Influenta mediului natural 2

Dintre toate formele de relief, câmpia are rezonanţa energetico-informaţională cea mai joasă. Fiind elementul natural situat la cea mai mică altitudine, câmpiile se încarcă mereu cu noxe aurice provenite de la oameni, ajungând uneori să se comporte ca o oglindă şi să reflecte razele solare. Noxele provenite de la oameni formează, adesea, o pâclă deasă. Uneori, pâcla formată din noxele provenite de la oameni este atât de compactă încât, la nivelul eteric sau infraeteric, împiedică lumina să pătrundă în sol. Factorii poluanţi rezultaţi din activitatea umană, în special cei proveniţi de la marile fabrici, infestează câmpiile, care nu mai produc roade în cantităţi îndestulătoare. Pe timpul iernii, activitatea spiritelor naturii este redusă, astfel că influenţele dăunătoare asupra mediului se răsfrâng cu putere asupra oamenilor. Pe timpul iernii, când natura este în adormire, influenţele dăunătoare au o acţiune puternică asupra aurei umane, în special asupra plaselor aurice ce separă corpurile aurei, producând bronşite, răceli şi gripe. În schimb, pe timpul verii, activitatea spiritelor naturii este laborioasă. Dacă, pe timpul iernii, nu se mai observă structurile aurice ale vegetaţiei, pe timpul verii, sub acţiunea spiritelor naturii, câmpiile "explodează" într-un proces de creştere şi de maturizare. S-a spus adesea că plantele posedă doar un corp eteric, dar, după cum Eugen poate remarca prin clarvedere, plantele posedă şi ceva ce s-ar putea numi corp emoţional- astral. Acest corp emoţional-astral este cel ce conferă plantelor o sensibilitate specifică. Totuşi, corpul emoţional-astral al plantelor nu se aseamănă cu cel uman. El este doar un corp auric, cu anumite caracteristici vibratorii, care intră în rezonanţă cu aura umană şi o influenţează. Aura unui om care merge în natură, la iarbă verde, este influenţată de corpurile emoţional-astrale ale plantelor din jur. Aflat la "iarbă verde", corpul emoţional al omului capătă o nuanţă verzuie, iar corpul astral una albăstruie, asemănătoare cerului senin.  
Muntele este însă mult mai complex decât câmpia. Dacă şesul nu are o acţiune deosebit de intensă asupra aurei umane, nu acelaşi lucru se poate spune despre munţi. Dacă la câmpie sunt suficiente doar câteva spirite ale naturii, un munte - mai precis, un versant - poate avea cel puţin 400 de lucrători harnici, care se ocupă de buna funcţionare a tuturor aspectelor sale. La nivelul eteric corespunzător unui munte este întotdeauna o mare forfotă: spiritele naturii lucrează neîncetat, neobosit, invizibil pentru om, asigurând funcţionarea ireproşabilă a imensului ecosistem.  
Din punct de vedere auric, muntele este mult mai periculos pentru om decât câmpia. Un versant posedă propriul său corp emoţional-astral, mult mai puternic decât cel al câmpiei. Intrând în raza aurică circumscrisă de un munte, oamenii ar fi bulversaţi auric foarte rapid fără acţiunea spiritelor naturii. În momentul în care o singură persoană se aventurează pe un versant, este imediat dublată de unul sau de mai multe spirite ale naturii - uneori pot fi numărate 20 de spirite ale naturii pentru un singur om - care armonizează aura omului cu cea a muntelui. În momentul în care omul pătrunde în aura muntelui, este rapid învăluit într- o pâclă deasă de culoare verde sau albastră, plăcut mirositoare, iar corpul său emoţional se colorează corespunzător. Desigur, poate fi stânjenitor pentru om să afle, bunăoară, că în momentul în care străbate potecile umbroase ale unui versant, fluierând vesel printre copaci, în jurul său este o mare forfotă: spirite ale naturii care vin şi pleacă foarte rapid sau Îngeri veghetori care îl protejează auric. Ce să mai vorbim despre cei ce aduc stricăciuni ecosistemului terestru, rupând sau tăind copaci ori, cu atât mai grav, incendiind pădurea. Chiar dacă cititorii pot fi uimiţi de acest fapt, ar trebui întrebaţi amatorii de drumeţii sau alpiniştii cu privire la impresiile pe care le încearca în voiajurile lor. Astfel, la alpinişti sau la salvamontişti, oameni care trăiesc în acord cu mama natură, se realizează o simbioză între aura lor şi aura muntelui.Uneori, la contactul unor astfel de oameni cu aura unui munte se poate vorbi  despre un fenomen puţin cunoscut: corpul astral al oamenilor este pătruns de formaţiuni energetice ce provin din aura muntelui. Când această simbioză este profundă, se petrece un fenomen uimitor: omul începe, instinctiv, să înţeleagă muntele. Pur şi simplu, muntele vorbeşte cu o voce foarte caldă şi învăluitoare, iar în acest caz "a vorbi" nu trebuie luat în sensul metaforic sau poetic, ci în sensul cel mai concret cu putinţă.     
Munţii - în fapt, spiritele conducătoare ale munţilor -, la fel ca şi apele, pădurile sau văile, au o înţelepciune foarte profundă, care poate fi înţeleasă doar de cei care lucrează pe aceeaşi lungime de undă. Astăzi, datorită acumulării noxelor aurice, oamenii nu mai pot înţelege limbajul spiritelor care conduc natura. În vechime, când simbioza dintre oameni şi natură era profundă, strămoşii noştri erau bine informaţi cu privire la ceea ce se întâmpla în jurul lor, în lumea invizibilă şi acţionau în consecinţă. Înţelepciunea oamenilor din vechime era mult mai profundă decât credem noi astăzi, fiind, oarecum, împrumutată sau reflectată din mediul înconjurător. Oamenii din zilele noastre nu mai înţeleg natura, fiind acoperiţi de noxe energetico- informaţionale; ei nu mai sunt capabili să înţeleagă nici măcar producţiile literare ale strămoşilor - basme, legende, snoave, doine, balade, strigături. Oamenii moderni nu mai pot pricepe nici faptul, destul de banal, că multe dintre evenimentele descrise în vechile producţii literare nu se raportează la lumea materială, ci la un domeniu al cosmosului spiritual populat de spirite ale naturii, care ar putea fi numite spiriduşi, zâne şi zâni, zmei, mume ale pădurii, nimfe, gnomi, salamandre, Sfarmă-Piatră, Strâmbă Lemne, Statu-Palmă-Barbă-Cot, Gerilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Setilă, Ileana Cosânzeana (sau Sânziana, adică Sancta-Diana), Făt Frumos etc.     
La rândul lor, apele cugătoare, mai ales cele nepoluate, au un efect benefic asupra oamenilor. Apele curgătoare emit un abur energetic frumos colorat şi plăcut mirositor, ce se propagă concentric până la o distanţă apreciabilă. Cel mai important efect al apelor curgătoare asupra oamenilor se poate remarca la chakre. Oamenii care locuiesc lângă apele curgătoare au chakrele mai luminoase. În marea majoritate a cazurilor, noxele aurice se depun pe corpul sufletesc şi pe corpul eteric. De acolo, ele se propagă pe pereţii luminoşi ai chakrelor, pe petale, formând o membrană energetică întunecată. Noxele energetice, ce se aştern în straturi succesive pe suprafaţa petalelor chakrelor, sunt topite de acţiunea aburului energetic emis de apele curgătoare.     
Din miile de stropi strălucitori ai aurelor apelor curgătoare se întrupează, la nivelul eteric, zeci de făpturi diafane, feminine - spirite ale naturii de apă, de o mare frumuseţe, care se manifestă aproape copilăreşte: strigă, se rotesc în aer, râd în hohote precum copiii. Ele încearcă uneori să vorbească cu oamenii. De multe ori, oamenii aflaţi în vacanţă la malul apelor curgătoare sunt influenţaţi de spiritele naturii de apă, mai ales în somn. După un sejur petrecut la marginea apelor curgătoare, oamenii se întorc acasă odihniţi şi cu poftă de viaţă. Totuşi, oamenii al căror suflet este negativist, nu simt nici un fel de influenţă benefică. 
Pădurile sunt elemente ale naturii cu o influenţă aurică benefică asupra oamenilor. Şi pădurile, la fel ca şi celelalte elemente ale naturii, sunt conduse de spirite ale naturii. Dacă, în celelalte elemente ale naturii, mai ales în munţi, spiritele naturii au forme preponderent masculine, în păduri, la fel ca în apropierea apelor, spiritele naturii au forme preponderent feminine, de o mare frumuseţe şi gingăşie.     Astfel, dacă s-ar alege printr-un vot unanim cea mai frumoasă femeie care există în lumea materială, tot nu ar putea ajunge la frumuseţea unui spirit conducător al unei păduri - denumit Doamna Pădurii. Doamna Pădurii este ceea ce tradiţia populară desemnează prin termenul de Zână, iar expresia abia poate reda înfăţişarea perfectă a unei asemenea făpturi. Domna Pădurii este însoţită permanent de un alai strălucitor de făpturi de o mare gingăşie, zâne ale pădurii, care se manifestă exuberant, prin râsete, cântece şi giumbuşlucuri.Toţi oamenii care trec ocazional printr-o pădure, în drumeţie sau în excursie, sunt "atinşi" în spate, în regiunea umărului stâng, la nivelul corpului sufletului şi corpului eteric, de o dâră de lumină - ca o rază laser mai groasă - ce provine de la Doamna Pădurii şi de la alaiul ei zgomotos şi exuberant. Raza de lumină ce provine de la Doamna Pădurii şi de la întreaga pădure, pătrunde în spate, la nivelul omoplatului, chiar lângă umăr, se amestecă cu aura umană şi se scurge în pământ. Când dâra de lumină pătrunde în sol, se aude o sfârâitură, semn că noxele aurice ale omului sunt, în bună măsură, eliminate, iar aura este mai curată.     La nivelul corpului sufletului, în regiunea pieptului, există două pete întunecate, formate din noxe, pe care oamenii le amplifică mereu. Aceste noxe întunecate sunt rezultatul acumulării a două sentimente umane distructive: sentimentul de culpabilitate şi sentimentul că nu te iubeşte nimeni. 
Prin acţiunea Doamnei Pădurii, cele două pete de la nivelul corpului sufletului sunt dizolvate treptat, iar oamenii se simt uşuraţi. Pădurea are efecte benefice şi asupra celor bolnavi de inimă, asupra celor cu afecţiuni pulmonare, precum şi asupra celor nevrotici.
La rândul său, solul este în conexiune directă cu oamenii şi cu evenimentele ce s-au succedat pe suprafaţa sa. Calitatea solului poate fi măsurată auric pe o scală, începând de la solul gras, bun pentru agricultură, până la solul nisipos. La un capăt al scalei se află terenurile folosite pentru agricultură, iar la celălalt capăt se află deserturile. Calitatea solului este sub influenţa directă a spiritelor naturii de pământ. În momentul în care noxele rezultate din activitatea umană determină solul să-şi piardă caracteristicile, spiritele naturii nu se mai pot exprima corespunzător; datorită acţiunilor distructive ale oamenilor, solul îşi pierde caracteristicile iniţiale, devenind nisip. Pe solul gras, bun pentru agricultură, au trăit cândva oameni buni, curaţi la suflet. Solul gras reflectă un trecut în care s-au succedat oameni şi evenimente pozitive, fiind oglinda cristalizată a trecutului. Solul gras curăţă structura aurică umană - în special, corpul emoţional şi corpul astral. Oamenii care trăiesc pe acest tip de sol sunt robuşti, buni la suflet şi cu putere de muncă. Ţăranul legat de glia sa, de ogorul care-i oferă cele necesare traiului zilnic, este un exemplu elocvent pentru ce înseamnă acţiunea solului gras asupra aurei umane. Pe o altă treaptă a scalei se află locurile sterpe, care nu pot produce nimic, indiferent ce metodă modernă de agricultură s-ar folosi. De regulă, în locurile în care s-au desfăşurat cândva războaie şi vărsări de sânge, solul este arid. Geografia terestră poate fi interpretată în funcţie de mulţi factori şi nu doar în funcţie de caracteristicile fizico- chimice ale solului.     
La capătul opus al scalei se află nisipul: plajele şi deşertul. Având în vedere atracţia plajelor şi a litoralurilor, atât de căutate pe timp de vară, nisipul pare la prima vedere benefic aurei umane. De fapt, nisipul are caracteristica prin excelenţă benefică de a asigura scurgerea noxelor acumulate. Totuşi, nisipul nu curăţă decât corpul mental, terenul de acţiune predilect al fiinţelor luciferice, ceea ce crează o senzaţie de relaxare. În schimb, nisipul afectează atât corpul eteric, cât şi corpul spiritual. Combinat însă cu acţiunea mării, nisipul are efecte curative. În schimb, deserturile au efecte catastrofale pentru structura aurei umane. Oamenii care trăiesc mult timp în locuri nisipoase, în apropierea deşertului, se află sub mrejele fiinţelor luciferice; ei devin treptat atei, cruzi şi, datorită slabei potenţe sexuale generată de diminuarea caracteristicilor vitale ale corpului eteric, perverşi.
O consecinţă deloc neglijabilă a moştenirii aurice deficitare este faptul că, actualmente, pământul este atât de încărcat de noxe, încât schimbul energetic dintre oameni şi pământ nu mai funcţionează corespunzător. Cele mai ample schimburi energetice dintre aura oamenilor şi pământ au loc dimineaţa şi seara. Dimineaţa şi seara, prin intermediul chakrelor din tălpile picioarelor şi din podul palmelor, oamenii ar trebui să elimine noxele aurice şi să se conecteze la energia telurică. Datorită faptului că trupul omului şi sistemul său auric nu mai vibrează în consonanţă cu natura, procesul se desfăşoară anevoios.

