O perioadă de timp, Eugen nu a mai avut ocazia să aibă astfel de percepţii. Aproape că uitase de acel straniu accident. Îşi amintea vag cum, imediat ce îşi revenise, strigase după ajutor şi cum colegii de muncă îl ajutaseră să se întindă pe o bancă de lemn. Lucrurile păruseră să reintre în normal când, într-o bună zi, cam la trei săptămâni după accident, a doua vedere i s-a activat brusc şi a fost din nou martorul unor evenimente care nu aveau nici o legătură cu lumea noastră. La un moment dat, fiind cuprins de un acces de spaima cumplit, a luat-o la fugă pe străzi pentru a scăpa, după cum credea la acele momente, de "extraterestri" care invadaseră planeta. În primul an ce a urmat accidentului, Eugen a pătruns destul de des în lumea situată dincolo de percepţia umana normală: a doua vedere i se activa uneori şi devenea martorul tăcut al unor noi realităţi existenţiale. Desigur, atunci când încerca să vorbească prietenilor sau cunoscuţilor despre astfel de lucruri era privit cu neîncredere sau, în cel mai bun caz, era îndrumat cu condescendenţă spre cel mai apropiat spital unde vegheau nelipsitele personaje îmbrăcate în alb, medicii psihiatri, atât de siguri pe ştiinţa lor şi pe ceea ce trebuie să fie normal...
Atunci când avea activată cea de-a doua vedere, Eugen a început să fie conştient de faptul că imaginea trupului fizic începe să se estompeze, iar în locul familiarei imagini apare un fel de fantomă luminoasă, în anumite locuri strălucitoare, ca un fel de dublură eterată a trupului fizic. La început nu prea înţelegea ce se întâmpla, întrucât până în acel moment nu auzise vorbindu-se despre aură, despre bioenergie, sau despre faptul că la acest nivel invizibil percepţiei normale există anumite organe - chakrele - observabile prin a doua vedere ca nişte puncte strălucitoare. Oricum, la început, percepţia era destul de difuză şi de neclară. În acea perioadă, în care nu prea pricepea ce se întâmplă cu el, Eugen vorbea prietenilor săi sau oricui dorea să-l asculte despre o aureolă eterată, formată din mai multe "cămăşi" ce înconjoară omul şi despre "beculeţele" ce strălucesc straniu în anumite puncte ale aureolei eterate. În afara observării aurei umane, Eugen a început să perceapă tot mai clar existenţa unei alte lumi, o lume paralelă lumii fizice, o lume la fel de reală ca şi lumea fizică, formată însă dintr-o substanţă diferită. Această lume era, la fel ca şi aura umană, o lume eterată, translucidă, formată dinu-o substanţă asemănătoare celei din care este formată aura. La fel ca şi lumea fizică, această lume paralelă era o lume tridimensională, dar în care componenta timp părea să aibe o altă valoare decât în planul fizic. Dacă prima dată, percepţia lumii paralele a fost rezultatul unui nefericit accident, ulterior, Eugen a învăţat "întâmplător" cum să-şi provoace astfel de stări. Lovindu-se întâmplător într-un anume loc de pe suprafaţa trupului, în regiunea ombilicului, a învăţat instinctiv ce trebuie să facă pentru a percepe prin a doua vedere sau pentru a face să înceteze această stare. Astfel, existenta lui a început să se fragmenteze în două aspecte distincte: una percepută prin a doua vedere şi cealaltă prin percepţia fizică. În acea perioadă, chiar dacă nu era "activat" - termenul îi aparţine lui Eugen - deci dacă nu era conectat la cea de-a doua vedere, a început să perceapă instinctiv, ca o impresie, sentimentele izvorâte din aurele persoanelor ce treceau pe lângă el: ura, mânia, iubirea şi alte sentimente umane. Modul lui de percepţie prin cea de-a doua vedere comporta mai multe trepte distincte. După ce se activa voluntar la nivelul celei de-a doua vederi, percepea la început dublurile aurice ale lumii materiale : aurele plantelor, animalelor, oamenilor, obiectelor, clădirilor etc. După aceea, treptat, pe parcursul câtorva secunde, această imagine se estompa pentru a face loc unei alte lumi, în care existau alte peisaje, alte obiecte, alte fiinţe. Eugen nu ştia încă faptul că pătrunsese în ceea ce, în doctrinele