Insuflarile

Legile fundamentale ale cosmosului sunt reamintite oamenilor în toate momentele vieţii lor de către fiinţele îngereşti din categoria Fiilor Luminii, prin intermediul unor insuflări (aşa sunt numite în lumea eterică). În lumea materială, oamenii primesc doar sfaturi verbale. În schimb, de la fiinţele ocrotitoare din lumea eterică, oamenii pot primi sfaturi atât în mod verbal (prin sunete), cât şi prin influenţe energetice. În momentul în care o fiinţă îngerească oferă sfaturi în mod verbal unui om, emite şi un flux energetic specific - o energie spirituală modulată informaţional.Această energie modulată informaţional poartă numele de insuflare. Fireşte, omul, prin liberul arbitru, decide dacă să pună ori nu în practică sfatul primit. Educarea oamenilor prin insuflări, ceea ce reprezintă începutul de dreaptă învăţătură a fiilor femeii, începe înaintea naşterii în lumea materială. 
Prima insuflare importantă este conferită unui om printr-o ceremonie eterică, desfăşurată cu puţine clipe înaintea naşterii în lumea materială. 
În cadrul ceremoniei eterice, insuflarea este conferită direct de către Îngerul Gabriel. Ulterior, de-a lungul vieţii, insuflările sunt repetate ori de câte ori apare prilejul, de către Îngerii Veghetori personali ai omului. 
"Aceste insuflări (învăţături sau sfaturi fundamentale) sunt următoarele: cunoaşterea 
simţurilor, cunoştiinţa simţurilor, cunoaşterea tuturor trăirilor (cunoaşterea trăirilor toate), cunoaşterea binelui şi a răului, cunoştinţa binelui şi răului, cunoaşterea naturii (cunoaşterea naturii şi a naturii toată),   cunoaşterea  tuturor  tainelor  -  adică înţelepciunea luminii Adevărate - conştiinţa binelui şi a răului, Adevărul şi contemplarea Adevărului, părtăşia cu Totul, conştiinţa conştienţei, părtăşia cu Hristos care este Dumnezeu"- Aşa sună textul prescurtat, rostit de către fiinţele îngereşti care conferă insuflările - Îngerul Gabriel şi Îngerii Veghetori. Totodată, insuflările reprezintă standardul calitativ la care poate ajunge un om, dacă respectă Legile divine - care formează Ordinea Divină sau Firea lucrurilor. Dacă omul ar respecta toate Legile, potrivit acestor insuflări (sfaturi), s-ar integra în Firea lucrurilor, în Ordinea cosmică, devenind o Cruce de om. Crucea de om este stadiul final la care poate ajunge un om în urma unei existenţe în lumea materială. Crucea de om este omul centrat în Firea lucrurilor. Crucea de om este omul luminat, omul care îşi poartă crucea şi devine una cu ea. Crucea de om este omul care are conştiinţa, conştienţa şi cunoaşterea naturii - a ceea ce noi numim natură, dar care este mai mult decât mediul lumii materiale. Crucea de om are conştiinţa, conştienţa şi cunoaşterea simţurilor, are conştiinţa, conştienţa şi cunoaşterea binelui şi a răului, are conştiinţa, conştienţa şi cunoaşterea tututor tainelor - inclusiv experienţa Luminii, care este Taina înţelepciunii Luminii Adevărate. Crucea de om are conştiinţa, conştienţa, cunoaşterea şi contemplarea Adevărului, are conştiinţa, conştienţa şi cunoaşterea Iubirii prin părtăşia cu Iisus Hristos, care este Dumnezeu adevărat.

Un alt fel de curriculum vitae

Atunci când, într-o împrejurare oarecare a vieţii, un om este întrebat de biografia sa şi i se cere un curriculum vitae, nu poate răspunde decât în termeni strict materiali - ce şcoli a făcut, ce cursuri a urmat, ce locuri de muncă a avut, care este starea civilă, unde a locuit, care este seria actului de identitate, ce grupă sanguină are etc. Totuşi, în sinea lui, fiecare om este conştient de faptul că existenţa nu poate fi redusă doar la aceste evenimente şi că, în spatele lor, mai există altceva. În momentul în care, pentru prima oară, unui om matur i se cere o analiză mai detaliată a existenţei sale, rămâne surprins. I se pare că, deodată, i se deschide o fereastră spre ceva ce, anterior, nu fusese capabil că conştientizeze - ceva ce ascunsese adânc în forul său interior.Aceeaşi senzaţie de surprindere o poate avea, de exemplu, un om care se prezintă, pentru prima oară, la un psihanalist. Rămâne surprins de faptul că nu i se cer informaţii cu privire la ceea ce s-a desfăşurat la interfaţa existenţei sale trupeşti. Nu este întrebat cu privire la şcolile pe care le-a urmat, nici cu privire la diplomele pe care le-a obţinut de-a lungul vieţii. La un psihanalist, un om este întrebat cu totul altceva: care au fost relaţiile cu părinţii în copilărie - i se pune inclusiv întrebarea aceea, care cândva i se părea stupidă: pe cine iubeşte mai mult, pe mama ori pe tata -, care au fost relaţiile cu prima sa iubită şi de ce s-a despărţit de ea, care sunt relaţiile actuale cu partenera/partenerul de viaţă etc. Şi, mai ales, i se cere să-şi povestească visele pe care le-a avut în ultima perioadă. Apoi, celui care merge la psihanalist, i se dau, cu limitările de rigoare, o serie de sfaturi şi i se spune ce anume trebuie să facă pentru a scăpa de starea în care se află. Devenit pacient, omul respectiv este canalizat să conştientizeze relaţiile cu persoanele din jur şi cu sine însuşi. Treptat, în urma unei astfel de experienţe, chiar dacă nu poate conştientiza mare lucru şi nu poate integra complet ceea ce i se spune din perspectiva psihanalitică, omul înţelege totuşi un fapt deosebit de important: viaţa poate fi analizată din mai multe perspective. Omul înţelege astfel că, ceea ce considera anterior a fi viaţa sa, adică înşiruirea de evenimente aparent fără legătură şi, cel mai adesea, irelevante, nu reprezintă decât un aspect al problemei.Fireşte, un curriculum vitae sau o analiză psihanalitică reprezintă doar moduri limitate de a înţelege viaţa unei fiinţe omeneşti. Fără nici o îndoială, o analiză corectă şi eficientă a vieţii unui om nu poate pleca decât de la evenimentele cotidiene concrete, chiar şi de la cele mai banale. De asemenea, modul în care omul se comportă de-a
lungul vieţii - ceea ce constituie răspunsul său la evenimentele în care este implicat - reprezintă baza de pornire, iar analiza lor atentă poate revela ceea ce este acel om. De-a lungul întregii sale vieţi, omul se comportă într-un anumit mod, astfel încât se poate spune că este un constant creator de karma. La baza manifestării omului în lumea materială se află liberul arbitru. Mai întâi, omul ia decizii prin liberul său arbitru şi apoi acţionează. Acţiunile omului sunt de două feluri: bune şi rele. În momentul în care omul făptuieşte binele, se alătură Legilor cosmice - Ordinea cosmică sau Firea lucrurilor. Făptuind binele, omul se alipeşte prin rezonanţă Fiilor Luminii. Când omul acţionează în conformitate cu Firea lucrurilor, îşi construieşte o "karma bună". Făptuind în acord cu Legile cosmice, omul primeşte de la cosmos ceea ce a oferit, astfel încât cosmosul şi toate fiinţele îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii conlucrează în folosul său. Rezultatul este sănătatea, viaţă îmbelşugată, fericirea. Binele, pentru cosmosul spiritual şi pentru fiinţele îngereşti din categoria Fiilor Luminii, înseamnă un singur lucru: perpetuarea creaţiei lui Dumnezeu, indiferent sub ce formă s-ar prezenta aceasta. Omul se naşte pentru a perpetua şi prezerva creaţia lui Dumnezeu în lumea materială. Legile cosmice - Firea lucrurilor - prevăd cu stricteţe acest unic aspect: perpetuarea creaţiei lui Dumnezeu în orice formă: în ceea ce priveşte raporturile cu natura, în ceea ce priveşte raporturile cu mediul animal şi vegetal, în ceea ce priveşte relaţiile sociale, în ceea ce priveşte relaţiile de familie etc. În schimb, atunci când omul alege, prin liberul său arbitru, să făptuiască răul, se desprinde de ierarhia Fiilor Luminii, de Ordinea cosmică - Firea lucrurilor - şi se alătură Fiilor întunericului. Răul înseamnă distrugerea creaţiei lui Dumnezeu. Privind lucrurile din această perspectivă, se poate spune că, pentru fiecare om, viaţa este o ecuaţie complexă cu multe necunoscute, pe care trebuie să o rezolve. Ecuaţia are doar un singur răspuns viabil: perpetuarea şi prezervarea creaţiei lui Dumnezeu în lumea materială. Se poate spune, de asemenea, că modul în care omul trebuie să se comporte pentru a perpetua creaţia lui Dumnezeu în lumea materială este structurat adânc în profunzimile forului său interior. Fiecare om are imprimat adânc, în structura sa sufletească, legile fundamentale după care trebuie să se ghideze de-a lungul vieţii. Totalitatea acestor legi formează Firea lucrurilor.

