Contrapartea eterica a lumii materiale

 Contrapartea eterică a lumii materiale
     Eugen se activează pentru a percepe prin cea de-a doua vedere prin presarea unor puncte de pe suprafaţa trupului. Desigur, activarea prin presarea acelor puncte de pe suprafaţa corpului este valabila doar pentru el şi nu pentru toţi oamenii,     În momentul activării celei de-a doua vederi, care se realizează prin presarea punctelor de pe suprafaţa corpului material, Eugen are pentru scurt timp câteva momente de obscuritate totală. Este aceeaşi senzaţie ca şi când ai fi cufundat într-o beznă totală sau când ai închide ochii, strângând puternic pleoapele. Imediat după aceea, apar steluţe luminoase, oarecum asemănătoare acelora care apar în momentul în care te loveşti la  cap şi vezi "stele verzi".     La un moment dat, steluţele mai mult sau mai puţin verzi se unesc una cu alta pentru a forma o stea mai mare, strălucitoare. În acel moment, percepţia se centrează chiar în acea stea strălucitoare ce pare să vină cu viteză spre tine, iar în momentul în care strălucirea se calează pe percepţia vizuală, se deschide panorama celei de-a doua vederi. Aceeaşi realitate înconjurătoare este percepută diferit. Pe de-o parte se poate observa lumea materială, iar pe de altă parte încep să se observe din ce în ce mai bine aurele obiectelor şi fiinţelor.     Preţ de câteva zeci de secunde se poate observa foarte bine contrapartea eterică a lumii materiale, după care, lumea materiala, cât şi contrapartea eterică a acesteia, tind treptat să se estompeze, iar peste imaginea familiară a acesteia se suprapune imaginea unei alte lumi, lume pe care o denumim lumea eterică. Lumea eterică are alt decor decât cel care există în lumea materială. Doar contrapartea eterică a lumii materiale reproduce ceea ce există în planul fizic.     Din păcate, tipul de clarvedere al lui Eugen - clarvedere care-l conectează foarte repede la lumea eterică - nu permite cercetarea prea îndelungată a contrapărţii eterice a lumii materiale. Contrapartea eterică a lumii materiale se poate vedea foarte scurt timp, nu mai mult de câteva zeci de secunde.     Acest timp se poate prelungi totuşi prin punerea unei pungi de gheaţă pe cap sau între picioare, cam în dreptul chakrei muladhara. Totuşi, această tehnică este dăunătoare sănătăţii: după dezactivare, apar dureri puternice în zona creierului mic, cam în locul unde se uneşte bulbul rahidian cu creierul.     Această primă formă de clarvedere, care durează doar câteva zeci de secunde, am convenit să o denumim clarvedere infraeterică. Prin acest tip de clarvedere se poate vedea foarte bine contrapartea aurică a tot ce există în lumea naterială. Datorită faptului că se observă numai luminozitatea aurică emanată de tot ce există în lumea materială ea poate fi definită drept o clarvedere "exterioară".     Această luminozitate aurică, perceptibilă prin clarvederea infraeterică, a putut fi fotografiată prin diferite tehnici de fotografiere, în special prin tipul de fotografie denumit astăzi "efectul corona" sau "efectul Kirilian" - numele este dat după cercetătorii cehi care au pus la punct pentru prima oară acest procedeu -, dar poate fi detectată şi de către unii dintre cei care, astăzi, se autonumesc clarvăzători şi care percep numai o interfaţă a aurei fiinţelor şi obiectelor din lumea materială.     Să nu uităm totuşi că radiaţia aurică care se poate percepe prin acest tip de clarvedere este doar un efect şi nu o cauză. Într-adevăr, culorile şi luminozitatea aurelor percepute prin acest tip de clarvedere indică caracteristicile principale ale fiinţelor şi obiectelor din lumea materială, dar nu pot pătrunde în esenţa fenomenelor.     În lumea infraeterică, a contrapărţii eterice a lumii materiale, mediul se vede diferit decât în lumea materială, deşi este vorba despre aceleaşi obiecte şi fiinţe.     Astfel, mineralele şi pietrele au diferite străluciri, sunete şi mirosuri. Gresia luminează în verde, marmura - indiferent de culoare  în negru, o rocă oarecare în verde, iar diamantul în argintiu. Toate rocile de pe suprafaţa pământului au aceeaşi 54