ezoterice, poartă numele de lumea eterică. Cum nu ştia nici faptul că această lume fusese accesată prin cea doua vedere de foarte mult timp - practic, din antichitate. Eugen nu ştia nici faptul că, în mediile ezoterice, ca şi în literatura ezoterică, astfel de lucruri, care pe el l-au speriat de moarte, sunt destul de cunoscute. Astfel, la scurt timp, Eugen a început să se considere un fel de handicapat sau chiar un blestemat al soartei. Lumea eterică, această nouă lume în care pătrunsese prin activarea celei de-a doua vederi, se prezenta ca o lume oarecum asemănătoare lumii fizice, cu diferenţa că era formată dintr-o substanţă diferită de cea pe care noi suntem obişnuiţi sau poate educaţi să o numim materie. În lumea eterică există peisaje vaste, formate din felurite forme de relief -văi, munţii, câmpii -, în care se găseşte o vegetaţie abundentă, între care foarte mulţi pomi, majoritatea fructiferi. Lumea eterică arată oarecum cum arăta pământul în timpurile îndepărtate, în care activitatea umană nu adusese îmbunătăţiri mediului. În lumea eterică nu există însă animale. Cel mai surprinzător aspect a fost însă momentul în care a intrat în contact cu entităţile lumii eterice. În lumea eterică nu există oameni, aşa cum există în Lumea astrală, locul unde merg oamenii după pragul morţii, există însă anumite entităţi de formă umanoidă. Aceste entităţi nu posedă trup fizic, dar posedă un trup specific lumii în care trăiesc. Cele mai multe dintre ele sunt ceea ce tradiţia ezoterică denumeşte spirite ale naturii, adică entităţi de formă umanoidă sau semiumanoidă care au grijă de buna funcţionare a naturii. În afara acestor entităţi specifice lumii eterice, care sunt locuitorii de drept ai acestei lumi, Eugen a mai fost martorul apariţiei unor alte Entităţi de formă umanoidă, ce păreau oameni în sensul strict al cuvântului, dar care, după cum avea să afle mai târziu, doar se manifestau sub formă de oameni. Cu mult umor, Eugen povesteşte cum s-a petrecut prima întâlnire cu una dintre aceste entităţi, a căror caracteristică principală, la prima vedere, este aceea de a se deplasa extrem de rapid, la o anumită distanţă faţă de solul lumii eterice. Într-o bună zi, cam la o luna după prima "accesare" accidentala a lumii eterice, atunci când contururile familiare ale lumii fizice se estompaseră, Eugen s-a trezit lângă o Entitate destul de înaltă, cu o aură strălucitoare. Entitatea respectivă tocmai levita - acesta este cuvântul cel mai exact prin care pot să descriu modul de deplasare al Entităţii - alături de Eugen, puţin deasupra capului acestuia. Ea se ridicase pentru a ajunge la ramurile unui pom fructifer din lumea eterica. În lumea eterică pomii fructiferi sunt foarte deşi şi sunt încărcaţi de roade foarte bogate. Entitatea strălucitoare, înaltă cam de doi metri şi jumătate, tocmai rupsese rodul, un fruct ce aducea cu o pară - ne putem imagina că aşa ar fi putut arăta perele în lumea fizica, dacă, de-a lungul secolelor, oamenii n-ar fi realizat hibrizări şi n-ar fi folosit îngrăşăminte -, când privirile i-au căzut asupra mititelului de om ce tocmai îi privea uimită mişcările suave şi line, ca rupte dintr-un vis frumos. Nelămurită, şocată chiar, entitatea şi-a schimbat brusc poziţia; din partea dreaptă a lui Eugen a trecut în partea stângă. În momentul în care a realizat faptul că Eugen încă o urmărea cu privirea, entităţii i-a căzut fructul din mână. După ce şi-a modificat poziţia de câteva ori, pentru a se convinge că este urmărită cu privirea de micul om, entitatea respectivă "şi-a luat zborul", deşi nu avea nici un fel de aripi, deplasându-se cu o viteza uimitoare spre o direcţie necunoscută. Practic, într-o fracţiune de secundă, entitatea a dispărut din raza vizuală a lui Eugen. În lumea eterică, entităţile se mişcă cu viteze ameţitoare, unui om îi este practic imposibil de a le urmări. După ce îşi iau zborul - cuvântul zbor trebuie luat în sensul larg - entităţile respective dispar ca şi cum ar trece într-o altă dimensiune. Nici nu