Consiliere spirituala prin clarvedere directa

O şedinţă de consiliere spirituală cuprinde un pachet de informaţii pe care le primeşte un duh încarnat în suflet, trup şi aură în România. Acest pachet de informaţii care poate ajuta un duh încarnat cuprinde: 

A – analizarea la zi prin scanarea tuturor structurilor care îl alcătuiesc pe om. 
B – analizarea la zi a deficienţelor, a bolilor. 
C – sfaturi, modele de autotratament şi de tratament a problemelor tuturor structurilor ce alcătuiesc omul încarnat. 

A.1. – analiza fiinţei umane. 
A.2. – analizarea trupurilor prin care se manifestă fiinţa umană: 
- fiinţa în afara trupului şi în afara lumii materiale. 
- fiinţa în suflet, trup şi aură în lumea materială. 

A.1.1. – stabilirea esenţei fiinţei umane: 
- dacă este după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, adică dacă este un duh care se încarnează. 
- dacă este după chipul şi asemănarea unui zeu, înger sau duh al naturii căzute. 
A.1.2. – stabilirea locului de unde a fost atras la încarnare prin împreunarea părinţilor: 
- din astralul lui Dumnezeu. 
- din regatele zeilor. 
- din văzduh. 
A.1.3. – vechimea fiinţei umane care se află la încarnare şi care poate fi: 
- o fiinţă străveche. 
- o fiinţă foarte veche.
- o fiinţă nouă. 
- o fiinţă foarte nouă. 

A.2.1. – analizarea trupurilor prin care se manifestă fiinţa umană în afara trupului şi în afara lumii materiale. 
- analizarea spiritului. 
- analizarea duhului: 
a. – stadiul de îndumnezeire din care a căzut. 
b. – motivul căderii. 
c. – activitatea avută pe perioada căderii. 
d. – bolile duhului. 
d.1. – înainte de a intra în procesul de reîntoarcere la Dumnezeu prin reîncarnare. 
d.2. – după ce a intrat la reîncarnare. 
d.3. – numărul de încarnări pe care le-a parcurs. 
d.4. – numărul de încarnări pe care le mai are de făcut. 
d.5. – bolile pe care trebuie să le vindece prin suflet în viaţa aceasta. 

A.2.2. – analizarea trupurilor prin care se manifestă fiinţa în suflet, trup şi aură în lumea materială. 
a – sufletul. 
- stabilirea misiunii sufletului în această viaţă. 
- enunţarea priorităţilor vizibile în suflet ca fiinţe, animale, plante, elemente. 
- partea de mijloc a sufletului, trupului, aurei: relaţia cu Dumnezeu, relaţia cu părinţii. 
- partea dreaptă a sufletului, trupului, aurei: relaţia cu semenii. 
- partea stângă a sufletului, trupului, aurei: relaţia cu familia proprie. 

B. – analizarea bolilor fiinţei umane, adică a incapacităţii de armonizare prin gând, cuvânt şi purtare. 
B.1. – bolile comunicării cu Dumnezeu şi cu dumnezeii autorizaţi de El (se referă la incapacitatea de a armoniza sufletul, trupul şi aura, prin gând, cuvânt şi purtare în relaţia cu Dumnezeu şi cu fiinţele aşezate de El ca dumnezei peste sufletele noastre în timpul unei vieţi). 
- bolile părţii de mijloc a sufletului, trupului, aurei. 
- boli de gând: boli ale capului. 
- boli de cuvânt: boli ale gâtului. 
- boli de purtare. 
- boli ale tubului digestiv.
- boli ale coloanei vertebrale. 
- boli de natură ginecologică. 
- boli ale aparatului urinar. 
- boli ale aparatului excretor. 

B.2. – bolile de comunicare cu dumnezeii autorizaţi sau neautorizaţi de Dumnezeu, care au un comportament nedumnezeiesc cu noi în timpul unei vieţi (se referă la incapacitatea de a armoniza sufletul, trupul şi aura, prin gând, cuvânt şi purtare în relaţia cu semenii). 
- bolile părţii drepte a sufletului, trupului, aurei. 
- boli de gând: boli ale capului pe partea dreaptă. 
- boli de cuvânt: boli ale urechii, ale gâtului ale gurii. 
- boli de purtare: 
- boli ale umărului drept. 
- boli ale mâinii drepte. 
- boli ale piciorului drept. 
- boli ale organelor din partea dreaptă a corpului. 

B.3. – bolile de comunicare cu fiinţele peste care am fost autorizaţi de Dumnezeu ca dumnezei (se referă la incapacitatea de a armoniza sufletul, trupul şi aura, prin gând, cuvânt şi purtare în relaţia cu familia proprie). 
- boli ale părţii stângi a sufletului, trupului şi aurei. 
- boli de gând: boli ale capului. 
- boli de cuvânt: boli ale urechii, nasului, gurii, gâtului. 
- boli de purtare: boli ale umerilor, mâinilor, picioarelor şi ale organelor din partea stângă a trupului. 
Boli de lumină – constituie suma bolilor nerezolvate în familie şi în relaţiile cu semenii, nevindecate prin Hristos: 
- boli de ochi. 
- boli de sânge. 

C. – diagnostice, modele de autotratament şi modele de tratament pentru deficienţele sufletului, trupului şi aurei (diagnosticarea se referă la depistarea „virusului”, adică a cauzei bolii care este motivul pentru incapacitatea sufletului, trupului şi aurei de a se armoniza cu gândul, cuvântul şi purtarea în relaţia cu Dumnezeu şi părinţii, cu semenii, cu familia). 
- tratamente energetice. 
- protecţii energetice.

Cele doua tipuri de duhuri incarnate pe teritoriul Romaniei

Duhurile atrase la încarnare pe teritoriul românesc, privite prin tipul de clarvedere directă pot fi uşor deosebite între ele. Cele atrase la încarnare din astralul lui Dumnezeu sunt în plin proces de vindecare datorită unui număr oarecare de încarnări avute la activ. Ele au început să se completeze cu lumină şi să revină oarecum la intensitatea luminoasă a înfăţişării lor pe care o aveau înainte să cadă de la regulile stadiilor de îndumnezeire din lumea şcoală a duhurilor. Duhurile atrase din regatele zeilor sau din văzduh sunt incomplete, scheletice, cu părţi lipsă din stânga, dreapta sau din mijlocul trupului duh, au un aspect grotesc şi un miros pronunţat de putrefacţie. Aceste categorii de fiinţe încarnate constituie aproape 75% din populaţia României. 
Sâmtemiile – aceste fiinţe, fiii zeilor, îngerilor şi spiritelor naturii, zămislite prin împreunarea acestora între ei sau cu bărbaţii şi femeile care se încarnau de-a lungul timpului pe pământ, constituie 25% din populaţia României. 

Dacă ar fi să-i catalogăm în funcţie de zonele energetice am spune că există următoarele categorii de sâmtemii: 

1.– pe tot cuprinsul României există fii şi fiice ale zeilor şi ajutoarelor acestora care au deţinut puterea pe teritoriul românesc de-a lungul timpului. 
2. – există de asemenea pe tot teritoriul fii şi fiice ale ultimului zeu ce stăpânea un teritoriu românesc mult mai întins decât cel de azi, zeu pe care îl cunoaştem sub numele de Zamolxes. 
3. – Există în special în sudul ţării fii şi fiice ale zeilor care se războiau pentru putere cu Zamolxes, adică zeii Romei. 
4. – în estul României există fii şi fiice ale unor zeităţi mai mari sau mai mici care dea lungul timpului au venit să se războiască cu Hristos, ca de exemplu mongolii, tătarii. 
5. – Există în Transilvania, fii şi fiice ale zeităţilor care stăpânesc încă în stepele Asiei şi care în urmă cu ceva ani purtau războaie împotriva lui Hristos şi a duhurilor venite la încarnare din astralul lui Dumnezeu. Acestea nu sunt decât semifiinţe, incomplete şi muritoare ca de altfel toate sâmtemiile. 
6. – există de asemenea pe teritoriul României, fii şi fiice ale zeităţilor mari sau mici venite din ţinuturile stăpânite încă şi azi de acele zeităţi (India şi Pakistan). 
7. – există fii şi fiice ale zeilor mari sau mici şi care în special după 1989 au venit din ţările în care stăpânesc zeităţile lor din Asia, Japonia, Africa, America etc.

Cel de-al patrulea val de duhuri care se încarnează pe teritoriul românesc şi care este alcătuit din duhuri atrase din astral, regatele zeilor şi din văzduh, dar mai ales sâmtemiile aflate în viaţă în aceste vremuri deloc uşoare toate aceste fiinţe sunt supuse continuu la două mari categorii de influenţe. Aceste influenţe energetice manifestate în fiecare clipă zi şi noapte în sufletul românului corespund celor doi mari poli de putere care se manifestă ca un magnet spart în două ale cărui părţi se resping, dar fiecare în parte atrage ce este al său. 

1.- polul de putere hristic – influenţa lui Hristos pe teritoriul românesc este hotărâtoare. Planul lui Hristos este ca duhurile atrase la încarnare din astral să se vindece şi să se reintegreze în lumea şcoală a duhurilor. Planul lui Hristos este ca duhurile atrase din regatele zeilor şi din văzduh să treacă printr-un număr de încarnări astfel ca în final, deplin vindecate cu duhul să se reintegreze în lumea şcoală a duhurilor. Acest lucru cere răbdare şi timp dar mai ales un număr de încarnări. Cândva aceşti semeni bolnavi în duh vor ajunge în acelaşi stadiu în care se află duhurile din astralul lui Dumnezeu care au la activ un oarecare număr de încarnări. Planul lui Hristos este ca toţi fiii de zei, fraţii noştri întru Hristos care au trăit, trăiesc şi vor trăi ca români să fie mântuiţi prin dezicerea de rău şi aderarea lor totală cu sufletul la Hristos prin respectarea regulilor hristice de manifestare în singura lor viaţă de pe pământ. 

2. – polul de putere antihristic – influenţa zeilor, a îngerilor şi a duhurilor naturii căzute este mare în România. Puterea lor de manifestare este însă o putere indirectă, manifestată prin fiii şi fiicele din regatele lor aflate în ţările necreştine dar şi prin fiii şi fiicele lor aşezate strategic pe teritoriul românesc care au fii şi fiice. Planul zeilor este ca duhurile care se încarnează, să reintre sub auspiciul lor, iar fiii lor de pe teritoriul românesc să devină majoritari ca număr. Se doreşte alungarea lui Hristos de pe scaunul de domnie din toate ţările creştine, inclusiv din România şi renaşterea vechiului imperiu al răului în lumea materială, imperiu alcătuit din mii de regate ale zeilor, îngerilor şi duhurilor naturii căzute care umpleau fiecare ţară de pe pământ înainte de Hristos. 

