Asphan

Procesul subtil de transformare a celor întunecaţi în Ashpan este destul de complex, dar poate fi înţeles corespunzător doar dacă se are în vedere faptul că toate fiinţele îngereşti se pot manifesta în două ipostaze: ca energii, care reprezintă starea fără formă şi ca entităţi de formă umanoidă. Ca energii, fiinţele îngereşti sunt răspândite în tot universul, precum oxigenul este risipit în atmosferă. Deşi trupul lor este risipit prin tot cosmosul, sub forma unor particule spirituale, fiinţele îngereşti au şi capacitatea de a se manifesta cd fiinţe individuale de formă umanoidă. istoria manifestării Celor întunecaţi a fost descrisă anterior, dar consecinţele acestui proces sunt extrem de importante, astfel că le vom rezuma pe scurt. înainte de apariţia planului cuantic material Cei întunecaţi dormitau în propria lor stare nefastă, de cădere în gol. Această stare nu poate fi experimentată decât în haos, care se află în afara Oceanului de Lumină. Când, în lumea materială, oamenii au început să emită energii pharismah întunecate, prin intermediul liberului lor arbitru, Cei întunecaţi au fost atraşi din haos în planul cuantic material. Acolo au descoperit un teren propice manifestării propriilor caracteristici. Toate caracteristicile lor nefaste sunt contrapartea întunecată a caracteristicilor pe care le aveau înaintea rebeliunii. In momentul rebeliunii, Cei întunecaţi s-au îmbolnăvit, iar caracteristicile nefaste sunt efectul bolii contactate - despărţirea de Dumnezeu.
Fiind atraşi de energiile pharismah întunecate, Cei întunecaţi s-au "înfrăţit" cu oamenii, cucerind aproape întregul plan cuantic material. Ei s-au infuzat în creaţie printr-un dublu proces: ca energii şi ca fiinţe de formă umanoidă. Dublul proces al infuzării Celor întunecaţi în creaţie a fost deopotrivă psihologic, terestru şi cosmic (sau macrocosmic). Din punct de vedere psihologic, procesul este cel cunoscut: energiile pharismah întunecate emise de oamenii întrupaţi i-au atras pe Cei întunecaţi. Prin intermediul oamenilor, Cei întunecaţi au ajuns să stăpânească, la un moment dat, pământul. Şi din punct de vedere terestru, procesul pătrunderii Celor întunecaţi în creaţie a fost menţionat anterior: întunericul a luat locul Luminii, formându-se planul cuantic material şi cosmosul material, în forma în care se prezintă astăzi. Din punct de vedere cosmic (macrocosmic), procesul este ceva mai complicat, dar poate fi urmărit cu uşurinţă în liniile sale generale: materia (sau ceea ce noi numit materie) este formată din energiile cristalizate, dar răspândite în tot cosmosul - amintiri cristalizate sau trecut materializat - ale Celor întunecaţi. Prin intermediul razelor de creaţie, ceea ce s-a desfăşurat la nivelul planului cuantic material, prin emiterea unor energii pharismah de către oameni, a fost proiectat în spaţiul sideral. Cosmosul material este, aşadar, trecut cristalizat -amintirea a ceea ce s-a petrecut cândva. Aglomerările de materie din macrocosmos (ceea ce noi numim găuri negre, son, planete etc) sunt, de fapt, trupurile energetice, cristalizate într-o stare specifică pe care noi o numim materie, ale fiinţelor care s-au răzvrătit. Ceea ce este sus este jos şi ceea ce este jos este sus. Ceea ce este în interior este în exterior şi ceea ce este în exterior este în interior. într-un fel, se poate spune că Hallshithan se manifestă în exterior - în macrocosmos - ca o imensă gaură neagră (blackhole), care are dorinţa de a devora energetic tot cosmosul. Simultan, Haillshithan se poate manifesta fie ca o fiinţă de forma unui imens şarpe solzos, fie într-o formă umanoidă -ultima, datorită simbiozei cu Shantiah. Dacă Hallshithan se poate manifesta atât în formă umanoidă, cât şi ca o imensă gaură neagră ce voieşte să distrugă (să "devoreze") tot ce există, atunci Lucifer se poate manifesta atât într-o formă umanoidă, cât şi ca o stea ("cum ai căzut tu, strălucitoare stea a dimineţii" - se întreba Isaia, unul dintre intuitivii din vremurile de odinioară). Ca o paranteză, aici se poate răspunde la o întrebare pe care mulţi oameni şi-o pun: de ce există două entităţi distincte ale răului, Hallshithan (Shaitan) şi Lucifer, când, de fapt, în tradiţia unanim acceptată, este amintită doar una singură, denumită generic "Cel rău" sau "diavolul" ? De fapt, aşa cum s-a menţionat, există foarte multe entităţi ale răului, astfel că se poate vorbi despre o fiinţă colectivă a răului, formată din nenumărate individualităţi. Fiinţa colectivă a răului este foarte complexă, fiind formată din îngeri rebeli Dree, numiţi draci, din spirite rebele ale naturii Lorehh, denumite demoni, din oameni primordiali ai întunericului, aproape necunoscuţi de concepţiile actuale. Hallshithan nu poarte fi identificat cu Lucifer, pentru că nu manifestă aceeaşi caracteristică definitorie. Hallshithan vrea să distrugă totul, pentru a fi la fel ca înainte de a se fi revoltat, astfel că principala sa caracteristică este distrugerea a tot ce are formă. De aceea, el este numit "Adversarul a toate". Hallshithan vrea reîntoarcerea la nec antem - la nimic -, fără a pricepe că totul s-a schimbat. în schimb, Lucifer sau Lux nu doreşte aşa ceva, astfel că se teme de Hallshithan. El nu doreşte distrugerea a tot şi a toate, pentru că, lucru firesc, în aceste condiţii, ar fi distrus şi el. Lucifer doreşte cucerirea întregului cosmos, iar nu distrugerea sa absolută. Lucifer doreşte să devină un fel de dumnezeu şi să guverneze aşa cum îl taie capul. Cine nu este cu el este împotriva lui. Acesta este, pe scurt, motivul pentru care cei doi mari îngeri răzvrătiţi nu pot fi identificaţi. Ei desfăşoară activităţi total diferite şi urmăresc scopuri distincte. Cei care afirmă că în vechile scrieri sacre nu s-a făcut o diferenţiere clară între ei, comit o eroare. Atât textul Vechiului Testament, cât şi textul Noului Testament au avut grijă să facă astfel de deosebiri. Fiecare denumire a unei fiinţe folosită în scrierile sacre desemnează, în mod clar, caracteristica definitorie a acelei fiinţe. Orice fiinţă din cosmos este bună sau rea, în funcţie de acţiunile sale: dacă urmăreşte continuitatea creaţiei lui Dumnezeu este bună, iar dacă urmăreşte discontinuitatea este rea. Din acest punct de vedere, o acţiune invariabil bună a Fiilor Luminii poate fi numită lucrare, iar o acţiune invariabil rea a Celui rău poate fi denumită lucrătură (făcătură). Chiar şi Unicul Dumnezeu a primit nume diferite, în funcţie de lucrările sale. Astfel, în decursul unei anumite acţiuni 
sau lucrări, Unicul Dumnezeu a primit numele El Elohim, în altele a primit numele El Iahveh, în altele El Addonai etc (Puternicul, Milostivul etc; acestea sunt doar caracteristici ale Unicului Dumnezeu, pe care le manifestă în cadrul unei singure activităţi sau lucrări). Dacă şi aceste denumiri ale Unicului Dumnezeu au fost interpretate ca fiind ... fiinţe diferite, ce să mai spunem despre celelalte fiinţe din cosmos, fie bune, fie rele. Pe de altă parte, trebuie consemnat şi faptul că, în lumea eterică, în limbajul îngerilor veghetori (este vorba despre îngerii din ierarhia Fiilor Luminii) o fiinţă omenească este denumită în funcţie de ceea ce face într-un anumit moment. De exemplu, un om poate fi într-un moment al vieţii sale Cel frumos (are o structură aurică luminoasă, datorită emiterii de energii pharismah luminoase). Dacă în secunda următoare îl bate pe aproapele său, este denumit Cel rău, pentru că emite energii pharismah negative şi are o structură aurică deformată de furie. Dacă, peste alte două secunde, omul respectiv se înduioşează de suferinţa unui câine şi îi dă să mănânce, devine Cel milostiv. Iar dacă, peste zece secunde apără o bătrână de un golan, devine Protectorul. Şi aşa mai departe. Explicaţia acestei stări de fapt, destul de greu de priceput de oameni, este următoarea: îngerii din ierarhia Fiilor Luminii trăiesc în Timpul lui Dumnezeu, care este prezentul continuu. Pentru ei există doar acum - prezentul continuu. Pentru îngeri (la fel ca şi pentru oamenii din lumea astrală) nu există viitor, pentru că, din punctul de vedere al prezentului continuu, viitorul nu există şi nu va exista vreodată. De asemenea, pentru Fiii Luminii nu există trecutul. Ei trăiesc mereu în clipa prezentă şi nu au nimic de-a face cu unităţile de timp îngheţate, în care trăiesc doar fraţii lor care s-au îmbolnăvit de boala denumită despărţirea de Dumnezeu. Pe măsură ce- fiinţele Lorehh şi Dree devin Ashpan şi trec de la întuneric la lumină, cosmosul se modifică. Concomitent se modifică şi structura aurică a oamenilor. Dacă toate corpurile cereşti sunt emisii cristalizate ale Celor întunecaţi, înseamnă că sorii care dispar ori supernovele care explodează sunt reflecarea procesului denumit Ashpan. Pe măsură ce un fiu al întunericului se transformă în Ashpan, dispare şi un corp ceresc de pe boltă. Simultan, întunericul din corpurile aurice exterioare ale oamenilor - particulele întunecate ale corpului emoţional, astral şi mental inferior, care sunt, în fond, emisii ale Lorehh eterice, ale Lorehh de vegetaţie şi ale Dree,- se luminează. De aceea, fiinţele din lumea eterică afirmă că numărul de "stele" luminoase (atomii luminoşi) din configuraţia aurică a unui om sunt legate de numărul de stele de pe cer. Ele numesc structurile aurice exterioare prin expresia cerurile mici, iar spaţiul sideral prin expresia, la plural, cerurile mari. 

Reintoarcerea celor razvratiti

Activitatea lui Iisus Hristos şi, implicit, acţiunile Fiilor Luminii nu sunt îndreptate spre distrugerea Celor răzvrătiţi, ci spre reîntoarcerea lor la Lumină şi implicit, la prezentul continuu. Procesul reîntoarcerii la Lumină a Celor răzvrătiţi se realizează doar în planul cuantic material, care a devenit câmpul de bătălie al universului. Oamenii întrupaţi sunt situaţi chiar în epicentrul acestei operaţiuni cosmice. De fapt, oamenii întrupaţi au datoria de a-i tămădui pe Cei răzvrătiţi, indiferent dacă este vorba despre îngeri luciferici, despre oameni primordiali întunecaţi sau despre spirite rebele ale naturii. Boala de care suferă Cei răzvrătiţi, poartă numele de despărţirea de Dumnezeu. Tămăduirea celor răzvrătiţi se poate realiza doar prin emiterea unor energii pharismah luminoase, precum în cazul cu şoferul şi pietonul. Prin emiterea energiilor pharismah luminoase, Cei răzvrătiţi se pot lumina instantaneu. Din păcate, oamenii nu au fost capabili, doar prin puterea lor, să-i vindece pe Cei răzvrătiţi. Eoni şi eoni, oamenii s-au oprit doar la jumătatea drumului: pe măsură ce au murit, chemându-i la viaţă pe Cei răzvrătiţi, oamenii s-au depărtat de prezentul    continuu,   devenind,   la   rîndul   lor,   prizonierii trecutului. Cei răzvrătiţi încă rătăcesc în propria lor stare existenţială nefastă. Ei sunt prizonieri în unităţile de timp îngheţate ale trecutului; ei sunt, în fond, amintirile reziduale ale cosmosului. Ei se află într-un fel de recycle bin al megacalculatorului care este cosmosul. Cu cât oamenii au intrat mai mult în conexiune cu amintirile reziduale, cu ceea ce se află în recycle bin al cosmosului, cu atât în lumea materială lucrurile au mers mai prost. Din starea în care se află, Cei răzvrătiţi nu se mai pot reconecta la prezentul continuu decât prin oamenii încarnaţi, care emit energii pharismah compatibile cu ei. Prin această conexiune, Cei răzvrătiţi fac din oameni puterea mare. Prin reconectarea la energia trecut, oamenii, ca putere mare, asigură viitorul şi continuitatea Celor răzvrătiţi. Oamenii se întorc astfel în trecut, spre moarte, iar Cei răzvrătiţi vin ia viaţă prm intermediul oamenilor. Păcatul înseamnă moartea. Păcătuind, oamenii se adâncesc în moarte, iar Cei răzvrătiţi vin la viaţă. Totul s-a schimbat în momentul jerfei pe cruce a lui Iisus Hristos. Prin jertfa pe cruce, Iisus Hristos a preluat rolul oamenilor care au eşuat în tentativa lor de a deveni salvatori. Prin jertfa pe cruce, Iisus Hristos a devenit Salvatorul sau Mântuitorul tuturor - atât al fiinţelor Dree şi Lorehh, cât şi al oamenilor. După jerfa pe cruce a lui Iisus Hristos, pentru Cei răzvrătiţi a apărut o nouă posibilitate de reîntoarcere la Lumină. Această posibilitate se numeşte Ashpan.
