă de hrană pentru şaimander, Omul coborât în tipul antiHristic de suflet, trup şi aură şi pentru fiul Omului, sâmtemiile de pe Pământ, care se îngraşă şi prosperă. Datorită acestor furturi energetice şi materiale,în structura energetică a sâmtemiilor de pe Pământ apar mutaţii energetice consistente, care le facilitează încropirea unui spirit mutant, nedumnezeiesc care îi poate în viitor ajuta să nu mai moară. Apariţia la sâmtemiile de pe Pământ a unui spirit mutant, realizat în chip nedumnezeiesc duce la posibilitatea pierderii mântuirii Oamenilor care se încarnează pe Pământ în suflet, trup şi aură. Dacă ne raportăm strict la teritoriul României, ne putem întreba dacă există vreun istoric militar, care să se întrebe de ce de-a lungul veacurilor, peste Omul coborât în suflet, trup şi aură de român au venit tot felul de fii ai Omului adică de sâmtemii care i-au omorât, le-au furat pământurile şi i-au făcut iobagi, răspunsul este încă ocult, ascuns vederii obişnuite şi se află în alcătuirea energetică a acestor sâmtemii, urmaşii acelor măcelari.  Dacă Omul zilelor noastre coborât în ultimele 3 încarnări în suflet, trup şi aură de român fie în Transilvania, fie în Ţara Românească, fie în Moldova, se întreabă de ce fii Omului de lângă ei spun spun cu tupeu că partea aceea de ţară nu e românească ci e a lor pentru că părinţii lor au măcelărit demult pe părinţii românilor şi i-au luat-o, sau dacă sâmtemiile din oraşul lor ucid, fură,violează,terorizează, ameninţă,se strâng în haite ca hienele şi se autodeclară jupâni și stăpâni de oraş, stăpâni de cartier, stăpâni de stradă, cer bani pentru”protecţie”- răspunsul este de găsit tocmai în structura energetică a acestor biete semicreaţii nedumnezeiesti de fii ai Omului, de sâmtemii. 
Azi aceşti fii ai Omului, aceste semifiinţe nu au încă acest spirit mutant pe deplin împlinit aşa că la sfârşitul existenţei lor pier definitiv şi odată cu ei se diminuează cu mult şi suferinţa Omului aflat acum aici dar care se va coborî din nou data viitoare în suflet, trup şi aură de român.Dar în viitor, dacă Omul care se va coborî în suflet, trup şi aură de roman nu va face curăţenie şi ordine pe Pământ,care este Locuinţa Omului dată de Dumnezeu,mutaţiile generaţiilor viitoare de fii ai Omului,de sâmtemii vor continua,iar spiritul lor mutant, nedumnezeiesc se va definitiva, făcând posibil plecarea întocmirii lor nedumnezeieşti în acest vehicol după moartea trupului, în lumile Zeilor Neîntorşi,părinţii lor şi coborârea lor din nou la încarnare. Se va instala atunci printr-o nouă formă de reîncarnare,nedumnezeiască,o Nouă Putere,o Nouă Ordine Mondială,la care se pun demult cărămizi,o Guvernare Anti-Hristică, în care fii Omului, aceste sâmtemii vor tăia şi vor spânzura pe cuprinsul a tot Pământul. 
În decurs de 15 ani am studiat mutaţiile produse în întocmirile energetice nedumnezeieşti ale fiului Omului, aceste sâmtemii de pe tot teritoriul României şi nu numai. Încă de pe acum, semenii lor speciali maeştrii spirituali de pe teritoriul românesc, bat tobele,anunţând naşterea pe Teritoriul României a acestor spirite de sâmtemii,răul îmbracat în carne,dar pe care ei îi numesc copiii de cristal, copiii indigo…  
Să ferească Dumnezeu pe Omul în suflet, trup şi aură de român ca aceşti fii ai Omului să primească putere vreodată pe teritoriul României... Mulţi Oameni care se coboară acum din Astralul lui Dumnezeu în suflet, trup şi aură de român îşi vor vindeca duhurile şi se vor reîntoarce de unde au căzut, din Lumea Şcoală De Îndumnezeire A Duhurilor. Dar vai de Omul care se vor coborî în suflet, trup şi aură de român în timpurile următoare, când Răul născut din căscatul românilor timpurilor noastre va domni, căci va suferi groaznic sub apăsarea acestui Rău. 
În acele timpuri de necazuri mari, Forţele Răului vor declanşa o mare şi ultimă confruntare împotriva Forţelor Binelui. Această confruntare decisivă, începută deja de ceva timp este descrisă amănunţit şi clar în cartea Apocalipsei. 

Misiunea Bisericii lui Hristos,misiunea preoţilor,misiunea călugărilor,misiunea oricărui creştin adevărat,este una duhovnicească,ce constă în încercarea de a întoarce la Hristos pe şaimanderii de pe teritoriul românesc,creştini decât cu numele, şi nu numai, dar este şi una spirituală prin care să întoarcă spre Hristos pe toţi fii Omului, cei mai mulţi creştini decât cu numele,adică pe toate sâmtemiile de pe teritoriul românesc, pentru ca nici unul să nu piară ci să aibă viaţă veşnică în Dumnezeu,iar Apocalipsa să nu mai aibă loc, iar ei, fii Omului să nu mai plătească greşelile părinţilor,Oamenii care se cred Dumnezei, până la a patra generaţie…  

Hristos Însuşi, apoi apostolii Săi şi până azi toţi sfinţii şi preoţii Săi au spus răspicat şi foarte clar că aceste sâmtemii, fii şi fiicele Omului, sunt create în această lume,Lumea Materială şi nu se pot sui singuri la Cer precum Oamenii, şi că singura lor existenţă este doar cea de aici, de pe Pământ. Şi că singura lor şansă este să se nască din nou în Hristos. Numai aşa după moartea trupului lor fizic sufletul lor născut din nou nu se va disipa în neant, ci va putea adormi până la revenirea lui Hristos pe Pământ, care îi va ridica din morminte şi le va dărui viaţa fără de sfârşit. Dacă ne uităm în urmă vedem că, de-a lungul celor 2000 ani, apostolii, sfinţii, mucenicii,misionarii, creştinii care au încercat să întoarcă pe Cel Rău de la a mai face răul şi să salveze pe aceşti fii şi fiice ale Omului, sâmtemiile, au sfârşit torturaţi şi omorâţi ca la abator de şaimanderi şi de sâmtemiile care nici atunci şi nici acum nu vor să se întoarcă la Dumnezeu şi să înceteze cu uciderile,cu furturile şi cu asupririle lor asupra Oamenilor,Adamilor, fiilor lui Dumnezeu care se încarnează pe teritoriul românesc. (Amintiţi-vă de Doja, de Horea, Cloşca şi Crişan, de Iancu, de Mihai Viteazul).
Şi iată că pe teritoriul României există un număr mare de fii şi fiice ale Omului,plantaţi aici ca neghina de părinţii lor Zeii şi care au măcelărit în multele lui încarnări pe Omul venit în suflet, trup şi aură de român ca să îi fure ţara, un procent de aproape 30 la sută din totalul populaţiei actuale. Toţi aceştia,după încheierea acestei singure lor existenţe,vor îngrăşa pământul României unde Dumnezeul Omului de aici îi tolerează şi îi îngăduie... Cei mai mulţi dintre ei vor pieri definitiv, şi doar o minusculă parte din ei care au avut pe Hristos în ei în timpul vieţii lor trecătoare ca iarba,vor fi păstraţi de Hristos în Pământul României, în adormire, până la A Doua Sa Venire. După toţi aceştia vor trăi pe pământ românesc fii şi fiicele lor, care vor fi învăţat de la părinţii lor, unii să fure ţara altuia sub pretextul”autonomiei “ alţii vor fi învăţat de la părinţii lor să devină temuţi jupîni şi stăpâni de oraş, de cartier sau de stradă, iar alţii vor fi învăţat de la părinţii lor să trăiască ca fii ai Omului,în pace cu Omul care îl îngăduie, şi în părtăşie cu Hristos viaţa lor trecătoare... Şi aceştia vor avea soarta părinţilor lor,cu care vor fi ridicaţi din morminte de Adevăratul Dumnezeu coborât ca Hristos pentru Om ca să-l ridice din cădere şi să-l facă ca pe Dumnezeu şi pentru fiul Omului ca să-l scoale din moarte şi să-l facă ca pe Om... 