Situatia Pamantului dupa venirea lui Dumnezeu

Putem defini situaţia pământului după coborârea mântuitorului
Hristos enumerând principalele lucruri care s-au întâmplat: 
-eliberarea prizonierilor din închisori, adică scoaterea din “şambalele” zeilor a tuturor duhurilor care se reîncarnaseră şi fuseseră luaţi de zei “cu voia lor” ca să le sporească regatele. 
- eliberea “prizonierilor” din “tartarurile” zeilor adică din iadurile, din regatele “şambalele” lor pline de lumină şi de splendoare, furată din puterile duhurilor şi sufletelor celor minţiţi şi furaţi în mod josnic şi care nedorind să adere de bună voie şi să-şi plece capul în faţa zeilor, îngerilor sau duhurilor naturii căzute, erau aruncaţi în iaduri unde erau goliţi de puteri şi storşi până când se stingeau. 
- eliberarea din robia zeilor a duhurilor care se reîncarnau a dus la revitalizarea ritmului încarnării. 
- diminuarea sâmtemiilor şi a stăpânirii lor pe pământ s-a produs prin înmulţirea numărului celor care veneau din astral şi prin creştinarea fostelor împărăţii, regate şi cetăţi ale zeilor aflate pe pământ. Pământul ocupat de mult de zei în mod ilegal intră încet dar sigur de 2000 de ani din nou în stăpânirea duhurilor care vin din astral şi se reîncarnează. 
- restabilirea regulilor dumnezeieşti ale reîncarnării prin înfiinţare de biserici pământeşti. 
- toate acestea s-au făcut în timp, cu jertfe şi cu un consum formidabil de energie. 
Toate aceste evenimente care s-au desfăşurat alcătuiesc întocmai şi definesc scopul înălţării bisericilor pământeşti şi certifică pe deplin funcţionarea lor. Dacă tot am discutat de motivele înfiinţării bisericilor pământeşi şi am descifrat taina acestora, vom vorbi pe scurt şi despre principiul de funcţionare sau mai exact despre ce anume se propovăduieşte în biserică. 
În acest fel ne putem referi la activitatea bisericii pământene subliniind câteva idei principale enunţate de biserici pentru fiecare val, generaţie, clasă de duhuri care coboară la încarnare, dar şi pentru sâmtemiile de pe pământ: 
- Reamintirea numelui Dumnezeului dumnezeilor, Domnul Dumnezeu pentru fiecare suflet. 
- Vestea cea bună: - care spune că Domnul Dumnezeilor s-a coborât pe pământ în chip de Hristos (Mântuitor) ca să anuleze greşelile şi răutatea fiilor săi căzuţi care s-au îmbătat cu lăcomie şi dorinţă de şefie şi au poftit să fie dumnezei fără să poată susţine aceste funcţii prin calităţile spirituale pe care le posedau la acea dată. 
- care mai spune că Domnul Hristos le-a luat puterile şi se ocupă personal de mântuirea duhurilor coborâte la încarnare. 
- care mai spune că salvează de la pieire orice fiu şi fiică de zeu care îi cere ocrotirea şi ajutorul, adică îl înfiiază ca şi cum ar fi al lui. 
- Reamintirea regulilor dumnezeieşti de încarnare valabile pentru fiecare viaţă în familie, cu semenii şi cu Dumnezeu.
- Reamintirea paşilor necesari pentru a rămâne în armonie, comuniune cu Dumnezeu pe principiul păstrării în interiile susţinătoare de viaţă a lui Hristos, astfel omul rămâne în Hristos iar Hristos rămâne în El. 
- Vindecarea bolilor căpătate în familie, în relaţiile cu semenii precum şi a bolilor datorate închinării omului la zei, îngeri şi fiinţe ale naturii căzute prin adoptarea “evangheliei” zeilor propovăduită de apostolii întunecaţi, evanghelie care o înlocuieşte pe cea hristică, înlocuieşte vindecarea adevărată, hristică, înlocuieşte regulile dumnezeieşti ale reîncarnării. 
În acest fel, de 2000 de ani biserica este locul unde duhurile încarnate îşi vindecă sufletul, trupul şi aura până când învaţă să renunţe la comportamentul întunecat în familie, în relaţia cu semenii; să renunţe de asemenea la reîntoarcerea în robia zeilor şi la “tehnicile de îndumnezeire rapidă şi de vindecare” mult trâmbiţate de apostolii lor întunecaţi. Dar nu toţi oamenii aleg să se poarte dumnezeiesc în relaţiile lor cu familia şi cu semenii. Acest lucru îţi arată clar că nu există nicio punte de comunicare între ei şi Dumnezeu. În acest fel omul fără Dumnezeu, neocrotit de El, cade sub influenţa zeilor care îşi trimit apostolii lor întunecaţi. Prin ispită şi minciuni de îndumnezeire rapidă apotolii întunecaţi îl atrag pe om în mâna “celui rău”. Odată ajunşi sub auspiciul zeilor s-a observat un fenomen energetic pe care noi l-am denumit C.F.D.(comportament fără Dumnezeu). Cauza producerii şi manifestării acestui fenomen se datorează cuplării omului la un zeu, înger sau spirit al naturii căzut, prin puterile sufletului, de gând, cuvânt, purtare şi lumină. În acest fel, omul devine o păpuşă dar şi o baterie prin care zeul, îngerul sau spiritul naturii se manifestă şi se alimentează din sufletul acestuia. 
Principiul manifestării celui rău prin om diferă de principiul alimentării celui rău prin om, deoarece silesc duhul întrupat să se manifeste diferit prin suflet, trup şi aură în relaţia sa cu familia, cu semenii şi cu Dumnezeu. Studiind un om aflat sub auspiciul celui rău poţi lesne deosebi momentele în care cel rău se manifestă prin el, de momentele prin care cel rău se alimentează din sufletul, trupul sau aura omului. Manifestarea “celui rău” prin oameni, are ca scop alimentarea cu lumină de gând, cuvânt şi purtare din sufletul, trupul şi aura omului. Atenţia “celui rău” se îndreaptă spre oamenii cu slabă comuniune cu Dumnezeu. În locul ”gol” neumplut cu Dumnezeu, sufletul se manifestă prin singurătate şi teamă. Cel rău speculează aceste emoţii deoarece omul singuratic şi temător poate lesne deveni lacom şi gelos, apoi poate urî şi mânia, după care până la violenţă nu mai e decât un pas. Ameninţările, bătaia, teroarea şi crima sunt ultimele simptome ale manifestării unui zeu, înger sau duh al naturii căzut, prin sufletul, trupul şi aura omului care este un duh încarnat în lumea materială. 
Atunci când observăm omul şi vedem pe unul dornic să primească laude, să deţină putere, să stăpânească peste nenumărate suflete, avem în faţă un om din care se alimentează un zeu, un înger sau un duh al naturii. De asemenea excesele în ceea ce priveşte mâncarea, băutura şi sexualitatea denotă un om din care se alimentează un zeu, un înger sau un duh al naturii căzut. “Decuplarea” alimentării se face atunci când energia de lumină de gând, cuvânt şi purtare luată de “cel rău” din sufletul, trupul şi aura omului s-a dovedit a fi suficientă pentru “cel rău”. Sufletul, trupul şi aura unui om abia “deconectat” de la un zeu, înger sau duh al naturii căzut nu se mai pot manifesta ideal şi se îmbolnăvesc. Refacerea acestor energii fără Dumnezeu nu este în regulă. De asemenea, lipsa comuniunii cu Dumnezeu prin biserica hristică pământească, va permite toată viaţa ca “cel rău” să se alimenteze din sufletul, trupul şi aura unui om. 
Apostolii unui zeu, înger sau duh al naturii căzut, precum şi “evangheliile” lor despre “tehnici de evoluţie rapidă” dar mai ales despre “tehnicile lor de vindecare” sunt toate nişte cacialmale. Adevăratul scop al celui rău care se manifestă prin apostolii săi, este de a aşeza simbolurile celui rău pe sufletul, trupul şi aura omului. Aceste sigle sau peceţi întunecate, orbesc gândul, cuvântul şi purtarea omului “iniţiat” în aşa fel încât acesta să nu se întoarcă la Hristos pentru a fi mântuit. Relaţiile de familie, relaţiile cu semenii se deteriorează din cauză că relaţia cu Dumnezeu este inexistentă. Moartea acestui om sub auspiciul unui zeu, înger sau duh al naturii căzut, îl despart veşnic de Dumnezeu. Am observat că Dumnezeu este singurul care poate să întoarcă un om “iniţiat”, un om atins de un zeu, înger sau duh al naturii căzut. De asemenea Dumnezeu aduce oamenii potriviţi pentru a smulge oamenii prinşi în capcana zeilor, îngerilor sau duhurilor naturii căzute. 

Situatia Pamantului inainte si dupa sosirea zeilor

1. Înainte de intrarea prin „efracţie” a zeilor în lumea materială, reabilitarea duhurilor se desfăşura constant în sensul că duhurile veneau la încarnare din astralul lui Dumnezeu şi după ce încheiau procesul de strângere de lumină prin suflet, trup şi aură în lumea materială, se reîntorceau în astral. În acest mod prin numai câteva „şedinţe de terapie cu lumină” nenumărate duhuri căzute demult din cele trei stadii de îndumnezeire îşi însănătoşeau trupul duh şi se reintegrau în procesul de îndumnezeire întrerupt de căderea lor de la regulile îndumnezeirii. 

2. Respectarea regulilor încarnării în lumea spital a duhurilor, lumea materială, era cheia reabilitării rapide a duhului propriu, deoarece nu exista încă „cel rău” cu ispitirile prin minciună despre „tehnici de vindecare şi de evoluţie rapidă”, adică îndumnezeirea rapidă. În acele vremuri exista o „democraţie” dumnezeiescă. Toţi oamenii erau egali în faţa lui Dumnezeu. Fiecare ţintea spre obiectivul lui şi anume acumularea de lumină în familie, în relaţiile cu semenii şi în relaţia cu Dumnezeu. Nici un om nu lucra pentru altul deoarece se cunoştea faptul că lucrul făcut cu mâna lui era energie îngheţată care dacă trece în stăpânirea altuia îi diminuează îndeplinirea misiunii lui într-o viaţă. De aceea pe atunci omul evita să stăpânească peste semenul său sau să-l pună să muncească
pentru el, dar mai ales evita să-i facă legi proprii pe care să le impună cu forţa semenilor săi. Pe atunci omul ştia că nu poate scăpa de bolile duhului său decât printr-un comportament dumnezeiesc pe pământ în fiecare viaţă, în familie, în relaţia cu semenii şi cu Dumnezeu. 

Pe atunci omul cunoştea legea întâi a reîncarnării care spune: “să nu ai alţi dumnezei în afară de mine”. Aceasta dintr-un motiv foarte simplu şi anume faptul că îl rugaseră pe Dumnezeu să-i apere de dumnezeii răi care îi înrobeau și le luau puterile. Omul cunoştea de asemenea valoarea cuvintelor lui Dumnezeu care spune: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din regatele zeilor, casele robiei”. În acest fel omul din acele vremuri evita să practice învăţătura altor dumnezei aşa cum au făcut când erau în trup duh, învăţătură care îi îmbolnăvise duhul. Omul căuta să îşi amplifice lumina sufletului prin comuniune cu Dumnezeu, iar acea lumină strânsă în partea de mijloc a sufletului să o poată vărsa în partea de mijloc a duhului. De asemenea omul ştia însemnătatea părinţilor în viaţa lui de pe pământ care a fost reliefată de Dumnezeu în cuvintele: “cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-o dă”. 
În acele vremuri omul ştia că atunci când era în trup duh îşi sfidase proprii părinţi aşezaţi de Dumnezeu peste el pentru a-l veghea ca “dumnezei”. Comportându-se sfidător, omul îşi îmbolnăvise mijlocul duhului şi căuta în lumea materială prin iubirea şi ascultarea de părinţii de aici să strângă lumină şi să-şi vindece mijlocul duhului. 
Regula încarnării pentru partea dreaptă a trupului 
- Să nu ucizi. 
- Să nu comiţi adulter. 
- Să nu furi. 
- Să nu minţi. 
- Să nu pofteşti casa aproapelui tău. 
- Să nu pofteşti soţia aproapelui tău, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. 
În acele timpuri omul era conştient de valoarea fiecăreia din aceste legi deoarece ştia că pe când era în trup duh nu le respectase şi îşi întunecase partea dreaptă a duhului. Prin urmare cunoştea că în lumea materială trebuia să respecte aceste legi şi prin lumina strânsă cu sufletul său să îşi vindece duhul bolnav. 
Ziua a şaptea este ziua închinată Domnului. ”Să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici străinul care este atunci în casa ta”. Înaintea venirii zeilor pe pământ omul cunoştea valoarea familiei şi însemnătatea acestei legi specifice părţii stângi a oricărui trup care se încarnează. Duhul care se reîncarna cunoştea că fiul sau fiica sa erau semeni de-ai lui pe care îi aducea din astral şi nu copii după chipul şi asemănarea lui. De asemenea şi copiii cunoşteau aceste taine. Fiecare, părinţi şi copii, urmăreau să se afle în armonie unul cu celălalt pentru ca lumina strânsă în stânga sufletului să vindece stânga duhului care devenise întunecată tocmai datorită nerespectării acestei reguli pe când se aflau de mult în trupul duh. În acest fel lumea spital, lumea materială, funcţiona firesc adică se comporta ca un sanatoriu unde se refăceau duhurile lacome şi bolnave de şefie. 
În acele timpuri pământul era plin de duhurile foştilor zei căzuţi care acceptaseră să se reabiliteze şi să se reintegreze în procesul de îndumnezeire alături de Dumnezeu.