Influenta mediului natural 1

Fără nici o îndoială, nu numai locuitorii umani, nonumani sau supraumani ai Terrei aurica influenţează auric omul, ci şi mediul terestru - natural sau artificial. De la naştere până la moarte, oamenii suferă influenţele mediului. De asemenea, între oameni, în cadrul relaţiilor interumane, se stabilesc conexiuni aurice profunde. Din punct de vedere auric, oamenii se influenţează permanent unii pe alţii. Ca fiinţe integrate mediului natural, oamenii fac parte din grandiosul biosistem terestru. Din nefericire, în ultima perioadă de timp, prin activităţile lor, oamenii s-au îndepărtat de natură, iar rezultatul acestei îndepărtări se poate constata la tot pasul. Acţiunile neinspirate asupra ecosistemului terestru au creat o prăpastie între structura aurică umană şi structura energetico-informaţională a naturii.Treptat, s-a ajuns ca, în ziua de astăzi, omul, ca structură aurică, să nu mai fie în acord energetic cu planeta pe care locuieşte - cu Spiritul Pământului. 
Între oameni şi mediul natural s-a format, mai ales în ultimile sute de ani, o diferenţă de potenţial, ce se adânceşte pe zi ce trece. Diferenţa de potenţial dintre oameni şi mediu a creat probleme noi în cosmosul spiritual.Este vorba despre un proces îndelungat, propagat de-a lungul mileniilor, în care omul, ca fiinţă spirituală încarnată, s-a depărtat treptat de Legile divine - Firea Lucrurilor. 
Prin activitatea haotică, cel mai adesea distructivă, a oamenilor, aura planetară - corpul eteric al Spiritului Pământului - s-a încărcat cu noxe energetice.Pe cuprinsul Terrei au apărut multe zone otrăvite, iar oamenii nu mai vibrează în consonanţă cu aceste zone. Chiar şi în limbajul curent se vorbeşte despre zone, regiuni, locuri, păduri sau chiar despre şosele "blestemate", în care se produc adesea accidente, crime, violuri sau acte brutale. Aceste zone, ce par a chema nefericirea umană, sunt, de fapt, zone încărcate cu toxine aurice. Ceea ce noi numim natură este de fapt un efect şi nu o cauză. Cauza existenţei lumii materiale trebuie căutată pe un alt palier cosmic: în lumea eterică. Nimic nu poate exista în lumea materială fără a avea o cauză în lumea eterică. Ceea ce noi numim natură, de la formele de relief la vegetaţie, ţine de activitatea Spiritului Pământului şi a fiinţelor denumite spirite ale naturii.     
Spiritele naturii sunt fiinţe aflate pe o altă spiră evolutivă decât oamenii, care au drept domeniu de manifestare tot ce ţine de natură. Existenţa spiritelor naturii a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri. Toate vechile cărţi sacre au amintit, într-un fel sau în altul, despre activitatea lor. În epoca modernă, datorită aplecării către aspectele materiale ale existenţei, nu se mai ştie aproape nimic despre spiritele naturii, iar existenţa lor este ignorată total. Spiritele naturii au diferite forme şi înfăţişări, fiind organizate într-o ierarhie foarte strictă. În funcţie de elementul în care se manifestă, spiritele naturii se împart în mai multe categorii: spirite ale naturii ce ţin de elementul pământ, spirite ale naturii ce ţin de elementul apă, spirite ale naturii ce ţin de elementul foc, spirite ale naturii ce ţin de elementul aer. Există, de asemenea, spirite ale naturii care se ocupă de anumite forme de relief, de vegetaţie sau de anumite locuri. La fel ca şi Îngerii, spiritele naturii pot fi clasificate în funcţie de mai multe sisteme de referinţă. Cea mai importantă clasificare este cea care ţine cont de poziţia spiritelor naturii faţă de Planul lui Dumnezeu de evoluţie a lumii. În funcţie de poziţia faţă de Planul lui Dumnezeu, la fel ca şi Îngerii, spiritele naturii pot fi împărţite în mai multe categorii. Prima mare categorie urmează Planul lui Dumnezeu, la fel ca Fiii Luminii. A doua mare categorie se opune Planului lui Dumnezeu. Spiritele naturii din această categorie s-au aliat cu Fiii întunericului; ele sunt spirite ale naturii rebele. În lumea eterică sunt numite Lorehh. În fine, a treia mare categorie este formată din Lorehh-Ashpan, spiritele naturii reîntoarse. La fel ca Dree- Ashpan, aceste din urmă spirite ale naturii sunt lipsite de trup de formă umanoidă. Din cele trei categorii de spirite ale naturii, doar prima categorie, care respectă Planul lui Dumnezeu are atribuţii în ceea ce priveşte natura. Celelalte două categorii au fost "concediate" chiar în momentul răzvrătirii; ele nu au nici un fel de atribuţii în ceea ce priveşte cosmosul.Nimic din ceea ce se petrece în vastul domeniu al naturii, nu ar mai putea exista fără activitatea, invizibilă pentru oameni, a spiritelor naturii care respectă Planul lui Dumnezeu. Numai datorită acţiunii specifice a spiritelor naturii, globul terestru este o planetă locuibilă şi locuită. Dacă am spune că plantele cresc şi se dezvoltă în lumea materială numai datorită acţiunii spiritelor naturii, care mai întâi le elaborează energetic în lumea eterică, iar apoi le manifestă în lumea materială, probabil că ar fi prea mult pentru concepţia naturaliştilor şi agronomilor moderni. Ne mulţumim doar să spunem că procesul apariţiei vegetaţiei în lumea materială implică multe forţe cosmice şi, mai ales, implică o amplă activitate a spiritelor naturii, care respectă Planul lui Dumnezeu - singurele active în ceea ce priveşte natura. Pentru a răsări un simplu fir de iarbă, fir care  dispare în momentul în care este călcat de o fiinţă, în lumea eterică se desfăşoară o activitate mai intensă decât în orice uzină din lumea materială. Natura, cu tot ce cuprinde ea, este o imensă uzină vie, în care lucrează miliarde de lucrători neştiuţi.     Ştiinţa actuală îşi face iluzii atunci când consideră că munţii sunt simple îngrămădiri de bolovani, că apa curgătoare este doar o stare a materiei sau că şesurile şi câmpiile sunt funduri ale mărilor de odinioară. Toate elementele ce formează natura au în spate milioane şi milioane de spirite ale naturii, care le formează, le menţin, le ocrotesc şi, mai ales, se exprimă prin şi în ele. Dacă nu ar exista spiritele naturii, nu ar exista viaţa minerală sau vegetală, iar pământul ar fi sterp şi gol. Totul ar rămâne la nivelul infraeteric, iar pământul ar semăna cu planeta Marte sau cu oricare altă planetă a sistemului solar. Pământul, ca purtător al vieţii, este un ecosistem complex, care necesită activitatea a miliarde de fiinţe specializate, iar în acest context, ideea promovată adesea în ziua de astăzi, după care viaţa pe planeta albastră ar fi rezultatul fructificării unei şanse dintr- un miliard, este nu numai ilogică, ci şi imposibilă.     
Cândva, oamenii erau în relaţii foarte apropiate cu Ierarhia Fiilor Luminii, după cum erau în relaţii foarte apropiate cu spiritele naturii. În timpurile străvechi, cele trei mari categorii de cetăţeni ai cosmosului, "regnuri" cum se  mai spune - fiinţele angelice, oamenii şi spiritele naturii - convieţuiau în cosmosul spiritual, creaţie a lui Dumnezeu, şi participau, fiecare în măsura posibilităţilor şi a menirii lor, la buna desfăşurare a existenţei. A venit însă momentul în care oamenii s-au afundat în lumea materială, uitând de originea lor spirituală. În măsura în care au uitat de ei înşişi, oamenii au uitat de Dumnezeu, de lumea spirituală care este patria lor, de fiinţele angelice şi de bunii lor prieteni, spiritele naturii. Totuşi, Dumnezeu, lumea spirituală, fiinţele angelice sau spiritele naturii n-au uitat de oameni şi încearcă să-i ajute în toate momentele existenţei lor în lumea materială. 
Deşi, cândva, erau buni prieteni cu spiritele naturii şi le înţelegeau misiunea, în actualul stadiu evolutiv, oamenii s-au cufundat într-o totală amnezie. În schimb, spiritele naturii sunt la datorie, facilitând existenţa umană în lumea materială. Fără activitatea lor neîncetată, laborioasă şi tenace, natura s-ar fi topit ca o bucată de gheaţă sub razele arzătoare ale soarelui la amiază. Activitatea de bază a spiritelor naturii a fost şi este, acum şi întotdeauna, îngrijirea a tot ce înseamnă natură: pământul ca planetă, solul, munţii, pădurile, iarba, florile, râurile, izvoarele, lacurile şi fluviile, aerul, norii sau activitatea focului.Faţă de epocile străvechi, în care oamenii încă erau în armonie cu natura şi cu tot ce există, astăzi lucrurile s-au schimbat. Pe acest fundal, activitatea spiritelor naturii a cunoscut o modificare semnificativă; datorită schimbărilor aduse de activitatea omenească ecosistemului terestru, în afara atribuţiilor lor specifice, spiritele naturii încearcă să formeze noi punţi de legătură între oameni şi mediu şi să facă posibilă existenţa oamenilor în marele sistem al lumii materiale. 
În ziua de astăzi, prin faptul că oamenii nu mai vibrează în consonanţă cu mediul, nici un element al naturii nu mai este în armonie cu ei: nici formele de relief, nici vegetaţia. Oricât ar fi oamenii îndrăgostiţi de natură, oricât ar căuta un loc liniştit, de unde să poată admira în voie o cascadă, un pârâu sau un vârf singuratic de munte,natura a devenit nocivă în raport cu structura aurică umană. Şi, de departe, cele mai nocive sunt locurile cele mai pitoreşti, cele mai "sălbatice", cele mai pure, prin care rar trece picior de fiinţă omenească.Orice structură vie emite şi recepţionează substanţă, energie şi informaţie. 
Natura întreagă, munţii, apele curgătoare, lacurile, copacii, văile au, fiecare, propria lor rezonanţă energetico-informaţională; frecvenţa vibratorie a naturii este atât de înaltă în comparaţie cu aurele umane încărcate de noxe negative, încât apare la un moment dat o incompatibilitate între ea şi fiinţele umane.Oamenii au devenit astăzi atât de "virusaţi" energetico-informaţional încât, în mod firesc, potrivit legilor naturii, ar trebui să fie bulversaţi auric la contactul cu elementele naturii. Nu se întâmplă acest lucru datorită faptului, poate uimitor, că spiritele naturii au grijă ca oamenii să nu păţească ceva atunci când se află în mijlocul naturii. Prin capacităţile lor specifice, spiritele naturii reglează structura energetico-informaţională a lumii vii, a vegetaţiei în primul rând, pentru ca oamenii să nu fie afectaţi auric la contactul cu ea. Ceea ce se întâmplă - iar, acest aspect poate fi remarcat de către Eugen prin clarvedere - este straniu şi aproape neverosimil. Şi, cum am considerat că este cazul să oferim toate informaţiile rezultate din cercetarea lui Eugen prin intermediul clarvederii, trebuie spus că, atunci când oamenii se află în mijlocul naturii, spiritele naturii armonizează vibraţia energetică a elementelor din mediu cu vibraţia energetică a aurei oamenilor. Acest fapt se petrece în cazul fiecărui individ în parte, secundă de secundă.     
Dacă spiritele naturii şi Îngerii veghetori n-ar pregăti terenul înaintea activităţilor curente ale fiecărui individ în parte, potrivit dorinţelor sau nevoilor acestuia, haosul şi moartea s-ar înstăpâni peste lumea materială. Tocmai pentru a preîntâmpina multe evenimente nefericite, fiinţele protectoare ale oamenilor iau o serie de măsuri profilactice.     Astfel, înainte ca un om să înceapă o activitate sau o acţiune ce presupune o călătorie - de exemplu, o călătorie de afaceri sau de plăcere în afara habitatului cu care este, oarecum, în armonie -, cu două-trei zile înainte, Îngerii veghetori şi spiritele naturii pregătesc terenul. Ei se deplasează cu două-trei zile înainte pe acelaşi traseu pe care va merge omul şi armonizează structura sa energetico-informaţională cu cea a mediului înconjurător. În lumea eterică se spune că fiinţele protectoare merg înaintea omului cu "de 30 de ori 30 de paşi". Această măsură profilactică se produce la toţi oamenii, fără excepţie; în caz contrar oamenii ar fi afectaţi auric. Faptul că fiinţele protectoare cunosc ce va face omul cu trei zile înainte ţine de un mare mister al cosmosului spiritual; acest mister are la bază decalajul spaţio-temporal dintre lumea materială şi lumea eterică. Cu toate că această procedură se aplică la toţi oamenii, pot apărea, uneori, accidente. Indiferent de eforturile fiinţelor protectoare, datorită liberului arbitru şi, mai ales, datorită încăpăţânării - cu toate că, undeva în adâncul sufletului său, simţea pericolul - un om poate dori cu tot dinadinsul să meargă într-un anumit loc. În cazul în care locul ales pentru desfăşurarea unei activităţi nu este benefic şi nu poate fi armonizat cu structura sa energetico-informaţională, omul poate fi avertizat în vis. Din acest motiv, cel mai adesea, mulţi oameni, înainte de a pleca într-o călătorie, chiar în noaptea premergătoare, visează că au şi ajuns la destinaţie sau, dimpotrivă, visează că vor avea probleme pe drum. De fapt, ei sunt înştiinţaţi fie de faptul că "terenul" este curat - cu alte cuvinte, că nu vor avea probleme pe parcursul deplasării - , fie că trebuie să manifeste o vigilenţă sporită, datorită faptului că terenul este "accidentat" - cu alte cuvinte, că pot apărea zone încărcate cu noxe aurice, care, intrând în disonanţă aurică cu omul, îl pot predispune la accidente ori la evenimente neplăcute.