vechime, dar această vechime nu pare a fi chiar aşa de mare precum crede geologia modernă.     Privit prin clarvederea infraeterică, pământul luat în palmă are culoarea roşiecărămizie, iar mirosul este asemănător laptelui fiert proaspăt. Pământul emite continuu un sunet anumit, un fel de aaaa prelung. Apa are o culoare albă mată şi un miros ce aduce cu mirosul smochinelor. Cerul, privit prin clarvederea infraeterică, are culoare galbenă, iar soarele se vede întotdeuna de culoare verde. Soarele pare mereu un glob verde strălucitor. În infraeteric, nu există însă focul. Flăcările focului nu se văd deloc. Dacă te afli în preajma unei ape curgătoare, cerul reflectă culoarea apei.     Cu totul alta se prezintă însă situaţia când apare clarvederea eterică. Prin clarvederea eterică se percepe lumea eterică, dar dacă te concentrezi şi devii atent -se poate vedea şi lumea materială, mai precis contrapartea eterică a lumii materiale.     Există o difernţă de esenţă între modul în care apare lumea materială privită prin intermediul clarvederii infraeterice şi lumea materială văzută prin intermdiul clarvederii eterice.     Dacă aplici însă clarvederea eterică mediului lumii materiale, iar acest fapt se realizează prin concentrarea specială a atenţiei asupra fiinţelor şi obiectelor materiale, se poate remarca faptul că, dincolo de aura strălucitoare vizibilă prin clarvederea infraeterică, se pot observa un fel de structuri interioare translucide. Acelaşi lucru se poate spune şi despre fiinţa umană.     Dacă prin vederea infraeterică nu se pot vedea decât organele trupului material şi radiaţiile care le înconjoară ca un halou multicolor, prin clarvederea eterică, ca printrun fel de geam mat, se pot vedea şi formele translucide ale unor structuri aurice care există în interiorul limitelor trupului tuturor fiinţelor.     Pietrele, la rândul lor, în afara aurei care este vizibilă prin clarvederea infraeterică, poseda în interior mai multe învelişuri luminoase - un fel de cămăşi de lumină - care posedă străluciri diferite şi emit radiaţii pe care simţul vechimii le apreciază ca fiind de vechimi diferite. În interior, pietrele prezintă un fel de construcţii de lumină foarte complicate, care se aseamănă cu fagurii de miere. Aceste structuri interioare se văd însă numai prin clarvederea eterică.     Privit tot prin clarvederea eterică, pământul are înfăţişarea unui jeleu multicolor, oarecum transparent şi foarte parfumat. Pământul, ca glob cosmic, are o aură de până la un metru înălţime. Atunci când omul calcă pe pământ, aura pământului se tulbură la fel ca şi atunci când calcă într-o baltă. Imediat după trecerea omului, aura pământului revine la starea iniţială. Prin clarvederea eterică, apa apare ca un fel de lumină multicoloră, foarte parfumată.     Dacă pui într-un recipient apă şi pământ, de exemplu într-o glastră, din punct de vedere auric se formează un amestec nou, cu alte propietăţi. Dacă cele două elemente rămân amestecate, se formează un fel de magmă, din care apare alt element important: focul.     Modul în care se combină aceste elemente pare să indice faptul ca atât pământul, cât şi apa, s-au format cândva din foc, iar acum sunt reunite în sens invers. Dacă separi din nou cele două elemente, fiecare dintre ele îşi recapătă proprietăţile, iar acest element dispare la fel de straniu precum a apărut. Acest element straniu ce pare a se situa la obârşia elementelor naturale este numit Hazim în lumea eterică, iar traducerea exactă a termenului este "respiraţia/arderea care aduce viaţa".     În limbajul nostru este vorba despre elementul foc. Focul terestru pare să fie cel mai vechi element din lumea materială. Analizând din punct de vedere auric elementele naturii, vechimea elementelor de bază ale naturii pare să fie următoarea: focul, aerul, apa şi pământul.     Ca o paranteză, se poate remarca foarte bine faptul că filozofii antichităţii erau destul de bine informaţi, din moment ce au detectat atât de bine caracteristicile elementelor naturale - focul, pământul, aerul şi apa - încât au fost capabili ca, numai 55
