Aspectul general al lumii eterice

 Aspectul general al lumii eterice
     Practic, lumea eterică nu are început sau sfârşit, deşi - paradoxal - nu este rotundă precum globul terestru, ci dreaptă. Pătrunzând în lumea eterică, poţi merge la nesfârşit numai în linie dreaptă, fără a întâlni ceea ce în lumea terestră se numeşte "curbura pământului".     De fapt, pentru a fi exacţi, lumea eterică ar trebui denumită Lumea sufletelor, întrucât substanţa-energie din care este formată este identică cu acel element component al fiinţei umane pe care îl denumim suflet, element care este distinct de corpul eteric-vital.     Lumea eterică nu este o "dublură" a lumii terestre, a continuumului tridimensional, ci este o lume autonomă, care are propriile sale caracteristici, proprietăţi şi legi de funcţionare. Lumea eterică nu trebuie confundată cu contrapartea dublurilor eterice ale obiectelor din planul material, astfel încât peisajele din lumea eterică nu corespund cu peisajele din lumea materială. Există foarte puţine peisaje sau amplasamente din lumea eterică care să corespundă cu cele din lumea materială.     Pe cerul Lumii eterice nu se văd nici Soarele, Luna sau stelele. Cerul are o culoare verde-albăstruie care nu se modifică niciodată. În lumea eterică nu există alternanţa noapte/zi. Există însă o luminozitate difuză, de aceeaşi nuanţă ca şi a cerului, foarte 65
plăcută, chiar veselă, care permite o bună vizibilitate în orice moment.     Scoarţa terestră eterică este încărcată energetic negativ, în timp ce marea majoritate a energiilor exogene ce vin din "cer" sunt încălcate pozitiv. Scoarţa lumii eterice se prezintă sub forma unui spectru larg de culori. Aceste culori se modifică neîncetat în funcţie de mai mulţi factori. Dintre aceşti factori, factorii meteorologici au o influenţă foarte mare.     Interacţiunea scoarţei terestre eterice cu omul, cu aura sa şi cu gândurile sale are o importanţă covârşitoare. Mediul eteric se schimbă în funcţie de nivelul auric uman, de energiile pe care omul le lasă în urma sa. Are desigur importantă dacă printr-un anume loc trece o înmormântare sau o nuntă, dacă omul care trece emite bucurie sau durere, dacă este vesel sau trist.     Când scoarţa terestă nu se află în interacţiune cu omul sau nu este influenţată de condiţii meteorologice deosebite, păstrează culoarea sa "naturală", maron deschis, o culoare asemănătoare argilei proaspete.     La fel cum posedă propria sa culoare, Pământul are propriul său sunet, dar şi propriul său miros specific. Pământul, ca planetă, mai precis scoarţa pământului, emite, ca un diapazon uriaş, o notă muzicală care pare diferită de notele perceptibile în lumea materială. Această notă muzicală pare a fi asemănătoare notei fa din gama muzicală. Mirosul specific al scoatei terestre, aşa cum este perceput în planul eteric, este un miros asemănător fânului proaspăt cosit şi al florilor de corp.     În momentul în care, din diferite motive, se acţionează sau se interacţionază cu scoarţa lumii eterice, sunetul de fond şi mirosul specific se modifică în funcţie de activitatea respectivă. Poluarea şi activităţile umane de toate tipurile au tendinţa de a modifica atât energiile-specifice ale scoarţei terestre, sunetul fundamental, cât şi mirosul.     Atunci când pătrunzi în lumea eterică te izbeşte peisajul. Din toate părţile te copleşesc mirosuri parfumate. Solul lumii eterice este plin de vegetaţie: mii şi mii de specii de vegetale, de flori de toate culorile şi de toate formele, care emană parfumuri ameţitoare. Florile şi arbuştii emană luminozităţi aurice diferite.     Peste tot sunt arbuşti, cam de mărimea unui om şi pomi fructiferi, de forme şi mărimi diverse. Pomii fructiferi sunt plini de rod bogat. Fructele, care atârnă greu pe crengile pomilor fructiferi, sunt asemănătoare merilor, perilor, cireşelor şi altor fructe care există astăzi în lumea terestră.     Totuşi, aceste fructe sunt diferite de cele actuale. Fructele arborilor fructiferi din Lumea eterică par să semene cu cele care existau cândva în lumea terestră, cu mult înainte ca poluarea actuală şi acţiunea oamenilor să le fi modificat structura.     Este posibil ca fructele arborilor şi ale pomilor fructiferi sa fi existai cândva pe suprafaţa pământului. Ele sunt, dacă se poate spune aşa, strămoşi ai  fructelor actuale. Fructele actuale, mediul vegetal în general, biosistemul terestru, au suferit o transformare radicala în timp, care le-a modificat structura şi înfăţişarea. Modul în care arată mediul vegetal al lumii eterice pare să corespundă modului în care arăta cândva lumea terestră, atunci când primii oameni erau în  faza copilăriei.     În momentul în care cineva rupe un fruct, acesta creşte la loc foarte repede. Atunci când estre rupt un fruct, din acel loc iese un fel de pastă verde, care se măreşte, se usucă şi crapă, pentru ca în final să se desprindă de ramură şi să cada pe  sol. În locul ei apare însă un nou mugure, care se transformă rapid în fruct. Nici nu apuci să muşti din fruct, că acesta deja a crescut la loc pe ramură. Acesta pare a fi un proces accelerat de coacere a unei plante.     O caracteristică constantă a mediului Lumii eterice o reprezintă pădurile imense, presărate din loc în loc cu luminişuri. Majoritatea soiurilor de copaci au dimensiuni imense, amintind de copacii gigantici existenţi în erele geologice ale pământului. Truchiurile copacilor seculari depăşesc de cele mai multe ori 10 de metri în diametru, iar înălţimea lor ajunge până la aproximativ 300 de metri. 66
     Undeva, în depărtare, se pot vedea munţi înalţi, cu creste golaşe, roşiatice, ca şi cum ar fi acoperiţi de marmură roşie. De multe ori, munţii din Lumea eterică par a fi acoperiţi de vegetaţie abundentă care emană o frumoasă culoare verde închis. Nu poţi urca însă pe munţii Lumii eterice pentru simplul motiv că ei nu corespund cu ceea ce există în lumea materială. Pe munţii lumii eterice se pot zări, din loc în loc, un fel de cetăţui cu ziduri crenelate, construite din acelaşi material : culoare roşie, din care par să fie făcute crestele şi versanţii golaşi care se pierd  în zare.     Printre versanţii munţilor se pot zări, cum şerpuiesc agale, părăuri şi râuri.  Apa care curge prin râuri şi pâraie, de culoarea smaraldului, este mult mai groasă şi mai fluidă decât cea care există în lumea terestră. Pe fundul apelor  se văd pietre roşii, de diferite mărimi.     O altă caracteristica a lumii eterice este aceea că nu există animale, aşa cum există în lumea terestră. Nu se vede nici un fel de animal.     Modul în care este alcătuită această lume eterică, atât de strâns legată de subplan ul eteric al lumii materiale, dar şi de lumea materială, ne îndeamnă să credem că aici rezidă un fel de patternuri energetico-informaţionale ale naturii din  lumea materială. Este foarte posibil ca, înainte de apariţia în lumea materială, vegetaţia să fi apărut în lumea eterică.     Senzaţia cea mai pregnantă pe care o resimte cel ce pătrunde în această lume este că se află în paradis. Actualmente, în Lumea eterică, mediul arăta aşa cum fiinţa la începuturi. Biosistemul vegetal al lumii eterice este asemănător cu Paradisul descris de Biblie.     Nu scrie nicăieri în Vechiul Testament că Paradisul a fost o realitate strict materială, astfel încât, tot la fel de bine, poate să fie o realitate eterică. Biblia spune numai că, după ce Adam şi Eva au fost izgoniţi din Paradis, acesta a devenit un teritoriu interzis, în care nu se mai poate pătrunde aşa de uşor. Şi, după cum stă scris în Vechiul Testament, în Paradis se mai afla încă Pomul Vieţii, ale cărui fructe aduc nemurirea, şi pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, ale cărui fructe aduc cunoaşterea. Tot Biblia mai spune că, intrarea în paradis este păzită de un Heruvim cu sabie de foc, care nu lasă pe nimeni, cu excepţia celor purificaţi, sa pătrundă înăuntru.     În lumea eterică se mai produce un alt fenomen ciudat, care pare mai mult de domeniul basmului sau al fantasticului celui mai neverosmil. În anumite perioade, din cerul Lumii eterice cade uneori ceva ca un fel de ninsoare, formată dintr-un fel de fulgi mari, roz, foarte parfumaţi ca miros şi dulci la gust.     Căderea acestei ninsori ciudate, care poate fi gustată, poate fi comparată cu expunerea Vechiului Testament, care descrie ieşirea tribului lui Israel, condus de Moise, din Egipt. În Exodul, cap 16, este descrisă hrănirea tribului condus de Moise în deşert, cu ajutorul manei. "Şi când vorbea Aaron intregei adunări a lui Israel, s-a uitat înspre pustie, şi iată că slava Domnului s-a arătat într-un nor. .. dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s-a luat rouă aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de ghiaţă albă". Moise le-a explicat că aceasta este "păinea pe care v-o dă Dumnezeu ca hrană".     Constant, la nivelul lumii eterice pot fi remarcate două tipuri principale de energii specifice: o energie ce provine din cer şi o energie ce provine din solul lumii eterice. Aceste energii asigură vitalitatea organismelor fizice. Ele sunt vizibile ca nişte panglici de lumină sau ca limbile unui foc. Rolul acestor energii se poate remarca cel mai bine în interacţiune cu organismele vii.     Energiile ce provin din solul lumii eterice vitalizează rădăcinile plantelor, alimentându-le cu energie telurică. Aceste energii sunt preluate de prima chakră a vegetalului, fie aceasta plantă sau copac, chakrele vegetalelor fiind desigur diferite de cele ale animalelor şi ale omului, având alte roluri şi funcţiuni. La animale şi la oameni, energiile emise de la nivelul scoarţei terestre acţionează asupra chakrei muladhara. Ele au rolul de "împământare" pentru toate fiinţele vii. 67
     La om, una din aceste energii acţionează şi asupra chakrei care se găseşte sub tălpile picioarelor, la aproximativ 30 centimetri, de unde se propagă prin muladhara, până la chakra plexului solar. Această energie are trei culori - roşu, albastru şi verde - ca şi cum ar poseda trei învelişuri.     Energia de culoare roşie este în relaţie cu energia vitală, care are maximum de activitate între orele 7 şi 9 dimineaţa. Energia de culoare albastră acţionează pentru scurgerea toxinelor şi noxelor energetice de la oameni şi animale. Energia de culoare verde are rolul de oxigenare a organismului.     Mai există o energie de culoare argintie, care are rolul de a realiza  împământarea cu natura şi cu regnul animal. Ba mai serveşte drept suport energetic pentru comunicarea dintre nivelurile primare de la nivelul lumii vii, precum şi comunicarea cu nivelurile nonumane. În cazul particular al omului, această energie serveşte ca vehicul pentru descântece, legări şi dezlegări de cununii.     La celălalt pol al percepţiei eterice se află cerul eteric. Cerul este încărcat cu o energie pozitivă, spre deosebire de pământ care este încărcat negativ. Totuşi, termeni precum pozitiv şi negativ nu trebuie luaţi în sensul absolut, ci numai ca sistem general de referinţă. Termenul negativ nu trebuie luat în sensul de rău, precum termenul pozitiv nu trebuie luat în sensul de bine. Energiile nu trebuie interpretate în sensuri morale, ci trebuie interpretate numai în funcţie de un sistem de valori bine precizat. Polul pozitiv al unui magnet nu este mai "bun" decât polul , negativ al aceluiaşi magnet. De altfel, nici termenul de energie gravitaţională, care este o energie generată de globul terestru, nu are vreo semnificaţie morală.     Culoarea naturală a cerului eteric, atunci când nu este influenţat de condiţii meteo, este albul transparent. Cerul emite în mod continuu un sunet vag, asemănător bâzâitului unui transformator prin care trece un curent electric cu o tensiune foarte mare. Mirosul degajat de cer este un miros difuz de "aer curat", miros identic cu cel perceput de un scafandru conectat la un tub de oxigen.     Din cer pătrund în lumea terestră energii variate, care par să aibă scopuri bine precizate şi emit sunete, culori şi mirosuri specifice, astfel încât pot fi recunoscute destul de uşor. Cele mai multe energii cosmice exogene acţionează la nivelui aurei omeneşti, având rolul de a încărca principalele structuri energetice ale acestuia. Energiile cosmice exogene sunt complementare energiilor emise de globul terestru, acţionând în special asupra părţii superioare a aurei.     Principala energie cosmică manifestată în lumea eterică, în special la nivelul atmosferei, este o energie care apare ca o luminozitate lăptoasa, emite un miros de vanilie şi un sunet asemănător celui emis de un flaut.     Există şi al doilea tip important de energie de origine cosmică care se vanifestă în aura umană. Ea pare să se manifeste între porţiunea aurei umane cuprinsă între plexul solar şi ultimul centru energetic situat cam la 30 de centimetri deasupra capului. Atunci când se manifestă, această energie emite sunete asemănătoare arcuşului de vioară, un miros ca de liliac şi o frumoasă culoare roz deschis. Principalul rol al acestei energii este de legătură între aura oamenească şi cer.     Există însă o energie foarte importantă care provine dintr-o dimeniune superioară a cosmosului spiritual, deoarece apare în lumea eterică de nicăieri. Unele tratate de mistică creştină identifică această energie foarte înaltă cu Duhul Sfânt. Această energie are rolul de amplificator sau stimulent pentru aura omului. Ea vindecă sau amplifică aura umană. Are o culoare roşie extrem de strălucitoare şi emite un miros de trandafiri, ceva asemănător dulceţei de trandafiri.     Când se manifestă asupra aurei, privitorul observă cum această energie pătrunde prin sahasrara, chakra din creştetul capului ca nişte limbi de foc. Se poate observa foarte des în aşezările monahale. Ea se manifestă cu cea mai mare intensitate şi acuitate în cazul rugăciunilor practicate în grup, mai ales dacă numărul de membri depăşeşte două-trei persoane. 68
     În lumea eterică poate fi observat prin clarvedere şi un alt tip de energie, care are o culoare neagră, un miros de putrefacţie şi are o influenţă distructivă asupra aurei umane. În momentul în care omul desfăşoară o activitate contrară legilor cosmice şi Ordinii Lumii, această energie de culoare neagra se declanşează automat, repercutându-se asupra omului printr-o fulgerare sau flamă de scurtă durată. Atunci când acţionează această energie, înţelepciunea populară spune că "te trăzneşte Dumnezeu".     În lumea eterică nu există nici un fel de animale, în schimb există multe entităţi nonumane, unele superioare omului, altele aflate pe o altă spiră evolutivă, care se manifestă în forme omeneşti sau în forme apropiate de cele omeneşti.     Pentru un clarvăzător, care este cât de cât familiarizat cu aura omului, este evident că entităţile non-umane care se manifestă în lumea eterică nu sunt oameni defuncţi, iar aceasta se observă foarte clar analizând caracteristicilor aurice pe care le prezintă. Oamenii defuncţi există în palierul astral şi, într-o anumită măsură, în palierul spiritual. Dar, efectiv, locuitorii de drept ai acestei lumi care "coboară" sunt o categorie aparte de entităţi, denumite spirite ale naturii.