Pentru patrie

În afara acestui însemn auric excepţional există şi alte însemne aurice ce se acordă cu diferite ocazii importante.     Astfel, în momentul investirii în funcţie, toţi Conducătorii politici ai Poporului Român - Regi, Domnitori, Voievozi, Şefi ai statului -, primesc ca însemn auric Podoaba domniei.         La încoronarea unui Domnitor sau Rege din trecut se acorda podoaba domniei în cadrul unei ceremonii în lumea eterică. Ceremonia eterică de acordare a podoabei domniei se desfăşoară aproape simultan cu cea din lumea materială, cu singura diferenţă că majoritatea actelor din plan terestru sunt decalate în timp cam cu trei secunde, faţă de ceea ce petrece în lumea eterică. Practic, ceremonia terestră o urmează la o distanţă de trei secunde pe cea care se desfăşoară în lumea eterică. Dacă în planul terestru, la ceremonia depunderii jurământului de către un Şef de stat participă mulţi oameni, fiecare cu îndatorirea sa specifică ce ţine exclusiv de cele lumeşti, în planul eteric participă doar câteva fiinţe angelice. Fiinţele angelice care participă în planul eteric la ceremonia de investire a unui Şef de stat sunt următoarele: Îngerul Gabriel şi o mică suită de fiinţe angelice aflate în subordinea sa, Îngerii Veghetori personali ai Şefului statului, Puterea-Fetiţă, Conducătorul planului său de reşedinţă astrală, Spiritul Poporului, prin reprezentantul său, Ioh. Ioh are în spatele său mai multe fiinţe umane, care reprezintă ajutoarele sale sau "statul său major". 
Ceremonia din lumea eterică se desfăşoară concomitent cu ceremonia din lumea materială. La un moment dat, în timp ce Îngerul Gabriel aduce un cerc luminos ce pare din foc şi care, ulterior, va fi pus pe fruntea Şefului statului, una din fiinţele umane prezente la ceremonie reaminteşte karma poporului şi principalele evenimente cu semnificaţie în lumea eterică, care s-au desfăşurat de la începuturi şi până la ceremonialul investirii. În cazul Poporului Român, pe măsura reamintirii karmei naţionale, cercul ce pare din foc străluceşte în trei culori diferite. Treptat, între cele trei culori strălucitoare se formează fulgere multicolore. În final, cele trei culori se amestecă, formându-se o culoare rezultantă, ce indică nivelul evolutiv al Poporului Român, la fel cum corpul duh reflectă culoarea nivelului evolutiv atins de un om.     Cercul luminos - podoaba domniei - este pus atunci pe fruntea noului Conducător al Statului, la fel cum se punea coroana domniei pe fruntea unui Rege sau Domnitor din vechime. Cercul de foc - podoaba domniei - se pune chiar în momentul în care noul Conducător al Ţării rosteşte cuvintele "Aşa să-mi ajute Dumnezeu" sau cuvintele sinonime din alocuţiunea standard a ceremoniei de investire. În tot acest timp, Ioh, reprezentantul lui IŞŞHION, Prinţul Poporului Român, ţine o mână ridicată deasupra capului, spre cer, iar cealaltă mână pe pieptul şefului statului. În momentul aşezării podoabei domniei pe capul noului Conducător al Ţării, aceasta se colorează în trei culori distincte: argintiu, auriu şi roşu intens cu irizări argintii. Argintiul este culoarea lui DUMNEZEU, auriul este culoarea lui IISUS HRISTOS, iar roşul cu sclipiri argintii, ca de gheaţă, este culoarea DUHULUI SFÂNT. Imediat după aceea, culorile de bază ale podoabei nevăzute se amestecă cu culorile specifice karmei poporului. Doar în centrul cercului strălucitor se mai formează, uneori, fulgere energetice multicolore. Aceste fulgere multicolore indică influenţa Spiritului Poporului.     
În a doua parte a ceremoniei eterice de investire a Conducătorului Ţării, Ioh ia ca martori pe cei care stau în spatele lui şi care reprezintă "statul său major" - personaje umane care s-au încarnat în rândurile poporului român şi au condus destinele acestuia în planul terestru - şi rosteşte cu voce tare, într-o limbă românească arhaică, amestecată cu cuvinte din limba akhatakha, următoarea alocuţiune:     "Iubeşte pe Dumnezeul tău şi (atunci când ai nevoie de ajutor) doar strigă tare spre el: HOM!" Ascultă pe cel împovărat şi uşurează-l de povară. Ori de nu, baiu mare iaste. Hrăneşte pe cel lipsit. Sub nici un chip să nu laşi Soarele să cadă peste pântecele sale goale. Ţine dreaptă văpaia obârşiei datinilor şi a obcinei pe care Ţi le dau. Cât ţine de tine,trăieşte în bună pace cu toţi cei de lângă-i al tău.     HOM! Fă acestea şi Domnul tău te va sprijini din coaste şi Dumnezeul nostru nu-şi va întoarce faţa de la tine şi Cel ce-i dimprejurul a tot te va întări. Şi Noi înşine, care îţi vorbim dară, vom fi cu tine în veac. Ioh am zis aste !"     
Traducerea cuvintelor rostite în lumea eterică se face în funcţie de modul fonetic în care se pronunţă. În lumea eterică se foloseşte foarte des "h", fie la începutului unui cuvânt, fie la sfârşitul său, fie la mijloc. Dacă am transcrie fonetic cuvintele pronunţate în lumea eterică am forma cuvinte imposibile pentru o minte omenească, cuvinte care pot avea la mijloc patru sau cinci sunete ce corespund literelor H, O sau A. Astfel, transcrierea exactă a cuvântului HOM ar fi cam HHHHOOOMM. De regulă, în cazul transcrierii simple, mai mulţi H se elimină, deşi în limba eterică pot avea o anumită semnificaţie, iar H-urile de la începutul unui cuvânt pot fi "înghiţite". Astfel, cuvântul HAUTI poate fi scris AUTI, cuvântul HOM poate fi scris OM sau cuvântul IOH poate fi scris IO. În limba akataka, cuvântul HOM înseamnă "Cel ce ia asupra lui" şi se referă la Dumnezeu. După cum apare şi în discursul reprezentantului uman al Prinţului Poporului, principalele comandamente ale unei domnii sau, în sens republican, ale unui mandat sunt doar câteva, dar de o importanţă excepţională. Este vorba în primul rând despre ceea ce astăzi s-ar numi suveranitate naţională, adică păstrarea "obcinei" de veac a Poporului Român. În al doilea rând este vorba despre păstrarea datinilor, a obiceiurilor naţionale, prin aceasta înţelegându-se atât muzica, cât şi datinile propriu-zise şi hrana specifică poporului. În al treilea rând este vorba despre bunăstarea Poporului, astfel încât să nu cadă Soarele peste pântecele goale ale vreunui Român.     Conducătorul Ţării este răspunzător pentru îndeplinirea tuturor acestor comandamente, fie că-i place, fie că nu-i place. Mai mult decât atât, Conducătorul Ţării este responsabil în faţa lui Dumnezeu pentru tot ceea ce se petrece cu poporul pe care-l conduce. După cum este îndemnat în alocuţiune, când este "bai", Conducătorul Ţării trebuie să strige HOM şi Dumnezeu întoarce Faţa către el.     Conducătorul Ţării poate pierde poadoaba nevăzută - podoaba domniei - datorită, în primul rând, nerespectării poruncilor primite la învestitură. Mulţi conducători de stat îşi închipuie că sunt puşi acolo să se căpătuiască material sau să-i căpătuiască pe alţii, dar acest fapt este o mare eroare. 
Sub nici un chip, Conducătorul Ţării nu are voie să se împotrivească voinţei Poporului său - care l-a ales - să scoată tancurile sau forţele armate împotriva sa ori să asmută o categorie socială sau profesională împotriva alteia. În cazul în care o categorie socială sau profesională este năpăstuită şi se revoltă, Conducătorul Ţării este obligat de podoabele nevăzute şi de legătura sa privilegiată cu Puterile cosmice să se aşeze la masă cu cei nemulţumiţi, să-i asculte, să ducă tratative şi să nu-i asuprească, indiferent dacă i se pare că este vorba despre "un atentat la adresa siguranţei naţionale", despre tulburarea liniştii publice sau despre o tentativă de lovitură de stat. Este foarte grav când Conducătorul Ţării ia decizia de a folosi forţa armată împotriva propriilor săi cetăţeni, căci nici un ideal pământesc nu pot justifica un astfel de demers. Influenţa Prinţului Poporului este pregnantă şi în cadrul marilor sărbători ale poporului - de exemplu, la comemorarea unui eveniment istoric important sau a Zilei naţionale, când mulţi dintre membrii obştei Românilor au un sentiment ciudat, fiind străbătuţi ca de un fior. Cea mai puternică influenţă a Spiritului Poporului se produce însă în cadrul unor evenimente dramatice - a unor evenimente istorice, cum le spunem noi, oamenii: războaie, revolte populare sau revoluţii. În acele momente, Spiritul Poporului se manifestă în infreteric, iar clarvăzătorul poate fi martorul unei alchimii aurice de foarte mare amploare, la nivel de mase. În cazul unei revolte populare, unui război de apărare sau unei revoluţii, datorită influenţelor Spiritului Poporului, la nivelul aurei oamenilor se produc influenţe deosebite. Sub influenţa Spiritului Poporului dispare corpul emoţional al oamenilor, iar în locul său apare un corp auric de culoare verde-aprins. Prin dispariţia corpului emoţional şi prin apariţia unui nou corp auric este eliminată frica, iar oamenii sunt subordonaţi interior unui singur ţel, manifestându-se ca un tot. Lipsiţi de frică, oamenii devin astfel o masă organizată care se manifestă ca o unitate, subordonată unui ţel comun, supraindividual. 
În cazul marilor războaie de apărare sau în cazul mişcărilor spontane de revendicare a unor drepturi, mulţi Români s-au jerfit PENTRU PATRIE, intrând în galeria marilor Eroi ai Neamului; ei trăiesc veşnic, nu doar în inimile urmaşilor şi nu doar într-un mod metaforic, cum se crede adesea...     Când un Român depăşeşte graniţele spirituale ale obcinei, ieşind de sub influenţa Prinţului Poporului, suferă tulburări aurice însemnate. Emigrarea către o altă ţară are un revers periculos, care se manifestă la nivelul aurei. Declanşarea "dorului de ţară" nu reprezintă decât ieşirea de sub protecţia Prinţul Poporului, IŞŞHION. Din punct de vedere auric, cele trei vârtejuri de la nivelul chakrei anahata nu mai sunt alimentate cu energia specifică provenită de la Prinţul Poporului Român, ceea ce cauzează sentimentul de pierdere sau de rupere, sentiment asemănător cu cel al pierderii unui membru al familiei. Intrând în alte coordonate energetice,cei ce emigrează rămân simple frunze în bătaia vântului, la discreţia unor forţe aurice străine, pe care nu le cunosc şi cu care se pot armoniza doar cu mare greutate, chiar dacă "se realizează" din punct de vedere material.