Pe crucea vietii

După cum s-a menţionat, omul vine la întrupare într-un corp de lumină de formă umanoidă, care este corpul duh, în centrul căruia, ca o nestemată, străluceşte spiritul. Tot acest ansamblu formează individualitatea nepieritoare a omului.Chiar în momentul naşterii, se formează personalitatea, compusă din ansamblul sufletului. Ansamblul sufletului este format din steluţa sufletului situată la nivelul laringelui, din coconul albicios ce o învăluie şi din corpul sufletului. În momentul în care omul devine conştient de mediu şi de sine se formează alte două corpuri aurice: corpul conştiinţei şi corpul conştienţei, care, de asemenea, ţin de ansamblul sufletului. Tot în momentul naşterii se structurează definitiv corpul eteric. Astfel, la scurt timp după momentul naşterii în lumea materială, fiinţa omenească este complet configurată. Ea este compusă din trei corpuri luminoase interioare, de formă umanoidă, ca trei păpuşi luminoase puse una în alta: corpul duh, corpul sufletului şi corpul eteric. Cele trei păpuşi luminoase sunt mai mici, ca dimensiuni decât trupul pruncului. De-a lungul existenţei întrupate a omului, corpul duh nu îşi modifică aproape deloc caracteristicile cromatice. În schimb, corpul sufletului îşi modifică culoarea, în funcţie de actele comportamentale. Dar până să-şi modifice culoarea într-un mod radical, trebuie să treacă o perioadă mai lungă de timp. La rândul său, corpul eteric se modifică în funcţie de starea de sănătate a omului.     Pe măsură ce primeşte impresii din lumea materială şi are emoţii şi trăiri, copilul îşi formează treptat noi structuri aurice, care nu existau anterior. Aceste noi structuri sunt corpurile aurice exterioare: corpul emoţional, corpul astral, corpul mental intelectiv. Toate aceste noi structuri aurice nu au formă umanoidă. Ele au forme vag ovoide, învăluind trupul material până la o distanţă variabilă. De exemplu, la copii, corpul astral nu depăşeşte 30-40 cm. La adulţi, corpul astral poate depăşi un metru. Din momentul în care copilul are primele emoţii şi primele dorinţe, se poate spune că are o aură exterioară. Anterior acestui moment, exista doar planul cuantic corespunzător. În timp ce copilul se maturizează, corpurile aurice exterioare se structurează treptat şi cresc în volum. Ele îşi modifică foarte rapid luminozitatea, culoarea, mirosul şi sunetul, în funcţie de stările momentane - de stările emoţionale, afective sau mentale. Dacă copilul este supărat că i s-a luat jucăria, corpul emoţional dobândeşte culori închise. Dacă, în secunda următoare este făcut să râdă, corpul emoţional dobândeşte o culoare deschisă - roz-trandafirie. În primii ani de viaţă, copilul va reuşi doar să se delimiteze pe sine de lume şi de mediu, să spună "eu" şi "al meu" - jucăria mea, spaţiul meu de joacă -, din care sunt excluşi toţi intruşii. Treptat, de-a lungul vieţii, simultan cu dezvoltarea şi cu maturizarea corpurilor aurice exterioare, încep să intre în activitate chakrele. Dacă, la începutul existenţei este curat şi strălucitor, corpul sufletesc al unui copil se colorează treptat, în funcţie de modul de comportament. Simultan, zona pieptului se acoperă de noxe karmice. Practic, la o vârstă fragedă, care corespunde cu primele minciuni spuse de către copil, corpul sufletului începe să se acopere cu noxe de diferite culori. Minciunile sunt spuse de copii, oarecum, în urma unei educaţii defectuoase: părinţii îşi întreabă odrasla dacă a fost cuminte, la care copilul răspunde afirmativ chiar dacă nu a fost aşa, căci altfel pierde "bonusul de cuminţenie": ciocolata, bomboanele sau ursuleţul de pluş. Astfel, sufletul îşi începe călătoria prin lume, colorându-se în funcţie de modul de comportare. Rezultanta travaliului corpurilor conştiinţei şi conştienţei, care exprimă şi nivelul evolutiv al personalităţii terestre, poartă numele de cunoaştere. Cele două componente ce ţin de suflet determină şi dezvoltarea treptată a corpurilor aurice exterioare: emoţional, astral, mental etc. Primul corp auric exterior care se formează complet la un copil este corpul emoţional, care, în prima parte a vieţii, va fi în rezonanţă cu cel al mamei. Nu se poate cunoaşte cu exactitate când anume se formează complet corpul emoţional - procesul fiind condiţionat de mulţi factori. Lent, pe fundalul dezvoltării treptate a corpului emoţional, se dezvoltă şi corpul astral, ce se dezvăluie ca o masă amorfa de energii aflate într-o continuă schimbare. În măsura în care copilul va sta lângă mamă, în măsura în care va fi ocrotit şi îngrijit în mod corespunzător, corpul astral se va dezvolta plenar şi armonios. Totuşi, până la prima ejaculare sau până la primul orgasm petrecute mai târziu, la pubertate, corpul astral nu se formează complet. Ulterior, se va dezvolta corpul mental inferior - intelectul. Nu se poate însă vorbi despre un corp mental inferior bine structurat înaintea vârstei de zece ani. Abia la vârsta majoratului, corpul mental inferior se formează complet şi apare la fel ca la o persoană adultă. O dată formate, toate corpurile aurice exterioare se dezvoltă progresiv, în funcţie de comportamentul omului, dar şi de nivelul său evolutiv. La mulţi oameni, cel mai elevat corp auric este corpul mental-intelectiv. Mult peste 21 de ani, în apropierera vârstei de 30 de ani, în funcţie de nivelul evolutiv al omului, începe să se formeze corpul mental superior. În jurul vârstei de 35-40 de ani se formează corpul spiritual, care este legat de activitatea religioasă. La acea vârstă, pasiunile explozive ale corpului emoţional, precum şi logica specifică mentalului încep să mai slăbească, iar omul îşi aminteşte, ca prin vis, de Dumnezeu şi începe să-şi pună întrebări: de ce s-a născut, dacă viaţa are un sens etc. Dacă omul a manifestat astfel de preocupări la o vârstă mai mică, atunci aceste structuri aurice se formează înainte de vreme. Astfel, corpul mental superior apare dezvoltat la cei care, încă din tinereţe, se apleacă asupra problemelor filozofice, iar corpul spiritual apare şi la copiii care s-au obişnuit să se roage. În momentul în care omul rosteşte, pentru prima oară în viaţă, Numele lui Iisus Hristos, se formează corpul haric al palselor mesianice, care învăluie ca o cupolă protectoare structura aurică a omului în cauză. Cu cât un om rosteşte, de-a lungul vieţii, de mai multe ori Numele lui Iisus Hristos, cu atât corpul haric al plaselor mesianice persistă mai mult şi are o acţiune mai profundă asupra structurii aurice. Iar dacă un om s-a obişnuit să se roage zilnic la Iisus Hristos, stabileşte o legătură directă cu El. Aceasta este începutul comunicării directe între un om şi Iisus Hristos, care se manifestă de 2000 de ani în Trupul de slavă. În timp, legătura se accentuează, iar simpla comunicare se transformă în comuniune. Sufletul unui om este considerat copt abia după împlinirea vârstei de 33 de ani. Până la acea vârstă, omul este ocrotit în proporţie foarte mare de către Îngerii săi VeghSufletul unui om este considerat copt abia după împlinirea vârstei de 33 de ani. Până la acea vârstă, omul este ocrotit în proporţie foarte mare de către Îngerii săi Veghetori. După 33 de ani, omul - ca suflet - devine complet autonom.

Botezul

Un alt eveniment important al debutului unui om în lumea materială este botezul creştin. Ritualul botezului creştin care se desfăşoară în lumea materială - cufundarea în apă - este precedat, în lumea eterică, de o scurtă ceremonie.     Botezul este un moment unic în viaţa fiecărui om, atât ca importanţă, cât şi ca fast. La ceremonia eterică a botezului se adună multe fiinţe angelice şi spirite ale naturii cu diferite funcţii în organigrama spirituală a cosmosului. Şi această ceremonie este asistată de Îngerul Gabriel. La ceremonia botezului participă mai multe fiinţe îngereşti subordonate Domnilor Karmei - Bătrânilor. Aceste fiinţe pot fi numite Mesageri karmici. La începutul ceremoniei, toate fiinţele cântă imnuri de slavă. Cel mai frumos cântec este cel adresat Tatălui ceresc, Dumnezeu. De la fiinţele îngereşti la spiritele naturii, toţi cântă la unison, iar pe măsură ce cântecul de slavă se înalţă mai amplu şi mai melodios, pare că fiinţele prezente se umplu de o lumină sublimă. Este ca şi cum nesfârşite efluvii de lumină, precum pârâiele repezi de munte, limpezi şi cristaline, ce susură lin printre 
roci, pornesc din locuri diferite pentru a se reuni într-un imens fluviu. Din când în când, se aude ritmic un trăznet îndepărtat. Treptat, melodia se accentuează, devenind mai clară şi mai tumultoasă. Pare că mii şi mii de talazuri se precipită şi se izbesc de ţărmurile unei mări agitate. În tot acest răstimp, din fiinţele angelice care participă la acest eveniment magnific emană o strălucire şi o forţă sublime. Treptat, totul se linişteşte, revenind la starea iniţială. Acest ritual se petrece nu numai în cazul botezului unui om, ci şi, cu unele modificări, în cazul hirotoniei unui preot, unui episcop sau a unui alt înalt ierarh bisericesc, precum şi în cazul târnosirii unei biserici. Imediat după ceremonie, în funcţie de nivelul său evolutiv, de elementul "natural" cu care este în conexiune aurică, copilul este legat energetic de anumite spirite ale naturii. În funcţie de chakrele aflate în funcţiune, copilul se conectează energetic spiritelor naturii cu care este în rezonanţă. Spiritele naturii vor regla, de-a lungul întregii vieţi, funcţionarea optimă a corpului eteric al omului, în aşa fel încâ acesta să acţioneze potrivit nivelului său evolutiv şi scopului pentru care s-a încarnat. Între om şi spiritele naturii se va naşte o legătură de simpatie. Fiind legat de un anumit element al naturii şi de un anumit spirit al naturii, omul se va simţi atras de elementul său caracteristic - aer, apă, pământ etc. Spre sfârşitul ceremoniei botezului, copilului i se prezintă în mod "oficial" Îngerii Veghetori - Îngerul Veghetor de corp duh şi Îngerul Veghetor de suflet - care, din acest moment, îl vor asista până la moarte.

Ziua ursitoarelor

La scurt timp după venirea în lumea materială, are loc Ziua Ursitoarelor, când noul născut este vizitat de Ursitoare.Ursitoarele sunt fiinţe îngereşti subordonate Domnilor Destinului (Karmei). Activitatea lor este legată de karma. Prin prezenţa lor, Ursitoarele încep să "toarcă" sau să "urzească" firul vieţii noului născut. Ursitoarele sunt în număr de trei. Anterior Zilei Ursitoarelor, ca fiinţă încarnată, copilul nu contează pentru cosmos. El există doar în mod potenţial. Copilul nu există cu adevărat pentru cosmos decâ după ceremonia din Ziua Ursitoarelor. Rolul Ursitoarele este legat de karma, iar prin ceremonialul îndeplinit în Ziua Ursitoarelor, ele leagă karma anterioară a omului de existenţa prezentă. Într-un fel, ele realizează o conexiune karmică între ultima secundă a existenţei precedente şi existenţa prezentă. Această conexiune karmică se raportează la sigiliile karmice de la nivelul corpului sufletului (despre care am amintit în cartea Omul în afara trupului). Cele trei Ursitoare se prezintă pentru prima oară în faţa copilului cu 24 de ore înainte de Ziua Ursitoarelor. Cea mai mică Ursitoare are înfăţişarea unei copile de 10-11 ani. Este mică şi delicată, are o carnaţie albă, ochii mari, nasul cârn şi buzele roşii, ochii fără iris; face gropiţe în obrăjori atunci când râde. Poartă o rochiţă de culoare violetă, cu bretele şi multe voaluri. În picioare poartă pantofi de lac, de culoare violetă, pe care-i priveşte încântată ori de câte ori atinge solul. Cântă adeseori la un instrument asemănător lirei. Pe cap poartă o coroniţă de flori, iar în manile delicate ţine un coşuleţ plin cu flori, pe care le împrăştie deasupra copilului. Se poate materializa în planul material atât de mult, încât poate atinge fizic copilul.  A doua Ursitoare are înfăţişarea unei tinere de aproape 20 de ani. Şi ea este delicată; are carnaţie roz, părul blond, foarte lung, ochii mari şi verzi, fără iris, de culoarea smaraldului. Are o rochie identică cu cea a primei Ursitoare, dar de culoare galbenă; are o voce foarte plăcută, pe care o pune în valoare cântând mai tot timpul. În mână poartă un cornet plin cu un praf asemănător sclipiciului, pe care-l împrăştie peste copil. 
A treia Ursitoare are înfăţişarea unei fete de aproximativ 30 de ani. Are părul lung şi creţ, de culoare roşie, pielea albă, cu pistrui, ochii mari, de culoare albastră, fără iris. Totodata apar si spiritele naturii. Uneori se holbează cu ochii mari la copil, iar în momentul în care copilul gângureşte, se opresc din joacă şi din râs, şi încearcă să-i atragă atenţia prin fel de fel de giumbuşlucuri. Simpaticele spirite ale naturii încearcă adesea să ia copilul în braţe, dar, cum nu reuşesc, copilul fiind totuşi pe un alt plan cuantic, urechile lor ascuţite, care ies prin pălărioarele pe care le poartă pe cap, se pleoştesc brusc, ceea ce provoacă un nou hohot de râs. Din timp în timp, piticii sunt readuşi la "realitate" de cele trei Ursitoare, care îi mustră, mai mult în glumă, bătând din palme sau folosind degetul arătător. Dar "seriozitatea" lor nu durează mult, jocurile şi hohotele de râs sunt reluate cu reînnoit elan. În momentul central al ceremoniei, cele trei Ursitoare ating copilul cu mâna chiar în zona pieptului, la nivelul corpului sufletului, acolo unde, de-a lungul vieţii, se vor forma cele trei pete karmice. Din acel moment, copilul este apt pentru a intra în lume. De-a lungul vieţii, în cele trei zone ale pieptului se va acumula o energie modulată informaţional, care reflectă karma existenţei respective, în funcţie de modul de comportament al omului.