Putem caracteriza situaţia pământului după venirea zeilor astfel: 
-intrarea zeilor pe pământ a fost un fapt care automat a diminuat ritmul încarnării. Astfel duhurile încarnate venite din astralul lui Dumnezeu nu se mai puteau întoarce ajungând de bună voie în “şambalele” zeilor sau forţaţi de aceştia ajungeau în “tartarurile” aceloraşi zei. 
-pământul era plin cu sâmtemii, semiifiinţe, fii de zei, de îngeri şi de duhuri ale naturii căzute. 
- înfiinţarea pe tot pământul de împărăţii ce cuprindeau regate cu multe cetăţi. 
- înlocuirea regulilor încarnării cu regulile de supunere şi închinare fără crâcnire la zeii căzuţi (diavoli), la îngerii căzuţi (draci) şi la duhurile naturii căzute (demoni). 

Pavel si munca sa de apostolat

Pavel a penetrat adânc regatele zeilor (idolilor, dumnezeilor căzuţi). El înfiinţa biserici, aşeza preoţi, iar prin puterea lui Hristos iniţia botezul creştin, procesul Hristic de naştere din nou. Prin acest proces energetic se înlocuiau interiile susţinătoare de viaţă ale zeilor din sufletele, trupurile şi aurele sâmtemiilor, cu interiile susţinătoare de viaţă ale lui Hristos. Despre acest proces citim în 2 Corinteni, cap. 4, vers. 4, 5, 6. Aceste versete explică lumina lui Hristos şi interiile Hristice care înlocuiesc interiile din sufletele întunecate fără Dumnezeu ale fiilor de zei. Toate aceste minuni dumnezeieşti Pavel le făcea prin puterea lui Hristos dar şi prin administrarea harului lui Hristos cu care fusese investit (Efeseni, cap. 3, vers. 1, 2). Tot prin acest har, adică prin interiile Hristice din sufletul, trupul şi aura sa fiind în comuniune neîncetată cu Hristos, reuşea să vindece ologi din naştere. Astfel în faptele Apostolilor, cap. 14, vers. 8 – 13, fiii zeilor care se închinau zeilor de acolo îl confundă pe Pavel cu Mercur (purtătorul de cuvânt a dumnezeilor din regat conduşi de Jupiter) iar pe Barnaba îl confundă cu Jupiter. În Faptele Apostolilor, cap. 17, vers. 18, Pavel se confruntă în Atena cu filozofii stoici şi epicurieni şi este dus la templul lui Marte (Aeropag) pentru a i se cere explicaţii. Li se vorbeşte despre naşterea din nou în Hristos care dă posibilitatea învierii fiilor şi fiicelor lui Marte, Jupiter, Mercur etc. adică lor acestor filozofi stoici şi epicurieni care se amăgeau crezând că sunt nemuritori şi că vor ajunge în “Câmpiile Elizee” din regatele luminoase ale zeilor după ce vor muri. Toţi aceştia nu aveau habar că zeii lor muriseră deja şi câmpiile Elizee şi regatele zeilor avuseseră şi ele aceeaşi soartă. Toţi aceşti filozofi, semicreaţii defecte din naştere, ca gând,
cuvânt, purtare şi lumină, nu ştiau că nu aveau unde să se mai ducă şi că singurii lor amici după moarte vor fi viermii. 
Din păcate însă, pentru ei ca şi pentru toţi cei care le îmbrăţişau pe atunci gândurile, cuvintele şi purtările lor defecte din naştere au ales să râdă de Hristos prin Pavel, trimisul Lui (vers. 32, 33) şi să nu-l primească în sufletele, trupurile şi aurele lor puţin luminoase, făurite incorect de părinţi asemenea lor. Tot în Faptele Apostolilor, cap. 19, vers. 11, 12, 13, 19, 20 ne sunt prezentate exorcizări, adică scoaterea duhurilor necurate ale părinţilor sâmtemiilor, din sâmtemii. Aceste lucruri sunt văzute de mulţi care lucrau cu puterea zeilor căzuţi dar şi cu puterea ajutoarelor acestora, îngerii căzuţi (dracii) şi duhurile naturii căzute (demonii). Aceşti oameni care văd puterea lui Hristos de vindecare şi de control asupra zeilor şi ajutoarelor acestora ca şi cum nu ar însemna mare lucru îşi ard cărţile lor “oculte” prin care învăţau tehnici rapide de evoluţie şi vindecare prin zei, îngeri şi fiinţe ale naturii. Ei încetează să se mai închine, să mai fie slujitorii prin care se exprimă indirect zeii, îngerii şi fiinţele naturii căzute. Influenţa zeilor prin alţi oameni reuşesc să tulbure în Efes “Calea Domnului” (Faptele Apostolilor, cap. 19, vers. 23 - 36). Era vorba despre un argintar care făurea temple zeiţei Artemis (Diana), fiica lui Jupiter (Zeus) la care se închinau fiii şi fiicele zeilor din acele cetăţi. Pavel îi spune că zeii nu sunt făcuţi de mâini; argintarul mâniat răscoală oamenii împotriva lui Pavel zicând că templul marii zeiţe Diana precum şi măreţia acesteia care era venerată în toată Asia şi în toată lumea de altfel, este dusă în derizoriu de către Pavel. Toată cetatea s-a tulburat şi a strigat “mare este Diana efesenilor”. Conflictul este aplanat de mai marele cetăţii care spune: “bărbaţi efeseni cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului măreţei Diane şi a chipului ei căzut din cer?”. 
Pe când Pavel se afla în insula Malta sâmtemiile de acolo văd cum o viperă îl muşcă pe Pavel de mână. Sâmtemiile de acolo se închinau la zeiţa Nemesis, zeiţa dreptăţii. Ei se aşteptau ca Pavel să se umfle îndată si să moară, dar văzând că acestuia nu i se întamplă nimic se miră şi îşi spun între ei că Pavel este un zeu. Ei s-au mirat şi mai tare văzând pe Pavel cum l-a vindecat instantaneu pe mai marele cetăţii, bolnav de friguri şi dezinterie, ba chiar mai mult, pe toţi cei bolnavi de pe insulă pe care zeiţa Nemesis nu reuşise să-i însănătoşească (Faptele Apostolilor, cap. 28, vers. 1 - 10). Pavel în munca sa de întoarcere a neamurilor de la zeii la care se închinau, a atras atenţia asupra influenţei zeilor asupra lumii prin apostolii lor mincinoşi: 1 Corinteni, cap. 10, vers 14 - 21 şi cap. 10, vers. 5, 6. Despre aceşti apostoli (prin care se manifestă zeii, îngerii şi duhurile naturii căzute prin posedarea acestora) şi despre “evangheliile zeilor”, îngerilor şi spiritelor naturii căzute citim în: 2Corinteni, cap. 11, vers. 4 - 15; Galateni, cap. 1, vers. 6 - 8; 1 Ioan, cap. 4, vers. 1-6. 
Toţi apostolii atenţionează oamenii despre pericolul la care se supun atunci când se dezic de Hristos şi se întorc la zei deoarece se reîntorc la robia din care i-a scos Hristos (Galateni, cap. 4, vers. 8 - 17). Totodată oamenii sfătuiesc apostolii să rămână în Hristos pentru a avea autoritate şi să judece îngerii şi lumea întunecată de aceştia: Corinteni, cap. 6, vers. 1 - 3. Prin urmare apostolii spun oamenilor scoşi de Hristos din robia zeilor, îngerilor şi spiritelor naturii căzute, să dezaprobe “lucrările neroditoare ale întunericului”: Efeseni, cap. 5, vers. 5 - 14; 1 Timotei, cap. 4, vers. 1 - 5; 2Timotei, cap. 4, vers. 3 - 4; Coloseni, cap. 2, vers. 8 - 15; 2Tesaloniceni, cap. 2, vers. 1 - 7. 
Aceste versete bibilice avertizează omenirea cu privire la activitatea indirectă a “dumnezeilor căzuţi” prin apostolii lor de pe pământ pe care îi numesc “antihrişti” care prin evangheliile lor (evanghelii ale zeilor, ale îngerilor, ale duhurilor naturii) se împotrivesc Dumnezeului dumnezeilor adică Dumnezeului adevărat şi lui Iisus Hristos dar şi Evangheliei prin care se spune că toate duhurile, sufletele, trupurile şi aurele căzute au un nou stăpân, Hristos, care vrea să le vindece şi să le lumineze, nu să le distrugă aşa cum făcuseră până la El dumnezeii, îngerii şi fiinţele naturii căzute. Hristos este Dumnezeu adevărat. Altă încarnare a unui duh născut din nou în Hristos în timpul celui de al treilea val de încarnare a fost Sf. Ierarh Nicolae, un apostol a lui Hristos ca mulţi alţii. Sf. Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximilian(248-305) şi Sf. Nicolae s-a confruntat în timpul apostolatului său cu zeii (diavolii) şi ajutoarele lor întunecate, îngerii (dracii) şi spiritele naturii căzute (demonii) dar şi cu zeii răi din văzduh care se încarnaseră pe pământ fiind atraşi la încarnare de părinţi foarte răi.


Biserica cerească situată în contrapartea energetică a lumii materiale este strâns unită în jurul lui Hristos. Biserica sau oastea lui Hristos, este formată din mii de miliarde de duhuri ale oamenilor, îngerilor şi duhurilor naturii. Duhurile oamenilor din oastea lui Hristos sunt duhuri care au strâns lumină suficientă prin suflet de-a lungul multor vieţi, lumină cu care şi-au vindecat duhurile. Toate aceste duhuri din stadiul unu, doi şi trei nu s-au mai întors în lumea şcoală a duhurilor pentru a-şi relua procesul de îndumnezeire, ci au rămas alături de Hristos pentru a ajuta la vindecarea prin suflet a tuturor duhurilor care vin la încarnare dar şi a duhurilor care părăsesc răul şi se întorc la lumină. Totodată duhurile aflate în oastea lui Hristos ajută la salvarea (mântuirea a cât mai multor sâmtemii). Aceste duhuri se pot manifesta ca duhuri în nevăzut dar şi ca suflete în trup şi aură de câte ori vin pe pământ însoţindu-l pe Hristos. Ei se amestecă printre oameni şi nu pot fi identificaţi datorită neatenţiei şi dezinteresului oamenilor absorbiţi de activităţile lor. Mulţi i-au găzduit fără să ştie. Aceşti ostaşi ai lui Hristos “de pământ nicidecum nu s-au depărtat” asemenea lui Hristos. Ei sunt sfinţii cunoscuţi în biserici şi nu numai ei.

Hristos şi biserica lui nevăzută iniţiază situaţii de viaţă în care îl implică pe omul depărtat de Dumnezeu şi influenţat de zei şi ajutoarele acestora. Prin aceste situaţii de viaţă, Hristos iniţiază evenimente în viaţa fiecărui om aflat sub influenţa “celui rău”. În urma derulării acestor evenimente, omul îşi ia de pe faţă vălul zeilor (vălul celui rău), vălul îngerilor căzuţi (vălul dracilor) şi vălul duhurilor naturii căzute (vălul demonilor). El se trezeşte la realitate şi se dezice de “înţelepciunea celui rău”, de tehnicile lui de “evoluţie spirituală rapidă” ca şi de “tehnicile lui de vindecare”. Prin urmare refuză să mai fie “dumnezeu” peste semenii săi aduşi prin uneltiri, prin minciuni, legi strâmbe şi muncă forţată în robia puterilor sale, toate acestea bine ambalate în poleiala “democraţiei”. Această activitate continuă a lui Hristos şi a oastei Sale de sfinţi poartă numele de jocuri ale vieţii. Prin aceste jocuri ale vieţii, Hristos se opune jocurilor morţii iniţiate de “cel rău”, adică de zei şi de ajutoarele lor, îngerii şi spiritele naturii căzute. 
Principalul scop al bisericii pământeşti a lui Hristos se referă la reabilitarea Pământului, vis a vis de efectele catastrofale provocate de pătrunderea aici a zeilor şi de lunga şi nedreapta stăpânire peste duhurile încarnate dar şi peste sâmtemii. Pentru a pătrunde această taină este suficient să aruncăm o privire asupra modului în care funcţiona lumea spital a duhurilor (lumea materială) înainte şi după venirea în trup fizic a Dumnezeului dumnezeilor, Hristos Domnul.