Romanii neaosi

Zestrea unui popor este formată din oameni care s-au încarnat de mai multe ori în cadrul acelui popor. Există, de exemplu, oameni care nu s-au mai încarnat în cadrul arealului spiritual al Poporului Român. Alţi oameni, în schimb, au avut una sau două încarnări sub stindardul Conducătorului spiritual Ioh. În fine, există oameni care s-au încarnat de mai multe ori în cadrul Poporului Român, iar aceştia reprezintă, într-un fel, coloana vertebrală, "oastea" sa spirituală.Fără nici un fel de îndoială că există diferenţe, nu doar karmic-individuale, între oamenii din cadrul unui popor; cauza acestor diferenţe constă în apartenenţa la fiinţa spirituală a poporului respectiv, precum şi în gradul de armonizare a structurii aurice proprii cu structura Spiritului Poporului. Apartenenţa aurică la un popor, de fapt la Spiritul Poporului, este un factor extrem de important, dacă ne gândim la faptul că este necesară o armonizare cât mai mare între structura aurică a unui om  şi structura Spiritului Poporului şi, desigur, a spaţiului spiritual stăpânit de acesta.
La nivelul aurei umane există anumite locuri în care, prin clarvedere, Eugen poate citi relaţia unui om cu Spiritul Poporului. Astfel, la nivelul chakrelor - mai ales la nivelul chakrei anahata - sunt vizibile clarvederii trei vârtejuri interioare, ale căror caracteristici,manifestate prin structură coloristică, luminozitate, sunet şi miros, indică foarte clar apartenenţa sau gradul de armonizare cu Spiritul Poporului. În mod concret, cei care s-au încarnat de mai multe ori în cadrul Poporului Român şi sunt în armonie cu Spiritul Poporului IŞŞHION, pot fi remarcaţi datorită faptului că au vârtejul central al chakrei anahata de culoare verde, foarte strălucitor. Petala din mijloc a acestui vârtej energetic emite, de asemenea, un miros asemănător ceaiului de izmă şi un sunet prelung. Celelalte petale ale acestui vârtej emit culorile roşu, auriu şi albastru-smarald. Este de remarcat şi faptul că aceste petale sunt în legătură directă cu ceea ce noi, astăzi, numim "specificul naţional", adică cu hrana, cu graiul, cu muzica sau cu portul specific Poporului Român. Este evident că graiul Poporului Român este limba română pură, eliberată de influenţe străine; muzica poporului român este, se înţelege,muzica populară autentică. De asemenea, hainele Românilor - moda, cum se spune astăzi - ar trebui croite în consonanţă cu portul popular strămoşesc, printr-un proces de adaptare şi de modernizare, realizat inteligent şi cu bun gust. Să ne amintim doar de cămăşile înflorate - iile -, care la un moment dat au cucerit întreaga lume. Hrana tradiţională a poporului român se raportează la ceea ce solul ţării oferă consumului. Printre mâncărurile tradiţionale ale Poporului Român pot fi amintite sarmalele şi fasolea - poate că nimic nu este mai bun decât o ciorbă de fasole la cazan -, iar băutura caracteristică este vinul de struguri roşii, care se face la ţară, în căzănele de cupru. Aceste fapte au fost remarcate prin clarvedere de către Eugen, prin cercetarea comparativă a efectelor aurice pe care le produc diferite alimente. Este şi mai interesant de remarcat faptul că produsele made in România - de la mobilă şi aparatură electrocasnică la automobile - sunt în acord energetic cu oamenii care locuiesc în spaţiul auric circumscris de Spiritul Poporului. Poate fi într-adevăr, un motiv de stupefacţie faptul că aparatura electrocasnică produsă în România se defectează mai rar decât cea străină, chiar dacă, din punct de vedere tehnic, poate fi inferioară acesteia. Acelaşi lucru poate fi spus despre automobile; vehiculele autohtone sunt mult mai rezistente, mai fiabile, mai adaptate nevoilor decât cele străine.Este interesant de remarcat şi faptul că atât aparatura electrocasnică, cât şi autovehiculele autohtone par a fi acoperite cu un "abur" care posedă aceeaşi vibraţie energetică ca întregul spaţiu auric circumscris de Spiritul Poporului. 
În schimb, produsele străine nu posedă acest "abur" energetic specific spaţiului românesc. Acest aspect este deosebit de important în cazul accidentelor de circulaţie. Automobilele autohtone sunt protejate auric mai bine, iar efectele unor accidente sunt, de multe ori, mult mai blânde decât în cazul celor străine.Oricum, în momentul în care Românul consumă alimentele tradiţionale, foloseşte graiul strămoşesc, portul popular, şi rămâne la fel de statornic precum Munţii Carpaţi, petalele amintite ale chakrei anahata încep să strălucească foarte puternic şi să emită spontan fulgere energetice de culoare verde. În spaţiul spiritual al Poporului român se nasc mereu oameni care, anterior, s-au încarnat de mai multe ori în spaţiul circumscris de aura Prinţului IŞŞHION. Această categorie de oameni reprezintă coloanele umane prin care se manifestă Prinţul IŞŞHION. Oamenii care s-au încarnat de mai multe ori în spaţiul circumscris de aura Prinţului IŞŞHION pot fi denumiţi Români neaoşi. 
La nivel terestru, Spiritul Poporului se manifestă prin coloanele aurice umane, Românii neaoşi, care sunt dispuşi în teritoriu după o geometrie misterioasă, pentru a menţine intactă moştenirea acordată dintru începuturi. Astăzi, graniţele spirituale ale Poporului Român sunt delimitate de suma caracteristicilor aurice - luminozitate, culoare, sunet şi miros - ale Românilor neaoşi dispuşi în teritoriu. Rezultanta energetico-informaţională conferită de structura aurică a Românilor neaoşi prin care se manifestă Spiritul Poporului Român este o îmbinare a culorilor roşu, auriu, albastru, verde, emite un miros asemănător izmei şi un sunet ce aduce, pe departe, cu urletul lupului. Se ştie, de altfel, că stindardul vechilor daci era lupul şi că semnul lupului a însoţit, în decursul secolelor, momentele cruciale ale poporului român, de la Decebal până în timpurile recente. Se ştie, de asemenea, că numele acordat dacilor provine, etimologic, din cuvântul daoi - care desemna, nici nu se putea altfel, lupul. În toată istoria Românilor, ceea ce astăzi poartă numele de "fiinţă naţională" a fost şi este menţinută prin Puterea şi Tăria Prinţului Poporului. Ea se manifestă în lumea materială prin intermediul coloanelor sale umane, Românii neaoşi. În momentul în care unul dintre Românii neaoşi se întoarce la strămoşii din ceruri, altul îi ia locul într-o continuitate neîntreruptă.Toate popoarele sunt astfel susţinute, nevăzut şi neştiut, prin puterea Spiritului Poporului şi a unor oameni-coloane care trăiesc necunoscuţi la umbra celor care, temporar, cuceresc puterea politică sau economică şi se fălesc cu ea. Este, într-adevăr, vorba despre o alchimie aurică de mare amploare, care se desfăşoară neîntrerupt. Este de remarcat faptul că vechiul cult al strămoşilor, luat în derâdere în ziua de astăzi, este mai mult decât un simplu basm, cum îşi închipuie multe minţi luminate ale acestui veac. Strămoşii unui popor reprezintă ceva sacru, iar comemorarea periodică a tuturor strămoşilor, precum şi a eroilor, reprezintă un factor important de continuitate a "fiinţei naţionale", cu repercusiuni aurice la nivelul tuturor membrilor. Structura aurică a unui Român neaoş - Român din mai multe încarnări, legat structural de arealul spiritual al Prinţului Poporului Român, IŞŞHION - este diferită de cea a celorlalţi oameni aflaţi la prima încarnare în spaţiul carpato-dunărean. Priviţi prin clarvedere de către Eugen, Românii neaoşi au o imagine aparte, semănând cu nişte semizei. Între ei şi mediu se formează fulgere energetice multicolore, iar dacă îşi desfăşoară existenţa în afara oraşelor "occidentalizate", adevărate cazemate de beton încărcate cu noxe energetice, pot căpăta puteri magice: pot comanda elementelor naturii. Poate că aşa erau păstorii din trecutul strămoşesc, care convieţuiau în bună pace cu râul şi cu ramul...     
Mulţi dintre Românii neaoşi au în regiunea capului, la nivelul auric, o luminozitate accentuată. Această luminozitate este conferită de relaţiile strânse cu mediul specific românesc, cu arealul spiritual al Poporului, fiind amplificată de acţiunea directă a Prinţulului Poporului. La unii Români neaoşi, luminozitatea accentuată se condensează, rămânând permanent deasupra capului, arătând ca o coroniţă de lumină de culoare roşie, cu cinci colţuri. La aceşti oameni, coroniţa pare a arde permanent, ca şi cum ar fi un artificiu, acţionând asupra celor aflaţi în jur. Între structura energetică a coroniţei şi structura aurelor celor din jur se naşte o diferenţă de potenţial. Datorită acestei diferenţe, structura energetică a corpului emoţional şi astral a celor din jur suferă o influenţă extrem de puternică, astfel că aceştia îl pot urma orbeşte pe purtătorul unei coroniţe. În afara acestei coroniţe, există şi alte însemne aurice specifice ale Poporului Român, care se acordă de către Spiritul Poporului numai personalităţilor importante. Printre aceste însemne se numără şi coroniţa stăpânirii spirituale, care este însoţită de o pecete aurică specifică. Coroniţa stăpânirii spirituale are forma circulară; este compusă din opt cercuri subţiri ca firul de păr, formate din lumină roşie, foarte strălucitoare, în interiorul cărora se învârte un pătrat luminos ce pare alcătuit dintr-un fel de lichid verde-albastru. În timp ce se rotesc, cele opt cercuri emit un şuierat prelung şi ating pătratul în cinci puncte. Din cele cinci puncte de incidenţă între pătrat şi cercuri izvorăsc cinci lumini aurii ce emit un sunet asemănător urletului lupilor.
Destul de curând, după cum se spune în lumea eterică, în cadrul Poporului Român se va afirma o personalitate extrem de puternică, un Conducător spiritual, un Român neaoş - despre care se spune că s-a şi născut în lumea materială - care va purta coroniţa stăpânirii spirituale, pe care, de la Decebal încoace au mai purtat-o doar doi conducători (după câte se pare, cei doi Conducători au trăit înaintea anului 1300). Această personalitate importantă a Poporului Român, denumită metaforic Cel ales, s-a născut deja în trup material; matur fiind, se va manifesta ca o personalitate puternică, ca un conducător spiritual, iar nu politic. Cel ales va avea o statură medie, uşor uscăţivă, iar la un anumit moment dat al vieţii va suferi un accident şi va căpăta o uşoară anomalie fizică.

IOH

Fiecare Prinţ al unui Popor are un reprezentant uman, care se manifestă în lumea eterică şi care îndeplineşte anumite activităţi legate de existenţa poporului respectiv.Reprezentantul uman al Prinţului Poporului Român,IŞŞHION, este un o fiinţă omenească care a trăit cândva în lumea materială; el poate fi considerat Conducătorul spiritual al Poporului român.Nu cunoaştem numele real al Conducătorul spiritual al Poporului român, dar îl putem desemna printr-o expresie folosită de el însuşi în lumea eterică: Ioh - în traducere, Stăpân sau Domn. În general, în limba akhatakha, se foloseşte foarte des consoana "h", dar se rosteşte foarte moale, astfel că numele Io pare să se încadreze perfect atât în limba akhatakha, cât şi în limba română.Ioh, Conducătorul spiritual al Poporului Român este o fiinţă umană - un om, nu un Înger. El nu trebuie confundat cu Spiritul Poporului - înalta fiinţă angelică care nu se manifestă sub formă umanoidă. Ioh, Conducătorul spiritual al poporului român, are o înfăţişare impozantă: un bărbat vânjos, înalt de aproape 1,90 metri, ochii albaştri-azur, părul alb-argintiu; este îmbrăcat într-o robă albă, cu fireturi aurii şi cu modele populare româneşti imprimate pe mâneci. 
Conducătorul spiritual, reprezentantul uman al Spiritului Poporului, îndeplineşte în lumea eterică activităţi specifice, ce privesc Poporul Român. Ioh este prezent la toate evenimentele ceremoniale ce ţin de specificul Poporului Român: ziua naţională, depuneri de jurăminte militare, felurite festivităţi. Numele Conducătorului spiritual al poporului român, Ioh, derivat din numele Prinţului Poporului IŞŞHION, are o semnificaţie precisă. După opinia noastră, numele Io(h) are aceeaşi semnificaţie cu acel misterios Io pus înaintea numelui vechilor Domnitori Români, din veac (De exemplu: Io, Mircea Vv, cu Voia lui Dumnezeu, Domn...), care nu înseamnă Eu sau Ion, ci ceva mult mai profund. Prin apelaţia Io pusă înaintea unui nume de Domnitor Român, se subînţelege, de fapt, subordonarea domniei din lumea materială Conducătorului spiritual al poporului român, Ioh sau Io.Asupra formulei Io pusă înaintea numelui Domnitorilor s-au emis până acum mai multe teorii. Cele mai apropiate de ceea ce se poate remarca prin clarvedere sunt cele ale lui Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Vasile Lovinescu. Cei trei autori menţionaţi au considerat, fiecare în felul său, că silaba Io aplicată înaintea numelui unui Domnitor sau Voievod reprezintă un factor transitoric şi transcendent şi nu; un simplu "Eu" corupt, după cum nu are legătură cu numele Ion, aşa cum cred istoriografii de şcoală nouă.  
Dintre toţi comentatorii moderni, doar Vasile Lovinescu, în felul său genial, dar şi excesiv de intelectual izat, a remarcat faptul că Io reprezintă manifestarea unui Principiu cosmic transuman şi transistoric, care poate fi identificat cu Spiritul sau cu Arhanghelul Poporului, pe care-l identifica cu Arhanghelul Mihail. Acest fapt este - adevărat doar parţial, cu precizarea că nu Arhanghelul Mihail este Principiul spiritual cosmic, ci o altă fiinţă spirituală. Această fiinţă spirituală cosmică este Prinţul Poporului Român, IŞŞHION, care, actualmente, este cel mai vechi Prinţ din Terra aurica.

