La temelia existenţei cosmosului se află Dumnezeu - Creatorul a tot ce există. Dumnezeu este sursa existenţei cosmosului. Fiinţele din lumea eterică vorbesc despre două ipostaze ale lui Dumnezeu, ipostaze pe care am putea să le denumim, într-un sens filosofic, ca fiind "în sine" şi "în afară de sine". Despre ipostaza "în sine", adică în afara manifestării, nu se ştie nimic, fiind situată "dincolo de dincolo" - în afara înţelegerii omeneşti şi, parţial, în afara cunoaşterii îngereşti. Ipostaza "în sine" a lui Dumnezeu, pe care am putea să o considerăm întrucâtva "impersonală", este numită în akhatakha, limba care se foloseşte în lumea eterică, IŞŞ. A doua ipostază a lui Dumnezeu, "în afară de sine", deci ca manifestare efectivă, este numită HAUTI. HAUTI este Dumnezeu Tatăl - singurul care poate fi cunoscut de oameni. HAUTI este o Persoană, care are Trup de formă umanoidă, făcut din Lumină, cu o anumită înfăţişare. Religiile actuale sunt teatrul unor dispute cu privire la aspectul lui Dumnezeu. Pentru unele religii - de exemplu, pentru creştinism -, Dumnezeu este o Persoană, în timp ce pentru altele - de exemplu, pentru hinduism -, Dumnezeu este înţeles ca Impersonalitatea infinită. După câte se pare, unii vizează aspectul nemanifestat al lui Dumnezeu, despre care nu pot spune nimic - de altfel, indienii îl concep pe Dumnezeu ca fiind Vidul absolut şi sublim - în timp ce alţii vizează aspectul manifestat şi îl înţeleg ca pe o Persoană, cu o anumită înfăţişare. Aceasta înseamnă că ambele concepţii au dreptate; fiecare ia însă în calcul doar un anumit aspect.
Dumnezeu este Unul în Fiinţă, dar întreit ca Persoană. Prima Persoană este Dumnezeu Tatăl, denumit HAUTI de către fiinţele din lumea eterică. A doua Persoană este Dumnezeu-Iubirea, numit în lumea eterică Shonah, iar în lumea oamenilor Hristos. A Treia Persoană este Dumnezeu-Lumina, numit de către oameni Duhul Sfânt, iar de către fiinţele din lumea eterică prin termenul Ieddinah.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.