Ceremonia nasterii

Descrierea fenomenelor aurice ce se produc în decursul existenţei omului în lumea materială reprezintă doar un aspect al problemei. Existenţa fiinţei umane în lumea materială trebuie raportată şi la evenimentele ce se petrec la nivelul lumii eterice. Cu atât mai mult, cu cât omul nu este singur, existenţa trebuie raportată şi la activităţile desfăşurate de către fiinţele angelice şi spiritele naturii. Fără activitatea laborioasă şi îndelung-răbdătoare desfăşurată de fiinţele care se manifestă la nivelul lumii eterice, existenţa omului în lumea materială n-ar fi posibilă. După cum s-a menţionat, orice eveniment important al vieţii omului este însoţit de un anumit ceremonial în lumea eterică. Naşterea, botezul, cununia religioasă, moartea, înmormântarea, sunt evenimente importante care prilejuiesc, în lumea eterică, ceremonii la care participă fiinţele angelice şi spiritele naturii. Aceste ceremonii se realizează la toţi oamenii, fără excepţie. Fireşte, şi la acest nivel este valabilă eterna confruntare dintre forţele cosmice: FORŢĂ CONTRA FORŢĂ. De-o parte se situează fiinţele îngereşti şi spiritele naturii bune care fac parte din categoria Fiilor Luminii, care încearcă să ajute omul în existenţa sa întrupată, iar de cealaltă parte fiinţele care se opun: Lorehh şi Dree - spiritele naturii rebele şi Fiii întunericului. Cea mai des întâlnită fiinţă îngerească din ierarhia Fiilor Luminii este Îngerul Gabriel, care este prezent la toate ceremoniile care se fac în lumea eterică, fără nici o excepţie, tuturor oamenilor întrupaţi. Alături de Îngerul Gabriel, ca executanţi ori ca participanţi, sunt prezente diferite alte fiinţe îngereşti: Îngeri Veghetori, Îngeri întrupători sau destrupători, Îngeri Ocrotitori, spirite ale naturii cu diferite funcţii. Uneori, în funcţie de natura ceremoniei, participă însuşi Iisus Hristos în Trupul de slavă. Oricum, chiar dacă nu este prezent direct la ceremonii, Iisus Hristos este conştient de tot ceea ce se petrece în Terra aurica; toate ceremoniile se realizează doar cu consimţământul Său. Fiecare fiinţă îngerească care se manifestă în trupul de lumină în lumea eterică la aceste ceremonii are o anumită înfăţişare, care nu se modifică. Ceea ce se modifică este vestimentaţia, care poate suferi anumite schimbări sau ajustări, în funcţie de natura ceremoniei. Fiecare aspect ce ţine de vestimentaţie, de podoabe sau de însemnele cu care se prezintă o fiinţă îngerească reflectă o anumită caracteristică fiinţială sau un anumit atribut. Fiecare aspect ce ţine de vestimentaţie reprezintă codificarea vizuală a îndatoririlor sale, precum în lumea materială vestimentaţia preoţilor creştini reflectă atât pozitia lor în organigrama Bisericii, cât şi atributele funcţiei cu care au fost investiţi prin hirotonie ori prin urcarea pe scara ierarhică.  Prima ceremonie ce se face unui om întrupat este, fireşte, ceremonia naşterii. Astfel, paralel cu momentul fizic al naşterii, în lumea eterică are loc o ceremonie specială.  La actul naşterii - poarta de intrare a unui spirit în lumea fizică - participă mai multe fiinţe angelice din ierarhia Fiilor Luminii, de cele mai diverse categorii. Sub supravegherea Îngerului Gabriel, care asistă personal la naşterile tuturor oamenilor, începe activitatea Îngerilor Veghetori. Rolul Îngerilor Veghetori este eminamente tehnic, la fel cum este şi rolul medicilor din maternităţi. În afara acestor fiinţe îngereşti, în jurul noului născut se adună multe spirite ale naturii, foarte încântate de noul locatar al universului. Se poate spune că toate fiinţele se bucură pentru că lumea materială s-a îmbogăţit cu un nou locatar. Toate fiinţele îngereşti şi spiritele naturii participante la ceremonie se adună în jurul trupului pruncului, indiferent ce face sau unde se află acesta. Ele plutesc în jurul trupului mamei şi al copilului, la o înălţime de 1,5 - 2 metri. Într-un anumit moment al ceremoniei, alături de Îngerul Gabriel îşi face apariţia o înaltă fiinţă angelică, care se manifestă des în lumea eterică, numită Doamna în alb. Doamna în alb are înfăţişarea unei femei distinse, cu părul strălucitor, galben-auriu, lung şi drept; Doamna în alb are pielea fină, roză, uşor transparentă, buzele roşii, ochii albi, fără iris. La ceremoniile naşterii, poartă o rochie plină cu flori. Doamna în alb este prezentă la naşterea tuturor oamenilor. La ceremonia naşterii unui nou locatar al lumii materiale, Doamna în alb este înconjurată de cinci Fetiţe foarte drăgălaşe, care poartă în mâini flori asemănătoare crinilor. Fetiţele care o însoţesc pe Doamna în alb sunt fiinţe îngereşti importante. Fiecare Fetiţă are o anumită culoare a vestimentaţiei, a părului şi a ochilor lipsiţi de iris: roşie, portocalie, galbenă, auric, albastră, verde etc. Fetiţele ţin în mâni flori asemănătoare crinilor, care au petalele sub forma unor cupe. În fiecare cupă a crinilor se află pulberi strălucitoare. Crinii şi pulberile din cupe au culori identice cu culoarea ochilor fără iris şi a rochiţei fiecărei Fetiţe. În secunda naşterii copilului, Fetiţele intonează un imn specific pentru naştere. Practic, ele sunt acompaniate de întreaga natură: de aer, de apă, de vânt, de foc sau de ploaie; toată lumea eterică pare a emite ceea ce s-ar putea numi muzica îngerilor. În timpul intonării acestui imn, întraga natură se bucură: are loc o explozie de lumină, de culoare şi de miresme plăcute. În momentul tăierii cordonului ombilical, Fetiţele strigă un "AAAAA a a a a" melodios şi aruncă acele pulberi strălucitoare ce umplu petalele crinilor, care cad pe copil. Totul se petrece în cele câteva secunde ce preced şi urmează momentului naşterii fizice.  La toţi oamenii, Îngerul Gabriel - atotprezent în Terra aurica - le pune degetul arătător deasupra buzelor. Din acel moment, oamenii au, ca semn distinctiv, adâncitura ce porneşte de la rădăcina nasului şi se încheie deasupra buzei superioare. Imediat după tăierea cordonului ombilical, Îngerul Gabriel unge locul respectiv cu o alifie de culoare roz. Când copilul trage pentru prima dată aer în piept, ceremonialul încetează brusc; luminile, mirosurile şi imnul melodios al naturii se sting, iar fiinţele angelice participante dispar la fel de rapid şi de misterios precum au sosit. La copiii care au probleme în perioada intrauterină sau la cei predispuşi la naşteri premature, Îngerul Gabriel le vorbeşte în şoaptă şi le pune degetul arătător pe buze, moment în care se liniştesc.Ulterior momentului tăierii cordonului ombilical se manifestă, ca voci, şi Îngerii Păzitori ai copilului, care sunt în număr de trei. Ei nu sunt vizibili în planul eteric, dar se manifestă ca voci. Îngerii Păzitori nu trebuie confundaţi cu Îngerii Veghetori. Fiecare om are trei Îngeri Păzitori şi doi Îngeri veghetori, de care este legat toată viaţa. În timp ce Îngerii Veghetori se manifestă mereu în lumea eterică, Îngerii Păzitori nu se manifestă decât foarte rar. Singurul loc unde pot fi văzuţi Îngerii Păzitori este ultimul palier al Terrei aurica. Din planul lor de reşedinţă, Îngerii Păzitori vor fi în conexiune cu omul pe toată durata vieţii acestuia. În momentul naşterii, par să se manifeste doar doi dintre cei trei Îngeri Păzitori. Cei doi Îngeri Păzitori se aşază - sunt invizibili în lumea eterică, dar se ştie că sunt acolo - la dreapta şi, respectiv, la stânga omului. Al treilea ar trebui să stea de obicei deasupra capului, într-o poziţe de echilibru între cei doi, sau, probabil, undeva la mică distanţă în faţa omului. De-a lungul vieţii, Îngerul Păzitor din stânga îl îndeamnă pe om să întreprindă acţiuni cu grad mare de risc, iar Îngerul Păzitor din dreapta, mult mai conservator, îl avertizează cu privire la riscuri şi-l îndeamnă să se mai gândească înainte de a lua o decizie. Îngerii Păzitori nu dictează omului, ci doar sugerează prin voce. Omul poate să asculte pe unul sau pe altul, sau poate să nu asculte de nici unul şi să facă cum crede el de cuvinţă. Oricum, sfaturile Îngerilor Păzitori nu încalcă liberul arbitru al omului. În momentul în care a luat o decizie, vocile Îngerilor Păzitori încetează să-şi mai facă auzită prezenţa, omul fiind cel care, în principiu, decide asupra realizării efective a acţiunii; pentru ca, ulterior, să suporte consecinţele.