pe baza cercetării lor, să ajungă la constituirea unor doctrine cosmogonice şi teogonice extrem de complexe.     Iar noi, în ziua de astăzi, stăm atât de prost cu înţelegerea lumii încât nu mai suntem capabili nici măcar să remarcăm că filozofii antichităţii - de exemplu un Thales sau un Heraclit - nu se refereau la elementele materiale, ci la cele transfizice, cele care încă pot fi remarcate în lumea infraeterică sau în cea eterică. Dacă lucrările de filozofie modernă sunt de părere că Thales sau Heraclit erau "materialişti", cum să ne mai mire faptul că Noul Testament este atât de batjocorit, încât este comentat în termenii filmelor SF de calitate îndoielnică sau că Iisus Hristos sau Îngerul Gabriel sunt consideraţi extraterestrii care se plimbă în nave spaţiale.     Privind vegetalele prin clarvederea infraeterică, aurele lor radiază în diferite nuanţe şi culori. Astfel, văzut prin clarvederea infraeterică, un arţar are nuanţe maronii, plantele din case un fel de gri-crem, iar pomii fructiferi au nunaţe de galben sau roşugalben. Observaţi tot prin clarvederea infraeterică, unii arbori mai bătrâni - de exemplu teii, nucii, dafinii, sălciile, salcâmii - posedă mai multe straturi aurice. Unele straturi aurice imita într-un fel straturile aurice ale oamenilor.     Privite însă prin clarvederea eterică, plantele posedă în interior mai multe învelişuri luminoase. Cel mai luminos element în interiorul unei plante este un fel de "suflet", care are forma unei stele strălucitoare. De regulă, acest suflet este situat în locul unde se termină tulpina şi începe prima ramificaţie.     Unii copaci mai bătrâni posedă chiar şi o linie divină, care pare să coboare undeva de foarte sus până în centrul pământului. Această Linie divină are aceeaşi culoare, acelaşi sunet şi acelaşi parfum ca cel al unor entităţi foarte înalte de pe scara fiinţelor din cosmos, care pot fi considerate un fel de şefi ai spiritelor naturii.     Între rădăcină şi prima ramificaţie a crengilor, copacii bătrâni au un fel de globuri luminoase, "sufletele", care strălucesc multicolor. Între aceste globuri şi celelalte elemente componente se formează un fel de fire luminoase care pulsează neîncetat. Aceste globuri emit ceva ce s-ar traduce prin dragoste şi prietenie pentru animale sau oameni.     Animalele au o aura oarecum apropiata de cea umană. Privite prin clarvederea infraeterică, animalele posedă mai multe straturi aurice, trei sau patru în funcţie de specie, dar prin clarvederea eterică, animalele posedă şi un fel de sămânţă a sufletului individual, care are aspectul unei bile strălucitoare, dar nu atât de strălucitoare ca şi cea a unui om. Şi animalele posedă un corp astral şi un suflet - de fapt, echivalentele acestor structuri aurice umane -, dar spre deosebire de oameni, la animale corpul astral şi sufletul sunt contopite, dar separate de corpul eteric.     Considerate prin intermediul simţurilor adiacente clarvederii eterice -vederea, auzul, mirosul şi simţul vechimii - se poate constata faptul că animalele nu se trag unele din altele ca specie aşa cum consideră ştiinţa modernă. De asemenea, se poate constata că structurile aurice ale animalelor au o vechime ceva mai mare decât cea emisă de trupurile fizice ale oamenilor. Cu alte cuvinte, structurile aurice ale animalelor au apărut în lumea materială înaintea omului.     Unele animale posedă un fel de sigle, la fel ca şi unii oameni, adică un fel de amprente aurice primite de la Entităţile angelice. Aceste animale sunt cele care salvează oamenii de la moarte: de la înnec, incendii etc. Probabil unii câini poliţişti sau câinii antrenaţi în căutarea supravieţuitorilor unor cutremure fac parte din această categorie.     La fel ca şi oamenii, în afara instinctelor, animalele au dorinţe şi emoţii, ceea ce înseamnă că posedă un corp emoţional destul de bine structurat Culoarea predominantă a corpului emoţional a majorităţii animalelor este roşul.     Într-un fel, animalele au aceeaşi culoare a corpului emoţional ca şi copilul mic, care încă ascultă de sfaturile părinţilor. Prin clarvederea infraeterică se poate remarca foarte clar faptul că, într-un fel, animalele au aceeaşi rezonanţă aurică - aceeaşi culoare, 56
