POSTFATA

Semnatarul acestor rânduri ţine să mulţumească tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la realizarea şi la apariţia acestei cărţi.  Semnatarul acestor rânduri ţine să mulţumească, în mod special, Seniorului George Gănescu, pentru răbdarea cu care a lecturat manuscrisul. Sfaturile sale, ca prim lector şi critic, au ajutat enorm la eliminarea unor erori inerente şi la limpezirea textelor. Evident, nu în ultimul rând, semnatarul acestor rânduri mulţumeşte lui Eugen Nicolae Gîscă, pentru amabilitatea de a-i fi pus la dispoziţie, cu multă generozitate, informaţiile ce au stat la baza realizării cărţilor din acest ciclu. *     
La fel ca şi cărţile anterioare apărute în ciclul FORŢĂ CONTRA FORŢĂ (este vorba despre FORŢĂ CONTRA FORŢĂ; OMUL ÎN AFARA TRUPULUI; MARELE MISTER   - OMUL   CETĂŢEAN  AL   COSMOSULUI), lucrarea de faţă este bazată pe dezvăluirile clarvăzătorului Eugen Nicolae Gîscă. Autorul acestui ciclu de cărţi nu este decât un simplu transmiţător, care s-a străduit, atât cât i-a stat în putinţă, să redea cititorilor informaţii de natură spirituală, oferite cu generozitate de către clarvăzătorul Eugen Nicolae Gîscă. Despre modul în care Eugen Nicolae Gîscă a devenit clarvăzător am amintit pe larg în lucrările anterioare, astfel că am considerat că nu mai este necesară reluarea descrierii evenimentelor respective. De altfel, semnatarul acestor rânduri consideră că nu persoanele sunt importante, ci, mai ales, informaţiile cu privire la aspectele nevăzute ale cosmosului şi ale omului. Prima carte a ciclului, FORŢĂ CONTRA FORŢĂ, prezintă, în linii generale, aspectele spirituale ale cosmosului şi ale omului. FORŢĂ CONTRA FORŢĂ prezintă succint atât structura aurică a fiinţei umane, cât şi structura aurică a pământului - Terra aurica -, cu locuitorii ei umani şi supraumani. FORŢĂ CONTRA FORŢĂ prezintă totodată procesul palingeneziei omului prin Terra aurica dintr-o perspectivă metafizică, ca proces cosmic. În FORŢĂ CONTRA FORŢĂ este descrisă lupta perpetuă dintre cele două principale categorii de fiinţe angelice: Fiii Luminii şi Fiii întunericului. De asemenea, FORŢĂ CONTRA FORŢĂ dezvăluie, pentru prima oară în mediile laice, un mare mister: prezenţa continuă a celei mai înalte fiinţe spirituale care s-a încarnat vreodată în lumea materială: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. A doua carte a ciclului, OMUL ÎN AFARA TRUPULUI, coboară, într-un fel, din lumile spirituale ale cosmosului pe pământ. În OMUL ÎN AFARA TRUPULUI, accentul este pus asupra unor probleme mult mai apropiate de om şi de existenţa sa în lumea materială: procesul evoluţiei omului ca spirit încarnat. OMUL ÎN AFARA TRUPULUI prezintă, de asemenea, noua cale evolutivă a umanităţii deschisă de Iisus Hristos: punerea în funcţiune şi activarea progresivă a chakrei inimii, shainiah, situată chiar în dreptul plexului cardiac şi formarea corpului haric al plaselor mesianice. A treia carte a ciclului, MARELE MISTER - OMUL CETĂŢEAN AL COSMOSULUI, continuă descrierea structurii energetico-informaţionale a omului. Omul, este un microcosmos. Ca microcosmos, omul este în relaţie cu macrocosmosul: omul este un mic cosmos aflat în conexiune cu marele cosmos, precum şi cu fiinţele care îl populează. Omul este un cetăţean al cosmosului. Acesta este marele mister - mysterium magnum - al cosmosului spiritual.MARELE MISTER - OMUL CETĂŢEAN AL COSMOSULUI, pune, de asemenea, un accent deosebit pe conexiunile aurice ale omului cu elementele principale ale cosmosului - cu planul material, cu natura, cu ceilalţi oameni, cu toate palierele Terrei aurica şi cu locuitorii ei - umani sau supraumani, care, la fel ca şi omul, sunt cetăţeni ai cosmosului. Prima direcţie de cercetare constă în analizarea conexiunilor aurice ce se stabilesc între structura aurică a omului şi structurile spirituale ale cosmosului. A doua direcţie de cercetare, constă în analizarea conexiunilor aurice ce se stabilesc între structura aurică a omului şi tot ce ţine de aspectul material al lumii: mediul natural, mediul artificial, ceilalţi oameni. A patra carte a ciclului, ÎN FAŢA ETERNITĂŢII, prezintă destinul spiritual al omului în cosmos - naştere, moarte, existenţa post-mortem, renaştere - din perspectiva transformărilor aurice şi a activităţilor fiinţelor îngereşti, care se manifestă în lumea eterică. În acest context, fenomenul dramatic al morţii dobândeşte valenţe diferite de cele conferite în mod obişnuit. De asemenea, a patra carte a ciclului, ÎN FAŢA ETERNITĂŢII, încearcă să surprindă procesul palingeneziei omului de-a lungul celor patru cicluri cosmice.Va urma a cincea carte a ciclului, JOCURILE SORŢII - VIAŢA ŞI MOARTEA, care va avea drept subiect principal karma. JOCURILE SORŢII - VIAŢA ŞI MOARTEA va încerca să surprindă fenomenul karmei, dintr-o perspectivă inedită: activitatea Fiilor Luminii şi a Fiilor întunericului. Totodată, fenomenul karmei va fi raportat la factorul timp - mai precis la prezentul continuu.Cosmosul există datorită faptului că energia prezentului continuu, care se manifestă ca viitor, atrage trecutul. Energia numită trecut, acea parte din prezentul continuu care a fost prezent, poartă numele de amintire.Amintirea poartă numele de karma. Trecutul este doar amintire a prezentului continuu.În acest context, se poate spune că universul material, cu toate galaxiile şi stelele sale, este o amintire cristalizată a trecutului - este karma trecutului. Ceea ce se naşte ca fiind diferit de prezentul continuu, se depărtează de acesta. Astfel, energia numită trecut se depărtează de prezentul continuu. Totodată, energia numită trecut se îndepărtează de un punct fix - care este situat chiar în centrul Terrei aurica.

Turnul de aparare

Decizia crucială luată cândva în ceruri, ca a doua Persoană, Iubirea Infinită, care este Iisus Hristos, să plătească preţul de răscumpărare este evocată anual, în cadrul unei ceremonii desfăşurată în lumea eterică. La ceremonie participă însuşi Iisus Hristos, în Trupul său de slavă. În fiecare an, de Întâi Martie, într-un loc din lumea eterică, la poalele unui deal, întro mică dumbravă plină cu arbuşti şi cu mii de specii de flori, îşi face apariţia Iisus Hristos Cel Viu în Trupul de slavă. În faţa Sa se adună foarte mulţi oameni din Centrul Puterii Hristice (Ataltalia), spirite ale naturii şi îngeri din ierarhia Fiilor Luminii. De fiecare dată, Iisus Hristos este îmbrăcat într-o mantie ce pare ţesută din zăpadă strălucitoare, cu un brâu format din lumini asemănătoare focului. În picioare poartă încălţări ce par din lumini, asemenea brâului. Chipul Său este asemănător cu cel reprodus în icoanele creştine: părul lung, castaniu şi ondulat. Are ochii mari, căprui cu sclipiri verzui, buzele pline şi o barbă mică. Vocea Sa este ca o şoaptă dulce. De jur împrejur Său se aude un susur suav, precum clipocitul unui izvor şi se simte un miros pregnant de pâine scoasă din cuptor şi înmuiată în vin. Din întreaga Sa Făptură se întrupează, jur împrejur, până departe în lumea eterică, curcubee de lumină. La un moment dat, în cadrul ceremoniei, Iisus Hristos ţine o cuvântare în limba tuturor fiinţelor din lumea eterică - akhatakha. Uneori, în timp ce vorbeşte, Iisus Hristos ridică braţele în formă de cruce, cu palmele orientate în sus.  Spre sfârşitul discursului ţinut în faţa acelei mari mulţimi de fiinţe - oameni din Centrul Puterii Hristice (Ataltalia), spirite ale naturii şi îngeri - Iisus Hristos spune următoarele cuvinte în limba akhatakha. "Saihah inah tee, şem, hapat Yooh. Eeeh nenemah. Tidah Iet Hazureth ineee ? Tidah mama Yooh ? Tidah savaat hlisah ?  În traducere:  "Atunci, în acele vremi, Am întrebat pe cei din jurul Meu care Mi se închinau: Cine va coborî pe Pământ ? Cine va lupta pentru Noi ? Cine îl va mântui pe om ?" "Sem pat, sem teer, Yooh, Yooh Şonah Hamathai altee ziih eee Yooh. Yooh, Yooh Savaat hlisah. Yooh mamaiat eee". În traducere:  "M-am uitat în faţă şi împrejurul Meu şi toţi tăceau şi ţineau capetele în pământ. Atunci EU am Rostit CUVÂNTULUI din MINE şi I-am Zis: EU, EU SHONAH HAMATHAI voi mântui pe om, EU voi lupta pentru el"."Aaah poot duma sepet tel hhisa, eeeh poot duma eh-shainii teh hlisah. Siteeh, Yooh, Yooh, Yooh, let, letah, enene, ivooo... Şinanaa e vereth şinaa... "  În traducere: "Aşa am durat pentru om un turn de apărare în afara lui şi o uşă am creat în mijlocul său, până la MINE. Toate acestea le-am făcut EU, EU DOMNUL DOMNILOR, ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAŢILOR     EU, acestea vă spun: Iată Sufletul Meu se bucură pentru cei pe care îi adun, bucuraţi-vă toţi şi iar bucuraţi-vă". La sfârşitul ceremoniei desfăşurată în lumea eterică, toţi cei prezenţi - îngeri, spirite ale naturii şi oameni - se bucură, ridicând manile în aer, aclamând şi cântând, precum oamenii din lumea materială, în momentele în care se bucură sincer de ceva. Este o veselie generală atât de zgomotoasă, încât creează impresia că se desfăşoară undeva în lumea materială. Nicicând, în nici un moment, Iisus Hristos nu pare mai împăcat şi mai mulţumit, iar bucuria imensă ce străluceşte în ochii Săi este mai mult decât emoţionantă. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care s-a întrupat în lumea oamenilor pentru a stopa declinul general al umanităţii, este singura fiinţă care posedă tendinţele karmice total opuse fiinţelor luciferice, Dree. Fiecare dintre caracteristicile fiinţelor rebele, Dree - ura, răzbunarea, distrugerea, cearta, violenţa, mânia, furia, gelozia -, are anumite particularităţi aurice - o anumită culoare, un anumit sunet, un anumit miros; toate aceste particularităţi sunt vizibile în aura fiecărui om, în momentul în care experimentează astfel de tendinţe. În schimb, Iisus Hristos are ca însuşiri ontologice Bucuria, Pacea, Bunătatea, Răbdarea, Blândeţea, Stăpânirea de sine, Iertarea şi Iubirea. Fiecare dintre aceste caracteristici ale lui Iisus Hristos are propria sa culoare, propriul sunet şi propriul miros. Prin amestecul culorilor, sunetului şi mirosului tuturor însuşirilor manifestate de Iisus Hristos rezultă o structură aurică unică, cu o anumită culoare, un anumit sunet şi un anumit miros: aceasta este corpul haric al plaselor mesianice, "turnul de apărare" al omului împotriva oricăror influenţe nefaste. Astfel, prin repetarea Numelui lui Iisus Hristos, cel mai puternic Nume din Cer şi de pe Pământ, omul intră treptat sub influenţa Sa directă. Totodată, în urma comuniunii cu Iisus Hristos, se formează "uşa" situată chiar din mijlocul omului. Această "uşă" este, fireşte, chakra iubirii - shainiah.    Se impune totuşi o întrebare, care este mereu rostită în lumea oamenilor: La ce bun ? De ce este nevoie de atâta suferinţă ? De ce este nevoie de atâtea lupte între Forţele cosmice ? De ce a fost nevoie ca Dumnezeu, Fiinţa Supremă, să- si Jertfească Fiinţă din Fiinţa Sa, Lumină din Lumina Sa ? Răspunsul - aşa cum a fost primit din lumea eterică - a fost scurt, clar şi răspicat: DUMNEZEU, MARELE TATĂ, VREA SĂ-I RECUPEREZE PE TOŢI FIII SĂI CARE S-AU RĂTĂCIT - ÎNGERI, SPIRITE ALE NATURII, OAMENI -, PENTRU A-I TRECE ÎN CARTEA CELOR VII. AŞA CUM A FOST LA ÎNCEPUT.