Printul Poporului

Oamenii se încarnează în cadrul unui popor, iar acest fapt este determinant pentru evoluţia lor în trup material. Pe toată durata vieţii, în afara influenţelor amintite, oamenii sunt influenţaţi şi de Spiritul Poporului din care fac parte.       Oamenii se încarnează în anumite naţiuni sau în anumite regiuni geografice din considerente karmice. De fapt, oamenii se încarnează în acele popoare ale căror condiţii de viaţă permit creşterea evolutivă şi, implicit, alchimia individuală ce implică "arderea" karmei şi emanciparea aurică. Oamenii se încarnează în lumea materială în valuri de încarnare. Fiecare val este format din 17 individualităţi, după o aritmetică foarte complicată. Atunci când oamenii se nasc în cadrul unui val de încarnare se ţine cont de culoarea corpului duh, dar şi de alte considerente. Nu numai omul ca persoană este supus evoluţiei, ci şi umanitatea în ansamblu. Evoluţia poate fi deci privită din mai multe perspective: din perspectiva individuală, din perspectiva unui grup de indivizi, din perspectiva unei naţiuni sau din perspectiva umanităţii în ansamblu. De fapt, evoluţia umanităţii în ansamblu, privită ca unitate, este mai importantă decât evoluţia unui individ. Cum evoluţia se face în grupuri compacte, este de la sine înţeles că, la nivel mondial, procesul încarnării oamenilor în zone şi popoare diferite reprezintă aspecte importante ale unei grandioase ecuaţii evolutive, compusă din milioane şi milioane de elemente.Precum oamenii, care pot fi diferenţiaţi în funcţie de nivelul evolutiv reflectat în corpul duh, şi naţiunile pot fi diferenţiate în funcţie de anumite elemente definitorii. Totuşi, în cazul naţiunilor, datorită amplorii fenomenelor şi caracteristicilor ce trebuie analizate, este foarte greu de a realiza o clasificare din punctul de vedere al evoluţiei; în acest context, aprecieri de genul "care naţiune este mai importantă", "superioară" sau "aleasă" este din start sortită eşecului. Fiecare naţiune îşi are locul ei bine stabilit în grandioasa simfonie a evoluţiei umanităţii, întrucât asigură indivizilor şi valurilor de oameni ce vin la încarnare condiţiile propice pentru a putea evolua. Fiecare popor este condus de un Spirit al Poporului, numit în lumea eterică Prinţul Poporului. Un Spirit al Poporului nu se manifestă într-o formă umanoidă în lumea eterică, deci nu poate fi cunoscut sub o anumită înfăţişare, precum alte fiinţe angelice. Prinţul Poporului se manifestă în lumea eterică doar sub forma unui imens vârtej de energie - o energie turbionară de peste 20 de metri înălţime şi aproximativ 2 metri diametru; manifestarea sa este asemănătoare descrierilor Vechiului Testament, care amintea despre exodul evreilor prin deşert conduşi de un stâlp de lumină orbitoare. 
Conştiinţa Spiritului Poporului este de neconceput pentru o minte omenească, iar fiinţa sa aurică cuprinde întregul teritoriu ocupat de acel popor, într-un mod pe care nici cea mai bogată fantezie nu-l poate concepe. Atunci când se manifestă în lumea eterică, Prinţul Poporului pare a se forma din toate elementele naturii: din pământ, aer, foc, apă. Pare că elementele naturale aflate pe o rază de o sută de metri în jurul observatorului sunt aspirate de o forţă enormă, ca un veritabil ciclon. Totuşi, nu este vorba despre o forţă a naturii, ci doar despre manifestarea unui Înger foarte puternic, care emană o iubire fără seamăn, la fel cum emană şi celelalte fiinţe angelice. Conştiinţa sa cuprinde tot ce se petrece în zona sa de reşedinţă, în teritoriul peste care domneşte.     Spiritul Poporului fiecărei naţiuni are în posesiune aurică o anumită zonă strict delimitată geografic. Când se vorbeşte despre arealul unui popor, nu trebuie să se înţeleagă doar cadrul geografic delimitat de frontierele politico-administrative existente într-un moment istoric, ci despre arealul spiritual delimitat de fiinţa aurică a Spiritului Poporului, care a fost conferită la începuturi. Spiritul Poporului Român - Prinţul Poporului - poartă numele IŞŞHION, cuvânt format din IŞŞ, care este denumirea lui Dumnezeu în limba akhatakha, mai exact spus aspectul nemanifestat al lui Dumnezeu, şi particula H-ION, care în limba akataka înseamnă Cel Dintâi. După cum se poate remarca, numele Spiritului Poporului Român desemnează cum nu se poate mai clar caracteristica sa principală: IŞŞHION este de fapt Reprezentantul lui Dumnezeu, Cel Dintâi sau Înainte Stătătorul peste Neamul Românilor şi peste teritoriul pe care aceştia îl ocupă. Graniţele spirituale ale României nu corespund graniţelor administrativ-politice de astăzi. Dacă am avea în vedere vechiul regat al lui Burebista, am avea o idee mai clară cu privire la acest subiect. Chiar şi înaintea lui Burebista a existat un regat puternic cu nucleul în Munţii Carpaţi, numit de unii autori moderni Imperiul Pelasg; acest regat se întindea din Câmpia Pannoniei, de la sud de Dunăre până dincolo de Tisa; de la nordul Mării Negre, până la Munţii Caucaz. Tot acest spaţiu este delimitat auric de către Prinţul Poporului Român: IŞŞHION. Evident, Spiritul Poporului nu este o "emanaţie" a ceea ce există la nivel material, după cum se afirmă, uneori, astăzi. Prinţul Poporului Român are în "jurisdicţie" arealul vital al Poporului Român, obcina, cum se spune în lumea eterică. IŞŞHION cuprinde în sine tot ce ţine de Poporul Român. Este interesant de remarcat şi faptul că, în baladele populare, IŞŞHION este numit uneori ILLION.Poporul Român - fiecare Român în parte -, trăieşte în aura circumscrisă de fiinţa Spiritului Poporului precum peştele într-un acvariu.

Pecetea mortii

Pecetea morţii este un însemn auric care se găseşte la persoanele care au în destin, în viitorul apropiat, moartea fizică.De regulă, pecetea morţii apare cu şase zile înainte ca omul să moară. Ea apare la persoanele care, potrivit karmei individuale, în viitorul apropiat, trebuie să moară; de exemplu la persoanele în vârstă sau la persoanele foarte bolnave. Totuşi, pecetea morţii nu apare numai la persoanele care, din punctul de vedere al karmei individuale, trebuie să moară; ea poate fi observată şi la persoane care intră în contradicţie cu legile cosmice, în urma exercitării liberului lor arbitru. În acest ultim caz, pecetea morţii poate fi observată la multe dintre persoanele care îşi duc existenţa în lumea interlopă şi care comit acte grave, aflate în contradicţie cu legile divine. Lumea interlopă nu este numai lumea tâlharilor, criminalilor sau violatorilor, ci şi a celor care, prin funcţiile publice pe care le deţin, fură fără a fi prinşi,trag "ţepe" la nivel de stat, trădează etc. Pecetea morţii mai apare şi la persoanele care abandonează lupta cu influenţele malefice şi care se dedau viciilor de tot felul, la fel cum apare şi la persoanele care au plăcerea sadică de a distruge natura sau de a chinui animalele ori oamenii. Pecetea morţii are forma unui mic bănuţ, dar nu are o culoare clar definită. Oricum, în ea se regăsesc culorile negru, gri, cenuşiu, maron. Pecetea morţii este pusă de către Îngerul Morţii, în prezenţa Îngerilor Veghetori personali al omului respectiv, la nivelul cuantic al sufletului. În afara cazurilor în care, la persoanele pentru care moartea este un fenomen natural, deci la cele în vârstă, apariţia peceţii morţii denotă faptul că persoana respectivă este "deschisă" unor eventuale evenimente dramatice sau catastrofale, care se soldează cu moartea. De cele mai multe ori, inconştient, omul înţelege imediat pericolul şi ia măsurile ce se impun. Mulţi oameni se întorc de la a face răul şi încearcă să-şi reechilibreze viaţa. Când are loc un asemenea fenomen, pecetea morţii îşi modifică culoarea, sfârşind prin a se dizolva. Culorile întunecate - negru, maron, gri sau cenuşiu - se transformă în portocaliu, verde sau auriu. În final, pecetea morţii arde ca o efigie de hârtie. Energia purificatoare ce aprinde pecetea morţii vine direct de la spiritul omului. 
În lumea eterică se spune că, ori de câte ori omul reuşeşte să răstoarne o situaţie catastrofală, care-l ducea în mod sigur la moarte, este "mare bucurie în ceruri". Practic, sufletul (subconştientul) atenţionează conştientul - de multe ori în vis - de faptul că se îndreaptă spre un deznodământ fatal, iar acesta încearcă să scape de "focarul de infecţie" care-l macină. Dacă omul perseverează însă în a face răul, cu siguranţă că moartea nu-l va mai ocoli.Probabil că ne întrebăm adesea, care sunt motivele pentru care există atâta rău şi de ce sunt toleraţi oamenii care constituie un pericol evident pentru semenii lor şi pentru întreaga natură. Răspunsul nu poate fi decât unul singur: în cosmosul spiritual nu se fac procese de intenţie, iar omul dispune de liberul arbitru. Desigur, înainte de a face răul şi de a persevera în facerea răului, omul este avertizat prin anumite semne sau evenimente, cu valoare de simbol, de faptul că a luat-o pe un drum greşit; dar, de cele mai multe ori, nu ia în seamă micile prevestiri ale vieţii. Totuşi, în general, omul simte că ceva nu este în ordine. Când omul săvârşeşte ceva rău, cosmosul şi instanţele karmice se autosesizează. Dacă perseverează, atunci începe un fel de numărătoare inversă, până când cosmosul nu mai poate tolera încălcarea legilor cosmice, iar Îngerul Morţii pune pecetea morţii. Chiar şi atunci, în al doisprezecelea ceas, omul mai are o şansă: poate înţelege rezultatele faptelor sale sau poate conştientiza faptul că greşeşte grav şi se poate întoarce la o conduită în acord cu legile divine.     
Mândria exagerată este, tară îndoială, cea mai răspândită boală sufletească a omului modern. Acumulând bunuri terestre sau posedând putere de decizie asupra semenilor, unii oameni uită de unde au plecat. Alţii încep să se creadă invulnerabili, dar tocmai acesta este semnul că declinul nu este departe. 
În momentul în care omul se crede zeu sau chiar egal lui Dumnezeu şi nu recunoaşte altă instanţă în afară de sine însuşi, poate să fie convins că sfârşitul nu e prea departe. Chiar şi în acest moment, omul se poate întoarce spre calea normală, a echilibrului şi a bunului simţ. Atunci roata destinului se va roti în favoarea sa. Unii se cred a fi egali lui Dumnezeu şi au în ei sentimentul puterii absolute - sentimentul puterii de a decide soarta altui om, aşa cum fac tâlharii, asasini sau violatorii - care este semnul cel mai clar a influenţei lucifericului în om. La fel simt, din păcate, şi unii şefi sau patroni din ziua de astăzi, care se joacă cu destinele oamenilor, nerespectându-şi contractele scrise sau verbale pe care le-au încheiat, sau obligând, de exemplu, femeile să treacă prin paturile lor. Treptat, semnele se înmulţesc, micile neplăceri ale vieţii se înteţesc, micul şef sau patron "şmecher" se simte încă "tare", dar semnele vremurilor bat la poartă. Şi, nu de puţine ori, deloc întâmplător, auzi că un şef sau un patron atotputernic, tiranic, "şmecher", "ţepuitor" sau cu "talente" erotice deosebite a avut un accident de maşină sau o boală oarecare - care nu au nimic în comun cu specificul activităţilor cotidiene. Dacă micile necazuri ale vieţii - de exemplu, banalele accidentele de circulaţie sau bolile trecătoare -, nu au darul de a cuminţi un om, atunci, ca împinşi de un resort nevăzut şi neştiut, la poarta vieţii se adună nori negri. Şi, pentru că tot am vorbit despre micile neplăceri ale vieţii, despre banalele accidentele şi boli fără răsunet deosebit - sau chiar despre amenzile plătite agentului de circulaţie -, trebuie să spunem că, departe de a fi întâmplări gratuite sau minore, sunt avertismente serioase că lucrurile nu sunt în ordine. Succesul în afaceri, care se ridică unora la cap, generază sentimentul de atotputernicie şi superpotenţă, de a dispune de alţii după pofta inimii, uitând, de exemplu, că angajata adusă în pat nu se prostituează de amorul artei, ci pentru a-şi păstra locul de muncă, pentru a avea ce mânca şi a-şi creşte copii. Succesul în afaceri, care generează sentimentul superpotenţei, este cel ce, de regulă, determină şi depăşirea vitezei legale sau neacordarea priorităţii, căci, nu-i aşa, legile rutiere sunt doar pentru alţii, pentru "ceilalţi", pentru proşti - iar acesta este primul pas spre catastrofă. În momentul în care vezi un bolid ultimul răcnet, gonind nebuneşte pe străduţe întortochiate, poţi fi convins că, undeva, la un colţ sau la o intersecţie, pândeşte cineva sau ceva nevăzut, necunoscut...     
Situaţia este foarte gravă în cazul oamenilor care încalcă porunca lui Dumnezeu: să nu ucizi. Ucigaşii - este vorba despre autorii direcţi, dar şi despre autorii morali ai crimelor: cei care dau ordinele - suferă o transformare aurică dramatică. În momentul comiterii crimei, făptaşului îi dispar straturile aurei exterioare;  practic, el nu mai are corp emoţional, corp astral ori corp mental, fiind învăluit într-un corp auric de culoare neagră, format din mai multe sfere negre, lucioase. Luciul unui corp auric de culoare neagră are o fascinaţie stranie, fiind capabilă de a induce privitorului clarvăzător o paralizie temporară. Corpul auric de culoare neagră este emanaţia directă a fiinţelor luciferice. În cazul în care încalcă porunca lui Dumnezeu, omul este, pur şi simplu, cotropit auric de Cei cu ochii negri - fiinţele luciferice. Şi la sinucigaşi, straturile aurei exterioare dispar scurt timp înainte de suicid, iar omul este învăluit într-un ovoid auric, format din culori întunecate, care dau o senzaţie de răceală şi de însingurare. La sinucigaşi mai are loc şi un alt fenomen dramatic, în momentul în care dispar structurile aurei exterioare, iar ovoidul întunecat - corpul auric de culoare neagră - pune stăpânire pe om, Cei cu ochii negri - fiinţele luciferice - se manifestă cu putere. În acele momente, sufletul devine prizonier în cochilia aurică întunecată, iar omul intră ca într-o ceaţă densă, care-l paralizează. În momentul în care omul a luat, afectiv şi mental, decizia de a se sinucide, devine prizonier în cochilia întunecată indusă de către fiinţele luciferice. Cu câteva momente înaintea actului sinuciderii, omul devine aproape paralizat. El reacţionează ca un pasager închis într-un automobil care se îndreaptă spre o prăpastie. Deşi ar vrea să sară din mers în al doisprezecelea ceas, nu-l mai ajută nimeni, iar sufletul priveşte cu groază, din planul său cuantic, cum Chipul domnesc al omului este batjocorit în cel mai înjositor mod. După moarte, atât la ucigaşi, cât şi la sinucigaşi, sufletul este furat de către fiinţele luciferice, iar omul - corpul duh - trebuie să se îndrepte spre un loc întunecat... Raporturile celui care se sinucide cu Fiii Luminii, cu proprii  săi Îngeri Veghetori şi cu Iisus Hristos devin dramatice. Dacă, în decursul existenţei cotidiene, indiferent de împrejurări, Fiii luminii, Îngerii Veghetori şi Iisus Hristos ajută omul în cele mai diferite situaţii - oamenii cu probleme serioase fiind, de altfel, cei mai monitorizaţi -, în cazul sinuciderii, problemele se complică.Un Înger Veghetor, Îngerul Gabriel sau altă orice fiinţă angelică posedă capacitatea ontologică de a "monitoriza" o fiinţă umană, oriunde în Terra aurica. Nimic nu scapă percepţiei îngereşti, care este dincolo de tot ce-şi poate imagina un om. Acelaşi lucru se poate afirma, fireşte, şi cu privire la Iisus Hristos - cu atât mai mult. În cazul în care omul se sinucide, el dispare pur şi simplu din raza de percepţie şi de acţiune a fiinţelor dirigitoare cosmice, ceea ce depăşeşte capacitatea omenească de înţelegere !!!