Lumea eterica

2. Lumea eterică
 O lume care "coboară"
     Lumea eterică, care apare clarvederii eterice a lui Eugen la capătul tunelului peşteră macrocosmic, este o lume distinctă de planul material, care are un decor propriu: forme de relief asemănătoare celor materiale, vegetaţie şi anumite construcţii care nu au corespondent în lumea fizica. La un moment dat al călătoriei sale prin lumea eterică, Eugen a întrebat ce lume este aceea în care se găseşte. Răspunsul a fost promt: este o lume care "coboară".     Prima dată, datorită faptului că răspunsurile primite sunt în limba akataka, limba lumii eterice, Eugen a înţeles că este vorba despre o lume care "moare". După un timp oarecare, în care a meditat la faptul că acea lume este pe cale de a muri, Eugen şi-a luat inima în dinţi şi a întrebat din nou: de ce această lume este pe cale de a muri? Entitatea căreia i se pusese întrebarea a rămas stupefiată: cum adică să moară? a întrebat ea, continuând : "în cosmos nu moare nimic; ce te face să crezi că această lume va muri ?"     Imediat după aceea,. Eugen şi-a dat seama că tradusese în mod greşit un termen din limba lumii eterice şi că, într-adevăr, în cosmosul acesta vast nu moare nimic. Nu era o lume care "moare", ci o lume care "coboară". De fapt, după cum şi-a dat seama mat târziu, chiar şi termenul "coboară" este impropriu, în limba omenească neeexistând un termen prin care s-ar putes defini în mod corespunzător această lume.     Nu este vorba nici despre o lume care "moare", nici despre o lume care "coboară", ci despre o lume în adevăratul sens al cuvântului, un palier cosmic paralel, care are la bază, la fel ca şi lumea fizică, anumite legi de funcţionare.     Ştiinţa modernă - în special noile teorii care vorbesc despre cosmosul de tip 62
hologramă sau despre Ordinea înfăşurată şi universul cu "n" dimensiuni - admite existenţa mai multor paliere cosmice, paliere care, de cele mai multe ori, sunt interpretate drept posibile universuri paralele. Totuşi, termenul de univers paralel nu este întru-totul corect, întrucât ideea unui univers paralel ar putea genera ipoteza existenţei unui alt Dumnezeu, care să conducă acest univers paralel, ceea ce nu este posibil din nici un punct de vedere: teologic, metafizic sau logic.     Se poate însă vorbi foarte bine despre existenţa mai multor paliere sau niveluri ontologice ale aceluiaşi univers, creaţie a Unicului Dumnezeu, iar acest aspect este acceptat atât de teologie, de metafizică, cât şi de logica formală. Cu stat mai mult cu cât, indiferent de terminologia folosită de-a lungul timpurilor, ideea structurării universului pe mai multe paliere sau nivele, a fost împărtăşită de toate doctrinele esoterice care au apărut până în prezent, începând de la concepţiile sumerienilor, egiptenilor, hinduşilor, chinezilor pană la subtila teologie creştină sau a altor religii moderne.     "Lumea" percepută de Eugen nu reprezintă un "univers paralel", ci numai unul din multiplele paliere ale unicului univers, creaţie a lui Dumnezeu, iar această lume poate fi cunoscută de foarte mulţi oameni, în condiţiile în care şi-ar dezvolta anumite caracteristici spirituale latente.     De altfel, de-a lungul vremurilor, mulţi oameni au vizitat aceast palier cosmic căruia noi îi dăm numele de Lumea eterică, la fel cum au vizitat şi alte paliere cosmice - cum ar fi de exemplu Lumea astrala -, în stări critice: accidente, comă, moarte clinică, boală, evenimente petrecute la limita morţii.     Este de la sine înţeles că omul nu poate păstra aminitirea stărilor şi evenimentelor petrecute în palierele cosmice paralele celui fizic-terestru datorită unui factor ce ţine de structura psihică a fiecărui individ: cenzura existentă între subconştient şi conştient sau ceea ce unii mistici denumesc Păzitorul pragului.     Astfel, nu este vorba nici despre o lume care "moare", căci în cosmos nu moare nimic, nici despre o lume care "coboară" în sens spaţial, termenul "a coborî" fiind total impropriu caracteristicilor ontologice ale acestei lumi, căci nu este nimic care să "coboare". De asemenea, nu este vorba nici despre un "univers paralel", ci despre un palier paralel al aceluiaş univers, în care se manifestă anumite realităţi ontologice de cel mai înalt rang din cosmosul spiritual.     Este o caracteristică generală faptul că, cuvintele limbii eterice sunt intraductibile în limbajul obişnuit al oamenilor, semnificaţia lor scăpând în special datorită faptului că limba omenească a fost coruptă în cel mai înalt grad. Despre un cuvânt din limba eterică, limba akataka, se pot scrie pagini întregi fără a-i epuiza semnificaţiile. "A coborî", în acest caz, are semnificaţii speciale. Lumea eterică este o lume în sine, un palier al cosmosului spiritual în care, datorită unor caracteristici speciale, entităţile cosmice diriguitoare se pot manifesta plenar cu scopul de a-şi îndeplini atribuţiile funcţionale cosmice.     Se ştie că entităţile diriguitoare cosmice - ceea ce anticii denumeau Zei, iar creştinii numesc Îngeri, Arhangheli, Puteri, Domnii etc - există în forma lor esenţială în palierele superioare ale cosmosului spiritual, acolo unde oamenii nu pot ajunge poate nici în momentul în care şi-au desăvârşit evoluţia terestră. Entităţile diriguitoare cosmice sunt spirite înalte, sublime, care-l ajută pe Dumnezeu în procesul manifestării lumii. Ele sunt spirite divine, mult superioare omului, care formează un regn în sine.     Pe nivelul lor de reşedinţă, entităţile diriguitoare cosmice sunt fiinţe necorporale care nu au o formă anumită. Unii mistici de rang înalt le-au perceput de multe ori ca fiind jerbe de lumină strălucitoare, ale căror puteri fiinţiale depăşesc imaginaţia cea mai înflăcărată a omului. Dar, datorită înţeleptei alcătuiri a lumii, aceste înalte entităţi sunt nevoite să COBOARE din înaltele lor planuri de reşedinţă, de pe palierele chintesenţiale ale cosmosului spiritual, pentru a-şi îndeplini misiunile.     Misiunile cosmice ale acestor înalte entităţi sunt legate de om şi de modul în care 63
omul se manifestă în lumea fizică a pământului. Unii oameni, care se consideră religioşi sau "spiritualişti" îşi imaginează că aceste entităţi înalte îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu şi îşi desfăşoară atribuţiile funcţionale direct din planurile lor chintesenţiale de reşedinţa. Dar acest lucru nu este posibil, iar cei ce cred în mod naiv acest lucru, nu dovedesc altceva decât că nu înţeleg alcătuirea cosmosului spiritual.     Majoritatea autorilor consacraţi care amintesc despre aceste aspecte, aspecte considerate pe buna dreptate taine înalte, vorbesc de regulă în concepte generale, afirmând de exemplu că există entităţi necorporale care veghează asupra bunului mers al cosmosului, inclusiv asupra lumii materiale. Dar, ei vorbesc numai în termeni de maximă generalitate, conceptualizând totul, astfel încât nu mai înţelegi cum de este posibil ca o entitate cosmică să conducă universul dintr-un "univers paralel" aflat undeva în imensitatea cosmosului spirilual.     Acesta este motivul pentru care, în vremurile din urmă, s-a ajuns la o ruptură a oamenilor de cosmosul spiritual şi de înaltele entităţi care-l conduc, considerându-se în mod total nejustificat că înaltele entităţi cunoscute sub numele de Îngeri, Arhangheli etc sunt atât de depărtate de oameni şi de lumea materială încât nu mai este cazul săţi baţi capul cu astfel de lucruri. De la această tendinţă intelectualistă de conceptualizare şi de generalizare s-a ajuns la un scepticism searbăd care nu face altceva decât să respingă existenţa unor astfel de puteri.     Acelaşi lucru se crede şi despre Iisus Hristos, despre care, chiar şi cei care se autodefinesc drept creştini practicanţi, cred că se află mult prea departe de lumea "noastră", cine ştie deasupra cărui nor pufos ce se vede pe cer sau pe cine ştie ce stea îndepărtată, total rupt de oameni şi de nevoile lor.     Se uită însă mult prea uşor faptul că, la fel ca şi cosmosul spiritual, cosmosul material nu ar putea exista nici măcar o fracţiune de secundă dacă aceste înalte entităţi cosmice nu şi-ar îndepli misiunea de construcţie şi de susţinere a lumii. Omul însuşi nu ar putea exista fără activitatea lor. Cercetând mecanismele de funcţionare ale cosmosului integral, devine evident faptul că aceste înalte entităţi spirituale, pentru a putea menţine cosmosul în stare de funcţionare, nu se pot manifesta direct din palierele spirituale înalte ale cosmosului.     Dumnezeu, în înalta-i înţelepciune, a construit lumea într-un anume fel, iar acest fel nu poate fi încălcat de nimeni, nici chiar de o înaltă entitate spirituală. Pentru  a  se  putea  manifesta  şi  a-şi  îndeplini  misiunea,  sublimele  entităţi diriguitoare sunt obligate să respecte alcătuirea lumii şi legile sale de funcţionare.     Astfel, pentru a se putea îngriji de umanitate şi de lumea fizica, entităţile diriguitoare cosmice trebuie să COBOARE, dar cum nu se pot manifesta direct în lumea materială, ele se manifestă într-o lume intermediară, în lumea cea mai apropiată de planul fizic. Iar această lume este Lumea eterică sau, după cum am convenit să o denumim, Terra eterică. De aceea, Terra eterică este o lume care COBOARĂ.     Toate entităţile cosmice, datorită atribuţiilor lor funcţionale de a veghea la bunul mers al cosmosului în ansamblu, sunt obligate să coboare într-un palier inferior palierului lor de origine şi, implicit, să se înveşmânteze temporar într-un corp adecvat acestei lumi.     Şi, întrucât forma standard prin care se pot manifesta toate entităţile spirituale în interiorul Terrei aurica este forma omeneasca - formă creată, după cum stă scris în Biblie, de Dumnezeu la începutul creaţiei, "după chipul şi asemănarea Sa" - atunci toate entităţile care participă la marea operă de creaţie şi de menţinere a lumii nu pot fi "înveşmântate" decât într-o formă omenească.     Fiecare dintre entităţile diriguitoare care participă la bunul mers al lumii are o înfăţişare de formă umanoidă anumită, prin care se poate manifesta în lumea eterică şi, deci, prin care poate fi cunoscută de oameni.     Entităţile diriguitoare păstrează aceeaşi înfăţişare omenească de-a lungul mileniilor - de fapt mileniile sunt pentru ele precum sunt zilele pentru oameni - astfel încât, aşa cum au fost descrise acum doua mii de ani, aşa apar şi în zilele noastre. Chiar şi în 64
zilele noastre, ca înfăţişare, entităţile diriguitoare arată la fel ca acum două mii de ani, în aceleaşi togi lungi şi sandale împletite.     Acesta este misterul datorită căruia Eugen vede în Lumea eterică - lumea care COBOARĂ - numai entităţile diriguitoare cosmice care se manifestă într-o formă omenească. Aceste entităţi se îngrijesc de bunul mers al lumii materiale în ansamblul ei, dar şi de fiecare om în parte, astfel că ele sunt prezente alături de oameni la toate momentele sacre ale existentei cotidiene.     Îngerii Veghetori, Mesagerii, Domnii karmei şi celelalte entităţi care apar în lumea eterică sunt entităţi spirituale, înveşmântate în corpuri eterice care, din lumea cea mai apropiată lumii materiale, asistă sau se îngrijesc de evenimentele cele mai diverse din existenţa cotidiană a oamenilor. Altfel, aceste entităţi n-ar putea să-şi îndeplinească caracteristicile fiinţiale şi atribuţiile funcţionale cu care au fost delegate, la începutul Facerii, de însuşi Dumnezeu, Creatorul lumii.     Oamenii au impresia ca sunt singuri şi că nu-i vede nimeni atunci când săvârşesc un lucru sau un altul, atunci când săvârşesc un fapt rău, sau, dimpotrivă, atunci când săvârşesc un fapt bun, atunci când blesteamă pe cineva sau, dimpotrivă, atunci când se roagă. Dar cât de mult se înşeală!  Nimic din ceea ce face omul nu este atât de secret, cum au oamenii impresia. Nimic din ceea ce se petrece în lumea materiala nu este necunoscut "dincolo", nici cel mai mic gest, cuvânt sau eveniment. Nu există întâmplări, nu există hazard, totul este alcătuit şi orânduit cu multa atenţie de către entităţile diriguitoare cosmice.     Unii cercetători moderni îşi închipuie că în trecutul planetei, umanitatea a fost vizitată de nave ale unei civilizaţii extraterestre foarte evoluate, iar această idee a fost îmbrăţişată de o mare parte a oamenilor. Dar, din păcate, acei cercetători, promotori ai unui curent denumit paleoastronautică, uită faptul, foarte simplu, că Pământul nu este o planetă fără stăpân, în care orice nechemat poate veni îmbarcat în nave extraterestre intergalactice şi poate face ce vrea cu locuitorii planetei sau îi poate educa cum îi trece lui prin minte.     De locuitorii acestei planete are cine să se ocupe, astfel că nu este cazul ca umanitatea să fie educată sau clonată de omuleţii cu ochii oblici şi pielea violetă proveniţi din stele. De altfel, în aura planetei Pământ, nu poate pătrunde nimeni fără încuviinţarea expresă a Conducătorului ei.

