luni, 26 noiembrie 2018

Situatia Pamantului inainte si dupa sosirea zeilor


1. Înainte de intrarea prin „efracţie” a zeilor în lumea materială, reabilitarea duhurilor se desfăşura constant în sensul că duhurile veneau la încarnare din astralul lui Dumnezeu şi după ce încheiau procesul de strângere de lumină prin suflet, trup şi aură în lumea materială, se reîntorceau în astral. În acest mod prin numai câteva „şedinţe de terapie cu lumină” nenumărate duhuri căzute demult din cele trei stadii de îndumnezeire îşi însănătoşeau trupul duh şi se reintegrau în procesul de îndumnezeire întrerupt de căderea lor de la regulile îndumnezeirii. 

2. Respectarea regulilor încarnării în lumea spital a duhurilor, lumea materială, era cheia reabilitării rapide a duhului propriu, deoarece nu exista încă „cel rău” cu ispitirile prin minciună despre „tehnici de vindecare şi de evoluţie rapidă”, adică îndumnezeirea rapidă. În acele vremuri exista o „democraţie” dumnezeiescă. Toţi oamenii erau egali în faţa lui Dumnezeu. Fiecare ţintea spre obiectivul lui şi anume acumularea de lumină în familie, în relaţiile cu semenii şi în relaţia cu Dumnezeu. Nici un om nu lucra pentru altul deoarece se cunoştea faptul că lucrul făcut cu mâna lui era energie îngheţată care dacă trece în stăpânirea altuia îi diminuează îndeplinirea misiunii lui într-o viaţă. De aceea pe atunci omul evita să stăpânească peste semenul său sau să-l pună să muncească
pentru el, dar mai ales evita să-i facă legi proprii pe care să le impună cu forţa semenilor săi. Pe atunci omul ştia că nu poate scăpa de bolile duhului său decât printr-un comportament dumnezeiesc pe pământ în fiecare viaţă, în familie, în relaţia cu semenii şi cu Dumnezeu. 

Pe atunci omul cunoştea legea întâi a reîncarnării care spune: “să nu ai alţi dumnezei în afară de mine”. Aceasta dintr-un motiv foarte simplu şi anume faptul că îl rugaseră pe Dumnezeu să-i apere de dumnezeii răi care îi înrobeau și le luau puterile. Omul cunoştea de asemenea valoarea cuvintelor lui Dumnezeu care spune: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din regatele zeilor, casele robiei”. În acest fel omul din acele vremuri evita să practice învăţătura altor dumnezei aşa cum au făcut când erau în trup duh, învăţătură care îi îmbolnăvise duhul. Omul căuta să îşi amplifice lumina sufletului prin comuniune cu Dumnezeu, iar acea lumină strânsă în partea de mijloc a sufletului să o poată vărsa în partea de mijloc a duhului. De asemenea omul ştia însemnătatea părinţilor în viaţa lui de pe pământ care a fost reliefată de Dumnezeu în cuvintele: “cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-o dă”. 
În acele vremuri omul ştia că atunci când era în trup duh îşi sfidase proprii părinţi aşezaţi de Dumnezeu peste el pentru a-l veghea ca “dumnezei”. Comportându-se sfidător, omul îşi îmbolnăvise mijlocul duhului şi căuta în lumea materială prin iubirea şi ascultarea de părinţii de aici să strângă lumină şi să-şi vindece mijlocul duhului. 
Regula încarnării pentru partea dreaptă a trupului 
- Să nu ucizi. 
- Să nu comiţi adulter. 
- Să nu furi. 
- Să nu minţi. 
- Să nu pofteşti casa aproapelui tău. 
- Să nu pofteşti soţia aproapelui tău, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. 
În acele timpuri omul era conştient de valoarea fiecăreia din aceste legi deoarece ştia că pe când era în trup duh nu le respectase şi îşi întunecase partea dreaptă a duhului. Prin urmare cunoştea că în lumea materială trebuia să respecte aceste legi şi prin lumina strânsă cu sufletul său să îşi vindece duhul bolnav. 
Ziua a şaptea este ziua închinată Domnului. ”Să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici străinul care este atunci în casa ta”. Înaintea venirii zeilor pe pământ omul cunoştea valoarea familiei şi însemnătatea acestei legi specifice părţii stângi a oricărui trup care se încarnează. Duhul care se reîncarna cunoştea că fiul sau fiica sa erau semeni de-ai lui pe care îi aducea din astral şi nu copii după chipul şi asemănarea lui. De asemenea şi copiii cunoşteau aceste taine. Fiecare, părinţi şi copii, urmăreau să se afle în armonie unul cu celălalt pentru ca lumina strânsă în stânga sufletului să vindece stânga duhului care devenise întunecată tocmai datorită nerespectării acestei reguli pe când se aflau de mult în trupul duh. În acest fel lumea spital, lumea materială, funcţiona firesc adică se comporta ca un sanatoriu unde se refăceau duhurile lacome şi bolnave de şefie. 
În acele timpuri pământul era plin de duhurile foştilor zei căzuţi care acceptaseră să se reabiliteze şi să se reintegreze în procesul de îndumnezeire alături de Dumnezeu.

Putem caracteriza situaţia pământului după venirea zeilor astfel: 
-intrarea zeilor pe pământ a fost un fapt care automat a diminuat ritmul încarnării. Astfel duhurile încarnate venite din astralul lui Dumnezeu nu se mai puteau întoarce ajungând de bună voie în “şambalele” zeilor sau forţaţi de aceştia ajungeau în “tartarurile” aceloraşi zei. 
-pământul era plin cu sâmtemii, semiifiinţe, fii de zei, de îngeri şi de duhuri ale naturii căzute. 
- înfiinţarea pe tot pământul de împărăţii ce cuprindeau regate cu multe cetăţi. 
- înlocuirea regulilor încarnării cu regulile de supunere şi închinare fără crâcnire la zeii căzuţi (diavoli), la îngerii căzuţi (draci) şi la duhurile naturii căzute (demoni). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.