apucase Eugen să facă un pas când, alături de el, se şi înfiinţă o armată de alte entităţi de acelaşi fel şi de acelaşi calibru ca cea care dispăruse anterior. Foarte uimite, vorbind precipitat între ele, toate entităţile începură să leviteze în jurul bietului om ce îndrăznise să le calce teritoriul sau, eventual, să le strice siesta. Într-o perioadă foarte scurtă de timp, prin faţa lui Eugen se perindară mai multe Entităţi care-1 studiară cu multă atenţie. Unele dintre ele îi cercetară ceea ce Eugen denumea pe atunci "beculeţe", adică chakrele, iar altele îi cercetau aura. Rând pe rând, mai multe entităţi se perindară prin faţa lui Eugen, ca şi cum acesta era un fel de exponat de muzeu. Fiecare îşi exprima surprinderea într-un mod foarte uman: se scărpina după ceafă. Ca şi când ar fi omis proverbul neaoş, după care calul de dar nu se caută după dinţi, probabil destul de intrigate de personajul uman din faţa lor, entităţile respective îi scotociră cu privirea fiecare aspect al aurei. Dar, nu mult după aceea, - evenimentele derulându-se în mai puţin de un minut - Entităţile prezente se dădură la o parte în momentul în care, de nicăieri, apăru instantaneu în faţa lor, o Entitate impunătoare, atât ca aspect exterior, cât şi ca strălucire aurică. Entitatea strălucitoare care se prezenta de nicăieri în faţa lui Eugen, după cum avea să afle ulterior, poartă numele Gabriel. Mai târziu, întrebând în dreapta şi în stânga, Eugen a aflat de la jucăuşele spirite ale naturii - care îl priveau cu oarecare compătimire pe micul om, care îşi permitea să nu cunoască numele entităţilor cu care se întâlnea în lumea lor - că numele entităţii respective este "ceea ce în lumea oamenilor se numeşte Gabriel".La întrebarea probabil indiscretă sau poate naivă, specifică unui om, dacă entitatea în cauză era cea care, în vechile Cărţi sacre, purta numele de Îngerul Gabriel, toate entităţile întrebate au preferat să zâmbească sau să ridice din umeri. Practic, în lumea eterică nimeni nu posedă un nume aşa cum poseda în lumea fizică. Entităţile prezente în lumea eterică se numesc pe ele însele prin anumite sintagme care definesc unul din atributele funcţionale. Astfel, Îngerul Gabriel - căci despre el este vorba, iar acest fapt reiese din cele ce urmează - se prezintă prin sintagma oarecum metaforică pentru înţelegerea omenească: "Eu, Acelaşi". Cu un glas foarte cald, Îngerul Gabriel 1-a întrebat pe Eugen cum se simte. Cum Eugen i-a răspuns că se simte bine, acesta i-a explicat că nou dobândita capacitate de a vedea lumea eterică "oricum, nu este de la mine". "Fiii Femeii n-ar trebui să ne vadă" a spus entitatea pe care ceilalţi locuitori ai lumii eterice o denumeau Îngerul Gabriel, înainte ca aceasta să plece la fel de rapid şi de misterios şi să îl lase pe Eugen să-şi vadă de treabă. Expresia fii femeii este apelativul prin care entităţile din lumea eterică o dau oamenilor încarnaţi. Dar, în timpul ce a urmat, Îngerul Gabriel l-a vizitat de multe ori pe Eugen, dându-i o grămadă de sfaturi utile şi foarte importante. Dacă Îngerul Gabriel nu era prezent, locul lui era luat de unul dintre "locotenenţii" săi, care-i dădeau lui Eugen toate sfaturile şi îngrijirile necesare. Ulterior, locul lor a fost luat de cei doi Veghetori personali ai lui Eugen. Într-una din zilele ce au urmat, cam la două luni de la prima activare spontană, Eugen a început să se simtă foarte prost cu sănătatea. După ce s-a activat, au început să apară dureri în regiunea situată imediat sub ombilic. Durerile porneau de la un punct situat sub ombilic, ocoleau bustul şi se terminau undeva în partea dreaptă. Eugen a consultat medicul, care i-a recomandat să se opereze la rinichiul drept. Astfel, Eugen s-a internat în spital. Pe toată perioada internării în spital, Eugen auzea voci care-1 încurajau, iar atunci când era trist, auzea voci vesele care încercau să-l binedispună. Medicii au constatat faptul ca Eugen suferea, de un blocaj la rinichi încă din naştere, fiind foarte miraţi de faptul că pană la