Hirotonia

Şi hirotonia, "ungerea" unui preot creştin, necesită o ceremonie în lumea eterică precum şi acordarea unui însemn auric de către fiinţele angelice. În afara ceremoniei din planul material, în paralel, se realizează şi o ceremonie la nivelul lumii eterice. În cadrul acestei ceremonii are loc ungerea efectivă a omului, la nivelul corpului sufletului, de către Îngerul Gabriel, cu o pastă verzuie, în trei locuri: pe frunte, în dreptul chakrei inimii şi în dreptul chakrei maron, a orgoliului. În urma ungerii frunţii, peceţile aflate la nivelul corpului sufletului - pe ochi, urechi, nas şi gură - se subţiază sau, uneori, se şterg. Mulţi preoţi pot deveni canale prin care se manifestă înaltele fiinţe diriguitoare; ei pot realiza exorcisme sau vindecări. Unii preoţi pot vorbi în Numele Domnului, devenind intermediari între Iisus Hristos şi oameni. Ei sunt aşa-numiţii Vorbitori în Numele Domnului. Acesta este motivul pentru care unii monahi sau preoţi spun vorbe cu tâlc, adevărate taine, de neînţeles prin intermediul mentalului. Şi preoţii pot avea podoaba stăpânirii sociale, la fel ca şi persoanele "civile". Ceea ce diferă este doar nivelul energetic. La preoţi, podoaba stăpânirii sociale are tot forma unui pentagon, care are în interior alte pentagoane. Strălucirea podoabei stăpânirii sociale este mult mai intensă la preoţi decât la laici; are culoarea sângelui, iar sunetul este asemănător unei trâmbiţe ce sună continuu. Nici o fiinţă luciferică nu poate rămâne mai mult de aproximativ 30 de secunde în jurul unui om care posedă un astfel de însemn auric, fără a începe să se destrame precum un geam spart.     Cununile, peceţile şi siglele, departe de a fi ceva atât de misterios cum ar părea la prima vedere sunt, în concluzie, structuri energetice de diferite forme, luminozităţi, culori şi mirosuri, care au rolul de a acorda omul la lucrările pe care trebuie să le desfăşoare. Cununile, peceţile şi siglele au o funcţionalitate asemănătoare cu cea a unor vane sau robineţi, care reglează debitul unui şuvoi de apă. Şuvoiul de apă trebuie reglat pentru a nu inunda un vas mic ori pentru a umple rapid un vas mare. Asemănător, energia omului este uneori prea mare, alteori prea mică şi trebuie reglată corespunzător. Particularităţile aurice sunt acordate doar de fiinţele îngereşti cu răspunderi într-un domeniu sau altul al cosmosului. Totuşi, iar acesta este un fapt deosebit de important, nici o particularitate aurică nu elimină liberul arbitru al omului. Ele nu instituie o stare de fapt, ci doar o consfinţesc. În lumea materială, omul este liber să facă ce doreşte şi nimeni nu-l poate împiedica. Omul mai întâi făptuieşte ceva, iar fapta sa are la bază doar liberul arbitru.Să spunem că un om termină o şcoală şi doreşte să se angajeze într-un loc de muncă. Înaintea terminării şcolii, omul respectiv susţine un examen de promovare, iar apoi primeşte o diplomă. Acelaşi fapt are loc şi la nivelul cosmosului spiritual. Pe baza meritelor sale, deci a faptelor anterioare, omul primeşte o particularitate aurică - o cunună, o pecete sau o podoabă. Particularitatea aurică consfinţeşte o stare de fapt, dar nu o instituie. Ceea ce instituie respectiva stare de fapt sunt doar faptele, cele care dau adevărata măsură a omului. Să spunem că, după ce a absolvit o şcoală, un om doreşte să ocupe o funcţie într-o instituţie şi munceşte în mod cinstit pentru a o ocupa. Şefii instituţiei - cei care decid promovarea - hotărăsc că persoana în cauză este aptă pentru a ocupa funcţia respectivă, iar atunci, printr-o mică ceremonie, care uneori se rezumă la anunţarea publică a promovării, consfinţesc evenimentul.Paralel cu ceremonia din lumea fizică, cu un decalaj de cel mult trei secunde, are însă loc o ceremonie în lumea eterică. La această ceremonie, omului în cauză i se acordă un însemn auric: o siglă, o pecete sau o podoabă. Nu podoaba sau sigla îl înalţă pe om într-o funcţie, ci meritele sale - activitatea generată de liberul său arbitru. Astfel, nu fiinţele îngereşti decid peste capul omului, ci omul în cauză decide prin manifestarea liberului său arbitru. Fiinţele îngereşti consfiinţesc doar o stare de fapt, dar nu o instituie. Acordarea podoabei, siglei ori cununii are doar rolul de a acorda energetic omul - ca putere şi tărie - cu noua sa misiune, obţinută prin propriul său efort. După promovare, în mod firesc, structura aurică a omului rămâne aceeaşi, dar misiunea pe care trebuie să o îndeplinească necesită un surplus energetic - de putere şi tărie, după cum spun fiinţele din lumea eterică. Doar un om dotat cu o putere şi tărie corespunzătoare poate îndeplini în condiţii optime o activitate. Astfel, particularitatea aurică poate suplini deficienţa omului. Omului i se conferă astfel un însemn, o putere şi o autoritate, prin care se poate manifesta ca şef în noile condiţii. Dacă omul ar fi suficient de evoluat, n-ar mai avea nevoie de podoabe, cununi ori peceţi.Desigur, atunci când un om greşeşte, i se retrage particularitatea aurică. El poate continua să îndeplinească funcţia respectivă, dar nu mai are autoritate, putere şi tărie. Pentru un om căruia i s-a retras o particularitate aurică există două posibilităţi. Prima posibilitate este de a se redresa. A doua posibilitate este de a-şi continua activitatea, în condiţiile în care nu mai posedă podoaba acordată de către fiinţele îngereşti din Ierahia Fiilor Luminii.În acest ultim caz, lucrurile se complică: pierzând podoaba, omul alege o altă pantă evolutivă. Dar această pantă evolutivă nu urcă, ci coboară. La prima nedreptate pe care o face, omul primeşte contra-podoaba fiinţelor luciferice. În acel moment, totul capătă o întorsătură nefastă, iar omul în cauză începe să coboare.