Tunelul

Oceanul gandurilor reziduale
 Terra aurica, aura spirituală a planetei pământ, este un fel de sferă aurică, în mijlocul căreia se găseşte pământul fizic. Pentru început, simplificând lucrurile, trebuie să ne imaginam globul terestru înconjurat de mai multe sfere aurice concentrice.     Prima sfera concentrică principala este lumea eterică, a doua sfera este lumea astrală, iar a treia sferă este lumea spirituală. Celelalte sfere ale Terrei aurica sunt insuficient cunoscute, astfel încât, pentru moment, nu le vom lua în considerare. Oricum, pentru cunoaşterea umana, cele mai importante sunt lumea eterică şi lumea astrala.     Fireşte, fiecare din sferele enumerate anterior este situată pe un anumit palier cosmic, fiind în esenţă o lume în sine. Lumea astrală, la fel ca şi lumea spirituală, are mai multe paliere distincte, structurate ierarhic în funcţie de nivelul evolutiv al entităţilor umane care-şi desfăşoară activitatea acolo. Fiecare palier cosmic, care reprezintă o lume în sine, posedă propriile sale legi de funcţionare şi propriul său cadru spaţio-temporal, diferit de cel cunoscut în lumea fizică.     În jurul lumii fizice se află un fel de nobodyland, un "ţinut al nimănui", format din gândurile reziduale ale oamenilor. Practic, acest nobodyland este un fel de înveliş energetic, un fel de manta, unde se adună formele gânduri emise de oameni.     Acest ţinut, care nu este nici lumea eterică, nici lumea astrală, trebuie evitat cu grijă, întrucât formele gânduri existente acolo - gândurile emise de oameni de-a lungul existenţei planetei - au căpătat o existenţă autonomă şi nu sunt absolut deloc folositoare oamenilor. Dimpotrivă, ele au un efect distructiv asupra celui care, în diferite împrejurări, pătrunde acolo.     Se pare că, cei care consumă droguri şi au anumite stări "onirice" pătrund în acest palier cosmic care trebuie evitat. Cei care o iau razna - se cred Napoleon, Stalin etc - se conectează mental în acel loc al himerelor. Acest înveliş al globului terestru îl vom numi Oceanul gândurilor reziduale. Acesta este de fapt ceea ce Carl Gustav Jung a denumit "inconştientul colectiv".  










 Tunelul
     Pentru a pătrunde în Lumea eterică, Eugen trebuie sa străbată un fel de peşteră de forma unui tunel. Este deja foarte cunoscută descrierea multor contemporani care, în cazul unei morţi clinice, come sau leşin, afirmă că părăsesc trupul material trecând printr-un fel de tunel sau horn îngust. Această constatare este la fel de corectă şi pentru un clarvăzător care ia contact cu lumea eterică precum şi, după toate probabilităţile, pentru un clarvăzător de tip "astral", care se priveşte în lumea astrală.     De fapt, există nu unul, ci două tuneluri pe care le străbate esenţa umană atunci când, dintr-un motiv sau altul, părăseşte lumea materială şi întregul sistem de condiţionări pe care aceasta o implică. Pentru clarvăzătorul care poate percepe lumea eterică există deci două tunele distincte: un tunel microcosmic şi un tunel macrocosmic.     Ceea ce contează este însă modul în care omul însuşi este capabil să fie conştient de ceea ce se petrece în acele momente extrem de scurte, în care are loc trecerea dintrun palier în altul al cosmosului. Trecerea se produce în general foarte repede, astfel încât numai cei care sunt foarte atenţi la ceea ce se petrece pot povesti în cunoştinţă de 60
cauză fenomenele la care au fost martori.     Primul tunel, care se prezintă sub forma unei peşteri, este situat la nivelul microcosmic, adică la nivelul structurii aurice a omului, iar al doilea tunel este situat la nivelul macrocosmic, la nivelul Terrei aurica.     În momentul părăsirii acestei lumi - prin părăsire înţelegem schimbarea registrului perceptiv al omului - omul însuşi se condensează şi se centrează într-un singur şi unic punct. La părăsirea trupului, conştiinţa şi conştienţa omului se centrează instantaneu pe canalul central, situat de-a lungul coloanei vertebrale, Sushumna, de-a lungul căruia zboară cu o viteză ameţitoare pentru a ieşi printr-un punct oarecare.     Canalul Sushumna este primul tunel prin care omul părăseşte trupul, indiferent dacă este moarte clinică, comă sau leşin profund. Prin acest tunel, omul nu se vede pe sine înveşmântat într-un "corp", ci este doar un punct de conştiinţă şi de conştienţă. Sushumna se aseamănă cu o peşteră gigantică, extrem de lungă, prin care omul, centrat într-un singur punct de conştiinţă şi conştienţă, se deplasează extrem de rapid.     Părăsind prima peşteră sub forma unui tunel interior - Sushumna -, omul pătrunde automat în cea de-a doua, care este situată însă la nivelul marcocosmic al Terrei aurica. De regulă, omul care moare sau care se dedublează nu realizează că este vorba despre două peşteri-tunel şi vorbeşte despre una singură. Există însă o diferenţă importantă, observată probabil de către cei care reuşesc să aibă o asemenea experienţă în mod repetat. Pentru cineva care a trecut de multe ori prin asemenea experienţe - cum este cazul lui Eugen -, este evident faptul că există o diferenţă esenţială - o diferenţă de plan cuantic - între cele două tunele-peşteri.     Dacă în prima peşteră-tunel, omul este condensat la nivelul unui punct de energie chintesenţială, în cea de-a doua peşteră-tunel omul se vede pe sine ca posedând un corp. Este, desigur, vorba despre un corp de lumină. În cea de-a doua peşteră-tunel, omul zboară, cu pletele în vânt, cu o viteză foarte mare.     Există însă diferenţe esenţiale de percepţie între omul care părăseşte definitiv lumea materială, prin moarte, şi cei care o părăsesc doar pentru o perioadă oarecare de timp, prin dedublare în lumea astrală sau eterică, ori în cazurile de moarte clinică. Acest fapt este perfect explicabil dacă ne gândim că, la moarte, se produc anumite procese la nivelul structurilor aurice umane, procese care nu au loc la persoanele care doar voiajează întâmplător sau voluntar în afara trupului material şi a sistemului de referinţă a lumii materiale.     Părăsirea trupului material nu înseamnă numai o simplă "ieşire la aer curat" cum cred unii, ci o operaţiune de mari proporţii în care are loc schimbarea temporară (dedublare, moarte clinică) sau definitivă (moarte) a sistemului de referinţă specific lumii materiale. Voiajul astral, la fel ca şi clarvederea în lumea eterică, presupune multe modificări de mare complexitate a sistemului auric uman, implicând schimbarea radicală a sistemului propriu de reprezentare, înţelegere şi de percepţie a lumii. Se schimbă radical optica, modul de înţelegere al omului, care conştientizează în câteva fracţiuni de secundă mai mult decât a făcut-o de-a lungul unei vieţi întregi.     La întrebarea cum este posibilă trecerea instantaneee de la microcosmos la macrocosmos, Veghetorii contactaţi de Eugen în lumea eterică răspund invariabil: "Fiecare lume are înaintea ei o altă lume mai mare decât ea, (lume) în care se duce, şi în spatele ei o altă lume, mai mică, din care s-au născut amândouă (toate)".     Ambele peşteri-tunele prin care trece omul cu viteză foarte mare par a avea mii şi mii de kilometri lungime şi mii şi mii de kilometri adâncime. Omul se simte pierdut, iar senzaţia de imensitate îl copleşeşte.                           Peştera macrocosmică pare a fi formată din miliarde şi miliarde de pietre strălucitoare. Din pereţi urcă şi coboară mii şi mii de stalactite şi stalagmite gigantice, ce par a măsura zeci de mii de kilometri. Jocurile de lumini multicolore, jerbele de lumină care strălucesc feeric crează o imagine neîntâlnită în lumea materială. Culorile strălucitoare ce emană din stalactite şi stalagmite sunt însoţite de miliarde de melodii, 61
a căror perfecţiune şi frumuseţe este copleşitoare pentru orice fiinţă umană.     Din toate părţile peşterii-tunel emană o luminozitate extrem de dulce, de voluptoasă. Peştera pare a fi vie şi înzestrată cu inteligenţă şi conştientă. Orice om care pătrunde prin ea simte iubirea profundă care emană de peste tot şi are senzaţia că peştera este o mamă iubitoare care îl protejează şi îl încurajează fără a cere nimic în schimb.     Din loc în loc, toate luminile strălucitoare par a fi absorbite de un fel de vârtejuri gigantice. Din acele vârtejuri se aud mii şi mii de voci. Din unele vârtejuri se aud voci plăcute, voioase, larmă şi voie bună. De multe ori se aud cântece îngereşti, de-o frumuseţe fără seamăn. Aceste vârtejuri emit culori, străluciri şi parfumuri foarte frumoase. Îngerii Veghetori spun că acestea sunt Porţile care dau spre "Locaşul Luminii", "locul unde  HAUTI  fabrică ploaia, zăpada, vânturile şi fulgerele".     Sunt însă şi vârtejuri care emit culori întunecate, din care se aud blesteme, strigăte de mânie, de ajutor, vaiete disperate, plansete. Aceste din urmă vârtejuri se deschid doar pentru scurt timp. Ele apar mereu în alte locuri.     Voiajul omului prin aceste peşteri tunele nu durează mai mult de 30 de secunde după timpul material, dar cel ce le străbate are senzaţia că au trecut multe ore sau chiar zile. De fiecare dată când străbate această peşteră imensă, clarvăzătorul este fascinat de inteligenţa, înţelepciunea, frumuseţea, iubirea imensă care emană din ea. Şi, deşi pare paradoxal, clarvăzătorul ştie că el este în peşteră şi că peştera este în el.     Peştera tunel are mai multe ieşiri, iar una din aceste ieşiri duce în lumea eterică. La acest capăt al peşterii tunel se vede de departe o lumină foarte intensă, iar această lumină foarte intensă este strălucirea lumii eterice. O altă ieşire duce, după câte se pare, în Lumea de "dincolo", dar prin această ieşire nu merg decât cei care nu se mai întorc în lumea materială.