vârsta de 26 de ani nu a mai acuzat dureri şi au decis să-l opereze. Atunci când a intrat la operaţie, Eugen a ştiut că nu este singur, aşa cum nu este nici un om în împrejurări grele. După operaţie, a încercat să comunice medicilor că aude constant anumite voci şi că vede făpturi dintr-un plan cosmic diferit, pe care ceilalţi oameni nu-i văd. Foarte "înţelegători", medicii l-au mângâiat pe Eugen pe creştet, asigurându-l de faptul că este vorba despre halucinaţii trecătoare, datorate probabil anesteziei. Totuşi, efectele "anesteziei" prognozate de medici au durat un timp destul de îndelungat, din moment ce sunt prezente şi în ziua de astăzi şi, după câte se pare, vor persista toată viaţa. Cam la două săptămâni după operaţie, când începuse să meargă singur, Eugen a început să viziteze bisericile ortodoxe, pentru a se ruga. În acest timp a remarcat că în timpul slujbei "se activa" involuntar. De fapt, nici nu era necesar să asculte slujba, contactul cu Biserica şi cu energiile din Biserică aveau darul să-i declanşeze spontan a doua vedere. În momentul activării, Eugen a putut remarca faptul că structura sa aurică suferă anumite transformări: anumite chakre încep să se activeze, iar într-o anumită parte a aurei se formează un fel de halo luminos, format dintr-o energie ce apare de nicăieri. Prima trăire interioară ce apare imediat după ce percepe prin cea de-a doua vedere este un sentiment de iubire intensă, ce provine de la cineva sau de la ceva imens, neasemuit de puternic şi de bun. A doua senzaţie importantă este de pace şi de calm, care nu poate fi percepută în stare normală de conştientă. A treia senzaţie este de natură calorică: pare că o căldură şi o răceală intense, ce pornesc de la polii opuşi ai trupului, se unesc undeva la mijloc pentru a forma ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Iar a patra senzaţie este un fel de omniscienţă şi de cunoaştere totală într-un singur flash cognitiv. Toate senzaţiile durează însă foarte puţin, numai la începutul activării celei de-a doua vederi. În următoarele săptămâni, după ce a început să-şi activeze în mod voluntar cea de-a doua vedere, Eugen a început să cerceteze metodic, elaborat, noua lume în care avea acces.
I se părea însă foarte curios faptul că toate entităţile, de la spiritele naturii la Entităţile de forma umanoidă, îl ocolesc voit, continuându-şi activitatea, ca şi cum micul om ce le dădea târcoale şi le încălcase teritoriul nici nu exista. La aproximativ o lună după operaţie, în timp ce hoinărea fără ţintă prin acea lume ciudată, Eugen a fost vizitat de doi Veghetori şi de Entitatea pe care o cunoştea sub numele de Gabriel. Toţi trei au fost foarte interesaţi de haloul ce se forma într-o anumită parte a aurei şi de modul de activare a unor chakre ce străluceau foarte intens. Veghetorii erau foarte surprinşi de ceea ce văd, şi puteai să juri că mai nu le vine să creadă. Îl întrebau mereu pe Eugen dacă îl doare ceva. În acea zi a avut loc un eveniment căruia, abia ulterior, Eugen i-a înţeles importanţa deosebită. La fel cum se întâmplă şi în existenţa cotidiana din planul material, când unele evenimente se desfăşoară atât de repede încât omul, parcă luat pe nepregătite, nu este capabil să le conşientizeze şi să le înţeleagă la adevărata lor valoare, tot astfel se întâmplă şi în lumea eterică. Îngerul Gabriel 1-a întrebat pe Eugen dacă dorea să redevină om obişnuit. Cu alte cuvinte dacă doreşte să renunţe la capacităţile sale "paranormale" recent dobândite. Atunci când Eugen a răspuns negativ, Îngerul Gabriel a zâmbit şi a mai întrebat de două ori. Eugen a negat astfel de trei ori, afimându-şi dorinţa de a continua ceea ce începuse. Imediat după acel moment, ca şi cum ar fi apărut dintr-o altă dimensiune, au apărut patru personaje ciudate, patru oameni cu un aspect vestimentar foarte ciudat. Semănau oarecum cu strămoşii americanilor precolumbieni - tolteci, zapoteci sau mayaşi -, erau goi, vopsiţi în culori vişinii, iar în jurul taliei aveau piei de animale şi