Podoaba stapanirii

Se crede, de obicei, că oamenii pot realiza singuri anumite activităţi şi că pot urca prin propriile lor forţe treptele realizării sociale. Observăm, astfel, cum un politician, un preot, un om de afaceri - patron sau angajat al unei firme - urcă treptele realizării profesionale, devenind din ce în ce mai apreciat, mai bogat şi mai puternic. Totuşi, ceea ce se desfăşoară în lumea materială nu trebuie rupt de ceea ce se petrece în lumea eterică. Orice eveniment terestru este pregătit cu mult timp înainte, iar urcarea progresivă a scării sociale presupune dobândirea unor capacităţi specifice.Pentru ca un om să poată urca pe o treaptă nouă a realizării sale profesionale sau sociale este necesară o "cercetare a inimii", prin depăşirea căreia poate dovedi că este apt pentru a ocupa o funcţie importantă. "Cercetarea inimii" se face de către fiinţele angelice, iar urcarea pe o nouă treaptă a realizării sociale are loc în urma unei ceremonii, care se realizează în lumea eterică. Omul face parte din cosmos, iar societatea umană este integrată legilor cosmice, astfel încât, cel puţin la nivel de principiu, urcarea scării sociale trebuie să se realizeze, în conformitate cu normele cosmosului. Faptul că, ulterior, oamenii nu se pot menţine prea mult fără să calce strâmb în funcţiile în care au fost investiţi este o altă problemă, care nu mai ţine de legile cosmice, ci de liberul arbitru al omului. Scopul principal al evoluţiei societăţii nu este ceea ce se crede astăzi, adică propăşirea economică a unor "aleşi"; evoluţia societăţii nu se realizează doar de dragul banilor sau de dragul îmbogăţirii unora pe seama altora. Istoria socială a umanităţii, departe de a fi bazată pe jocuri ale hazardului, este structurată în aşa fel încât fiecare individ care ocupă o funcţie importantă în lumea oamenilor să participe la bunăstarea tuturor. Societatea omenească este structurată pe funcţii, nu pe indivizi. Oamenii, în virtutea liberului arbitru, a dorinţei sau a ambiţiei personale pot ocupa o perioadă de timp anumite funcţii în organigrama societăţii omeneşti. Dar, pentru aceasta trebuie să fie acceptaţi şi de către instanţele cosmice. În lumea oamenilor, în momentul încheierii unui ciclu de pregătire sau în urma absolvirii unei şcoli se dau examene, iar omul primeşte diploma, care este rezultatul muncii sale. Pe baza acestei diplome, el poate ocupa o funcţie publică şi, ulterior, pe baza meritelor sale, poate urca treptele realizării profesionale. Aceasta este valabil în toate profesiile, pentru toate categoriile socio-profesionale: medici, avocaţi, militari, politicieni, oameni de afaceri, preoţi. Totuşi, pentru a accede la o anumită funcţie socială, omul trebuie să fie în rezonanţă cu acea funcţie. De regulă - ca stare aurică naturală -, oamenii nu sunt acordaţi energetic cu nici o funcţie, iar pentru a putea ocupa funcţia respectivă este necesară acordarea unui însemn energetic suplimentar. Acel însemn auric suplimentar are tocmai rolul de a ridica nivelul energetic al unui om, pentru a fi în acord cu o funcţie socială. În acest scop, paralel cu ceea ce se petrece în lumea materială, pentru a ocupa o funcţie oarecare, omul primeşte în urma unor ceremonii desfăşurate în lumea eterică anumite însemne aurice. Cel mai important însemn auric care se acordă unui om aflat în exerciţiul funcţiunii sale sociale este podoaba stăpânirii sociale.Podoaba stăpânirii sociale este un însemn energetic care se pune la nivelul corpului sufletului. În general, această podoabă se pune în urma unei "cercetări a inimii", iar rolul ei principal este de a ridica rezonanţa energetică generală a omului, pentru a se putea integra noii sale misiuni. Prin această podoabă, Îngerii Veghetori potrivesc rezonanţa omului respectiv cu lucrarea ce intră în atribuţiunile funcţiei. Ca însemn auric, podoaba stăpânirii sociale are forma unui pentagon ce include mai multe pentagoane interioare; toate aceste forme aurice emit culori, sunete şi mirosuri diferite, în funcţie de misiunea pe care omul o are de îndeplinit.Podoaba stăpânirii sociale se pune în dreptul inimii fizice. Privită de departe, ea este, întrucâtva, asemănătoare unei stele de şerif. În cazul în care cade în ispită - şi, din păcate, în zilele noastre, foarte mulţi oameni cad în ispită - omului i se ia podoaba stăpânirii sociale, chiar dacă el continuă să mai îndeplinească funcţia respectivă. Astăzi, în funcţiile importante din organigrama societăţii - directori, manageri, şefi de şantiere, de instituţii etc - există mulţi oameni lipsiţi de podoaba stăpânirii sociale care au "clacat", dar care continuă să ocupe funcţiile respective. Unii dintre ei şi-au pierdut poadoaba chiar în momentul în care au făcut prima "şmecherie" şi au uitat faptul că nu sunt puşi în funcţii importante pentru îmbogăţirea proprie. Când omul cade în ispită, podoaba stăpânirii sociale îi este retrasă. În termen de trei zile, Îngerii Veghetori transmit podoaba altui om. Omul căruia i s-a retras podoaba simte că a pierdut ceva foarte important şi trebuie să facă eforturi uriaşe pentru a nu se prăbuşi sub influenţa fiinţelor luciferice. Deşi continuă să rămână în funcţie sau continuă să facă afaceri la fel ca înainte, situaţia lui devine dintr-o dată precară. În cazul în care continuă să comită ilegalităţi sau să-i asuprească pe alţii, declinul omului respectiv se accentuează brusc, iar sfârşitul - falimentul sau plata pentru faptele sale -nu este prea departe. Datorită influenţei fiinţelor luciferice, Dree, omul care a pierdut podoaba respectivă are tendinţa de a se răzbuna pe cei pe care-i consideră vinovaţi de eşecurile sale. Unii pot recurge la molestări fizice, alţii la crimă, alţii la sinucidere, în toate aceste cazuri, aura lor suferă un proces de transformare extrem de dramatic. Adeseori, în momentul în care Fiii Luminii iau podoaba, ca o reflectare inversată, fiinţele luciferice pun omului propria lor podoabă - contra-podoaba luciferică - care o înlocuieşte pe prima, în aceste condiţii, omul respectiv ajunge să lucreze pentru fiinţele luciferice. În aceste condiţii, curg onorurile, cinstirea şi gloria, creşte şi averea personală, dar omul în cauză nu mai este decât un pion manipulat de fiinţele luciferice.

Siglele

Alt tip de particularităţi aurice sunt siglele. Precum podoabele şi cununile, siglele nu fac parte din structura aurică a omului. Ele sunt acordate de către fiinţele îngereşti unor oameni care devin astfel capabili să le manifeste o parte din caracteristicile fiinţiale. Siglele au aceleaşi caracteristici - luminozitate, culoare, miros şi sunet - ca şi trupurile de lumină ale fiinţelor îngereşti care le-au acordat. Siglele sunt mici pete energetice, de forma unor cornete luminoase, de aproximativ 10 centimetri lungime, care emit lumini multicolore; ele sunt situate în dreptul chakrelor, dar la nivelul corpului sufletului. În unele cazuri, siglele apar în partea din spate a corpului, acolo unde se află aspectul de voinţă a chakrelor, iar în alte cazuri apar în partea din faţă a trupului, acolo unde se află aspectul de recepţie a chakrelor. Siglele au imprimată o mişcare de rotaţie foarte rapidă.Siglele apar în urma încheierii unor pacte. Culoarea siglei indică fiinţa angelică cu care persoana respectivă a încheiat, conştient sau inconştient, pactul. Inconştient, în acest caz, înseamnă că persoana respectivă a încheiat pactul în vis, în timpul somnului, iar personalitatea diurnă, omul aflat în stare de veghe, nu cunoaşte acest fapt.
În funcţie de caracteristicile energetice generale - culoarea, sunetul  şi mirosul - ale unei sigle, se poate determina cărei categorii de fiinţe îi aparţine. În funcţie de aceste influenţe, există patru mari tipuri de sigle: siglele ce provin de la fiinţele angelice {Hemin Hem), siglele ce provin de la fiinţele luciferice (Dree), siglele ce provin de la fiinţele demonice (Lorehh) şi siglele fiinţelor prometeice tehnologizate din lumea eterică (Ment). Siglele fiinţelor angelice sunt prinse, în general, în partea din faţă a trupului, care sunt aspectele de primire sau de recepţie ale chakrelor. Spre deosebire de siglele puse de celelalte tipuri de fiinţe, siglele fiinţelor angelice nu anulează liberul arbitru al omului, iar omul nu ştie că le posedă. Prin intermediul acestor sigle, oamenii primesc influenţe de la fiinţele angelice. Oamenii recepţionează aceste influenţe prin intermediul chakrelor de recepţie, din faţă, şi le pun în aplicare prin chakrele de voinţă, din spate, prin exercitarea liberului arbitru. Datorită faptului că fiinţele angelice acţionează prin siglele dispuse în dreptul chakrelor din faţă, prin care omul recepţionează, înseamnă că chakrele de voinţă, dispuse în partea din spate a corpului, sunt libere de orice influenţă; în acest mod, oamenii înşişi decid cum şi în ce fel îşi pot folosi darurile primite prin intermediul siglelor.    
 Cele mai des întâlnite sigle ale fiinţelor angelice sunt: sigla Îngerului Rafael - sigla vindecătorilor -, sigla Îngerului Mihail - sigla persoanelor care fac minuni prin manifestarea puterii - sigla Fecioarei Maria, care apare la persoanele care au capacitatea de a alina durerile celorlalţi. Practic, siglele fiinţelor angelice conferă oamenilor care le poartă, în anumite momente, capacităţi specifice. Astfel, prin purtătorii unor sigle, fiinţele angelice acţionează beneficia rugăciunea oamenilor. În condiţiile în care sunt purtători ai unor sigle, unii oameni devin capabili să ofere semenilor răspunsuri adecvate la  problemele   care-i   frământă. Proverbul   neaoş "gura păcătosului adevăr grăieşte" are o solidă fundamentare aurică, unii oameni fiind, într-adevăr, capabili să dea răspunsuri sau rezolvări ingenioase Ia unele probleme aparent de nerezolvat. Se întâmplă multor oameni să audă de la persoane de la care nu s-ar fi aşteptat, de la persoane care nu au o capacitate intelectuală prea mare sau, pur şi simplu, pe stradă, în cadrul unei discuţii auzită "întâmplător", răspunsul pe care-l aşteptau de multă vreme. Se poate întâmpla cuiva ca, în cazul unei discuţii cu o cunoştinţă oarecare, care să nu fi fost informată în prealabil, să obţină prin gura acesteia răspunsul la o problemă. Dacă toţi am fi atenţi la ce se întâmplă sau la ce se spune în jurul nostru am primi răspuns la multe din problemele care ne preocupă. În acest context, există şi persoane capabile să-şi dea singure răspuns la problemele care le frământă - fie probleme practice; de exemplu, dacă să cumpere o casă, o mobilă, dacă să accepte un loc de muncă sau să părăsească un loc de muncă - prin tehnici simple. Astfel, se poate deschide la întâmplare Biblia, în special Noul Testament, şi se poate citi un pasaj sau o frază alese aleatoriu. Analizând fraza respectivă, se poate căpăta mesajul dorit. Există însă multe cazuri dramatice în care influenţele unei fiinţe angelice se fac simţite prin purtătorii unor sigle, care nu sunt prin nimic ieşiţi din comun. Dimpotrivă.Eugen a fost martor la un eveniment în care purtătorul unei sigle, prin simpla sa prezenţă, a rezolvat în mod fericit o situaţie delicată de viaţă şi de moarte. Evident, purtătorul acelei sigle nu era conştent de darul pe care-l purta. Cu ceva timp în urmă, la un spital, a fost adusă o fetiţă de 9 ani, rănită grav într-un accident. După cum arăta aura fetiţei, karma nu era prea mare şi nici nu erau prezente semnele care ar fi trebuit să indice moartea iminentă. De asemenea, aura părinţilor era destul de curată - aura unor oameni normali, drepţi, care nu indica prezenţa unor noxe karmice pe linie de familie. Totuşi, în scurt timp, starea sănătăţii fetiţei s-a agravat; aura exterioară şi părţile trupeşti accidentate arătau din ce în ce mai rău. Alături de fetiţă, părinţii vegheau şi se rugau neîncetat. Totuşi, după trei zile, din punct de vedere medical, fetiţa a fost declarată decedată şi urma să fie dusă la morgă. În acele momente, Eugen a simţit influenţa Îngerului Rafael, influenţă care poate fi remarcată datorită stării speciale care o provoacă la cei din jur. Surprins, Eugen a întors capul şi nu a văzut decât un brancardier bătrân, mirosind puţin a alcool, cu nasul roşu. Eugen era uimit şi nu-i venea să-şi creadă ochilor: din aura bătrânelului brancardier cu nasul roşu emana parfumul, strălucirea aurică şi sunetul melodios al Îngerului Rafael, emise de sigla corespunzătoare. În momentul în care bătrânul brancardier s-a apropiat, întregul trup şi întreaga aură ale fetiţei au fost învăluite de parfumul, culoarea şi melodia specifică Îngerului Rafael. În mai puţin de o oră fetiţa şi-a revenit, vorbea cu părinţii şi le cerea suc de mere, băutura care-i plăcea cel mai mult. Fetiţa a povestit apoi părinţilor visul pe care l-a avut: se juca cu mingea şi, deodată, s-a murdărit cu noroi. A început să plângă cu sughiţuri, apoi a venit o femeie învăluită într-o lumină minunată şi cu faţa din zăpadă, cu părul lung şi alb prins într-o diademă de foc, cu ochii mari din lumină şi a spălat-o de noroi cu un buchet de flori, frumos mirositor, umed de rouă. Practic, în anumite momente, sigla Îngerului Rafael pe care o purta bătrânul brancardier se activa brusc şi puterea revărsată prin ea în lumea oamenilor îşi făcea efectul. Bătrânul brancardier devenise alcoolic pentru că, spunea el, durerea copiilor pe care-i vede prin spitale îi arde pieptul.Bineînţeles că medicii au zâmbit cu superioritate, convinşi că ştiinţa lor a avut într-un final efectul scontat, iar părinţii fetiţei s-au bucurat de minunea dumnezeiască care le-a înviat, pur şi simplu, fetiţa. Bătrânul brancardier, fericit că pieptul nu-i mai arde, sa întors la sticluţa lui de vin ieftin şi a sărbătorit singur evenimentul, aşa cum se cuvine.Dumnezeu răspunde întotdeauna la rugile oamenilor; căile Lui sunt într-adevăr neştiute, iar cererile oamenilor se rezolvă într-un mod pe care oamenii nu pot să-l bănuiască. Problemele se rezolvă nu în momentele alese de oameni, ci în felul neştiut şi tainic ales de Dumnezeu. Şi poate că, cu altă ocazie, un alt copil, care va sta suspendat între cer şi pământ în lunga agonie ce precede morţii, va fi atins de bătrânul brancardier cu nasul roşu; atunci, din nou, medicii vor fi convinşi de superioritatea ştiinţei lor, iar părinţii vor pleca fericiţi împreună cu copilul tămăduit prin minunea dumnezeiască, care acţionează, ca de obicei, neştiut şi tainic...