Contrapartea eterica a lumii materiale

 Contrapartea eterică a lumii materiale
     Eugen se activează pentru a percepe prin cea de-a doua vedere prin presarea unor puncte de pe suprafaţa trupului. Desigur, activarea prin presarea acelor puncte de pe suprafaţa corpului este valabila doar pentru el şi nu pentru toţi oamenii,     În momentul activării celei de-a doua vederi, care se realizează prin presarea punctelor de pe suprafaţa corpului material, Eugen are pentru scurt timp câteva momente de obscuritate totală. Este aceeaşi senzaţie ca şi când ai fi cufundat într-o beznă totală sau când ai închide ochii, strângând puternic pleoapele. Imediat după aceea, apar steluţe luminoase, oarecum asemănătoare acelora care apar în momentul în care te loveşti la  cap şi vezi "stele verzi".     La un moment dat, steluţele mai mult sau mai puţin verzi se unesc una cu alta pentru a forma o stea mai mare, strălucitoare. În acel moment, percepţia se centrează chiar în acea stea strălucitoare ce pare să vină cu viteză spre tine, iar în momentul în care strălucirea se calează pe percepţia vizuală, se deschide panorama celei de-a doua vederi. Aceeaşi realitate înconjurătoare este percepută diferit. Pe de-o parte se poate observa lumea materială, iar pe de altă parte încep să se observe din ce în ce mai bine aurele obiectelor şi fiinţelor.     Preţ de câteva zeci de secunde se poate observa foarte bine contrapartea eterică a lumii materiale, după care, lumea materiala, cât şi contrapartea eterică a acesteia, tind treptat să se estompeze, iar peste imaginea familiară a acesteia se suprapune imaginea unei alte lumi, lume pe care o denumim lumea eterică. Lumea eterică are alt decor decât cel care există în lumea materială. Doar contrapartea eterică a lumii materiale reproduce ceea ce există în planul fizic.     Din păcate, tipul de clarvedere al lui Eugen - clarvedere care-l conectează foarte repede la lumea eterică - nu permite cercetarea prea îndelungată a contrapărţii eterice a lumii materiale. Contrapartea eterică a lumii materiale se poate vedea foarte scurt timp, nu mai mult de câteva zeci de secunde.     Acest timp se poate prelungi totuşi prin punerea unei pungi de gheaţă pe cap sau între picioare, cam în dreptul chakrei muladhara. Totuşi, această tehnică este dăunătoare sănătăţii: după dezactivare, apar dureri puternice în zona creierului mic, cam în locul unde se uneşte bulbul rahidian cu creierul.     Această primă formă de clarvedere, care durează doar câteva zeci de secunde, am convenit să o denumim clarvedere infraeterică. Prin acest tip de clarvedere se poate vedea foarte bine contrapartea aurică a tot ce există în lumea naterială. Datorită faptului că se observă numai luminozitatea aurică emanată de tot ce există în lumea materială ea poate fi definită drept o clarvedere "exterioară".     Această luminozitate aurică, perceptibilă prin clarvederea infraeterică, a putut fi fotografiată prin diferite tehnici de fotografiere, în special prin tipul de fotografie denumit astăzi "efectul corona" sau "efectul Kirilian" - numele este dat după cercetătorii cehi care au pus la punct pentru prima oară acest procedeu -, dar poate fi detectată şi de către unii dintre cei care, astăzi, se autonumesc clarvăzători şi care percep numai o interfaţă a aurei fiinţelor şi obiectelor din lumea materială.     Să nu uităm totuşi că radiaţia aurică care se poate percepe prin acest tip de clarvedere este doar un efect şi nu o cauză. Într-adevăr, culorile şi luminozitatea aurelor percepute prin acest tip de clarvedere indică caracteristicile principale ale fiinţelor şi obiectelor din lumea materială, dar nu pot pătrunde în esenţa fenomenelor.     În lumea infraeterică, a contrapărţii eterice a lumii materiale, mediul se vede diferit decât în lumea materială, deşi este vorba despre aceleaşi obiecte şi fiinţe.     Astfel, mineralele şi pietrele au diferite străluciri, sunete şi mirosuri. Gresia luminează în verde, marmura - indiferent de culoare  în negru, o rocă oarecare în verde, iar diamantul în argintiu. Toate rocile de pe suprafaţa pământului au aceeaşi 54
vechime, dar această vechime nu pare a fi chiar aşa de mare precum crede geologia modernă.     Privit prin clarvederea infraeterică, pământul luat în palmă are culoarea roşiecărămizie, iar mirosul este asemănător laptelui fiert proaspăt. Pământul emite continuu un sunet anumit, un fel de aaaa prelung. Apa are o culoare albă mată şi un miros ce aduce cu mirosul smochinelor. Cerul, privit prin clarvederea infraeterică, are culoare galbenă, iar soarele se vede întotdeuna de culoare verde. Soarele pare mereu un glob verde strălucitor. În infraeteric, nu există însă focul. Flăcările focului nu se văd deloc. Dacă te afli în preajma unei ape curgătoare, cerul reflectă culoarea apei.     Cu totul alta se prezintă însă situaţia când apare clarvederea eterică. Prin clarvederea eterică se percepe lumea eterică, dar dacă te concentrezi şi devii atent -se poate vedea şi lumea materială, mai precis contrapartea eterică a lumii materiale.     Există o difernţă de esenţă între modul în care apare lumea materială privită prin intermediul clarvederii infraeterice şi lumea materială văzută prin intermdiul clarvederii eterice.     Dacă aplici însă clarvederea eterică mediului lumii materiale, iar acest fapt se realizează prin concentrarea specială a atenţiei asupra fiinţelor şi obiectelor materiale, se poate remarca faptul că, dincolo de aura strălucitoare vizibilă prin clarvederea infraeterică, se pot observa un fel de structuri interioare translucide. Acelaşi lucru se poate spune şi despre fiinţa umană.     Dacă prin vederea infraeterică nu se pot vedea decât organele trupului material şi radiaţiile care le înconjoară ca un halou multicolor, prin clarvederea eterică, ca printrun fel de geam mat, se pot vedea şi formele translucide ale unor structuri aurice care există în interiorul limitelor trupului tuturor fiinţelor.     Pietrele, la rândul lor, în afara aurei care este vizibilă prin clarvederea infraeterică, poseda în interior mai multe învelişuri luminoase - un fel de cămăşi de lumină - care posedă străluciri diferite şi emit radiaţii pe care simţul vechimii le apreciază ca fiind de vechimi diferite. În interior, pietrele prezintă un fel de construcţii de lumină foarte complicate, care se aseamănă cu fagurii de miere. Aceste structuri interioare se văd însă numai prin clarvederea eterică.     Privit tot prin clarvederea eterică, pământul are înfăţişarea unui jeleu multicolor, oarecum transparent şi foarte parfumat. Pământul, ca glob cosmic, are o aură de până la un metru înălţime. Atunci când omul calcă pe pământ, aura pământului se tulbură la fel ca şi atunci când calcă într-o baltă. Imediat după trecerea omului, aura pământului revine la starea iniţială. Prin clarvederea eterică, apa apare ca un fel de lumină multicoloră, foarte parfumată.     Dacă pui într-un recipient apă şi pământ, de exemplu într-o glastră, din punct de vedere auric se formează un amestec nou, cu alte propietăţi. Dacă cele două elemente rămân amestecate, se formează un fel de magmă, din care apare alt element important: focul.     Modul în care se combină aceste elemente pare să indice faptul ca atât pământul, cât şi apa, s-au format cândva din foc, iar acum sunt reunite în sens invers. Dacă separi din nou cele două elemente, fiecare dintre ele îşi recapătă proprietăţile, iar acest element dispare la fel de straniu precum a apărut. Acest element straniu ce pare a se situa la obârşia elementelor naturale este numit Hazim în lumea eterică, iar traducerea exactă a termenului este "respiraţia/arderea care aduce viaţa".     În limbajul nostru este vorba despre elementul foc. Focul terestru pare să fie cel mai vechi element din lumea materială. Analizând din punct de vedere auric elementele naturii, vechimea elementelor de bază ale naturii pare să fie următoarea: focul, aerul, apa şi pământul.     Ca o paranteză, se poate remarca foarte bine faptul că filozofii antichităţii erau destul de bine informaţi, din moment ce au detectat atât de bine caracteristicile elementelor naturale - focul, pământul, aerul şi apa - încât au fost capabili ca, numai 55
pe baza cercetării lor, să ajungă la constituirea unor doctrine cosmogonice şi teogonice extrem de complexe.     Iar noi, în ziua de astăzi, stăm atât de prost cu înţelegerea lumii încât nu mai suntem capabili nici măcar să remarcăm că filozofii antichităţii - de exemplu un Thales sau un Heraclit - nu se refereau la elementele materiale, ci la cele transfizice, cele care încă pot fi remarcate în lumea infraeterică sau în cea eterică. Dacă lucrările de filozofie modernă sunt de părere că Thales sau Heraclit erau "materialişti", cum să ne mai mire faptul că Noul Testament este atât de batjocorit, încât este comentat în termenii filmelor SF de calitate îndoielnică sau că Iisus Hristos sau Îngerul Gabriel sunt consideraţi extraterestrii care se plimbă în nave spaţiale.     Privind vegetalele prin clarvederea infraeterică, aurele lor radiază în diferite nuanţe şi culori. Astfel, văzut prin clarvederea infraeterică, un arţar are nuanţe maronii, plantele din case un fel de gri-crem, iar pomii fructiferi au nunaţe de galben sau roşugalben. Observaţi tot prin clarvederea infraeterică, unii arbori mai bătrâni - de exemplu teii, nucii, dafinii, sălciile, salcâmii - posedă mai multe straturi aurice. Unele straturi aurice imita într-un fel straturile aurice ale oamenilor.     Privite însă prin clarvederea eterică, plantele posedă în interior mai multe învelişuri luminoase. Cel mai luminos element în interiorul unei plante este un fel de "suflet", care are forma unei stele strălucitoare. De regulă, acest suflet este situat în locul unde se termină tulpina şi începe prima ramificaţie.     Unii copaci mai bătrâni posedă chiar şi o linie divină, care pare să coboare undeva de foarte sus până în centrul pământului. Această Linie divină are aceeaşi culoare, acelaşi sunet şi acelaşi parfum ca cel al unor entităţi foarte înalte de pe scara fiinţelor din cosmos, care pot fi considerate un fel de şefi ai spiritelor naturii.     Între rădăcină şi prima ramificaţie a crengilor, copacii bătrâni au un fel de globuri luminoase, "sufletele", care strălucesc multicolor. Între aceste globuri şi celelalte elemente componente se formează un fel de fire luminoase care pulsează neîncetat. Aceste globuri emit ceva ce s-ar traduce prin dragoste şi prietenie pentru animale sau oameni.     Animalele au o aura oarecum apropiata de cea umană. Privite prin clarvederea infraeterică, animalele posedă mai multe straturi aurice, trei sau patru în funcţie de specie, dar prin clarvederea eterică, animalele posedă şi un fel de sămânţă a sufletului individual, care are aspectul unei bile strălucitoare, dar nu atât de strălucitoare ca şi cea a unui om. Şi animalele posedă un corp astral şi un suflet - de fapt, echivalentele acestor structuri aurice umane -, dar spre deosebire de oameni, la animale corpul astral şi sufletul sunt contopite, dar separate de corpul eteric.     Considerate prin intermediul simţurilor adiacente clarvederii eterice -vederea, auzul, mirosul şi simţul vechimii - se poate constata faptul că animalele nu se trag unele din altele ca specie aşa cum consideră ştiinţa modernă. De asemenea, se poate constata că structurile aurice ale animalelor au o vechime ceva mai mare decât cea emisă de trupurile fizice ale oamenilor. Cu alte cuvinte, structurile aurice ale animalelor au apărut în lumea materială înaintea omului.     Unele animale posedă un fel de sigle, la fel ca şi unii oameni, adică un fel de amprente aurice primite de la Entităţile angelice. Aceste animale sunt cele care salvează oamenii de la moarte: de la înnec, incendii etc. Probabil unii câini poliţişti sau câinii antrenaţi în căutarea supravieţuitorilor unor cutremure fac parte din această categorie.     La fel ca şi oamenii, în afara instinctelor, animalele au dorinţe şi emoţii, ceea ce înseamnă că posedă un corp emoţional destul de bine structurat Culoarea predominantă a corpului emoţional a majorităţii animalelor este roşul.     Într-un fel, animalele au aceeaşi culoare a corpului emoţional ca şi copilul mic, care încă ascultă de sfaturile părinţilor. Prin clarvederea infraeterică se poate remarca foarte clar faptul că, într-un fel, animalele au aceeaşi rezonanţă aurică - aceeaşi culoare, 56