sunet şi miros - ca şi acei oameni a căror caracteristică principală este ascultarea oarba şi încrederea totală în ceva sau cineva. Aşa cum copiii mici au o încredere oarbă în mamele lor, tot astfel au animalele domestice. Oile, porcii, caprele, vacile, câinii, precum şi delfinii manifestă această caracteristică fundamentală ce este vizibilă la nivelul aurei. În momentul în care oamenii nu se comportă corespunzător şi, mai ales, în momentele în care sunt sacrificate pe altarul consumului cotidian, animalele domenstice par a fi la fel de stupefiate ca şi copiii mici care sunt "trădaţi" de mamele lor.     Prin clarvederea eterică se pot observa toate legăturile aurice dintre elementele ecosistemului terestru. Astfel, clarvăzătorul eteric are parte de o mare surpriză în momentul în care înţelege faptul că animalele fac parte din planul lui Dumnezeu, din planul de evoluţie a omului. Ideea biblică a punerii numelui animalelor de către Adam pare a avea alt sens decât cel acordat în mod clasic. În momentul în care Adam a dat nume vieţuitoarelor în Grădina Edenului, umanităţii i s-a  dat în primire efectiv lumea plantelor şi animalelor şi, în consecinţă, este responsabil faţă de ea. Animalele încă îşi respectă contractul împământenit la începutul evoluţiei umanităţii, dar oamenii nu.     Animalele posedă un strat auric exterior care ar putea fi comparat cu mentalul superior al omului, iar din acest strat auric animal răzbate mereu grija pentru om. De când se nasc şi până când mor, animalele au mereu grijă de oameni. De când se nasc şi până când, la finalul unei îndelungate hăituieli, sunt sacrificate în folosul omului, animalele sunt mânate de grija pentru oameni.     Animalele, chiar şi cele mai inofensive - animalele sunt inofensive doar în mintea noastră de fiinţe "superioare" -, pot oricând face rău omului, deşi nu doresc acest lucru. Într-un fel, sunt destul de edificatoare în acest sens - şi mai "reale" decât suntem înclinaţi să credem - acele filme "horrror", în care animale, plante sau insecte aparent inofensive, pe care oamenii le consideră inofensive şi inferioare doar pentru că nu sunt atât de deştepte sau de agresive ca şi ei, devin violente datorită unui motiv sau altul. Ce s-ar întâmpla dacă o furnică, o albină, un purceluş de lapte, o vacă bleagă, o găină proastă sau o căprioară cu ochii umezi ar manifesta dintr-o dată capacităţi agresive datorită unor factori exogeni: otrăvirea mediului sau orice fel de poluare. Probabil că savanţii atoatecunoscători ar vorbi imediat despre modificări genetice, iar braţul înarmat al umanităţii ar pune la cale exterminarea masiva a tuturor făpturilor de acest fel.     Stupefiant este mai ales faptul că, din corpul auric al animalelor, care este oarecum asemănător cu mentalul superior al oamenilor, emană culori, mirosuri şi sunete identice cu cele ale unor înalte entităţi cosmice, iar caracteristica lor este una singură: sacrificiul în folosul omului. Acest strat auric al animalelor este asemănător şi cu corpul mental superior al unor oameni foarte evoluaţi, oameni care n-ar ucide pentru nimic în lume un animal. Astfel de oameni au drept caracteristică definitorie a fiinţei lor sacrificiul în folosul umanităţii, precum şi înţelegerea planului lui Dumnezeu pentru toate fiinţele.     