miercuri, 16 noiembrie 2016

Scopul,menirea,misiunea teritoriului romanesc





Teritoriul actual românesc alcătuit din cele 3 ţinuturi, a fost creat de către DOMNUL,Dumnezeu cu un singur scop; să fie locul de vindecare pentru toate duhurile care s-au îmbolnăvit când s-au lipsit de Dumnezeul din ele. Dumnezeu, Acelaşi care a pregătit Lumea De Vindecare, Pământul, a pregătit şi modalitatea de vindecare prin modelul dumnezeiesc de suflet, trup şi aură, pe care l-a inaugurat El însuşi acum 2000 ani când S-a coborât ca Hristos în acest model salvator de suflet, trup şi aură. Tot Pământul, alcătuit din cele 3 ţinuturi, este Lumea De Vindecare doar pentru duhurile care doresc să se vindece şi tipul de suflet, trup şi aură este dat doar celor care vor să îl folosească spre vindecarea lor. Adevăraţii locuitori ai lumii de vindecare, PĂMÂNTUL, sunt şamparanii. Şaimanderii, şi fii si fiicele lor sâmtemiile sunt intruşi, care au intrat aici prin efracţie cu un singur scop, cu o singură misiune – să distrugă posibilitatea de vindecare a duhurilor şamparanilor. Pentru Planul De Reabilitare A Omului, Adamului Căzut, ei nu sunt nimic altceva decât nişte piedici, decât nişte”hoţi care au venit să fure, să înjunghie şi să distrugă”.Există în Biblie un fragment deosebit, în care DOMNUL, Dumnezeu coborât pe Pământ în suflet, trup şi aură de Hristos, vorbeşte despre cele 3 categorii de fiinţe care sunt pe Pământ – şamparanii, şaimanderii şi sâmtemiile, despre faptul că şaimanderii şi sâmtemiile lor sabotează vindecarea şi mântuirea şamparanilor şi a samtemiilor care vor să se mântuie.  Hristos vorbeşte despre intrarea prin efracţie, despre Invazia Pământului, adică a Lumii De Vindecare de către şaimanderi, care vin într-un model antihristic de suflet, trup şi aură: “Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar.” “Iisus le-a zis iarăşi;”Adevărat, adevărat vă spun, Eu sunt uşa oilor.” (Evanghelia după Ioan, cap. 10, versetele 1, 7.)
Tot Hristos, vorbeşte despre modul de comportament antihristic prin modelul antihristic de suflet, trup şi aură, manifestat pe Pământ de şaimanderi şi de sâmtemiile lor. De asemenea Hristos condamnă şamparanii conducători, pentru că, în loc să dea piept cu şaimanderii (marea ocultă şi marea finanţă) care fură, înjunghie şi distrug neamurile şi ţările, ei îşi trădează neamul şi ţara tăcând, pactizând sau fugind:
“Toţi care au venit înainte de Mine sunt hoţi si tâlhari; dar oile n-au ascultat de
ei.”
“Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit, va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.”

“Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viaţa şi s-o aibă din belşug.” “Eu sunt Păstorul cel bun, Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi.” Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.” “Cel plătit fuge pentru că slujeşte pentru plată şi nu-i pasă de oi.”

(Evanghelia după Ioan, cap. 10, versetele 8, 9, 10, 11, 12, 13.)
Tot în acest capitol, considerat profetic, DOMNUL, Dumnezeu, coborât ca Hristos vorbeşte faţă în faţă cu şaimanderii infiltraţi în poziţii înalte, şi prin acestea, ne dezvăluie nouă cititorilor 3 lucruri deosebit de importante:

1 – Că desfăşoară o activitate de salvare a Oamenilor, a fiilor Săi căzuţi care doresc să se mântuie, adică a duhurilor bolnave ale oamenilor, Adamilor, (făcuţi de El, după chipul şi după asemănarea LUI), prin modelul Hristic de suflet, trup şi aură. Adică Dumnezeu Se face om, ca să facă pe Adam Dumnezeu. De ce? Pentru că, amăgitu-s-a de demult Adam şi poftind să fie Dumnezeu, nu a fost. De aceea Dumnezeu Se face om, ca să facă pe om Dumnezeu: “Eu sunt Păstorul cel bun. Eu cunosc pe cele ce sunt ale Mele şi sunt cunoscut de cele ce sunt ale Mele, aşa cum Tatăl Mă cunoaşte pe Mine, şi cum eu cunosc pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oi.” (Evanghelia după Ioan, cap. 10, versetele 14, 15.)


2 - că desfăşoară o activitate de salvare a fiilor Omului, adică a creaţiilor defecte, imperfecte, nedumnezeşti, muritoare, ale fiilor Săi căzuţi, Zeii, care din timpuri imemoriabile se tot joacă de-a dumne-zeii, fără de Dumnezeu creând modele de fiinţe care nu ar fi trebuit să fie create. Aceste sâmtemii, fii şi fiice ale Oamenilor, Adamilor, nepoţii lui Dumnezeu beneficiază de posibilitatea de a alege să se lepede de Zei, părinţii lor şi să fie înfiaţi şi născuţi din nou, adică să poată primi tipul Hristic de suflet, trup şi aură. De aceea Dumnezeu S-a coborât în locul Zeilor, fii lui Dumnezeu căzuţi, ca un Fiu al lui Dumnezeu necăzut şi nemuritor ca să le salveze odraslele, sâmtemiile, de la moarte. Şi astfel, Dumnezeu S-a făcut şi Om, Adam, ca să ridice iarăşi pe Om, pe Adam, şi S-a făcut şi Fiu al Omului, Adamului, ca să scape şi pe fii şi fiicele Omului, Adamului. 