sunet şi miros - ca şi acei oameni a căror caracteristică principală este ascultarea oarba şi încrederea totală în ceva sau cineva. Aşa cum copiii mici au o încredere oarbă în mamele lor, tot astfel au animalele domestice. Oile, porcii, caprele, vacile, câinii, precum şi delfinii manifestă această caracteristică fundamentală ce este vizibilă la nivelul aurei. În momentul în care oamenii nu se comportă corespunzător şi, mai ales, în momentele în care sunt sacrificate pe altarul consumului cotidian, animalele domenstice par a fi la fel de stupefiate ca şi copiii mici care sunt "trădaţi" de mamele lor.     Prin clarvederea eterică se pot observa toate legăturile aurice dintre elementele ecosistemului terestru. Astfel, clarvăzătorul eteric are parte de o mare surpriză în momentul în care înţelege faptul că animalele fac parte din planul lui Dumnezeu, din planul de evoluţie a omului. Ideea biblică a punerii numelui animalelor de către Adam pare a avea alt sens decât cel acordat în mod clasic. În momentul în care Adam a dat nume vieţuitoarelor în Grădina Edenului, umanităţii i s-a  dat în primire efectiv lumea plantelor şi animalelor şi, în consecinţă, este responsabil faţă de ea. Animalele încă îşi respectă contractul împământenit la începutul evoluţiei umanităţii, dar oamenii nu.     Animalele posedă un strat auric exterior care ar putea fi comparat cu mentalul superior al omului, iar din acest strat auric animal răzbate mereu grija pentru om. De când se nasc şi până când mor, animalele au mereu grijă de oameni. De când se nasc şi până când, la finalul unei îndelungate hăituieli, sunt sacrificate în folosul omului, animalele sunt mânate de grija pentru oameni.     Animalele, chiar şi cele mai inofensive - animalele sunt inofensive doar în mintea noastră de fiinţe "superioare" -, pot oricând face rău omului, deşi nu doresc acest lucru. Într-un fel, sunt destul de edificatoare în acest sens - şi mai "reale" decât suntem înclinaţi să credem - acele filme "horrror", în care animale, plante sau insecte aparent inofensive, pe care oamenii le consideră inofensive şi inferioare doar pentru că nu sunt atât de deştepte sau de agresive ca şi ei, devin violente datorită unui motiv sau altul. Ce s-ar întâmpla dacă o furnică, o albină, un purceluş de lapte, o vacă bleagă, o găină proastă sau o căprioară cu ochii umezi ar manifesta dintr-o dată capacităţi agresive datorită unor factori exogeni: otrăvirea mediului sau orice fel de poluare. Probabil că savanţii atoatecunoscători ar vorbi imediat despre modificări genetice, iar braţul înarmat al umanităţii ar pune la cale exterminarea masiva a tuturor făpturilor de acest fel.     Stupefiant este mai ales faptul că, din corpul auric al animalelor, care este oarecum asemănător cu mentalul superior al oamenilor, emană culori, mirosuri şi sunete identice cu cele ale unor înalte entităţi cosmice, iar caracteristica lor este una singură: sacrificiul în folosul omului. Acest strat auric al animalelor este asemănător şi cu corpul mental superior al unor oameni foarte evoluaţi, oameni care n-ar ucide pentru nimic în lume un animal. Astfel de oameni au drept caracteristică definitorie a fiinţei lor sacrificiul în folosul umanităţii, precum şi înţelegerea planului lui Dumnezeu pentru toate fiinţele.     Dacă am face o analiza superficială a fenomenului, am putea spune că, cei aflaţi la începutul scării evolutive se întâlnesc cu cei aflaţi la sfârşitul scării evolutive cosmice. Adevărul este însă altul: oamenii nu sunt integraţi ordinii naturale divine a lumii, pe când animalele sunt. Abia acei semeni ai noştri care şi-au format deja un corp mental superior şi mai ales un corp spiritual clar definit, sunt integraţi ordinii cosmice. Acesta este motivul pentru care, alături de aceşti oameni, animalele se simt în siguranţă. Pe aceşti oameni câinii nu-i latră şi nu-i muşcă, iar noi spunem că acei oameni au sufletul bun.     Adevărul este mult mai crud decât suntem noi înclinaţi să credem: oamenii sunt încă fiinţe decăzute, iar sentimentul superiorităţii, al orgoliului şi al egotismului exacerbat constituie factorii principali ai unei scufundări sigure în ceea ce poate fi mai rău: boala, nefericirea, moartea şi în final, iadul. De regulă, oamenii cred că moartea 57
este cel mai grav lucru, dar s-ar putea să se înşele.     Un alt aspect surprinzător pentru un clarvăzător eteric este însă dialogul permanent al animalelor cu entităţile angelice şi cu spiritele naturii. Animalele percep natural entităţile nonumane din jurul lor şi înţeleg instinctiv ceea ce le spun acestea. La sacrificări de animale, în preajma abatoarelor, vin o grămadă de entităţi nonumane care, auric, încearcă să domolească senzaţiile de spaimă cumplită care emană din animalele sacrificate.     În jurul locurilor de sacrificare apar nori groşi de emoţii generate de spaima morţii, nori care sunt vizibili prin clarvederea eterică. Iar dincolo de norii groşi ai fricii de moarte pe care o manifestă toate fiinţele create de Dumnezeu, dar sacrificate de oameni, stă dragostea şi grija permanentă faţă de om.     Între animale, plante - mai ales unele legume - şi oameni se formează conexiuni energetice profunde care asigură stabilitatea ecosistemului terestru. Aceste conexiuni sunt vizibile atât prin clarvederea infraeterică, cât şi prin clarvederea eterică. Dacă este ucis un animal - ce să mai vorbim despre dispariţia unor specii de animale - plantele corespunzătoare lanţului dispar.     În acest sens, au doza lor de adevăr acele superstiţii străvechi, auzite din bătrâni, după care un om este legat pe timpul vieţii sau doar pe timpul anumitor perioade ale vieţii de unele animale sau de unele vegetale.     În vechime se spunea că fiecare om are, undeva, neştiut, un animal - poate un câine, poate altceva - de care este legat, la fel cum are şi un copac. În Munţii Carpaţi, există tradiţia "populară" care spune că fiecare om are hărăzit de la Dumnezeu un brad care este numai al său. Când omul moare, cea mai apropiată ruda merge în munţi şi caută intuitiv bradul frate al defunctului, pe care-l taie, iar din el ciopleşte o cruce. Crucea, în acest sens, este o Coloană a cerului pe care sufletul omului trebuie să o urce.     Tot astfel, omul este legat de animale, în special de câini. Un câine aflat în preajma omului, în virtutea aceleiaşi deschideri aurice a animalelor, preia de la stăpân sau de la omul de care este legat auric anumite noxe aurice umane. Oamenii  varsă noxele aurice prin intermediul câinilor.         Simpatia oamenilor faţă de animale, în special faţă de câini şi pisici, plimbarea de dimineaţă cu câinele în lesă, poate avea alt temei decât dragostea dezinteresată a omului faţă de câinele său preferat. Inconştient, omul se descarcă de tarele aurice ale unei existenţe defectuoase - noxele aurice acumulate prin superficialitate, orgoliu, goana dupft înavuţire, sexualitate exacerbată etc care se imprimă destul de urât la nivelul auric -, prin intermediul animalelor. Şi este înspăimântător pentru un clarvăzător eteric atunci când vede un animal bolnav numai datorita influenţelor nefaste primite de la un om.      Locuinţele, clădirile, construcţiile ridicate de oameni reprezintă un alt "punct de atracţie" pentru un clarvăzător. Privite prin clarvederea infraeterică, construcţiile ridicate de oameni par învăluite de un fel de pâclă vâscoasă, de culoare gri, cu o grosime de până la cinci metri, în funcţie de numărul de oameni care-şi desfăşoară existenţa acolo.     În dreptul ferestrelor şi uşilor, se adună o mulţime de puncte negre, care de cele mai multe ori par încărcate negativ şi care atrag fulgere din mediu. Aceste puncte sunt de fapt noxele aurice emise de oameni.     Privită prin clarvederea eterică, ceaţa gri vâscoasă capătă o culoare verzuie-smarald, iar punctele întunecate de la ferestre şi de la uşi apar ca nişte norişori coloraţi în culori închise, murdare, care emană sunete groase, un fel de huruituri şi mirosuri pestilenţiale. Văzute de foarte aproape, acele punctişoare au forme diverse, destul de puţin plăcute: chipuri groteşti, cu un aspect sinistru, care se strâmba şi scot un fel de onomatopee demne de filmele horror.     Există însă şi ferestre sau uşi ale unor locuinţe care emit culori plăcute, frumoase şi 58
sunete melodioase. La aceste ferestre vin o grămadă de păsărele. Unele păsărele bat cu ciocul în geam şi cer de mâncare, simţind că acolo pot fi îngrijite şi ocrotite. Păsărelele se refac energetic alături de ferestrele luminoase auric.     În general oamenii care se roagă sau practică tehnici de autoîmbunătăţire sunt capabili să facă curăţenie aurică în locuinţele lor sau la locurile lor de muncă, iar în cazul rugăciunii în comun, întreaga clădire beneficiază de protecţia aurică. Desigur, după încheierea rugăciunii, aura clădirilor revine la forma iniţială, uşor îmbunătăţită.     Este foarte surprinzător şi faptul că gemurile de la fererstre sau de la uşi nu se văd nici prin clarvederea infraeterică, nici prin clarvederea eterică. Este ca şi cum geamurile n-ar exista, iar în acele locuri se află un spaţiu gol. Acelaşi lucru este valabil şi pentru oglinzi.     Dintre toate clădirile de pe suprafaţa pământului, bisericile par a fi cele mai impunătoare din punct de vedere auric. Din punct de vedere auric, bisericile au însemne unice. Însemnele aurice sunt date la târnosirea bisericii respective.     Exista însa diferenţe notabile între felurite lăcaşuri de cult. Astfel, privite de la distanţă, bisericile catolice par a fi învăluite într-un fel de strat auric strălucitor de culoarea metalului topit, în timp ce bisericile ortodoxe par a fi învăluite într-un strat auric de culoare argintie. Acest strat auric este format din norişori coloraţi, melodioşi şi foarte parfumaţi la fel cum, uneori, un vârf solitar de munte este învăluit într-un nor ce străluceşte în bătaia soarelui.     În centrul fiecărei biserici - fie ortodoxă, fie catolică - trece un fir de lumină argintie, ca un fel de linie laser, cu o grosime de aproximativ 50 de centimetri. Aceasta este linia divină a fiecărei biserici. Această linie se formează la târnosirea bisericii, iar dacă între sfinţirea bisericii şi construcţia ei efectivă trece o perioadă mai lungă de timp, linia divină continuă să existe în acel loc.     Practic, la formarea liniei divine a fiecărei biserici concură două energii fundamentale: o energie telurică ce pare a proveni din străfundul pământului şi o energie cosmică ce provine din înalturile cerului. Teologia creştină denumeşte Duh Sfânt energia provenită din înaltul cerului.     Cu adevărat, în Biserici are loc unirea cerului cu pământul şi a lumii cereşti cu lumea oamenilor. În momentul în care se formează complet - deci în cazul unei biserici funcţionale -, linia divină devine un fel de conductă de o jumătate de metru lăţime, de culoare aurie, în interiorul căreia clarvederea eterică poate detecta miliarde şi miliarde de steluţe strălucitoare, care se manifestă aidoma unei structuri ADN cosmică, în formă de spirală.     Fiecare biserică are o Entitate angelică protectoare, care ocroteşte spiritual lăcaşul de cult. De exemplu, o astfel de entitate are o înălţime de aproximativ 2,5 metri. După trăsăturile feţei nu pare nici bărbat, nici femeie. Are faţa foarte albă, ovală, buzele cărnoase, nasul foarte fin, ochii mari, căprui, foarte luminoşi, cu gene foarte lungi şi părul negru, cârlionţat. Pe frunte poartă o coroniţă ce pare de foc. Poartă un fel de robă de culoare violetă. Numele în limba eterică al uneia dintre înaltele entităţi care ocroteşte un lăcaş, de cult este HIIDE, adică "Păzitorul celor năpăstuiţi".     În perioadele de vârf ale slujbelor, şi mai ales atunci când vin la biserici mulţi enoriaşi, această entitate angelică devine atât de puternică şi de strălucitoare încât nu o mai poţi privi. Strălucirea sa se poate vedea prin clarvedere eterică de la mai mulţi kilometri. În acele momente, părul, ochii şi gura acestei entităţi angelice par a fi făcute din focul cel mai strălucilor, iar prin vocea sa se aud simultan mai multe voci, de parcă ar vorbi concomitent multe entităţi.     Slujba preoţilor în biserici are rolul de a conecta energiile cereşti, cosmic-spirituale la lumea oamenilor. În momentul în care, după răsăritul soarelui, la prima slujbă a zilei, preotul rosteşte pentru prima oară numere lui Iisus Hristos, la nivelul întregii Biserici se formează un fel de halou energetic protector, denumit de noi plase mesianice. Biserica însăşi pare ca un fel de cupolă gigantică circumscrisă de plasele mesianice. 59
     Plasele mesianice sunt formate din două straturi distincte : prima plasă are culoarea metalului topit, iar a doua plasă are culoarea argintie. În interiorul plaselor mesianice toate noxele negative emise de oameni se topesc precum se topeşte zăpada sub razele soarelui de primăvara.     Interiorul bisericii este "lucrat" operativ de Îngerul bisericii, care proiectează pe fiecare perete un fel de abur multicolor cu o grosime de pană la 10 centimetri. Acest ecran protector auric are rolul de a face posibilă acţiunea benefică a Duhului Sfânt care pătrunde în biserică prin linia divină.     În general, oamenii cred ca o construcţie cum este o biserică poate suporta de la sine, prin efectul materialelor de construcţie, o forţă de o asemenea putere cum este cea a Duhului Sfânt, care se manifestă prin linia divina. De fapt, construcţia în sine nu reprezintă decât învelişul material al unor energii aurice. Ecranul protector creat de către Îngerul bisericii are tocmai rolul de a apropia prin rezonanţă energiile foarte puternice ale Duhului Sfânt cu cele ale construcţiei şi cu cele ale oamenilor care stau acolo în timpul slujbelor. Fără acest ecran protector, spunea Îngerul Gabriel, orice construcţie s-ar preface în nisip fin.     Privite prin clarvederea eterică, icoanele şi picturile de pe pereţii bisericilor sunt formate din mii şi mii de steluţe luminoase care emit culori, sunete şi mirosuri asemănătoare cu cele ale aurei personajului pictat. Acele străluciri par oarecum vii: ele se strâng sau se dilată în funcţie de ceea ce se petrece împrejurul lor. Dacă, de exemplu vine cineva amărât, supărat sau disperat şi plânge sau se roagă în faţa lor, o parte din miile de steluţe strălucitoare, de culori diferite, par că ies din icoane sau picturi şi pătrund în aura omului prin regiunea pieptului, pentru a ieşi prin spate.     În acel moment, instantaneu, entitatea care apare pictată în icoană işi face apariţia parcă dintr-o altă dimensiune lângă cel care-i cere ajutorul. Omul nu este niciodată singur atunci când se roagă fie la un sfânt, fie la un Înger, fie la Iisus Hristos, iar impresia de uşurare cu care cei mai mulţi dintre noi pleacă din Biserici nu se datorează unei autosugestii sau unui efect placebo, aşa cum cred unii psihiatri sau psihanalişti, ci pur şi simplu, acţiunii benefice a entităţii cosmice la care se roagă omul. Din păcate, ştiinţa actuală a eliminat din cunoaşterea lumii tocmai esenţialul: activitatea lui Dumnezeu şi a Trimişilor Săi în lumea destul de cenuşie a oamenilor sau, mai corect spus, în lumea pe care oamenii au făcut-o să pară cenuşie.     Activitatea preoţilor în Biserici este foarte laborioasă, iar efectele acţiunilor lor sunt vizibile prin clarvederea eterică. În timpul slujbelor, deasupra capului preoţilor pluteşte energia arginitie strălucitoare a Duhului Sfânt, iar actele sacramentale şi rituale au efectele lor bine definite.