Ashpan este un cuvânt folosit în lumea eterică şi face parte din terminologia Fiilor Luminii. în sens restrâns, Ashpan înseamnă prizonier, dar în sens larg desemnează principiul fundamental al reîntoarcerii Celor întunecaţi la lumină. Principiul Ashpan a fost promovat imediat după jerfa pe cruce a lui Iisus Hristos şi consta in transformarea tuturor Celor întunecaţi în luminoşi, aşa cum au fost la începuturi, pe când toate erau plăcute în faţa Domnului Dumnezeu. Pentru a deveni iarăşi luminoşi, Cei întunecaţi sunt obligaţi să parcurgă o metamorfoză foarte severă: trebuie să renunţe la trupul de formă umanoidă şi să se manifeste doar ca energii - aşa cum erau în prima lor stare. Cu alte cuvinte, trebuie să se reîntoarcă la origine. Pentru aceasta, este necesar ca, în lumea materială, oamenii să emită energii pharismah luminoase, semn că au reuşit, în sfârşit, să conştientizeze răul şi să nu-1 mai facă. Procesul este foarte subtil, iar pentru exemplificare vom folosi cazul şoferului şi al pietonului. în secunda în care pietonul a avut puseul de furie intensă, a făcut conexiunea cu Cel rău, care se află în haos, prin emiterea unei energii pharismah întunecate. înaintea emiterii energiei pharismah întunecate, Cel rău nu ştia de existenţa omului respectiv. După emiterea energiei phansmah, Cel rău 1-a localizat pe acel om, a străbătut toate planurile cuantice şi s-a înfăţişat alături de el. Este ca şi cum omul care a emis energia pharismah, a format numărul de telefon al Celui rău şi 1-a contactat în mod direct, chemându-1 alături de el. In vremurile anterioare jertfei lui lisus Hristos, Cel rău -prin unul dintre reperezentanţii săi, care poate fi un Lorehh sau un Dree - avea puterea şi tăria de a străbate întregul traseu format de-a lungul razelor de creaţie până în lumea materială, astfel că avea capacitatea de a se manifesta corporal. După jertfa lui lisus Hristos, Cel rău nu a mai fost capabil să penetreze planurile cuantice pentru a pătrunde direct în lumea materială. După jertfa lui lisus Hristos, Cel rău (prin unul dintre reperezentanţii săi, care poate fi un Lorehh sau un Dree), nu se mai poate manifesta decât la nivelul lumii eterice, fiind aşadar invizibil percepţiei normale. Dacă omul respectiv - în cazul nostru, pietonul - dă frâu liber mâniei sale şi-1 loveşte pe semenul său, devine, la rândul său, Cel rău sau Cel întunecat. Dacă face de mai multe ori acelaşi gest şi, în consecinţă, emite în mod continuu energii pharismah negative, între om şi reprezentantul Celui întunecat se stabileşte o conexiune aurică. Prin această conexiune, Lorehh sau Dree, după caz, dobândeşte şi mai multă putere şi ajunge să-1 influenţeze pe om aşa cum doreşte, sfârşind prin a se cala pe structura sa corporală, prin posedare. Dacă, însă, omul din cazul nostru se calmează brusc, atunci emite o energie pharismah luminoasă. Această energie pharismah luminoasă salvează totul: atât pe om, cât şi pe Cel întunecat. în cazul omului, lucrurile sunt simple: dintr-un pieton aflat la discreţia forţelor oarbe ale destinului, devine un pieton protejat, care îşi poate permite luxul de a se gândi la ale sale în timp ce traversează strada: nimic nou la periferie. în cazul fiinţei întunecate, lucrurile sunt ceva mai complexe. în fracţiunea de secundă în care omul conştienizează că trebuie să-şi ierte aproapele, Cel întunecat, care deja era în sintonie energetică cu acesta, înţelege acelaşi lucru. în acea secundă crucială, Cel întunecat se racordează din trecutul său la prezentul omului (încă nu se poate racorda la prezentul continuu al lui Dumnezeu), şi îşi aminteşte cine este, ce a devenit şi ce a fost. Tot în acel moment, Cel întunecat îşi aminteşte tot răul făcut oamenilor de-a lungul timpului şi îl copleşeşte un sentiment acut de ruşine. Acest sentiment îl determină să părăsească unitatea sa de timp îngheţată (care corespunde, în iumea materială, lovirii aproapelui) pentru a se conecta prezentului oamenilor. Conectându-se la prezentul oamenilor. Cel întunecat se luminează. Luminându-se, cu Cel întunecat se produce un adevărat miracol: din întunecaţi, ochii săi devin luminoşi, la fel ca ai oricărui Fiu al Luminii. Cel întunecat devine astfel Cel luminos. Totuşi, imediat după ce devine luminos, Cel ce fusese întunecat îşi pierde trupul de formă umanoidă. într-un fel, se poate spune că are o tensiune remanentă atât de mare, încât explodează. Particulele energetice ale fiinţei sale se răspândesc în tot cosmosul, precum un gaz oarecare se răspândeşte în aer. Aceasta este doar prima parte a procesului de vindecare. Fiinţa Lorehh sau Dree care, anterior, a fost întunecată, continuă să existe sub forma acestor particule spirituale, 
rătăcind în cosmos. în cele din urmă, particulele spirituale vor fi iarăşi atrase de oameni, dar acest eveniment se produce abia în a doua parte a procesului de vindecare. A doua parte a procesului de vindecare presupune chiar starea propriu-zisă de Ashpan, de prizonier. Particulele spirituale risipite prin cosmos ale fiinţei respective sunt atrase de aura oamenilor întrupaţi şi "încarcerate". Prin actele lor, oamenii întrupaţi atrag aceste particule spirituale, care se lipesc de structura lor aurică, datorită fenomenului de sintonie. Ceea ce este asemănător se atrage. Lipindu-se de structura aurică a oamenilor, fiinţele devenite Ashpan învaţă lecţia iertării şi a comuniunii cu Dumnezeu. Abia când învaţă lecţia iertării, fiinţele Ashpan se eliberează. Din acel moment, încetează starea de Ashpan. Astfel, Cei rătăciţi se întorc în sfârşit acasă, în prezentul continuu, la Dumnezeu, redevenind Fiii săi luminoşi. Tot acest proces a devenit posibil doar în urma jerfei lui Iisus Hristos. Este extrem de important de remarcat faptul că nu numai acel reprezentat Lorehh sau Dree se luminează, ci şi toţi cei din propria sa ierarhie, reţea, "familie" sau "naţiune". Are loc un proces de luminare în lanţ, datorită faptului că, la rândul ei, o fiinţă Lorehh sau Dree este în conexiune aurică cu toţi membrii reţelei (ierarhiei) din care face parte: sunt unul în toţi şi toţi sunt în unul - sunt în comuniune perfectă unul cu altul (comuniunea implică în primul rând comunicarea instantanee). O astfel de reţea este formată din cel puţin 200 de individualităţi şi poate număra uneori multe zeci de mii (mii de mii de zeci de mii). Şefui unei reţele este in subalternii săi, aşa cum subalternii săi sunt în el. Şeful ştie, secundă de secundă, ce face, ce gândeşte şi ce simte fiecare dintre cei, să spunem, 200 de subordonaţi ai săi. în consecinţă, dacă se luminează un singur Lorehh sau Dree - chiar şi cel mai mic din reţea sau din ierahie; şi, adesea, chiar aşa se petrec evenimentele -, se luminează toţi. Procesul este instantaneu. Astfel, cel puţin din acest punct de vedere, celebrul exemplu din basmul Croitoraşul cel viteaz, unde este prezentat un umil croitoraş care a ucis nu mai puţin de ... şapte muşte dintr-o singură lovitură, poate fi un model demn de urmat pentru cât mai mulţi oameni. Printr-un singur act ce implică emiterea unei energii pharismah luminoase, un om poate elibera nu numai şapte entităţi întunecate (... muşte), ci mult mai multe. De fapt, se ştie faptul că basmele introduc cititorii într-un univers aparte, ce pare adesea straniu sau atipic, în care anumite fapte de natură spirituală sunt prezentate ca desfăşurându-se la nivelul existenţei cotidiene. La urma urmei, ce mare act de eroism constă în uciderea a şapte muşte dintr-o singură lovitură, astfel ca un oraş întreg să-1 desemneze pe bietul croitoraş prin calificativul "viteaz" ?! (croitoraşul din poveste a scris pe hainele sale "şapte dintr-o lovitură", dar nu a specificat despre ce este vorba ...)

Pe aripile vantului

Pentru a înţelege mai exact ceea ce s-a întâmplat în trecutul îndepărtat, dar şi ceea se petrece în prezent, ne vom îndrepta atenţia asupra unei vechi scrieri sacre, ce face parte din corpusul Vechiului Testament: Ecclesiastul, care este atribuit Pvegelui Solomon. Iată ce spunea Ecclesiastul: "Nu este nimic nou sub soare ... Toate îşi au vremea (timpul) lor şi fiecare lucru de supt ceruri îşi are ceasul lui. Naşterea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui şi smulgerea celor sădite vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui şi jucatul îşi are vremea lui..." în această înşiruire mai intră, în opinia Ecclesiastului, multe activităţi omeneşti, aparent fără legătură unele cu altele: aruncarea cu pietre şi strângerea pietrelor aruncate; îmbrăţişarea şi depărtarea de îmbrăţişări; căutarea şi pierderea; păstrarea şi lepădarea; ruptul şi cusutul; tăcerea şi vorbirea; iubitul şi urâtul; războiul şi pacea (toate aceste activităţi descrise în Ecclesiastul cap 3; 3-5, sunt dispuse, două câte două, în unităţi antinomice). Şi autorul concluzionează: "Apoi când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrurile pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt" (expresia goană după vânt poate fi tradusă liber, în afara contextului, şi prin formula, deja consacrată, pe aripile vântului - sau gonind pe vânt/cu vântul). Există, actualmente, diferite controverse cu privire la ceea ce a vrut să spună autorul Ecclesiastului. La o analiză superficială, autorul Ecclesiastului a vrut să spună că, în existenţa cotidiană a oamenilor, se succed diferite perioade (timpuri sau vremuri); într-o perioadă oamenii se nasc, în altă perioadă plâng, în altă perioadă râd, în altă perioadă aruncă cu pietre, în altă perioadă strâng pietrele aruncate, în altă perioadă mor etc. Evident, aceste constatări, de bun simţ, constituie o banalitate. Nu este neapărată nevoie să fi înţelept pentru a remarca faptul că, într-adevăr, în viaţa omului se succed diferite etape. Totuşi, în urma unei analize ceva mai profunde, se poate presupune că autorul Ecclesiastului nu a vrut să spună ceea ce şi copiii mici au priceput, ci cu totul altceva. Se. pare că autorul Ecclesiastului a dorit să spună că există unităţi de timp îngheţate, ce corespund, fiecare, câte unei caracteristici existenţiale şi unei stări de conştiinţă. Toate câte se află sub ceruri îşi are timpul său - unitatea sa de timp. Există, aşadar, o unitate de timp a naşterii, o altă unitate de timp a aruncării cu piatra (a distrugerii); o altă unitate de timp a plânsului etc. De-o parte, se află unităţile de timp ale discontinuităţii creaţiei - ale râului. De cealaltă parte, se află unităţile de timp ale continuităţii creaţiei - ale binelui. în acest context, Ecclesisatul a vrut să spună că, în momentul în care un om manifestă o caracteristică, intră într-o anumită unitate de timp. Când aruncă cu piatra în sensul distrugerii, intră într-o unitate de timp îngheţată. Când plânge intră în altă unitate de timp, când râde intră în alta şi aşa mai departe. Să prespunem că, de-a lungul vieţii, un om plânge de 2000 de ori şi râde de 3000 de ori. De câte ori a plâns, omul 