Cele sase evenimente

După jertfa lui Dumnezeu Hristos pe cruce, de două mii de ani asistăm la un război de uzură purtat între Hristos Domnul şi „cel rău”, zeii care încă mai au puterea dată de miliardele de fii care trăiesc şi se înmulţesc continuu ca un virus în sistem, fii pe care zeii orbindu-i, îi îndreaptă împotriva creştinilor care vin la încarnare în regatele zeilor răspândite pe tot pământul. 
Evenimentele celui de-al treilea val de încarnare – coborârea pe pământ a lui Dumnezeu Hristos, a generat atât în ceruri cât şi pe pământ importante fenomene de natură energetică şi materială. Aceste două tipuri de fenomene sunt legate între ele. 

Primul eveniment se caracterizează prin eliberarea din iadurile zeilor a tuturor duhurilor care se reîncarnaseră şi nu se reîntorseseră în astral, precum şi coborârea din astral la încarnare sub auspiciul lui Hristos, născuţi din nou cu sufletul, trupul şi aura. Duhurile respective făceau parte din toate cele trei stadii de îndumnezeire de la ale căror procese de îndumnezeire căzuseră demult. Aceştia au continuat sub auspiciul lui Hristos timp de două mii de ani să se reîncarneze. Cu fiecare viaţă ei strângeau în sufletele proprii, lumină cu care îşi vindecau trupurile bolnave. Mulţi din ei după un număr relativ mic de încarnări sau reintegrat cu duhul în lumea şcoală a duhurilor în care şi-au continuat îndumnezeirea. O altă parte alcătuită din duhuri vindecate prin sufletele lor sub auspiciul lui Hristos au rămas alături de Hristos. 

Al doilea eveniment – duhurile care au rămas alături de Hristos deşi erau duhuri vindecate, provenite din toate trei stadiile în suflete desăvârşite şi cu posibilitatea de a se manifesta de multe ori în trup fizic temporar pe pământ, au făcut această alegere din cauză că „cel rău căzuse pe pământ”. Acest fenomen energetic s-a datorat faptului că zeii au rămas fără energie de lumină de gând, cuvânt şi purtare de duh provenită de la duhurile captive eliberate de Hristos, precum şi de la miliardele de fii ale lor din regatele proprii de pe pământ. Văzându-se lipsiţi de viaţă pentru duhurile şi regatele lor din afara lumii materiale, zeii au pornit să se lupte între ei atât în ceruri cât şi pe pământ prin războaiele dintre regatele lor de pe pământ. Timp de două mii de ani în aceste războaie ale zeilor, cei învinşi şi lăsaţi fără putere au fost absorbiţi la încarnare. De asemenea şi din taberele învingătorilor, cei care au căzut la datorie au fost de asemenea absorbiţi la încarnare. 
Însă au existat mulţi zei, îngeri şi spirite ale naturii căzute care nu au putut fi chemaţi deoarece erau foarte rele adică aveau foarte puţină lumină în ele. Pentru a putea fi atraşi la încarnare aceşti zei, trebuiau generate pe pământ situaţii grave de viaţă de aşa manieră încât să înrăiască bărbatul şi femeia în momentul procreerii. Numai în acest mod multitudinea de duhuri rele şi foarte bolnave, aproape moarte, ar fi fost atrase de rezonanţa joasă a bărbatului în special, dar şi de cea a femeii. De asemenea lumea animală şi vegetală ar trebui să cunoască distrugeri importante produse de om pentru a putea fi atrase duhurile rele de îngeri şi fiinţe ale naturii pe pământ. 
În ultimii două mii de ani, numărul acestor duhuri de zei, îngeri şi fiinţe ale naturii s-au mărit foarte mult. Locul situat între lumea materială şi contrapartea ei energetică, loc numit văzduh, este locul unde locuiesc ele de două mii de ani încoace. Referinţe despre aceste duhuri căzute rămase fără regatele lor şi fără puteri se pot citi în cartea Apocalipsei, cap. 12, vers. 3, 4, 9, 10, 12, 17. 
Războaiele între zei au continuat timp de două mii de ani. Rând pe rând au căzut zeii şi regatele zeilor din nordul, sudul, estul şi vestul Europei. Tot atunci au căzut multe regate şi zeii din Asia, Asia mică şi regatele din Africa, toate cucerite de puternicii zei ai imperiului roman. În acest fel mulţi zei din regatele zeilor aflate în afara lumii materiale au fost aruncaţi pe pământ. Sediul lor se află în văzduh, adică în partea nevăzută a lumii materiale. A venit însă şi timpul prăbuşirii multor regate ale zeilor care stăpâneau pământul prin regatul imperiului roman. Ei şi-au pierdut puterile fiind cuceriţi la rândul lor de zeii care aveau încă putere în Europa, Asia, Africa, Asia mică. Au căzut apoi regatele de pe pământ ale zeilor din America de Nord şi America de Sud. Parte din aceşti zei învinşi au fost absorbiţi la încarnare. Cei mai răi aşteaptă timpuri rele pe pământ ca să intre şi ei la reîncarnare. În acest fel multe regate ale zeilor s-au desfiinţat deoarece după războaiele dintre ei au rămas fără putere. Mulţi din ei se încarnează, iar ceilalţi stau în văzduh unde lucrează prin influenţarea oamenilor pentru generarea pe pământ a unor evenimente rele, pentru a putea veni la încarnare pe pământ. 

Al treilea eveniment energetic parcurs în timpul celui de al treilea val de încarnări constă în: 
-influenţa permanentă a celui rău aflat în regatele care încă nu au căzut deoarece mai au pe pământ miliarde de fii şi fiice care se închină lor. 
-influenţa permanentă a “celui rău” aflat în văzduh de unde îndeamnă oamenii să facă rău pentru a fi atras în lumea materială în care să recapete puterea pierdută şi să înfiinţeze “iadul” pe pământ. 

În biblie există descrise cu acurateţe toate evenimentele ce se desfăşoară pe parcursul celui de al treilea val de încarnari. Despre cel de al treilea eveniment putem citi următoarele referiri: 
-despre înfrângerea zeilor (domniile şi stăpânirile alcătuite din dumnezei căzuţi) citim în Coloseni, cap. 2, vers. 8, 9, 10, 15. 
-despre influenţa pe pământ a dumnezeilor căzuţi din regatele zeilor care mai au încă putere datorită miliardelor de fii, sâmtemii din fostele regate de pe pământ citim în: Efeseni, cap. 6, vers. 10-17 dar şi în cap. 3, vers. 1, 2, 10, 11, 12. 
-despre influenţele pe pământ ale celor căzuţi care se află în văzduh avem referire în Efeseni, cap. 2, vers. 1, 2, 3, 4, 5, 7. 

Al patrulea eveniment desfăşurat în timpul celui de al treilea val de încarnare a constat în munca de apostolat. Aceasta continuă şi în zilele noastre adică ale celui de al patrulea val de încarnare. Munca de apostolat a vizat cele două categorii de fiinţe aflate în acele timpuri pe pământ: 
- duhurile care se reîncarnau (dumnezii căzuţi, reîntorşi la Dumnezeu prin reîncarnare). 
- neamurile, fii zeilor din toate regatele zeilor de pe pământ. 
Despre duhurile care se reîncarnau, fii căzuţi ai lui Dumnezeu găsim referiri în Ioan, cap. 1, vers. 6, 11. 
Despre timpurile când reîncarnarea se va consuma iar fiii lui Dumnezeu nu vor mai avea nevoie de aură, trup şi suflet deoarece trupurile lor se vor extrage din acestea şi vor radia iarăşi lumină, găsim referiri în Romani, cap. 8, vers. 19 - 27. 
Despre fiii “diavolului” adică despre sâmtemii, fii creaţi de zei, duhuri neîntoarse la Dumnezeu, căzute de mult din stadiile unu, doi şi trei de îndumnezeire citim în Ioan, cap. 1, vers. 12 - 13.
Pentru că aceşti fii de zei nu aveau duh şi spirit ci numai trup, suflet şi aură, trăiau o singură viaţă după care mureau fără să cunoască pe Dumnezeu. Referinţe despre acest lucru găsim în Ioan, cap. 1, vers. 18, cap. 8, vers. 23, 24, 44; cap. 10, vers. 26 şi 1 Ioan, cap. 3, vers. 10. 
Munca de apostolat era bazată pe Evanghelie adică pe vestea cea bună a naşterii din nou a structurilor energetice duh, suflet, aură, atât pentru fiii lui Dumnezeu care se încarnau cât şi pentru fiii şi fiicele neamurilor. Despre înfăptuirea propriu-zisă a acestui proces avem referinţe în Apocalipsa, cap. 7, vers. 9. 
Despre procesul de naştere din nou a fiilor de zei (diavoli) citim în Efeseni, cap. 3, vers. 1 - 13 şi cap 4, vers. 17 - 27.

Al cincilea eveniment-coagularea bisericii lui Hristos. 

1. Biserica cerească a lui Hristos. 

2. Biserica pământească a lui Hristos. 

La acest proces energetic participă atât duhurile căzute din procesul de îndumnezeire şi întoarce prin reîncarnare, cât şi sâmtemiile, fiii zeilor “înfiaţi” de Dumnezeu prin Hristos şi deveniţi “copii a lui Dumnezeu”.

Al şaselea eveniment energetic produs în timpul celui de al treilea val de încarnări se fundamentează tocmai pe lucrarea susţinută a celui rău prin apostolii săi întunecaţi. De două mii de ani au existat un număr de apostoli întunecaţi (antihrişti) care au propovăduit fiecare în parte “evanghelia” stăpânului său, fie el zeu, înger sau duh al naturii căzut. Lucrarea acestor antihrişti a dus la cernerea creştinilor. Astfel se poate discuta despre creştinii adevăraţi care întreţin o adevărată comuniune cu Dumnezeu prin biserica pământească a lui Hristos dar şi despre creştinii care nu se pot lăuda cu acest lucru. Şi dacă adevărata biserică creştină numără foarte mulţi creştini, putem afirma că există şi o biserică apostată aflată sub auspiciul celui rău condusă de zei prin intermediul evangheliilor întunecate propovăduite de apostolii lor antihrişti. 

Iisus Hristos: Dumnezeul Dumnezeilor

Se observă astfel cum susţinătorul cu lumină de gând, cuvânt şi purtare pe timpul unei vieţi încarnate a sufletelor, trupurilor şi aurelor duhurilor încarnate este Hristos în urma jertfei pe cruce, înlocuind astfel dependenţa sufletelor de zeii la care deveniseră sclavi şi „hrană”. Zeii nu mai pot să se hrănească dintr-un suflet nou născut astfel încât să nu le moară duhul. De asemenea nu pot să se hrănescă nici din chakrele aurice pentru a-şi păstra trupurile nemuritoare. Aceasta deoarece Hristos a schimbat şi conformaţia interiilor aurei care nu mai are chakre, deoarece Hristos nu are nevoie de energii din trupurile oamenilor pe care să le absoarbă prin chakre precum zeii. Sfinţii creştini în diferitele reprezentări nu apar ca „sfinţii” zeilor, cu chakre, ci apar radiind lumina lui Hristos. Procesul energetic de transformare, de naştere din nou, este valabil şi pentru toate ”neamurile” adică toţi fiii zeilor din toate regatele zeilor de pe pământ. Aceste fiinţe care se lasă creştinate, renunţă la părinţii lor zeii şi sunt înfiaţi de Dumnezeu Hristos. Configuraţia semizeiască a interiilor susţinătoare de viaţă care alcătuiesc sufletele, trupurile şi aurele lor se schimbă şi devin ca a duhurilor încarnate prin suflet, trup şi aură. În acest fel zeii nu se mai hrănesc cu duhul din sufletele sâmtemiilor. De asemenea aura cea nouă nu mai prezintă chakre prin care zeii „stăpânii chakrelor” îşi hrăneau trupurile muritoare cu energii de gând, cuvânt, purtare şi lumină ale fiilor care li se închinau. 
Evanghelia – vestea cea bună a naşterii din nou în Hristos a tuturor sufletelor, trupurilor şi aurelor - pe care apostolii o propovăduiau în orice regat al zeilor pe care îl penetrau, era şi pentru duhurile încarnate silite să se închine zeilor din regatele în care trăiau, precum şi fiilor de zei din acele regate. Prin lepădarea de „diavol si de satan”(zeii întunecaţi), duhurile încarnate şi fiii zeilor erau născuţi din nou în Hristos. În acele locuri se clădeau biserici peste portalurile de lumină deschise de Hristos în regatele zeilor. În biserici se propovăduiau şi încă se propovăduiesc lucruri importante cum ar fi: 
- regulile dumnezeieşti pentru încarnare (poruncile). 
- naşterea din nou pentru duhurile încarnate (fiii şi fiicele căzute ale lui Dumnezeu) şi pentru fiii şi fiicele zeilor. 
- vindecarea bolilor de suflet, trup şi aură apărute prin comportamentul negativ de gânduri, cuvinte şi fapte, în familie şi cu semenii datorate influenţelor celui rău (cu ale căror „tehnici de evoluţie spirituală” cochetează oamenii de pe pământ fară să aibă habar pe mâinile cui intră în această viaţă dar mai ales după ce mor). 