Iată un paragraf considerat profetic din Noul Testament, în care Dumnezeu coborât ca Hristos (Salvator) le vorbeşte şaimanderilor şi sâmtemiilor din acele timpuri zbuciumate de acum 2000 ani:
“Mai am şi ALTE OI, CARE NU SUNT DIN STAULUL ACESTA; ŞI PE ACELEA TREBUIE SĂ LE ADUC. Ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o singură turmă şi un singur Păstor.” “Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile mele, aşa cum v-am spus.” “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.” “Eu le dau viaţa veşnică, nicidecum nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” “Tatăl Meu care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.”
(Evanghelia după Ioan, capit. 10, versetele 16, 26, 27, 28, 29, )

3 – Că EL, HRISTOS este DOMNUL, Dumnezeu, care S-a făcut prin Sine şi Om, şi Fiu al Omului, ca să scape deopotrivă şi pe Om, şi pe fiul Omului de la pieire, prin viaţa pe care o dă pentru ei, adică prin modelul Hristic de suflet, trup şi aură, cu care reînoieşte, naşte din nou pe Om, pe fiul Omului si toate pământurile ţărilor unde vieţuiesc ei:

“EU ŞI TATĂL MEU UNA SUNTEM.” (Evanghelia după Ioan, capit. 10 verset 30.)
“Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut. “ “Doamne ‚”I-a zis Filip”, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.” “Iisus i-a zis:”De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filip? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu:”Arată-ne pe Tatăl?” (Evanghelia după Ioan, cap. 14, versetele 7, 8, 9.)

Teritoriul României alcătuit din cele 3 ţinuturi a fost întocmit să fie gradină hrănitoare pentru şamparani, şi să respingă corpurile străine, viruşii (şaimanderii şi sâmtemiile) care nu sunt prinşi în programul de vindecare şi mântuire a Omului şi a fiului Omului, program conceput, creat şi vegheat de DOMNUL, Dumnezeu făcut Hristos. În vremurile acestea, pe teritoriul românesc actual,asistăm la o confruntare dintre BINE ŞI RĂU, dintre Lumină şi întuneric. Adevărata Realitate, orânduită de Adevăratul Dumnezeu, este constituită din Adevăratul Teritoriu Românesc structurat din cele 3 Ţinuturi, şi modelul adevărat, Adevăratul Tip Românesc De Suflet, Trup Şi Aură, a cărui sorginte adevărată este Hristică-Mariano-Andreică sfinţită. Toate acestea reprezintă Binele de pe teritoriul românesc.


Cele 2 Realităţi Contrafăcute, maya, himere,constituite de şaimanderi, dumne- zeii contrafăcuţi, adică Oameni, Adami căzuţi de la îndumnezeire, îngeri căzuţi şi fiinţele naturii căzute:


1- Realitatea Anti-Românească Contrafăcută, De Tip Şaimanderic şi tipul, Modelul Anti-Românesc De Tip Şaimanderic De Suflet, Trup Şi Aură, prin care se desfăşoară invazia celor întunecaţi, adică Invazia Celui Viclean şi Invazia Celui Rău pe teritoriul românesc. 


2 – Realitatea Românească Contrafăcută De Tip Sâmtemic, şi tipul, Modelul Anti-Românesc De Tip Sâmtemic De Suflet,Trup Şi Aură, prin care se manifestă sâmtemiile adică fii şi fiicele contrafăcute ai dumne-zeilor contrafăcuţi, şaimanderii. 


Însuşi DOMNUL,Adevăratul Dumnezeu venit pe Pământ în postura de Hristos, să restabilească Adevărata Realitate şi Adevăratul Tip De Suflet, Trup Şi Aură, tipul, modelul Hristianic,creştin a atras atenţia Omului şi fiului Omului de pe Pământ asupra celor 2 Realităţi Contrafăcute, Anti-Hristice şi asupra celor 2 Modele Contrafăcute, Anti-Hristice De Suflet, Trup Şi Aură. Domnul vorbeşte despre Invazia, Ocuparea Prin Forţă A Pământului de către dumne-zeii contrafăcuţi şaimanderii, şi de către creaţiile lor contrafăcute, fii şi fiicele lor, sâmtemiile. Mai spune că şaimanderii şi sâmtemiile impun prin forţă, ucideri şi teroare, cele 2 Tipuri Contrafăcute De Realităţi Anti-Hristice:

“Toţi cei care au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei “ “Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viaţa şi s-o aibă din belşug.” (Evanghelia după Ioan, cap 10, versetele 9, 10)
Pilda neghinei: “Iisus le-a pus înainte o altă pildă zicând:”Împărăţia cerurilor a fost asemănată cu un om care a semănat sămânţă bună în ţarina lui. “ “Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghina între grâu şi a plecat.” “Dar când paiul a crescut şi a făcut rod, a apărut şi neghina.” “Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis:”Domnule, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, dar, neghina?” “El le-a zis:”Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.”Şi robii i-au zis:”Vrei, deci, să mergem s-o smulgem?” “Nu”, le-a zis el”, ca nu cumva, culegând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.” “Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş; şi la timpul secerişului, voi spune secerătorilor:”Culegeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.” (Evanghelia după Matei, capit. 13, versetele 24 – 30.)
Explicarea pildei cu neghina:
“Atunci Iisus a dat drumul mulţimilor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis:”Lămureşte-ne pilda cu neghina din ţarină.” “Şi El, răspunzând, le-a zis:”Cel care seamănă sămanţa bună este Fiul Omului.” “Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei (n.a. Şamparanii, Oamenii, Adamii, Zeii Reîntorşi, fii lui Dumnezeu); neghina sunt fiii Celui Rău. (n. a. fii Omului, adică sâmtemiile, fii şi fiicele Zeilor, îngerilor, spiritelor naturii, precum şi corcituri ieşite din împreunarea nefirească a zeilor, a ingerilor şi a spiritelor naturii)” “Vrăjmaşul care a semănat-o este Diavolul (n.a. şaimanderii Zeii, adică oamenii, îngerii şi stihiile naturii neîntorşi); secerişul este sfârşitul veacului, secerătorii sunt îngerii.” “Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului.” “Fiul omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor culege din Împărăţia Lui toate pricinile de păcătuire şi pe cei care practică fărădelegea, si-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” “Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.” (Evanghelia după Matei, capitolul 13, versetele 36 – 43.)