în cauză a pătruns într-o singură unitate de timp îngheţată -unitatea de timp a plânsului. De câte ori a râs, omul a pătruns în altă unitate de timp - unitatea de timp a râsului. Situaţia este identică în cazul celorlalte unităţi de timp. Fiecărei unităţi de timp îngheţate îi corespunde o anumită caracteristică definitorie. Prin plâns (ca exprimare a tristeţii), toţi oamenii, de la primul până la ultimul, au pătruns în unitatea de timp specifică plânsului, care este comună tuturor. Ei s-au identificat cu plânsul şi au pătruns în unitatea respectivă de timp îngheţat. Există o singură unitate de timp pentru plâns, comună tuturor, astfel că toţi oamenii din lume care au plâns vreodată au pătruns în ea - au experimentat aceeaşi stare existenţială. Din acest motiv nu se poate vorbi despre ceva nou sub soare, după cum se exprima Ecclesiastul. Dacă nu ar fi aşa, fiecare fiinţă care plânge ar crea ceva nou - ar crea o nouă unitate de timp Tot astfel este şi a fost pentru fiinţele care n-au mai respectat Ordinea lui Dumnezeu, denumite generic Cei răzvrătiţi sau Cei întunecaţi. Prin actul rebeliunii, ele au căzut într-o unitate temporală îngheţată - s-au depărtat de prezentul continuu. Această unitate temporală este cea a discontinuităţii creaţiei - a făptuirii răului - cu nuanţele sale, explicate atât de fpjmos de Ecclesiast: smulgerea celor sădite, uciderea, dărâmarea, plânsul, aruncarea cu pietre, depărtarea de îmbrăţişări, pierderea, lepădarea, ruptul, urâtul, războiul. Diferenţa dintre Cei răzvrătiţi şi oamenii întrupaţi este însă esenţială: dacă oamenii întrupaţi se pot reîntoarce după fiecare stare de discontinuitate şi îşi pot continua existenţa, Cei răzvrătiţi nu pot. Datorită naturii cosmosului spiritual, Cei răzvrătiţi au rămas îngheţaţi chiar în starea pe care au avut-o în momentul rebeliunii. Este ca şi cum, pentru ei, clipa răzvrătirii s-a dilatat ia infinit. In momentui răzvrătirii, Cei întunecaţi au murit, căci păcatul (nerespectarea Ordinii cosmice) înseamnă moartea. Datorită faptului că n-au mai fost vii, ei n-au mai fost compatibili cu cosmosul lui Dumnezeu, astfel că au fost ejectaţi instantaneu în afara acestuia, în haos - într-o stare în care experimentează căderea perpetuă în gol. Pentru a înţelege complet acest proces se impune o comparaţie. Să ne imaginăm o fiinţă omenească, un vânător preistoric, care a îngheţat brusc acum 5000 de ani, într-o calotă glaciară din Alpi. Această fiinţă este descoperită astăzi de către arheologi, într-un mod cu totul întâmplător (o astfel de fiinţă omenească chiar a fost descoperită prin 1990, într-o calotă glaciară din Alpi). Ea s-a păstrat intactă datorită faptului că a fost menţinută la o temperatură scăzută. Veşmintele sau păstrat mtecte. Până şi sabia şi-a păstrat luciul originar şi tăişul ascuţit, iar arcul are coarda la fel de întinsă ca odinioară. Chiar şi expresia feţei s-a păstrat nealterată: fiinţa respectivă, un vânător preistoric, are imprimată pe chip o adâncă groază, dar şi o stare de revoltă împotriva schimbării bruşte de vreme. în tolba de vânător se află un iepuraş, pe care avea de gând să1 consume seara, împreună cu familia ce aştepta într-o grotă din vecinătate. Dacă acel vânător preistoric ar fi trezit brusc la viaţă într-un mod miraculos, ar manifesta în primele minute aceeaşi stare de groază pe care a avut-o în clipa morţii; ar păstra, de asemenea, şi acea stare de rebeliune contra naturii sălbatice sau contra zeului pe care-1 venera, considerând că a fost trădat. După o perioadă, în care ar asculta explicaţiile celor din jur, vânătorul preistoric şi-ar da seama că nimeni nu are vreo vină pentru ceea ce s-a petrecut atunci. Ar înţelege că, datorită unor factori climaterici, a fost surprins de un îngheţ foarte puternic pe când se afla pe un povârniş, în timp ce era la vânătoare; ar înţelege, de asemenea, că a murit instantaneu şi că trupul său a fost menţinut intact datorită faptului că acel perimetru s-a transformat rapid într-o calotă glaciară. Problema cea mai spinoasă pentru acel vânător preistoric s-ar pune în momentul în care, sub ochii lui, iepuraşul din tolbă ar fi resuscitat la fel de miraculos, iar acesta, la rândul său, ar povesti groaza adâncă prin care a trecut, în momentul când vânătorul 1-a hăituit şi 1-a ucis. Vânătorul ar înţelege faptul, destul de simplu, că starea sa din momentul morţii şi starea iepuraşului sunt relaliv asemănătoare. Fireşte, un om nu poate fi înviat după momentul morţii, chiar dacă a fost menţinut în condiţii criogenice stricte, după cum nu poate învia nici iepuraşul. Este doar un exemplu, ce ne poate permite să înţelegem ce s-a întâmplat cu fiinţele rebele din cosmos. Precum vânătorul preistoric, fiinţele rebele din cosmos au îngheţat în secunda în care s-au despărţit de Dumnezeu. Curgerea timpului este legată de modificarea stărilor de conştiinţă. Curgerea timpului nu există decât în 
planul cuantic material; în palierele cosmosului spiritual timpul este static -este îngheţat. Pentru o fiinţă omenească defunctă, nu mai există timp; ea se blochează în starea de conştiinţă în care a murit, ca şi cum acea stare se continuă la infinit, iar secunda morţii se expandează în eternitate. Aceasta este, de fapt, timpul din lumea de dincolo. în momentul rebeliunii, fiinţele întunecate au ieşit din prezentul continuu al lui Dumnezeu. Astfel, ele au îngheţat în starea existenţială nefastă din acel moment, ce s-a continuat la infinit. Ele nu mai cunosc decât acea stare. Pentru ele, timpul s-a blocat, astfel că trăiesc continuu în acea fracţiune de secundă. Evident, pentru cosmos acea fracţiune de secundă a devenit trecut, dar pentru ele reprezintă un etern prezent. într-un fel, se poate spune că acea fracţiune de secundă s-a dilatat unidirecţional în lumea materială, când un om emite o pharismah întunecată se conectează instantaneu acelei unităţi de timp îngheţat în care se află afundaţi Cei răzvrătiţi. De aceea, nu este nimic nou sub soare: ceea ce s-a făcut se va mai face. Când un om aruncă cu pietre se conectează temporal la toţi semenii săi care au aruncat vreodată cu pietre. De asemenea, se conectează la acea fiinţă întunecată, care este responsabilă, în cosmos, cu aruncarea pietrelor. Aruncând cu pietre, omul respectiv părăseşte prezentul, pentru a se înfunda într-o unitate îngheţată de timp ce aparţine trecutului - în timpul îngheţat al aruncării cu pietre. Când omul strânge pietrele, intră într-un alt timp - în unitatea de timp a strângerii pietrelor. Acelaşi lucru se poate spune despre toate actele descrise de Ecclesiast: îmbrăţişarea şi depărtarea de îmbrăţişări; căutarea şi pierderea; păstrarea şi lepădarea; ruptul şi cusutul; tăcerea şi vorbirea; iubitul şi urâtul; războiul şi pacea. 

Istoria necenzurata a Cosmosului

Istoriografia actuală a reţinut doar scurte fragmente ale istoriei străvechi - nu mai mult de 2-3% din ceea ce s-a petrecut de-a lungul veacurilor. Totuşi, chiar şi aceste fragmente nu reflectă decât ceea ce s-a petrecut la suprafaţa globului fizic sau, mai corect spus, la nivelul structurii materiale actuale - care este doar o ultimă stare a transformărilor desfăşurate de-a lungul timpului. După cum s-a menţionat, la începuturi a existat doar Nimicul - nec antem: Nimic înainte. Nimicul era doar o extensie a Fiinţei omniprezente a lui Dumnezeu Unicul. în Nimic, Dumnezeu a creat, potrivit Intenţiei sale, printr-o energie pharismah creatoare, un imens Ocean de Sunet. Apoi a creat, succesiv, Oceanul de Miros şi Oceanul de Lumină. Noi ne aflăm, actualmente, în Oceanul de Lumină - mai exact spus, în aspectul lumină al acestuia. Primul palier cuantic creat în Oceanul de Lumină a fost cel in care Dumnezeu Unicul a rostit Cuvântul dintru începuturi. Acest palier cuantic este denumit Halazeth. Al doilea palier cuantic, în care Dumnezeu Unicul s-a manifestat ca spirit, a fost Hazalethul. Al treilea palier cuantic a fost Hakalazethul, în care Dumnezeu s-a manifestat în formă umanoidă, ca Dumnezeu Tatăl, fără a înceta să fie ceea ce este. Pe al treilea palier cuantic, Dumnezeu Tatăl a creat spiritele îngerilor. A urmat al patrulea palier cuantic, denumit Hetiteth, unde Dumnezeu Tatăl a creat corpurile de formă umanoidă ale spiritelor naturii şi ale îngerilor. Tot pe palierul cuantic denumit Hetiteth, Dumnezeu a creat corpurile de formă umanoidă -corpurile duh - ale oamenilor din prima generaţie, în frunte cu Shantiah. Pe al patrulea palier cuantic a avut loc rebeliunea lui Hallshithan, a lui Shantiah şi a oamenilor din prima generaţie, care au devenit "Cel rău". După rebeliune, s-a încheiat primul ciclu al cosmosului, astfel că al patrulea palier cuantic denumit Hetiteth şi-a încheiat existenţa. El a intrat în stare de nemanifestare, la fel cum au intrat şi cele trei paliere cuantice anterioare (Halazeth-ul, Hazaleth-ul şi Hakalazeth-ul). Ele există şi nu există; într-un fel se poate spune că există ca potenţialitate, dar nu mai sunt locuite. Pentru a nu fi absorbite în Lumea fără formă, fiinţele rebele (desemnate generic prin formula Cel rău) au evadat din Oceanul de Lumină, instituind un pseudopaiier cuantic - haosul. Haosul este situat în afara Oceanului de lumină, astfel că nu poate fi prins în nici o clasificare. Se poate spune doar că haosul este un palier cuantic opus Oceanului de Lumină. După o lungă perioadă de nemanifestare a început al doilea ciclu cosmic, pe un nou palier cuantic, denumit Perfer. Perterul a fost al cincilea palier cuantic al cosmosului. După evenimentele dramatice desfăşurate pe Perfer, care au culminat cu răzvrătirea lui Lucifer şi a oamenilor din cea de-a doua generaţie, a urmat o nouă perioadă de nemanifestare, după care a început al treilea ciclu cosmic: Al treilea ciclu cosmic a debutat pe un nou palier cuantic - Hazurethul - Edenul eteric -, care este actuala lume eterică. în planul Hazureth, care este al şaselea palier cuantic, a avut loc creaţia lui Adam şi a Evei. O data cu comiterea păcatului adamic şi cu "izgonirea" dm Edenul eteric, s-a format un nou palier cuantic - palierul cuantic material -, care este al şaptelea palier cuantic. De fapt, Edenul eteric s-a dedublat pe un nou palier cuantic, aflat în consonaţă energetică cu natura păcatului adamic. Astfel a apărut planul cuantic material, care este al şaptelea plan cuantic. Istoria celui de-al şaptelea plan cuantic, planul material, nu trebuie însă confundată cu istoria elementului pământ. Elementul pământ este format din transformarea carbonului -carbonul fiind, la rândul său, un element rezultat în urma transformărilor apei. De fapt, carbonul este cea mai joasă transformare a elementului apă; carbonul este intrarea în stare de putrefacţie a apei, astfel că istoria carbonului este doar istoria putrefacţiei apei. în afara acestei istorii a carbonului, care astăzi este considerată a fi unica valabilă, se mai poate vorbi despre o istorie a oxigenului, despre o istorie a hidrogenului, despre o istorie a aerului, despre o istorie a focului şi despre o istorie a apei. Fiecare dintre elementele constitutive ale cosmosului are o istorie a sa, care nu poate fi redusă doar la reacţiile chimice sau energetice aferente. Dincolo de aspectele energetice sau chimice se află activitatea unor fiinţe spirituale - spirite ale naturii sau fiinţe îngereşti -, care se exprimă prin ele. în înţelegerera cosmosului, trebuie, de asemenea, luată în considerare istoria fiinţelor omeneşti decorporate. Fiecare generaţie sau seminţie de oameni a avut propria sa istorie, diferită de a celorlalte. Şi ceea ce se înţelege astăzi prin lumea de dincolo, a avut propria ei istorie, care a presupus transformări adesea dramatice. De asemenea, trebuie ţinut cont şi de faptul că istoria unei comunităţi de oameni întrupaţi -popor, oraş, trib etc - este diferită de cea a altei comunităţi. Istoria fiecărei comunităţi s-a desfăşurat atât la nivelul planului cuantic material, cât şi la nivelul celorlalte planuri cuantice -inclusiv a lumii de dincolo, locul unde merg, după moarte, oamenii decorporaţi ai respectivei comunităţi. In consecinţă, o istorie compietă a cosmosului nu poate fi scrisă decât urmărind toate evenimentele trecutului de pe toate palierele cuantice, ţinând cont atât de activitatea fiinţelor îngereşti, cât şi de cea a oamenilor întrupaţi sau decorporaţi. Astăzi, savanţii lumii materiale afirmă cu mâna pe inimă că evenimentele primordiale descrise în Vechiul Testament - de exemplu, în Cartea Facerii - nu au nici un fel de temei ştiinţific, ceea ce, din punctul lor de vedere, este perfect adevărat.