Duhurile cazute in stadiul doi si trei de indumnezeire

Duhurile căzute în stadiul doi şi trei de îndumnezeire, încearcă în trupuri de femeie să strângă lumină în suflet pe partea relaţiilor de familie, a relaţiilor cu semenii şi a relaţiilor cu Dumnezeu. Astfel aceste duhuri varsă lumina din sufletele lor în propriile trupuri duh pentru a-şi lumina interiile care le alcătuiesc duhul sau îşi realizează interii noi, luminoase, în locul interiilor „descompuse”. Prin respectarea regulilor, poruncilor de pe pământ se micşorează numărul de încarnări necesare reabilitării propriilor duhuri. Dacă prin comportamentul lor cu gândul, cuvântul şi purtarea nu sunt în lumină, numărul încarnărilor se prelungeşte. S-a observat că în acest prim val de încarnare, multe din duhurile căzute din stadiul unu, doi şi trei s-au reabilitat foarte repede deoarece pe pământ lipseau „dumnezeii” sau „zeii” din regatele zeilor.

Faza a doua sau al doilea val de reîncarnare s-a desfăşurat sub auspiciul „celui rău” intrat în lumea materială. Ritmul procesului de încarnare a început să scadă odată cu înmulţirea pe pământ a regatelor zeilor. Duhurile care veneau din astralul lui Dumnezeu la reîncarnare erau ţinute în robie de zei şi de ajutoarele lor, îngerii şi spiritele naturii căzute, acestea neîntorcându-se în astral. Zeii, îngerii şi spiritele naturii căzute au avut creaţii proprii, fii şi fiice zămislite între ei sau cu duhurile încarnate venite din astralul lui Dumnezeu şi care nu se întorceau acolo. Interiile dumnezeieşti ce alcătuiau sufletele, trupurile şi aurele duhurilor încarnate, nu mai erau folosite de duhurile încarnate, ci de zei, îngeri şi spiritele naturii căzute care extrăgeau lumina dumnezeiască din fiecare suflet, trup şi aură ale duhurilor care se încarnau. Sâmtemiile umpluseră pământul întrecând ca număr duhurile încarnate de pe pământ. În acest fel sufletele duhurilor aflate în iadurile zeilor, erau golite după moartea fizică de lumina dumnezeiască deoarece neajungând în astral nu se puteau întoarce în duh şi erau menţinute continuu în viaţă de Dumnezeu. Jertfa lui Hristos a dus la eliberarea a miliarde de miliarde de duhuri şi suflete captive în iadurile zeilor precum şi la neputinţa zeilor de a se manifesta în trupuri nemuritoare ca bărbaţi şi femei în regatele lor de pe pământ. 

Faza a treia de încarnare a dus la reabilitarea duhurilor înrobite iar procesul reîncarnării a fost restabilit. Duhurile veneau din astralul lui Dumnezeu iar după o viaţă petrecută în suflet, trup şi aură se întorceau în astral unde vărsau în duh lumina strânsă pe pământ în comunicarea cu familia, cu semenii şi cu Dumnezeu. Acest al treilea val a adus odată cu el şi restabilirea numelui lui Dumnezeu pe pământ prin Hristos, dar şi la înfiinţarea de biserici în toate marile regate ale zeilor de pe pământ. Regulile dumnezeieşti ale încarnării au fost aduse la lumină în lumea materială şi reamintite în biserici pentru fiecare din duhurile venite la încarnare. Numărul duhurilor încarnate a început să crească simţitor spre detrimentul sâmtemiilor aflate în regatele zeilor. Acest al treilea val format din duhuri venite din astral, eliberate din iaduri, a fost un val de sacrificiu deoarece aceste duhuri încarnate în suflete, trupuri şi aure au purtat un război teribil cu zeii care neputându-se manifesta direct pe pământ puteau să se manifeste indirect în regatele lor prin miliardele de sâmtemii, fiii şi fiicele lor din fiecare regat.

Apostolii sunt semenii noştri care de două mii de ani suferă morţi teribile şi sunt luaţi în râs de servitorii zeilor care s-au lepădat de Hristos şi care predică învăţătura zeilor, stăpânii lor, vindecă în numele zeilor şi învaţă sufletele lui Hristos „tehnici de evoluţie rapidă”. Ei duc la pierzanie multe suflete pe care le mint cu minunile şi vindecările lor false pentru a-i îndepărta pentru totdeauna de Hristos, Dumnezeu. Sufletele care s-au dezis de Dumnezeu habar nu au că din acel moment au început să lupte împotriva lui Hristos, deoarece li se ascunde acest lucru. Hristos (Dumnezeu coborât pe pământ) prin jertfa Lui pe cruce a transformat, a „născut din nou” toate sufletele, trupurile şi aurele duhurilor care vin la încarnare pe pământ şi care nu se mai închină la zei. De asemenea a salvat şi sufletele, trupurile şi aurele tuturor fiilor de zei care vor să aibă viaţă veşnică în Hristos Domnul şi renunţă la a se închina şi sluji zeilor muritori, părinţii şi creatorii lor. 

Fiinta umana bolnava cu duhul, imbracata in suflet, trup si aura

Duhurile care coboară la încarnare în perimetrul actual al României sunt înfăşurate cu trei structuri energetice diferite numite suflet, trup fizic şi aură. Pe parcursul unei vieţi (a unei şedinţe de terapie cu lumină de gând, cuvânt şi purtare) duhul are un obiectiv major. Acest obiectiv presupune colectarea prin suflet, trup şi aură a unei cantităţi suficiente de lumină pentru vindecarea trupului duh bolnav. Această colectare a luminii se va realiza prin relaţia pe care el o va desfăşura în familie, cu semenii şi cu Dumnezeu. Acest proces terapeutic cu lumină este posibil datorită acestor structuri minunate (sufletul, trupul fizic şi aura umană) special construite şi care au un rol de filtrare a energiilor întunecate de gând, cuvânt şi purtare, dar şi rol de amplificare a luminii din gândurile, cuvintele şi purtările pe care viitorul duh încarnat le va primi şi le va dărui în familie, în relaţia cu semenii şi în relaţia cu Dumnezeu. 
Privind atent duhurile şi bolile cu care se coboară pe teritoriul românesc, precum şi întocmirea interiilor sufletului, trupului fizic şi al aurei, ţi se dezvăluie nu numai misiunea fiecărui duh în parte ci şi misiunea tuturor duhurilor încarnate pe teritoriul românesc pentru perioada încarnării respective. 
Procesul reîncarnării cuprinde până în acest moment patru faze prin care s-a urmărit reintegrarea în lumea şcoală a duhurilor, a tuturor duhurilor căzute de la procesul de îndumnezeire aflate deocamdată în regatele zeilor şi în astralul lui Dumnezeu. 
Prima fază cuprinde procesul de reîncarnare aflat la început, când nu erau încă veniţi în lumea materială zeii din regatele zeilor. În acele timpuri coborau la încarnare doar zeii reîntorşi adunaţi în astralul lui Dumnezeu. 
A doua fază presupune venirea la încarnare a duhurilor, după ce în lumea materială au intrat zeii care şi-au construit aici regatele proprii unde au creat sâmtemii, adică fii şi fiice după chipul şi asemănarea lor. În acea perioadă coborau la încarnare atât duhurile zeilor întorşi din astral cât şi duhurile din regatele zeilor rămaşi fără puterile celor care li se închinau. 
A treia fază are în vedere duhurile venite la încarnare imediat după jertfa lui Hristos. 
A patra fază sau al patrulea val de duhuri coborâte la încarnare este reprezentat de duhurile care vin la reîncarnare în timpurile noastre. 

Paşii procesului reîncarnării urmăresc să completeze cu lumină de gând, cuvânt şi purtare duhurile din care această lumină a plecat odată ce ele au căzut. 
Aceşti paşi sunt următorii: 
1 – procesul începe cu primul pas şi anume cu atragerea din astralul lui Dumnezeu sau din regatele zeilor a unui duh bolnav, incomplet ca lumină de gând, cuvânt şi purtare. 
2 – al doilea pas constă în procesul de înfăşurare a acestui duh în suflet, trup şi aură pe timpul unei vieţi. Aceste trupuri sunt „sponsorizate” timp de o viaţă cu „suflare de viaţă” de la Dumnezeu, adică primeşte lumina Lui de gând, cuvânt şi purtare. 
3 – al treilea pas constă din acumularea în suflet, a luminii de gând, cuvânt şi purtare din relaţia omului cu familia, cu semenii şi cu Dumnezeu. Această acumulare de lumină se poate realiza numai dacă sufletul gândeşte, vorbeşte şi se poartă cu familia, semenii şi cu Dumnezeu în mod luminos, nedistructiv. 
4 – pasul al patrulea constă în părăsirea lumii materiale, întoarcerea în astral şi vărsarea luminii de gând, cuvânt şi purtare colectată de suflet, în trupul duh pentru a-i lumina zonele incomplete care au nevoie de asta. 
În partea stângă a duhului incomplet se varsă lumina gândurilor, cuvintelor şi faptelor bune strânse în familia de pe pământ. În partea dreaptă a duhului incomplet luminat, se varsă lumina de gând, cuvânt şi purtare din partea dreaptă a sufletului pe care a adus-o din relaţia cu semenii de pe pământ. Din partea de mijloc a sufletului se varsă lumina de gând, cuvânt şi purtare obţinute pe pământ prin manifestarea dumnezeiască a sufletului, adică prin dezicerea de influenţele zeilor pe pământ, de învăţăturile şi tehnicile lor de „evoluţie” rapidă care întunecă partea de mijloc a sufletului şi o secătuiesc de puterile cu care Dumnezeu „sponsorizează” acel suflet pe perioada unei vieţi. Odată vărsată această lumină de gând, cuvânt şi purtare din suflet în părţile fără lumină ale duhului, acesta se revigorează de la o viaţă la alta. 
5 – al cincilea pas constă în repetarea ciclului reîncarnării până la umplerea cu lumină de gând, cuvânt şi purtare a duhului. 
6 – pasul al şaselea se constituie în reintegrarea duhului însănătoşit (prin care fiinţa umană să se poată manifesta iarăşi în duh în condiţii ideale) în lumea şcoală a duhurilor, în unul din cele trei stadii de îndumnezeire din care căzuse. 
7 - pasul al şaptelea constă în reluarea procesului de îndumnezeire în lumea şcoală a duhurilor alături de Dumnezeu şi de duhurile evoluate aflate în stadiile superioare de îndumnezeire, aşezate de Dumnezeu să se comporte ca „dumnezeu” peste duhurile din stadiile de început ale îndumnezeirii. 

Trebuie subliniat că atunci când ultimul duh se va întoarce la Dumnezeu prin procesul de reîncarnare, adică atunci când astralul lui Dumnezeu şi regatele zeilor nu vor mai exista, se va iniţia un nou proces de învăţare de către Hristos şi duhurile desăvârşite care îi stau alături (oameni, îngeri şi spirite ale naturii) a sâmtemiilor (fii de zei). Aceste fiinţe vor fi „trezite” din pământ, se vor ridica şi vor fi îmbrăcate cu „haine albe” şi automat cu trupuri duh noi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Aceste vremuri nu prea depărtate vor genera primul lor pas în procesul de îndumnezeire alături de Dumnezeu care i-a înfiat, după jertfa Lui pe cruce. 