Cosmos integral si nivel ortoexistential

     Din 1996 şi până în 1999, Eugen a încercat să observe cât mai fidel ceea ce se întâmpla în momentele importante ale vieţii omului: la naştere, la botez, la cununia religioasă, la moarte, care este traiectul omului dincolo de moarte.     Au urmat nenumărate vizite prin mănăstiri, biserici, azile de bătrâni, spitale, unde a încercat să observe ceea ce se întâmplă în planul eteric. De asemenea, a căutat să înţeleagă ceea ce se petrece în spatele încercărilor şi evenimentelor karmice la care este părtaş omul.     Totodată, Eugen s-a străduit să descifreze ascunsele căi ale destinului oamenilor, învăţând să recunoască implicarea Domnilor Karmei şi a taberelor îngereşti în jocurile destinului pentru fiecare individ în parte.     Vizitarea Terrei aurica, în special a palierului eteric - căci în lumea astrală nu a mai putut pătrunde de la încheierea turului de informare - precum şi cercetarea modului în care evenimentele din lumea fizică se îngemănează cu cele din celelalte paliere ale cosmosului, a născut în Eugen dorinţa de a scrie o carte, în care să povestească cu lux de amănunte ceea ce se vede în lumea eterică şi ce învăţături pot trage oamenii din 48
acestea. Ceea ce Eugen a trăit şi văzut în lumile spirituale, dublat de explicaţiile primite de la entităţile care există acolo, vom încerca să reflectăm în cele ce urmează.     De aceea, cititorul trebuie întotdeuna să aibă în vedere faptul că această carte nu este o carte în care autorul încearcă să prezinte ceea ce crede sau ceea ce îşi imaginează, ci dincolo de toate, este o carte care încearcă să reflecte experienţele cuiva care a transcens lumea materială şi a pătruns într-o altă dimensiune a cosmosului. Dar, în acest context, devine evident şi faptul că realităţile percepute într-un alt domeniu al realităţii, pe un alt palier al cosmosului spiritual, nu pot fi, pur şi simplu, narate într-o carte fără un efort prealabil de descifrare şi interpretare.     Atunci când încerci să faci o descriere comprehensibilă a realităţii suprasensibile - fie că este vorba despre structura energetică a fiinţei umane, fie că este vorba despre structura unor niveluri ale cosmosului spiritual - te loveşti de o serie de obstacole fireşti. Iar primul obstacol, este limbajul     Limbajul omenesc nu este încă capabil de a reflecta cum se cuvine fenomene şi realităţi care se produc pe un alt palier al cosmosului integral. Acest fapt a fost remarcat de toţi marii clarvăzători ai lumii, de la înţeleptul antediluvian Enoch, cel care încerca în veacurile de demult să descrie cum arată cosmosul spiritual, aşa numita "Lume de dincolo" - descriere pe care astăzi unii comentatori moderni o interpretează ca reprezentând decolarea sau aterizarea unei nave extraterestre văzută prin ochii unui primitiv!!! -, profetul Ezechiel sau Ioan, autorul Apocalipsei, până la autori ce au trăit mai aproape de zilele noastre sau chiar în zilele noastre, precum Jacob Bohme, Emmanuel Swdendborg, Hellen Blavatsky, Annie Besant, C.W Leadbeater, Rudolf Steiner sau Barbara Ann Brenenen.     Într-adevăr, limbajul omenesc - creaţie a omului care nu este conştient decât de lumea fizică prin intermediul organelor de simţ - este destul de sărac pentru a exprima fenomene ce se produc la un alt nivel al realităţii decât cel material, iar unele comparaţii sau analogii de care se serveşte oricine vrea să comunice astfel de experienţe clarvăzătoare sunt adeseori considerate naive sau neverosimile.     Oricine încearcă să comunice experienţe sau fenomene care se produc pe un alt nivel al realităţii întâmpină greutăţi în exprimarea şi comunicarea acestora în limbajul omenesc. Dar, chiar şi în acest caz, limbajul sărac nu poate împiedica cunoaşterea reală - chiar dacă parţială - a unui fenomen, indiferent la ce nivel al realităţii se manifestă el.     Autorii acestei cărţi sunt pe deplini conştienţi de faptul că realităţile percepute pe un alt palier al cosmosului spiritual au un grad extrem de mare de complexitate, iar limbajul omenesc, mult prea sărac, nu le poate reda cu fidelitate. Acesta este motivul pentru care autorii acestei cărţi au încercat, pe de-o parte, să adapteze limbajul unui astfel de demers, iar pe de altă parte, atât cât a fost posibil, au folosit limbajul aflat astăzi în uz şi împărtăşit pe scară largă de autorii consacraţi, împrumutând termeni, formulări, sintagme sau expresii devenite uzuale.     Dar, chiar dacă de-a lungul acestei cărţi pot fi întâlnite expresii, formulări sau sintagme consacrate în literatura de specialitate, nu trebuie uitat nici o clipă că toate experienţele descrise în această carte îi aparţin lui Eugen şi că cel ce aşterne pe hârtie aceste rânduri nu face altceva decât să reflecte în scris cât mai coerent posibil, într-un limbaj cât mai adaptat subiectului, anumite experienţe desfăşurate la un alt nivel al realităţii.     Şi, după cum se va putea remarca de-a lungul întregii lucrări, experienţele şi evenimentele descrise în continuare nu sunt şi nici nu au cum să fie copiate din alte lucrări pentru simplul motiv că cele descrise mai departe reprezintă un fapt de cunoaştere aproape unic, care, cel puţin după cunoştinţa noastră, n-a mai fost descris de alţi autori decât, cel mult, simbolic sau filozofic. De aceea, descrierea experienţelor va fi axată asupra aspectelor concrete, care nu au cum să fie cunoscute decât direct şi nemijlocit.     Pentru o mai bună înţelegere a celor ce urmează, suntem datori încă de la început 49
să facem câteva precizări generale asupra unor termeni pe care-i vom folosi mai departe.     În primul rând vom folosi termenul de cosmos spiritual sau cosmos integral pentru a desemna toate palierele existente în cosmos, din care planul fizic, lumea materială pe care noi o cunoaştem atâta timp cât trăim într-un trup fizic, este doar o mică parte. Considerat din punctul de vedere al unui om care trăieşte în planul fizic - singurul mod din care se poate face o apreciere - se poate spune, grosso modo, că, cosmosul integral este format din două aspecte distincte.     Primul aspect al cosmosului integral este format din planul fizic, adică din ceea ce de regulă, printr-un termen generic, a primit numele de continuumul spaţiotemporal 3+1, adică planul în care noi, oamenii, trăim şi ne ducem existenţa. Noi percepem acest plan prin intermediul organelor de simţ, în stare de veghe, şi îl putem analiza prin intermediul intelectului şi raţiunii. Acest nivel al cosmosului integral reprezintă planul în care ne desfăşuram existenţa în timpul existenţei de spirit încarnat. Acest aspect al cosmosului integral este nivelul existenţial al cosmosului.     Al doilea aspect al cosmosului integral, care pentru foarte mulţi oameni este doar o ipoteză - şi este foarte bine că se întâmplă acest lucru, pentru că fiecare lucru trebuie aflat sau experimentat la timpul său - este format dintr-un nivel al realităţii care depaşeşete spectrul perceptiv specific organelor fizice de simţ şi stării de conştienţă specifică veghei. Acest aspect al cosmosului integral poate fi, însă, foarte bine analizat prin intermediul intelectului şi raţiunii. Iar pentru a desemna nivelul realităţii care scapă cercetării normale prin intermediul organelor de simţ, vom utiliza termenul generic de aspect ortoexistenţial al cosmosului integral. Nivelul ortoexistenţial poate fi considerat a fi "existenţa din afara universului material". În acelaşi timp, ortoexistenţa este sursa universului material. Nivelul ortoexistenţial este nivelul imediat superior nivelului existenţial, adică al continuumului spaţiotemporal pe care-l considerăm a fi lumea fizică sau lumea noastră. Pentru a desemna acest aspect al realităţii, de cele mai multe ori, autorii consacraţi au folosit termenul lumea spirituală.     Nivelul ortoexistenţial al cosmosului integral este format din mai multe regiuni, lumi sau planuri : lumea eterică, lumea sufletească sau astrală, lumea spirituală sau lumea cauzal-arhetipală. Toate aceste lumi sau planuri diferite, luate împreună, formează domeniul realităţii care scapă simţurilor omeneşti, fiind situate în afara stărilor de conştiinţă şi de conştienţă pe care oamenii le manifestă în planul fizic existenţial şi care formează ceea ce numim aspectul ortoexistenţial al cosmosului integral.     Datorită faptului că la nivelul ortoexistenţial al lumii există mai multe planuri, paliere sau lumi, distincte între ele, vom considera că fiecare palier sau nivel reprezintă un salt cuantic faţă de nivelul imediat anterior. Astfel, vom cosidera că fiecare plan sau nivel ortoexistenţial este situat pe un nivel cuantic superior decât cel anterior. Astfel, planul sau palierul eteric este situat la nivelul cuantic imediat superior lumii materiale, nivelul astral la nivelul imediat superior nivelului eteric, nivelul spiritual-arhetipal la nivelul cuantic imediat superior nivelului astral şi aşa mai departe. Fiecare plan sau palier poseda propriile sale legi de funcţionare mai mult sau mai puţin diferite de nivelurile anterioare.     Privit din punctul de vedere al lumii în care trăim, al pământului ca planetă materială, nu putem să raportăm experienţele extrasenzorială şi spirituală a lui Eugen decât la limitele planetei Pământ. Astfel tot ce se va spune mai departe despre aspectele ortoexistenţiale nu se referă decât la planeta Pământ, deci la ceea ce am definit anterior a fi Terra aurica.     Despre alte planete sau sisteme planetare nu se pot spune prea multe lucruri, opinia unor autori moderni care povestesc în cărţile lor că s-au depalasat pe planete îndepărtate, pe alte sisteme solare sau în alte constelaţii şi că au luat contactul cu civilizaţii extraterestre, pare, cel puţin pentru autorii acestei cărţi, destul de neverosimilă. Respectivii autori ar trebui să cerceteze mai îndeaproape cine sunt de 50