" Iata, sufletul meu se bucura"

La început, creştinismul a fost propovăduit prin intermediul Apostolilor şi al vilvilor. Atât Apostolii, cât şi vilvii erau în comuniune directă cu Iisus Hristos; îl vedeau şi dialogau cu El. Primii creştini adevăraţi, Apostolii şi vilvii, au primit Harul Dumnezeiesc direct de la Iisus Hristos, pentru a puteau îndeplini trei misiuni principale. Prima misiune era propovădurirea creştinismului printre neamuri - Vestea cea mare. Neamurile trebuiau să afle despre existenţa Unicului Dumnezeu, Creatorul   cerului şi  al pământului, a celor văzute şi a celor nevăzute. A doua misiune a fost cea a vindecării trupurilor oamenilor: -  Vindecaţi trupurile oamenilor în Numele Meu, le-a spus Iisus Hristos. A treia misiune a fost cea a vindecării sufletului: -   Iertaţi păcatele în Numele Meu,  le-a spus Iisus Hristos. Fireşte, păcatele sunt reflectate la nivelul corpului sufletului şi, implicit, la nivelul 
corpurilor aurice exterioare - eteric, emoţional, astral, mental - de unde se manifestă la nivelul trupului. Prin iertarea păcatelor - purificarea instantanee a corpului sufletului, care este o vindecare realizată din interior -, oamenii dobândesc un corp sufletesc curat şi sănătate trupească.  La fel de firesc, vindecarea trupească şi vindecarea sufletului prin iertarea păcatelor nu pot dura la nesfârşit. Ele sunt valabile doar în momentul respectiv. La fel se desfăşoară lucrurile, în ziua de astăzi, în cazul unei tumori vindecate printr-o operaţie. În momentul operaţiei, se extrage tumoarea, iar omul devine sănătos. Totuşi, dacă omul continuă să ducă o existenţă defectuoasă, tumoarea revine. Tot astfel este în cazul vindecărilor trupeşti şi sufleteşti realizate în Numele lui Iisus Hristos. Se produce iertarea păcatelor şi vindecarea trupească, dar în cazul în care omul o ia de la capăt şi perseverează într-un comportament defectuos, se îmbolnăveşte iarăşi. Atunci este necesară o nouă vindecare şi o nouă iertare a păcatelor. Acesta este de fapt motivul pentru care Apostolii au îndemnat mereu oamenii: rugaţi-vă neîncetat. Existenţa înseamnă păcat, adică degradarea neîncetată a cărnii şi a sufletului. Răspândiţi în cele patru zări, Apostolii şi, apoi, vilvii mergeau în pieţe, acolo unde erau adunate mari mulţimi de oameni. Ei vindecau prin intermediul atingerii cu mâna. De fapt, Iisus Hristos vindeca direct prin ei, atât trupul, cât şi sufletul oamenilor. Iisus Hristos vindeca orice boală, instantaneu. Toţi cei tămăduiţi astfel, chiar dacă nu-l vedeau în mod direct pe Iisus Hristos, îi simţeau difuz prezenţa şi simţeau că existenţa lor se modifică. În oamenii tămăduiţi se producea o transformare profundă. Nu deveneau doar mai buni şi mai înţelegători, ci şi mai paşnici (blânzi). Corpul emoţional devenea extrem de pur, astfel că ura şi frustrarea erau eliminate. De asemenea, corpul eteric se purifica, iar bolile trupeşti se vindecau parcă de la sine. Datorită purificării corpului sufletului, toţi erau cuprinşi de un sentiment profund de linişte şi de pace ("Pacea Mea v-o las vouă"), ca şi cum s-ar fi trezit după un somn lung.  De aceea, Apostolii şi vilvii erau urmaţi permanent de mari mulţimi de oameni, care nu se mai dezlipeau de lângă ei. În 24 de ore, în orice oraş sau sat, Apostolii şi vilvii adunau în Numele lui Iisus Hristos mari mulţimi de oameni, bolnavi trupeşte şi sufleteşte. Templele zeilor falşi deveniseră goale, iar oamenii nu mai voiau să fie sclavii nimănui - nici trupeşte, nici sufleteşte - ceea ce a provocat reacţia imediată a potentaţilor vremii. Aşadar, triumful creştinismul printre neamuri nu s-a bazat pe impunerea unei doctrine, ci pe probarea experimentală a unui fapt de importanţă vitală. Oamenii care au aderat la creştinism în primele secole creştine, au înţeles în mod practic, experimental, că, în timp ce vechii zei nu puteau ajuta pe nimeni, noua religie se baza pe ceva viu: prezenţa continuă a lui Iisus Hristos în Trupul de slavă. Credinţa celor care au aderat la creştinism, în primii ani ce au urmat crucificării şi învierii, nu a fost bazată pe mesajul social sau ideologic; ea s-a datorat, pur şi simplu, prezenţei continue a lui Iisus Hristos Cel Viu în Trupul de slavă. Botezarea, repetarea Numelui lui Iisus Hristos, cel mai puternic Nume din Cer şi de pe Pământ, continuitatea Prezenţei Sale au dus la formarea plaselor mesianice şi, implicit, la contactul auric al fiecărui nou convertit cu Iisus Hristos. Martirii creştini din primele secole ale noii ere, care erau ucişi cu bestialitate de gladiatori sau sfâşiaţi de fiare sălbatice în arenele romane, mureau cu zâmbetul de buze, murmurând Numele lui Iisus Hristos sau rugându-se. Ar fi o glumă ieftină să afirmăm, împreună cu istoriografia modernă, că martirii creştini au fost "îndoctrinaţi".

Cel mai cautat om de Cosmos

Prin întruparea, crucificarea, moartea şi învierea lui Iisus Hristos, fiinţele luciferice - Primordialii întunericului, oamenii din sămânţa cea rea, Dree şi Lorehh - au fost înfrânte definitiv. Înfrângerea definitivă a fiinţelor luciferice s-a produs chiar în a doua parte a primului secol al epocii creştine, cam la cincizeci de ani după crucificarea lui Iisus Hristos. Evenimentele petrecute în lumea materială în ultimii 2000 de ani nu reprezintă un război, în sensul strict al cuvântului, între Fiii Luminii şi Fiii întunericului. Războiul s-a încheiat demult. Evenimentele desfăşurate în ultimii 2000 de ani sunt rezultatul efortului lui Iisus Hristos de a salva cât mai mult suflete omeneşti şi, totodată, de a salva cât mai multe fiinţe luciferice - oameni primordiali ai întunericului, oameni din sămânţa cea rea, Dree şi Lorehh. Principiul pe care se realizează această salvare se numeşte Ashpan.    Principiul Ashpan nu este în funcţiune decât din momentul câştigării definitive a războiului, petrecut cam la cincizeci de ani după crucificare. Anterior acestui moment, principiul Ashpan nu era viabil: nu existau fiinţe Ashpan legate auric de oameni. Existau doar fiinţe luciferice - Dree şi Lorehh - care se manifestau în trupuri de formă umanoidă.  În virtutea principiului Ashpan, fiinţele luciferice Lorehh şi Dree conştientizează răul făcut în cosmos, îşi pierd corpul de formă umanoidă (pierd dreptul de a mai purta un corp de formă umanoidă) şi trec în non-formă prin intermediul oamenilor din lumea materială. Astfel, ele devin Ashpan (Ashpan-Lorehh şi Ashpan-Dree). În momentul apariţiei, în a doua jumătate a primului secol creştin, a unor fiinţe Ashpan, răul s-a mutat definitiv pe pământ. Astfel, una câte una, prin conştientizarea răului făcut, fiinţele luciferice - Dree şi Lorehh - îşi pierd corpul de formă umanoidă şi dispar din cosmos. În mod constant, zi după zi, an după an, numărul lor se împuţinează, până când, într-o zi, nu vor mai exista. De fapt, de 2000 de ani, chiar şi politica fiinţelor luciferice s-a schimbat. Multe dintre ele doresc să devină Ashpan şi să se reîntoarcă în non-formă, pentru ca, în ciclurile cosmice viitoare, să se reîntoarcă la starea de Fii ai Luminii, aşa cum au fost cândva. Totuşi, deocamdată, sunt încă în starea de fiinţe luciferice şi sunt la fel de periculoase pentru oameni.    În acest context, în cosmos a apărut o nouă problemă. Unii oameni - o minoritate - au devenit din ce în ce mai răi, iar prin faptele lor, neinfluenţate de fiinţele luciferice, au reuşit să transforme lumea materială într-un iad. Fără a fi influenţaţi direct de fiinţele luciferice, acestor oameni a început să le placă să facă răul şi să-i transforme pe semenii lor în sclavi. Ei au devenit ... dracul fizic. Ei reprezintă, deocamdată, o problemă foarte serioasă, care trebuie soluţionată cât mai rapid de către oamenii întrupaţi.    Cândva, în viitor, va veni o zi când un sahain, un om care va avea chakra inimii activată, va pătrunde în iad - mai precis, în cel mai de jos palier cuantic al iadului. Sahainul va pătrunde în iad nu datorită unor erori personale, ci datorită voinţei sale; după moartea fizică, el va transcende planurile cuantice şi va pătrunde în iad. În adâncurile iadului, sahainul va deveni un învăţător pentru oamenii deveniţi sclavi. Sahainul îi va scoate din iad, unul câte unul, pe toţi oamenii deveniţi sclavi. Cam peste 25 de ani fizici de la acest eveniment, primul om scos din iad de acel  sahain se va întrupa în lumea materială. El va avea, la rândul său, în mod potenţial, chakra inimii activată. Ajuns în lumea materială, acel om va vrea, la un moment dat, să facă ceva rău, aşa cum a fost obişnuit; dar, în acel moment, va avea uriaşa surpriză să constate că totul în jurul său se blochează. Atunci va avea loc marele Armaghedon, dus pentru inima omului. Tot atunci, fiinţele Ashpan Dree şi Lorehh vor fi din ce în ce mai puţine, semn că se vor fi fost eliberate. Totuşi, în acea perioadă de cumpănă, pe capul oamenilor întrupaţi vor veni cele mai grele ispite posibile. Datorită eliberării fiinţelor Ashpan, oamenii nu vor mai avea aură exterioară - nu vor mai exista corp emoţional, mental etc. În schimb, sufletele oamenilor - corpul sufletului - vor lumina precum neoanele, fiind uneori vizibile chiar şi pentru neclarvăzători. În schimb, în premieră, în acea primă bătălie pentru suflet, se vor transforma în Ashpan, fiinţe care n-au mai făcut acest lucru niciodată: fiinţele shaitanice şi, mai ales, Primordialii întunericului, care se vor manifesta cu o furie cumplită. În cele din urmă, vor deveni Ashpan atât Lucifer, cât şi însuşi Halshithan. Mai mult decât atât, primul om, Shantiah, va fi nevoit să iasă din ascunzişul său şi să devină Ashpan. Despre primul om, Shantiah, se spune că este cel mai căutat om din cosmos. Actualmente, nimeni - cu excepţia lui Dumnezeu, desigur -, nu ştie unde se află Shantiah. Se spune că, imediat după rebeliune, Shantiah şi-a dat seama de răul făcut atât lui însuşi, cât şi celorlalţi oameni care s-au născut după aceea. În momentul în care şi-a dat seama de răul pe care l-a făcut, Shantiah a vrut să spună ceva, dar imediat şi-a dus mâna la gură. Din acel moment, Shantiah nu a mai rostit, niciodată, nici un cuvânt. Stă ascuns undeva în cosmosul spiritual, într-o gaură de vierme personală (plan cuantic personal, imposibil de detectat), în propriul său spaţiu-timp. Însuşi Dumnezeu Iubire, Iisus Hristos, s-a întrupat pentru a-l vindeca pe Shantiah. Fără reîntoarcerea lui Shantiah, cosmosul n-ar fi complet.