Odată declanşat procesul reîncarnării, s-a declanşat un război de uzură în urma căruia zeii rămân fără putere şi sunt nevoiţi pentru a nu-şi pierde trupul duh să îşi reconsidere modul de comportare şi să se reîntoarcă la Dumnezeu. Cu fiecare etapă a încarnării rămân tot mai puţine duhuri în regatele zeilor, regate care dispar, dar rămân şi mai puţine duhuri în astralul lui Dumnezeu. Tot acest uriaş proces de reabilitare a duhurilor se desfăşoară sub atenta supraveghere a lui Dumnezeu. În fiecare din cele patru etape sau valuri de reîncarnare s-au reabilitat mii de miliarde de duhuri căzute care s-au reintegrat în procesul de îndumnezeire pe care l-au întrerupt cândva prin căderea lor. Trebuie menţionat că procesul de reîncarnare a fost mai accelerat sau mai lent funcţie de liberul arbitru al ficărui participant la proces. 
În prima fază a procesului au participat duhuri aduse din astral. În acele timpuri zeii încă nu cuceriseră lumea materială. În această fază au participat duhuri căzute din stadiul unu de îndumnezeire care s-au reîncarnat în trupuri bărbăteşti şi duhuri căzute din stadiul doi şi trei de îndumnezeire care s-au reîncarnat în trupuri femeieşti. În lumea materială există un aşa numit „îndreptar” dumnezeiesc care dacă este respectat în fiecare viaţă de către duhurile căzute în orice stadiu de îndumnezeire, procesul de reîncarnare se reduce foarte mult ca durată a unui ciclu, cât şi ca număr de cicluri de reîncarnare pentru că duhurile se luminau foarte repede şi se puteau reintegra rapid în lumea şcoală a duhurilor.
Îndreptarul dumnezeiesc consta în reguli stricte de comportament atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, în relaţiile de familie, cu semenii şi cu Dumnezeu. Acest îndreptar poate fi asimilat cu „poruncile” biblice. Dacă sufletul le îndeplineşte, el poate acumula într-o viaţă suficientă lumină pentru a-şi vindeca partea stângă, partea dreaptă şi mijlocul duhului. În această ordine de idei putem afirma că există reguli specifice părţii stângi, părţii drepte şi părţii de mijloc a sufletului. 

Reguli pentru partea de mijloc a sufletului 

1.- „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei; să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine!”. 
2.- „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi...”. 

Reguli pentru partea dreaptă a sufletului 

1.- „Să nu ucizi”. 
2.- „Să nu fii desfrânat”. 
3.- „Să nu furi”. 
4.- „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!” 
5.- „Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui....”. 

Reguli pentru partea stângă a sufletului 

1.- „Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta...”. 

În acele vremuri procesul de reîncarnare funcţiona în mod ideal. Veneau să se învelească în suflete, trupuri şi aură, duhuri căzute din stadiul unu, doi şi trei de îndumnezeire. Duhurile aveau de ales să respecte regulile dumnezeieşti de încarnare, sau să experimenteze pe pielea lor toate gândurile, cuvintele şi purtările, după care să renunţe la cele care erau negative pentru duh. Duhurile care alegeau să respecte regulile încarnării, urmau să vină la reîncarnare doar de câteva ori după care se reintegrau în lumea şcoală a duhurilor. Duhurile care nu respectau regulile încarnării aveau parte de un număr mai mare de încarnări, întrucât lumina colectată la fiecare încarnare era foarte mică. Sufletele, trupurile şi aurele erau diferite de la un duh la altul, în funcţie de stadiul de îndumnezeire de la care căzuseră. Extrapolând, natura, alcătuirea interiilor sufletelor, trupurilor şi aurelor ce îmbrăcau duhurile căzute din cele trei stadii, erau diferite. Interiile care alcătuiesc toate sufletele, trupurile şi aurele sunt diferite faţă de interiile trupului duh. Interiile sufletului, trupului şi aurei se văd ca trei sfere energetice care se înfăşoară una pe cealaltă.

Evolutia umanitatii dupa jertfa lui Hristos

După Hristos, zeii neîntorşi nu au mai avut acces direct în lumea materială. De atunci nu au mai putut avea fii şi fiice pe pământ după chipul şi asemănarea lor. Însă ei continuă să se exprime indirect prin preoţii lor şi prin fiii lor de pe pământ. De 2000 de ani procesul de reîncarnare a fost restabilit prin eliberarea de către Hristos a iadurilor zeilor unde erau ţinuţi captivi zeii reîntorşi de mult care se reîncarnau din astral pe pământ pentru a-şi vindeca duhurile prin suflet. Multe din fostele regate unde populaţia de sâmtemii era majoritară au fost creştinate de către apostolii lui Hristos şi s-au ridicat biserici materiale pe locurile unde Hristos a deschis portaluri de lumină. Prin aceste portaluri de lumină vin la încarnare din ce în ce mai mulţi zei reîntorşi la Dumnezeu.  Toate ţările creştinate din ziua de azi erau pline cu sâmtemii acum 2000 de ani. În aceste ţări creştinate, populaţia formată din duhuri cândva căzute dar care acum participă la procesul de reîncarnare, a devenit majoritară. Populaţia de sâmtemii majoritară acum 2000 de ani, a devenit acum o minoritate energetică în ţările creştine. Acest lucru se datorează faptului că zeii nu se mai află pe pământ şi nu mai pot crea sâmtemii.
După Hristos, conformaţia energetică a sufletului, a trupului fizic şi a aurei au fost schimbate (născute din nou prin Hristos) pentru toate duhurile care se încarnează ca şi pentru toate sâmtemiile care au renunţat la dumnezeii căzuţi, adică zeii, aderând la Hristos prin bisericile Lui de pe pământ. Viaţa a continuat însă sub auspiciul lui Hristos, prezent de atunci în toate lumile duhurilor, sufletului, cât şi în contrapartea energetică a lumii materiale. 
Hristos defăşoară jocuri ale vieţii în care se urmăreşte buna funcţionare a procesului de încarnare, dar şi mântuirea sâmtemiilor din fiecare ţară creştină, cum de asemenea urmăreşte şi creştinarea tuturor ţărilor necreştinate până în prezent unde fiii zeilor sunt majoritari la ora actuală. Hristos se implică în fiecare familie, în fiecare relaţie socială şi în fiecare relaţie a sufletelor cu el. De asemenea creează situaţii reale de viaţă pentru fiecare suflet de zeu reîntors prin reîncarnare şi pentru fiecare suflet de sâmtemie. Prin aceste situaţii de viaţă în care este adus sufletul respectiv în relaţia de familie, cu semenii şi cu Dumnezeu, Hristos urmăreşte două obiective importante pentru fiecare suflet şi anume: 
1. Sufletul respectiv să nu se întoarcă în robia zeilor. 
2. Sufletul respectiv să înveţe să renunţe treptat la gândurile, cuvintele şi purtările fără lumina care îl îmbolnăvesc şi îl descompun la nivel de aură, trup şi suflet. 
Viaţă după viaţă, Hristos este alături de fiecare suflet şi îl învaţă să reuşească singur să rămână cu gândurile, cuvintele şi faptele în lumină în cele trei mari ipostaze, adică în relaţia cu familia, cu semenii şi cu Dumnezeu.
În toate ţările creştine, dar şi în cele necreştine vin la încarnare duhuri căzute demult sau de curând de la regulile stadiilor de îndumnezeire unu, doi şi trei, adică stadiul de copilărie a duhului, stadiul de maturitate şi stadiul de bătrâneţe al duhului. Vom vorbi pe larg despre duhurile căzute şi încarnate pe teritoriul actual al ţării noastre, România. 
Din studiul efectuat prin clarvedere pe parcursul multor ani, am observat că există o largă categorie de duhuri care vin la încarnare. Totodată trebuie amintit că pe teritoriul actual al României există o minoritate energetică, adică o categorie de fiinţe create de „dumnezeii” căzuţi cândva de la regulile de îndumnezeire, zei care stăpâneau regatele zeilor de pe teritoriul pe care azi îl numim România. Totodată nu trebuie uitat că de două mii de ani încoace, la populaţia originară de sâmtemii ce a fost creată aici, s-au adăugat şi un număr de fii de zei (sâmtemii), creaţi de zeii care au fost învinşi cât şi de fiii de zei care au cotropit teritoriile după jertfa lui Hristos pe cruce. Astfel putem afirma că pe teritoriul actual al României există două mari categorii de fiinţe: 

1. Fiii lui Dumnezeu creaţi dupa chipul şi asemănarea Lui în lumea şcoală a duhurilor cu mult timp în urmă, dacă ar fi să calculăm acele timpuri în ani pământeşti. 

2. Fiii după chipul şi asemănarea fiilor lui Dumnezeu căzuţi şi reîntorşi la Dumnezeu, zeii care au intrat în lumea materială şi au sabotat procesul de reîncarnare al propriilor semeni întorşi la Dumnezeu. 

3. Există deci, două fiinţe cu structuri total diferite şi automat putem discuta despre două tipuri de boli care se nasc din
motive diferite şi îmbolnăvesc două structuri diferite. Se impune neapărat observarea, catalogarea, diagnosticarea bolilor şi modele de tratament diferite de la o categorie de fiinţe la alta.

Razboiul de uzura intre bine si rau

Atragerea în lumea materială (lumea de întreptare) a duhurilor căzute de mult de la regulile stadiului de îndumnezeire unu, doi şi trei a fost un succes. La încarnare vin foştii zei rămaşi fără putere, care de frica morţii duhurilor proprii se reîntorc la Dumnezeu. Zeii rămaşi în afara lumii materiale influenţează lumea prin fiii şi fiicele lor. Lupta lor pentru putere duce la războaie între ei şi automat la fuga zeilor învinşi din calea zeilor învingători. Zeii învinşi caută scăpare la Dumnezeu intrând astfel în procesul reîncarnării. 
În acest fel numărul zeilor şi numărul regatelor acestora devine din ce în ce mai mic. Poţi cunoaşte puterea celui mai mare regat al zeilor şi cele mai puternice zeităţi numărându-le fiii şi fiicele de pe pământ din fiecare ţară precum şi numărul duhurilor încarnate care părăsesc pe Hristos, Dumnezeul dumnezeilor, pentru aceşti „dumnezei” căzuţi sau pentru îngeri sau spirite ale naturii căzute. Hristos monitorizează fiecare suflet pentru a-i ajuta evoluţia. Fiecare suflet înveleşte un duh căzut care nu de mult avea un regat propriu în care tăia şi spânzura. Lupta acestui zeu cu un altul mai puternic decât el a dus la deposedarea lui de putere şi la „căderea lui pe pământ”. Măcinat de boli şi descompus, fiecare din aceste duhuri de foşti zei arată ca „dracul”. Îmbrăcându-l cu un suflet, fiecare Adam căzut devine un suflet viu, iar procesul de descompunere al duhului său se opreşte. Pentru că duhul este adormit, fiinţa umană se conectează direct la suflet. Astfel fiinţa se trezeşte într-un trup fără amintiri şi într-o lume pe care nu o cunoaşte şi anume lumea fizică şi trupul fizic. 
Fiecare suflet de sâmtemie contează în faţa lui Hristos care urmăreşte să-l scape de pieirea definitivă. Numărul sâmtemiilor adică al fiilor de zei de pe pământ depăşeşte 75% din populaţia actuală a globului. După venirea Sa pe pământ, Hristos desfăşoară un război de uzură împotriva ultimelor bastioane ale zeilor a căror putere stă şi acum în fiii şi fiicele lor de pe pământ, cât şi în duhurile încarnate ”foştii zei care aderă la tehnicile de evoluţie spirituală avansate” ale acestor dumnezei căzuţi sau ale slujitorilor acestora, îngerii şi spiritele naturii căzute.
Pe când era pe pământ, Hristos a făcut referiri exacte la un plan de salvare de la pieire a celor două categorii de oameni: 
1. Fiii rătăcitori ai lui Dumnezeu căzuţi de la regulile stadiilor unu, doi şi trei care au rămas fără statutul lor de „dumnezei”, fără ajutoarele şi slujitorii care li se închinau şi vin acum la reîncarnare de teamă ca duhurile lor să nu piară. 
2. Sâmtemiile, adică fiii şi fiicele zeilor creaţi după chipul şi asemănarea zeilor. Aceste sâmtemii au avut prilejul pentru prima dată să îl vadă pe Dumnezeu de care nu aflaseră până atunci pentru că trăiau o singură viaţă şi mureau iar existenţa lui Dumnezeu le era ascunsă cu grijă în aceasta unică viaţă chiar de cei care i-au creat. Neavând spirit şi duh după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu puteau ajunge în lumea duhului sau a spiritului pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu. În timpul vieţii erau minţiţi şi folosiţi de creatorii lor, zeii, să lupte cu alţi zei şi cu fiii acestora pentru a-i hrăni cu tot mai multe suflete. 
Despre acest plan dublu de salvare iniţiat de Hristos se vorbeşte în Ioan cap. 10, vers. 14, 16: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu cunosc pe (n.a.oile) cele ce sunt ale Mele şi sunt cunoscut de cele ce sunt ale Mele”. „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o singură turmă şi un singur Păstor”. 