Dacă am face o analiza superficială a fenomenului, am putea spune că, cei aflaţi la începutul scării evolutive se întâlnesc cu cei aflaţi la sfârşitul scării evolutive cosmice. Adevărul este însă altul: oamenii nu sunt integraţi ordinii naturale divine a lumii, pe când animalele sunt. Abia acei semeni ai noştri care şi-au format deja un corp mental superior şi mai ales un corp spiritual clar definit, sunt integraţi ordinii cosmice. Acesta este motivul pentru care, alături de aceşti oameni, animalele se simt în siguranţă. Pe aceşti oameni câinii nu-i latră şi nu-i muşcă, iar noi spunem că acei oameni au sufletul bun.     Adevărul este mult mai crud decât suntem noi înclinaţi să credem: oamenii sunt încă fiinţe decăzute, iar sentimentul superiorităţii, al orgoliului şi al egotismului exacerbat constituie factorii principali ai unei scufundări sigure în ceea ce poate fi mai rău: boala, nefericirea, moartea şi în final, iadul. De regulă, oamenii cred că moartea 57
este cel mai grav lucru, dar s-ar putea să se înşele.     Un alt aspect surprinzător pentru un clarvăzător eteric este însă dialogul permanent al animalelor cu entităţile angelice şi cu spiritele naturii. Animalele percep natural entităţile nonumane din jurul lor şi înţeleg instinctiv ceea ce le spun acestea. La sacrificări de animale, în preajma abatoarelor, vin o grămadă de entităţi nonumane care, auric, încearcă să domolească senzaţiile de spaimă cumplită care emană din animalele sacrificate.     În jurul locurilor de sacrificare apar nori groşi de emoţii generate de spaima morţii, nori care sunt vizibili prin clarvederea eterică. Iar dincolo de norii groşi ai fricii de moarte pe care o manifestă toate fiinţele create de Dumnezeu, dar sacrificate de oameni, stă dragostea şi grija permanentă faţă de om.     Între animale, plante - mai ales unele legume - şi oameni se formează conexiuni energetice profunde care asigură stabilitatea ecosistemului terestru. Aceste conexiuni sunt vizibile atât prin clarvederea infraeterică, cât şi prin clarvederea eterică. Dacă este ucis un animal - ce să mai vorbim despre dispariţia unor specii de animale - plantele corespunzătoare lanţului dispar.     În acest sens, au doza lor de adevăr acele superstiţii străvechi, auzite din bătrâni, după care un om este legat pe timpul vieţii sau doar pe timpul anumitor perioade ale vieţii de unele animale sau de unele vegetale.     În vechime se spunea că fiecare om are, undeva, neştiut, un animal - poate un câine, poate altceva - de care este legat, la fel cum are şi un copac. În Munţii Carpaţi, există tradiţia "populară" care spune că fiecare om are hărăzit de la Dumnezeu un brad care este numai al său. Când omul moare, cea mai apropiată ruda merge în munţi şi caută intuitiv bradul frate al defunctului, pe care-l taie, iar din el ciopleşte o cruce. Crucea, în acest sens, este o Coloană a cerului pe care sufletul omului trebuie să o urce.     Tot astfel, omul este legat de animale, în special de câini. Un câine aflat în preajma omului, în virtutea aceleiaşi deschideri aurice a animalelor, preia de la stăpân sau de la omul de care este legat auric anumite noxe aurice umane. Oamenii  varsă noxele aurice prin intermediul câinilor.         Simpatia oamenilor faţă de animale, în special faţă de câini şi pisici, plimbarea de dimineaţă cu câinele în lesă, poate avea alt temei decât dragostea dezinteresată a omului faţă de câinele său preferat. Inconştient, omul se descarcă de tarele aurice ale unei existenţe defectuoase - noxele aurice acumulate prin superficialitate, orgoliu, goana dupft înavuţire, sexualitate exacerbată etc care se imprimă destul de urât la nivelul auric -, prin intermediul animalelor. Şi este înspăimântător pentru un clarvăzător eteric atunci când vede un animal bolnav numai datorita influenţelor nefaste primite de la un om.      Locuinţele, clădirile, construcţiile ridicate de oameni reprezintă un alt "punct de atracţie" pentru un clarvăzător. Privite prin clarvederea infraeterică, construcţiile ridicate de oameni par învăluite de un fel de pâclă vâscoasă, de culoare gri, cu o grosime de până la cinci metri, în funcţie de numărul de oameni care-şi desfăşoară existenţa acolo.     