Noile centre de putere

După cum s-a menţionat, înainte de crucificarea lui Iisus Hristos, s-au format mai multe Centre de Putere. Centrele de Putere nu sunt situate la nivel fizic, ci la nivel eteric. Ele doar corespund, ca proiecţie, cu un loc delimitat precis, din planul material. Centrele de Putere sunt locuite de fiinţe îngereşti şi de fiinţe omeneşti decorporate. Calitatea aurică, energetică şi spirituală a unui Centru de Putere este dată de caracteristicile - puterea şi tăria - fiinţelor îngereşti sau omeneşti afiliate.     Primul Centru de Putere - Centrul de Putere al Luminii sau al Binelui - a fost format încă de la începutul celui de-al treilea ciclu cosmic, sub îndrumarea directă a Primordialilor Luminii şi a lui Adam fizic. El a fost populat la început de Primordialii Luminii şi de oamenii generaţiei a treia, care formau sămânţa cea bună. Ulterior, după retragerea Primordialilor Luminii, a fost populat de oamenii generaţiei a treia şi a patra, care formau sămânţa cea bună. Ei erau în contect direct cu îngerii din ierarhia Fiilor Luminii. De-a lungul celui de-al treilea ciclu, locul Centrului de Putere al Luminii a fost situat în ţinuturile dobrogene. Ulterior, în ciclul al patrulea, s-au format mai multe filiale, în diferite locuri ale lumii. După marea ştergere, Centrul de Putere al Luminii şi filialele sale au fost ocultate. Al doilea Centru de Putere este cel al fiinţelor luciferice, care a fost şi este situat, ca proiecţie în planul material, undeva în zona Iraqului de astăzi, între Tigru şi Eufrat. Acolo a pătruns pentru prima oară fiinţa răului şi acolo a rămas. În acea zonă şi-au stabilit reşedinţa cele mai importante fiinţe îngereşti din ierarhia Fiilor întunericului: Stăpânirile, Domniile, Ergiile. De asemenea, acolo există un important punct de joncţiune între planul material şi planul cuantic al fiinţelor luciferice. Centrul de Putere al fiinţelor luciferice este situat "la câmpie", adică la Miazănoapte (locul unde razele Soarelui cad oblic), drept pentru care este numit adesea prin formula Centrul de Putere de la Miazănoapte. Al treilea Centru de Putere este cel format cândva de Iannus - centrul de putere al aristrocraţiei. Centrul lui Iannus este situat tot în zona dintre Tigru şi Eufrat. În ultima perioadă de timp, Centrul de Putere al lui Iannus a pălit considerabil. Al patrulea Centru de Putere, care nu are însă un canal de joncţiune cu planul material, este cel al oamenilor prometeici -"extraterestrii".  Datorită faptului că nu au punct de proiecţie în planul material, oamenii prometeici pătrund în lumea materială cu ajutorul obiectelor zburătoare neidentificate - OZN-urile -, dar numai în anumite condiţii. Cu ajutorul OZN-urilor sau, uneori, individual, ca Man în Black, oamenii prometeici sparg planurile cuantice şi fac joncţiunea cu planul material. Întotdeauna când sparg planurile cuantice, oamenii prometeici trebuie să aibă capete de pod în lumea materială, formate din oameni încarnaţi, care să le servească drept canale de legătură. Pentru a deveni capete de pod în lumea materială, aceşti oameni încarnaţi trebuie să creadă în existenţa lor - indiferent dacă îi consideră sau nu extraterestri. Al cincelea Centru de Putere s-a format după dispariţia Regatului morţilor vii. După cum s-a menţionat, în ultima perioadă a Regatului morţilor vii, cam după anul 1000 / 650 înainte de întruparea lui Iisus Hristos, s-a format gruparea (casta) cercerilor, care a adoptat o politică de forţă faţă de fiinţele luciferice. După dispariţia Regatului morţilor vii, cercerii au rămas fără obiect de activitate, astfel că s-au aliat cu oamenii primordiali independenţi - Primordialii independenţi, care, încă de la începuturi, s-au separat atât de Primordialii Luminii, cât şi de Primordialii întunericului. Numărul Primordialilor independenţi nu depăşeşte 100; de-a lungul timpului, numărul lor s-a subţiat, datorită faptului că o parte a migrat spre Lumină. Împreună, Primordialii independenţi şi cercerii s-au constituit într-un Centru de Putere independent, denumit Centrul de Putere de la Miazăzi (locul în care razele Soarelui cade drept). Ca proiecţie în planul material, locul acestui Centru de Putere este situat "pe ape", undeva în Oceanul Atlantic, între ţărmurile Islandei şi Groenlanda. În Centrul de Putere de la Miazăzi se află doar oameni decorporaţi - fiind format din Primordialii independenţi din primele două generaţii şi din cercerii generaţiilor a treia şi a patra. Oamenii din acest centru nu sunt aliaţi nici cu îngerii din ierahia Fiilor Luminii, nici cu îngerii din ierahia Fiilor întunericului. Se poate spune că acest Centru de Putere este, în exclusivitate, al oamenilor.    Spre deosebire de oamenii tehnologizaţi, oamenii de la Miazăzi nu au tehnologie eterică. Puterile lor fiinţiale sunt destul de mari, astfel că nu au nevoie de nici un fel de tehnologie eterică. Scopul oamenilor din acest Centru este distrugerea definitivă a fiinţelor luciferice şi salvarea oamenilor din lumea materială, independent de Fiii Luminii şi de Iisus Hristos. În fine, ultimul Centru de Putere - ultimul ca apariţie - este cel al oamenilor care l-au urmat pe Iisus Hristos - Centrul Hristic de Putere. Numele acestui centru de Putere este Ataltalia. Epicentrul său poate fi poziţionat cu relativă exactitate undeva în Podişul Transilvaniei, chiar în apropierea curburii Munţilor Carpaţi. Deşi epicentrul se află în apropierea curburii Munţilor Carpaţi, Ataltalia are drept proiecţie în planul material o suprafaţă foarte întinsă, de forma unui dreptunghi care se întinde pe trei continente: Europa, Asia şi Africa. Ataltalia are drept limită nordică partea de nord a Rusiei; are drept limită sudică Etiopia; are drept limită estică Munţii Caucaz; limita vestică este situată undeva pe teritoriul Poloniei, la mijlocul continentului european. În primele secole creştine, Centrul de Putere al Ataltaliei s-a unit cu Centrul de Putere al Luminii, astfel că acţionează la unison. În Ataltalia s-au adunat nenumăraţi oameni decorporaţi din toate generaţiile - inclusiv o parte din oamenii primordiali ai primelor două generaţii. Toţi oamenii care formează Centrul de putere al Ataltaliei au murit întru Hristos. Oamenii din Ataltalia sunt împărţiţi în mai multe Cercuri Hristice ale Puterii. Ei formează comunitatea nevăzută a lui Iisus Hristos. Ca structuri aurice, oamenii din Ataltalia sunt formaţi din spirit, corp duh şi corp sufletesc. Corpul lor sufletesc a format o unitate cu corpul duh, astfel că puterile lor de manifestare sunt foarte mari. Tot în Ataltalia acţionează Centrul de Putere Hristică al Fecioarei Maria. Epicentrul Centrului de Putere al Fecioarei Maria este situat, ca proiecţie în lumea materială, undeva în apropierea Muntelui Athos, în Grecia. 

Transmiterea luminii harice

Scopul principal al lui Iisus Hristos este salvarea oamenilor şi spargerea iadurilor; în schimb, scopul lucifericilor este formarea de sclavi şi spargerea cerurilor. Iisus Hristos doreşte ca toţi oamenii să nu mai fie sclavi, pentru a alege calea, în deplină cunoştinţă de cauză, prin exercitarea liberului arbitru. Nu Iisus Hristos alege pentru oameni sau îi obligă la o alegere. Dumnezeu nu are nevoie de zombi. Iisus Hristos acţionează pentru ca fiecare fiinţă omenească să se elibereze din sclavie, pentru a alege singur calea, fără a fi amăgit de nimeni. Iisus Hristos doreşte ca fiecare om să cunoască Adevărul - Adevărul cu privire la Dumnezeu şi cu privire la sine însuşi - şi să decidă în consecinţă. Pentru îndeplinirea acestui scop, Iisus Hristos arată fiecărui om în parte, calea ce duce la abolirea sclaviei şi la cunoaşterea Adevărului. Cunoscând Adevărul veţi fi liberi, a spus Iisus Hristos tuturor oamenilor din Terra aurica, iar acest îndemn nu trebuie interpretat ca o figură de stil, ci într-un mod extrem de concret. Pentru îndeplinirea acestui scop, Iisus Hristos a acţionat atât la nivelul lumii de dincolo, cât şi la nivelul lumii materiale - la nivelul istoriei. Primii oameni care au participat, în lumea materială, în mod direct, la îndeplinirea acestui scop, au fost Apostolii. După înviere, Iisus Hristos Cel Viu în Trupul de slavă a fost văzut, pentru prima oară, de femeile care veniseră la mormânt. În prima fază, doar femeile, datorită sensibilităţii lor, au fost capabile să-L vadă, în Trupul de slavă, pe Iisus Hristos. După aceea, L-au văzut Apostolii. Imediat după înviere, nu a fost posibil ca vreo fiinţă omenească să-L atingă pe Iisus Hristos Cel Viu în Trupul de slavă. Puţin mai târziu, când structura Trupului de slavă a fost definitivată, Iisus Hristos a fost chiar pipăit de către apostolul Toma. Evenimentul cel mai important s-a produs însă în ziua pogorârii Duhului Sfânt, când s-a manifestat pentru prima dată corpul haric al plaselor mesianice - darul lui Iisus Hristos pentru toţi oamenii. În ziua cincizecimii - Rusaliile - a avut loc pogorârea Duhului Sfânt asupra Fecioarei Maria şi a Apostolilor, care, din acel moment, în afara faptului că au început să vorbească "în limbi", au cunoscut, la rândul lor, în mod direct, Adevărul. Cunoscând Adevărul, au devenit liberi. Totodată, ei au dobândit anumite puteri sufleteşti - echivalente siddhisurilor. Aflat în Trupul de slavă, Iisus Hristos le-a vorbit Apostolilor Săi despre ceea ce vrea să facă în continuare. În scurt timp, apostolii au fost copţi pentru a se risipi în cele patru zări şi pentru a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu. Activitatea Apostolilor a avut un scop văzut şi un scop nevăzut. Scopul văzut a fost propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, iar scopul nevăzut a constat în propagarea plaselor mesianice la neamuri. Prin Apostoli s-au stabilit bazele difuziunii aurice a moştenirii lui Iisus Hristos în teritoriilor locuite de neamuri. Totodată, prin formarea primelor comunităţi creştine, s-au pus bazele formării unui echilibru auric planetar, pe baza complementarităţii Thent Thint - echilibrul putere mare-putere mică. Iisus Hristos este Puterea mare (Puterea Supremă), iar oamenii, puterea mică. Un impuls foarte important în difuziunea creştinismului s-a produs în momentul în care s-au întrupat primii oameni care au fost eliberaţi din iad. În momentul întrupării lor, a început noul ev creştin şi s-au pus temeliile noii lumi. Oamenii din această categorie, care au atins maturitatea cam la cincizeci de ani după crucificarea lui Iisus Hristos, au dus mai departe moştenirea Sa. Atunci când, imediat după crucificare, a coborât în adâncurile iadului şi ale Regatului morţilor vii, Iisus Hristos a ales, prin atingere directă, cele mai năpăstuite suflete de oameni, care aveau la activ cele mai lungi perioade de sclavie în iaduri. Aceştia au devenit Cei aleşi. În locul unde au fost atinşi de către Iisus Hristos, corpul sufletului Celor aleşi a început să lumineze. Unii au fost atinşi pe picior, alţii au fost atinşi pe trunchi, alţii în regiunea umărului sau în regiunea capului. Numărul total al Celor aleşi a fost de aproximativ 120000 (după alte surse, 125000 sau 128000).  Majoritatea Celor aleşi au fost, în timpurile antecreştine, sclavi de primă mărime în iaduri, în Regatul morţilor vii sau în lumile luciferice. Unii au fost, în decursul existenţelor fizice, mari preoţi sau mari iniţiaţi în templele zeilor falşi. De fapt, ei cunoaşteau cel mai bine dintre toţi oamenii căile de manifestare ale răului şi modalităţile prin care se manifestau zeii falşi. Toţi Cei aleşi au avut, la nivelul corpului sufletului, cel puţin trei peceţi de sclavi ai zeilor luciferici. Cei aleşi sunt numiţi vilvi de către fiinţele din lumea eterică. Vilvii au fost, aşadar, primele fiinţe omeneşti provenite din vechile iaduri, care s-au încarnat în lumea materială, după crucificarea lui Iisus Hristos. Ei au atins maturitatea chiar în perioada în care Apostolii erau pe cale de a părăsi lumea fizică. Datorită faptului că au fost atinşi de către Iisus Hristos, vilvii au fost capabili să cunoască Adevărul şi după ce s-au întrupat în lumea materială. Mai mult decât atât: majoritatea dintre ei au devenit clarvăzători - îl puteau vedea în mod direct pe Iisus Hristos în Trupul de slavă.  Între clarvăzătorii vilvi şi cei din epocile anterioare era o legătură foarte strânsă, dar şi o imensă diferenţă. De fapt, se poate spune că erau cam aceleaşi persoane; în existenţele anterioare, vilvii fuseseră clarvăzători, preoţi sau iniţiaţi ai templelor luciferice. Înaintea învierii lui Iisus Hristos, vilvii au fost acei iniţiaţi sau clarvăzători ai templelor, despre care vorbesc vechile scrieri sacre. Totuşi, în perioada respectivă, ei erau influenţaţi auric doar de către zeul luciferic - "patronul" templului în care avusese loc iniţierea -, astfel că puteau vedea doar "curtea" sa de zei mai mici şi subplanurile sale cuantice, fiind convinşi că văd totul. Ei nu puteau să vadă nici măcar planurile cuantice ale zeilor luciferici ce controlau auric alte temple. De aici rezultă diferenţa imensă dintre vilvi şi vechii clarvăzători, cu toate că erau cam aceleaşi persoane în existenţe şi condiţii diferite. Spre deosebire de vechii clarvăzători, vilvii puteau să vadă totul - puteau să vadă toate planurile cuantice şi toate "curţile" de fiinţe îngereşti, spirite ale naturii şi oameni primordiali. Ei cunoaşteau întregul Adevăr, nu doar porţiuni din el, precum în trecut. Vilvii au fost singurele fiinţe omeneşti din istoria erei creştine, care au avut amintirea a toate. Ei ştiau totul şi aveau puteri fiinţiale mari. Vilvii au lărgit căile creştinismului după dispariţia fizică a apostolilor. Mulţi dintre ei au devenit martiri. Se poate spune că vilvii au fost Educatorii umanităţii în primele secole creştine, manifestând în lumea materială impulsul lui Iisus Hristos. Ei au făcut, pe un alt plan, ceea ce au făcut Primordialii Luminii în ciclurile cosmice anterioare. La fel ca Apostolii, vilvii au jucat în lumea fizică rolul de relee pentru Thent-Thintul lui Iisus Hristos. Prin ei, Puterea mare (Puterea Supremă), care este Iisus Hristos, a echilibrat puterile mici, care sunt oamenii. În epoca respectivă, prin dispunerea vilvilor în lumea fizică, noxele emise de oameni în lumea materială au fost echilibrate de Puterea lui Iisus Hristos. Epoca vilvilor a durat cam cinci sute de ani; unii dintre ei, în funcţie de conjuncturi, au continuat să se întrupeze până prin anul 800. După anul 800, vilvii s-au întrupat în continuare, la fel ca ceilalţi oameni, dar au renunţat la clarvedere şi la amintirea a toate, în decursul existenţei întrupate. Ei au devenit oameni obişnuiţi, care s-au întrupat periodic în lumea materială, la fel ca ceilalţi oameni. Totuşi, în epocile următoare, foarte aproape de epoca noastră (cam după anul 1500 şi, în special, după anul 1900), când s-au întrupat iarăşi în lumea materială, vilvii au adus în lume o nouă capacitate: intuiţia, care are la bază discernământul între bine şi rău, fără a fi clarvăzător. De fapt, vechea lor clarvedere s-a transformat într-o nouă capacitate sufletească: intuiţia. Astfel vilvii au devenit intuitivii din epoca modernă. După anul 500/800, locul vilvilor a fost luat de o altă categorie de oameni. Oamenii din această categorie sunt numiţi şempti - clarvăzători. La origine, toţi şemptii au fost oameni obişnuiţi. Totuşi, şemptii nu au nimic de-a face cu vilvii. Şempti nu sunt vilvi într-o altă întrupare. Mulţi şempti au devenit clarvăzători în urma unor accidente ori în urma unor evenimente dramatice (mai ales categoria de şempti numită sepraute şaman - în traducere, martori). Clarvederea şemptilor, la fel ca şi a vilvilor ce i-au precedat, este totală: ei văd totul şi au amintirea a toate. Şemptii sunt capabili să vadă în cronica akasha toate evenimentele trecutului, după cum pot vedea structura aurică umană în cele mai mici detalii. Şemptii  îl pot vedea pe Iisus Hristos în Trupul de slavă, după cum îi pot vedea pe îngeri - atât pe Fiii Luminii, cât şi pe Fiii întunericului. De-a lungul unei existenţei întrupate, mulţi oameni obişnuiţi au capacitatea potenţială de a deveni şempti. Dacă nu îşi dezvoltă corespunzător potenţialităţile, ei rămân oameni obişnuiţi. De fapt, din punctul de vedere al caracteristicilor fizice, psihice şi intelectuale, şempti sunt cei mai banali oameni. Epoca şempti-lor s-a desfăşurat începând din jurul anului 500 sau 800 şi până în prezent. Ea va continua şi în viitor, când vor exista tot mai mulţi şempti. Nici vilvii, dar nici şempti nu trebuie confundaţi însă cu acei clarvăzători sau iniţiaţi moderni care nu au la bază o iniţiere de tip creştin. Majoritatea acestora sunt afiliaţi unor Centre de putere ce aparţin fie fiinţelor luciferice, fie altor entităţi. Aceşti clarvăzători văd doar ceea ce le permite structura lor aurică, care este în rezonanţă energetico-informaţională cu cea a zeilor lor, fără a cunoaşte totul. Ei nu cunosc Adevărul în totalitatea sa. Ultima treaptă a evoluţiei oamenilor sub impulsul lui Iisus Hristos va fi cea de sahain - oamenii care vor fi, în acelaşi timp, intuitivi spirituali şi clarvăzători. Totuşi, sahainii nu există în prezent; ei vor apare, cândva, în viitor. Sahainii vor fi acei oameni care vor avea activată chakra inimii - shainiah. În momentul activării chakrei inimii, sahainii vor deveni instantaneu clarvăzători şi vor cunoaşte Adevărul.