1- Despre zeii căzuţi de la Dumnezeu dar care s-au întors în lumină de mult şi au început procesul de reîncarnare citim în Ioan, cap. 1, vers. 6, 7, 8: „era un bărbat trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină”. 
Despre zeii căzuţi care s-au delimitat de rău şi care s-au întors la Dumnezeu dar se aflau la prima încarnare, deci nu ajunseseră încă în astral, citim în Ioan, cap. 1, vers. 11: „(n.a. Dumnezeu Hristos) A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit” Dar şi în Ioan cap. 10, vers. 34, 35, 36: „Iisus le-a raspuns: „Nu este scris în legea voastră: „Eu am zis: „Sunteţi dumnezei”? „Dacă legea a numit „dumnezei” pe aceia către care a venit cuvântul lui Dumnezeu - şi scriptura nu poate fi desfiinţată - cum ziceţi voi Aceluia pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume: „Huleşti!”, pentru că am spus: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu” ? 
Hristos Domnul delimitează clar cele două categorii de fiinţe de pe pământ adică duhurile create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Duh în lumea şcoală a duhurilor şi sâmtemiile, fiii duhurilor căzute, fii creaţi de ei în lumea materială. Aceste referiri le putem citi în Ioan cap. 3, vers. 6: „ Ce este născut din carne este carne; şi ce este născut din Duh este duh”. 
2- Despre fiii şi fiicele duhurilor căzute de la îndumnezeire(fiii lui Dumnezeu) sâmtemiile, avem referinţe în Ioan, cap. 8, vers. 23: „Voi sunteţi din cele de jos”(n.a. potrivit cărnii), le-a zis El; Eu sunt de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta”. În Ioan cap. 8, vers. 44: „Voi aveţi de tată pe Diavolul (n.a. zeii căzuţi care prin minciună despart sufletele de Dumnezeu) şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” Ioan cap. 10, vers. 26, 27: „Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile Mele, aşa cum v-am spus”. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. 
Miliarde de fii şi fiice de zei mureau definitiv deoarece nu erau creaţi de Dumnezeu. Miliarde de duhuri reîntoarse la Dumnezeu (foştii zei reîntorşi erau înrobiţi de zeii neîntorşi) care aveau putere pe pământ şi îl invadaseră cu regatele lor. Procesul de reîncarnare începuse să îşi micşoreze ritmul. Atunci când i s-a pus pe cap coroana de spini, sângele vărsat nu a fost numai trupesc ci şi sufletesc. Energia nemuritoare de gând a lui Hristos a picurat în ţărâna lumii materiale, ţărână din care a fost alcătuit trupul bărbătesc şi femeiesc. Când a fost lovit peste faţă şi gât, sângele lui Hristos care a picurat pe pământ nu a fost doar trupesc ci şi sufletesc, energie nemuritoare de cuvânt. Când a fost lovit peste trup şi pironit pe cruce, sângele căzut în ţărână nu a fost doar trupesc ci doar sufletesc, energie nemuritoare de purtare. Când i-au strapuns inima, sângele intrat în ţărână nu a fost doar trupesc ci şi sufletesc, adică energie nemuritoare de lumină. Acest megafenomen energetic iniţiat şi pornit de Hristos poartă denumirea de „naştere din nou în Hristos”. Dumnezeu a refăcut ţărâna lumii materiale, adică amestecul de energii de gând, cuvânt, purtare şi lumină stricat de zei dar şi sufletele supte de energie ale sâmtemiilor şi ale zeilor reîntorşi care se reîncarnează. 
Referinţe despre această naştere din nou prin lumina de gând, cuvânt şi purtare infuzată prin jertfa lui Hristos Dumnezeu găsim în Ioan, cap 3, vers. 3: „Isus a răspuns şi i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu este născut din nou (n.a. nu primeşte un izvor nou de viaţă, un nou punct de plecare), nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu”. Planul de reintegrare, de refacere a duhurilor bolnave prin procesul de reîncarnare precum şi salvarea sâmtemiilor este prezentat cel mai frumos în acatistul bunei vestiri pg. 10-11: „Taina cea din veac se descoperă astăzi şi Fiul lui Dumnezeu fiu al omului se face, ca, luând ce este mai rău, să-mi dea mie ce este mai bun. Amăgitu-s-a de demult Adam şi poftind să fie Dumnezeu, nu a fost; iar Dumnezeu Se face om, ca să facă pe Adam Dumnezeu”. 

Fiul Omului: Dumnezeu intrupat

Coborârea lui Dumnezeu într-un trup de fiu al omului (a lui Adam) adică într-un trup muritor de sâmtemie (chip şi asemănare după Adam) arată mila şi iubirea lui Dumnezeu pentru aceste fiinţe supuse morţii definitive. Înainte de venirea lui Hristos, pământul era plin de regate ale zeilor locuite de sâmtemii, fiinţe care întrecuseră ca număr duhurile care veneau într-un ritm lent la naştere, prin reîncarnare. Prin venirea lui Hristos, puterea de manifestare a zeilor pe pământ a fost eliminată. Regatele lor strălucitoare de pe pământ s-au descompus, la fel şi aurele, trupurile fizice şi sufletele acestora. Aceştia au fost siliţi să se retragă în regatele lor cu trupurile duh. De atunci încoace influenţa zeilor asupra duhurilor care vin la încarnare nu se mai face decât prin fiii şi fiicele lor. 
Pe Pământ, Hristos a spus că în lume se află „cel rău, satan” care se manifestă ca „diavol” şi că ajutoarele acestuia sunt îngeri şi fiinţe ale naturii căzute, adică „draci şi demoni”. Referinţe despre acestea găsim în Luca cap. 3, vers. 1-13; Luca cap. 11, vers. 14-28. 
Hristos a mai spus că în lume mai există două categorii de fiinţe: - fiinţe create de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui (Ioan, cap. 8, vers. 47). - fiinţe create de diavol după chipul şi asemănarea lui (Ioan, cap. 8, vers. 47). 
Hristos a adus „vestea cea bună” ambelor categorii de fiinţe care se află pe pământ. El se referă la smulgerea celor două categorii de fiinţe de sub auspiciul „celui rău” precum şi la mântuirea lor(Ioan, cap. 5, vers. 25). 
Desprea mântuirea fiinţelor create de Dumnezeu şi aflate la încarnare, Hristos se referă în Ioan, cap. 10. vers. 14, iar despre mântuirea fiinţelor create de zeii căzuţi, face referire în Ioan, cap. 14, vers. 16-17 (neamurile). 
Hristos arată celor două categorii de fiinţe, trei paşi pe care aceste fiinţe trebuie să-i facă pentru a se putea întoarce la Dumnezeu. Primul pas se referă la abandonarea învăţăturilor şi a modului de comportament întunecat, nedumnezeiesc. Acest pas presupune adoptarea unui comportament luminos, dumnezeiesc (gând, cuvânt şi purtare ce conţin lumină): 
1. în familie („cinsteşte pe mama şi pe tatăl tău ca să îţi meargă bine”). 
2. în relaţia cu semenii („iubeşte pe aproapele tău aşa cum v-am iubit Eu pe voi”). 
3. în relaţia cu Dumnezeu prin Hristos („Eu sunt lumina lumii, cine crede în Mine are viaţă veşnică”). 
Acest lucru este asociat cu o naştere din nou în Hristos, prin reununţarea la manifestarea prin gând, cuvânt şi purtare fără lumină. Al doilea pas se referă la a rămâne în această stare sufletească („Cine va rămâne în Mine, Eu voi ramâne în el”) prin care duhul se luminează iarăşi, iar boala şi descompunerea se opresc. Al treilea pas se referă la modalităţile prin care sufletul poate spori ca lumină şi putere de manifestare. Hristos a arătat clar că puterile de gând, cuvânt şi purtare ale sufletului nu cunosc limite atunci când se manifestă în mod Dumnezeiesc (Matei, cap. 21, vers. 21-22). 

Apostolii lui Hristos au penetrat adânc regatele zeilor. Munca de apostolat continuă şi azi. În fiecare regat penetrat de apostolii lui Hristos se găseau următoarele fiinţe: 
1. Duhurile foştilor zei venite la încarnare care se închinau la zeii regatului. 
2. Fiii şi fiicele zeilor care erau la putere când a venit Hristos. 
3. Fiii şi fiicele zeilor detronaţi şi deposedaţi de putere de către cei veniţi peste ei. 
4. Fiii şi fiicele unor zei străini. 
Munca de apostolat într-un regat al zeilor consta în câţiva paşi: - vestirea evangheliei lui Hristos („Dumnezeul dumnezeilor este cu voi”). Apostolii se adresau fiinţelor din regatul respectiv astfel: „zeii voştri sunt fiii căzuţi ai Dumnezeului dumnezeilor. Ei şi-au făcut rău lor înşişi şi vouă. Voi sunteţi o parte zei întorşi, veniţi în trupuri de bărbaţi şi de femei. Aţi fost siliţi să vă închinaţi zeilor, dar acum s-a luat piedica aceasta. Închinaţi-vă lui Dumnezeu ca să vă puteţi întoarce la El. O altă parte din voi sunt fii şi fiice ale zeilor; după ce veţi muri sunteţi supuşi morţii definitive deoarece nu sunteţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dacă chemaţi numele lui Dumnezeu veţi fi înoiţi şi el vă va învia la reîntoarcerea Sa. Întoarcerea lui va fi când toate regatele zeilor se vor goli şi toţi dumnezeii căzuţi vor fi „aruncaţi” pe pământ ca să se reîncarneze. La învierea voastră veţi deveni copii ai lui Dumnezeu care vă va da drepturi egale cu cele ale fiilor creaţi după chipul şi asemănarea Lui. 
De asemenea apostolii mai spuneau mulţimilor din regatele zeilor: - „renunţaţi la gândurile, cuvintele şi purtările fără lumină în familiile voastre, în relaţia cu semenii voştri şi nu mai chemaţi pe
dumnezeii voştri”. 
- antrenaţi-vă mai degrabă ca gândul, cuvântul şi purtarea voastră să nu stingă viaţa, bucuria, armonia din familia voastră, din relaţia voastră cu semenii şi cu Hristos Domnul ca nu cumva răul făcut să se întoarcă în sufletele şi trupurile voastre şi să vă descompună (să vă îmbolnăvească). 
Gândul, cuvântul şi purtarea voastră să aibă lumină în care nu există moarte ci viaţă veşnică, bucurie, armonie şi fericire continuă. - iată, biserica voastră să vă fie loc de vindecare pentru cei care nu pot să stea tot timpul în lumină până când vor putea să rămână definitiv în lumină cu gândul, cuvântul şi fapta. 
- în biserică sunt semeni prin care Hristos ia asupra lui bolile sufletului şi trupului vostru, atunci când gândul, cuvântul şi purtarea voastră este distructivă în familie, în relaţiile cu semenii voştri. Orice bolnav să vină să se vindece până învaţă toate gândurile, cuvintele şi purtările luminoase care nu aduc boli, despărţiri şi stricăciune în familiile voastre, în relaţiile sociale şi în relaţia cu Hristos Domnul.

Creatiile Dumnezeilor cazuti Adam si Eva

Îmbrăţişând tehnicile zeilor căzuţi din regatele zeilor care au vorbit prin şarpe, Adam a creat prin uniunea sa cu Eva o creaţie cu totul nouă în lumea materială; copilul care s-a născut nu a mai venit din astral. nici măcar din regatele zeilor ci a fost un chip după chipul şi asemănarea lui Adam. Referinţe despre această seminţie nouă găsim în geneza cap. 5, vers. 3, 4: „Când Adam era de o sută treizeci de ani, i s-a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set”. „După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a avut fii şi fiice”. Cele două tipuri de creaţii din lumea materială. În acele timpuri existau două tipuri de fiinţe care trăiau împreună:
1. Fiii lui Dumnezeu (căzuţi, aduşi din astral) adică Oamenii, adamii, adică duhurile create de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Duhului Său aduşi din astral la încarnare prin Adam şi Eva. Ei sunt fii rătăcitori ai lui Dumnezeu care prin încarnare îşi vindecă duhul prin suflet şi trup. Ei au fost aduşi din astral şi au fost îmbrăcaţi în trupuri specifice puterii lor dobândite până la cădere. Astfel duhurile noi, mici în cunoaştere şi putere, atât cât au acumulat în primul stadiu de îndumnezeire, sunt aduse în trupuri specifice nivelului lor, adică în trupuri bărbăteşti. Duhurile căzute de la regulile doi şi trei de îndumnezeire sunt duhuri mai vechi, cu mai multă cunoaştere şi putere şi sunt aduse în trupuri femeieşti. Astfel se împlineşte cuvântul lui Dumnezeu despre faptul că femeia este un ajutor potrivit pentru bărbat. 