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Santemiile



Aceste fiinţe sunt fii şi fiicele Adamilor, creaţi de către Adami după chipul şi după asemănarea lor.  În timpurile de dinainte de coborârea pe PĂMÂNT a lui Dumnezeu, DOMNUL, în suflet, trup şi aură de Hristos, (adică de Mântuitor, Salvator de suflete, trupuri şi aure fără de Dumnezeu în ele) numărul acestor sâmtemii era cu mult mai mare decât cel de azi.
HRISTOS - singura Cale şi Adevărata Cale de mântuire a tuturor fiilor Omului, sâmtemiile.  
Singura posibilitate de mântuire, de salvare a acestor fiinţe firave şi nevinovate de situaţia în care se află, este să sufere un proces energetic Hristic de înnoire a lor, de Naştere Din Nou pe teritoriul ţărilor unde sunt GĂZDUITE ŞI ÎNGĂDUITE de Dumnezeu să-şi trăiască singura şi scurta lor viaţă, proces prin care fiinţa lor firavă şi tipul sâmtemic de suflet, trup şi aură să capete ceea ce nu are:  


Tipul de suflet, trup si aură sâmtemic, al acestor fii si fiice ale Omului cu aere de Zeu, este total diferit de tipul de suflet, trup şi aură şamparanic, dar şi de tipul de suflet, trup şi aură şaimanderic. Astfel, sâmtemiile, fii şi fiicele tuturor Oamenilor, Adamilor căzuţi (pentru că se credeau ca Dumnezeu înainte de îndumnezeirea lor),inclusiv cei ai biblicilor Adam şi Eva, au un tip de suflet, trup şi aură specific chipului şi asemănării lui Adam şi Eva din momentul facerii lor, când Adam şi Eva căzuseră de la Dumnezeu pentru că folosiseră sufletul lor în scop nedumnezeiesc,adică în alt scop decât scopul pentru care primiseră acel suflet.Tot astfel, fii şi fiicele zeilor Japoniei,Tibetului, Africii, Asiei, Europei, Americilor, au modelul de suflet, trup şi aură specific părinţilor lor, Zeii fără de Dumnezeu în ei. O mică parte din toate aceste categorii de sâmtemii, s-au aşezat de-a lungul vremurilor de sfadă între Zei şi pe teritoriul românesc, iar numărul lor s-a adăugat la numărul sâmtemiilor Zeilor ce ocupau prin crime odioase, în vremurile de demult România. 
Principala caracteristică sesizată imediat prin clarvedere, este aceea că modelul sâmtemic de suflet, trup şi aură de pe teritoriul românesc este lipsit de spirit şi de duh şi că toate sâmtemiile nu au decât o umbră trecătoare de suflet. O altă caracteristică este aceea că tentativele lor de suflet,trup şi aură, sunt lipsite de interiile Hristice, Marianice, Andreice, şi de interiile sfinţilor.Tocmai lipsa unui vehicul de tip românesc Hristic-Mariano-Andreic, sfinţit, nu le îngăduie din păcate acestor sâmtemii un comportament Hristic, Marianic, Andreic, un comportament sfânt în timpul vieţii lor trecătoare şi nici mântuirea tipului pieritor al sufletului lor după încheierea singurei lor existenţe pe teritoriul României. Tipul lor semi-zeiesc, de suflet, trup şi aură, le imprimă acestor sâmtemii un mod de comportament anti-Hristic, anti- Marianic, anti-Andreic, ne-sfânt, antiromânesc. Acest tip sâmtemic de suflet, trup şi aură, nu le permite părtaşia energetică, comuniunea, cu cele 3 ţinuturi ce alcătuiesc teritoriul românesc de azi, teritoriu alcătuit din interiile Hristice, din interiile Marianice, din interiile Andreice, şi din interiile sfinţilor care s-au jertfit pentru ca părinţii acestor sâmtemii de pe teritoriul României să cunoască adevărul despre ei şi despre creatorii lor şi să implore pe Hristos pentru mântuirea lor. La moartea sufletului, trupului şi aurei lor lipsite de Duh Sfânt pier pentru totdeauna,odată cu toate iniţierile lor şi cu aerele lor de maeştrii spirituali, de ezoterişti, de ocultişti, şi cu credinţa lor greşită că sunt Oameni. Căci sâmtemiile nu sunt Oameni,duhuri create de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui, şi de aceea nu se pot duce în Lumile Duhurilor. Ci sâmtemiile sunt fiinţe create de zei, duhurile căzute de Adami care se manifestau până acum 2000 ani pe Pământ prin suflet, trup şi aură lipsite şi ele de Dumnezeu. Aceste aspecte reies foarte clar din toate scrierile Zeilor ce vorbesc despre zei,despre fii şi fiicele create de ei pe pe Pământ, inclusiv pe teritoriul României, dar şi din Biblie, unde se specifică clar că fii şi fiicele lui Adam începând cu Sith, nu mai sunt Oameni ADUŞI din Astral, ci sunt creaţi de Adam după chipul şi asemănarea lui Adam, care în momentul respectiv al creării de copii după chipul şi asemănarea lui căzută şi muritoare, nu mai era în duh şi nici în suflet, ci se manifesta printr-un model apostat, căzut, de suflet, trup şi aură, muritor, lipsit de interiile lui Dumnezeu, şi automat lipsit de părtăşia directă cu EL. 
“Când Adam era de o sută treizeci de ani, i s-a născut un fiu după chipul şi după asemănarea lui şi i-a pus numele Set (Sith).” După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a avut fii şi fiice. “ (Geneza, cap:5, versetele 3, 4.) 
Începând cu acel nefericit eveniment energetic cosmic, fii şi fiicele lui Adam au început Marele Pogrom Al Pământului în care fii şi fiicele Oamenilor, Adamilor, continuă să omoare pe Oameni, pe Adami, ca să le fure femeile mai frumoase decât ale lor, ţările cu toate bogăţiile lor, pentru simplu motiv că lor Dumnezeu nu le-a dat nici una. În subconştientul lor sâmtemiile ştiu că o categorie selectă de Oameni, de Adami îmbracă trupuri de femei când coboară la încarnare, de aceea găsesc plăcere în a batjocori femeile.Tot în subconştientul sâmtemiilor există o ură nestinsă împotriva Oamenilor, Adamilor care au primit de la Dumnezeu să stăpânească peste ţări bogate cu animale de tot felul, cu păşuni minunate, unde curge lapte şi miere şi pomi de toate soiurile, ţări cu ape limpezi şi cu munţi semeţi şi plini cu minunăţii. De mii de ani, pentru toate acestea pe care Dumnezeu le-a lăsat fiilor Lui, Oamenilor, Adamilor, sâmtemiile s-au înhăitat ca hienele şi au încropit armate şi mari imperii. Numărul Oamenilor, Adamilor, fiilor lui Dumnezeu măcelăriţi de-a lungul timpurilor de către fiii Omului, aceste semifiinţe criminale se ridică la multe miliarde. Din păcate, urmaşii acestor măcelari, sâmtemiile de azi, se laudă încă, cu strămoşii lor satrapi şi cu”faptele de vitejie”. Unele seminţii de sâmtemii la fel de criminale, au tot venit cu războaie şi pe teritoriul României. Şi în dispreţul lor făţiş arătat lui Dumnezeu, aceste sâmtemii au omorât mişeleşte pe românii care le spuneau Adevărul despre ce sunt ei (şi că trebuie să se nască din nou în Hristos să se mântuie şi să se lase de omoruri şi de furat ţara altuia), iar pe ceilalţi români i-au făcut iobagi, sclavi pe pământurile româneşti, date lor, românilor de Dumnezeu.Din păcate, după atâta timp nu s-a domolit defel ura acestor fii ai Omului, sâmtemii împotriva lui Dumnezeu şi împotriva fiilor Lui, oamenii, Adamii aşezaţi de El în ţările frumoasei Europe.Este semnul că nu au învăţat nimic din sfârşitul groaznic dat de Dumnezeu strămoşilor lor, arhitecţi de imperii ale Răului, de vreme ce azi, sub pretextul autonomiei, urmaşii acestor măcelari vor să fure ţările Oamenilor, Adamilor, fiilor lui Dumnezeu, care, în toate veacurile, s-au milostivit de ei ca de nişte milogi. Am cheltuit mulţi ani şi multe resurse să cercetez locurile unde au fost îngropaţi de-a lungul timpurilor aceşti măcelari, dar nu am văzut niciun suflet păstrat în Pământ ca să fie trezit de Hristos la A DOUA VENIRE.De altfel nu am văzut şi nici nu am auzit de vreo Împărăţie a lui Dumnezeu pe care Dumnezeu să fie obligat să o împartă pe criterii etnice cu fiul Omului cu pretenţii teritoriale de pe Pământ. Şi dacă este vreun preot care să înveţe aceasta pe fiul Omului de pe Pământ, Locuinţa Omului, cu siguranţă că nu este preot adevărat al lui Dumnezeu ci unul contrafăcut"un fiu al Diavolului care vine să înjunghie şi să fure" aşa cum îi descrie Însuşi Hristos DOMNUL, căci adevăraţii preoţi ai lui Dumnezeu sunt oamenii,Adamii, fii ai lui Dumnezeu Cel Atotputernic, făcuţi de El după chipul şi asemănarea Lui şi nicidecum un fiu al Omului căzut în a cărui alcătuire nu este nimic din Dumnezeu ci din creatorul său potrivnicul şi adversarul (diavolul şi satan).Groaznice şi monstruoase arată văzute prin clarvedere semifiinţele şi semisufletele conducătorilor de sâmtemii care luptă azi (într-o Europă însângerată de părinţii lor) să fure de data asta sub pretextul autonomiei pe criterii etnice, ţările Oamenilor, Adamilor, fiilor lui Dumnezeu care i-au primit in ţările lor ca pe nişte milogi. Părinţii lor înaripaţi,schelete hâde, care îi îndeamnă din nevăzut la aceste mişelii împotriva Omului, rânjesc şi spumegă la cei care pot să îi vadă, la cei care clar-văd duhurile. Doar asta le-a mai rămas din frumuseţea, din lumina şi din splendoarea lor de odinioară dată de Dumnezeu pe care L-au izgonit din ei cu faptele lor făţarnice şi mişele. Prin ce fel de diplomaţie, prin ce fel de politică poţi să faci pe un criminal şi pe un hoţ să se poarte creştineşte la tine în casă când el a venit precum părinţii lui, să înjunghie şi să fure?   