Adunarea cea mare

În cele trei zile cât a stat în iad şi în Regatul morţilor vii, Iisus Hristos S-a manifestat în Duhul său Dumnezeiesc - în corpul duh originar, de culoare argintie. Pe tot parcursul celor trei zile, Duhul lui Iisus Hristos a suferit o transformare semnificativă. În urma luării asupra Sa a tuturor nedreptăţilor suferite de oameni încă de la facerea lumii, Duhul Său a fost acoperit cu o energie care are o culoare asemănătoare metalului topit - culoarea aramei, asemănătoare cu cea a soarelui la răsărit. Acesta a fost prima etapă a formării Trupului de slavă al lui Iisus Hristos. Etapa a doua s-a desfăşurat când Duhul lui Iisus Hristos a revenit, la sfârşitul celor trei zile petrecute în iad, în propriul său mormânt, acolo unde se afla trupul înfăşurat în giulgiu. În mormânt a avut loc marea taină a învierii trupului fizic al lui Iisus Hristos. Corpul duh Dumnezeiesc al lui Iisus Hristos, şi-a reluat trupul, L-a înviat şi s-a manifestat prin intermediul său. În urma simbiozei dintre corpul duh, corpul sufletului şi trupul fizic, s-a format Trupul de slavă al lui Iisus Hristos. Fiind alcătuit pe baza corpului fizic înviat al lui Iisus Hristos, se poate spune că Trupul de slavă este material. De fapt, Dumnezeirea este prezentă atât în trupul fizic, cât şi în Duhul lui Iisus Hristos. Cu toate că este material, Trupul de slavă al lui Iisus Hristos este invizibil; el este format dintr-o materie ce are la bază o energie diferită de cea care susţine lumea materială. Din momentul învierii, Trupul de slavă al lui Iisus Hristos s-a acoperit cu toţi oamenii din Terra aurica - trecuţi, prezenţi şi viitori. Într-un fel, se poate spune că sufletele tuturor oamenilor s-au proiectat energetic (holografic) la nivelul Trupului de slavă al lui Iisus Hristos. Din momentul în care sufletele oamenilor s-au proiectat energetic la nivelul Trupului de slavă, Iisus Hristos a devenit Domnul sufletelor din Terra aurica. De 2000 de ani, când se naşte sau moare fizic un om, el se naşte şi moare întru Hristos. Astfel, Iisus Hristos a luat asupra Sa păcatele oamenilor. Ca proiecţie la nivelul Trupului de slavă, fiecare om este reprezentat printr-o steluţă. Unii oameni s-au proiectat energetic în zona picioarelor, alţii s-au proiectat în zona brâului, alţii - mult mai puţini - în partea superioară. În ziua de astăzi, Trupul de slavă al lui Iisus Hristos este acoperit cu trei mari categorii de oameni: neiniţiaţii, mângâietorii şi luptătorii (cei care acţionează în lumea materială, în sensul valorilor creşine). Neiniţiaţii sunt reprezentaţi prin culoarea metalului topit; locul lor este în zona inferioară a Trupului de slavă. Mângâietorii sunt reprezentaţi în zona trunchiului şi a brâului, iar luptătorii în zona superioară a Trupului de slavă.  Tot în momentul formării depline a Trupului de slavă, pentru toţi oamenii s-a deschis planul cuantic personal al Sufletului lui Iisus Hristos. În planul cuantic personal al Sufletului lui Iisus Hristos, oamenii pot pătrunde în timpul somnului, cu propriul lor corp sufletesc (când pot avea al patrulea tip de vis). Toţi oamenii care, de-a lungul secolelor, l-au recunoscut pe Iisus Hristos ca Domn şi care şi-au proiectat sufletul în Trupul Său de slavă, formează Adunarea cea mare a Sufletului lui Iisus Hristos. Adunarea cea mare este astăzi formată doar din oameni care se află în lumea  materială. Când trec în lumea de dincolo, oamenii nu mai au corpuri ale sufletului, dar nu dispar, ca proiecţie, din Trupul de slavă al lui Iisus Hristos. Ei rămân acolo în mod potenţial, până ce revin în trup material. Adunarea cea mare a Sufletului lui Iisus Hristos s-a coagulat treptat, pe parcursul unei perioade destul de lungi. Bazele au fost puse în momentul în care oamenii sclavi au fost eliberaţi din iaduri şi din Regatul morţilor vii, dar inaugurarea "oficială" a avut loc puţin mai târziu, în momentul asasinării Apostolului Ştefan - primul martir creştin. Prin moartea sa, Apostolul Ştefan a deschis, de facto, Adunarea cea mare. La început, imediat după înviere, Trupul de slavă al lui Iisus Hristos era acoperit aproape integral cu o peliculă energetică de culoarea metalului topit - reprezentarea holografică a tuturor sufletelor de oameni, care, în acel moment, erau neiniţiaţi. În primele secole creştine, din acest punct de vedere, toţi oamenii erau neiniţiaţi. După aproximativ 500 de ani, sufletele oamenilor s-au transformat, datorită faptului că au pătruns în mod repetat, în timpul somnului, în Lumea Sufletului lui Iisus Hristos - în planul Său cuantic sufletesc -, în Adunarea cea mare. De fapt, pătrunzând în Adunarea cea mare, oamenii au parte de o nouă formă de iniţiere; această iniţiere se face individualizat, cu fiecare om în parte, personal, de către Iisus Hristos. În urma iniţierii treptate a oamenilor, s-au format celelalte două categorii: mângâietorii şi luptătorii. Datorită înmulţirii mângâietorilor şi a luptătorilor, partea superioară a Trupului de slavă a dobândit treptat culoarea argintie, asemănându-se oarecum cu culoarea originară pe care o avea Duhul lui Iisus Hristos înainte de coborârea în iad. Ultima transformare cromatică a Trupului de slavă s-a produs în jurul anului 1900. Actualmente, Trupul de slavă al lui Iisus Hristos emite două luminozităţi distincte: în partea inferioară a trupului emite o luminozitate de culoarea metalului topit, iar în partea superioară emite o luminozitate argintie. Privite de la departe, cele două luminozităţi formează culoarea aurie, asemănătoare cu flacăra unei lumânări. Adunarea cea mare reprezintă modelul formării sistemului democratic în lumea materială. Adunarea cea mare funcţionează pe baza unei majorităţi simple. Dacă o fiinţă omenească doreşte să facă ceva, spune tuturor celorlalţi oameni în Adunarea cea mare, iar dacă jumătate plus unu sunt de acord, poate să aplice în lumea materială. Iisus Hristos nu intervine în nici un fel în procesul deciziţional al sufletelor oamenilor. Această procedură se desfăşoară în timpul somnului, în acel minut în care oamenii pătrund în planul cuantic al Sufletului lui Iisus Hristos. Acest sistem a fost introdus imediat după moartea apostolului Ştefan şi a fost perpetuat neabătut. La orice problemă importantă ce priveşte umanitatea, sunt întrebaţi - în mod democratic, după cum spunem noi astăzi - toţi oamenii din Adunarea cea mare. Fireşte, singurii care nu pot întreba sau răspunde sunt oamenii de culoarea metalului topit (aici este vorba despre culoarea corpului sufletului, nu a corpului duh), care nu sunt conştienţi în planul cuantic al Sufletului lui Iisus Hristos. Ei simt o pace profundă când pătrund acolo în timpul somnului, dar nu sunt conştienţi.

Spargerea iadurilor

Iadurile sunt găuri de vierme, de forma unor pâlnii, care fac legătura dintre planul material şi planurile cuantice ale lumilor luciferice. Ele s-au format în urma făptuirii răului de către oameni, în lumea materială. Formate, la început, prin aportul primului om care a făcut răul, iadurile s-au extins datorită puterii şi tăriei oamenilor care au ajuns acolo.Iadurile sunt lumi aflate în continuă expansiune cuantică. Cu cât au pătruns în iaduri mai mulţi oameni, cu atât acestea au devenit mai vaste - mai extinse din punct de vedere spaţial. Imediat după jertfa pe cruce a lui Iisus Hristos, marea majoritate a găurilor de vierme denumite iaduri şi-a încheiat existenţa, datorită faptului că n-au mai existat suflete omeneşti care să le alimenteze cu energie - cu putere şi tărie. La rândul lor, Primordialii întunericului, oamenii din sămânţa cea rea, Dree, îngerii luciferici şi Lorehh, spiritele rebele ale naturii s-au refugiat în planurile cuantice luciferice. Planurile cuantice ale fiinţelor luciferice nu trebuie confundate cu iadurile, care doar fac legătura, ca nişte tunele, între planul material şi acestea. Totuşi, chiar şi după jerfa pe cruce a lui Iisus Hristos, au mai rămas câteva găuri de vierme numite iaduri, datorită faptului că au existat fiinţe omeneşti şi îngereşti care, prin exercitarea liberului arbitru, au decis să rămână acolo. Din câte existau iniţial, după jerfa pe cruce a lui Iisus Hristos, au rămas doar 14 găuri de vierme denumite iaduri. În anul 1900 al erei creştine, mai existau doar 12.Fireşte, şi în era creştină, oamenii care au ales să facă iarăşi răul în lumea fizică - şi aceştia nu sunt puţini - au ajuns tot în iad, în una din găurile de vierme rămase în funcţiune. Actualmente, în era deschisă de Iisus Hristos, în găurile de vierme ale iadului, ajung doar trei mari categorii de oameni. Prima categorie este formată din acei oameni căldicei, cărora li se conferă cununi, peceţi, sigle, podoabe de către Fiii Luminii şi abuzează de ele, făcând răul. În această categorie intră foarte mulţi dintre oamenii care, în viaţa publică, au primit anumite funcţii - inclusiv cele politice - de care au abuzat, asuprind oamenii pe care ar fi trebuit să-i protejeze. A doua categorie este formată din oamenii care, pentru a se îmbogăţi foarte repede, au adus stricăciuni creaţiei: au distrus păduri sau medii ecologice, au incendiat etc. A treia categorie este formată din oamenii care şi-au făcut dreptate cu mâinile lor şi s-au răzbunat pe semenii lor, într-un fel ori în altul. În prezent, la fel ca în trecut, oamenii scapă foarte greu din iad, datorită faptului că acolo le lipseşte amintirea a toate. Totuşi, în prezent, ieşirea - evadarea - unui om din iad se produce mult mai repede decât în trecut. În era creştină, evadarea unui om din iad se realizează prin mai multe modalităţi de acţiune decât în trecut. Prima modalitate are la bază activitatea învăţătorilor din iad. Actuamente, în iad, există mai mulţi învăţători decât în trecut. După modelul celor din trecut, învăţătorii actuali educă oamenii pentru a deveni suflete luminoase. În prezent, mulţi oameni, deveniţi victime ale opresiunii în lumea materială, aleg ca, după moarte, să coboare în iad pentru a îndeplini funcţia de învăţător. Unii dintre ei sunt foarte puternici - au o voinţă foarte mare -, astfel că activitatea lor în iad este eficientă, dar şi dramatică. A doua modalitate de evadare din iad, care este specifică erei creştine, are ca fundament ritualul Bisericii creştine din Sâmbăta morţilor. În cazul în care sunt pomeniţi (pe numele de botez) în Sâmbăta morţilor, mulţi oameni aud Chemarea Iubirii şi ies singuri din iad. Ei regăsesc singuri poarta de ieşire din iad cu ajutorul Duhului Sfânt, care formează o Cale luminoasă, denumită Aşiş. A treia modalitate de ieşire a oamenilor din iad are la bază principiul care ar putea fi denumit - deloc peiorativ - urma scapă turma. Acest principiu se bazează pe existenţa unor legături energetice între formele umanoide din cadrul seriilor de 17 individualităţi, create la începuturi de către Dumnezeu. Acest principiu a intrat în funcţiune abia după jerfa lui Iisus Hristos şi după formarea lumii astrale. După cum s-a menţionat, la începuturi, Dumnezeu a creat formele corpurilor duh ale oamenilor în serii de către 17. Deşi fiecare om este unic, între formele corpurilor duh ale individualităţilor ce formează o serie de 17, au loc influenţe energetice după principiul vaselor comunicante. Influenţele energetice nu se produc între spiritele ori între corpurile lor duh, ci între forma corpurilor duh - între forma de formă.     Să exemplificăm: să spunem că, dintr-o serie de 17, unii se află în astral, alţii se află întrupaţi în lumea materială, alţii se află în iad. Să spunem că, dintr-o serie de l7, se află în lumea materială 5 oameni; alţi 7 oameni se află în lumea astrală, iar 5 se află în iad - în una din cele 12 găuri de vierme existente astăzi. Cei 5 oameni care se află în lumea materială atrag, prin influxuri energetice, pe baza principiului vaselor comunicante, pe cei 5 care se află în iad. La rândul lor, cei 5 din lumea materială sunt în legătură directă cu cei 7 care se află în lumea astrală. Astfel, se realizează un circuit energetic între formele corpurilor duh ale tuturor celor 17 oameni, care formează o serie. Cei 7 oameni din lumea astrală îi sprijină energetic pe cei 5 oameni din lumea materială, care, inconştient, mai ales în timpul somnului, îi influenţează pe cei din iad. Datorită influenţelor energetice, treptat, celor 5 din iad le revine amintirea a toate şi pot regăsi Calea ce duce spre lumină. Direct din lumea astrală nu este posibilă influenţarea celor din iad. În mod necesar, din seria celor 17, trebuie să existe un om întrupat - un capăt de pod, un releu de transmitere - prin care să se realizeze această influenţare subtilă. Întotdeauna, cel care dirijează cu adevărat această influenţare energetică între forma de formă a corpurilor duh este Îngerul Veghetor de suflet al omului din lumea materială, care creează culoare specifice prin care circulă influenţele energetice. Acest procedeu de ieşire din iad, folosit cu mult succes în prezent, a fost folosit în premieră după jerfa lui Iisus Hristos - între anul 50 şi anului 100 al erei creştine. În acele timpuri de început ale creştinismului, când încă rămăseseră 14 găuri de vierme, sa purces la o atentă dirijare a naşterilor - a întrupării oamenilor. Astfel, chiar în prima perioadă de după crucificarea lui Iisus Hristos, au avut prioritate la întrupare oamenii care deveniseră cap de serie - cei mai buni din cei 17. Aceşti oameni, care, odinioară, erau ultimii din ... turmă, victime ale opresiunii şi ale sclaviei luciferice, s-au întrupat foarte rapid în lumea materială, astfel că i-au influenţat pe cei care încă mai erau în iaduri. Sufletele celor din iaduri au început să lumineze, astfel că au găsit calea spre lumină. Fireşte, cei care evadează direct din iad nu pot ajunge direct în lumea astrală, fiind incompatibili energetic cu aceasta. Astfel că se întrupează aproape imediat în lumea materială. Dar, în momentul întrupării în lumea materială, toţi aceşti oameni beneficiază de influenţa lui Iisus Hristos, astfel că eventualitatea revenirii lor în iad, după moarte - aşa cum se întâmplase în epocile anterioare - a devenit din ce în ce mai mică.