In actuala fază a cosmosului material nici nu mai au unde să găsească dovezile ştiinţifice materiale, care să ateste că au existat astfel de evenimente. Cosmosul s-a transformat atât de mult, încât astfel de dovezi chiar că nu mai există. Astăzi, nu se mai poate recunoaşte faptul că, în starea iniţială a cosmosului, nu exista decât un singur element - oxigenul. Oxigenul de atunci nu poate fi comparat cu oxigenul de astăzi, care reprezintă doar un aspect corupt al celui pur. Totuşi, chiar şi oxigenul pur, care reprezenta trupul lipsit de formă umanoidă al unui înger, nu constituia decât o cădere - o părere de rău. In al treilea ciclu al cosmosului, oxigenul pur a apărut imediat după izgonirea protopărinţilor din Edenul eteric, chiar în momentul formării planului cuantic material. într-un fel, se poate spune că trupurile protopărinţilor în nou născuta lume materială erau formate din oxigen pur, astfel că degeaba am căuta astăzi urme fosilizate a ceea ce s-a petrecut atunci. Acea formă de oxigen pur nu mai există de când s-a format prima derivaţie a sa, derivaţie produsă in urma unei noi căderi - prin cădere nu se poate înţelege decât o încălcare a Ordinii cosmice. Oxigenul este, desigur, materie, iar lumea respectivă era la fel de reală ca şi lumea fizică actuală. S-ar putea spune că lumea fizică actuală este chiar mai puţin reală decât acea lume formată din oxigen pur. Oamenii, prin faptele lor aflate în dezacord cu Legile cosmice, au transformat lumea. Procesul modificării cosmosului a fost dinspre centru spre perferie: ceea ce a fost aspirat în centru, a reapărut apoi la periferire. Astfel, baza metamorfozelor cosmosului trebuie căutată mai puţin în reacţiile chimice ale elementelor, cât mai ales în emiterea de către oameni a acelei energii denumită pharismah. în fiecare moment al vieţii lor, atât în stare de veghe, cât şi în stare de somn, oamenii iau decizii în inima fiinţei lor, prin exercitarea dreptului suveran, liberul arbitru, emiţând energii modulate informaţional denumite pharismah. Energiile pharismah luminoase presupun continuitatea, iar energiile pharismah întunecate presupun discontinuitatea creaţiei. O pharismah luminoasă este atrasă instantaneu de către Dumnezeu, de către Iisus Hristos şi de către Fiii Luminii (după caz); acesta este, de altfel, motivul pentru care rugăciunea ajunge instantaneu la Dumnezeu,  rugăciunea fiind o pharismah luminoasă. în schimb, energia phansmah întunecată este aspirată instantaneu de nucleul întunecat al pământului, mama tuturor întunecimilor. Din nucleul întunecat se formează o rază de creaţie ce face conexiunea cu haosul, acolo unde se află Cel rău - ca aspect generic. Cel rău devine atent şi se manifestă în prelungirea acelei pharismah. închinzând circuitul, Cel rău acţionează dinspre periferie asupra centrului. Fiecare acţiune de această natură aduce modificări în lumea materială. Aceste modificări nu sunt aduse de Cel rău cu de la sine putere. Cel rău nu are nici o putere - el nu poate determina nici măcar o globulă roşie să treacă strada. Cel rău se foloseşte, pur şi simplu, de forţa iniţială a energiei pharismah emisă de un om în centrul fiinţei sale. în funcţie de fiecare faptă rea şi, implicit, de fiecare pharismah întunecată - care aduce discontinuitate creaţiei - a oamenilor, Cel rău a infuzat întunecime în cosmosul luminos, format din trupul lipsit de formă al îngerului Oxigen. în acest mod, îngerul Oxigen şi-a pierdut  caracteristicile  iniţiale.   în  locul  său  a  început  să acţioneze contrapartea sa întunecată, un Fiu al întunericului - un reprezentat al Celui Rău - care a adus propria sa întunecime în lumea materială. Cu cât oamenii au emis mai multe pharismah întunecate, razele de creaţie întunecate s-au amplificat, iar puterea îngerului Oxigen s-a diminuat, astfel că în lumea materială s-a extins întunecimea. Cu cât întunericul s-a extins, cu atât caracteristicile oxigenului pur s-au deteriorat. Cosmosul pur şi perfect, creat de către Dumnezeu, s-a ofilit încetul cu încetul, astfel că, în doar câteva generaţii, condiţiile de existenţă s-au modificat radical. Treptat, aportul energetic al oxigenului a fost diminuat la jumătate, astfel că după apariţia hidrogenului, a fost nevoie de doi atomi de hidrogen pentru a echilibra un atom de oxigen, iar din combinaţia lor a apărut un element nou - apa. Apa a avut, la rândul ei, trei mari transformări: focul, aerul şi pământiii. Pământul a apărut în urma intrării în stare de putrefacţie a apei (pământul este rezultat din combinaţiile carbonului, "excrementul" oxigenului pur; carbonul este o "cădere" a apei). Prima mare transformare a apei a fost focul, iar istoria focului începe de la Focul incipient, care se găseşte în interiorul pământului. Ca principiu, prin foc se înţelege acea energie subtilă care asigură arderea în lumea materială (de la arderea gastrică ce asigură digestia, la arderea unui foc de lemne sau la activitatea unui vulcan). în funcţie de acţiunea sa, focul este de două feluri: luminos şi întunecat, pozitiv şi negativ (bun şi rău, binefăctor şi distructiv). Focul bun este nedistrugător, fiind aflat sub jurisdicţia spirtelor naturii şi a fiinţelor îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii. Focul distrugător (focul negru) este sub jurisdicţia spiritelor naturii rebele de foc, Lorehh de foc (elementari de foc) şi a unor fiinţe luciferice de foc - Dree. în prima etapă a formării lumii materiale, focul negativ s-a concentrat în interiorul globului fizic terestru. într-un fel, se poate spune că fiinţele Lorehh şi Dree de foc au fost azvârlite în adâncurile materiei, unde au fost ţinute captive. în cele din urmă, datorită activităţii tot mai depărtate de Ordinea cosmica a oamenilor, focul din adâncuri şi-a croit drum spre suprafaţă, manifestându-se ca vulcani. O astfel de istorie stranie s-a desfăşurat şi în elementele apă, aer şi pământ Din acest punct de vedere, activitatea vulcanică reprezintă chiar irupuţia forţelor răului la suprafaţa lumii materiale. în mod asemănător, evenimentele geologice violente produse la nivelul pământului (cutremurele) ori evenimentele meteorologice de acelaşi calibru ale aerului, precum tornadele sau uraganele, reprezintă irupţii ale forţelor întunecate, stârnite de cumulul faptelor rele săvârşite de oameni în lumea materială. O dată cu izbucnirea intempestivă a elementelor fizice, sunt eliberate la suprafaţa pământului forţele întunecate care astfel evadează din temniţele lor subterane. Ce altceva este materia (compusă din apă, foc, aer şi pământ), dacă nu un trecut cristalizat ? Ce este trecutul cristalizat sub forma materiei, dacă nu trupul îngheţat al fiinţelor malefice Lorehh sau Dree, care au fost înlănţuite în adâncuri? Ce poate fi stratul geologic în care se găseşte petrolul şi cărbunele, dacă nu trecut cristalizat - o energie ce astfel revine ia viaţă şi îşi imprimă caracteristicile saie asupra oamenilor de ia suprafaţa pământului ? Venind ia viaţă din adâncurile timpului şi ale materiei, Cei răi învie, dar oamenii mor. De asemenea, activitatea tehnologică a oamenilor, ce presupune arderea fosilelor străvechi - cărbune sau petrol - au rolul de a elibera forţe spirituale ale răului, ţinute captive în materie. în această categorie intră şi focul distrugător declanşat de arme, explozibil sau bombe de toate tipurile - în special de bombele nucleare, care reprezintă coroana distrugerii, adică a forţei răului, în cea mai cruntă manifestare a sa. Răul înseamnă discontinuitatea (distrugerea) creaţiei, indiferent în ce formă şi sub ce asopect. Interesant în acest context este un episod petrecut relativ recent, în timpul atentatelor din 11 septembrie 2001, când, în momentul distrugerii prin foc a celor două turnuri gemene WTC din New York, vălătucii de foc şi fum au reflectat forma uriaşă a unui chip grotesc, pe care unii comentatori l-au comparat cu cel (presupus) al lui satan. Forma respectivă a durat doar câteva secunde, dar a fost fotografiată şi filmată, astfel că imaginea respectivă a făcut ocolul lumii, apărând pe prima pagină a tuturor marilor cotidiane. Explicaţia nu este prea complicată: prin orice acţiune distructivă realizată prin foc, sunt eliberate la suprafaţa pământului forţe spirituale inimaginabil de rele, care evadează din locul în care au fost cândva întemniţate. Ele se risipesc apoi pe toată suprafaţa pământului sub forma unor particule spirituale - trupul lipsit de formă umanoidă al fiinţelor Lorehh şi Dree de foc. Purtătorii sunt norii de fum şi de cenuşă, care apoi se depun pe suprafaţa pământului. Ele sunt apoi inspirate de oameni ca aer, ori sunt ingerate în organisme prin hrană sau apă, generând o stare interioară de agresivitate ori de violenţă exacerbată. Acelaşi fenomen a avut loc şi în cazul exploziei nucleare de la Cernobâl, în cazul folosirii bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, în cazul oricărui experiment nuclear, în căzui oricărei activităţi vulcanice, incendiu etc. Focul se stinge doar cu apă, astfel că nu trebuie să mire pe nimeni faptul că, de exemplu, la câteva zile după distrugerea WTC din New York, a început să plouă, astfel că pământul a fost, întrucâtva, curăţat de influenţe nefaste ale focului distructiv. Totuşi, influenţele nefaste ale acestei catastrofe s-au peipetuat prin felurite molime sau boli stranii (de la gripa asiatică la forme încă neidentificate de pneumonie virală), transmise prin aer, care, înainte de a le fi fost descoperit antidotul, au făcut nenumărate victime. Problema este că cei care au contactat acele boli într-un mod cu totul accidental şi au devenit victime, nu aveau nici o vină. Sau, poate că singura lor vină a fost că existau... Dacă astfel de evenimente petrecute în timpurile recente sunt destul de greu de înţeles prin intermediul concepţiilor actuale, ce să mai spunem despre ceea ce s-a petrecut de-a lungul erelor trecute, în care au avut loc nenumărate războaie între aspectele bune şi rele ale principalelor elemente: între focul cel bun şi focul cel rău, între regatele Lorehh de apă şi regatele spintelor bune (precum în timpul potopului din vremea lui Noe), între aerul impur şi aerul pur şi aşa mai departe. De-o parte se află forţele binelui (Lumina), care urmăresc continuitatea creaţiei, iar de cealaltă parte se află forţeie răului (Umbrele) care urmăresc distrugerea ei. De-o parte se află Fiii Luminii, iar de cealaltă parte se află Fiii întunericului (Cel rău), care se luptă neîncetat pentru fiecare palmă de pământ, de aer, de foc, sau de apă. La mijloc sunt oamenii întrupaţi, cei care, prin emiterea unor pharismah (energii modulate informaţional), aleg, prin liberul arbitru, una dintre cele două căi: a binelui, care înseamnă continuitatea creaţiei sau a răului, care înseamă distrugerea ei. Alegând calea răului, oamenii cheamă la viaţă, din trecutul insondabil şi din adâncurile materiei, fiinţele răului. Alegând calea binelui, oamenii se alătură Planului lui Dumnezeu. Totul este o luptă neîncetată a LUMINII ÎMPOTRIVA UMBREI:   FORŢĂ CONTRA FORŢĂ.

Transformarea sferei

 Extinderea împărăţiei lui Dumnezeu nu se poate produce decât pe fundalul emancipării aurice şi spirituale a oamenilor din planul material. Fără evoluţia aurică şi spirituală a tuturor fiinţelor omeneşti - indiferent de generaţie sau de seminţie procesul mântuirii nu se poate produce, iar împărăţia cerurilor ar fi un deziderat imposibil de atins. De aceea, un alt efect deosebit de important al jerfei pe cruce a lui Iisus Hristos a constat în modificarea configuraţiei aurice a oamenilor care s-au întrupat după moartea şi învierea Sa, petrecute în anul 33 al erei creştine, concomitent cu sădirea unor potenţialităţi ce fac posibilă mântuirea. După cum a fost menţionat, la scurt timp după formarea planului cuantic material în ciclul al treilea, contactul aurie al oamenilor întrupaţi cu fiinţele Lorehh şi Dree a generat, pe de-o parte, formarea unor pseudoparadisuri aurice, iar de cealaltă parte a generat apariţia unor structuri aurice noi, care s-au adăugat celor fundamentale (la oamenii icon hlisa, structurile aurice fundamentale sunt: spiritul, corpul duh, corpul sufletului şi corpul eteric). Noile structuri aurice au fost, în ordinea apariţiei, următoarele: corpul astral, corpul emoţional şi corpul mental. Cele trei structuri au forme ovoidale. Actualmente, ele înconjoară trupul până la o distanţă de aproximativ 80 de centimetri, motiv pentru care pot fi denumite structuri aurice exterioare. Procesul apariţiei structurilor aurice exterioare a fost următorul. Imediat după formarea primelor pseudoparadisuri, în urma contactului auric cu fiinţele Lorehh şi Dree, la oameni s-a format un protocorp aurie originar (un protocorp astral). Protocorpul originar s-a format în momentul în care oamenii au avut primele dorinţe. De-a lungul timpului, protocorpul astral a suferit mai multe metamorfoze până ce a ajuns în forma actuală. Ulterior, din protocorpul auric originar s-au desprins succesiv alte două structuri aurice. In momentul în care oamenii din lumea materială au avut primele emoţii, s-a format corpul emoţional, iar atunci cind oamenii au început să aibă gânduri concrete, cu suport în existenţa fizică, s-a format corpul mental inferior.
Structurile aurice exterioare se aseamănă cu nişte planete care s-au desprins dintr-o nebuloasă originară. Nebuloasa este protocorpul aurie originar, care, mai târziu, a devenit corpul astral. Prima planetă este corpul emoţional, iar a doua planetă este corpul mental inferior. Ceea ce s-a desfăşurat la nivelul structurii aurice a oamenilor, s-a desfăşurat şi la nivelul macrocosmosului. Ceea ce este sus este jos şi ceea ce este jos este sus; ceea ce s-a petrecut la nivel macrocosmic, s-a petrecut şi la nivel microcosmic (aurie). Straturile aurei pot fi denumite ceruri mici, în timp ce spaţiul sideral ce conţine corpurile cereşti poate fi denumit, la plural, prin expresia cerurile mari. Aşa cum, la nivelul cerurilor mici, s-au format structurile aurice exterioare, tot astfel s-au format planetele sistemului solar. Totuşi, prin formarea celor trei structuri aurice exterioare, fiinţa aurică a omului nu este completă. Evoluţia fiinţei omeneşti şi emanciparea aurică presupun formarea a încă două structuri aurice: corpul mental superior şi corpul spiritual. 
