Cele trei oceane

Înaintea manifestării cosmosului exista doar IŞŞ, Dumnezeu nemanifestat, care nu avea formă. El exista în Sine, în beatitudinea Fiinţei Sale. Iniţial, Dumnezeu nemanifestat a creat cosmosul în Gândirea Sa, la nivel de Intenţie. Intenţia manifestată de Gândirea lui Dumnezeu a creat Sunetul. 
Prin Sunet s-a format o imensă Sferă. Datorită faptului că manifestarea Gândirii lui Dumnezeu a avut ca formă de expresie Sunetul, îngerii desemnează această sferă prin denumirea Oceanul de Sunet. Oceanul de Sunet era ceva exterior lui Dumnezeu Unicul (IŞŞ), dar totodată, Dumnezeu se manifesta în fiecare părticică a sa. În interiorul Oceanului de Sunet, IŞŞ, Dumnezeu Unicul s-a manifestat pe sine însuşi ca Persoană - ca Dumnezeu Tatăl (HAUTI) -, fără a înceta să fie ceea ce este. Prima formă în care s-a manifestat Dumnezeu Unicul a fost cea de stea - de spirit.     
A doua formă în care s-a manifestat Dumnezeu Unicul a fost forma umanoidă. De aceea, forma umanoidă este forma standard a tuturor fiinţelor create ulterior de Cel Unic. Într-un fel, se poate spune că Dumnezeu fără formă s-a creat pe Sine însuşi într-o altă ipostază, ca Fiinţă de formă umanoidă.  Aşadar, nu oamenii au fost primele fiinţe care s-au manifestat în formă umanoidă, ci însuşi Dumnezeu Unicul - IŞŞ. Manifestat ca formă umanoidă, IŞŞ a devenit HAUTI. Dumnezeu fără formă a devenit Dumnezeu Tatăl. 
În acea fază incipientă a creaţiei, ca formă umanoidă, Dumnezeu fiinţa Singur, în Oceanul de Sunet. Iniţial, forma umanoidă, în care Dumnezeu a dorit să se manifeste pe Sine însuşi, era imperfectă. Astfel, o lungă perioadă de timp, Dumnezeu şi-a perfecţionat necontenit forma. La un moment dat (aşa spunem noi, dar pe atunci nu exista încă Timpul), în Oceanul de Sunet, Dumnezeu Tatăl s-a multiplicat în miliarde şi miliarde (o infinitate) de Gânduri, identice cu El însuşi la Chip şi Asemănare. Dintre toate Gândurile Sale, doar El însuşi era Viu. Celelalte erau doar proiecţii ale Sale în Oceanul de Sunet. Întrebându-şi Gândurile, Dumnezeu Tatăl a creat un Loc unde să umble - o spaţialitate în Oceanul de Sunet. În acea spaţialitate, Dumnezeu Tatăl a creat întocmiri perfecte, întocmirile sale au format mediul înconjurător. Acel Loc sau spaţialitate ce sălăşuia în Oceanul de Sunet poate fi denumit paradis, iar întocmirile au format mediul înconjurător: plante, pomi etc. Toate întocmirile erau plăcute la auz (sunet), la miros şi la văz pentru Dumnezeu Tatăl, care este Unicul Viu, şi pentru Gândurile Sale. Toate întocmirile erau plăcute în faţa Sa. Dumnezeu Tatăl care este Unicul Viu, a dat apoi tuturor Gândurilor Sale libertatea de a se manifesta în raport cu întocmirile creaţiei, în funcţie de ceea ce simte fiecare. Gândurile s-au manifestat faţă de întocmirile creaţiei în două feluri, împărţindu-se astfel în două categorii. Prima categorie de Gânduri a ales să rămână în comuniune cu creaţia: nu a adus stricăciuni creaţiei lui Dumnezeu Tatăl. În schimb, a doua categorie a Gândurilor a ales să aducă stricăciuni creaţiei şi întocmirilor. Astfel s-au născut, pentru prima oară în cosmos, binele şi răul. Binele înseamnă perpetuarea creaţiei lui Dumnezeu, iar răul înseamnă distrugerea sau deteriorarea creaţiei. Răul s-a născut aşadar, nu datorită existenţei unor Gânduri rele (întrucât Dumnezeu nu a creat Gânduri rele), ci datorită diferenţei de potenţial dintre ceea ce erau ele, ca Gânduri autonome, şi stricăciunile provocate creaţiei. Văzând toate acestea, Dumnezeu Tatăl a adunat toate Gândurile Sale - atâ pe cele care aduseseră prejudicii creaţiei, cât şi pe cele care vieţuiseră în comuniune cu ea - şi Le-a spus:     
" Cine nu va asculta Cuvântul Meu, va muri negreşit. Cine va făptui răul va muri definitiv şi va dispărea din formă, fără a se mai putea manifesta în creaţia Mea ". Gândurile care respectaseră Cuvântul lui Dumnezeu au rămas alipite la El. Cele care au făptuit răul, au dispărut din formă. Ele au dispărut în ele însele şi n-au mai existat, ca formă umanoidă. Totuşi, ele au continuat să existe sub formă neumanoidă, întrucât nimic din ceea ce Dumnezeu Tatăl a creat, nu poate dispărea definitiv. Ca formă neumanoidă, ele au devenit altceva. Această etapă primordială a cosmosului nu există în cronica akasha. Totul este cunoscut de către îngeri doar pe baza celor aflate, direct, de la Dumnezeu Tatăl, care, uneori, stă de vorbă cu îngerii Săi, pe care-i iubeşte. Îngerii mai spun că, atunci când vorbeşte despre acea perioadă, Dumnezeu Tatăl are întipărit pe Chip o imensă tristeţe. Îngerii înţeleg astfel că Gândurile care au dispărut din formă umanoidă, au exercitat răutatea absolută asupra Tatălui, iar răul existent pe oricare dintre palierele actuale ale cosmosului, nu este decât o copie a ceea ce a fost cândva. Dumnezeu Tatăl a cunoscut, pe El însuşi, răul absolut exercitat de acele Gânduri care au adus prejudicii creaţiei, iar răul constă chiar în deosebirea dintre ele şi El. 