Podoabele

Dintre particularităţile aurice care se acordă persoanelor cu funcţii publice importante, podoaba domniei se acordă conducătorilor de stat, regilor sau preşedinţilor numai pe durata domniei sau a mandatului. Podoaba domniei constă într-un cerc energetic luminos ce pare din foc, strălucitor, care este pus deasupra capului persoanei care îndeplineşte funcţia de conducător al unui stat.Acordarea podoabei domniei se produce în momentul în care conducătorul de stat depune jurământul în cadrul ceremonialului din lumea materială.Paralel cu ceremonialul din lumea materială, fiinţele angelice cu atribuţiuni desfăşoară un ceremonial în lumea eterică. La ceremonie, fiinţele îngereşti sunt conduse de Îngerul Gabriel. De asemenea, la ceremonie participă mai multe fiinţe omeneşti care se manifestă în lumea eterică, aflate în subordinea Spiritului poporului. La sfârşitul ceremoniei de investire, în prezenţa tuturor fiinţelor prezente, Îngerul Gabriel pune podoaba domniei deasupra capului noului conducător sau şef al statului.Începând din momentul investirii, podoaba domniei rămâne deasupra capului persoanei repective, undeva la nivelul cuantic al corpului mental. De la depărtare, podoaba domniei se vede ca un cerc de foc situat deasupra capului conducătorului. În cazul în care conducătorul statului greşeşte grav, i se ia podoaba domniei.     
Altă particularitate aurică, podoaba stăpânirii, se acordă unor preoţi de rang înalt. Podoaba stăpânirii este acordată, în urma unei ceremonii eterice, preoţilor care au în păstorire un lăcaş de cult. Podoaba stăpânirii are forma unui cerc luminos, ca de foc lichid, ce este pus deasupra capului preoţilor care au în păstorire un lăcaş de cult. Podoaba stăpânirii este acordată în momentul ceremoniei religioase a investirii în funcţie. Persoana în cauză păstrează această podoabă doar pe durata îndeplinirii mandatului. În cazul în care greşeşte grav i se ia podoaba şi se acordă altei persoane, în termen de trei zile.Altă particularitate aurică, podoaba puterii, care se acordă foart rar, reflectă Voia lui Iisus Hristos în lumea oamenilor. Ea este acordată numai întâilor-stătători ai Bisericilor ortodoxe naţionale, Patriarhii, foarte probabil şi Episcopilor sau altor conducători din sânul Bisericii catolice.Podoaba puterii se pune deasupra capului omului în cauză, în cadrul unei ceremonii speciale ce se desfăşoară în lumea eterică. În cadrul ceremoniei, Podoaba puterii este acordată, personal, de către Iisus Hristos.Podoaba nevăzută a înaltelor personaje care, în lumea oamenilor, au şansa de a conduce Biserici statale sau suprastatale nu este circulară precum în cazul şefilor de state, ci triunghiulară. Podoaba puterii are forma unui triunghi, care emite o luminozitate intensă. Podoaba puterii emite două culori, care pot fi regăsite în Trupul de lumină al lui Iisus Hristos în lumea eterică: culoarea metalului topit şi culoarea argintie (culori asemănătoare razelor Soarelui la răsărit şi la asfinţit: Alfa şi Omega). Între cele două culori apar neîncetat fulgere strălucitoare. Uneori, interiorul triunghiului se colorează în auriu, iar alteori se decolorează, în funcţie de râvna fiecăruia dintre înainte-stătătorii Bisericilor de a împlini Voia lui Iisus Hristos şi de a pune în aplicare iubirea universală, principiul etern pe care este întemeiat creştinismul.     
Podoaba cârmuirii este un însemn auric unic. Această podoabă, se spune în lumea eterică, este rânduită chiar de către Dumnezeu: HAUTI. Ea este acordată unei singure fiinţe umane: Suveranului Pontif- Papa. Spre deosebire de celelalte podoabe, care au forma unui cerc sau a unui triunghi, podoaba nevăzută acordată Suveranilor Pontifi are forma unui poligon, fiecare colţ al poligonului reprezentând câte o facţiune din sânul Bisericii catolice. De la depărtare, această podoabă arată ca o cunună de spini. La fel ca şi celealte podoabe nevăzute, podoaba nevăzută acordată Suveranilor Pontifi stă deasupra capului, la nivelul corpului eteric exterior. Când Suveranul Pontif se roagă sau oficiază personal slujba, din fiecare colţ al poligonului neregulat se formează mii de fulgere luminoase. Simultan se aud mii şi mii de voci, care vorbesc neinteligibil precum marea înfuriată, iar mai presus de toate, o Voce foarte puternică şi gravă se aude ca bubuitul unui tunet. Aurele oamenilor din jur încep să emită mirosuri de tămâie şi de cărbuni încinşi.La începutul unei slujbe, realizată chiar de către Suveranul Pontif, podoaba cârmuirii pare alcătuită numai din energii ce emit culori în care predomină cenuşiul şi griul. Din ea ies jerbe întunecate, urât mirositoare şi sunete lipsite de armonie. Pe parcursul slujbei, energiile întunecate se transformă rapid într-o energie de culoare argintie, extrem de clară, ce se propagă, începând de la podoaba nevăzută, pe o rază de zeci de metri în jur. Această energie argintie luminează ochii şi feţele oamenilor doar la nivelul corpului sufletului, fără a atinge celelalte corpuri aurice. Vocea, care se auzea ca un bubuit de tunet, se transformă într-o şoaptă dulce, ca şoapta lină a mamei care leagănă copilul. Venit parcă de departe, de foarte departe, se aude un susur suav de izvor. Simultan, se simte un miros plăcut de trandafiri, urmat de mirosul de pâine caldă abia scoasă din cuptor şi de mirosul de vin curat din struguri.În timpul slujbei săvârşite de către Suveranul Pontif, cei care stau în preajmă nu simt setea sau foamea, iar o pace adâncă pune stăpânire pe sufletul lor. Acesta este singurul mod în care sufletul omului se poate odihni. Această odihnă temporară nu trebuie însă confundată cu odihna sufletească stabilă, care se manifestă doar la persoanele care fac parte din Oastea lui Iisus Hristos - acei oameni care lucrează conştient alături de Cercurile nevăzute ale Puterii şi de Iisus Hristos. Aceştia sunt, deocamdată, destul de puţini. Acest fenomen de pace este ceea ce unii mistici numesc Odihna întru Iisus Hristos. Deocamdată, oamenii obişnuiţi nu reuşesc nici măcar să-şi relaxeze trupul - cu atât mai puţin, sufletul. Podoabele nu sunt acordate pentru totdeauna. În cazul în care cel căruia îi este acordată nu este demn de ea şi greşeşte repetat i se ia podoaba. În locul ei apare o culoare întunecată: gri, negru, maron sau cenuşiu, în funcţie de fiinţa luciferică rebelă cu care a simpatizat. Cu toate că îşi pierde podoaba, cel ce practica meseria de preot sau îndeplinea funcţia de şef de stat îşi continuă nestingherit atribuţiile, dar are senzaţia că a pierdut ceva esenţial.Dincolo de importanţa unei funcţii care presupune onoarea primirii unei podoabe nevăzute, rămâne responsabilitatea imensă pentru cel ce o poartă. 
Un eveniment petrecut cu două zile înainte de Revelionul anului 1995 este mai mult decât ilustrativ.La un moment dat al turului de informare prin Terra aurica, Eugen a fost dus undeva, în lumea eterică, într-un loc foarte umed şi rece, dar extrem de parfumat. În acel loc, unde nu era cer sau pământ, nu era spaţiu sau timp, deasupra unui hău, părea că este suspendată o stâncă roşie de culoarea sângelui, pe care creşteau tot felul de flori şi fructe. De pe fructele minunate picurau stropi de apă parfumată; picurând din petală în petală, stropii emiteau o muzică ce se auzea până departe, ca un ecou prelungit.În mijlocul acestui peisaj feeric, care avea cam 200 de metri în diametru, era aşezată o masă aşternută parcă pentru un banchet. În dreptul fiecărui scaun erau aşezate tacâmuri cu bucate şi câte un sfeşnic cu lumânări aprinse. Erau, în total, cinci sfeşnice. Fiecare sfeşnic avea şapte braţe. Scaunele, ce păreau construite dintr-un abur auriu, erau ocupate de oameni - de fapt, de suflete de oameni (oameni care se manifestă în corp sufletesc).Este demn de remarcat faptul că oameni manifestaţi doar în corp sufletesc nu se întâlnesc prea des în Terra aurica. Singura ocazie în care poate fi observat un înveliş sufletesc autonom are loc în procesul morţii, când, pe parcursul câtorva secunde, sufletul se separă de corpul eteric şi de trup. Faptul că la acea masă puteau fi observaţi, prin clarvedere de către Eugen, oameni manifestaţi în corpul sufletesc, indică faptul că este vorba despre o alchimie tainică, în care sufletele sunt desprinse de corpurile eterice şi de trupurile oamenilor respectivi - care, în acele momente, dorm în paturile lor. Explicaţia acestei stări de fapt a fost dată de către atotprezentul Înger Gabriel, care a ţinut să precizeze faptul că trupurile acestor oameni nu au murit, ci dorm. Eugen, împreună cu Călăuza sa, Îngerul Gabriel, erau aşezaţi în penumbră, cam la zece metri distanţă de locul unde se petreceau evenimentele.Unii dintre cei prezenţi la masă tremurau destul de tare (păreau că dârdâie de frig, dar frigul era interior, moral sau psihic, nu fizic), iar lumina emisă de sfeşnicul aşezat în faţa lor, pe masă, abia mai pâlpâia. În schimb, la alţii, sfeşnicul pâlpâia mai puternic. Lumina din sfeşnice indică, după câte se pare, lumina sufletului; cele şapte braţe ale sfeşnicului sunt reflectările chakrelor. Parcă de nicăieri, instantaneu, a apărut Iisus Hristos Cel Viu în Trupul de Slavă. Din pieptul lui Iisus Hristos emana o lumină extrem de intensă, iar aura sa era mirifică. Apropiindu-se de cei aflaţi la masă, Iisus Hristos a mustrat cu vocea lui blândă, dar fermă, sufletele închinate Lui, care primiseră Podoaba domniei, căci acei oameni erau înalţi prelaţi. Arătându-l pe Iisus Hristos, Îngerul Gabriel a rostit următoarele cuvinte: "Iată-L pe Cel care ascultă şi vede toate şi nu judecă decât după inima fiului femeii".     
Printre altele, Iisus Hristos a rostit celor prezenţi la masă următoarele cuvinte: "Cu toţii sunteţi fiii lui HAUTI; încetaţi să mai judecaţi după faţa semenilor voştri. Faceţi ce V-am poruncit şi, iată, cele două porunci: mângâiaţi-i pe săracii Mei şi strigaţi să li se facă dreptate! " Mustrarea Sa a avut un efect teribil asupra tuturor, căci o mare ruşine a acoperit sufletele celor prezenţă. Un amestec de culori întunecate părea că emană din corpurile sufleteşti ale celor aşezeţi la masă. Toţi cei prezenţi au început să plângă, căci nici unul nu respectase cele două porunci sacre. Luat de acolo de către Îngerul Gabriel, Eugen s-a văzut alături de patul unui bătrân care dormea şi care se zvârcolea în somn, plângând. Alături de el, pe un scaun, se afla o sutană de preot. Era unul dintre sufletele prelaţilor prezenţi la masă. Abia după două zile, când Eugen a încetat să mai tremure de emoţia vie produsă de impactul cu un asemenea eveniment, şi-a spus - şi aici folosesc cuvintele sale - că trebuie să fii un tip cu adevărat puternic dacă vrei să te faci preot. Într-adevăr, noi, oamenii "normali" mai greşim şi mai păcătuim în exerciţiul funcţiunii noastre de oameni prinşi în cele lumeşti, şi poate, de multe ori, suntem iertaţi sau ni se trec cu vederea erorile de comportament sau suntem mustraţi părinteşte; pentru prelaţi, mai ales pentru înalţii prelaţi, lucrurile par să stea într-un mod diferit.Diferit şi, mai ales, dramatic în cazul în care, urcând pe scara iearhică, aceştia uită normele de bază ale vocaţiei pe care au ales-o prin liberul arbitru şi prin asumarea liberă a unei responsabilităţi.