fapt entităţile cu care iau contact şi care este motivul pentru care li se serveşte o astfel de explicaţie ştiinţifico-fantastică. Mai mult decât atât, respectivii autori ar trebui să nu uite că natura aspectului ortoexistenţial cosmic se revelează şi în funcţie de structura subconştientă a celui ce realizează demersul cognitiv.     Pământul, la fel ca şi fiinţa omeneasca, nu este format numai din "trup" -corpul cosmic geofizic, despre care cunoaştem atâtea lucruri, datorita cercetărilor ştiinţifice absolut necesare în acest moment al demersului cognitiv al umanităţii -, ci şi dintr-un aspect ortoexistenţial. Precum omul are un trup fizic, un corp eteric, un corp astral etc, tot astfel şi planeta pe care locuim posedă un corp eteric, un corp astral, etc. Ceea ce este sus este jos şi ceea ce este jos este sus, spune un vechi proverb atribuit lui Hermes.     Astfel, la nivelul pământului, se poate vorbi despre mai multe paliere sau "lumi", fiecare dintre aceste paliere fiind populat de anumite entităţi specifice. Vorbind la modul general, este vorba despre trei mari paliere - paliere care sunt denumite "lumi" de unii cercetători, - palierul eteric, palierul astral şt palierul spiritual     Toate aceste lumi sau paliere fac parte din structura aurică a Pământului, a cărei limită este situată, în spaţiul nostru, dincolo de Lună, cam la jumătatea distanţei dintre satelitul nostru natural şi planeta Marte. Toate aceste paliere distincte - eteric, astral, spiritual - formează ceea ce numim Terra Aurica, aura planetei Pământ.     Astfel, pentru a înţelege într-un mod corect cele ce vor fi afirmate mai departe, cititorul este rugat sa îşi reprezinte planeta Pământ înconjurată de un fel de aură imensa, aură ce se întinde dincolo de satelitul natural al Pământului, Luna, până la jumătatea distanţei dintre satelitul nostru natural şi planetă vecina. Astfel, globul terestru este aşezat în mijlocul unei aure imense la fel cum trupul material al omului este aşezat în mijlocul aurei sale, iar acest sistem vast, care este globul terestru fizic şi aura sa, formează Terra aurica.     Planul fizic este suficient de cunoscut pentru a mai vorbi despre el. Despre globul terestru, ştiinţa modernă a furnizat numeroase informaţii, astfel încât aspectele materiale  ale globului  terestru  sunt arhicunoscute  încă din clasele primare. Atunci când, din punctul de vedere al unui clarvăzător, vorbeşti despre planul material, nu trebuie trecută cu  vederea contrapartea eterică a lumii materiale, care nu este însă o lume sau un plan cuantic în sine, ci doar o interfaţă a planului material, în care sunt vizibile contrapărţile eterice ale tuturor obiectelor şi fiinţelor care trăiesc în limitele lumii materiale.     La graniţa planului fizic există o realitate ortoexistenţială complexă, despre care, deocamdată, Eugen nu cunoaşte prea multe lucruri şi, probabil, nici nu este bine să cunoască: este vorba despre Oceanul gândurilor reziduale.     Oceanul gândurilor reziduale este un fel de coş de gunoi al gândurilor nefolositoare emanate de fiinţele umane, în care nici un om cu mintea întragă nu are ce căuta. Oceanul gândurilor reziduale, locul unde se adună, condensată, într-o stare haotică, gândurile nefolositoare ale oamenilor, este ceea ce Carl Gustav Jung denumea "inconştient colectiv". În acest loc, oamenii nu prea au de ce să pătrundă, dacă nu vor să înnebunească.     Planul eteric - ceea ce vom denumi Terra eterică - este primul palier al cosmosului spiritual, situat imediat după planul material. La fel ca şi planul material, Lumea eterică este o lume tridimensională, oarecum asemănătoare lumii materiale. Pentru a ajunge în planul eteric, oamenii trebuie să treacă printr-un fel de Tunel.     Palierul eteric este un domeniu al cosmosului spiritual care, de cele mai multe ori, din păcate, a fost ignorat cu desăvârşire, iar când nu a fost pur şi simplu ignorat, a fost prezentat ca fiind neimportant, specificându-se totuşi faptul că în acest domeniu al cosmosului spiritual se afla doar spiritele naturii, entităţile care au grijă de natură.     Dincolo de planul eteric, de care o desparte o Poartă, dincolo de care se află un fel de apă mare sau de fluviu, se află planul sau palierul astral. În terminologia adoptată astăzi de majoritatea cercetătorilor, planul astral a primit numele de Lumea de dincolo 51
sau Lumea astrală.     În lumea astrală merg sufletele decorporate ale oamenilor, după ce trec prin procesul morţii trupeşti. Unii numesc acest domeniu al Terrei aurica prin termenul sanscrit de Kamaloka, Lumea dorinţei. Planul astral are, la rândul său, mai multe subplanuri distincte, fiecare dintre aceste subplanuri fiind situat pe un nivel cuantic diferit faţa de cel anterior,     De remarcat, palierul astral este diferit de cel fizic, dar şi de cel eteric, datorită faptului că la acest nivel lipseşte componenta timp, iar dimensiunile spaţiale sunt diferite de cele ale lumii fizice. După unii comentatori moderni, palierul astral are mai mult de trei dimensiuni spaţiale, dar acest aspect este, deocamdată, discutabil. Oricum, configuraţia spaţio-temporală a astralului este diferită de cea a lumii fizice, asemănându-se oarecum cu caracteristicile spaţio-temporale în care se desfăşoară unele dintre visurile noastre.     Deasupra Lumii astrale - termeni precum "deasupra" sau "superior" trebuie luaţi doar în sens figurativ, limbajul omaenesc, după cum specificam anterior, este incapabil de a descrie în mod corect natura unor aspecte ale cosmosului ortoexistenţial - se află un alt palier al cosmosului spiritual: palierul cauzal-spiritual. Despre acest palier există mult prea puţine informaţii, iar natura acestui palier ortoexistenţial este mult prea diferită chiar de natura lumii astrale pentru a putea vorbi despre el în termeni clari, adaptaţi înţelegii omeneşti. În terminologia teozofică de origine hindusă, acest palier a fost denumit Devachan.     Efortul nostru în investigarea tainelor Terrei aurice se va desfăşura cu precădere asupra palierului eteric, Terra eterică, "specialitatea" lui Eugen şi doar tangenţial asupra palierului astral sau spiritual. Dacă, în literatură apărută în secolul XX, despre palierul astral există destul de multe informaţii, despre palierul eteric există foarte puţine, iar cele care există sunt discutabile.     Această scurtă trecere în revistă cu privire la structura aspectului ortoexistenţial al lumii şi a alcătuirii Terrei aurica nu ar fi însă completă dacă nu am da cuvântul şi Entităţilor din Lumea eterică. Astfel, Entităţile din lumea eterică vorbesc despre cele şapte lumi ale creaţiei.     "La început", afirmă Entităţile din Lumea eterică, se află Sfera nemanifestatului, Reşedinţa lui HAUTI - HAUTI fiind numele acordat în lumea eterică Celui Preaînalt: Dumnezeu.                                                                                Sfera nemanifestatului, Palierul (a)cosmic al lui HAUTI, nu are un număr în succesiunea de lumi, astfel că nu putem să o numim "prima", ea fiind cu desăvârşire în afara manifestării. Calificativul "prima" desemnează de reguli primul element al unui şir, primul număr raţional sau primul element al unei serii. În acest caz, Sfera lui HAUTI nu poate fi prima, ea fiind în afara manifestării.     Prima lume este ceea care poartă numele de Lumea manifestării lui HAUTI. Aceasta este Lumea Divină - lumea în care se manifestă Divinitatea -, singura lume în care poate fi cunoscut aspectul manifestat al Celui Preaînalt.     A doua lume este Lumea creaţiei Îngerilor, numită uneori în termeni omeneşti Lumea spiritelor Virgine, a treia lume este Reşedinţa Îngerilor, a patra lume este Lumea Perfecţiunii sau Lumea arhetipurilor. În fine, a cincea lume este Lumea stăpânită de Lucifer. A şasea lume este Lumea oamenilor de pe planta Pământ - ceea ce noi numim Terra Aurica.     Această clasificare pe care au comunicat-o entităţile din lumea eterică poate fi regăsita şi în doctrinele ezoterice din lumea oamenilor. Are deocamdată mai puţină imporianţă dacă, pentru a desemna aceste lumi, vom folosi diferite terminologii, dacă de exemplu vom folosi terminologia creştină, terminologia ebraică sau terminologia hindusă.     Astfel, kabbala ebraică vorbeşte despre Sefiroţi şi despre Arborele vieţii, mai precis despre proiecţia macrocosmică a Arborelui vieţii. Doctrinele ezoterice hinduse amintesc 52
despre lokasuri: lokasul lui Brahma, lokasul lui Shiva etc. Dar, orice denumire am folosi, valabilă în orice sistem doctrinar, este vorba despre aceleaşi realităţi ortoexistenţiale macrocosmice amintite de entităţile din Lumea eterică.     Actualmente, omul trăieşte numai în propria sa lume - lumea materială, fiind conştient doar de sine, dar în viitor, omul se va putea manifesta în şase lumi, iar canalul de contact cu aceste lumi este activarea chakrelor. Actualmente, doar Iisus Hristos se poate manifesta în şase lumi.     În viitor, omul va putea, trăind pe pământ, să fie conştient de toate cele şase lumi cosmice, începând cu Lumea materială terestră şi terminând cu Sfera manifestării lui Hauti, adică va urma exemplul lui Iisus Hristos, marele deschizător de drumuri, care este Alfa şi Omega evoluţiei. Dar, pentru aceasta, omul va trebui să se pătrundă pe Calea deschisă de Iisus Hristos, Calea Iubirii şi să-l cunoască intim, "în inimă" pe Hristos-Dumnezeu.     În timpurile viitoare, omul va putea cunoaşte - va fi conştient şi va trăi efectiv - simultan în toate cele şase planuri cosmice, adică în toate cele şase lumi manifestate. El îi va putea cunoaşte cu adevărat - adică se va identifica auric şi spiritual - pe toţi ceilalţi oameni. De asemenea, omul îi va cunoaşte pe toţi ceilalţi locuitori supraumani ai acestor lumi. În cele din urmă, toţi oamenii îl vor cunoaşte pe Dumnezeu - HAUTI - prin creaţia Sa. Ultima etapă a evoluţiei umane va semăna cu o fotografie de familie a întregii creaţii care se va regăsi în Creatorul său.