Apariţia şi formarea corpului mental superior ar fi trebuit să reprezinte o etapă extrem de importantă în evoluţia oamenilor, dar procesul a fost deturnat, datorită comuniunii aurice a oamenilor cu Cei întunecaţi: Lorehh şi Dree. Din cauza acestei comuniuni nefaste, la marea majoritate a oamenilor, corpul mental superior nu s-a format direct din nebuloasa primordială - corpul astral incipient -, cum ar fi fost firesc, ci din corpul mental inferior, care reprezintă doar o planetă. La marea majoritate a oamenilor, corpul mental superior este doar o porţiune desprinsă din corpul mental inferior, care s-a constituit ca un satelit al acestuia. Acelaşi lucru se poate spune şi despre corpul spiritual, care s-a format tot din corpul mental inferior. Formarea corpului mental superior şi, apoi, a corpului spiritual ca sateliţi ai corpului mental inferior, a generat o nouă înţelegere a lumii. Actualmente, această înţelegere a lumii este, invariabil, limitată, datorită faptului că şi corpul mental superior şi corpul spiritual s-au format direct din corpul mental inferior. Este ca şi cum omul, după ce a privit mai muit în jos, spre lumea fizică, prin mentalul inferior, şi-a ridicat capul pentru a privi cerul, prin mentalul superior şi prin cel spiritual. Totuşi, cerul privit prin mentalul superior şi prin cel spiritual seamănă izbitor de mult cu pământul privit prin mentalul inferior. Cerul apare ca un fel de pământ răsturnat. După jerfa pe cruce a lui Iisus Hristos, s-a produs o modificare importantă la nivelul structurii aurice a omului. Această importantă modificare aurică presupune formarea corpului mental superior şi a corpului spiritual direct din corpul astral originar (nebuloasa originară), iar nu din corpul mental inferior (o simplă planetă). Prin formarea corpului mental superior şi a celui spiritual direct din corpul astral, oamenii pot privi altcumva cerul. Doar în acest mod, cerul nu mai pare un fel de pământ răsturnat. Impulsul formării corpului mental superior şi a corpului spiritual direct din nebuloasa originală, care este corpul astral, si nu din corpul mental inferior, a fost declanşat de jertfa pe cruce a lui Iisus Hristos. Prima fiinţă omenească la care s-a produs această transformare - deosebit de importantă -, a fost Fecioara Mana. Transformarea aurică a Fecioarei Măria s-a desfăşurat în trei etape distincte, în urma evenimentelor desfăşurate în lumea materială. Prima etapă a acestei transformări aurice s-a produs chiar în ziua crucificării - în ziua ce mai lungă a umanităţii - când Fecioara Maria şi-a văzut fiul crucificat. In prima instanţă, datorită naturii corpului astral de atunci, Fecioara Maria nu i-a iertat pe cei care l-au crucificat pe Fiul lui Dumnezeu. Vechiul corp astral (ca efect al comuniunii aurice a oamenilor cu fiinţele întunecate) avea, la toţi oamenii de atunci, o natură energetică extrem de virusată, astfel că sentimentul de iertare nu era cunoscut. Corpul astral de tip vechi nu putea genera decât sentimentul de ură şi, eventual, de răzbunare, iar principiul de bază al oamenilor acelei epoci era cel sintetizat de fariseii evrei: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. în consecinţă, la fel ca orice om din acea vreme, Fecioara Măria nu i-a iertat pe cei care l-au crucificat pe Iisus Hristos. în timp de stătea în faţa Sfintei Cruci şi îşi privea, cu o durere profundă, fiul răstingnit, Fecioara Măria a avut un cutremur sufletesc, un spasm interior, ce i-a zguduit întreaga fiinţă interioară. Dincolo de durerea profundă şi de copleşitoarea îndurerare pe care le-a resimţit, Fecioara Măria a avut tăria să-i ierte, din iubire, pe cei care l-au răstignit pe Iisus Hristos. Astfel, chiar în acele fracţiuni de secundă, corpul ei astral a fost zguduit din temelii - într-un fel, s-ar putea spune că a explodat. în fracţiunea de secundă în care, datorită bunătăţii ei, a avut acel gând de iertare (care a avut la bază o energie phansmah luminoasă), vechiul corp astral al Fecioarei Măria a explodat. Simultan, s-a format un nou corp astral, care este bazat chiar pe acel gemene al iertării din iubire. într-un fel, se poate spune că vechiul corp astral al Fecioarei Maria s-a modificat radical - s-a străluminat -, iar în alt fel se poate spune că s-a format un nou corp astral. Procesul a fost mult prea subtil pentru a fi apreciat în mod comprehensibil, astfel că ambele variante sunt corecte în cadrul aceluiaşi sistem de referinţă. O perioadă de timp, Fecioara Maria a vieţuit cu noul tip de corp astral, simţind că s-a petrecut ceva fundamental în fimţa sa. Nu mai resimţea decât o copleşitoare durere, dar şi un sentiment de iertare pentru toţi cei care contribuiseră la răstignirea fiului ei. A doua etapă a avut loc in clipa în care Fecioara Maria 1-a văzut pe Iisus Hristos înviat. în acea secundă s-a produs al doilea cutremur în fiinţa sa interioară, cu repercusiuni la nivelul structurii sale aurice. Văzându-1 pe Fiul iui Dumnezeu înviat, în fiinţa interioară a Fecioarei Maria s-a născut speranţa. Naşterea speranţei a generat formarea primului sateiit al noului corp astral, şi anume corpul mental superior. Dacă un clarvăzător ar fi urmărit modificările aurice ale Fecioarei Maria din acele zile, ar fi remarcat o schimbare uluitoare: vechiul corp astral, în interiorul căruia se manifestau energii învolburate de culori relativ întunecate, dispăruse, iar în locul său a apărut un nou corp astral, de o minunată culoare trandafirie. Această primă etapă a transformării s-a produs imediat după crucificare. în a doua etapă, produsă în secunda în care 1-a văzut pe Iisus Hristos înviat, din corpul ei astral de culoare trandafirie s-a format un fel de satelit: corpul mental superior, care se prezenta ca o peliculă ce învăluia nou constituitul corp astral, precum "efectul corona" ce se produce în cazul unei eclipse de Soare. A treia etapă s-a produs ceva mai târziu, în acea zi de Rusalii, când Duhul Sfânt a coborât asupra Fecioarei Maria şi asupra celor care, în acele momente, erau cu ea: Apostolii. In acea perioadă, Apostolii nu aveau format noul tip de corp astral, astfel că, la ei, efectele coborârii Duhului Sfânt au fost de o altă natură. în cazul Fecioarei Maria, efectele coborârii Duhului Sfânt în acea zi crucială de Rusalii au fost remarcabile: din noul ei corp astral, s-a mai desprins un satelit: corpul spiritual, care se prezenta ca o peliculă argintie ce învăluia corpul mental superior. Prin corpul spiritual s-a format la Fecioara Măria adevărata credinţă. Acesta a fost, de altfel, momentul apariţiei credinţei adevărate - dreapta credinţă -, care nu poate fi obţinută decât în urma formării corpului spiritual. Corpul spiritual nu se poate forma decât dacă noul tip de corp astral este străluminat de activitatea Duhului Sfânt. Dreapta credinţă a înlocuit-o pe cea veche - acea credinţă pe care Primordialii întunericului au vrut să o inoculeze oamenilor, prin intermediul mentalului inferior. Aici se cuvine un scurt comentariu: se poate spune că ştiinţa actuală încă are la bază activitatea mentalului inferior de tip vechi, în timp ce concepţia creştină are la bază activitatea corpului mental superior şi a celui spiritual de tip nou (formate direct din noul tip de corp astral). Nici un om întrupat nu poate înţelege creştinismul dacă nu are corpul mental superior şi corpul spiritual formate din noul tip de corp astral. De aceea, există astăzi atâtea exegeze şi comentarii abracadabrante cu privire ia elementele fundamentale ale creştinismului - în speciai, comentarii de felul celor sintentizate în cartea unui autor american "la modă", Codul lui Da Vinci. Astfel de comentarii sunt realizate de persoane cu o structură aurică de tip vechi, care nu pot pricepe nimic dm creştinism, datorită limitărilor inerenie, iar nu din rea intenţie. Nu pot mai mult. La aşa nivel de vibraţie, aşa "capodoperă". Acesta a fost procesul prin care, prin intermediul Fecioarei Măria, s-au format cele trei noi structuri aurice -corpul astral de tip nou, corpul mental superior şi corpul spiritual. La temelia formării lor au stat cele trei trăiri importante, generate de trei evenimente cruciale, desfăşurate la începutul erei creştine. Cele trei trăiri au fost Iertarea, Speranţa şi Credinţa. Toate au la bază Iubirea, iar cele trei momente decisive au fost crucificarea, învierea şi pogorârea Duhului Sfânt (care este continuitatea a toate). Astfel, Fecioara Mana a devenit Noua Evă - Noua Maică a tuturor oamenilor, Maica Divină. Prin transformarea fiinţei sale interioare, Fecioara Măria a creat un nou pattern (o nouă matrice) a structurii aurice, ale cărei caracteristici s-au transmis la toţi oamenii care s-au născut în lumea materială după acele evenimente cruciale.