Intruparea

Înaintea naşterii, omul vine din regiunile lumii spirituale în corpul său diafan de lumină - corpul duh. În centrul pieptului corpului duh se află spiritul. Corpul duh este străbătut de linia divină, ce coboară din înalt, iar de-a lungul acesteia, precum mărgelele pe o aţă, se află dispuse chakrele atribut.Înaintea fiecărei întrupări a unui om în lumea materială, cu mici variaţiuni, se repetă ceremonia de intrare prin poarta alfa. Această ceremonie se repetă înaintea întrupărilor tuturor oamenilor, indiferent de calitatea (culoarea) corpului lor duh. Oamenii care se întrupează pentru prima oară în lumea materială (care, oricum, în ziua de astăzi, sunt destul de puţini) au corpul duh de culoarea metalului topit, iar oamenii care sunt deja de mult timp în circuitul palingeneziei au culoarea corpului duh în funcţie de nivelul lor evolutiv: portocaliu, galben, auriu etc. Ceremonia întrupării (care repetă, cu unele variaţiuni, ceremonia de pătrundere prin poarta alfa) are loc când fătul are cel mult patru, cinci luni - în a patra sau a cincea lună de sarcină -, fiind condusă de către Îngerul Gabriel. La ceremonie participă mai multe fiinţe angelice din categoria Îngerilor Întrupători. La sfârşitul ceremoniei, Îngerii Întrupători unesc, printr-un fir de lumină, spiritul şi  corpul duh cu trupul din pântecele mamei. După această ceremonie, omul este considerat întrupat în lumea materială. El va sta alături de mamă până la naşterea propriu-zisă. Tot în acel moment, corpul duh se comprimă brusc. Dacă, în lumea de dincolo, corpul duh al unui om are aproape doi metri, după această ceremonie, acesta se comprimă până la dimensiunea fizică a fătului. De-a lungul vieţii în lumea materială, corpul duh rămâne mai mic decât trupul material, dar creşte în dimensiuni împreună cu acesta. Imediat după moarte, corpul duh revine la dimensiunile pe care le avea înaintea întrupării. Chiar în secunda întrupării, unul dintre Îngerii Întrupători rosteşte următoarele cuvinte în limba akhatakha, limba folosită în lumea eterică: "Sahaam teh, Iemat iii ahnii", în traducere: "Începi să luminezi, tu, care eşti mai bătrân decât toţi Fiii Luminii la un loc". În această scurtă alocuţiune, Îngerul Întrupător se referă la spiritul omului, iar nu la corpul duh. Când vine la întrupare, chipul corpului duh este de-o frumuseţe fără margini, iar ochii au o intensitate impresionantă. În momentul naşterii în lumea materială, corpul duh închide ochii, semn că se cufundă într-un somn profund. Uneori, de-a lungul vieţii în lumea materială, ochii corpului duh par a fi întredeschişi, la fel ca la oamenii care dorm. Adesea par a avea mişcări oculare - REM: rapid eys mouvement -, precum în cazul oamenilor care visează. Doar în unele momente, în care omul trupesc se află în stare de somn profund, corpul duh deschide ochii. Corpul duh are culoarea palierului astral de unde a venit, care constituie reşedinţa sa de bază. Un corp duh de culoare portocalie provine de pe palierul portocaliu al Terrei aurica, un corp duh galben provine de pe palierul galben, un corp duh auriu provine de pe palierul auriu şi aşa mai departe. După ceremonia întrupării, pe toată perioada sarcinii, omul centrat în corpul duh stă permanent alături de mamă. Este legat de mamă printr-un fir de lumină şi nu o poate părăsi. În perioada pe care fătul o petrece în pântecele mamei, pe măsura dezvoltării trupeşti, se dezvoltă corpul eteric. Pe măsură ce se dezvoltă corpul eteric, se dezvoltă şi trupul fătului în pântecele mamei. În momentul naşterii, corpul eteric este format definitiv, încheindu-şi procesul lent de structurare, care a început în momentul formării embrionului. Practic, corpul material se coagulează pe corpul eteric. În momentul naşterii, corpul eteric este perfect structurat. Înainte de naştere, chakrele corpului eteric sunt închise, semănând cu nişte bulbi de ceapă. În primele secunde după naştere, intră în activitate petalele unor chakre, care sunt responsabile cu formarea unor caracteristici de bază. După naştere, corpul eteric pare a fi format din energii compacte, ce au o mişcare turbionară. Chipul corpului eteric este întrucâtva diferit de cel al corpului duh. Şi chipul corpului eteric este de o mare frumuseţe, semănând întrucâtva cu vechile statui greceşti. Trăsăturile sunt perfecte; într-un sens se poate spune că sunt idealizate. De cele mai multe ori, chipul corpului eteric reproduce trăsăturile feţei omului din încarnarea anterioară. Cu timpul, pe măsura maturizării trupului fizic, trăsăturile corpului eteric împrumută amprenta trupului material. Ochii corpului eteric sunt, cel mai adesea albaştri, verzi sau căprui. Spre deosebire de ochii corpului duh, ochii corpului eteric stau deschişi mai tot timpul. Totuşi, în cea mai mare parte a timpului petrecut de om în lumea materială, ochii corpului eteric privesc în gol: sunt deschişi, dar nu clipesc şi nu au mişcări ale globilor oculari. Chiar în momentul naşterii, apare sufletul care, iniţial, nu este decât un germene, situat undeva la nivelul gâtului. La început, la nivelul gâului apare o steluţă strălucitoare - care este sufletul propriu-zis. O dată cu prima respiraţie, în momentul în care este tăiat cordonul ombilical, germenele sufletului începe să se manifeste. Din acel moment, se poate afirma că omul are un suflet. Înaintea naşterii fizice, sufletul este doar în stare potenţială. Deşi nu are o strălucire, un miros sau un sunet, sufletul se prezintă ca un germene de mărimea unei seminţe de dovleac, situat în zona gâtului. Abia în momentul naşterii, când fătul respiră autonom pentru prima dată, germenele sufletului devine argintiu-strălucitor, emiţând un sunet continuu, ca un clipocit cristalin de izvor, şi un parfum asemănător celui pe care îl au gutuile coapte. Imediat după ce se formează sămânţa sufletului, mai precis după ce aceasta se manifestă în trupul fizic, în jurul ei apare o spumă de energie, de culoare albă cu reflexe cristaline, care se condensează; acesta este corpul cauzal al sufletului, de forma unui cocon.Câteva momente mai târziu, precum un păianjen îşi întinde pânza, coconul "ţese" o plasă subţire, strălucitoare, legându-se de suprafaţa trupului material, de toate organele, de oase, de tendoane, de chakre şi de glandele endocrine. Acest înveliş nou format este corpul sufletului. Atunci când se formează, corpul sufletului are o culoare alb-lăptoasă, cu străluciri cristaline.  Corpul sufletului are mai multe organe interioare, care se prezintă sub forma unor sfere. Aceste sfere au dimensiunea unei mingi de ping-pong. Cea mai important organ al corpului sufletului este un centru energetic, de forma unei sfere, care poate fi denumit inima fiinţei sufletului. La marea majoritate a oamenilor, această sferă interioară nu are încă o poziţie fixă, precum organele trupului fizic. La unii oameni, inima fiinţei sufleteşti este situată în dreptul stomacului, la alţii în dreptul gâtului, la alţii în dreptul umărului sau în spate, între omoplaţi. De-a lungul vieţii întrupate, în funcţie de conjuncturi, sfera respectivă se deplasează în diferite locuri. Locul ideal în care ar trebui să fie situată inima fiinţei sufleteşti, este în dreptul inimii fizice. Deocamdată, pentru marea majoritate a oamenilor, acesta este doar un deziderat. Doar monahii sau laicii care se roagă des, au inima fiinţei sufleteşti situată chiar în dreptul inimii fizice. Inima fiinţei sufleteşti este locul în care sunt stocate toate trăirile omului, de-a lungul existenţei trupeşti; în ea se strâng, ca într-o arhivă, toate experienţele - ea este sediul personalităţii trupeşti, care se formează între naştere şi moarte. La moarte, conţinutul informaţional stocat în inima fiinţei sufleteşti va fi aspirat în corpul duh. În lumea eterică se spune că inima fiinţei sufleteşti este amintirea a toate.     De-a lungul vieţii, prin contactul cu lumea materială, corpul sufletului se acoperă cu energii exogene de diferite culori. Prin aceasta, nu trebuie să se înţeleagă că sufletul involuează în vreun fel, ci doar că suferă un proces de acoperire, datorită noxelor specifice lumii materiale. Tot la câteva secunde după momentul naşterii, dintr-un punct strălucitor, situat în regiunea plexului, se formează o legătură energetică specială cu mama, ca o rază laser, care persistă toată viaţa. De altfel, procesul întrupării presupune o colaborare perfectă la nivel auric, pe toată durata sarcinii, între mamă şi copil - mai precis, între corpul duh al mamei şi corpul duh al copilului. Această colaborare începe în momentul concepţiei şi se încheie în momentul naşterii. Întruparea unui copil printr-o anumită femeie se produce datorită unei afinităţi de sunet între corpurile duh. Vibraţia energetică a mamei în momentul concepţiei atrage, precum un magnet, un corp duh corespunzător din regiunile lumii astrale. Dacă mama are probleme în perioada sarcinii - dacă este bolnavă, frustrată, stresată etc - corpul duh al copilului nu reuşeşte să se armonizeze energetic cu ea, pentru a se întrupa în condiţii optime, ceea ce-i declanşează o senzaţie de disconfort. Mai mult decât atât, copilul se poate naşte cu diferite handicapuri, care nu sunt legate de antecedentele sale karmice. Astfel, imediat după naştere, în interiorul trupului material al copilului se află trei corpuri energetice de formă umanoidă: corpul duh care poartă spiritul, corpul eteric şi corpul sufletului. Cele trei corpuri seamănă cu trei păpuşi formate din lumină, puse una în alta. Fiecare din cele trei corpuri luminoase are o fizionomie distinctă. Fiecare corp este situat în propriul său palier cuantic. Cele trei corpuri interioare se deplasează împreună cu trupul material, ca şi cum ar fi situate într-un câmp gravitaţional unic. Ca dimensiuni, de-a lungul existenţei materiale, cele trei corpuri interioare se dezvoltă împreună cu trupul material, fără a depăşi limitele epidermei. În primele săptămâni de după naştere, omul nu are aură exterioară; nu are corp emoţional, corp astral, corp mental, corp spiritual. Nu are decât cele trei corpuri interioare de formă umanoidă, ce luminează blând, precum trei statui din neon.  Cea mai fascinantă senzaţie a unui om în perioada prenatală este senzaţia de plutire: embrionul uman, apoi micuţul trup pe cale de a se constitui, plutesc într-un extaz minunat, în pântecele matern - în lichidul amniotic. În tot acest răstimp, omul simte tot ce simte mama; aude ce vorbeşte, îi înţelege gândurile, trăirile, emoţiile, frustrările. Cel mai mult este deranjat de faptul că, cu el în pântece, părinţii săi încă mai întreţin relaţii sexuale, ceea ce-i imprimă senzaţii de disconfort - senzaţii care, mai târziu, de-a lungul existenţei în lumea materială, pot constitui temelia unor acte comportamentale eronate. Expulzarea violentă din pântecul matern este prima experienţă traumatizantă a unui om - izgonirea din Paradis, din extazul şi bucuria ce a premers întruparea. Astfel, prin durere, omul pătrunde prin Poarta vieţii şi devine un cetăţean cu drepturi şi obligaţii depline al acestei lumi.

Patrunderea prin Poarta Vietii

Fiinţa întrupată a omului este formată din mai multe structuri aurice. Toate structurile aurice care formează fiinţa omenească întrupată pot fi împărţite în mai multe categorii. Prima categorie de elemente formează individualitatea nemuritoare a omului, fiind compusă din spirit, învelişul spiritului, corpul cauzal al spiritului, linia divină şi corpul duh. Tot în această categorie intră inima aurică şi banda de lumină din jurul capului (care ţin de planul cuantic al corpului duh). A doua categorie de elemente formează personalitatea, compusă la rândul ei din ansambul sufletului - steaua sufletului, coconul sufletului, corpul sufletului, corpul conştiinţei şi corpul conştienţei.  A treia categorie este formată din trupul material - care este un element de sine stătător. A patra categorie este formată din corpurile aurice derivate - corpul eteric, corpul emoţional, corpul astral, corpul mental intelectiv sau inferior, corpul mental superior şi corpul spiritual. A cincea categorie este formată din corpurile aurice auxiliare - noul corp eteric şi corpul haric al plaselor mesianice.  Spiritul este un înveliş sferic nu mai mare decât o minge de ping pong, foarte strălucitor, situat în centrul fiinţei umane, undeva în regiunea pieptului. Învelişul spiritului este ca o membrană energetică foarte subţire, care înveleşte spiritul. La rândul său, corpul cauzal, care are forma unei sfere ce cuprinde învelişul spiritului şi spiritul însuşi, este depozitarul memoriei ancestrale a omului.  Corpul duh este corpul diafan de lumină, purtător al spiritului de la prima încarnare în Terra aurica până la ultima. Corpul duh este învelişul de formă umanoidă al omului atâ în lumea materială, câ şi în lumea spirituală, după moarte. Linia Divină se prezintă ca o linie laser extrem de strălucitoare; ea coboară de undeva din înalt, trece prin centrul spiritului şi, implicit, prin centrul învelişului spiritului, corpului cauzal şi corpului-duh şi se continuă în pământ. Alături de linia divină mai este vizibilă o linie divină mai veche, care astăzi nu mai are nici un fel de funcţionalitate. Ea pare să fi fost în funcţiune cândva, în trecutul umanităţii.  Sufletul este reflectarea pentru o singură existenţă a corpului duh. Sufletul este format din cinci structuri aurice distincte: steaua sufletului, coconul sufletului, corpul sufletului, corpul conştiinţei şi corpul conştienţei.  Steaua sufletului - sufletul propriu-zis - se asemănă cu o stea strălucitoare situată la nivelul laringelui. Corpul cauzal al sufletului are forma unui cocon luminos ce învăluie steaua sufletului. El este depozitarul amintirilor sufletului din prezenta existenţă sau, pentru a folosi limbajul actual, subconştientul. Corpul sufletului se formează la naştere din steaua sufletului. El se aseamănă cu o fantomă albicioasă, fiind dispus între corpul duh şi corpul eteric. Corpul oglindă al conştienţei se prezintă ca un fel de antenă parabolică ce învăluie întreaga suprafaţă a aurei omului. Corpul flacără al conştiinţei se prezintă ca o flacără aurică ce izvorăşte direct din steaua sufletului, până la o înălţime de aproximativ 20 de centimetri. Corpul eteric este dublura exactă a corpului material, care conţine contrapartea energetică a tutoror organelor trupului. La nivelul corpului eteric sunt situate nadisurile - canale energetice prin care circulă mai multe tipuri de energii vitale - şi chakrele. De-a lungul existenţei încarnate a omului, toate aceste structuri aurice de formă umanoidă sunt mai mici decât trupul material. Corpul material este perceptibil prin organele de simţ fizice. El este învăluit concentric de mai multe structuri aurice care se întind în jurul său până la o distanţă variabilă: corpul emoţional, corpul astral, corpul mental inferior, corpul mental superior şi corpul spiritual. Corpul emoţional conţine reflectarea emoţiilor primare şi pasiunilor pe timpul existenţei încarnate a omului. El depăşeşte cu aproximativ 10 centimetri limita epidermei. Corpul astral este extensia aurică, pe timpul vieţii unui om a corpului duh prin intermediul sufletului şi a corpului eteric. Corpul astral conţine reflectarea dorinţelor şi gândurilor de posesiune. El învăluie corpul emoţional ca un halou. Corpul mental inferior sau corpul gândurilor reflectă intelectualitatea omului: gândurile concrete, legate de existenţa cotidiană. Mai lat în jurul capului şi mai îngust spre partea inferioară a corpului, corpul mental inferior depăşeşte cu câţiva centimetri corpul astral. Corpul mental superior reflectă modul în care omul se integrează ordinii naturale şi se simte una cu tot ce există în cosmos. În măsura în care recunoaşte interior că în cosmos toate sunt una, omul ajunge să posede intuiţia drept principal instrument de cunoaştere. Corpul mental superior învăluie ca un halou luminos, de culoare argintie, corpul mental inferior.Corpul spiritual este o structură aurică ce se întinde concentric în jurul corpului mental superior. El este un corp astral transformat: mărimea sa indică cât din corpul astral a fost transformat prin activitatea umană conştientă şi voluntară. Unitatea de măsură a acestui corp este iubirea.Corpul eteric superior arată ca o dublură, deocamdată destul de palidă, a corpului eteric. El este, într-un fel, un corp eteric transformat. Totuşi, el pare a fi independent de structura aurică actuală a omului. Într-un viitor îndepărtat, când actualul corp eteric îşi va înceta activitatea, el îi va lua locul, devenind trupul de lumină în care se va manifesta fiinţa umană. Inima aurică se prezintă clarvederii ca o biluţă care se învârte în jurul omului la nivelul pieptului. În momentul în care ajunge în dreptul inimii fizice, emite un bip foarte scurt. Ea se află la nivelul cuantic al corpului duh, fiind legată de elementul conştientă. Banda de lumină din jurul capului conţine 11 steluţe strălucitoare precum o centură de asteriozi în jurul unui sistem solar. Fiecare steluţă emite propria sa luminozitate şi culoare, precum bliţul unui aparat de fotografiat, creând impresia unei benzi continue de lumină.Corpul haric al plaselor mesianice este format din două plase distincte, care apar doar în momentul rugăciunii creştine sau al rostirii Numelui lui Iisus Hristos.