2. Fiii şi fiicele fiilor lui Dumnezeu adică fiii şi fiicele oamenilor, adamilor care sunt duhuri coborâte la încarnare din astral. Adam şi Eva, zei, dumnezei căzuţi, au avut fii şi fiice după chipul şi asemănarea lor. De asemenea şi alţi semeni de ai lor care au aderat la tehnicile de evoluţie rapidă ale zeilor căzuţi au avut chipuri şi asemănări după ei adică fii şi fiice după chipul şi asemănarea lor. Toate aceste creaţii ale „dumnezeilor căzuţi” în lumea materială adică fiii şi fiicele lor, se numesc sâmtemii. Sâmtemiile la rândul lor au procreat, au avut fii şi fiice până în ziua de azi.

Pentru a nu muri în duh, toate duhurile care nu s-au întors la Dumnezeu şi care erau în regatele zeilor au văzut un prilej mare de a-şi reface trupurilor lor duh şi regatele proprii care se descompuneau, mureau. Astfel aceste duhuri de zei au ajuns să se manifeste mai întâi ca diavoli (ispititori şi amăgitori prin minciună) pentru a atrage de partea lor cât mai multe suflete din care să se hrănească cu lumină de gând, cuvânt şi purtare. Apoi când şi-au potolit foamea iar duhurile şi regatele lor s-au refăcut cu viaţa (lumina) din sufletele celor încarnaţi, au început să se manifeste ca „Satan” ca adversar a lui Dumnezeu şi ca prigonitor al propriilor fraţi. Cunoscând tainele întocmirii sufletului şi ale trupului, ei şi-au construit trupuri materiale care puteau lua forme bărbăteşti şi femeieşti. Sufletul lor era format din sufletele celor minţiţi. 
Zeii şi Zeiţele au avut fii şi fiice între ei, dar au avut fii şi fiice cu oamenii (duhuri încarnate în trupuri bărbăteşti şi femeieşti) şi cu fiicele oamenilor şi copiii acestora. Geneza cap. 6, vers. 2: „fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de soţii pe acelea pe care şi le-au ales”. 
Puterea întunericului a devenit mare deoarece zeii şi-au creat cetăţi şi regate pe pământ precum şi creaţii proprii, adică fii şi fiice după chipul şi asemănarea lor. Războaiele dintre zei au dus la spolierea de putere a celor învinşi şi a ajutoarelor acestora, îngerii şi spiritele naturii căzute. Mulţi dintre aceştia au cerut ajutor de la Dumnezeu dorind să se întoarcă la El în lumină. Alţii au fost absorbiţi direct la încarnare. Din acele timpuri, planul lui Dumnezeu de reintegrare prin încarnare a duhurilor căzute a reuşit. În acest fel foarte multe duhuri din regatele zeilor se reîntorceau la Dumnezeu şi participau la reîncarnare. Astfel toţi zeii voiau să vină pe pământ deoarece aici erau suflete din belşug. Zeii noi veneau şi îi distrugeau pe zeii vechi care lipsiţi de putere cereau ajutor la Dumnezeu începând procesul de reîncarnare. Zeii noi se hrăneau din sufletele pe care le furau devenind puternici, apoi întemeiau regate proprii şi creau fii şi fiice după chipul şi asemănarea lor. Peste aceşti zei veneau alţii care le luau puterile creându-şi fii şi fiice după chipul şi asemănarea lor. 
Fiii şi fiicele de zei, sâmtemiile, sunt suflări de viaţă trecătoare ale zeilor, după chipul şi asemănarea lor. Priviţi prin clarvedere directă aceştia nu au decât trei structuri energetice şi nu trăiesc decât o singură viaţă. Aceste creaţii muritoare sunt instrumente pentru menţinerea în viaţă a duhurilor zeilor răi. Ele au doar o boare de suflet insuflată de părinţii lor, suflet prin care nu se exprimă Dumnezeu şi care este deosebit de sufletul creat de Dumnezeu pentru cei reîntorşi. Trupul lor fizic este un vehicol asemănător celor în care vin la reîncarnare şi duhurile create de Dumnezeu. Aura sâmtemiilor este şi ea diferită de aura duhurilor care vin la reîncarnare. Sâmtemiile nu au spirit nici duh. 

Taina partii barbatesti si a partii femeiesti

Acest principiu adamic prin care Dumenzeu a instaurat aducerea duhurilor bolnave din astral, dar şi aspirarea duhurilor bolnave din regatele zeilor, este specificată şi în biblie. Despre crearea duhurilor lui Adam şi Eva, a sufletelor şi a trupurilor masculine şi feminine precum şi despre aducerea din astral a duhurilor căzute se găsesc versete edificatoare. Despre crearea duhurilor pe care Dumnezeu Duh deja se gândea să le îmbrace în parte masculină şi feminină citim în geneza, capitolul 1, vers. 1: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. 
Dumnezeirea desemnează pe Dumnezeu cu toate trupurile, formele pe care le are şi le manifestă în miliardele de sisteme de lumi create de el. Cuvântul cerurile, desemnează tocmai aceste miliarde de sisteme de lumi. Cuvântul „pământ” face referire la pământul fizic. Despre forma trupului duh luată de dumnezeire (elohim) atunci când a creat lumea şcoală a duhurilor şi trupurile duh în care a îmbrăcat pe om, găsim referiri în geneza – cap. 1, vers. 2: „Pământul era fără formă şi gol; (nu era creat încă) şi întuneric era peste faţa adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se mişca peste întinderea apelor”. 
Despre crearea duhurilor de oameni care trebuiau îmbrăcate cu suflet şi apoi cu trup de parte femeiască şi bărbătească se găsesc referiri în geneza – cap. 1, vers. 27: „Şi Dumnezeu a creat pe om, după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex masculin şi de sex feminin”. 
Despre sfârşitul creării duhurilor pe care Dumnezeu se gândea să le îmbrace cu suflete şi trupuri bărbăteşti şi femeieşti, precum şi despre sfârşitul creării cerurilor adică lumea duhului, găsim referire în cap. 1, vers. 31: „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea” precum şi în geneza – cap. 2, vers. 1: „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor”. 
Despre o altă creaţie, adică despre lumea sufletelor în care există lumea animală şi lumea vegetală, creaţii noi, diferite de cele din cap. 1, găsim referiri în geneza – cap. 2, începând cu vers. 7 până la vers. 25. Despre crearea sufletului citim în cap. 2, vers. 5, 6, 7; vers. 5: „Pe pământ nu era încă nici un arbust şi nici o iarbă de pe câmp nu încolţise încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe Pământ, şi nu era om ca să lucreze pământul”. 
Termenul de „Domnul Dumnezeu” desemnează pe Domnul tuturor dumnezeilor creaţi deja de către Dumnezeu, adică duhurile create de El, după chipul şi asemănarea Sa. Acest termen desemnează şi pe Domnul acelor dumnezei care căzuseră de la regulile îndumnezeirii şi se aflau în regatele zeilor. Găsim termenul de Dumnezeul dumnezeilor, al duhurilor căzute, în Josua, cap. 22, vers. 22: „Dumnezeul dumnezeilor, DOMNUL, Dumnezeul dumnezeilor, DOMNUL ştie şi Israel însuşi să ştie lucrul acesta!”. Despre crearea sufletului şi introducerea în suflet a omului deja creat în duh găsim referiri în geneza – cap. 2, vers. 7: „Şi DOMNUL Dumnezeu (n.a. Domnul dumnezeilor deja creaţi) a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul a devenit un suflet viu”. 
Începând cu acest verset, Dumnezeu (dumnezeirea ELOHIM) a
devenit Domnul Dumnezeu, adică Dumnezeul dumnezeilor deja creaţi în duh, după chipul şi asemănarea duhului său. Tot despre acest verset putem spune că este un verset profetic deoarece arată că Dumnezeu îmbracă cu suflet viu pe omul, pe duhul care începuse să moară, să se descompună şi care avea nevoie să redevină viu, să se îmbrace cu un trup viu, sufletul. Această înfăşurare cu suflet viu a duhurilor moarte în urma despărţirii acestora de Dumnezeu, arată mila şi graţia lui Dumnezeu în a reîntoarce la El duhurile care mureau încet dar sigur. Duhurile care erau alături de El nu au nevoie de suflet deoarece sunt vii, adică în gândurile, cuvintele şi purtările lor este multă lumină (viaţă), adică sunt la fel ca gândurile, cuvintele şi purtările lui Dumnezeu. Referiri despre construirea trupului bărbătesc şi femeiesc, despre construirea trupului femeiesc găsim în geneza – cap. 2, vers. 21, 22: „Atunci DOMNUL Dumnezeu (n.a. Dumnezeul dumnezeilor) a făcut să cadă un somn adânc peste om şi omul a adormit; şi El a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om a făcut (n.a. clădit) o femeie şi a adus-o la om”. Termenul „Domnul Dumnezeu” defineşte pe Dumnezeul „dumnezeilor” pe care îi crease deja ca duhuri după chipul şi asemănarea Lui şi pe care i-a îmbrăcat apoi în trupuri bărbăteşti şi femeieşti(vezi geneza cap.1 vers. 27): „si Dumnezeu(n.a. dumnezeirea manifestată în trupul duh a lui Dumnezeu) a creat pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu” Versetul ce urmează adică: „i-a creat de sex masculin şi feminin” se referă la îmbrăcarea acestor duhuri în trupuri bărbăteşti şi femeieşti pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin Adam din care construieşte trupul Evei, trup femeiesc adică aduce un duh similar cu cel al lui Adam. Dumnezeu creează din trupul lui Cain un trup femeiesc şi aduce în el duh creat după chipul şi asemănarea Sa întocmai cum făcuse cu Adam. Cain era un duh similar cu Adam, doar că fusese adus prin naştere din astral. La fel a fost şi cu fratele său Abel. Referinţe despre faptul că Abel şi Cain erau „fraţi” adică duhuri create de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa pe care Dumnezeu trebuia să le îmbrace cu suflet şi să „devină vii”, iar apoi să se manifeste în trupuri materiale găsim chiar în vorbele Evei din geneza cap. 4. vers. 1, 2: „Şi Adam a cunoscut pe soţia sa, Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „am căpătat un om(n.a.un Adam) cu ajutorul  DOMNULUI. A mai născut şi pe fratele său Abel”. Prin împreunarea lui Cain cu soţia sa vine un alt duh şi i-a trup bărbătesc. El este Enoch. Din Enoch, Dumnezeu i-a energie de gând, cuvânt şi purtare luminoasă şi construieşte trup femeiesc în care Dumnezeu aşează un duh creat după chipul şi asemănarea sa. El cheamă din astral un duh căzut în primul stadiu care îmbracă trup de bărbat din care se face o soţie. Uniunea lor cheamă alt duh din astral s.a.
Principiul Adamic Principiul Adamic se bazează pe întocmirea a două vehicole diferite. Acest principiu se referă la aducerea din astralul lui Dumnezeu a duhurilor căzute de la regulile stadiului unu de îndumnezeire în trup bărbătesc prin suflet care reface din nou suflarea, viaţa. Principiul Adamic continuă cu construirea unui alt trup diferit, de femeie, în care sunt aduse duhurile căzute de la regulile de îndumnezeire ale stadiilor doi şi trei. Referinţa la căderea lui Adam şi a Evei de la regulile stadiului unu de îndumnezeire găsim în geneza cap. 3. Referinţe la faptul că Adam şi Eva au devenit zei, dumnezei, căzuţi de la regula stadiului de îndumnezeire găsim în geneza cap. 3, vers. 5: „Dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu (n.a.nişte dumnezei) cunoscând binele şi răul”.