sfori pe care erau înşirate pene de diferite culori şi dinţi de animale. Cele patru personaje mai mult decât stranii erau foarte bătrâne, cu pielea aproape uscată, cu părul lung, în coame, cam ca punk-iştii de azi, cu inele în nara stângă. Aveau urechile cam ciudate, lungi şi lăsate, ochii mari şi foarte intenşi, nasul coroiat şi buzele subţiri. Cele patru fiinţe umane stranii susţineau că îl cunosc pe Eugen, dar nu specificau de unde. Fiecare dintre ele, în timp ce se strâmba şi dansa un dans pantomimic - oricum, pantomima părea o artă pe care o stăpânesc la perfecţie -, îşi rostea numele, un nume sonor, dar cu neputinţă de reţinut. La un moment dat au început să se rotească în cerc în jurul lui Eugen, cântând sau rostind ascuţit, din gât, sunete sau onomatopee, AAA, HAAA, HEEE, HUI, în mod continuu. Unul dintre cele patru personaje avea un fel de zornăitoare care scotea sunete ciudate, asemănătoare oarecum cu o zornăitoare de sugari, cu ajutorul căreia îl "tămâia" pe Eugen din cap până la tălpi. Aura lui Eugen a început să strălucească feeric: efluvii aurice luminoase emanau din el şi se răspândeau în mediul înconjurător. La nivelul aurei, între chakra inimii situată în partea stângă şi spirit s-a format un fel de firicel mai subţire decât firul de păr, din lumină roşie, foarte intensă. Acest firicel a rămas aşa până în ziua de astăzi. În momentul în care s-a format acel firicel de lumină, cele patru personaje stranii, ce păreau venite din alt veac şi din alt spaţiu, s-au oprit din dansul lor. În acel moment, Îngerul Gabriel a coborât pe sol, el levitând mereu la o anumită înălţime deasupra solului, şi i-a pus lui Eugen mâna dreaptă în dreptul spiritului, în zona centrală a pieptului şi cea stângă pe frunte. Apoi a scos un fel de cutiuţă, iar din conţinutul ei a scos un fel de pastă sau alifie de culoare verzuie cu un miros asemănător ploii, şi l-a uns pe Eugen pe frunte, în dreptul inimii, sub ombilic, în dreptul chakrei svadistan, pe şoldul stâng şi, în sfârşit, pe soldul drept. După ce a fost uns cu acele alifii, Îngerul Gabriel şi-a ridicat mana dreaptă lateral în sus şi a coborât mâna stânga lateral în jos, cu degetele de la mâini în poziţia sa caracteristică, adică cu degetul mare împreunat cu degetul arătător. În acel moment, Îngerul Gabriel a devenit ca un fel de glob luminos, astfel încât faţa şi înfăţişarea cu care se manifesta în lumea eterică nici nu se mai zăreau. Vocea lui, de obicei şoptită şi blândă, a devenit metalică ca şi cum ar fi fost rostită de un cor format din multe persoane. Atunci a spus următoarele cuvinte în limba lumii eterice, amestecată cu o limba română arhaica: Hipaute umah... tu, cel care te ştiu după nume... şepraute stamra gruit saman ... taima sek... care ţi-am făcut parte să cunoaşti taina şekumi... iată ce-ţi spune Cel ce este în tine şi în afara ta... Fii cu luare aminte, uită-te în tine şi în afara ta... taima şek, taima şek uhmi.. Şi daca mă vei asculta, sepraute stamara gruit saman, şi vei privi întocmai cum ţi-am spus, taima şek şi taima şek uhmi, o mare binecuvântare se va coborî peste tine şi ai tăi. Tradusă în limba oamenilor, această scurtă alocuţiune ar suna astfel: Înţelege acum... tu, cel care Te ştiu după nume, martor al lumii care "coboară", care ai murit o dată, care Ţi-am făcut parte să Mă cunoşti, şi ai murit a doua oară, iată ce-ţi spune Cel ce este în tine şi în afara ta... Fii cu luare aminte, uită-te în tine şi în afara ta, cel ce ai murit prima dată, şi cel ce ai murit a doua oară. Şi dacă mă vei asculta, martorule al lumii ce "coboară", şi vei privi întocmai cum ţi-am spus, cel ce ai murit prima dată şi cel ce ai murit a doua oară, (literal: mortule prima dată şi mortule a doua oară) o mare binecuvântare va veni peste tine şi peste ai tăi. După ce Îngerul Gabriel a rostit aceste cuvinte, chipul şi înfăţişarea sa au devenit la fel ca la început. Atunci, spre stupoarea lui Eugen, cele patru personaje stranii au întins pe iarba nişte ştergare, exact în faţa lui, un fel de masă ca la un picnic la iarbă verde, strigând cu glas tare taima şek. Au mâncat şi au băut ce aveau pe ştergare, apoi au strâns ştergarele. Dar, după ce au strâns ştergarele, spre disperarea lui Eugen care nu înţelegea nimic, au întins alte ştergare, au strigat taima şek uhmi şi iarăşi au mâncat şi au băut. Apoi au strâns ştergarele şi au plecat la fel de rapid şi de ciudat precum au venit.