Ceremonia de intrare prin poarta alfa

Prima ceremonie care se face unui spirit omenesc este ceremonia de intrare prin poarta alfa. Forma în care pătrunde spiritul prin poarta de intrare este forma ovoidală. Aceeaşi formă o are şi în momentul în care părăseşte aura terestră şi pleacă prin poarta de ieşire. Ca formă vizibilă atât în planurile superioare, câ şi în lumea materială, spiritul nu se modifică. La omul încarnat, spiritul este centrat în mijlocul pieptului, undeva în zona în care se află chakra anahata.Spiritul care pătrunde, prin poarta alfa, la şcoala vieţii este, oarecum, inconştient. El este pur, primordial, nemurdărit de păcat. Întrucâtva, el este aseamănător Creatorului - este esenţă din esenţa Sa, trup din Trupul Său de Lumină. Este aidoma Celui care l-a creat. Imediat după ce este adus prin poarta de intrare, în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl, are loc cea dintâi ceremonie la care participă spiritul omului: ceremonia de construire a corpului duh. La ceremonie participă Iisus Hristos, Îngerul Gabriel precum şi alte cîteva fiinţe îngereşti. În cadrul ceremoniei, spiritului i se conferă sau, mai precis, i se construieşte un corp duh. În acest moment incipient al palingeneziei în Terra aurica, corpul duh are culoarea metalului topit. Corpul duh este "trupul" aurei planetare. Spiritul va locui în corpul duh, atâta timp cât va rămâne în Terra aurica. Abia în momentul în care va părăsi Terra aurica prin poarta omega, omul va dezbrăca acest corp, pentru a redeveni spirit. După ceremonia construirii corpului duh, chiar înaintea primei întrupări, omul este supus unei alte ceremonii importante - ceremonia de intrare în circuitul palingeneziei. Între cele două ceremonii se scurge o perioadă foarte scurtă de timp. Ceremonia de intrare în circuitul palingeneziei se desfăşoară cam în felul următor. Îngerul Gabriel ţine manile căuş, iar omul - mai precis spus, corpul său duh - se aşază, plutind, undeva deasupra mâinilor sale. Treptat, corpul duh începe să pulseze, emiţând un sunet asemănător cu vocile reunite ale unor femei vesele care chicotesc. Imediat după acest moment, trei Îngeri Întrupători pun în jurul corpului duh trei hexagoane făcute din lumină, care încep să se rotească. Hexagoanele par a pluti în aer, rotindu-se cu viteze inegale, în direcţii diferite: primul hexagon, situat cam în dreptul capului, se roteşte spre dreapta, cel de la mijloc se roteşte spre stânga, iar cel de jos stă pe loc. Cu cât hexagoanele se rotesc mai repede, cu atât corpul duh începe să pulseze mai tare, ca şi cum s-ar încinge. Treptat, din culoarea metalului topit, corpul duh al omului dobândeşte culoarea maronie, culoare cu care, de altfel, se va încarna pentru prima oară în lumea materială.  În momentul în care se încheie ceremonia, omul începe circuitul palingeneziei, ce presupune alternanţa viaţă/moarte/renaştere. Totodată, primeşte şi dezlegarea de a se încarna în lumea materială. Imediat după ceremonie, omul începe efectiv ciclul încarnărilor în lumea materială. Prima încarnare a unui om în lumea materială este de foarte scurtă durată, rolul ei fiind ca omul să ia contact cu planul fizic. Uneori, fătul nici nu atinge două săptămâni de viaţă. El ia contact direct cu mediul terestru şi abia după aceea, după ce moare în trup fizic, poate merge în lumea astrală, unde va aştepta până ce i se va pregăti o nouă încarnare, atunci când se împlineste sorocul potrivit calculelor cosmice. La începutul pelerinajului prin aura Terrei, în şcoala vieţii, corpul duh are culoarea metalului topit - culoarea aramei topite, aşa cum poate fi observată în marile laminoare. Chiar în momentul primei încarnări, culoarea aramei topite se transformă în maroniu. De-a lungul încarnărilor succesive, corpul duh al omului evoluează, iar culorile sale devin din ce în ce mai elevate, urmând întrucâtva gama cromatică a spectrului solar: maroniul se schimbă în roşu - de la roşu-maroniu la roşu aprins -, apoi în portocaliu, trece prin portocaliul de toate nuanţele, apoi se transformă în galben, cu nuanţele sale, în auriu, apoi în albastru, în sfârşit, în ultima fază a procesului evolutiv în Terra aurica, corpul duh dobândeşte culoarea albă (argintie) - de la albul pal la argintiul imaculat. Spiritele omeneşti, al căror corp duh dobândesc culoarea argintie strălucitoare de-a lungul nenumăratelor încarnări în lumea fizică, îşi încheie trecerea prin şcoala vieţii. Astfel, după zeci de încarnări în lumea materială, după o lungă perioadă petrecută pe diferite paliere ale Terrei aurica, va veni timpul pentru ca fiinţa omenească să părăsească lumea noastră. După ultima încarnare terestră, oamenii al căror corp duh a căpătat culoarea argintie strălucitoare nu se mai întorc în lumea astrală, ci, imediat după moartea fizică, se prezintă în faţa Îngerului Gabriel şi a lui Iisus Hristos, apoi în faţa lui HAUTI, în palierul cel mai înalt al Terrei aurica, acolo unde participă la ultima ceremonie - "ceremonia de absolvire". După această ultimă ceremonie, spiritul omului se va elibera de forma umanoidă a corpului duh şi va părăsi pentru totdeauna Terra aurica prin poarta omega. Există şi oameni care nu părăsesc Terra aurica. Ei rămân pe nivelurile superioare ale aurei terestre, devenind îndrumători ai fraţilor lor din clasele mai mici.

Scoala vietii

În esenţă, şcoala vieţii presupune un lung proces evolutiv, de-a lungul căruia oamenii trebuie să depăşească faza în care Shantiah s-a poticnit. Acest proces evolutiv îndelungat poate fi definit, după expresia folosită de Îngerul Gabriel, "munca omului de dreaptă învăţătură, până la terminarea sa în slavă".În acest scop, toţi oamenii din Terra aurica trebuie să parcurgă procesul palingeneziei, pentru a reuşi să îşi activeze cele şase chakre, ceea ce le va permite să atingă starea lui Shantiah dinainte de săvârşirea păcatului originar. Mai mult decât atât, oamenii vor trebui să îşi activeze şi a şaptea chakră, astfel încât, la sfârşitul traiectului evolutiv, să se poată manifesta simultan în şapte lumi, în şapte timpuri şi în şapte perioade. Doar astfel, oamenii pot deveni Preoţi ai lui Dumnezeu. În actualul ciclu cosmic, procesul evolutiv se desfăşoară între cele două porţi ale Terrei aurica: poarta de intrare alfa şi poarta de ieşire omega. "Munca omului de dreaptă învăţătură, până la terminarea sa în slavă " se petrece neîncetat, atât în timpul stării de veghe, câ şi în timpul somnului, în ceea ce noi numim vis; atât în timpul vieţii încarnate în lumea materială, cât şi în perioada cuprinsă între moarte şi o nouă naştere. Oamenii trebuie să parcurgă procesul evolutiv prin întrupări repetate în lumea materială, de-a lungul procesului căruia i-am dat numele de palingenezie. Palingenezia presupune pătrunderea spiritelor oamenilor în Terra aurica, prin poarta de intrare alfa, dobândirea unui trup luminos de formă umanoidă, corpul duh, întruparea în lumea materială, moartea fizică, existenţa în lumea de dincolo şi reîntruparea în lumea materială. Astfel, omul este un pelerin etern, care parcurge un traiect evolutiv necesar, atât în lumea materială, cât şi pe celalalte paliere ale Terrei aurica. Totuşi, oamenii nu se pot încarna în fiinţe inferioare - de exemplu, în animale -, aşa cum s-a spus uneori. Ideea că un spirit de om se poate reîntrupa într-un organism animal este o aberaţie ieşită din noaptea raţiunii. Nu există nici o compatibilitate energetică, aurică şi spirituală între o fiinţă omenească, creată de către Dumnezeu după Chipul şi Asemănarea Sa şi animale sau plante. 
Şcoala vieţii se desfăşoară cu acordul Marelui Tată, Dumnezeu. La rândul lor, Fiii Flăcării - Hemin Hem, Cei Drepţi -, au venit în ajutorul oamenilor. Tot în acest scop, atunci când traiectul evolutiv a fost grav perturbat, a trebuit să se întrupeze Cineva care să devină noul Adam şi să răscumpere păcatul originar. Noul Adam este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, singura fiinţă din cosmos capabilă să se manifeste "în şapte lumi, şapte timpuri şi şapte perioade".Din punctul de vedere al procesului palingeneziei oamenilor, supraveghetorul şcolii evolutive din Terra aurica este Îngerul Gabriel. Îngerul Gabriel este Primul Veghetor al tuturor fiinţelor omeneşti din Terra aurica. Îngerul Gabriel deţine Cheile Puterii; fără ştirea lui nu se poate pătrunde prin porţile de intrare şi de ieşire în/din Terra aurica. Planul evolutiv este stabilit pe baza legilor cosmice - Ordinea cosmică. Pentru a duce la îndeplinire Planul lui Dumnezeu, Îngerul Gabriel este ajutat de întreaga ierarhie a Fiilor Luminii, care pot fi consideraţi ca fiind sinonimi "profesorilor" şi personalului administrativ, de toate gradele şi categoriile, dintr-o şcoală din lumea noastră. Ierarhia Fiilor Luminii este structurată într-o vastă organigramă cosmică, pe grade şi pe funcţii, în conformitate cu activitatea pe care o desfăşoară în folosul oamenilor. Întrun fel, se poate spune că organigrama cosmică a Fiilor Luminii nu este diferită de cea care poate fi întâlnită în instituţiile din lumea materială; organizarea din lumea materială este doar o copie imperfectă a organizării care există în planurile ortoexistenţiale ale aurei terestre. Ceea ce este sus este jos şi ceea ce este jos este sus. Prin urmare, comparaţia dintre modul de desfăşurare a evoluţiei în Terra aurica şi lecţiile dintr-o şcoală din lumea materială nu este forţată, întrucât lumea materială reflectă, chiar dacă, doar într-un mod imperfect, ceea ce există în cosmosul spiritual. Mulţi oameni cred că "dincolo" există condiţii diferite de cele de aici sau că ei înşişi vor fi cu totul altfel decât se prezintă în planul material, ceea ce este departe de adevăr. Există, într-adevăr, condiţii diferite "dincolo", dar, în general, există aceleaşi patternuri sau modele arhetipale. Omul are o părere prea bună despre sine dacă îşi închipuie că a creat, de-a lungul veacurilor, ceva care să nu fi existat anterior în palierele ortoexistenţiale ale cosmosului spiritual. Cândva, omul va înţelege faptul că el singur - ca entitate distinctă - este doar o parte a unui angrenaj foarte vast. Omul fără Dumnezeu nu reprezintă nimic. Omul este, într-adevăr, coroana creaţiei, dar îşi poate merita numele doar în măsura în care se reîntoarce la Dumnezeu. Activitatea Fiilor Luminii, care duc la îndeplinire Planul lui Dumnezeu, este decisivă pentru evoluţia omului. Omul n-ar putea exista nici măcar o secundă în lumea materială fără  aportul decisiv al fiinţelor angelice diriguitoare. Istoria umanităţii, aşa cum este scrisă în cărţile de istorie, la fel ca şi cunoaşterea cuprinsă în enciclopediile de astăzi, este doar o figură de stil, care ar putea fi amuzantă, dacă n-ar fi atât de păgubitoare omului pentru înţelegerea adevărului despre sine însuşi şi despre lumea în care trăieşte.  Omul - fiecare om în parte - este însoţit şi vegheat permanent, de la naştere la moarte, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa, de fiinţe îngereşti care încearcă să-l sprijine în demersurile pe care le întreprinde în scurta sa existenţă din lumea materială. Tot astfel, fără grija necontenită a spiritelor naturii faţă de mediul de care omul îşi bate joc aşa cum vrea, socotindu-se singurul stăpân al naturii şi, deci, pe deplin îndreptăţit să o mutileze, lumea s-ar fi scufundat demult în magma primordială, din care, prin magia înţelepciunii divine, a ieşit cândva. Fără lucrarea extraordinar de  complexă a fiinţelor angelice, corpul omenesc n-ar putea subzista nici măcar o secundă, ereditatea ar fi o simplă vorbă în vânt, iar natura în rare trăim, mediul înconjurător şi lumea materială în ansamblul ei n-ar putea exista nici ca realitate virtuală. O caracteristică importantă a procesului evolutiv uman prin aura terestră, atât în lumea materială cât şi "dincolo", este aceea că orice eveniment important, orice trecere a unei trepte sau a unei etape evolutive este însoţită de un anumit ceremonial sau ritual.Naşterea, botezul, cununia religioasă, moartea, înmormântarea, sunt evenimente importante în cadrul cărora omului i se fac anumite ceremonii sau ritualuri de către fiinţele îngereşti. Aceste ceremonii se desfăşoară în lumea eterică, alături de omul în cauză, indiferent dacă acesta doarme sau se află în stare de veghe. De asemenea, trecerea unei etape evolutive în timpul existenţei încarnate este marcată printr-o ceremonie sau printr-un ritual. Într-un fel, se poate spune că ceremoniile la care participă omul în existenţa cotidiană - aniversări onomastice, primirea unor diplome, medalii, însemne, absolvirea unor cursuri ori a unor şcoli etc - nu sunt decât reflectarea terestră a ceremoniilor ce au loc în lumea eterică. Toate ceremoniile care se fac în planul eteric lasă anumite urme la nivelul aurei umane. După fiecare ritual se imprimă pe aura omului un anumit semn - sigiliu, pecete, siglă etc. Fireşte, fiinţele luciferice, Dree, se opun Planului lui Dumnezeu şi încearcă, pe toate căile, să zădărnicească evoluţia omului. Dree au "inventat" un alt plan pentru om, pe care încearcă să-l ducă la îndeplinire prin toate mijloacele de care dispun.