Turul de informare

 Turul de informare
     Paralel cu studierea amănunţită a sistemului auric uman, Eugen a continuat să cerceteze pe îndelete Lumea eterică. La aproximativ o lună şi jumătate de la ceremonia de investire, Eugen a fost dus de către Îngerul Gabriel într-o "Vizită" de informare pe toate palierele aurei spirituale ale Pământului, sau după expresia folosita acolo, ale Terrei aurica. Începând cu luna august a anului 1994, Eugen a început parcurgerea cărării iniţierii în tainele Terrei aurica - aura spirituală a Pământului -, sau, pentru a folosi expresia Îngerului Gabriel, a avut loc "începutul muncii de dreaptă învăţătură a Fiului Femeii până la terminarea sa în slavă".     Pe parcursul unei perioade destul de lungi, care s-a întins pe câţiva ani, Eugen a fost condus de Îngerul Gabriel pe toate nivelurile Terrei aurica, atât în Lumea de dincolo - Lumea astrala -, acolo unde locuiesc oamenii, precum şi în regiunile superioare ale lumii spirituale. Acest voiaj în cele mai diferite zone şi paliere ale cosmosului spiritual reprezintă un fel de tur de informare şi în acelaşi timp o iniţiere necesară în marile taine ale "celeilalte lumi".     De-a lungul timpului, astfel de "tururi de informare" au fost descrise în multe feluri de marii iniţiaţi ai lumii, ele regăsindu-se şi în multe scrieri arhaice ale umanităţii despre care, astăzi, exegeţii moderni nu prea ştiu ce să creadă, interpretându-se fie ca o poveste fantezistă scornită de fabulaţia unui păstor din vechime, fie ca o răpire pe o navă extraterestră.     Turul de informare nu este nici pe departe un fapt extraordinar, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, ci, după toate probabilităţile, pare a fi unul din episoadele obligatorii prin care trebuie să treacă un om încarnat, atunci când pătrunde "întâmplător" în cosmosul spiritual. Indiferent daca se iniţiază în timpul vieţii, dacă trece printr-un episod de moarte clinică sau dacă îşi părăseşte trupul la moarte, omul trebuie să fie supus turului de informare, pentru a cunoaşte structura cosmosului ortoexistenţial.     Faptul că omul este supus turului de informare nu se datorează cine ştie cărui artificiu gratuit sau faptului că omul respectiv este un "ales", ci reprezintă un fapt necesar. Necesitatea turului de informare pare să fie generată de o lege a cosmosului spiritual, pe care fiecare individ trebuie să o respecte.     Într-un fel, şi în lumea fizică se repetă acest procedeu atunci când un om se prezintă, de exemplu, la un nou loc de muncă. Noului angajat i se explică ce are de făcut şi ce activitate are de desfăşurat la noul loc de muncă. De asemenea, i se explică ce fel de activitate se desfăşoară în intreprinderea sau instituţia respectivă pentru că omul să înţeleagă Şi să conştientizeze cât mai bine ce are de făcut şi care este rolul sau în organigrama instituţiei. În mod normal, în acel tur de informare, noului angajat i se prezintă şefii responsabili de bunul mers al întreprinderii şi principalele compartimente 
45
de producţie. Numai în acest fel, un nou angajat se poate acomoda rapid cu un nou loc de munca şi poate înţelege încă de la început ceea ce are de făcut şi, în consecinţă, poate să-şi desfăşoare activitatea într-un mod eficient.     Dacă acest eveniment se produce în lumea terestră la angajarea într-un nou  loc de muncă sau la începutul oricărei alte activităţi umane, este de la sine înţeles că devine o necesitate stringentă atunci când un om pătrunde prin intermediul conştienţei de veghe specifică unui suflet încarnat, într-o lume pe care încă nu o cunoşte.     Turul de informare a fost descris în toate marile scrieri antice sacre, printre care poemul babilonian Coborârea Zeiţei Ishtar în Infern, Epopeea lui Ghilgameş, Cartea lui Enoch - în care lui Enoch îi sunt arătate toate palierele cosmosului spiritual -, Cartea morţilor egipteană, pentru a nu cita decât câteva.     Acelaşi lucru este valabil şi pentru teologia creştin-ortodoxă care afirmă, referindu-se în special la evenimentele care se petrec imediat după momentul morţii, că sufletului defunctului îi sunt arătate " vămile, cerurile şi infernurile".     Acest periplu se petrece şi în cazurile morţilor clinice - cazuri cercetate de thanatologia modernă -, dar şi în cazurile de pătrundere conştientă în "Lumea de dincolo", în planul eteric sau în planul astral. Iar faptul că prea puţini oameni îşi amintesc cu precizie despre acest tur de informare este o altă problemă, care ţine în special de calitatea şi de nivelul de evoluţie al celui care trece prin astfel de evenimente.     Acelaşi fenomen i s-a întâmplat şi lui Eugen, la câteva luni după ceremonia de acceptare. Ghidul lui Eugen în turul de informare în lumea de dincolo a fost acelaşi omniprezent Înger Gabriel, cel care, ca "Prim Veghetor" sau "Păstrător al cheilor", printre multe altele, are funcţia cosmică de a ocroti şi de a veghea pe toţi cei care, într-un fel sau altul, trec linia de demarcaţie dintre lumea "noastră" şi lumea de dincolo.     Pentru unii cititori poate fi un motiv de stupefacţie faptul că o entitate atât de înaltă, precum este Îngerul Gabriel, să fie prezentă în mod nemijlocit la aceste evenimente care pot părea banale şi, mai mult decât atât, să fie interesată de un om neînsemnat. Dar, aceste judecăţi pot ţine foarte bine de lumea noastră, în care valoarea unui om ţine de haina sau de funcţia sa socială.     Logica din lumea "noastră" nu este aceeaşi cu cea de dincolo. Pentru logica din lumea de dincolo, orice om este important, orice om este unic, iar Entităţile diriguitoare ale cosmosului spiritual se comportă cu multă dragoste şi înţelegere faţă de fiecare om. Nu există nici un fel de diferenţe între oameni, nici în ceea ce priveşte naţionalitatea, nici în ceea ce priveşte sexul, rasa, gradul de cultură sau de inteligenţă, nici în ceea ce priveşte poziţia sociala. Aceştia sunt factori colaterali, care nu reprezintă nimic în lumea de dincolo.     Toţi oamenii sunt copiii lui Dumnezeu şi sunt egali în faţa Sa, iar Entităţile diriguitoare ale cosmosului sunt mesagerii lui Dumnezeu, ei primind caracteristicile fiinţiale şi ontologice direct de la Dumnezeu; într-un cuvânt, ei sunt reprezentanţii direcţi ai lui Dumnezeu într-un anumit domeniu al cosmosului.     O entitate precum este Îngerul Gabriel poate fi într-o infinitate de locuri în acelaşi timp, poate vorbi direct şi nemijlocit cu nenumăraţi oameni, poate veghea nenumăraţi oameni în momente de cumpănă sau poate fi văzut simultan în ipostaze diferite. Această caracteristică ontologică - denumită aseietate de teologia creştin-ortodoxă, ubicuuitate în vorbirea curentă - este specifică unei Entităţi de o asemenea putere. Îngerul Gabriel mai este prezent la naşterea fiecărui om care se încarnează în trup fizic, este prezent la plecarea fiecărui om din planul material şi, de asemenea, este prezent la toate evenimentele principale ale vieţii fiecărui om.     Aceste caracteristici fiinţiale, precum omniprezenţa, aseietatea, atotcunoaşterea, sunt specifice tuturor Entităţilor diriguitoare din cosmosul spiritual, în măsura gradului şi a funcţiei pe care o îndeplinesc în Organigrama cosmică.     Această scurtă expunere a avut numai rolul de a scoate în evidenţă faptul că logica cosmosului spiritual nu are nimic în comun cu cea cunoscută de noi în lumea de aici şi 46
că nu reprezintă un element atât de senzaţional precum s-ar crede. Acesta este motivul pentru care, faptul că un om oarecare este condus prin palierele Lumii de dincolo de însuşi Îngerul Gabriel, nu trebuie să surprindă pe nimeni.     Înainte de a descrie cât mai succint posibil "turul de informare" în care Eugen a fost condus uneori de mână de Îngerul Gabriel trebuie să facem o altă precizare, absolut necesară în demersul nostru. De multe ori, Eugen a fost martorul unor evenimente care, în lumea de aici nu au nici un fel de înţeles şi, mai ales, n-au nici un fel de logica. Unele dintre ele sunt atât de imposibile încât nici măcar nu pot fi concepute de o minte omenească. Unele dintre aceste evenimente nu au nici un fel de corespondenţă în lumea fizică şi nu pot fi interpretate decât cu o oarecare aproximaţie. De aceea, le vom prezenta aşa cum s-au desfăşurat, fără a încerca să dăm explicaţii logice satisfăcătoare, cu speranţa că cititorii le vor intui semnificaţia.     Unul dintre aceste evenimente cu grad mare de stranietate s-a desfăşurat chiar la începutul turului de informare al lui Eugen sub conducerea Îngerul Gabriel. În toată perioada turului de informare, Îngerul Gabriel - care, după cum am afirmat anterior, se înfăţişează muritorilor sub formă omenească; de altfel, toate Entităţile diriguitoare se înfăţişează sub o formă omenească, forma standard în Terra aurica - era înveşmântat în ceea ce Eugen numeşte "ţinuta de gală", purtând toate însemnele funcţiei sale cosmice. Lângă Îngerul Gabriel, la o anumita distanţă în faţa şi în spatele său, mergeau alte două înalte Entităţi, care în limbajul omenesc ar putea fi numite Locotenenţi sau Aghiotanţi. Unul dintre Locotenenţii Îngerului Gabriel ţine în mâna o pernă - asemănătoare cu acelea pe care sunt ţinute medaliile unor personalităţi militare -, cu deosebirea că această pernă era construită dintr-un fel de substanţă luminoasă, translucidă.     Straniu era faptul că acea pernă îşi modifica mereu forma: ea era simultan rotundă, triunghiulară şi pătrată. Deasupra acestei perne purtate cu mare fast de Locotenentul Îngerului Gabriel  se afla un cerc luminos pe care erau dispuse mai multe chei. Dacă ar fi numai imaginea familiară a unui cerc din sârmă pe care sunt prinse mai multe chei, totul ar fi logic. Dar logica umană se destramă în momentul în care vede că cercul este format dintr-o lumină foarte intensă, că stă suspendat în aer cam la trei degete deasupra pernei translucide, iar cheile sunt lucrate artistic dintr-o lumină foarte intensă.     Cel mai straniu moment este însă acela în care clarvăzătorul îşi dă seama că acele chei îşi modifică neîncetat zimţii şi formele, întocmind mereu alte şi alte configuraţii. Prin simţurile corpului astral, Eugen a perceput şi faptul că fiecare cheie emite sunete fascinante care nu există în lumea fizică, mirosuri parfumate şi culori incredibile. Deşi nu sunt prea multe chei prinse în acel inel din lumină, nu le poţi număra, tot astfel cum nu le poţi percepe forma zimţilor sau configuraţia.     Cel ce ţinea cheile mergea mereu în faţa Îngerului Gabriel. În spatele său, la o anumită distanţă, mergea alt Aghiotant, care ţinea mereu arătătorul mîinii drepte ridicat deasupra capului, iar arătătorul mîinii stângi pe lângă corp, în jos, spre pământ. Eugen spune că, de câte ori se opreau, Cel ce ţine arătorul mâinii drepte deasupra capului, indicând cerul şi arătătorul mâinii stângi spre pământ, avea un picior pe apă şi celălalt picior pe uscat. Tot timpul, cei doi însoţitori ai Îngerului Gabriel păstrau aceeaşi distanţă şi aceeaşi poziţie în spaţiu, după o logică de neînţeles.     Periplul lui Eugen prin cosmosul spiritual în cadrul turului de informare a durat o perioadă mai îndelungată de timp şi a urmat o logică pe care, parţial, a înţeles-o abia mai târziu. "Geografia" cosmosului spiritual este destul de complicată şi ar necesita volume întregi pentru a o descrie.     Asupra tuturor evenimentelor şi aspectelor tainice ale universului spiritual vom reveni pe larg în cadrul demersurilor noastre viitoare. Deocamdată vom prezenta foarte pe scurt cum a decurs "începutul muncii de dreaptă învăţătură a Fiului Femeii până la terminarea sa în slavă". 47
     Eugen a parcurs toate palierele concentrice ale cosmosului spiritual, ajutat fiind de Îngerul Gabriel. De fiecare dată când ajungea pe câte un palier, era întrebat ce vede. Eugen povestea imediat imaginile care se desfăşurau prin faţa sa. De regulă, răspunsurile sale îl mulţumeau pe Îngerul Gabriel, care se declara satisfăcut de răspunsurile primite. În cazul în care Îngerul Gabriel nu era mulţumit de răspunsul primit, se repeta experienţa până în momentul în care Eugen dădea răspunsul corect.     Practic, Eugen mergea zilnic, într-un anume loc din lumea materială unde, activându-şi clarvederea, pătrundea în lumea eterică. Acolo îl aştepta Îngerul Gabriel, care îl lua de mâna şi îl conducea prin palierele cosmosului spiritual, inclusiv în lumea astrală. Toate vizitele păreau că durează zile întregi, dar, în timpul real nu treceau decât câteva minule. În momentul în care Îngerul Gabriel îl lua de mână pe Eugen, părea că lumile pe care le vede vin spre el cu viteză ameţitoare, şi nu că el se deplasează prin ele.     Eugen a numărat nouă niveluri principale ale aurei pământului. De la un anumit nivel încolo, Eugen nu a mai putut pătrunde, iar acest fapt s-a datorat nivelului său evolutiv. Din momentul în care entităţile din jurul său au început să-şi piardă forma omenească şi să se prezinte ca nişte jerbe de lumină care strălucesc feeric şi care emit un anumit sunet - deci de la nivelul numit de unii arhetipal-cauzal, în care omul se prezintă ca un fel de sunet -, iar acesta este un nivel destul de înalt pentru o entitate omenească. Eugen nu a mai putut avansa. La acel nivel -suntem tentaţi să-l numim chintesenţial - al cosmosului spiritual, forma sa trupească tindea să se dezintegreze. Oricum, Eugen a putut vizita şi cel de-al nouălea nivel al Terrei aurice, locul unde sălăşluieşte HAUTI, DUMNEZEU.     În finalul turului de informare prin palierele cosmosului spiritual, Îngerul Gabriel i-a spus lui Eugen următoarele cuvinte memorabile:     "Când vei fi şi vei merge, spune doar ceea ce vezi şi multe se vor face. Şi vorba ta aşa să sune, când îi vorbeşti fratelui şi surorii tale. Cei ce stau împrejurul tău sunt mai în putere sau în tărie decât cei ce şi se împotrivesc un timp. Iar cel ce este în tine este mult, mult în iubire şi înţelepciune. De aceea, ce vedeai şi ce vezi stau drepte şi nu se clatină nicicum ".     După terminarea acelui tur de informate, Eugen nu a mai fost dus nicăieri pe celelalte niveluri ale cosmosului spiritual, rămânând mereu în limitele lumii eterice, unde a continuat să discute cu Veghetorii săi, cu spiritele naturii sau cu alte entităţi care veneau pe acolo.