După eliminarea din formă a Gândurilor rele, Dumnezeu Tatăl a născut din Sine o Fiinţă, care nu este Gând, ci este Vie ca şi El însuşi. Această Fiinţă este a doua Persoană. Numele Ei este Iubirea Infinită.  A doua Persoană, Iubirea Infinită, născută din Dumnezeu Tatăl are, de asemenea, formă umanoidă. Prin natura Sa, Iubirea Infinită nu poate aduce prejudicii creaţiei. Anterior acestei  etape,  Iubirea  nu  exista în  cosmos.  Exista  doar Sfinţenia, care este atributul fundamental al lui Dumnezeu Tatăl. Când s-a născut Iubirea Infinită, a apărut un alt cosmos. Noul cosmos este numit Oceanul de Miros. Oceanul de Miros este o sferă imensă, situată pe un alt palier cuantic decâ Oceanul de Sunet. 
Totuşi, Oceanul de Miros se prezintă ca o enclavă în Oceanul de Sunet - ca o picătură de ulei pe un ocean infinit. Tot ce s-a petrecut înaintea naşterii celei de-a doua Persoane, care este Iubirea Infinită, a avut loc în interiorul Oceanului de Sunet. Nici una dintre fiinţele care există astăzi în cosmos - îngeri, spirite ale naturii, oameni - nu a fost contemporană cu evenimentele primordiale, astfel că nu are amintirea a ceea ce s-a petrecut atunci. Singurul care are amintirea a toate este Dumnezeu Tatăl. O dată cu formarea Oceanului de Miros, creat de către Dumnezeu Tatăl prin intermediul celei de-a doua Persoane, s-a născut un alt cosmos, care este diferit de cel anterior, deşi este ţesut chiar pe substanţa lui.     
Mult mai târziu, după o succesiune de evenimente, din Dumnezeu Tatăl s-a născut a treia Persoană, numită Lumina (Strălucirea) lui Dumnezeu - care este Duhul Sfânt. O dată cu naşterea Duhului Sfânt, s-a format un nou cosmos - al treilea. Al treilea cosmos este numit Oceanul de Lumină. Al treilea cosmos nu este amplasat în Oceanul de Sunet sau în Oceanul de Miros. Este independent, fiind creaţia exclusivă a celei de-a treia Persoane - Duhul Sfânt, care este Strălucirea lui Dumnezeu - Fiinţă din Fiinţa lui Dumnezeu. Ca alcătuire, al treilea cosmos, care este Oceanul de Lumină, nu are nimic în comun cu primele două cosmosuri, fiind altceva. Al treilea cosmos este cosmosul actual. Dumnezeu a născut Lumina prin Sunet (Cuvânt): a Zis să se facă Lumina. Precum a spus Dumnezeu Tatăl, aşa s-a făcut. Toate s-au făcut precum a spus. La început, Strălucirea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, care este  cea  de-a treia Persoană,  s-a manifestat ca o  Fiinţă (Persoană) de o frumuseţe fără seamăn. Duhul Sfânt, Strălucirea sau Lumina lui Dumnezeu este energia continuă ce susţine actualul cosmos. Nimeni nu are voie, în actualul cosmos, să aducă vătămare sau stricăciuni formelor create de Dumnezeu Tatăl. În acest context, trebuie specificat, ca fiind de-o importanţă deosebită pentru toţi oamenii care au fost, sunt şi vor fi, că ceea ce poartă numele de păcat împotriva Duhului este de a aduce prejudicii formelor şi de a nu continua ceea ce au început, indiferent la ce se referă: relaţie de familie, relaţie socială, afacere, loc de muncă. De aceea, este absolut necesar ca o fiinţă omenească să cugete în inima sa foarte bine înainte de a începe ceva, iar dacă a început, trebuie să continue până la capăt. Dacă un om a început o activitate - o afacere, un loc de muncă, o prietenie sau un mariaj - este obligat să o continuie până la capăt. Altfel, intră sub incidenţa Legilor cosmice şi se face vinovat de introducerea în cosmos a principiului discontinuităţii creaţiei. Altcumva spus, devine creator al răului, păcătuind împotriva Duhului Sfânt. Aici se cuvine o scurtă paranteză. Lumina dintru începuturi, născută în prima zi a creaţiei, despre care vorbeşte textul Vechiului Testament, nu desemnează ceea ce noi, oamenii, înţelegem astăzi prin lumina Soarelui - pe atunci, Soarele nici nu exista, fiind creat abia în ziua a cincea a creaţiei -, ci naşterea celei de-a treia Persoane, care este Lumina sau Duhul Sfânt. Textul Vechiului Testament începe geneza (facerea) abia cu naşterea celei de-a treia Persoane, Lumina (care nu este un fenomen fizic, ci o Persoană), trecând sub tăcere ceea ce s-a petrecut anterior, iar expresia "după chipul şi asemănarea noastră" se referă la cele trei Persoane - Dumnezeu ca Trinitate. Expresia "noi" folosită de Dumnezeu Tatăl se referă la cele trei Persoane. În procesul creaţiei, Dumnezeu Tatăl a vorbit neîncetat cu Iubirea şi cu Strălucirea Sa - care sunt Fiinţă din Fiinţa sa, Unul şi Acelaşi.