Aparitia lumii astrale

Imediat după eliberarea tuturor oamenilor din sclavia morţii sufleteşti, Regatul morţilor vii şi-a încheiat existenţa. În locul său a apărut lumea astrală. Lumea astrală nu este altceva decât vechiul Regat al morţilor vii, transformat de jertfa lui Iisus Hristos. Doar o mică porţiune din vechiul Regat al morţilor vii a continuat să dăinuie în vechea formă: acesta este ceea ce numim astăzi regiunea infraeterică - locul în care, o perioadă de timp după moartea trupească, locuiesc fantomele rătăcitoare, strigoii şi stafiile. De fapt, transformarea cosmosului s-a petrecut extrem de repede: morţii vii nici nu au apucat să înţeleagă ce se întâmplă cu ei, că s-au trezit într-o lume diferită de cea în care supravieţuiseră în mod larvar - într-o lume luminoasă, în care păstrau amintirea a toate. Aceasta este lumea luminoasă, adică astrală. Într-un fel, s-ar putea spune că morţii vii au schimbat planurile cuantice, că s-au mutat în lumea astrală, dar acest fapt este adevărat doar pe jumătate. Morţii vii au rămas în acelaşi plan cuantic, care s-a transformat - a devenit altceva. În fond, este vorba despre o senzaţie subiectivă: în momentul în care sufletele s-au luminat, s-a luminat şi lumea în care se aflau. Morţii s-au apropiat astfel de Lumină (de planul cuantic al Luminii lui Dumnezeu), formând o nouă lume - un nou palier cuantic. Lumea astrală este o lume intermediară, de forma unei sfere imense. Imediat după formarea lumii astrale, Iisus Hristos a pus în ea Efigia Sa: crucea. Astfel, lumea astrală este străbătută de două linii divine. Prima linie divină este verticală, iar a doua linie este orizontală. Împreună, cele două linii divine formează o cruce imensă - care reprezintă Efigia lui Iisus Hristos. Toţi oamenii care, de două mii de ani, ajung în lumea astrală, suferă influenţa Efigiei lui Iisus Hristos, iar la întruparea în lumea materială se încarcă auric în mod specific. Lumea astrală este o lume intermediară, situată între lumea infraeterică şi planul cuantic al Luminii lui Dumnezeu, în care se află Locuinţa lui Dumnezeu (Palatul şi Scaunul de Domnie).    Imediat după formarea sa, lumea astrală era într-un stadiu incipient. Ea s-a structurat apoi în mai multe paliere cuantice, în funcţie de calitatea oamenilor care au populat-o - în funcţie de calitatea corpurilor duh ale oamenilor care au trecut prin poarta morţii. Actualmente, în funcţie de calitatea - sunetul, mirosul şi culoarea - corpurilor duh ale oamenilor, lumea astrală este formată din opt paliere cuantice. Primul palier este ocupat de oamenii ale căror corpuri duh au culoarea metalului topit. Al doilea palier este ocupat de oamenii ale căror corpuri duh au culoarea vişinie. Al treilea palier este ocupat de oamenii ale căror corpuri duh au culoarea maronie. Al patrulea palier este ocupat de oamenii ale căror corpuri duh au culoarea roşie. Al cincelea palier este ocupat de oamenii ale căror corpuri duh au culoarea portocalie. Al şaselea palier este ocupat de oamenii ale căror corpuri duh au culoarea galbenă. Al şaptelea palier este ocupat de oamenii ale căror corpuri duh au culoarea aurie. 
Al optulea palier este ocupat de oamenii ale căror corpuri duh au culoarea albastră. În primele trei paliere cuantice locuiesc doar oamenii care vin pentru prima oară la întrupare în lumea materială, după ceremonia de intrare prin poarta alfa. În celelalte planuri cuantice locuiesc ceilalţi oameni, în funcţie de calitatea corpurilor lor duh. Deasupra tuturor acestor paliere cuantice ale astralului, ocupate aproape în exclusivitate de oameni, se află planul cuantic al Luminii lui Dumnezeu - acolo unde se află Locuinţa lui Dumnezeu. Aici ar trebui să locuiască oamenii cu corpuri duh de culoare albă (argintie) - oamenii deveniţi Preoţi ai lui Dumnezeu. Totuşi, actualmente, oamenii din această categorie nu există, astfel că, în planul cuantic al Locuinţei lui Dumnezeu - care este un plan cuantic infinit -, se manifestă doar Dumnezeu Tatăl şi o parte din Îngerii Săi, Fiii Luminii. Pentru a veni în lumea eterică din planul cuantic al Luminii lui Dumnezeu, Îngerii din ierarhia Fiilor Luminii nu trebuie însă să treacă prin cele opt subpaliere ale lumii astrale. Ei au o cale mai scurtă; aceasta este Poarta 1, care se formează la nivelul lumii eterice. Prin Poarta 1, nu pot trece decât Îngerii din ierarhia Fiilor Luminii şi oamenii care vin sau pleacă de la întrupare.

Efectele jertfei pe cruce

Formarea, prin intermediul Fecioarei Maria, a unui nou tip de corp astral, a unui nou tip de corp mental superior şi a unui nou tip de corp spiritual, reprezintă primul efect important al jerfei lui Iisus Hristos. Al doilea efect important l-a constituit apariţia plaselor mesianice (corpul haric al plaselor mesianice). Corpul haric al plaselor mesianice s-a format, pentru prima dată, în acea zi de Rusalii, în care Duhul Sfânt s-a pogorât, sub forma unor limbi de foc, asupra Fecioarei Maria şi asupra Apostolilor. Prin activitatea ulterioară a Apostolilor, a devenit posibil ca plasele mesianice să se formeze instantaneu, după principiul transmiterii informaţiei, la toţi oamenii care rostesc, cu voce tare, nu în gând, Numele lui Iisus Hristos. A treilea efect important al jertfei pe cruce s-a produs la nivelul sufletelor tuturor oamenilor care s-au născut după aceea - atât la nivelul planului cuantic al sufletului, cât şi la nivelul corpului sufletului. Înaintea jertfei lui Iisus Hristos, planul cuantic sufletesc personal al fiecărui om era aproape inaccesibil. Oamenii, datorită încărcăturii aurice nefaste, nu mai puteau pătrunde, în timpul somnului, în propriul lor plan cuantic sufletesc. Între planul cuantic personal şi corpul sufletului se crease o diferenţă vibratorie imensă. Înaintea erei creştine, oamenii aveau alte tipuri de vise decât în ziua de astăzi. După ce adormeau, majoritatea oamenilor intrau într-o letargie ceţoasă, presărată cu vise influenţate de zeul luciferic la care aderaseră. După jertfa lui Iisus Hristos, planul cuantic sufletesc personal a devenit accesibil, în sensul că, corpul sufletului a putut pătrunde în el, în timpul somnului. De atunci, există al treilea tip de vise. Al patrulea efect important al jerfei pe cruce a lui Iisus Hristos, poate fi raportat la activitatea Fiilor Luminii, care au primit noi însărcinări de ocrotire a oamenilor întrupaţi. După jertfa pe cruce a lui Iisus Hristos, a fost reluată, după foarte mult timp, activitatea Fiilor Luminii, începând cu îngerii ocrotitori personali - Îngerii păzitori, Îngerii Veghetori şi Înainte-mergătorii (spiritele bune ale naturii).Totodată, s-a intensificat activitatea Principilor ocrotitori: Îngerul Mihail, Îngerul Gabriel, Îngerul Rafael, Îngerul Uriel, Îngerul Morţii.Totodată, s-au stabilit o serie de ceremonii şi ritualuri, care să se facă oamenilor întrupaţi cu diferite ocazii ale existenţei cotidiene: naşterea, ziua Ursitorilor, botezul, căsătoria, moartea. Toate aceste ceremonii şi ritualuri se fac, în lumea eterică, de către Fiii Luminii. S-a stabilit, de asemenea, că fiecare om trebuie protejat, imediat după moarte, pentru a nu-i fi furat corpul sufletului. Rolul principal în această operaţiune a revenit Îngerului Mihail şi Oştirii sale. Fireşte, toate aceste ceremonii nu se făceau înainte jerfei pe cruce a lui Iisus Hristos. Toate ceremoniile stabilite la începutul erei creştine - pe care le-am descris în mod succint în paginile anterioare - au rolul de a contracara acţiunile fiinţelor luciferice. Înainte de jertfa lui Iisus Hristos, oamenii întrupaţi nu erau apăraţi de nimeni, nici în timpul existenţei întrupate, nici după momentul morţii, astfel că nu aveau nici cea mai mică şansă să iasă din circuitul nefast al sclaviei. Al cincelea efect important al jertfei lui Iisus Hristos a fost apariţia lumii astrale actuale. Actuala lume astrală s-a format pe fondul transformării Regatului morţilor vii.

"Iata mama ta"

 "Iată mama ta"
     Efectele jerfei pe cruce a lui Iisus Hristos au fost multiple; ele au provocat transformări la nivelul structurii aurice a oamenilor. Totodată, ele au reverberat de-a lungul şi de-a latul cosmosului spiritual, provocând transformări semnificative.     Un rol decisiv în propagarea impulsului lui Iisus Hristos l-a avut Fecioarea Maria, a cărei metamorfoză aurică petrecută în ziua cea mai lungă a istoriei umanităţii, a 120
constituit temelia formării unor noi potenţialităţi aurice la oamenii viitori. În acest context, nu trebuie pierdut din vedere faptul că structura aurică a Fecioarei Maria era diferită de cea a celorlalţi oameni, prin însuşi faptului că, în urma Imaculatei Concepţiuni, l-a născut pe Iisus Hristos. Structura fiinţială a Fecioarei Maria a rămas impregantă de Duhul Sfânt.     Transformarea aurică a Fecioarei Maria s-a produs în trei etape. Prima etapă a avut loc chiar în secunda crucificării. În momentul crucificării Fiului, structura aurică - mai precis, corpul astral - a Fecioarei Maria a fost cuprinsă de convulsii. Fecioara Maria nu i-a înţeles - în mod firesc - pe cei care i-au crucificat Fiul, aşa încât corpul ei astral a fost bulversat (la propriu). Totuşi, chiar în secunda morţii pe cruce a Fiului, Fecioara Maria a avut imensa forţă lăuntrică de a-i ierta pe cei vinovaţi. În acel moment, instantaneu, Fecioarei Maria i s-a format un nou corp astral, diferit de cel avut anterior.     A doua etapă a transformării Fecioarei Maria s-a produs în momentul în care şi-a văzut Fiul înviat. În acel moment, din corpul astral transformat s-a format o structură aurică nouă - corpul mental superior.     A treia transformare în fiinţa aurică a Fecioarei Maria s-a produs în acea zi de Rusalii, când a avut loc pogorârea Duhului Sfânt, sub forma unor limbi de foc. Atunci, din acelaşi corp astral transformat al Fecioarei Maria, s-a format corpul spiritual.     Datorită principiului transmiterii informaţiei, cele trei mari transformări aurice produse în fiinţa Fecioarei Maria au devenit imprintinguri aurice, ce s-au propagat la toţi oamenii care s-au născut după aceea.     Toţi oamenii care s-au născut în lumea materială după acele evenimente cruciale, au dobândit capacitatea de a-şi forma, la rândul lor, un nou corp astral, un corp mental superior şi un corp spiritual. Aceste structuri aurice pot fi formate de fiecare om în parte, în urma experimentării (trăirii) celor trei sentimente pe care, în momentele respective, le-a avut Fecioara Maria: iertarea, speranţa şi credinţa.     La fel cum Iisus Hristos a răscumpărat, prin Jerfa sa, păcatul lui Adam, devenind Noul Adam, Fecioara Maria a răscumpărat păcatul Evei, devenind Noua Evă - Noua Mamă a tuturor oamenilor.     Ultimele cuvinte pe care Iisus Hristos le-a rostit pe cruce, adresate Fecioarei Maria, apoi Ucenicului pe care-L iubea, par să fi fost fost legate chiar de aceste evenimente extrem de importante:     - Femeie, iată fiul tău.     - Iată mama ta.     Apoi a adaugat:     - Mi-e sete.     Când i-au dus buretele îmbibat cu oţet la gură, Iisus Hristos a rostit ultimul cuvânt:     -S-a sfârşit.                                             Expresia "s-a sfârşit" era folosită cu precădere în tranzacţiile comerciale ale vremii, cu sensul "datoria a fost plătită în întregime" (în traducerea Evangheliilor în limba greacă, s-a folosit termenul tetelestai, care are acelaşi sens).     Prin Iisus Hristos, preţul de răscumpărare a fost plătit în întregime, iar Fecioara Maria a devenit Mama tuturor oamenilor.