- fiinţa lor să capete interiile Domnului Dumnezeu care se manifestă în trupul Său duh dumnezeiesc, nemuritor, şi automat, prin această înfiere, sâmtemiile, nepoţii lui Dumnezeu să devină copiii Lui, cu aceleaşi drepturi dar şi obligaţii pe care le au Oamenii, Adamii, fiii lui Dumnezeu, care au un duh creat de Dumnezeu după chipul şi după asemănarea Duhului Său. 
- tipul sâmtemic de suflet, trup şi aură, să dobândească interiile de suflet, trup şi aură a lui Dumnezeu coborât pe Pamânt în suflet, trup şi aură de Hristos. 
- să se construiască pe ei din Hristos comunicând în mod Hristic şi nu anti- hristic cu semenii lor şi cu oamenii, Adamii, fii lui Dumnezeu care îi îngăduie în ţara unde îşi trăiesc singura viaţă, o viaţă de sâmtem şi aşa amărâtă şi tristă trăită lângă Oamenii omorâţi de părinţii lor, Oameni care acum, surpriză, s-au încarnat din nou... 
Acum 2000 ani DOMNUL,Dumnezeu care se afla atunci pe Pământ în suflet, trup şi aură de Hristos, adică de Mântuitor, vorbeşte cu unul din fii lui Adam despre necesitatea naşterii din nou a acestei categorii de sâmtemii. Se poate observa clar că Dumnezeu coborât ca Hristos, se numeşte pe Sine Fiul Omului, ca de altfel de fiecare dată când vorbeşte cu fii şi fiicele Omului:  
“Iisus a răspuns şi i-a zis:”Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om (n.a.aici vorbeşte despre omul, Adamul căzut şi despre necesitatea reabilitării lui) nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” “Nicodim I-a zis:”Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?” “Iisus i-a răspuns:”Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva (n.a.fie că este om, fie că este fiul omului) nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” “Ce este născut din carne este carne; şi ce este născut din Duh, este Duh.” (aici Dumnezeu coborât ca Hristos, vorbeşte cu unul dintre nepoţii Săi, despre diferenţa energetică dintre alcătuirea energetica a fiilor Săi, care au duh, si alcătuirea energetică a nepoţilor Săi, care nu au duh, ŞI CARE NU AU CUM SĂ TRĂIASCĂ ŞI NICI SĂ PĂRĂSEASCĂ Pământul după moarte.) “Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să fiţi născuţi din nou.” “Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge.Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” “Nimeni (n.a.nici un fiu al omului) nu s-a suit în cer, afara de Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer.” (Evanghelia după Ioan, cap;3 versetele; 3, 4, 5, 6, 7, 8, 13.)  
Să ne întrebăm aşadar, care să fie viitorul României, dacă pe teritoriul actual românesc există în părţi egale aceste 3 categorii de fiinţe – şamparanii, şaimanderii şi sâmtemiile, care provin din 3 locuri diferite, în 3 modele diferite de suflet, trup şi aură, care le imprimă 3 tipuri de comportamente energetice diferite care influenţează în 3 feluri diferite climatul energetic al fiecărei familii şi al Marii Familii Româneşti? Când vor veni vremurile în care vor alege binele cei ce primesc suflete, trupuri şi aure conducătoare de tip românesc Hristic-Mariano-Andreic sfinţite,căci le primesc in scopul manifestării lor în mod dumnezeiesc prin ele faţă de fiecare familie românească, faţă de Marea Familie Românească şi faţă de teritoriul românesc alcătuit din ţinutul sufletesc, ţinutul material si ţinutul tărâmurilor aurice. Când puterea iubirii va fi mai mare decât iubirea de putere pentru ei? 