Fireşte, astfel de evenimente nu au cum să figureze în vreo carte de istorie. De altfel, cărţile de istorie nici măcar nu vorbesc despre învierea Mântuitorului. Unele nici măcar nu-1 amintesc ca personalitate istorică. Dar, datorită acestor evenimente cruciale desfăşurate acum aproape 2000 de ani, toţi oamenii care s-au întrupat în lumea materială au beneficiat de posibilitatea formării unor noi structuri aurice, singurele care permit mântuirea. Prin apariţia noii configuraţii, cu timpul, rolul structurilor aurice formate în vechime (prin contactul oamenilor cu fiinţele Lorehh şi Dree), şi anume corpul astral cel vechi, corpul emoţional şi corpul mental inferior vor înceta să mai existe. Locul lor va fi luat de noile structuri aurice, fără de care procesul mânturii nu ar fi posibil. Tot în ziua cincizecimii, Rusaliile, ca efect direct al acţiunii Duhului Sfânt, a apărut o nouă structură aurică, ca rezultat direct a! jerfei lui lisus Hristos. Această nouă structură aurică este corpul haric al plaselor mesianice. în ziua cincizecimii, corpul haric al plasele mesianice a apărut doar la Apostoli, dar ulterior, după principiul transmiterii luminii, s-a manifestat la toţi oamenii, fără nici o excepţie. Corpul haric a! plaselor mesianice apare instantaneu, la toţi oamenii care rostesc cu voce tare Numele lui lisus Hristos -cel mai puternic Nume din Cer şi de pe Pământ şi cel mai puternic cuvânt de putere din cosmos. Corpul haric ai plaselor mesianice are forma unei plase foarte fine, de culoare aurie, ce învăluie structura aurică a oamenilor. HI apare şi persistă doar în momentul rostirii Numelui lui lisus Hristos. Cu cât un om rosteşte mai des, cu voce tare, de-a lungul vieţii, Numele lui lisus Hristos, cu aiât plasele mesianice persistă mai mult. Este important de remarcat faptul că plasele mesianice apar doar în cazul rostirii cu voce tare a Numelui lui lisus Hristos, dar nu apar în cazul rostirii în gând. Acest fapt are o explicaţie logică. în momentul rostirii cu voce tare a unui cuvânt intră în funcţiune sufletul - mai precis, steluţa sufletului, care se află la nivelul laringelui. Rostirea cu voce tare a unui cuvânt este echivalentă cu rostirea direct de către sufletul omului, prin intermediul organului fizic al gurii, a cuvântului în cauză. In cazul rostirii în gând a unui cuvânt nu intră în funcţiune decât corpul mental inferior. Prin puterea lui lisus Hristos, atunci când este rostit cu voce tare, Numele Său reverberează direct asupra sufletului omului respectiv, astfel că influenţa este directă. Rolul plaselor mesianice este extrem de important în existenţa cotidiană: el protejează oamenii (atât corpurile aurice interioare, cât şi cele exterioare) de orice influenţă nefastă, provenită fie din cer, fie de pe pământ. Totodată, blochează influenţele şi tendinţele karmice, permiţând oamenilor să se poată manifesta plenar şi armonios de-a lungul vieţii. Corpul haric al plaselor mesianice nu afectează liberul arbitru al oamenilor, rolul său fiind decisiv în complicata ecuaţie a mântuirii. Un alt efect important efect al ierfei pe cruce a lui lisus Hristos a fost sădirea impulsului formării ulterioare a chakrei inimii, denumită Shainiah, la toţi oamenii. Deşi impulsul a fost sădit chiar în momentul jertfei pe cruce, formarea primelor rudimente aurice ale chakrei inimii la majoritatea oamenilor a avut loc după anul 1600. Când se va forma definitiv, chakra inimii va avea opt petale şi o tijă interioară, formată din lumină. Actualmente, la marea majoritate a oamenilor s-au format doar între 4 şi 6 petale. Doar unii monahi creştini au toate cele opt petale dezvoltate, dar chiar şi Ia aceştia, activitatea chakrei este într-un stadiu incipient. Cândva, în viitor (dar nu într-un viitor foarte îndepărtat) chakra inimii se va forma la toţi oamenii, petală cu petală, şi va începe să intre în stare de funcţiune. (41) în viitor, pe fondul formării complete a chakrei inimii şi a acţiunii benefice a corpului haric al plaselor mesianice, oamenii ce aleg să se emancipeze spiritual nu vor avea structuri aurice exterioare, precum în ziua de astăzi. într-o primă etapă, activitatea corpului emoţional şi a corpului mental inferior va înceta definitiv, datorită faptului că fiinţele Lorehh şi Dree nu vor mai fi capabile să influenţeze (ispitească) oamenii. Concomitent cu acest proces, oamenii îşi vor forma noul tip de corp astral, al cărui pattern a fost inoculat de către Fecioara Măria, iar din acesta se vor forma, pe rând, corpul mental superior şi corpul spiritual. Formarea acestor structuri aurice va declanşa un nou model comportamental, ce are la bază iubirea, iertarea, speranţa şi credinţa. în a doua etapă a acestui proces de emancipare spirituală şi aurică, toate structuri aurice exterioare se vor unifica, formând o singură structură aurică: un corp astral transformat - aşa numitul corp astral alb. în a treia etapă, corpul astral transformat va fi aspirat în corpul sufletului, cu care se va unifica. Corpul sufletului va începe să lumineze, devenind, la rândul său, un corp sufletesc alb. Corpul sufletului va semăna, în această stare, cu o păpuşă ce are în interior un neon. în acea etapă, omul încarnat va fi un om-suflet, lipsit de aură exterioară. Omul-suflet este un om luminat, nu iluminat. Corpul sufletesc va lumina din interior, cu de la sine putere, astfel că nu mai poate fi vorba despre o iluminare, care se poate produce doar din exterior. în această etapă, oamenii vor fi capabili să înţeleagă marile taine ale cosmosului şi ale vieţii. în a patra etapă, corpul sufletesc se va contopi cu corpul duh, formând o singură structură aurică. în această etapă, omul va fi format doar din spirit, din corpul sufletesc contopit cu corpul duh şi din trupul material. Această stare a contopirii dintre corpul sufletului şi corpul duh poartă numele de sinea spirituală. Sinea spirituală este noul corp aurie de formă umanoidă, ce se va forma din unirea vechiului corp duh purificat cu corpul sufletului luminat. Formarea şinei spirituale nu se poate realiza decât printr-o înaltă alchimie aurică, sub directa supraveghere a lui lisus Fîristos. In momentul formării smei spirituale, oamenii nu vor mai avea nevoie de un trup material. Chiar în secunda formării complete a şinei spirituale, trupul material îşi va înceta definitiv existenţa, iar omul va trece instantaneu în împărăţia cerurilor -va schimba planul cuantic. Cei aflaţi lângă omul respectiv vor observa cu adâncă stupoare cum acesta dispare de lângă ei. Acest proces va fi de scurtă durată: în prima fază, trupul material ai omului respectiv va începe să lumineze. Fireşte, în această stare, trupul material nu va lua foc, ci va începe, pur şi simplu, să lumineze. Toate celulele trupului se vor tranforma rapid, devenind luminoase. Aspectul unui om devenit sine spirituală va fi, întrucâtva, asemănător cu cel al apariţiei unei fantome pe timp de noapte. Fantoma emite lumină cu de la sine putere şi este vizibilă chiar şi în absenţa unei surse luminoase din lumea materială. în a doua fază a acestui proces, trupul material va dispărea din planul cuantic material şi nu va mai fi vizibil-Dacă, cu două secunde în urmă, un observator ocazional avea în faţă un om cu care, eventual, întreţinea o discuţie, după o secundă va putea să remarce, cu adâncă stupoare, faptul că trupul omului radiază lumină - o lumină care nu-i afectează ochii. După o altă secundă, va observa, cu o şi mai mare uluire, cum trupul material devenit luminos, începe să dispară, sfidând orice lege cunoscută a fizicii. Trupul acelui om va dispărea moleculă cu moleculă - ultimul care va dispărea va fi capul- Apoi, omul respectiv nu va mai putea fi observat în lumea materială. Spaţial, el se afla tot acolo, dar va deveni invizibil. în ultima etapă a procesului evolutiv, care se va produce după formarea şinei spirituale, va avea loc marea transformare: transformarea sferei "informă umanoidă. Această ultimă stare a emancipării spirituale şi aurice a unui om poartă numele de om-spirit. în această ultimă stare, spiritul omului de formă sferică se va dizolva complet în sinea spirituală, care are o formă umanoidă. Această unire sau simbioză va fi cel mai important moment al existenţei fiinţei umane în cosmos: spiritul se va dizolva complet în corpul de formă umanoidă al şinei spirituale. Astfel va apărea un spirit de formă umanoidă. întrega formă umanoidă a omului va fi spirit. Se spune adesea că sfera şi, implicit, cercul este cea mai perfectă formă din cosmos. Totuşi, sfera nu este cea mai perfectă formă din împărăţia cerurilor. în împărăţia cerurilor cea mai perfectă formă este cea umanoidă. Dumnezeu 1-a făcut pe om după Chipul şi Asemănarea Sa. In momentul în care L-a creat pe om după Chipul şi Asemănarea Sa, Dumnezeu însuşi avea forma umanoidă. De aceea, la Sfârşitul timpului, omul va deveni un spirit de formă umanoidă: un om spirit.  

Ataltalia

 Ataltalia 
Preparativele pentru îndeplinirea dezideratului suprem, mântuirea, au început imediat după crucificarea lui Iisus Hristos. Iar primul mare moment al acestui proces a fost martiriul Apostolului Ştefan. Prin Apostolul Ştefan a fost deschis, pentru toţi oamenii, un nou plan cuantic, inexistent anterior - denumit Planul cuantic al Sufletului lui Iisus Hristos. Din acel moment, noul plan cuantic este deschis tuturor oamenilor întrupaţi, dar numai în timpul somnului. (45) După cum a fost menţionat, în momentul jertfei pe cruce, Iisus Hristos s-a unit cu întreaga creaţie. Prin jertfa Sa, Iisus Hristos a preluat sufletele tuturor fiinţelor omeneşti întrupate. Aşa cum a preluat toţi oamenii din seminţia sâmtemilor, trecuţi, prezenţi şi viitori, Iisus Hristos a preluat toţi oamenii din seminţia icon hlisa, pe care i-a însemnat cu Efigia Sa. Preluarea nu s-a produs însă la nivel de corp duh, ci la nivelul sufletului -al corpului sufletesc. Iisus Hristos a preluat oamenii întrupaţi, ca suflete, în interiorul Sufletului Său. Astfel, în mod incipient, sufletele oamenilor s-au unit cu Sufletul Cel Mare al lui Iisus Hristos. Deschiderea unui nou plan cuantic, care este Planul cuantic al Sufletului lui Iisus Hristos, a permis tuturor oamenilor o iniţiere în timpul somnului. Această iniţiere se produce doar când oamenii sunt întrupaţi în lumea materială şi pătrund, în timpul somnului, în Planul cuantic al Sufletului lui Iisus Hristos. Astfel, Iisus Hristos a devenit învăţătorul personal al fiecărei fiinţe omeneşti întrupate. Iniţierea în timpul somnului, desfăşurată direct de către Iisus Hristos în planul cuantic al Sufletului Său, este de mare importanţă, în primul rând pentru toţi acei oameni proveniţi direct din haos şi din iaduri, care se întrupează pentru prima oară în era creştină. Fiind educaţi în timpul somnului în planul cuantic al Sufletului lui Iisus Hristos, aceşti oameni reuşesc să evolueze, iar după moarte au şansa de a nu se mai întoarce de unde au venit, ci pătrund, pentru prima oară, în lumea astrală. Fiecare întrupare este preţioasă, întrucât permite oamenilor să evolueze foarte mult. Chiar dacă oamenii au, adesea, senzaţia că în viaţa lor nu se petrece nimic deosebit, ei evoluează într-o singură existenţă mai mult decât ar fi facut-o în zeci de întrupări desfăşurate în epocile anterioare. Toţi oamenii care au pătruns, cel puţin o singură dată, în Planul cuantic al Sufletului lui Iisus Hristos, formează Adunarea cea mare a tuturor oamenilor, devenind părticele din Fiinţa Sa cosmică. Adunarea cea mare a tuturor oamenilor prefigurează, deocamdată, doar în timpul somnului, comuniunea deplină a oamenilor cu Iisus Hristos: Hristos în oameni şi oamenii în Hristos. (46) Un alt efect important al jertfei pe cruce a lui Iisus Hristos a constat în deschiderea împărăţiei lui Dumnezeu -împărăţia cerurilor - şi formarea Centrului hristic de putere. Deschiderea pentru oameni a împărăţiei cerurilor a avut loc în cele trei zile în care Iisus Hristos a stat în iaduri şi în Regatul morţilor vii. Totuşi, bazele împărăţiei cerurilor au fost puse chiar în timpul existenţei Sale fizice. Noul plan cuantic al împărăţiei cerurilor (care nu trebuie confundat cu lumea astrală) are ca bază de pornire planul cuantic eteric (lumea eterică), dar se întinde, ca prelungire cuantică, atât la nivelul infraeteric, cât şi la nivelul planului 
cuantic material - dar nu la nivelul aspectului mineral al acestuia. împărăţia cerurilor este un plan cuantic distinct, format din materie fără păcat, care s-a inserat de-a lungul celor trei planuri cuantice - eteric, infraeteric şi material -, fără însă a se confunda cu ele. Deşi, ca prelungire cuantică, se poate spune că face parte şi din planul cuantic material, împărăţia cerurilor nu are nimic în comun cu aspectul său mineral. De aceea, este invizibil percepţiei obişnuite. Aspectul mineral este creaţia celor întunecaţi. în acest plan cuantic nu pot pătrunde decât fiinţele omeneşti compatibile şi îngerii din ierarhia Fiilor Luminii. Fireşte, nu au ce căuta acolo fiinţele luciferice, care s-ar Restructura imediat, după cum nu au ce căuta oamenii care -Manifestă răul. Creatorul şi Stăpânul (împăratul) acestui nou plan cuantic este Iisus Hristos. De aceea, noul plan cuantic a fost denumit împărăţia lui Dumnezeu. în cosmosul Său, Dumnezeu a creat un plan cuantic distinct, după voia şi plăcerea Sa, care reprezintă propria Sa împărăţie, în care sunt respectate Legile Sale - Ordinea cosmică -, şi în care sunt bineveniţi doar cei pe care El îi iubeşte. Acest nou plan cuantic este repetarea, pe un alt plan, a paradisului originar, creat ex nihilo de către Dumnezeu. Popularea noului plan cuantic al împărăţiei cerurilor a început imediat după învierea lui Iisus Hristos. Primii care au pătruns în noul plan cuantic au fost câţiva oameni scoşi din iaduri şi din Regatul morţilor vii de către Iisus Hristos. Ei au trecut de la întuneric la lumină. De asemenea, au existat câţiva foşti Primordiali ai întunericului de cel mai înalt rang, care au ascultat de îndemnul lui Iisus Hristos: "întoarceţi-vă de la a mai face răul şi veţi trăi". Ulterior, au pătruns în acest plan cuantic din ce în ce mai mulţi oameni icon hlisa din primele trei generaţii. Primii oameni din generaţia a patra care au pătruns în împărăţia cerurilor au fost Apostolii. Apoi au urmat martirii şi sfinţii creştini, care, de-a lungul existenţei lor fizice, au făcut cunoscut Numele lui Iisus Hristos pe întregul pământ. Oamenii primelor trei generaţii care au pătruns în împărăţia cerurilor au format nucleul Centrului de putere al lui Iisus Hristos - Centrul hristic de putere. Numele acestui centru de putere este Ataltalia. Iniţial, atât noul plan