Cantarea cea noua

 Cântarea cea nouă     De fapt, încă din momentul întrupării lui Iisus Hristos, s-a iscat nelinişte printre Primordialii întunericului, printre fiinţele luciferice şi printre spiritele rebele ale naturii - Dree şi Lorehh.     Unii dintre ei au crezut că s-a întrupat unul din Primordialii Luminii. Au fost şi din cei care au crezut că s-a întrupat Shantiah - primul om. Alţii bănuiau că s-a produs o trădare în rândurile lor şi că s-a întrupat unul din Primordialii întunericului. Alţii au crezut că s-a întrupat un Preot al lui Dumnezeu (un om desăvârşit) despre a cărui existenţă nu ştiau.     Toţi şi-au dat însă seama că fiinţa care se întrupase în lumea materială era mai puternică decât tot ce văzuseră până atunci. Fiinţa care se întrupase avea un corp duh (un duh) de o puritate neîntâlnită până atunci în cosmos - un corp duh pur şi perfect, nemurdărit de păcat. Nu se mai întrupase o astfel de fiinţă. Cam aşa ar fi trebuit să se prezinte primul om, Shantiah, dacă nu s-ar revoltat. Într-un mod relativ asemănător se prezenta structura duhurilor Primordialilor Luminii, din prima generaţie.     Lucifericii - oameni, îngeri şi spirite ale naturii - au fost uimiţi şi de faptul că, de la naştere până la moarte, fiinţa perfectă care s-a întrupat în lumea materială - Preotul lui Dumnezeu, aşa cum conveniseră în cele din urmă să o numească - nu a fost ajutată de nici un înger din ierarhia Fiilor Luminii. În jurul lui Iisus Hristos, de la naştere până la moartea prin crucificare, nu a fost prezent nici un Fiu al Luminii, nici un spirit bun al naturii. Iisus Hristos s-a manifestat în mod autonom, ca Dumnezeu făcut om.     Lucifericii erau nedumeriţi, mai ales de titulatura pe care a folosit-o Iisus Hristos, atunci când se referea la Sine: Fiul lui Dumnezeu.     - Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, atunci spune să se facă cutare lucru, să vedem dacă este adevărat, încercau ei să-L ispitească.     Nu pricepeau nici în ruptul capului de ce, având o putere şi o tărie atât de mare, Iisus Hristos nu doreşte să stăpânească, El însuşi, lumea. Nu pricepeau nici de ce o fiinţă cu o asemenea putere şi tărie, nu-i distruge pe ei, pentru a le lua locul.     Fiinţele luciferice erau uimite, dar şi speriate. Ele rupseseră de mult timp contactul cu Dumnezeu şi cu fraţii lor, Fiii Luminii, astfel că nu ştiau ce se mai pregăteşte pe nivelurile luminoase ale cosmosului. Abia după moartea prin crucificare, fiinţele luciferice au înţeles că cel pe care au încercat să-L ispitească în repetate rânduri este a doua Persoană a Treimii, Iubirea Nesfârşită, căreia oamenii i-au dat numele Iisus Hristos.     De asemenea, fiinţele luciferice nu au înţeles de ce, de-a lungul existenţei sale în lumea materială, Iisus Hristos nu a făcut uz, în sens negativ, de Puterile Dumnezeieşti. Fiinţele luciferice, amăgite, ele însele, de propriile lor fapte, nu puteau pricepe faptul că, fiind Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos nu-şi distruge propria Sa creaţie.     De fapt, Dumnezeu nu s-a manifestat niciodată ca distrugător al propriei Sale creaţii. Dumnezeu a conferit liberul arbitru tuturor făpturilor create din cosmosul Său. Distrugerile succesive, perioadele de nemanifestare şi ştergerile s-au datorat făpturilor dotate cu liber arbitru, iar nu lui Dumnezeu. În momentul în care o făptură din cosmos a ales o altă cale decât cea de a fi împreună cu Dumnezeu, nu a fost distrusă, ci i s-a construit un nou plan cuantic, în care să locuiască. Noul plan cuantic nu putea fi decât 119
în acord cu ceea ce a devenit fiinţa respectivă - cu sunetul, mirosul şi culoarea sa.     De altfel, nici după crucificare, Iisus Hristos nu a manifestat în sens negativ, Puterile Sale Dumnezeieşti. Nu a dorit acest să facă lucru în Cosmosul Său, în faţa fiinţelor cărora, El însuşi, le-a conferit liberul arbitru.     Imediat după ce sufletele oamenilor (corpurile sufletelor) din iad şi din Regatul morţilor vii au început să lumineze şi le-a revenit amintirea a toate, toţi cei salvaţi au adus mulţumiri lui Dumnezeu Fiul, care este Iubirea Nesfârşită. Atunci, chiar în adâncurile iadului, s-a auzit pentru prima dată Cântarea cea nouă.     Cântarea cea nouă a fost compusă chiar atunci de oameni salvaţi din sclavie. În Cântare era descrisă toată istoria oamenilor, de la începuturi, până la eliberarea din sclavie. Tot atunci, fiind conţinut în cântare, s-a auzit, spus de oamenii din iad, formula ce stă la temelia noii lumi: "Facă-se Voia Ta precum în ceruri şi pe pământ".     Auzind aceste cuvinte, Iisus Hristos i-a întrebat atunci pe oamenii din iad şi din Regatul morţilor vii:     - De ce aţi spus aceste cuvinte ?         Iar ei au răspuns:     - "Pentru că, prin Tine, ni s-au deschis ochii şi am cunoscut Adevărul. Tu eşti Singurul Dumnezeu. Noi suntem mai mulţi decât cei care doresc distrugerea noastră şi a creaţiei Tale. Iată-ne, suntem cu toţii aici. Învaţă-ne ce să facem. De acum înainte vom face după Cuvântul Tău"     Această cerere a fost adresată lui Iisus Hristos, la unison, de toţi oamenii din iaduri şi din Regatul morţilor vii - miliarde şi miliarde de fiinţe omeneşti eliberate din sclavie.     Oamenii care, în acel moment, se aflau în lumea materială erau doar o părticică din totalul oamenilor (sub 0,1 %), oamenii din sămânţa cea rea formau o altă minoritate (probabil sub 0000000,1%), astfel încât oamenii din iaduri şi din Regatul morţilor vii formau majoritatea zdrobitoare.     Astfel, majoritatea zdrobitoare a oamenilor i-a conferit lui Iisus Hristos autoritatea şi puterea supreme în ceruri şi pe pământ. Fireşte, ca Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos are Puterea şi Autoritatea Supremă (Dumnezeiască). Dar ca Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos, nu a dorit să-şi folosească Autoritatea şi Puterea Sa Supremă (Dumnezeiescă) pentru a acţiona împotriva celor care aleg răul, prin exercitarea liberului lor arbitru.     Dacă Dumnezeu şi-ar fi exercitate Autoritatea şi Puterea Sa Supremă (Dumnezeiescă) totul s-ar fi terminat cu mult timp în urmă, chiar în secunda în care s-a răzvrătit primul înger sau om. Dumnezeu ar fi eliminat tot ce exista, iar apoi ar fi creat un nou cosmos, mult mai frumos, şi toate lucrurile ar fi fost bune înaintea Sa. Dar, în acest caz, ar fi acţionat împotriva naturii sale - ceea ce este imposibil.     Aşadar, conferind puterea şi autoritatea lui Iisus Hristos, majoritatea zdrobitare a oamenilor s-a pus sub cârmuirea şi ocrotirea Sa. Atunci s-a format Adunarea cea mare.

Cutremur in cer si pe pamant

 Cutremur în cer şi pe pământ
     Ziua cea mai lungă a umanităţii; miezul zilei. Viaţa pământească a Celui crucificat se încheiase.     S-a sfârşit.     Capul Celui crucificat era căzut în faţă, iar bărbia atinsese pieptul. Barba mică, de aceeaşi culoare cu părul, buzele pline şi nasul drept abia se mai distingeau de la baza crucii pe care suferise supremul supliciu. Părul bogat, castaniu spre blond, era năclăit de sudoare şi sânge; îi acoperea fruntea şi faţa. Ochii căprui, cu sclipiri verzi, deveniseră ficşi. La rădăcina nasului se distingea o umflătură.     La mâini şi la picioare, urmele cuielor au lăsat urme înfiorătoare. Cuiele, pur şi simplu, i-au despicat palmele în mod îngrozitor. Fruntea era sfâşiată de nouă cicatrice, provenite de la cununa de spini - patru în dreptul tâmplei din partea dreaptă, patru în partea din faţă a frunţii. Ultima cicatrice cobora de pe frunte până sub ochiul stâng - ceea ce înseamnă că ochiul stâng a fost afectat aproape total.     Supliciul crucificării a fost înfricoşător pentru Iisus Hristos, a doua Persoană a Sfintei Treimi, care este Iubirea Infinită. Constituţia trupului de carne al lui Iisus Hristos a fost fragilă, iar sensibilitatea Sa a fost mult peste ce îşi poate imagina un om. Durerile au fost amplificate la maximum, datorită sensibilităţii Sale. De la Facerea Lumii, nici o altă fiinţă omenească întrupată nu a mai suferit un supliciu atât de înfricoşător. Nici înainte, nici după crucificare, o fiinţă întrupată nu a mai suferit un asemenea supliciu.     În lumea materială, norii negri păreau foarte apropiaţi de pământ - atât de apropiaţi, cum n-au mai fost niciodată. Dădeau impresia că vor să atingă vârful crucii pe care fusese crucificat Iisus Hristos.     S-a sfârşit.     Iisus Hristos cunoscuse, în scurta sa existenţă trupească, în trup de carne, toate nedreptăţile oamenilor, perpetuate de-a lungul ciclurilor cosmice: frigul, foamea, maltratarea, batjocura, uciderea.     În momentul în care a survenit moartea pe cruce, s-a făcut cutremur mare, atât pe pământ, cât şi în ceruri. Apoi, imediat după săvârşirea din viaţa trupească, Duhul Său a ieşit, ca un abur diafan, din trupul încă atârnat pe cruce. Duhul lui Iisus Hristos - corpul duh de formă umanoidă, cu care se întrupase în lumea materială - avea o minunată culoare argintie.     Duhul Său a coborât încet, de la înălţimea trupului atârnat pe cruce, ca un fulg, pe sol. În momentul în care Duhul lui Iisus Hristos a atins solul, planurile cuantice au fost sparte, iar puhoaiele de îngeri din ierarhia Fiilor Luminii şi de spirite ale naturii (Zaurdarii) s-au revărsat în toate zările. Toţi ca unul, Fiii Luminii şi Zaurdarii, în frunte cu Principii lor conducători, s-au înfăţişat în faţa crucii pe care Fiul lui Dumnezeu suferise supremul supliciu. 117
     Datorită expansiunii răului în lumea oamenilor, de timpuri şi perioade, Fiii Luminii nu mai coborâseră pentru a-i ajuta pe fraţii lor - oamenii. Răutatea oamenilor i-a împiedicat să străbată planurile cuantice, astfel că Fiii Luminii n-au mai avut capete de pod în lumea materială. Ei nici măcar nu mai erau în sintonie cu oamenii - nu mai puteau coresponda cu ceea ce deveniseră oamenii în lumea materială.     Imediat după ce Fiii Luminii şi spiritele naturii s-au adunat, Iisus Hristos le-a ţinut un lung discurs, în care a explicat tuturor modul în care vor fi eliberaţi oamenii de sub sclavia Celui rău.     Apoi, după ce s-a adresat celor prezenţi, Iisus Hristos a pătruns în iaduri. Datorită radiaţiei formidabile a Duhului Său, tot ce era în iaduri s-a destructurat. Sub influenţa Duhului lui Iisus Hristos, care a acţionat ca un foc purificator, mediul înfricoşător al iadurilor s-a transformat. Mlaştinile urât mirositoare în care adăstau, inerţi şi lipsiţi de conştiinţă, oamenii, cioturile de copaci, aburii şi toate elementele ce formau peisajul mohorât au fost destructurate la contactul cu radiaţia Duhului lui Iisus Hristos.     În urma trecerii Duhului Său, peisajul iadurilor se recompunea de la sine: în locul mlaştinilor şi ţinuturilor dezolante au apărut pomi fructiferi, vegetaţie abundentă, râuri cristaline. Cu fiecare pas pe care Duhul lui Iisus Hristos îl făcea în iaduri, totul renăştea, iar paradisul de odinioară se forma pretutindeni. Minunăţia creaţiei lui Dumnezeu lua locul înfricoşătoarelor peisaje ale iadului.     Pe măsură ce Duhul lui Iisus Hristos parcurgea nivelurile iadului - găurile de vierme - sufletele oamenilor din iaduri, indiferent de generaţie, începeau a lumina, iar amintirea a toate le revenea instantaneu. La contactul cu radiata Duhului lui Iisus Hristos, oamenii sclavi din iaduri reveneau la viaţă. La trecerea Sa, lanţurile se rupeau şi cădeau. Apoi, Iisus Hristos a mers în Regatele morţilor vii şi i-a izbăvit pe toţi morţii vii.     Revenindu-le amintirea a toate, toţi oamenii sclavi din iaduri şi din Regatul morţilor vii l-au recunoscut atunci pe Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Atunci, instantaneu, doar la contactul cu radiaţia Duhului lui Iisus Hristos, toţi oamenii au cunoscut Adevărul.     Adevărul absolut, pe care l-au cunoscut oamenii salvaţi din iaduri şi din Regatul morţilor vii, se referă la două aspecte esenţiale.     Primul aspect se referă la Dumnezeu: Dumnezeu - Creatorul cerului şi al pământului, al celor văzute şi al celor nevăzute - este Unul, dar se manifestă ca trinitate, prin trei Persoane, fără a înceta să fie ceea ce este.     Al doilea aspect se referă la om: omul este Preot al lui Dumnezeu Celui Viu, iar nu un sclav, aşa cum l-au făcut învăţătorii şi zeii falşi - care sunt dumnezei falşi.     Iisus Hristos nu le-a adresat nici un reproş oamenilor din iad. În iad, Iisus Hristos nu a adresat decât trei întrebări. Fiecare întrebare a pus-o de trei ori. Cele trei întrebări au fost puse doar Primordialilor întunericulu (oamenii primordiali din primele două generaţii care s-au aliat cu Cel rău), care conduceau iadurile. Fiinţelor luciferice din categoria Dree sau spiritelor naturii din categoria Lorehh, Iisus Hristos nu le-a adresat nici un cuvânt şi nici o privire.     Iată cele trei întrebări adresate oamenilor primordiali care s-au aliat cu Cel rău, datorită cărora miliarde de oameni obişnuiţi au ajuns în iaduri:     - Pentru ce ţi-ai întunecat inima ?     - Ce ai făcut cu fraţii tăi mai mici în putere şi tărie, pe care ţi i-am dat să-i ocroteşti ?     -  Ce ai făcut cu moştenirea Mea, cu Duhurile Mele Slujitoare (îngerii  şi spiritele naturii) şi cu  creaţia Mea minunată.     Apoi, adresându-se oamenilor primordiali din primele două generaţii care s-au aliat cu Cel rău, Iisus Hristos a adăugat:     - Întoarce-te de la nedreptăţile tale şi vei trăi!     Toate aceste întrebări şi îndemnuri au fost puse la singular. Iisus Hristos s-a adresat astfel, în felul său caracteristic, fiecărui om în parte.
118
     În loc să se întoarcă la viaţă şi să fie iertaţi, aşa cum le spusese Iisus Hristos, Primordialii întunericului, împreună cu fiinţele luciferice şi cu spiritele rebele ale naturii - Dree şi Lorehh - au fugit din Faţa Sa şi s-au ascuns în planurile cuantice ale fiinţelor luciferice. Foarte puţini au acceptat iertarea lui Iisus Hristos.

