Hirotonia

Şi hirotonia, "ungerea" unui preot creştin, necesită o ceremonie în lumea eterică precum şi acordarea unui însemn auric de către fiinţele angelice. În afara ceremoniei din planul material, în paralel, se realizează şi o ceremonie la nivelul lumii eterice. În cadrul acestei ceremonii are loc ungerea efectivă a omului, la nivelul corpului sufletului, de către Îngerul Gabriel, cu o pastă verzuie, în trei locuri: pe frunte, în dreptul chakrei inimii şi în dreptul chakrei maron, a orgoliului. În urma ungerii frunţii, peceţile aflate la nivelul corpului sufletului - pe ochi, urechi, nas şi gură - se subţiază sau, uneori, se şterg. Mulţi preoţi pot deveni canale prin care se manifestă înaltele fiinţe diriguitoare; ei pot realiza exorcisme sau vindecări. Unii preoţi pot vorbi în Numele Domnului, devenind intermediari între Iisus Hristos şi oameni. Ei sunt aşa-numiţii Vorbitori în Numele Domnului. Acesta este motivul pentru care unii monahi sau preoţi spun vorbe cu tâlc, adevărate taine, de neînţeles prin intermediul mentalului. Şi preoţii pot avea podoaba stăpânirii sociale, la fel ca şi persoanele "civile". Ceea ce diferă este doar nivelul energetic. La preoţi, podoaba stăpânirii sociale are tot forma unui pentagon, care are în interior alte pentagoane. Strălucirea podoabei stăpânirii sociale este mult mai intensă la preoţi decât la laici; are culoarea sângelui, iar sunetul este asemănător unei trâmbiţe ce sună continuu. Nici o fiinţă luciferică nu poate rămâne mai mult de aproximativ 30 de secunde în jurul unui om care posedă un astfel de însemn auric, fără a începe să se destrame precum un geam spart.     Cununile, peceţile şi siglele, departe de a fi ceva atât de misterios cum ar părea la prima vedere sunt, în concluzie, structuri energetice de diferite forme, luminozităţi, culori şi mirosuri, care au rolul de a acorda omul la lucrările pe care trebuie să le desfăşoare. Cununile, peceţile şi siglele au o funcţionalitate asemănătoare cu cea a unor vane sau robineţi, care reglează debitul unui şuvoi de apă. Şuvoiul de apă trebuie reglat pentru a nu inunda un vas mic ori pentru a umple rapid un vas mare. Asemănător, energia omului este uneori prea mare, alteori prea mică şi trebuie reglată corespunzător. Particularităţile aurice sunt acordate doar de fiinţele îngereşti cu răspunderi într-un domeniu sau altul al cosmosului. Totuşi, iar acesta este un fapt deosebit de important, nici o particularitate aurică nu elimină liberul arbitru al omului. Ele nu instituie o stare de fapt, ci doar o consfinţesc. În lumea materială, omul este liber să facă ce doreşte şi nimeni nu-l poate împiedica. Omul mai întâi făptuieşte ceva, iar fapta sa are la bază doar liberul arbitru.Să spunem că un om termină o şcoală şi doreşte să se angajeze într-un loc de muncă. Înaintea terminării şcolii, omul respectiv susţine un examen de promovare, iar apoi primeşte o diplomă. Acelaşi fapt are loc şi la nivelul cosmosului spiritual. Pe baza meritelor sale, deci a faptelor anterioare, omul primeşte o particularitate aurică - o cunună, o pecete sau o podoabă. Particularitatea aurică consfinţeşte o stare de fapt, dar nu o instituie. Ceea ce instituie respectiva stare de fapt sunt doar faptele, cele care dau adevărata măsură a omului. Să spunem că, după ce a absolvit o şcoală, un om doreşte să ocupe o funcţie într-o instituţie şi munceşte în mod cinstit pentru a o ocupa. Şefii instituţiei - cei care decid promovarea - hotărăsc că persoana în cauză este aptă pentru a ocupa funcţia respectivă, iar atunci, printr-o mică ceremonie, care uneori se rezumă la anunţarea publică a promovării, consfinţesc evenimentul.Paralel cu ceremonia din lumea fizică, cu un decalaj de cel mult trei secunde, are însă loc o ceremonie în lumea eterică. La această ceremonie, omului în cauză i se acordă un însemn auric: o siglă, o pecete sau o podoabă. Nu podoaba sau sigla îl înalţă pe om într-o funcţie, ci meritele sale - activitatea generată de liberul său arbitru. Astfel, nu fiinţele îngereşti decid peste capul omului, ci omul în cauză decide prin manifestarea liberului său arbitru. Fiinţele îngereşti consfiinţesc doar o stare de fapt, dar nu o instituie. Acordarea podoabei, siglei ori cununii are doar rolul de a acorda energetic omul - ca putere şi tărie - cu noua sa misiune, obţinută prin propriul său efort. După promovare, în mod firesc, structura aurică a omului rămâne aceeaşi, dar misiunea pe care trebuie să o îndeplinească necesită un surplus energetic - de putere şi tărie, după cum spun fiinţele din lumea eterică. Doar un om dotat cu o putere şi tărie corespunzătoare poate îndeplini în condiţii optime o activitate. Astfel, particularitatea aurică poate suplini deficienţa omului. Omului i se conferă astfel un însemn, o putere şi o autoritate, prin care se poate manifesta ca şef în noile condiţii. Dacă omul ar fi suficient de evoluat, n-ar mai avea nevoie de podoabe, cununi ori peceţi.Desigur, atunci când un om greşeşte, i se retrage particularitatea aurică. El poate continua să îndeplinească funcţia respectivă, dar nu mai are autoritate, putere şi tărie. Pentru un om căruia i s-a retras o particularitate aurică există două posibilităţi. Prima posibilitate este de a se redresa. A doua posibilitate este de a-şi continua activitatea, în condiţiile în care nu mai posedă podoaba acordată de către fiinţele îngereşti din Ierahia Fiilor Luminii.În acest ultim caz, lucrurile se complică: pierzând podoaba, omul alege o altă pantă evolutivă. Dar această pantă evolutivă nu urcă, ci coboară. La prima nedreptate pe care o face, omul primeşte contra-podoaba fiinţelor luciferice. În acel moment, totul capătă o întorsătură nefastă, iar omul în cauză începe să coboare.