Saptesprezece pentru eternitate

Imediat după ce pătrund prin poarta de intrare alfa, spiritele oamenilor se "înveşmântează" în corpuri duh. Din acel moment, se poate spune că spiritele omeneşti se manifestă în formă umanoidă. Ca formă umanoidă, toate corpurile duh ale oamenilor au fost create în mod direct de către Dumnezeu, după Chipul şi Asemănarea Sa. Fiinţele din lumea eterică afirmă că Dumnezeu a creat corpurile duh ale oamenilor în serii de către 17. Cu alte cuvinte, spiritele oamenilor au venit în formă (de corpuri duh) în grupuri de câte 17. Formele corpurilor duh au fost realizate de către Dumnezeu prin intermediul Îngerilor Puri ai Temeliei (care nu au formă), sau, după cum sunt numiţi în lumea eterică, Îngeri ai realităţii formei. Principiul creaţiei formelor de corpuri duh în serii de câte 17 poate fi asemănat întrucâva cu producţia unei maşini de ţesut din lumea materială, care poate realiza doar serii de câte 17 exemplare dintr-un produs. Fireşte, ea poate realiza produse la infinit, dar aceste produse sunt fabricate doar în serii de câte 17. Există însă o deosebire fundamentală în cazul creaţiei divine, realizată prin intermediul Îngerilor Puri ai Temeliei (care nu au formă): fiecare dintre cele 17 forme de corp duh este unică. Fiecare om este unic: fiecare spirit este unic, fiecare corp duh este unic, fiecare suflet este unic, fiecare trup material este unic, fiecare amprentă a mâinilor omeneşti este unică. Între cei 17 nu există nici o legătură de rudenie energetică sau spirituală. Cu toate acestea, cei 17 sunt gemeni, creaţi pentru eternitate.  S-ar putea spune că Dumnezeu a trimis în lume spirite unicat create de El însuşi, iar prin Îngerii Puri ai Temeliei, le-a fabricat forme unicat, în serii de câte 17. De-a lungul paligeneziei cosmice între poarta alfa şi poarta omega, fiecare dintre cei 17 evoluează independent, ca individualitate unică. Totuşi, între forma corpurilor duh ale celor 17 gemeni-unicităţi au loc influxuri energetice după principiul vaselor comunicante. Aceste influxuri energetice nu se produc, repetăm, între spiritele ori între corpurile lor duh ale celor 17 individualităţi, ci între forma corpurilor duh - între forma de formă a corpurilor duh (este vorba despre principiul formei - forma este doar efectul principiului ce o guvernează). O individualitate din serie nu-i cunoaşte pe ceilalţi 16, nici măcar în cazul în care este decorporat şi se află în lumea de dincolo. De-a lungul palingeneziei prin Terra aurica, fiecare dintre cei 17 gemeni îşi urmează traseul individual: la un moment dat, unii se pot afla în planul fizic, alţii în lumea de dincolo, alţii în iad etc. Ei evoluează individual, în funcţie de meritele personale. Deşi au început împreună palingenezia cosmică, cei 17 gemeni unicat pot fi - şi, cel mai adesea, sunt - inegali din punct de vedere evolutiv. Unii au fost mai vrednici, au învăţat mai rapid, alţii au fost mai comozi şi au rămas în urmă. Cu toţii urmează însă procesul evolutiv: şcoala vieţii ce se desfăşoară neîncetat în Terra aurica.

Intre ALFA si OMEGA

În cel de-al patrulea ciclu al cosmosului, Terra aurica este structurată în mod diferit de ceea ce exista anterior, în vechile întocmiri. Chiar de la începutul celui de-al patrulea ciclu, Pământul fizic a fost fost învăluit într-o membrană aurică protectoare, care poate fi situată spaţial, undeva, cam la jumătatea distanţei dintre Lună şi Marte. Membrana de protecţie este formată dintr-o energie foarte înaltă, care face imposibilă pătrunderea sau ieşirea neautorizată a fiinţelor. Nimeni nu poate intra sau ieşi din Terra aurica, decât cu acordul fiinţelor cosmice diriguitoare. Chiar la extremitatea membranei protectoare, Terra aurica are două porţi: poarta de intrare - pe care o putem numi alfa, care este începutul - şi poarta de ieşire, pe care o putem numi omega, întrucât desemnează sfârşitul. Cele două porţi sunt situate chiar la limita exterioară a aurei planetare. Atunci când este cazul şi obţin autorizarea fiinţelor diriguitoare cosmice, spiritele oamenilor ies şi intră în Terra aurica prin cele două porţi. Deşi Terra aurica este ca o casă - ea este casa noastră, a tuturor -, nu se comportă precum o casă din lumea materială. Casele din lumea materială au uşi/porţi, care duc "afară" sau "înăuntru". În schimb, porţile Terrei aurica duc în locuri diferite, în planuri cuantice diferite. Evident, termenul de poartă este impropriu. Fiecare poartă este, de fapt, o concavitate compusă dintr-o substanţă asemănătoare apei, de culoare verde-albăstruie, ce se formează în orice punct al membranei protectoare ce învăluie Terra aurica. Porţile se formează instantaneu, doar în momentul în care apare necesitatea comunicării cu celelalte planuri cuantice. Spiritele oamenilor au fost create în afara Terrei aurica, în Lumea fără formă. În momentul în care un spirit omenesc vine direct din Lumea fără formă, trebuie să pătrundă prin poarta de intrare alfa. Pătrunzând prin poarta de intrare, spiritul omului începe procesul palingeneziei (palingenesia: renaşterea perpetuă, ciclică, a tuturor fiinţelor). Circuitul palingeneziei, ce presupune alternanţa viaţă-moarte-renaştere, se desfăşoară permanent şi se va desfăşura atâta timp cât va exista Terra aurica. Poarta de intrare este începutul, iar poarta de ieşire este sfârşitul procesului palingeneziei. Dincolo de poarta de intrare se întrevede o negură străluminată de fulgere. Atunci când pătrunde prin poarta de intrare, spiritul omului are senzaţia că trece printr-un vagin. Când spiritul omului pătrunde prin poarta de intrare alfa, percepe o senzaţie de senzualitate profundă, resimte feminitatea absolută care există în starea sa cea mai pură. Poarta alfa conţine o senzualitate atâ de adâncă, încât creează senzaţia că toată senzualitatea s-a concentrat într-un singur punct al cosmosului. Este ca şi cum, în acel punct al cosmosului, s-a focalizat senzualitatea tuturor femeilor care au trăit vreodată în lume, care trăiesc şi care vor trăi în viitor. "Eternul feminin" este, într-un fel, concretizat în substanţa fluidă albastru-verzuie a porţii de intrare alfa. A doua poartă a Terrei aurica este poarta de ieşire omega. Prin această poartă, pleacă spiritele care au parcurs circuitul palingeneziei în Terra aurica. Dar, precum poarta de intrare alfa pare a fi concentrarea feminităţii absolute, poarta de ieşire omega exprimă perfecţiunea masculină. Senzaţia generată de poarta de ieşire omega nu are nimic sexual. Ea se aseamănă mai degrabă cu dragostea tatălui pentru copil, cu prietenia sau cu camaraderia. Spiritul omenesc va trece prin poarta de ieşire omega abia după ce îşi va încheia periplul prin aura pământului. Dincolo de această poartă există un ocean întins de lumină.

Ultima "noutate" a creatiei

Omul este aşadar ultima "noutate" a creaţiei lui Dumnezeu - ultima atât ca succesiune, cât şi ca potenţial. Atunci când omul va atinge finele procesului evolutiv, va deveni cea mai desăvârşită fiinţă din cosmos - va deveni Preot al lui Dumnezeu. Deocamdată, omul încarnat din generaţia actuală nu este decât la început; omul încarnat nu se poate manifesta conştient decât în lumea materială, iar chakrele sale funcţionează doar parţial. În prezent, omul nu are nici o chakră activată complet. Spre comparaţie, se poate spune că fiinţele îngereşti au deocamdată patru chakre activate, ceea ce le permite să se manifeste simultan - şi aici redăm exact expresia folosită în lumea eterică - "în patru lumi, în patru timpuri şi în patru perioade"- Actualmente, doar Iisus Hristos se manifestă simultan în şapte locuri, în şapte perioade, în şapte timpuri. În lumea eterică se mai afirmă că, înaintea rebeliunii, Lucifer a fost singura fiinţă îngerească din ierarhia de atunci a Fiilor Flăcării care avea cinci chakre activate, ceea ce înseamnă că se putea manifesta simultan în "cinci lumi, cinci timpuri şi cinci perioade". Înaintea rebeliunii, Lucifer putea să vadă Faţa lui Dumnezeu. După rebeliune, i-a fost luată această putere, iar legăturile sale cu Cel Preaînalt s-au întrerupt. Fiinţele din lumea eterică spun că primul om "programat" să atinga desăvârşirea şi să atingă performanţa de a se manifesta simultan în "şase lumi, şase perioade şi şase timpuri", adică să aibă activate şase chakre (din şapte posibile), a fost "Cel Alb" -Şhantiah. Datorită faptului că s-a răzvrătit şi nu a mai ascultat de poruncile Celui Preaînalt, Şhantiah nu a reuşit să acceadă la această performanţă. "Sufletul lui Şhantiah a murit timpuriu", spun spiritele naturii. Eşecul lui Şhantiah constituie păcatul originar, datorită căruia, actualmente, întreaga umanitate se află pe drumul pe care se află. În virtutea planului evolutiv instituit de către Dumnezeu, oamenii trebuie să depăşească păcatul originar - faza în care Shantiah, primul om, s-a poticnit în traiectul său evolutiv - şi să-şi activeze toate cele şase chakre (din şapte posibile), pentru a fiinţa simultan în cele şase locuri (planuri cuantice), şase perioade şi şase timpuri (unităţi îngereşti de măsurare a timpului). În final, omul va trebui să-şi activeze şi a şaptea chakră. Doar astfel, fiinţa omenească va putea atinge desăvârşirea sau, pentru a folosi expresia folosită în lumea eterică, va deveni Preot al Dumnezeului Celui Viu. Atunci când va atinge finele procesului evolutiv, omul va stăpâni universul atât temporal - va fiinţa simultan în toate cele şapte perioade, cicluri, ere sau epoci -, cât şi spaţial, în toate cele şapte lumi / sfere / locuinţe. Prin activarea celei de-a şaptea chakre, omul va deveni contemporan cu Dumnezeu şi va locui în aceeaşi Locuinţă cu El - va fiinţa în Timpul lui Dumnezeu, care este Eternitatea. Eşecul lui Shantiah - păcatul originar - a declanşat o reacţie în lanţ. În lumea eterică se spune că, "atunci când a fost creat omul (primul om), o parte din fiinţele îngereşti au (între)văzut capacităţile pe care le va (putea) atinge în momentul în care va deveni desăvârşit, înţelegând implicit şi faptul că vor fi depăşite ca putere, s-au împotrivit dorinţei lui Dumnezeu, HAUTI, Marele Tată, Creatorul lumii", considerând că li s-a făcut o nedreptate. În acel moment s-a pornit "marea sfadă între Fiii Flăcării". O parte dintre Fiii Flăcării a ales să respecte Planul lui Dumnezeu, iar cealaltă parte s-a opus acestuia. Îngerii care au continuat să respecte Planul lui Dumnezeu sunt Cei drepţi (Hemin Hem), iar cei care nu s-au supus voinţei lui HAUTI sunt Cei rebeli (Dree), cei pe care îi numim luciferici. Fiinţele luciferice - Dree -, nu mai respectă poruncile Celui Preaînalt, nesocotind Planul de evoluţie. Cei rebeli nici nu înţeleg omul, neştiind, pur şi simplu, ce este iubirea, iar influenţa lor în lumea oamenilor este motivată doar de elementul pe care-l stăpânesc: intelectul pur, sec, fără nici un fel de altă motivaţie, al cărui corolar este orgoliul. Fiinţele luciferice sunt uimite când întâlnesc în lumea oamenilor un comportament ce are la bază iubirea. Ele par să nu înţeleagă nici multe din trăsăturile de comportament ale oamenilor, în care râsul, bucuria, plânsul, tristeţea şi, bineînţeles, iubirea, determină acţiunile în lumea materială.