Regele iudeilor

 Regele iudeilor
114
     Deasupra crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos era atârnată o tăbliţă pe care era scris: Iisus din Nazareth, Regele iudeilor.     Formularea conţinută pe această inscripţie nu a fost scrisă de un evreu, ci de un roman, iar acel roman avea o mare stimă pentru Iisus din Nazareth.     Preoţii iudei (care nu trebuie confundaţi cu poporul evreu, care trăia în condiţii de exploatare cruntă), aveau interesul major ca totul să se termine cât mai repede. Ei au fost deranjaţi încă de la început de prezenţa, inoportună pentru ei, a lui Iisus Hristos. Încă de la primele minuni şi vindecări, făcute foarte devreme, în copilărie, preoţii iudei au dorit să scape cât mai repede de un "concurent" pe care-l considerau periculos.     De mai multe secole, cam de la ultimii mari profeţi, preoţii iudei nu mai ascultau de cuvântul lui Dumnezeu şi nu mai erau în comuniune cu El. Acest fapt a fost confirmat de reacţia lui Iisus Hristos, atunci când a răsturnat mesele negustorilor din Templu. Totul devenise negoţ.     De la dispariţia fizică a marilor profeţi, religia iudaică a intrat într-un con de umbră. Preoţii deveniseră uneltele asupririi, iar populaţia - evreii de rând - trăia în cele mai grele condiţii. Preoţii cuceriseră privilegii economice imense, împărţind puterea cu regalitatea. În acest context, pentru preoţime, cucerirea Iudeii de către legiunile romane a reprezentat o catastrofă nu numai din punct de vedere religios, ci mai ales economic. Profiturile obţinute trebuiau împărţite cu puterea     În perioada vieţii trupeşti a lui Iisus Hristos, Ierusalimul arăta dezolant. La fel ca şi întreaga Iudee. Vremurile de glorie din timpul Regelui Solomon păliseră. În afara Templului şi a locuinţelor aristocraţiei, care erau curate chiar şi după standardele actuale, casele evreilor de rând erau mizere. La rândul său, poporul evreu arăta prost hrănit. Era o diferenţă imensă între aspectul fizic al aristocraţiei evreieşti sau al ocupanţilor romani, care arătau înfloritor, erau solizi şi bine hrăniţi, şi aspectul fizic al evreilor de rând. Majoritatea evreilor de rând erau slabi, veşnic înfometaţi, aveau veşmintele sărăcăcioase şi mizere. Mulţi dintre ei erau roşi de boli trupeşti. Majoritatea nu aveau decât un singur schimb de veşminte, formate din două, trei piese, iar sandalele erau, cel mai adesea, uzate.     Între evrei şi romani era o duşmănie aprigă, nu numai datorită faptului că unii erau asupriţi, iar ceilalţi asupritori. Romanii nu-i înţelegeau defel pe aristocraţii evrei. Când au cucerit Iudeea, romanii au avut impresia că au pătruns într-un haos total. I-a întâmpinat o mizerie cruntă, pe care n-o mai întâlniseră în nici un teritoriu ocupat. Comparativ cu Iudeea, oamenii din ţinuturile cucerite din romani - inclusiv sclavii -trăiau după standarde relativ înalte.     Romanii erau foarte pragmatici: îi interesa doar profitul - tributul -, dar nu înţelegeau de ce aristocraţia iudaică, susţinută atât de rege cât şi de preoţime, îşi lăsa supuşii întro astfel de sărăcie lucie. Romanii nu aveau nevoie de sclavi bolnavi, roşi de boli - inclusiv de boli venerice -, de bube oribile şi de diferite beteşuguri. Romanii aveau nevoie de oameni sănătoşi, care să muncească pentru ca tributul să fie trimis la timp împăratului. Pax romana era pragmatică: pentru ca imperiul să prospere, supuşii împăratului trebuiau să aibă un standard de viaţă adecvat.     Romanii erau mereu la pândă. Nu ştiau ce forme vor îmbrăca intrigile aristocraţiei, revoltele şi răscoalele erau tot mai dese, iar pretenţiile preoţimii iudaice erau adesea neinterpretabile după sistemul de gândire roman. Astfel că tensiunile dintre ocupanţii romani şi evrei luau formele cele mai neaşteptate.     Pe acest fundal, Iisus Hristos a desfăşurat o vie activitate de-a lungul drumurilor prăfuite ale vechii Palestine, dar nu a întâmpinat niciodată vreo opoziţie din partea romanilor. De fapt, de-a lungul întregii Sale existenţe trupeşti, până la procesul în urma căruia a fost crucificat, Iisus Hristos nu a avut de întâmpinat greutăţi din partea romanilor. Nici nu avea de ce. Romanii - care-l cunoaşteau fie direct, fie din auzite - nutreau o vădită simpatie pentru Iisus Hristos.     Prin Puterile Sale Dumnezeişti, Iisus Hristos vindeca orice om care venea la El. 115
Chiar şi cei care doar îl atingeau, erau vindecaţi aproape instantaneu. În prezenţa lui Iisus Hristos, bolile erau vindecate, iar odihna sufletului se înstăpânea peste toţi. Oamenii nu mai simţeau ura şi neputinţa ce le măcina sufletul, nu mai simţeau foamea sau setea, şi îl urmau oriunde. În urma Sa, se formau mulţimi impresionante: fiecare dorea să fie vindecat, să fie tămăduit, să fie iertat, să nu mai resimtă ura feroce pe care o generează foamea.     Toţi cei care se apropiau de El, resimţeau o pace sufletească adâncă - pacea adevărată a sufletului. Iisus Hristos îi învăţa pe oameni despre Unicul Dumnezeu şi despre împărăţia Sa. Oamenilor nu li se mai vorbise nicicând despre astfel de lucruri, mai ales că învăţăturile erau însoţite de trăiri specifice. În prezenţa Sa, totul părea un vis frumos.     Daţi Cezarului ce-i al Cezarului, le spunea Iisus Hristos celor care-l ascultau, astfel că oamenii care ajungeau în apropierea Sa, nu se mai împotriveau nimănui. Într-un fel, s-ar putea spune că oamenii deveneau nişte sclavi perfecţi pentru asupritorii romani. Mulţi dintre romani aveau robi şi roabe, care fuseseră vindecaţi sau ajutaţi, într-un fel sau altul, de bărbatul înalt, care vorbea şoptit, cu o voce dulce ca mierea, astfel că faima Sa ajunsese până departe.     De aceea, pragmaticii romani au înţeles foarte repede faptul că ceea ce-i învăţa Iisus Hristos pe oameni nu intră în contradicţie cu politica lor. Dimpotrivă. Astfel, au început să-L simpatizeze. Romanilor nu le păsa la cine se roagă cei care-l urmau pe Iisus Hristos, în condiţiile în care, ei înşişi, aveau foarte mulţi zei pe care-i invocau. Atâta timp cât oamenii munceau pentru a-şi plăti tributul şi nu desfăşurau activităţi ostile, nu era nici o problemă. De aceea, romanii spuneau adesea, împreună cu evreii de rând: iată un adevărat Rege al iudeilor. Dacă El ar fi Regele iudeilor, am fi şi noi mai liniştiţi.     Fireşte, Iisus Hristos îşi vedea de activitatea Sa şi nu lua în considerare astfel de vorbe cu iz politic. El a spus, de multe ori, că Împărăţia Sa nu este în lumea aceasta, dar cine mai avea urechi să-l audă în acele vremuri tulburi ?!     Aşadar, problemele n-au venit din partea romanilor, ci din partea preoţilor iudei. După ce a fost prins, Iisus Hristos a fost bătut şi maltratat oribil de către preoţii iudei. Nu romanii l-au maltratat într-atât încât a devenit aproape de nerecunoscut, ci preoţii iudei.     După ce L-au bătut cu pumnii, cu palmele, cu lanţurile, cu scuturile, cu mânerul spadelor sau cu funia, atât în seara în care L-au prins, cât şi înainte de a-l prezenta lui Irod, torţionarii au avut parte de o uriaşă surpriză. Această surpriză au avut-o, în special, torţionarii direcţi, care - datorită faptului că erau posedaţi de fiinţele luciferice - aveau cunoaşterea distrugerii trupeşti, adică a afectării iremediabile a organelor trupeşti. Surpriza a venit în momentul în care şi-au dat sema că, aproape peste noapte, rănile Sale tind să se vindece şi să se cicatrizeze. Unii dintre bătăuşi au fugit, speriaţi de moarte de o asemenea întorsătură, alţii au continuat să-l bată în mod bestial, în speranţa distrugerii sale fizice - ceea ce voiau de fapt atât fiinţele luciferice, cât şi cozile lor de topor din lumea materială. Abia după ce şi-au dat seama că nu-l pot distruge fizic, preoţii evrei l-au adus în faţa procuratorului roman, Pilat din Pont pentru a fi "judecat".     În prima fază, Pilat nici nu a vrut să audă de aşa ceva. Pilat din Pont avea o uriaşă aversiune împotriva preoţilor evrei care se ucideau între ei şi îşi ucideau supuşii după bunul lor plac, astfel că nici nu a vrut să aibă de-a face cu ei. Pilat era soldat, nu bătăuş,  iar  soldaţii  ucideau  din  necesitate,  în  războaiele  în care  erau  trimişi.   De altfel,   întrebându-şi subordonaţii, Pilat a aflat că Omul care i-a fost adus spre judecare nu a conspirat împotriva romanilor; dimpotrivă, vindeca oamenii prin pieţe şi îi îndemna să dea cezarului ce este al său.     Iisus Hristos a refuzat propunerile venite din partea lui Pilat, care la rândul său, nu înţelegea de ce refuză să se apere sau să facă vreun gest împotriva celor care-i doreau moartea. Mai cu seamă că, datorită bătăilor crunte la care a fost supus din partea acoliţilor preoţilor evrei, dar şi datorită biciurii la care a fost supus din partea soldaţilor
116
romani, Iisus Hristos era plin de răni pe tot corpul. Soldaţilor romani, cu multe bătălii la activ, nu le venea să creadă că Omul acela încă stătea în picioare, dar mai ales, nu le venea să creadă că poate rezista la pierderea unei cantităţi atât de mare de sânge. Nu înţelegeau cum de poate pierde sânge în mod continuu şi cum se refac ţesuturile atât de repede. Un om obişnuit nu ar fi putut rezista unor astfel de suplicii, oricât de solid şi de rezistent ar fi fost.     Pe toată perioada supliciului, Iisus Hristos nu a scos nici un sunet. Nu s-a împotrivit, a răbdat şi a suportat totul fără o şoaptă. Atunci când a fost întrebat, a răspuns celor care-L torturau. Nu a spus decât Adevărul.