Cine sunt romanii




Iată principalele date,principalele informaţii culese prin intermediul clarvederii directe în răstimpul a 15 ani, date suficiente pentru a elucida prin răspunsuri, întrebările care ne macină cu privire la locul de unde venim, locul în care suntem, locul unde mergem de aici, şi la cele 3 identităţi ale noastre din aceste 3 locuri:  

- Sunt 3 locuri diferite de unde se vine, se coboară pe teritoriul românesc actual
 - Sunt 3 categorii de fiinţe diferite, aflate azi pe teritoriul românesc 
- Sunt 3 tipuri diferite de suflet, trup şi aură în care se îmbracă cele 3 categorii de fiinţe 
- Sunt 3 tipuri diferite de comportament, influenţate de cele 3 tipuri de suflet, trup şi aură îmbrăcate de cele 3 categorii de fiinţe
- Sunt 3 scopuri diferite, pentru care cele 3 categorii de fiinţe diferite,vin din 3 locuri diferite, îmbracă aici 3 tipuri diferite de suflet, trup şi aură de român, şi se comportă prin acestea în 3 moduri diferite. 
Sârgul şi de ce nu, excesul de zel depus pe teritoriul românesc de către toate cele 3 categorii pe timpul unei vieţi, denotă clar 3 misiuni… De găseşti ochii care sa vadă şi priveşti prin tipul de clarvedere directă populaţia pestriţă de azi de pe întreg teritoriu românesc, stabileşti după ani de studiu că azi, aici, există 3 categorii de fiinţe, care vin din 3 locuri diferite, în 3 modele, tipuri diferite de suflet, trup şi aură, care le imprimă 3 modele, tipuri diferite de comportament, prin care influenţează în 3 moduri diferite, Marea Familie Românească, România, adică teritoriul actual alcătuit din cele 3 tărâmuri româneşti.  
Prezenţa pe teritoriul românesc actual a 3 categorii de fiinţe, străine una de  alta ca esenţă şi comportament, ne arată 3 scopuri străine unul de altul,3 misiuni cu totul şi cu totul străine una de alta.  

1 – Şamparanii (zeii dezactivaţi), adică oamenii, Adamii întorşi la Dumnezeu.  

- locul de unde se coboară pe teritoriul românesc – Astralul, adică Lumea De Aşteptare. 
- categoria de fiinţe coborâte pe teritoriul românesc – Oameni, Adami căzuţi de demult din Lumea Şcoală De Îndumnezeire a lor prin trupul duh. Toţi aceşti Adami s- au amăgit de demult şi poftind să fie dumne –zei fără de Dumnezeu nu au fost. Ei au alcătuit lumi şi creaţii, prin duhul lor lipsit de Dumnezeu, înainte să apuce să se îndumnezeiască în trupul lor duh. Astfel, lumile lor şi creaţiile lor lipsite de Dumnezeu în alcătuirea lor, au început să se stingă, să moară.Duhurile acestor dumne-zei, lipsite de Dumnezeu, au început să se defecteze, să se descompleteze, să piară, adică să moară. 
Îngroziţi de ceea ce au făcut şi speriaţi de deteriorarea trupurilor lor duh, au conştientizat că trebuie să înceteze să mai folosească duhul lor în scopuri total nedumnezeieşti. Trupul lor duh lipsit,descompletat în ceruri de Dumnezeu, de semenii din familie şi de semenii din alte familii, prin stricarea părtăşiei dumnezeieşti cu ei, se reumple pe Pământ, prin sufletul, trupul şi aura de român, cu Dumnezeul din ceruri, coborât pe Pământ, în suflet, trup şi aură, cu semenii din ceruri coborâţi pe Pământ în suflet, trup şi aură, în familie, şi cu semenii din ceruri coborâţi în suflet, trup şi aură de român, în alte familii. Această categorie de oameni, Adami care au renunţat la poziţia lor apostată de dumne-zei fară Dumnezeu şi îşi vindecă trupurile lor duh îmbolnăvite în ceruri, prin acumulare de Duh Sfânt pe Pământ prin suflet, trup şi aură de român, poartă numele de şamparani. Tradus în limba vorbită în ţinutul material românesc, acest cuvânt, şamparan, înseamnă zeu – dezactivat.  

Tipul de suflet, trup şi aură îmbrăcat de şamparani Şamparanii sunt aduşi prin naştere, de către fiinţe similare în ceea ce priveşte alcătuirea sufletului, trupului şi aurei, şi în ceea ce priveşte modul de comportament prin acest tip, model de vehicul unic, românesc. Toţi cei care îmbracă tipul,modelul de suflet, trup şi aură Hristic-Mariano-Andreic, au parte de un model perfect de vehicul, prin care îşi pot vindeca trupul duh doar prin câteva coborâri, încarnări pe teritoriul românesc. Am observat de-a lungul anilor de studii atente prin clarvedere, că eficienţa maximă a acestui tip de vehicul românesc (compartimentat în 3 structuri - suflet, trup şi aură), este dată de faptul că sunt alcătuite, vegheate permanent şi întreţinute, reparate pe timpul unei folosiri a lor de către Omul ce le împrumută pe timpul unei existenţe. 


Sufletul, trupul şi aura unui şamparan, sunt alcătuite din 3 mari grupe de interii, adică: 

1 - din interiile personale 
2 - din interiile vindecătoare ale semenilor din noi (părinţii, familia şi semenii) interii prin care se face schimb de vindecare adică interiile părinţilor, interiile semenilor din familie, şi interiile semenilor din alte familii. 
3 - din interiile veghetorilor procesului de vindecare, adică din interiile DOMNULUI Dumnezeu făcut Hristos, din interiile Mariei, din interiile lui Andrei, şi din interiile sfiinţilor. Pentru un şamparan, pentru un asemenea Om, Adam care primeşte un astfel de vehicol românesc dotat cu asemenea opţiuni (interiile Hristice, Marianice, Andreice şi interiile sfiinţilor) acest vehicul îi conferă varianta optimă de a vindeca semenii şi de a fi vindecat de semeni în acelaşi timp. 
- Modelul de comportament al şamparanilor prin tipul şamparanic de suflet, trup şi aură, este dat chiar de alcătuirea acestui tip de suflet, trup şi aură. Un şamparan este dornic să prospere în pace şi prin adevăr şi să creeze o atmosferă familială Hristică, ideală, şi o atmosferă Hristică, ideală a Marii Familii Româneşti. Coborârea pe teritoriul românesc actual a şamparanilor adică a celor 3 generaţii de Oameni, Adami, în suflet, trup şi aură românească de tip Hristic-Mariano-Andreic, are un singur scop, şi anume, demascarea şi condamnarea publică a tuturor celor care azi, întrebuinţează în mod antihristic, sufletul, trupul şi aura sa de român, şi refacerea atmosferei, climatului Marii Familii Româneşti, deteriorat prin atacuri antihriste cu energii nedumnezeieşti de gând, de cuvânt şi de purtare.  

2 – Şaimanderii, (zeii încă activi), adică oamenii, Adamii, care se încăpăţânează să nu se întoarcă la Dumnezeu.  