Chipul domnesc

  
A treia categorie ontologică de cetăţeni ai cosmosului este formată din oameni. Oamenii reprezintă un regn diferit de cel al îngerilor şi de cel al spiritelor naturii. Omul - ca specie materială - nu a apărut ca rezultat al combinării unor atomi materiali, nici datorită hazardului, legilor oarbe ale naturii ori fructificării unei şanse dintr-un miliard. Omul nu se trage din maimuţă, dar nici maimuţa din om. Nu se trag din neamul maimuţelor nici măcar acei oameni care afirmă că se trag din antropoide. De altfel, diferenţele dintre oameni şi maimuţele antropoide sunt evidente chiar şi în urma cercetării structurii codului genetic ale ambelor specii. O simplă asemănare de formă umanoidă nu poate demonstra înrudirea. Parafrazând vorba de duh a unui contemporan, este ca şi cum am conveni că există o relaţie de înrudire între o cămilă şi o arahnidă, doar pentru simplul fapt că ambele prezintă umflături. Omul nu are nimic în comun cu nici o specie de animale care există astăzi pe Terra. Asemănarea de formă umanoidă dintre oameni şi maimuţele antropoide nu trebuie să înşele pe nimeni. Forma umanoidă este universală - o au îngerii, spiritele naturii, oamenii. Ipotezele luate în discuţie ar putea fi viabile doar în cazul în care înţelegerea fiinţei omului ar fi redusă la analiza trupului material. Evident, omul este, înainte de toate, un spirit, iar istoria sa nu începe o dată cu naşterea în lumea materială, după cum nu se termină la moarte. Omul nu a fost clonat nici de extraterestri proveniţi de pe alte planete/sisteme solare/galaxii, pentru simplul motiv că Terra aurica nu a fost vizitată niciodată de fiinţe provenite din exterior. Aceasta nu înseamnă că nu există fiinţe omeneşti care se deplasează cu ajutorul obiectelor zburătoare neidentificate. Aceste fiinţe omeneşti există, dar nu provin din exteriorul  Terrei aurica, ci chiar din interiorul ei. Fiinţele omeneşti care se deplasează cu ajutorul obiectelor zburătoare neidentificate îşi au domiciliul în Terra aurica, mai precis în lumea eterică, ceea ce înseamnă că sunt de-ale casei, nu extra-terestre. Aceste fiinţe sunt oameni ca şi noi, cei care ne întrupăm periodic în lumea materială, dar nu fac parte din actuala generaţie - a patra generaţie. Marea majoritate fac parte din a treia generaţie, care a trăit pe pământ în ciclul anterior. Asemănarea de formă trupească cu maimuţele antropoide sau o presupusă clonare realizată de către fiinţe extraterestre nu pot explica ceea ce este fiinţa omului. Omul a fost, este şi va fi om - o categorie ontologică distinctă de cetăţeni ai cosmosului. Omul a fost creat de către Dumnezeu. Omul a fost creat după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu. Omul este Chip Domnesc. La fel ca şi Dumnezeu, omul are formă umanoidă. La începuturi, Dumnezeu a creat omul pur şi perfect, după Chipul şi Asemănarea Sa, pentru a-i fi Preot. Omul, Chipul Domnesc, a fost creat pentru a fi Preot al lui Dumnezeu. Ulterior, datorită unor evenimente dramatice, omul a devenit ceea ce este astăzi: o fiinţă care se întrupează periodic în lumea materială. Apariţia omului a necesitat multe pregătiri prealabile. Într-un fel, se poate spune că omul este sinteza creaţiei. Omul este sinteza cosmosului spiritual - a celor ce sunt fiindcă sunt şi a celor ce nu sunt fiindcă nu sunt. Ca sinteză a tot ce există, omul este reflectarea cosmosului - este imago mundi: toate cerurile şi infernurile şi toate planurile cuantice se reflectă în om, care este sinteza tuturor. Dumnezeu însuşi, care este Unul în Fiinţă şi întreit ca Persoană; binele şi răul; Fiii Luminii (Hemin Hem) şi Fiii întunericului (Dree); spiritele naturii bune (Zaurdarii) şi spiritele naturii rele (Lorehh), precum şi fiinţele shaitanice se reflectă deopotrivă în fiinţa integrală a omului.

Spiritele naturii

 A doua mare categorie de cetăţeni ai cosmosului este formată din spiritele naturii. Spiritele naturii nu trebuie confundate cu îngerii: nu sunt îngeri şi nu vor deveni vreodată. Rolul spiritelor naturii este legat exclusiv de natură. De fapt, în lumea eterică, aceste fiinţe poartă numele de "suflete ale naturii" - în sensul că sunt sufletul naturii. Tot în lumea eterică, spiritele naturii mai sunt numite Legi ale naturii. Numele lor din lumea eterică este Zaurdari - locuitori ai Zaurdariei (Zaurdaria este numele dat lumii eterice de spiritele naturii înseşi; uneori, prin Zaurdaria este desemnat Edenului eteric, locul creaţiei primilor oameni). Natura este animată, are un suflet, iar esenţa acestui suflet este formată din Zaurdari - fiinţele care au grijă de ea. Noi păstrăm denumirea de spirite ale naturii doar datorită unei tradiţii străvechi, perpetuate în lumea oamenilor. Spiritele naturii sunt sufletul naturii, în sensul că se îngrijesc de tot ce înseamnă natură în lumea materială - de la apă, aer sau pământ la formele de relief, la vegetaţie, la ploaie, zăpadă, grindină etc. Dacă nu ar exista spiritele naturii, care să lucreze în folosul tuturor, Pământul ar semăna cu solul lunar sau cu solul marţian. Pe corpurile cereşti învecinate nu există viaţă, întrucât nu există spirite ale naturii care să le ocrotească şi care să se exprime prin ele. Numărul spiritelor naturii este imens: miliarde şi miliarde de spirite ale naturii, structurate într-o ierarhie impresionantă. Spiritele naturii sunt împărţite în naţiuni - termen folosit adesea în lumea eterică. În mare, pentru înţelegerea omenească, se poate spune că spiritele naturii pot fi împărţite în mai multe categorii, în funcţie de elementul în care se manifestă: pământ, apă, ploaie, zăpadă, vânt, foc, aer, vegetaţie, munte, câmpie etc. Toate spiritele naturii au formă umanoidă, asemănătoare cu cea a fiinţelor îngereşti. Corpul lor este format din lumină, iar spiritul (steaua) este situat la nivelul gâtului, puţin sub mărul lui Adam (echivalentul mărului lui Adam la oamenii întrupaţi). Unele spiritele ale naturii au înfăţişare preponderent masculină, iar altele au înfăţişare preponderent feminină. Cel mai adesea, înălţimea spiritelor naturii nu depăşeşte un metru, deşi uneori se pot înfăţişa şi cu statura unor adulţi, de aproape doi metri. În cea mai mare parte a cazurilor, spiritele naturii au înfăţişarea unor copii jucăuşi şi poznaşi. Este foarte interesant faptul că spiritele naturii îşi pot modifica înfăţişarea în timpul "serviciului" - adică în timpul exercitării atribuţiilor. În funcţie de domeniul de activitate şi de atribuţiile pe care le au, forma de manifestare a spiritelor naturii suferă o metamorfoză impresionantă: peste trupul lor de lumină se suprapune o altă imagine, legată de elementul în care se manifestă. De exemplu, spiritele naturii de zăpadă par a fi alcătuite de zăpadă, cele de foc par a fi alcătuite din foc, cele de apă par a fi alcătuite din apă, cele de vegetaţie par a lua forma copacului sau a formei de vegetaţie pe care o îngrijesc. Acele spirite ale naturii care se îngrijesc de animale, pot împrumuta anumite particularităţi animaliere, care se contopesc cu forma umanoidă. Când îşi termină activitatea, în rarele lor momente de repaus, spiritele naturii revin la înfăţişarea lor iniţială, ce pare să le placă cel mai mult, la fel ca acei oameni din lumea materială care îşi schimbă veşmintele din timpul orelor de muncă - militari, poliţişti, pompieri, scafandri, astronauţi etc. Totuşi, înfăţişările adesea bizare ale spiritelor naturii nu trebuie să înşele pe nimeni. Spiritele naturii sunt fiinţe foarte vechi şi foarte puternice, fără de care natura nu ar putea exista. Spiritele naturii acţionează atât în formă umanoidă, câ şi în formă neumanoidă. Ca formă umanoidă, spiritele naturii se pot multiplica instantaneu şi pot fi observate în foarte multe ipostaze. De exemplu, spiritul naturii care are în îngrijire o pădurice poate fi observat simultan în multe ipostaze. Când se deplasează, poate merge înainte şi înapoi, fără a se întoarce. Când se deplasează înapoi, merge cu spatele, cu mare viteză. Adesea, spiritele naturii se manifestă fără formă umanoidă - ca energii. Astfel, un spirit al naturii se poate manifesta sub forma unui imens abur eteric. De exemplu, spiritul unui lac - care ocroteşte acel lac - se poate manifesta ca un abur eteric ce învăluie lacul respectiv, fiind simultan vizibil şi sub forma umanoidă a unei făpturi diafane - denumită de tradiţia populară silfă sau silfidă. La fel ca şi îngerii, spiritele naturii sunt de două categorii. Prima categorie este formată din spiritele naturii care respectă Ordinea cosmică, fidele planului lui Dumnezeu - cele despre care a fost vorba anterior. A doua categorie este formată din spiritele naturii care s-au revoltat împotriva Planului lui Dumnezeu. Unele dintre ele l-au urmat pe Haillshithan, în revolta petrecută în primul ciclu cosmic, iar altele l-au urmat pe Lucifer, în revolta petrecută în cel de-al doilea ciclu. Toate spiritele naturii care s-au revoltat, au ochii negri, precum fiinţele îngereşti rebele. Numele spiritelor naturii care s-au revoltat este Lorehh. Tradiţia populară îi numeşte demoni. Aşadar, din acest punct de vedere, chiar dacă în limbajul curent pot semnifica acelaşi lucru, demonii sunt diferiţi de draci; demonii sunt Lorehh, spiritele naturii rebele, iar dracii sunt fiinţele îngereşti rebele, Dree. Toate spiritele naturii rebele Lorehh - demonii cu ochii negri - au fost iniţial în slujba cosmosului şi se comportau la fel ca şi spiritele naturii care respectă Ordinea cosmică instituită de Dumnezeu - Zaurdarii. În urma revoltei, Lorehh şi-au schimbat orientarea "ideologică" şi de atunci acţionează în sensul distrugerii naturii - habitatul tuturor fiinţelor.     Zaurdarii, spiritele naturii care respectă Ordinea cosmică se manifestă "în tot ce este viu şi nu a murit încă". Când un element al naturii moare, Zaurdarii se retrag, iar locul lor este luat de Lorehh. Lorehh sunt aducătorii morţii: prin acţiunile lor destructive, Lorehh transformă o apă curgătoare într-o baltă urât mirositoare, o cişmea cu apă cristalină într-o cişmea cu apă nepotabilă, un pom fructifer într-un ciot. Lorehh aduc miasmele nefaste, bolile contagioase în lumea vegetală, animală sau omenească. Sub acţiunea lor, vegetaţia aducătoare de hrană s-a transformat în vegetaţie stearpă, animalele bune s-au transformat în animale de pradă sau dăunătoare, iar oamenii buni s-au transformat în oameni răi - dispuşi oricând să distrugă vegetaţia sau speciile de animale, în folosul propriu, spre propria lor îmbogăţire, care, cel mai adesea ,este efemeră. La nivel uman, influenţa Lorehh este extrem de distructivă, fiind legată de exacerbarea sexualităţii. Cândva, în vechime, Lorehh erau considerate "zeităţi" ale fertilităţii şi ale sexualităţii, iar sub oblăduirea lor aveau loc ritualuri orgiastice. Astăzi, când venerarea "zeităţilor" fertitilităţii şi sexualităţii a fost stopată, iar ritualurile orgiastice au încetat, Lorehh desfăşoară aceleaşi activităţi prin alte forme. Principala lor activitate distructivă a rămas legată, pe de-o parte de distrugerea  naturii şi,  de  celalaltă parte  prin  exacerbarea sexualităţii, prin "ritualurile" moderne ale societăţii de consum, în care totul se vinde şi se cumpără.