Razboiul perpetuu

 Războiul perpetuu
111
     La fel ca în ciclul al treilea, şi în prima parte a ciclului al patrulea, epoca sclavagistă s-a perpetuat pe fundalul unei divizări fără precedent a societăţii omeneşti, atât pe pământ, cât şi în lumea de dincolo.     Prin aderarea la zeii cei falşi, oamenii s-au divizat continuu în tabere, grupuri şi grupuleţe, astfel că atât societatea oamenilor întrupaţi, cât şi cea a oamenilor decorporaţi a cunoscut o fărâmiţare şi o atomizare continuuă.     Procesul divizării sociale şi spirituale a oamenilor a fost următorul. Fiecare zeu luciferic îşi forma un fel de staf conducător în lumea terestră, format din oameni întrupaţi. La început, oamenii care formau staf-ul unui zeu luciferic făceau parte din sămânţa cea rea. Ei proveneau fie din zonele superioare ale iadurilor, fie direct din planurile cuantice luciferice.     Astfel, în prima fază a acestui proces, oamenii din sămânţa cea rea au atras diferiţi oameni căldicei, pe care îi educau în spiritul propriilor învăţături. Ajutaţi de aceşti oameni căldicei, ei au construit temple sau lăcaşuri de cult, în care, în urma unor ritualuri complexe, realizau spargerea planurilor cuantice, chemându-şi magic stăpânii - zeii cei falşi. Prin aceste ritualuri, zeii cei falşi se puteau manifesta în lumea materială şi, uneori, erau vizibili oamenilor obişnuiţi.     În a doua fază, oamenii ce formau sămânţa cea rea îi iniţiau pe oamenii căldicei în temple, numindu-i preoţi ai zeului. În urma acestor iniţieri, oamenii care anterior au fost căldicei obţineau anumite puteri "magice". Ei dobândeau şi o anumită formă de clarvedere, dar această formă de clarvedere nu era bazată pe dezvoltarea propriilor capacităţi fiinţiale, ci pe faptul că zeul însuşi era "puternic în ei". În cazul acestor forme incipiente de clarvedere, obţinute în urma unor ritualuri magice, oamenii iniţiaţi deveneau întrucâtva posedaţi: zeul respectiv îşi lăsa o amprentă aurică pe corpul lor sufletesc. Uneori, se ajungea până acolo încât aura zeului învăluia în totalitate corpul sufletului omului, ceea ce echivala cu "vinderea" sufletului. Acest fenomen poartă astăzi poartă numele de posedare.     Din păcate, oamenii deveniţi preoţi-iniţiaţi nici nu-şi dădeau seama de acest fapt. Zeul luciferic obţinea astfel o influenţă aproape totală asupra lor, iar ei deveneau simple instrumente. Preoţii-iniţiaţi făceau după cuvântul zeului (expresie folosită des în lumea eterică) şi se conformau în totalitate dorinţei acestuia.     De altfel, tipul de clarvedere obţinut printr-o astfel de iniţiere era doar parţială. Preoţii-iniţiaţi nu puteau să-l vadă prin clarvedere decât pe zeul patron sub ocrotirea cărora se iniţiaseră, nu şi pe alţi zei, datorită faptului că puterile lor nu proveneau din interior, din dezvoltarea propriilor caracteristici fiinţiale. Astfel că vedeau doar ceea ce trebuiau să vadă. Zeul erau observat doar de la distanţă, astfel că nici nu remarcau faptul că are ochii negri.     Preoţii-iniţiaţi nu ştiau prea multe cu privire la structura cosmosului spiritual. Ştiau doar ce le spunea zeul. Fireşte, zeul în cauză explica preoţilor şi, prin intermediul lor, simplilor enoriaşi, faptul că el însuşi a creat universul şi pe om, că el este cel care aduce abundenţă în lumea oamenilor şi că, în consecinţă, oamenii trebuia să asculte de el - să facă după cuvântul său. Totodată, zeul prezenta preoţilor-iniţiţi "curtea" sa, formată fie din zei mai mici din punct de vedere ierarhic, fie din oamenii care formau sămânţa cea rea.     Preoţilor-iniţiaţi li se mai promitea că, dacă vor face întocmai cum li se spune, vor deveni bogaţi în viaţa fizică. Totodată, li se promitea că, după moarte, vor ajunge în zona tuturor plăcerilor - în "paradis". La rândul lor, enoriaşilor - oamenii căldicei care aderau de bună voie la templul zeului - li se promitea bunăstarea atât în lumea terestră, cât şi după moarte. Nu li se spunea însă că preţul este sclavia.     După ce se construia templul, comunităţile din jur erau aservite zeului protector. Toţi membri comunităţi erau botezaţi în numele zeului patron, devenind sclavi. Tuturor membrilor de rând li se aplicau sigiliile de sclavi, atât la nivel fizic (prin veşminte, podoabe, tatuaje etc), cât şi la nivelul corpului sufletesc (prin peceţi luciferice).
112
     Treptat, comunităţile au început să fie stratificate ierarhic, în vârful piramidei, se situau preoţii-iniţiaţi. Pe treapta următoare se situau cei care formau puterea politică - regele şi nobilii. Urmau războinicii, care erau educaţi să ucidă şi, în cele din urmă, plebea - oamenii de rând, căldiceii. Chiar dacă, din punct vedere formal - juridic, cum spunem noi astăzi -, statul lor social era de oameni liberi, oamenii de rînd erau sclavi. În lumea materială, ei erau obligaţi să muncească pe domeniile templului, nu se puteau strămuta dintr-un loc în altul etc, iar după moarte îngroşau numărul celor din iad.     O dată cu formarea capetelor de pod în lumea materială, care erau templele şi oligarhia conducătoare, a început războiul dintre zeii luciferici. Una din caracteristicile zeilor falşi era concurenţa acerbă. Cu cât un zeu luciferic devenea mai puternic în lumea materială, cu atât devenea mai puternic în planul său cuantic. Cu cât avea în lumea materială mai mulţi enoriaşi care să facă după cuvântul său, cu atât zeul luciferic creştea în putere şi tărie.     Puterea şi tăria zeului erau date de calitatea ofrandelor pe care le primea şi de calitatea oamenilor care i se închinau. Pentru a creşte în putere şi tărie, zeii falşi aveau nevoie de cât mai multe suflete, astfel încât trupul lor energetic să fie cât mai "viu". Ei reveneau treptat la viaţă, iar oamenii mureau. Oamenii deveniţi sclavi, începând cu preoţii-iniţiaţi, cu regii şi cu războinicii, nu mai erau vii, chiar dacă-şi duceau viaţa trupească în condiţii confortabile.     După moartea fizică, datorită existenţei peceţii aurice, oamenii erau vidaţi energetic, le era furat corpul sufletului şi păstraţi în gaura de vierme numită iad, în una dintre cele trei zone. Preoţii, nobilii şi cei mai răsăriţi dintre războinici erau duşi în primele două zone - de obicei locuiau în cea de-a doua zonă. Ei nici nu prea ştiau - li se ascundea - ce se întâmplă cu oamenii obişnuiţi, care, deşi nu făceau răul, ajungeau în cea de-a treia zonă a iadului, doar datorită existenţei peceţii aurice a zeului. De regulă, datorită rezonanţei energetice, oamenii se încarnau în aceleaşi comunităţi aflate sub patronajul aceluiaşi zeu fals. În acea perioadă, procesul reîntrupării în lumea materială era destul de rapid. El avea la bază principiul, sintoniei: cine se aseamănă, se adună.     Acesta a fost, într-adevăr un proces diabolic de menţinere a oamenilor în stare de sclavie continuă, care s-a menţinut o lungă perioadă de timp - atât în cel de-al treilea ciclu, cât şi în al patrulea ciclu. În anumite medii, el continuă şi în ziua de astăzi.     Dar, procesul cu adevărat diabolic abia începe. Pentru a deveni puternici, zeii luciferici au început să se lupte între ei. Fireşte, în lumea lucifericilor nu există prietenie sau camaraderie, întrajutorare sau alianţe, astfel că, după etapa de întemeiere a unui teritoriu, a început etapa de expansiune.     Ordinul de expansiune venea prompt în lumea oamenilor, de la zeii luciferici prin intermediul preoţilor-iniţiaţi şi prin intermediul regilor. Regele sau preotul avea un vis noaptea, iar dimineaţa îl comunica mulţimii:     "Zeul mi-a cerut să cucerim teritoriul inamicilor noştri. Mergeţi aşadar în teritoriul lor şi cuceriţi-l. Ucideţi fără milă bătrânii, bărbaţii, femeile, copiii născuţi şi copiii nenăscuţi. Pătrundeţi în templele lor şi tăiaţi capetele preoţilor, scoateţi-le inimile din piepturi, dărâmaţi zidurile, sfărâmaţi statuile zeilor lor - duşmanii zeului nostru - cioplite de mână de om.     Atunci zeul nostru va fi tare în voi şi voi veţi fi tari în el, şi vă va da în stăpânire pământurile, turmele şi bogăţiile inamicilor. Veţi rămâne pe pământurile lor şi veţi naşte fii şi fiice, iar sămânţa voastră se va înmulţi nemăsurat şi voi veţi fi în zeu şi zeul va rămâne de-a pururi fi în voi.     Dar nu uitaţi, răstimp de trei ani, primii născuţi pe aceste pământuri, care vor fi din sămânţa voastră, să mi le jertfiţi mie şi numai mie. Vlăstarele nou născute răstimp de trei ani vor fi jertfite aşa cum poruncesc eu - fie parte bărbătească, fie parte femeiuşcă.     Faceţi după cuvântul meu. Eu voi fi în voi şi voi veţi fi în mine şi vă voi da stăpânirea peste întregul pământul - peste oameni, peste locuitorii de sub pământ, peste locuitorii de la suprafaţă, peste locuitorii de sub ape şi peste locuitorii din văzduh".
113
     Aşa glăsuia, prin gura preoţilor, un astfel de zeu luciferic. Procesul era destul de simplu. Mai întâi trebuiau distruse templele, statuile zeilor adverşi şi preoţii. Apoi trebuia distrusă "forţa vie a inamicului": femeile, copiii, bărbaţii, bătrânii. Foarte puţini erau lăsaţi în viaţă pentru a deveni robi.     Fiind ucise, victimele deveneau sclavii zeului biruitor şi după moarte, astfel că se îngroşau rândurile celor din zona a treia a iadului. Era interzis cu desăvârşire ca bărbaţii cuceritori să fecundeze, în primii trei ani, femeile cucerite. Trebuia ca influenţa aurică a zeului luciferic adevers să înceteze pe teritoriul cucerit.     Ca măsură profilactică, mutându-se pe teritoriul "inamic", în habitatul impregnat auric de zeul luciferic advers, cuceritorii nu trebuiau să procreeze răstimp de trei ani. De aceea, în antichitate, exista obiceiul ca primii născuţi să fie sacrificaţi zeului. Toţi copiii care se năşteau imediat după cucerirea unui teritoriu erau sacrificaţi zeului, care ştia foarte bine ce să facă cu ei...     După trei ani, răstimp în care se reconstruia totul, viaţa îşi lua cursul normal, iar comunitatea îşi continua existenţa - fireşte, până la proxima cucerire sau până când, la rândul ei, devenea victima altor triburi conduse de zei luciferici mult mai puternici, ca putere şi tărie.     Astfel, în toată această perioadă de timp, s-a perpetuat un război continuu atât în ceruri, cât şi pe pământ. În ceruri s-au înfruntat zeii luciferici, iar pe pământ s-au înfruntat oamenii.     Fiecare război din lumea materială avea o contraparte nevăzută. Un clarvăzător din acele vremuri ar fi trebuit să observe, deasupra capetelor oamenilor ce se înfruntau sângeros pe pământ, fiinţe imense de formă umanoidă sau, uneori, fără formă umanoidă - care se manifestau ca nişte vârtejuri de foc, de aer sau de fum -, care se înfruntă nemilos la nivel infraetenc sau eteric.     Când lumea materială devenise un teritoriu controlat aproape în totalitate de forţele răului - de fiinţe luciterice, de spirite rebele ale naturii şi de oamenii din sămânţa cea rea -, Regatele morţilor vii deveniseră ca o imensă rană vie, iar iadurile erau deja pline şi colcăiau de viruşii aurici ai faptelor abominabile produse în lumea materială, a doua Persoană a Sfintei Treimi - Iisus Hristos care este Iubirea Nesfârşită – s-a încarnat în lumea oamenilor.     Iisus Hristos s-a întrupat în Palestina, care era situată în arealul auric condus de Prinţul Orientului apropiat, întrucât în acea regiune, oamenii atinseseră cote inimaginabile de răutate, iar noxele aurice se acumulaseră în mod dramatic. În acea zonă ar fi trebuit să izbucnească un mare cataclism, care, cu siguranţă, ar fi culminat printr-o nouă ştergere, în urma căreia umanitatea trebuia iarăşi retrasă din circuitul evolutiv.     Ca un fulger, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a penetrat toate planurile cuantice, născându-se prin Fecioara Maria; în urma unei Imaculate Concepţiuni. Toate etapele existenţei lui Iisus Hristos în lumea materială - naşterea, viaţa, pildele, persecutarea, crucificarea, moartea, învierea - au modificat din temelii tot ce exista anterior.