În dreptul ferestrelor şi uşilor, se adună o mulţime de puncte negre, care de cele mai multe ori par încărcate negativ şi care atrag fulgere din mediu. Aceste puncte sunt de fapt noxele aurice emise de oameni.     Privită prin clarvederea eterică, ceaţa gri vâscoasă capătă o culoare verzuie-smarald, iar punctele întunecate de la ferestre şi de la uşi apar ca nişte norişori coloraţi în culori închise, murdare, care emană sunete groase, un fel de huruituri şi mirosuri pestilenţiale. Văzute de foarte aproape, acele punctişoare au forme diverse, destul de puţin plăcute: chipuri groteşti, cu un aspect sinistru, care se strâmba şi scot un fel de onomatopee demne de filmele horror.     Există însă şi ferestre sau uşi ale unor locuinţe care emit culori plăcute, frumoase şi 58
sunete melodioase. La aceste ferestre vin o grămadă de păsărele. Unele păsărele bat cu ciocul în geam şi cer de mâncare, simţind că acolo pot fi îngrijite şi ocrotite. Păsărelele se refac energetic alături de ferestrele luminoase auric.     În general oamenii care se roagă sau practică tehnici de autoîmbunătăţire sunt capabili să facă curăţenie aurică în locuinţele lor sau la locurile lor de muncă, iar în cazul rugăciunii în comun, întreaga clădire beneficiază de protecţia aurică. Desigur, după încheierea rugăciunii, aura clădirilor revine la forma iniţială, uşor îmbunătăţită.     Este foarte surprinzător şi faptul că gemurile de la fererstre sau de la uşi nu se văd nici prin clarvederea infraeterică, nici prin clarvederea eterică. Este ca şi cum geamurile n-ar exista, iar în acele locuri se află un spaţiu gol. Acelaşi lucru este valabil şi pentru oglinzi.     Dintre toate clădirile de pe suprafaţa pământului, bisericile par a fi cele mai impunătoare din punct de vedere auric. Din punct de vedere auric, bisericile au însemne unice. Însemnele aurice sunt date la târnosirea bisericii respective.     Exista însa diferenţe notabile între felurite lăcaşuri de cult. Astfel, privite de la distanţă, bisericile catolice par a fi învăluite într-un fel de strat auric strălucitor de culoarea metalului topit, în timp ce bisericile ortodoxe par a fi învăluite într-un strat auric de culoare argintie. Acest strat auric este format din norişori coloraţi, melodioşi şi foarte parfumaţi la fel cum, uneori, un vârf solitar de munte este învăluit într-un nor ce străluceşte în bătaia soarelui.     În centrul fiecărei biserici - fie ortodoxă, fie catolică - trece un fir de lumină argintie, ca un fel de linie laser, cu o grosime de aproximativ 50 de centimetri. Aceasta este linia divină a fiecărei biserici. Această linie se formează la târnosirea bisericii, iar dacă între sfinţirea bisericii şi construcţia ei efectivă trece o perioadă mai lungă de timp, linia divină continuă să existe în acel loc.     Practic, la formarea liniei divine a fiecărei biserici concură două energii fundamentale: o energie telurică ce pare a proveni din străfundul pământului şi o energie cosmică ce provine din înalturile cerului. Teologia creştină denumeşte Duh Sfânt energia provenită din înaltul cerului.     Cu adevărat, în Biserici are loc unirea cerului cu pământul şi a lumii cereşti cu lumea oamenilor. În momentul în care se formează complet - deci în cazul unei biserici funcţionale -, linia divină devine un fel de conductă de o jumătate de metru lăţime, de culoare aurie, în interiorul căreia clarvederea eterică poate detecta miliarde şi miliarde de steluţe strălucitoare, care se manifestă aidoma unei structuri ADN cosmică, în formă de spirală.     Fiecare biserică are o Entitate angelică protectoare, care ocroteşte spiritual lăcaşul de cult. De exemplu, o astfel de entitate are o înălţime de aproximativ 2,5 metri. După trăsăturile feţei nu pare nici bărbat, nici femeie. Are faţa foarte albă, ovală, buzele cărnoase, nasul foarte fin, ochii mari, căprui, foarte luminoşi, cu gene foarte lungi şi părul negru, cârlionţat. Pe frunte poartă o coroniţă ce pare de foc. Poartă un fel de robă de culoare violetă. Numele în limba eterică al uneia dintre înaltele entităţi care ocroteşte un lăcaş, de cult este HIIDE, adică "Păzitorul celor năpăstuiţi".     