cuantic, cât şi Centrul de putere hristic au fost denumite prin acelaşi cuvânt: Ataltalia. Acum, cuvântul Ataltalia se foloseşte mai mult pentru Centrul de putere hristic. Cuvântul Ataltalia se foloseşte în lumea eterică. Etimologia cuvântului Ataltalia este următoarea: ahathal înseamnă locuinţă; tbahal înseamnă lucru confecţionat cu mâna; Iah este unul din Numele lui Dumnezeu: Iah provine de la Ioh-ah, un alt nume al lui Hauti, Dumnezeu Tatăl. Ioh-ahHauti înseamnă: Eu Sunt Singurul Dumnezeu. în concluzie, Ataltalia s-ar traduce prin expresia: Locuinţa pe care Eu Sunt, Unicul Dumnezeu, a construit-o cu mâinile Sale, pentru oameni. La scurt timp, după constituirea sa, Centrul de putere hristic a început să-şi facă simţită influenţa în lumea materială Dar, pentru a-şi face simţită influenţa în lumea materială, Centrul de Putere al lui Iisus Hristos, Ataltalia, a avut nevoie de oameni întrupaţi, care să-i manifeste caracteristicile. Primii oamenii care au manifestat caracteristicile Ataltaliei în lumea materială au fost cei denumiţi vilvi. (47) Vilvii au fost o parte din acei oameni salvaţi de Iisus Hristos din iaduri şi din Regatului morţilor vii, în cele trei zile dintre moartea pe cruce şi înviere. Ei au fost aleşi încă de atunci de către Iisus Hristos prin atingere directă, ca fiind potenţialii Săi reprezentanţi în noul ev ce se prefigura. în întrupările anterioare jerfei lui Iisus Hristos, vilvii au fost oameni foarte puternici (majoritatea au fost iniţiaţi în templele din vechime) care, datorită unor fapte săvârşite în lumea materială, au ajuns în iaduri şi în Regatul morţilor vii. Ei au stat acolo o lungă perioadă de timp, până ce au fost eliberaţi de Iisus Hnstos. Imediat după eliberarea din iaduri, vilvii s-au strămutat în nou construita lume astrala, iar apoi sa-u intrupat in lumea materială. De fapt, vilvii au fost primii oameni proveniţi direct din nou constituita lume astrală care s-au întrupat în lumea materială. Primii vilvi s-au întrupat în lumea materială la scurt timp după crucificarea lui Iisus Hristos. La maturitate, vilvii au continuat activitatea Apostolilor în lumea materială. împreună cu Apostolii, vilvii au pus bazele noii civilizaţii creştine. Ulterior, vilvii au devenit martiri, mucenici, sfinţi. Vilvii au dobândit capacităţi fiinţiale destul de mari, astfel că aveau capacitatea de a face minuni, de a vindeca etc. Majoritatea au fost clarvăzători, având posibilitatea de a comunica cu Iisus Hristos, care se manifestă în Trupul de Slavă. Epoca de apogeu a vilvilor, care s-au întrupat în cicluri destul de scurte (cu o perioadă scurtă de vieţuire în lumea 
astrală), s-a perpetuat până prin anul 500. Ultimii vilvi s-au întrupat în jurul anului 800, când epoca lor s-a încheiat. Ulterior, vilvii s-au întrupat   ca   oameni   obişnuiţi,   fără   a   mai   avea   puteri excepţionale. După moartea trupească, desfăşurată, cel mai adesea, în condiţii dramatice, aşa cum este cunoscut din istoria creştinismului, o parte din vilvi n-au mai trecut în lumea astrală, ci au fost primiţi în nou constituita împărăţie a cerurilor. Chiar în ultima secundă a existenţei fizice, o parte din vilvi, dar şi mulţi alţi misionari ai Cuvântului lui Dumnezeu, au fost primiţi în împărăţia cerurilor. La majoritatea celor primiţi după moarte în împărţia cerurilor, trupul fizic a dobândit mirosuri minunate şi nu s-a mai descompus. Oamenii pătrunşi în împărăţia cerurilor nu mai revin în lumea materială. Pentru ei, reîncarnările în lumea materială au luat sfârşit. Totuşi, trebuie consemnat faptul că, în marea lor majoritate, vilvii au ales să meargă, după moarte. în lumea astrală. Dacă ar fi pătruns direct în împărăţia cerurilor, n-ar mai fi avut ocazia de a se mai întrupa în lumea materială, unde au fost deschizători de drumuri. Nu numai o parte din vilvi a pătruns în împărăţia cerurilor, ci şi foarte mulţi alţi oameni drepţi, fie monahi, fie laici. Drept consecinţă a pătrunderii a tot mai mulţi oameni, noul plan cuantic s-a extins considerabil. Deşi, iniţial, nu a avut dimensiuni mai mari ca ale unui sat, împărăţia cerurilor s-a extins în mod continuu. Ca proiecţie ia nivelul planului material, epicentrul noului plan cuantic este situat în apropierea vechiuiui Centru de putere al Luminii - undeva prin Podişul Transilvaniei. Actualmente, spaţiul ocupat de noul plan cuantic formează un uriaş patrulater, fiind într-o continuă expansiune. El ocupă aproape întreaga Europă, din Franţa până la munţii Ural şi din apropierea Polului Nord până dincolo de graniţele Israelului şi ale Orientul mijlociu, până în Etiopia. Centrul hristic de putere are mai multe cercuri de putere, formate exclusiv din oameni. în mijloc se află Iisus Hristos, care se manifestă în Trupul de slavă. Primul cerc este format din oamenii primelor două generaţii. Al doilea cerc este format din oamenii generaţiei a treia. Al treilea cerc este format din oamenii celei de-a patra generaţii. în afara ceior trei cercuri ale Centrului hristic de putere, mai există un centru de putere secundar, care ţine tot de Ataltalia: Centrul de Putere al Fecioarei Mana - Centrul de putere marianic. Deşi face parte din Ataltalia, Centrul de putere al Fecioarei Mana se manifestă întrucâtva autonom. Şi în Centrul de putere al Fecioarei Măria se află oameni din toate cele patru generaţii. Punctul de plecare al Centrului de Putere al Fecioarei Măria se află undeva în apropierea Muntelui Athos din Grecia. Fecioara Măria este Maica trupului de carne a lui Iisus Hristos. Ea 1-a născut pe Iisus Hristos printr-o imaculată concepţiune, moment în care Duhul Sfânt a coborât asupra ei- pupă moartea trupească, Fecioara Măria a devenit receptacolul manifestării permanente a Duhului Sfânt. în urma simbiozei între structura ei aurică şi Duhul Sfânt, jupă momentul morţii sale fizice, Fecioara Măria şi-a foraiat un Trup de Slavă. Permanent, Trupul de Slavă al Fecioarei Mana este intersectat de fire subţiri de lumină roşiatică, ca nişte limbi de foc, ale Duhului Sfânt. Activitatea Centrului de putere marianic este complementară activităţii centrului de putere al Ataltaliei. La nivelul unui teritoriu sau la nivel planetar, Centrul hristic de putere al Ataltaliei acţionează întotdeauna primul. Când bătălia este câştigată, aşa cum a fost în cazul ţărilor creştinate până în acest moment, încetează activitatea principală a Centrului hristic de putere şi începe activitatea Centrului de putere marianic, care consolidează şi  perpetuează ceea ce  a  fost cucerit. Duhui St ani este couuauuaiea a ioaic, iar activitatea nevăzută a Fecioarei Mana în Trupul de Slavă, care este impregant de Duhul Sfânt, este orientată în acelaşi scop: perpetuarea moştenirii lui Iisus Hristos. Acţiunea Fecioarei Măria este foarte blândă. Ca o paranteză, se poate spune că toate ţările creştine din lume se află sub influenţa şi protecţia blândă, dai fermă, a Fecioarei Măria. Este de remarcat şi faptul că, din punct de vedere statistic, în toate ţările creştine - indiferent de ce rit -, se produc mai puţine catastrofe decât în restul lumii. Chiar atunci când se produc catastrofe, pagubele şi, mai ales, pierderile de vieţi omeneşti, nu sunt atât de mari precum în celelalte zone.
Există întotdeauna un dezechilibru vădit, care adeseori nici nu este remarcat de "analişti", între amploarea catastrofei şi numărul de vieţi omeneşti pierdute. De exemplu, se poate întâmpla ca o imensă explozie produsă la o instalaţie industrială să nu producă mai mult de două-trei victime, în condiţiile în care, după amploarea dezastrului, ar fi trebuit să moară câteva mii. Anual, mii şi mii de oameni botezaţi în rit creştin sunt salvaţi din catastrofe de toate felurile (inclusiv din accidente de circulaţie), fără măcar a bănui ce forţe acţionează în favoarea 'or. în alte condiţii, astfel de catastrofe ar fi produs victime şi pierderi materiale imense. Prin intermediul celor două Centre de putere complementare ce formează Ataltalia, s-a realizat un echilibru planetar după principiul thent thint - echilibrul putere mare putere mică. Iisus Hsristos este, desigur, Puterea mare. De fapt, USUs Hristos este Puterea Supremă şi Polul Suprem al cosmosului Ca Putere Supremă, îisus Hristos îi atrage pe toţi către Sine, dar acţiunea sa este, în mod necesar, aşa cum s-a spus, moderată-nici prea rapidă, nici prea lentă, în funcţie de principalele caracteristici ale oamenilor întrupaţi. Pentru a acţiona în mod eficient, Iisus Hristos are nevoie de relee de transmisie, iar aceste relee sunt oamenii din Centrul de Putere ai Ataltaiiei. Tot astfel, în iumea materiala, vilvn şi continuatorii lor au fost relee de legătură între Puterea Supremă şi oamenii întrupaţi, fiecare pe scara pe care se află. Rolul Centrului hristic de putere este decisiv în procesul mântuirii tuturor oamenilor. Pentru a înţelege adevărata importanţă a acestui centru, trebuie să ne servim de o comparaţie. Să luam, aşadar, ca termen de comparaţie aceeaşi scală a desăvârşirii omeneşti, cu gradaţii de la 1 la 100. Oamenii pot fi catalogaţi pe această scală, în funcţie de modul în care respectă Ordinea cosmosului. La capătul scalei, în dreptul gradaţiei cu numărul 100, ar trebui să se afle Iisus Hristos, Marele Model. Fireşte, Iisus Hristos este Dumnezeu şi nu are cum să intre în această clasificare, dar El reprezintă un model de urmat. Doar ca model de urmat şi ca reper absolut, Iisus Hristos poate corespunde gradaţiei supreme. Urmează oamenii primelor două generaţii (Primordialii), care constituie nucleul Ataltalei. Ei corespund, să spunem, gradaţiilor cuprinse între 99 şi 90. Apoi. în ordine, urmează oamenii generaţiilor a treia şi a patra, care corespund gradaţiilor cuprinse între 89 şi 80. Undeva sub nivelul 50 intră cei care, în timpul existenţei fizice, au practicat metode de autoîmbunătăţire creştină - de exemplu monahii isihaşti -, iar sub nivelul 20 intră oamenii care, în existenţa materială, au fost drepţi. Cei mai slabi oameni din Ataltalia, care fac parte din al treilea cerc al puterii, au nivelul 1. Ei reprezintă relee de transmisie între oamenii întrupaţi şi Iisus Hristos. Oamenii cu nivelul 1 sunt apropiaţi, ca vibraţie sufletească, de mulţi oameni întrupaţi în lumea fizică. între aceşti oameni din Ataltalia şi oamenii întrupaţi care au o vibraţie sufletească apropiată sau compatibilă, se stabileşte o relaţie de  rezonanţă,  dar  şi  o  relaţie  de  echilibrare  după principiul putere mare - putere mică. Acelaşi lucru se poate spune şi despre sfinţi, care reprezintă relee de transmisie între Iisus Hristos şi oamenii din lumea materială compatibili cu ei. Şi oamenii din lumea materială pot fi clasificaţi după o scală a desăvârşirii, dar această scală este diferită de cea a oamenilor din Ataltalia. Dacă am folosi aceeaşi numerotare de la 1 la 100, putem conveni că oamenii cei mai puri din lumea materială au gradaţia 100. Oamenii întrupaţi cu gradaţia 100 devin astfel capi de serie. Astfel, se stabileşte un punct de incidenţă între gradaţia 1 a oamenilor din Ataltalia şi gradaţia 100 a oamenilor întrupaţi în lumea materială. între ei se realizează o relaţie de compatibilitate, de echilibrare şi de sintonie. La rîndul său, oamenii întrupaţi capi de serie sunt în relaţie cu alţi oameni, relativ compatibili cu ei din punct de vedere aunc, astfel că circuitul de echilibrare este continuat şi în lumea materială. Astfel, circuitul care porneşte din Iisus Hristos, trece prin oamenii cu nivelul numărul 1 (sau prin sfinţi) din Ataltalia, prin oamenii întrupaţi cu gradaţia 100, pentru a se închide în toţi ceilalţi oameni relativ compatibili din lumea materială. Nu mai jos însă de nivelul 60 al scalei oamenilor din lumea materială - ceea ce este totuşi un câştig extrem de important. După moarte, oamenii care, la un moment dat, au fost cap de serie, ajung în Ataltalia. Dobândind o calitate sufletească foarte înaltă, ei nu nu mai corespund lumii astrale (nu mai sunt compatibili cu lumea astrală, care este tranzitorie; când nu va mai fi nevoie de ea, lumea astrală va dispărea), astfel că sunt atraşi, instantaneu, în Ataltalia. Ajungând acolo, ei dobândesc, în mod necesar, gradaţia cu numărul 1, devenind, la rândul lor, relee de legătură între Puterea supremă şi ceilalţi oameni întrupaţi. Acest proces s-a desfăşurat cu toţi oamenii care actualmente se află în 
Ataltalia Toţi au fost, cândva, numărul 100 în lumea materială şi numărul 1 în Ataltalia. în momentul în care pătrunde un om în Ataltalia, planul cuantic al acesteia se extinde. La fel ca atunci când un om vine într-un cartier şi îşi construieşte o locuinţă - un spaţiu vital, potrivit rangului, puterii şi tăriei sale -, aceasta se extinde. Cu cât pătrund mai mulţi oameni în Ataltalia, cu atât planul cuantic respectiv se extinde. Dacă, în chiar acest moment al istoriei cosmosului, ar surveni Sfârşitul timpului, atunci toţi oamenii întrupaţi care au atins măcar nivelul 60 al scalei, ar fi salvaţi - ei vor deveni cei aleşi, care vor primi veşminte noi - şi vor pătrunde automat în împărăţia cerurilor. Este greu de estimat ce procent ar forma oamenii care pot fi incluşi în această categorie, dar oricum depăşesc cu mult procentul de 2-3%, care ar fi existat fără jertfa pe cruce a lui Iisus Hristos. Probabil că, actualmente, categoria celor aleşi ar forma un procent de aproximativ 30% din totalul oamenilor de pe glob, iar acest procent este în continuă creştere. La Sfârşitul timpului, cu oamenii care vor intra în categoria "aleşilor" se va produce un fenomen aproape neverosimil: vor dispărea instantaneu din planul cuantic material. Cei aflaţi lângă ei vor observa cu stupoare cum vor dispărea fizic, fără a înţelege ce se petrece. Aleşii vor fi absorbiţi în împărăţia cerurilor; vor schimba planurile cuantice instantaneu, datorită fenomenului de echilibrare (putere mare-putere mică) şi de sintonie. Trupul lor va fi transfigurat, iar structura lor aurică va fi purificată în urma fluxului de energie ce se va stabili între Iisus Hristos, ca Putere Supremă, oamenii din Ataltalia care corespund gradaţiei numărul 1 şi oamenii întrupaţi, cap de serie. Cine va crede în Iisus Hristos va fi mântuit, tocmai datorită fluxului de energie ce se va stabili, prin inimă (de la inimă la inimă), între ei şi Iisus Hristos. Elementul care-i va conecta pe oameni la Fiinţa lui Iisus Hristos şi, implicit, la prezentul continuu, este chiar credinţa. Cei care vor crede, chiar atunci, la Sfârşitul timpului, în ultima secundă înainte de Judecată, indiferent ce au făcut până în acel moment, vor fi, la rândul lor mântuiţi (salvaţi sau eliberaţi, nu contează terminologia). Baza mântuirii este credinţa. 

