Terra aurica cea noua

După marea ştergere, lumea materială a revenit la viaţă prin acţiunea Duhului Sfânt şi a început al patrulea ciclu. Totuşi, este impropriu să se afirme că Protopământul a renăscut. Protopământul şi-a încetat existenţa o dată cu marea ştergere. De fapt, lumea a fost recreată după alţi parametri, astfel că se poate vorbi despre un nou glob cosmic. Acest nou glob cosmic este Pământul actual, care s-a format, spaţial, chiar în locul în care existase Protopământul (într-un fel, se poate vorbi despre o "reîncarnare"a globului terestru).  În al patrulea ciclu cosmic, totul s-a schimbat - atât în ceea ce priveşte aspectul văzut, cât şi în ceea ce priveşte aspectul nevăzut. După marea ştergere nu a mai fost creat un nou plan cuantic, precum în ciclurile anterioare. Totul a fost reconstruit în cadrul planului cuantic material, deşi, ca alcătuire, ca structură şi ca energie, cosmosul actual este diferit de ceea ce a existat în ciclurile anterioare. Chiar la începutul celui de-al patrulea ciclu cosmic, Pământul fizic a fost plasat într-o sferă aurică, care ocupă un spaţiu imens, ce porneşte din miezul globului terestru şi se termină undeva la jumătatea distanţei dintre Lună şi Marte. Tot ce există în spaţiul circumscris de această sferă poartă numele de Terra aurica (sau Terra aurica cea nouă). La marginile sale, sfera aurică are o membrană protectoare. Membrana protectoare are doar două porţi - una de intrare şi alta de ieşire: poarta alfa şi poarta omega. 
În al patrulea ciclu cosmic, oamenii s-au încarnat iarăşi în lumea materială, formând a patra generaţie. Aceasta este generaţia actuală. La fel ca şi oamenii generaţiei anterioare, oamenii celei de-a patra generaţii sunt constituiţi din următoarele elemente aurice: spirit, corp duh, suflet şi corpul material. Totuşi, oamenii celei de-a patra generaţii au corpul duh diferit de oamenii primelor trei generaţii. Treptat, prin continua înmulţire a oamenilor, pe suprafaţa Pământului au înflorit noi forme de civilizaţie, sub ocrotirea unor înalte fiinţe spirituale - îngereşti sau omeneşti - pe care le putem desemna prin titulatura generică de Protectori ai umanităţii. Unii Protectori ai umanităţii s-au întrupat în lumea materială, în timp ce alţii au exercitat o activitate civilizatoare fără a avea trup material.  În vechile mituri, Protectorii umanităţii au fost numiţi zei. Totuşi, primii Protectori - primii "zei" - au fost oameni, nu fiinţe îngereşti. Ulterior, la civilizarea umanităţii au participat, într-adevăr, şi fiinţe îngereşti din categoria Fiilor Luminii - în special, cei cu rangul de Îngeri Veghetori. Cu timpul, datorită faptului că oamenii celei de-a patra generaţii, prin liberul lor arbitru, au continuat să săvârşească răul şi au păşit iarăşi pe calea întunecată, Protectorii umanităţii au rupt contactul cu planul material. Pe fundalul retragerii adevăraţilor Protectori, datorită aplecării oamenilor către rău, s-a produs o puternică ofensivă a fiinţelor luciferice. Fiinţele luciferice nu se pot manifesta decâ dacă sunt atrase de către oamenii întrupaţi. Prin actele lor îndreptate către rău, oamenii au atras, la fel ca în trecut, fiinţele luciferice, astfel că s-a realizat un proces energetic de tip feedback - conexiune cu dublu sens. Cu cât oamenii săvârşeau mai multe fapte rele în lumea materială, cu atât influenţa fiinţelor luciferice era mai mare. Cu timpul, s-a realizat o asociere directă dintre o parte a oamenilor şi fiinţele luciferice. Alianţa făţişă a unei bune părţi a celei de-a patra generaţii cu fiinţele luciferice, a produs iarăşi o depărtare de Ordinea cosmică. În aceste condiţii, Fiii întunericului s-au substituit aproape total adevăraţilor Protectori ai umanităţii. Substituirea adevăraţilor Protectori cu Fiii întunericului a generat o incompatibilitate aurică între oameni şi Spiritul Pământului. Consecinţa era inevitabilă: o nouă ştergere, urmată de o nouă perioadă de nemanifestare.  De data aceasta, situaţia era mult mai gravă decât în trecut. Răutatea rezultată în urma asocierii oamenilor cu Fiii întunericului depăşise cele mai sumbre previziuni - condiţii în care existenţa planului material şi chiar existenţa omului ca fiinţă cosmică erau puse în cumpănă.