Fiinta raului absolut

Fiinţele luciferice nu sunt singurele exponente ale răului din cosmos. Cu mult înainte de răzvrătirea lui Lucifer, cosmosul a fost zguduit de rebeliunea celor două înalte fiinţe îngereşti lipsite de formă umanoidă. Cele două fiinţe îngereşti, denumite Hallshithan sau Shaitan (considerate a fi una singură), făceau parte din cei 21 de Îngeri Puri ai Temeliei, care - după cum afirmă fiinţele din lumea eterică - susţin cosmosul. Revolta lor a fost urmată de o întreagă pleiadă de îngeri subordonaţi. Fiinţa shaitanică se poate manifesta sub multiple înfăţişări, în diferite forme şi ipostaze - unele umanoide, altele neumanoide. În interiorul unei singure apariţii shaitanice pare a se manifesta o mulţime de fiinţe distincte, care vociferează pe multiple voci şi tonalităţii - ca şi cum o armată de fiinţe s-ar strânge sub aparenţa unei singure forme. Fiinţa shaitanică se manifestă foarte rar în formă umanoidă, iar când se manifestă, are înfăţişarea unei femei de o frumuseţe tulburătoare. Cel mai adesea se manifestă sub forma unui şarpe (balaur) imens. Fiinţele shaitanice nu trebuie confundate cu Fiii întunericului. Oricum, trebuie specificat faptul că fiinţelor luciferice le este frică de cele shaitanice. Dacă fiinţele luciferice doresc distrugerea oamenilor care nu le împărtăşesc "ideologia", fiinţele shaitanice doresc distrugerea integrală a cosmosului - a tot ce are formă. Haillshithan doreşte distrugerea tuturor formelor din cosmos, pentru a fi la fel ca la început - când încă nu se revoltase. Prin Hallshithan au fost introduse în cosmos elemente care nu figurau în programul iniţial al creaţiei lumilor. Heruvimul strălucitor, Shideral, Lucifer sau Lux a căzut, el însuşi, sub influenţa malefică a lui Haillshithan.     Din fericire, sub nici una din ipostaze, Hailshithan nu poate fi întâlnit prea des în lumea eterică. El este ţinut nu numai în afara lumii eterice, ci şi în afara Terrei aurica de cupola protectoare formată la începutul celui de-al patrulea ciclu, prin Puterea lui Dumnezeu. Singurii care pot să-i facă o breşă în "sistemul de securitate" al Terrei aurica sunt doar acei oameni total dezaxaţi, care fac ritualuri de magie neagră, prin care îl invocă direct. Haillshithan nu poate pătrunde în Terra aurica decâ dacă este invitat prin ritualuri. Când Haillshithan reuşeşte să facă o breşă în cosmos, se aliază toţi oamenii şi toţi îngerii pentru a-l alunga dincolo de bariera protectoare. Adesea, la efortul comun participă şi ... fiinţele luciferice !!!     În definitiv, este ameninţată şi existenţa lor. Oricum, fiinţele luciferice se ţin departe de cele shaitanice, pe care nu le înţeleg şi de care se tem.

Fiii intunericului

Cea de-a doua categorie de fiinţe angelice este formată din Îngerii rebeli - numiţi Dree. Aceste fiinţe sunt cele care, la un moment dat al evoluţiei cosmice, într-un trecut ce se pierde în negura timpului (dar nu şi a uitării), s-au opus planului cosmic de evoluţie instituit de Dumnezeu. În acele timpuri îndepărtate, pe când planeta materială Pământul nu era încă formată, una dintre cele mai importante fiinţe îngereşti, un Heruvim strălucitor, frumos şi puternic, s-a opus planului cosmic instituit de Dumnezeu. Prin actul său, acest Heruvim strălucitor - numit Sideral, Lucifer sau Lux - a introdus în lume un element care nu exista mai înainte: orgoliul.     Lucifer a dorit să schimbe cursul istoriei lumii şi, într-un fel, l-a schimbat, însă nu în sensul pe care l-a voit iniţial. Intervenţia ulterioară a Domnului Lumilor a făcut ca planul său de mărire să se prăbuşească. Rezultatul rebeliunii sale a fost apariţia dezordinii în cosmos. Lucifer a fost urmat de multe alte fiinţe angelice şi spirite ale naturii. În momentul rebeliunii, tuturor fiinţelor rebele li s-a modificat culoarea ochilor: din luminoşi, ochii lor au devenit complet negri. În lumea eterică se spune că, în momentul rebeliunii, acestor fiinţe îngereşti li s-au întunecat ochii şi nu l-au mai văzut pe Dumnezeu: ele nu mai pot vedea Adevărul. Adevărul este Dumnezeu. Toate fiinţele luciferice se manifestă în lumea eterică, în vederea îndeplinirii unor scopuri, dar nu locuiesc permanent în lumea eterică. Actualmente, fiinţele luciferice conduse de Lucifer îşi au reşedinţa în locuinţa / lumea / sfera luciferică, care este diferită de lumea eterică. Lumea luciferică este o sferă cosmică formată din cinci subplanuri cuantice. Dacă Fiii Luminii coboară în lumea eterică pentru îndeplinirea unor misiuni, Fiii întunericului de sub conducerea lui Lucifer urcă în lumea eterică, din locuinţele lor luciferice. Lucifer nu se manifestă în lumea eterică, dar se manifestă fiinţele luciferice subordonate, care sunt foarte dornice să comunice cu oamenii şi, mai ales, să promită ... bogăţii şi plăceri nesfârşite. În cazul în care oamenii nu ascultă de amăgirile lor, caută prin orice mijloace să îi împiedice în acţiunile pe care le întreprind. Tradiţia populară îi denumeşte prin termenul de "draci".

Fiii Luminii

Prima mare categorie de cetăţeni ai cosmosului este formată din fiinţele angelice - îngerii. Majoritatea fiinţelor îngereşti au trupuri luminoase de formă umanoidă. Fac excepţie doar Îngerii Formei sau ai Temeliei, care sunt în număr de 21; deşi aceste fiinţe îngereşti sunt creatoare de formă, nu au trupuri de formă umanoidă. Deşi nu au formă umanoidă, aceste fiinţe îngereşti creatoare de formă se pot manifesta uneori pe ultimul nivel al cosmosului spiritual, prin înfăţişarea (ipostaza) unor flăcări ori a unor sfere strălucitoare. Pentru a înţelege ce este o fiinţă îngerească creatoare de formă, trebuie să facem o scurtă paranteză. Actualmente, ştiinţa ia în considerare doar ceea ce este vizibil în planul material, vorbind adesea despre evoluţia materiei. Totuşi, materia nu există prin ea însăşi, astfel că se poate vorbi despre mai multe faţete ale manifestării cosmice - ale devenirii universale. Se poate vorbi, într-adevăr, şi despre manifestarea ori despre evoluţia materiei, dar dincolo de aspectul existenţial, vizibil prin organele de simţ, există şi alte aspecte. Materia există datorită faptului că, la nivelul ortoexistenţial, există o energie cosmică formatoare. Această energie este creatoare a materiei, dar, totodată, este şi creatoare a formei. În consecinţă, se poate vorbi despre mai multe aspecte ale manifestării cosmice - ale evoluţiei în timp şi spaţiu. În primul rând, este vorba despre manifestarea substanţei din care este alcătuită lumea - ceea ce noi numim materie. În al doilea rând, este vorba despre manifestarea energiei creatoare de formă. În al treilea rând este vorba despre manifestarea conştiinţei ce se întrupează în aceste forme. În lumea eterică se manifestă doar acele fiinţe îngereşti care au trup luminos de formă umanoidă - şi doar în vederea îndeplinirii unor activităţi ce ţin de specificul misiunii lor cosmice. Pentru a se manifesta în lumea eterică, fiinţele angelice coboară din Lumea Îngerilor -locuinţa lor aflată în afara Oceanului de Lumină - acolo unde este planul lor de reşedinţă, pentru a îndeplini activităţi, fără de care lumea materială n-ar putea exista. Ele se sacrifică pentru a se manifesta cât mai aproape de lumea materială. Coborând din planurile superioare, fiinţele angelice se învăluie într-un trup de lumină cu o calitate inferioară structurii lor originare, doar pentru a ajuta omul să existe şi să se manifeste în lumea materială. Forma în care fiinţele angelice se manifestă în lumea eterică este forma umanoidă - forma standard a tuturor fiinţelor din Terra aurica. Distincţia fundamentală cu privire la fiinţele angelice este legată de respectarea Ordinii cosmice, instituită de către Dumnezeu. Din acest punct de vedere, îngerii se împart în două categorii fundamentale: de o parte, îngerii care respectă Ordinea cosmică, iar de cealaltă parte, cei care se opun Ordinii cosmice, instituită de Dumnezeu. Prima categorie are ochii normali cu iris şi cristalin, asemănători cu ochii oamenilor, în timp ce a doua categorie are ochii negri, lipsiţi de iris. Cele care au ochii lipsiţi de iris, de culoare neagră, sunt fiinţele îngereşti rebele care l-au urmat pe Lucifer. În limbajul oamenilor, fiinţele angelice care respectă poruncile lui Dumnezeu pot fi denumite prin formula Îngerii cei buni sau Fiii Luminii, în timp ce fiinţele angelice cu ochii complet negri pot fi denumite prin formula Îngeri căzuţi / rebeli / Cei răi / Cei cu ochii negri / fiinţe luciferice sau Fiii întunericului. În limba folosită în lumea eterică, fiinţele angelice care respectă poruncile lui Dumnezeu sunt desemnate prin termenul Hemin Hem (în traducere, Cei drepţi), iar fiinţele din a doua categorie sunt numite Dree - în traducere Cei rupţi sau Cei desprinşi. În acest context, trebuie precizat faptul că multe fiinţe angelice de rang înalt din categoria Fiilor Luminii au ochi lipsiţi de iris; ele au ochi de culori diferite de culoarea neagră - de exemplu, albastru, galben, auriu, verde etc. Mai toate fiinţele îngereşti de rang înalt din Ierahia Fiilor Luminii - Puteri, Domnii, Serafimi, Heruvimi etc - au ochii lipsiţi de iris, dar culoarea ochilor lor este alta decâ culoarea neagră. Ochii lor par a emite văpăi de foc albastru, auriu, galben, portocaliu etc. Totuşi, aceste fiinţe nu se fac remarcate decât foarte rar în lumea eterică. Este evident faptul că, deşi nu au iris precum ceilalţi Fii ai Luminii, aceste înalte fiinţe îngereşti nu trebuie confundate cu Cei cu ochii negri - cu Fiii întunericului. Hemin Hem, Fiii Luminii sau Fiii Focului, sunt fiinţe care duc la îndeplinire planul cosmic de evoluţie a lumii, diriguit dintru începuturi de către Dumnezeu. Hemin Hem sunt fiinţele angelice care respectă poruncile lui Dumnezeu, fiind ajutoarele Sale în procesul de manifestare a lumii. Ca înfăţişare sub care se manifestă în lumea eterică şi, prin urmare, prin care pot fi observate de oameni, marea majoritate a Fiilor Luminii, Hemin Hem, se manifestă în forme umanoide. Cu excepţia Îngerilor Formei, toţi Fiii Luminii au trupuri de forme umanoide de lumină. Forme umanoide înseamnă, în cazul nostru, forme asemănătoare până la un punct sau chiar identice celei omeneşti. În acest context, trebuie ţinut cont şi de faptul că există fiinţe îngereşti, precum Serafimii şi Heruvimii, care, deşi au forme umanoide, posedă aripi ori alte particularităţi pe care oamenii decorporaţi nu le pot manifesta. În marea lor majoritate, Hemin Hem sunt mult mai înalţi decâ oamenii întrupaţi - înălţimea lor poate atinge până la aproximativ 2,5 metri -, au chipuri "angelice" de o frumuseţe fără corespondent în lumea materială. Trupul lor de lumină emite o strălucire intensă, în funcţie de nivelul lor evolutiv şi de poziţia pe care o ocupă în Organigrama cosmică - în Ierarhie. Fiecare fiinţă angelică are propriul său nume secret, nume îngeresc, care nu poate fi cunoscut de oameni - are propriul său sunet specific, care nu este altceva decât chintesenţa fiinţei sale. Numele prin care sunt cunoscute de oameni sunt doar formulări metaforice. Înfăţişarea sub care se manifestă o fiinţă angelică în lumea eterică relevă forul interior şi poziţia sa ierarhică. Fiecare amănunt ce ţine de fizionomie sau de vestimentaţie, de strălucirea trupului de lumină, de culoare, de sunet ori de miros, de vechime sau de alte caracteristici mai greu de surprins în cuvinte omeneşti, indică aspecte bine determinate. Aspectul exterior, veşmântul şi fizionomia, reprezintă codificarea şi, în acelaşi timp, manifestarea fiinţei sale interioare. Este foarte important de cunoscut ansamblul de elemente ce formează aspectul sub care se prezintă fiinţele angelice în lumea eterică, pentru că este singurul, din punctul de vedere al înţelegerii omeneşti, care poate arunca o lumină clarificatoare asupra structurii cosmosului. Fiecare om, înainte de a se încarna în lumea materială, a cunoscut în mod direct toate fiinţele angelice. Desigur, în momentul încarnării şi, ulterior, în procesul formării personalităţii terestre, omul a uitat tot ce ştia înainte, dar descrierea, chiar şi sumară, a fiinţelor angelice, în afara rolului de a informa cu privire la aspectul lor exterior, are şi rolul de a reaminti printr-un proces sufletesc de anamneză - de reamintire - modul lor de manifestare.