În perioadele de vârf ale slujbelor, şi mai ales atunci când vin la biserici mulţi enoriaşi, această entitate angelică devine atât de puternică şi de strălucitoare încât nu o mai poţi privi. Strălucirea sa se poate vedea prin clarvedere eterică de la mai mulţi kilometri. În acele momente, părul, ochii şi gura acestei entităţi angelice par a fi făcute din focul cel mai strălucilor, iar prin vocea sa se aud simultan mai multe voci, de parcă ar vorbi concomitent multe entităţi.     Slujba preoţilor în biserici are rolul de a conecta energiile cereşti, cosmic-spirituale la lumea oamenilor. În momentul în care, după răsăritul soarelui, la prima slujbă a zilei, preotul rosteşte pentru prima oară numere lui Iisus Hristos, la nivelul întregii Biserici se formează un fel de halou energetic protector, denumit de noi plase mesianice. Biserica însăşi pare ca un fel de cupolă gigantică circumscrisă de plasele mesianice. 59
     Plasele mesianice sunt formate din două straturi distincte : prima plasă are culoarea metalului topit, iar a doua plasă are culoarea argintie. În interiorul plaselor mesianice toate noxele negative emise de oameni se topesc precum se topeşte zăpada sub razele soarelui de primăvara.     Interiorul bisericii este "lucrat" operativ de Îngerul bisericii, care proiectează pe fiecare perete un fel de abur multicolor cu o grosime de pană la 10 centimetri. Acest ecran protector auric are rolul de a face posibilă acţiunea benefică a Duhului Sfânt care pătrunde în biserică prin linia divină.     În general, oamenii cred ca o construcţie cum este o biserică poate suporta de la sine, prin efectul materialelor de construcţie, o forţă de o asemenea putere cum este cea a Duhului Sfânt, care se manifestă prin linia divina. De fapt, construcţia în sine nu reprezintă decât învelişul material al unor energii aurice. Ecranul protector creat de către Îngerul bisericii are tocmai rolul de a apropia prin rezonanţă energiile foarte puternice ale Duhului Sfânt cu cele ale construcţiei şi cu cele ale oamenilor care stau acolo în timpul slujbelor. Fără acest ecran protector, spunea Îngerul Gabriel, orice construcţie s-ar preface în nisip fin.     Privite prin clarvederea eterică, icoanele şi picturile de pe pereţii bisericilor sunt formate din mii şi mii de steluţe luminoase care emit culori, sunete şi mirosuri asemănătoare cu cele ale aurei personajului pictat. Acele străluciri par oarecum vii: ele se strâng sau se dilată în funcţie de ceea ce se petrece împrejurul lor. Dacă, de exemplu vine cineva amărât, supărat sau disperat şi plânge sau se roagă în faţa lor, o parte din miile de steluţe strălucitoare, de culori diferite, par că ies din icoane sau picturi şi pătrund în aura omului prin regiunea pieptului, pentru a ieşi prin spate.     În acel moment, instantaneu, entitatea care apare pictată în icoană işi face apariţia parcă dintr-o altă dimensiune lângă cel care-i cere ajutorul. Omul nu este niciodată singur atunci când se roagă fie la un sfânt, fie la un Înger, fie la Iisus Hristos, iar impresia de uşurare cu care cei mai mulţi dintre noi pleacă din Biserici nu se datorează unei autosugestii sau unui efect placebo, aşa cum cred unii psihiatri sau psihanalişti, ci pur şi simplu, acţiunii benefice a entităţii cosmice la care se roagă omul. Din păcate, ştiinţa actuală a eliminat din cunoaşterea lumii tocmai esenţialul: activitatea lui Dumnezeu şi a Trimişilor Săi în lumea destul de cenuşie a oamenilor sau, mai corect spus, în lumea pe care oamenii au făcut-o să pară cenuşie.     Activitatea preoţilor în Biserici este foarte laborioasă, iar efectele acţiunilor lor sunt vizibile prin clarvederea eterică. În timpul slujbelor, deasupra capului preoţilor pluteşte energia arginitie strălucitoare a Duhului Sfânt, iar actele sacramentale şi rituale au efectele lor bine definite.