Al cincilea element

 Al cincilea element 
Pentru ca procentul de aleşi să crească dincolo de pragul de 51 %, fără a fi perturbat fragilul echilibru dintre lumină şi întuneric din lumea materială, Iisus Hristos continuă să acţioneze în Trupul de slavă, astfel ca toate efectele jertfei Sale să se producă în mod eficient. Voia Domnului este ca nici o fiinţă să nu rămână captivă în materie la Sfârşitul timpului. Pentru îndeplinirea acestui scop, imediat după jertfa pe cruce, Iisus Hristos a chemat îngerii din ierarhia Fiilor Luminii (şi, implicit, spiritele bune ale naturii - zaurdarii) în ajutorul oamenilor din lumea materială. în toată perioada dominaţiei răului, Fiii Luminii nu s-au manifestat direct în planul cuantic material, datorită faptului că oamenii întrupaţi nu au emis energii pharismah luminoase, care să-i atragă. Fiii Luminii nu s-au manifestat decât la începutul fiecărui ciclu al cosmosului, dar pe măsură ce oamenii au început să manifeste caracteristicile Celui rău, s-au retras din creaţie. Astfel, locul lor a fost luat de către Cei întunecaţi: Lorehh şi Dree. Pe măsură ce Fiii Luminii s-au retras din creaţie, întunericul a luat locul luminii. în toată perioada de expansiune a răului, Fiii Luminii n-au intervenit decât în momentul în care Ordinea cosmosului a fost zguduită din temelii de acţiunile celor răi. în ciclul al Patrulea, Fiii Luminii au pătruns, pentru prima oară în planul cuantic material, în timpul potopului lui Noe, când au pus capăt acţiunii distructive a spiritelor naturii rebele de apă, după care s-au retras în ceruri Mai târziu, prin activitatea intuitivilor de pe timpul lui Avraam şi a lui Moise, Fiii Luminii au pătruns în lumea materială pnn acele deschideri denumite porţi, porticuri sau scări (Scara lui Iacob), fiind atraşi de energiile pharismah luminoase. Dacă intuitivii nu ar fi emis acele energii pharismah luminoase, fiinţele îngereşti din Ierarhia Fiiilor Luminii nu ar fi pătruns în planul cuantic material. La scurt timp după jertfa pe cruce, la porunca lui Iisus Hristos, activitatea Fiilor Luminii s-a intensificat atât de mult, încât se poate vorbi despre o adevărată ofensivă. După foarte mult timp, la nivelul planului cuantic material, Fiii Luminii -îngeri şi spirite ale naturii - s-au manifestat concomitent atât ca energii, cât şi ca fiinţe de formă umanoidă. Ca fiinţe lipsite de formă umanoidă (ca energii), spiritele bune ale naturii sunt suflarea creaţiei, iar îngerii din ierarhia Fiilor Luminii sunt suflarea formei - ei sunt cei care menţin forma a tot ce există. împreună, spiritele bune ale naturii şi îngerii din ierarhia Fiilor Luminii formează suflarea a toate -elementul fundamental al creaţiei. Din emisiile lor de energie sau format cândva cele patru elemente: aerul, focul, apa şi pământul. Prin decizia lor de a se manifesta, potrivit liberului lor arbitru, în formă umanoidă pentru a-i ajuta pe fraţii lor care s-au rătăcit în hăţişurile materiei şi ale timpului, Fiii Luminii - îngeri şi spirite ale naturii, care formează deopotrivă sufletul creaţiei şi sufletul formei: suflarea a toate - au devenit ceea ce poartă numele de al cincilea element. Al cincilea element este aşadar suflarea a toate, manifestat într-o formă umanoidă. Ca suflare a toate, al cincilea element este atât originea, cât şi rezultanta celor patru elemente derivate. Astfel, elementul fundamental a devenit al cincilea element, fără a înceta să fie ceea ce este. După cum se ştie, al cincilea element a fost identificat de vechii filozofi greci cu aitherul (etherul), ceea ce, în fond, este perfect adevărat, cu atât mai mult cu cât fiinţele îngereşti şi spiritele naturii se manifestă, ca formă umanoidă, în trupuri eterice. Abia prin jerfa lui Iisus Hristos, al cincilea element, suflarea a toate, şi-a recăpătat locul de drept pe eşichierul cosmosului, devenind ceea ce a fost la începuturi: Coroana creaţiei şi Stăpânul elementelor Toate elementele derivate ascultă de poruncile sale. De la jertfa lui Iisus Hristos, fiinţele îngereşti din ierarhia fiilor Luminii s-au manifestat continuu în planul cuantic material, ca Duhuri ajutătoare (Duhuri slujitoare ale lui Dumnezeu), în sprijinul oamenilor. Prin oameni, ele au acţionat în sprijinul fraţilor lor, care s-au răzvrătit: Lorehh şi Dree. Imediat după Jerfa pe cruce, Iisus Hristos a stabilit atribuţii stricte pentru toţi Fiii Luminii. Atribuţiile îngerilor şi spiritelor naturii din ierarhia Fiiilor Luminii pot fi raportate la cele două forme de manifestare ale lor: ca energii (suflarea creaţiei şi suflarea formei propriu-zise) şi ca fiinţe ce îmbracă forme umanoide. în ambele forme de manifestare, ei ocrotesc oamenii, fie că aceştia se află în stare de somn, fie că se află în stare de veghe. Prima măsură pe care a luat-o Iisus Hristos după înviere, a fost delegarea, pentru fiecare om în parte, a unor fiinţe îngereşti ocrotitoare, pe care le putem denumi "de proximitate": îngeri păzitori şi îngeri veghetori. (43) îngerii păzitori nu trebuie confundaţi cu cei veghetori, deşi fac parte din aceeaşi Ierarhie a Fiilor Luminii. îngerii 
păzitori sunt ceva mai înalţi pe scara ierarhică decât îngerii veghetori. îngerii păzitori acţionează, în special, asupra unor aspecte ce ţin de destin şi de includerea oamenilor în ansamblul evenimentelor cotidiene. Fiecare om întrupat are trei îngeri păzitori şi trei îngeri veghetori. în mod paralel, fiecare om are unul sau mai multe spirite bune ale naturii de care este legat energetic, în funcţie de elementul său specific - de foc, de apă, de aer, de pământ etc. Cei trei îngeri veghetori au în ocrotire principalele elemente ale structurii aurice. Astfel, există un înger veghetor al spiritului, un înger veghetor al corpului duh, un înger veghetor al corpului sufletului. Aceşti îngeri se manifestă atât ca energii, cât şi ca fiinţe de formă umanoidă, în trupuri eterice. Atunci când acţionează sub formă umanoidă, îngerii veghetori îndeplinesc şi funcţia de Păzitori ai pragului. (44) Dintre cei trei îngeri veghetori, doar doi se manifestă sub o formă umanoidă: cel de corp duh şi cel de corp sufletesc. îngerul veghetor de spirit nu se manifestă decât ca energie. El rămâne permanent în planul său cuantic. O altă categorie de îngeri de proximitate delegaţi de către Iisus Hristos la începutul erei creştine pentru ocrotirea directă oamenilor se află şi îngerii pe care am putea să-i numim ai familiei. Aceste fiinţe ocrotesc facultativ, n funcţie de împrejurări, pe toţi membrii unei familii sau chiar ai unei linij genealogice. Ei sunt interesaţi de perpetuarea şi propăşirea familiei respective, de-a lungul timpului - chiar şi de-a lungul mai multor generaţii. îngerii ocrotitori ai familiei reacţionează întotdeauna când echilibrul unei familii este afectat: în cazuri de criză financiară, socială sau chiar în cazul de infidelitate (infidelitatea, pentru îngeri, este un eveniment la fel de grav ca şi un accident de circulaţie; orice infidelitate perturbă în mod sever echilibrul aurie şi destinul întregii familii, nu doar al celor implicaţi). Pentru fiecare familie pot fi delegaţi unul, doi sau chiar mai mulţi îngeri de acest fel, în funcţie de numărul membrilor, în cazuri de forţă majoră, ce implică destinul întregii familii - de exemplu, 0 boală sau decesul iminent al unui membru important - se adună, ca la o consfătuire, toate fiinţele îngereşti responsabile, de la îngerii veghetori ai fiecăruia, la îngerii ocrotitori ai familiei. Uneori se pot aduna peste 20 de îngeri veghetori şi ocrotitori. Conducătorul tuturor este un înger Maestru - un înger de un rang mult mai înalt, a cărui cunoaştere este foarte întinsă. Dacă nu reuşesc să rezolve problemele, ei pot sa facă apel fie la îngerii altor familii, fie la alţi îngeri ai ierarhiei, care au competenţe apropiate. Uneori - sau, mai degrabă, adeseori -, în situaţii de criză extremă, fac apel la Principatele ocrotitoare (îngerul Mihail, îngerul Gabriel, îngerul Rafael), la Iisus Hristos sau chiar la Dumnezeu Tatăl. Fireşte, Fiii Luminii nu încalcă liberul arbitru al oamenilor, pe care îl respectă cu cea mai mare grijă. Liberul arbitru este sacru. Ei acţionează în favoarea oamenilor, în prelungirea dorinţelor lor, dar şi în conformitate cu Ordinea cosmică. Dacă dorinţele oamenilor nu sunt conforme cu Ordinea cosmică, Fiii Luminii nu se implică. Dacă oamenii le cer ajutorul, în mod explicit, cu voce tare, sprijinul lor este sporit. Ajutorul poate fi cerut de oameni atât în cadrul lăcaşurilor de cult, cât şi în afara acestora - mai ales în cazul unor situaţii limită. Tot la începutul erei creştine, au fost stabilite anumite ceremonii pe care Fiii Luminii trebuie să le facă oamenilor întrupaţi în diferite etape sau conjuncturi ale existenţei cotidiene:  la naştere, la botez, la căsătorie, la deces. Toate aceste ceremonii au rolul de a bloca activitatea celor întunecaţi şi de a proteja oamenii. La aceste ceremonii participă mai multe entităţi angelice, ce deţin diferite funcţii în organigrama cosmică, în frunte cu principalii Principi Ocrotitori - îngerul Mihail, îngerul Gabriel, îngerul Rafael, îngerul Uriel, îngerul Morţii. (44) O altă atribuţie primită de Fiii Luminii constă în protejarea teritoriilor de influenţele celor întunecaţi şi, implicit, în împiedicarea formării unor noi pseudoparadisuri artificale la nivel material, precum în vremurile străvechi. De aceea, în ultimii 2000 de ani, nu a mai fost posibilă constituirea vreunui pseudoparadis formatat aurie de către fiinţele Lorehh sau Dree. îngerii care se ocupă de astfel de activităţi sunt denumiţi îngeri Ocrotitori. De fapt, îngerii Ocrotitori au în jurisdicţie aurică un teritoriu - o porţiune de teren. îngerii Ocrotitori se ocupă, implicit, şi de oamenii ce locuiesc în acel teritoriu - chiar şi de cei aflaţi în tranzit. în funcţie de mărimea teritoriului, există îngeri Ocrotitori care se ocupă de sate, de comune, de cartiere, de oraşe şi de porţiuni de teritoriu ceva mai mari. îngerii ocrotitori sunt ierarhizaţi în funcţie de calitatea solului (de proporţia de lumină din sol) şi de numărul de locuitori. Toate aceste fiinţe îngereşti desfăşoară o activitate intensă pentru ocrotirea oamenilor, având permanent grijă să nu 
se modifice în mod radical, mai mult decât este necesar, echilibrul dintre lumină şi întuneric. Prin activitatea lor extrem de complexă, activitatea Celui rău a fost mult diminuată, în comparaţie cu vremurile anterioare jertfei lui Iisus Hristos, când viaţa unui om ajunsese să nu mai aibă nici un fel de valoare. Totuşi, în cele din urmă, oamenii au ultimul cuvânt. Prin liberul arbitru, oamenii din lumea materială emit necontenit energii pharismah luminoase sau întunecate, astfel că pot îngreuna sau pot înlesni sprijinul acordat de îngerii din ierarhia Fiilor Luminii Capitolul