  
Această categorie de oameni, Adami, nu vin din Astralul lui Dumnezeu, ci din lumile Zeilor,ultimele bastioane ale Oamenilor, Adamilor căzuţi, ale îngerilor căzuţi şi ale fiinţelor căzute ale naturii, fiinţe care nu vor să renunţe nici acum la poziţia lor de Zei fără de Dumnezeu. Duhurile lor descărnate, scheletice, putrezite şi mirosul lor dar îndeosebi răutatea lor, îngrozesc.Aceştia sunt Zeii cu care slugile lor de azi"maeştrii spirituali" păcălesc pe foarte mulţi români…  

În ce tip de suflet, trup şi aură vin şaimanderii 


Această categorie de Oameni, Adami rebeli, sunt aduşi prin adulter, curvie sau preacurvie, adică de şamparani care şi-au defectat, îmbolnăvit sufletul, trupul şi aura lor prin împreunarea cu unul sau cu mai multe suflete, trupuri şi aure foarte bolnave. În acest fel, prin legea atracţiei universale, ei aduc prin practici sexuale bolnave, nedrepte, ne-bune, duhurile pe moarte, bolnave, nedrepte, nebune. Prin astfel de contacte, de părtaşii intime ale românilor prin sufletul, trupul şi aura lor, interzise, ei aduc fiinţe interzise pe teritoriul românesc actual. Aceste fiinţe sunt şaimanderii, cei pe care îi cunoaştem sub numele de diavolul şi satan. Sufletul, trupul şi aura lor nu este de tip românesc Hristic-Mariano-Andreic, iar între sufletul, trupul şi aura lor, şi teritoriul actual românesc nu există nicio legătură. Sufletul, trupul şi aura unui şaimander, sunt alcătuite din bucăţi din sufletul,trupul şi aura şamparanilor, românii păcăliţi pe Pământ şi ajunşi în iadurile din lumile lor. În acest tip de vehicul diavolesc, satanic, lipsit de interiile DOMNULUI, Dumnezeu făcut Hristos, de interiile Marianice, de interiile Andreice de interiile sfinţilor şi de interiile celor 3 ţinuturi româneşti, denotă un singur lucru: INVAZIE… 


 Modelul de comportament al şaimanderilor  


Aceşti semeni ai noştrii încă rebeli, care se comportă încă anti-dumnezeiesc în ceruri, intră pe teritoriul românesc într-un mod ne-Hristic, ne-Marianic, ne-Andreic, ne-Sfinţit, într-un model de suflet, trup şi aură nefiresc, neromânesc, opus modelului românesc Hristic-Mariano-Andreic. Tipul de comportament al acestor dumne-zei anti- Dumnezeu în ceruri, comportament pe care îl dezvoltă pe teritoriul românesc, prin modelul de suflet, trup şi aură ne-Hristic şi ne-românesc, este anti-Hristic şi anti- românesc. Perturbările, pagubele nespus de mari şi multe din acestea sunt de neremediat, aduse de şaimanderi atmosferei, climatului energetic la nivel de familie, şi la nivelul Marii Familii Româneşti, denotă un singur cuvânt: GENOCID. Iar sclavia celor 3 generaţii de români actuali, şamparani şi sâmtemii, minţirea lor, deposedarea lor de pământuri şi de bunuri, infectarea apei, aerului şi mâncării românului cu otrăvuri, menţinerea lui în mizerie, sărăcie şi boală, tot genocidul acesta făţiş, denotă un singur lucru: DEPOPULAREA ROMÂNIEI. Acest plan ANTIHRIST, vizează întreg Pământul. Depopularea Pământului de şamparani şi popularea lui cu o altă stirpe: dumne-zeii fără de Dumnezeu, împreună cu toţi fii şi fiicele lor, sâmtemiile.  

marți, 8 noiembrie 2016

Cele doua Forte




Se poate vorbi aşadar despre o continuă şi teribilă confruntare, despre”FORŢĂ CONTRA FORŢĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI “, confruntare în care sunt angrenate forţele hristice şi forţele anti-hristice, forţe ce năzuiesc să concretizeze 2 finaluri total diferite pentru România, îndeplinind 2 misiuni total diferite. Tot românul poate recunoaşte, poate distinge uşor cele 2 categorii de fiinţe şi cele 2 misiuni în care sunt angrenate aceste fiinţe pe teritoriul actual românesc:

1 – Preoţii, călugării, misionarii, creştinii – fiinţele aflate în Misiune Duhovnicească specială pe teritoriul actual al României.
 2 – Maeştrii spirituali, ocultiştii,ezoteriştii – fiinţele aflate în Misiune Spirituală specială pe teritoriul actual al României.
Pe teritoriul actual românesc şi nu numai, există Oameni dar şi fii şi fiice ale Oamenilor, care consideră că prin ştiinţele Zeilor, (duhuri omeneşti căzute din procesul de îndumnezeire al duhului), prin ştiinţele duhurilor îngereşti căzute din procesul de desăvârşire şi prin ştiinţele duhurilor căzute ale naturii, se poate deschide o cale nouă de evoluţie a celor căzuţi, o evoluţie fără Adevăratul Dumnezeu,Dumnezeul Bibliei, adică fără Dumnezeul dumnezeilor DOMNUL.
Această cale numită”Evoluţie Spirituală”presupune coruperea ori şmenărirea,furtul de energie dumnezeiască, prin minciună sau prin forţă de la duhurile omeneşti,îngereşti sau de la duhurile naturii rămase în părtăşie cu Adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul Bibliei, adică cu Dumnezeul dumnezeilor, DOMNUL.
Fiinţele întunecate, căzute consideră să îşi susţină în viaţă fii şi fiicele lor de pe Pământ, punându-i să ucidă, să înşele şi să fure printr-un sistem construit de ei nedrept şi cu legi defavorabile Omului, pământurile şi resursele Oamenilor veniţi la încarnare în suflet, trup şi aură pe Pământ şi să întreţină o permanentă atmosferă, climat energetic nedumnezeiesc,de nesiguranţă, de frică şi de teroare. Aceste energii de gând, cuvânt, purtare şi lumină formează însumate o atmosferă nocivă pentru şamparan, Omul coborât în tipul Hristic de suflet, trup şi aură însă constituie o eterna sursă de hrană pentru şaimander, Omul coborât în tipul antiHristic de suflet, trup şi aură şi pentru fiul Omului, sâmtemiile de pe Pământ, care se îngraşă şi prosperă.Datorită acestor furturi energetice şi materiale, în structura energetică a sâmtemiilor de pe Pământ, fii şi fiicele Zeilor, apar mutaţii energetice consistente, care le facilitează încropirea unui spirit mutant, nedumnezeiesc care îi poate ajuta în viitor să nu mai moară.Apariţia la sâmtemiile de pe Pământ a unui spirit mutant, realizat în chip nedumnezeiesc duce la posibilitatea pierderii mântuirii Oamenilor care se încarnează pe Pământ în suflet, trup şi aură. Dacă ne raportăm strict la teritoriul României, ne putem întreba dacă există vreun istoric militar, care să se întrebe de ce de-a lungul veacurilor, peste Omul coborât în suflet, trup şi aură de român au venit tot felul de fii ai Omului adică de sâmtemii care i-au omorât, le-au furat pământurile şi i-au făcut iobagi, răspunsul este încă ocult, ascuns vederii obişnuite şi se află în alcătuirea energetică a acestor sâmtemii, urmaşii acelor măcelari.
Dacă Omul zilelor noastre coborât în ultimele 3 încarnări în suflet, trup şi aură de român fie în Transilvania, fie în Ţara Românească, fie în Moldova, se întreabă de ce fii Omului sâmtemiile de lângă ei spun spun cu tupeu că partea aceea de ţară nu e românească ci e a lor pentru că părinţii lor au măcelărit demult pe părinţii românilor şi i-au luat-o, sau dacă sâmtemiile din oraşul lor ucid, fură,violează, terorizează, ameninţă, se strâng în haite ca hienele şi se autodeclară "jupâni" stăpâni de oraş, stăpâni de cartier, stăpâni de stradă, cer bani pentru”protecţie”- răspunsul este de găsit tocmai în structura energetică a acestor biete semicreaţii nedumnezeiesti de fii ai Omului, de sâmtemii. Azi aceşti fii ai Omului, aceste semifiinţe nu au încă acest spirit mutant pe deplin împlinit aşa că la sfârşitul existenţei lor pier definitiv şi odată cu ei se diminuează cu mult şi suferinţa Omului aflat acum aici dar care se va coborî din nou data viitoare în suflet, trup şi aură de român.Dar în viitor, dacă Omul care se va coborî în suflet, trup şi aură de roman nu va face curăţenie şi ordine pe Pământ, care este Locuinţa Omului dată de Dumnezeu, mutaţiile generaţiilor viitoare de fii ai Omului, de sâmtemii vor continua iar spiritul lor mutant, nedumnezeiesc se va definitiva, făcând posibil plecarea întocmirii lor nedumnezeieşti în acest vehicol după moartea trupului, în lumile Zeilor Neîntorşi,părinţii lor şi coborârea lor din nou la reîncarnare. Se va instala atunci printr-o nouă formă de reîncarnare, nedumnezeiască, o Nouă Putere, o Nouă Ordine Mondială, la care se pun demult cărămizi, o Guvernare Anti-Hristică, în care fii Omului, aceste sâmtemii vor tăia şi vor spânzura pe cuprinsul a tot Pământul. În decurs de 15 ani am studiat mutaţiile produse în întocmirile energetice nedumnezeieşti ale fiului Omului, aceste sâmtemii de pe tot teritoriul României şi nu numai. Încă de pe acum, semenii lor speciali”maeştrii spirituali de pe teritoriul românesc”, bat tobele, anunţând naşterea pe Teritoriul României a acestor spirite de sâmtemii, răul îmbracat în carne, dar pe care ei îi numesc copiii de cristal, copiii indigo…  Să ferească Dumnezeu pe Omul în suflet, trup şi aură de român ca aceşti fii ai Omului să primească putere vreodată pe teritoriul României... Mulţi Oameni care se coboară acum din Astralul lui Dumnezeu în suflet, trup şi aură de român îşi vor vindeca duhurile şi se vor reîntoarce de unde au căzut, din Lumea Şcoală De Îndumnezeire A Duhurilor. Dar vai de Omul care se vor coborî în suflet, trup şi aură de român în timpurile următoare, când Răul născut în timpurile viitoare din căscatul românilor timpurilor noastre va domni, căci va suferi groaznic sub apăsarea acestui Rău. În acele timpuri de necazuri mari, Forţele Răului vor declanşa o mare şi ultimă confruntare împotriva Forţelor Binelui. Această confruntare decisivă, începută deja de ceva timp este descrisă amănunţit şi clar în cartea Apocalipsei. Misiunea Bisericii lui Hristos,misiunea preoţilor, misiunea călugărilor, misiunea oricărui creştin adevărat, este una duhovnicească, ce constă în încercarea de a întoarce la Hristos pe şaimanderii de pe teritoriul românesc creştini decât cu numele, şi nu numai, dar este şi una spirituală prin care să întoarcă spre Hristos pe toţi fii Omului, cei mai mulţi creştini decât cu numele, adică pe toate sâmtemiile de pe teritoriul românesc, pentru ca nici unul să nu piară ci să aibă viaţă veşnică în Dumnezeu, iar Apocalipsa să nu mai aibă loc, iar ei, fii Omului să nu mai plătească greşelile părinţilor, Oamenii care se cred Dumnezei, până la a patra generaţie… Hristos Însuşi, apoi apostolii Săi şi până azi toţi sfinţii şi preoţii Săi au spus răspicat şi foarte clar că aceste sâmtemii, fii şi fiicele Omului, sunt create în această lume, Lumea Materială şi nu se pot sui singuri la Cer precum Oamenii, şi că singura lor existenţă este doar cea de aici, de pe Pământ. Şi că singura lor şansă este să se nască din nou în Hristos. Numai aşa după moartea trupului lor fizic sufletul lor născut din nou nu se va disipa în neant, ci va putea adormi până la revenirea lui Hristos pe Pământ, care îi va ridica din morminte şi le va dărui viaţa fără de sfârşit. Dacă ne uităm în urmă vedem că, de-a lungul celor 2000 de ani, apostolii, sfinţii, mucenicii, misionarii, creştinii care au încercat să întoarcă pe Cel Rău de la a mai face răul şi să salveze pe aceşti fii şi fiice ale Omului, sâmtemiile, au sfârşit torturaţi şi omorâţi ca la abator de şaimanderi şi de sâmtemiile care nici atunci şi nici acum nu vor să se întoarcă la Dumnezeu şi să înceteze cu uciderile, cu furturile şi cu asupririle lor asupra Oamenilor, Adamilor, fiilor lui Dumnezeu care se încarnează pe teritoriul românesc(amintiţi-vă de Doja, de Horea, Cloşca şi Crişan, de Iancu, de Mihai Viteazul).Şi iată că pe teritoriul României există un număr mare de fii şi fiice ale Omului, plantaţi aici ca neghina de părinţii lor Zeii şi care au măcelărit în multele lui încarnări pe Omul venit în suflet, trup şi aură de român ca să îi fure ţara, un procent de aproape 30 la sută din totalul populaţiei actuale. Toţi aceştia, după încheierea singurei lor existenţe,vor îngrăşa pământul României unde Dumnezeul Omului de aici îi tolerează şi îi îngăduie ca gazde…Cei mai mulţi dintre ei vor pieri definitiv, şi doar o minusculă parte din ei care au avut pe Hristos în ei în timpul vieţii lor trecătoare ca iarba, vor fi păstraţi de Hristos în Pământul României, în adormire, până la A Doua Sa Venire. După toţi aceştia,vor trăi pe pământ românesc fii şi fiicele lor, care vor fi învăţat de la părinţii lor, unii să fure ţara altuia sub pretextul”autonomiei “ alţii vor fi învăţat de la părinţii lor să devină temuţi jupîni şi stăpâni de oraş, de cartier sau de stradă, iar alţii vor fi învăţat de la părinţii lor să trăiască ca fii ai Omului, în pace cu Omul care îl îngăduie, şi în părtăşie cu Hristos viaţa lor trecătoare... Şi aceştia vor avea soarta părinţilor lor, cu care vor fi ridicaţi din morminte de Adevăratul Dumnezeu coborât ca Hristos pentru Om ca să-l ridice din cădere şi să-l facă ca pe Dumnezeu şi pentru fiul Omului ca să-l scoale din moarte şi să-l facă ca pe Om...