După terminarea acestui ritual inedit, probabil ritualul de investire care marca acceptarea pătrunderii în lumea eterică, durerile pricinuite de activarea celei de-a doua percepţii au dispărut cu desăvârşire. Mai mult decât atât, percepţia prin a doua vedere s-a îmbunătăţit considerabil: dacă până în acel moment lumea eterică era perceputa destul de difuz, ca prin ceaţă, de acum înainte, pe tot parcursul experienţelor ulterioare, percepţia a devenit foarte clara. De atunci înainte, nu s-a mai modificat nimic în ceea ce priveşte a doua vedere: totul se vede foarte clar şi foarte precis, la fel cum se vede realitatea fizică prin intermediul ochilor fizici. Din acel moment al aventurii sale spirituale, Eugen a început sa pătrundă în lumea eterică oricând. A învăţat să-şi preseze anumite puncte de pe trup pentru a putea accede la percepţia lumii eterice. Este de la sine înţeles ca în momentul în care percepe lumea eterică, Eugen percepe şi aura umană. De câte ori îşi dezactivează a doua vedere şi părăseşte lumea eterică, Veghetorii săi personali, care stau mereu în apropierea lui, îl acoperă cu un fel de plase fine, una de culoare albastră şi cealaltă de culoare roşie. Aceste plase au caracteristica de a reţine orice influenţe ce ar putea trece din lumea eterică în lumea fizică, dar, pe de altă parte, ele îl determină pe Eugen să uite anumite cuvinte, evenimente sau imagini care se petrec în acea lume. Plasele au un rol profilactic important, constituindu-se într-un fel de filtre care determină o cenzură instantanee şi opresc informaţiile şi stările sufleteşti fără corespondenţă în lumea fizică şi, în consecinţă, nu pot fi decodate prin intermediul conştiinţei obişnuite şi a limbajului omenesc. Imediat după ceremonie, i s-au prezentat lui Eugen cei doi Veghetori: Veghetorul de suflet, pe nume Eminemo şi Veghetorul de corp astral, pe nume Mineme. Imediat după aceea, s-au prezentat două personaje denumite "cadran", adică "prieteni" dintr-o altă încarnare: Asisen şi Tatankah. Tot în acea perioadă a cunoscut trei spirite ale naturii, Ininina, Latea şi Suhara, care-l simpatizau în mod natural. După aceea, Eugen a reuşit să-l contacteze pe Oza sau, după cum îi place să fie strigat, Zazar, entitatea care este Păzitorul Camerei cu Draperii, adică a incintei unde (ceea ce în lumea noastră s-ar numi un fel de ecran cinematografic) un clarvăzător poate vedea imagini din Cronica akasha. Acolo, aflat în faţa acestui "ecran cinematografic", orice om poate vedea evenimente ale trecutului, inclusiv evenimente din existenţele anterioare. Printre evenimentele văzute pe acel ecran, Eugen a văzut şi evenimentele căderii Arhanghelilor, despre care va fi vorba ceva mai departe. Dar, de regulă, atunci când un om cere să vadă anumite evenimente în Camera cu Draperii, i se cere un anumit preţ, care nu este comunicat direct şi care poate fi destul de mare, destul de greu de plătit de o entitate umană. Omul poate vedea doar ce i se arată. Mult timp după ceremonie, Eugen a mers foarte des în lumea eterică, pentru a cerceta mediul înconjurător şi modul de acţiune al fiinţelor eterice, care se deplasau extrem de repede. Treptat, Eugen a reuşit să clasifice şi să înţeleagă rolul şi funcţiile Entităţilor care apar în Lumea eterică. După această ceremonie-ritual, fiinţele din lumea eterică nu l-au mai ocolit pe Eugen. Spiritele naturii, în special, sunt foarte bucuroase să vorbească cu UN om. Dar, în lumea eterică, în afara simpaticelor spirite ale naturii, mai exista şi alte entităţi cu care omul poate comunica în mod direct.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.