Un paranormal cat se poate de normal

Dacă înainte de producerea evenimentului care i-a marcat viaţa într-un mod profund, Eugen Nicolae Gâscă era un om obişnuit, cu nimic deosebit de ceilalţi semeni ai săi, după aceea lucrurile s-au schimbat. Înaintea accidentului, Eugen nu era interesat în nici un fel de evenimentele considerate astăzi paranormale, fiind, la fel ca majoritatea oamenilor, interesat în primul rând de problemele cotidiene, de munca sa şi de modul în care-şi petrecea timpul liber. Înaintea accidentului care i-a modificat radical modul de a fi şi de a percepe lumea, Eugen nu-şi punea nici un fel de probleme metafizice, iar despre o concepţie despre lume în adevăratul sens al cuvântului încă nu putea fi vorba. Nu-1 interesau prea mult noţiuni precum lumea de dincolo sau metempsihoză. Viaţa lui se scurgea lin, destul de liniştit şi de banal, fără să nască întrebări existenţiale serioase. Singura instituţie care, în viziunea lui Eugen, avea îndreptăţirea să se ocupe de aspectele metafizice ale lumii era Biserica. Dar, la fel ca la marea majoritate a oamenilor, luând contact cu cei îndrituiţi să reprezinte Biserica, adică cu preoţii, remarcând în acelaşi timp cât de departe sunt slujitorii Bisericii de modelele pe care încearcă să le împărtăşească altora, Eugen considera că doctrinele religioase reprezintă un fel de mijloc de prostire în masă. Acesta a fost unul din motivele pentru care Eugen nu a fost niciodată atras de marile subiecte ale cunoaşterii omeneşti: cine este omul, de unde vine, încotro se îndreaptă etc.
Dar evenimentul cel mai important al vieţii sale încă nu avusese loc. El s-a produs atunci când Eugen avea 26 de ani, cu trei săptămâni înaintea Paştelui ortodox, în luna martie a anului 1994.  Eugen lucra în Secţia de transformatoare mari a unei întreprinderi. Dimineaţa, potrivit caietului de sarcini din ziua respectivă, primise misiunea de a pătrunde în standul de probe al secţiei, locul unde se afla în probă un transformator de 400 MW. În acea dimineaţa nu exista nici un semn că, nu peste mult timp, lucrurile vor lua o întorsătură dramatică. Semnele au început să apară ceva mai târziu, ele manifestânduse sporadic, pe tot parcursul dimineţii. Lucrând în standul de probe, loc unde nu puteau pătrunde persoanele neautorizate, a avut loc un scurt circuit. În momentul scurt circuitului, Eugen a simţit o căldură intensă urcând prin tălpile picioarelor spre creştetul capului. Tot corpul lui a început să fie învăluit în căldură. Avea senzaţia că mii şi mii de furnici îi invadează trupul dinspre picioare, de-a lungul coloanei vertebrale, spre creştetul capului. Valul de căldură urcase începând de la extremităţile mâinilor şi picioarelor, de-a lungul spatelui, cu o senzaţie mai intensă de-a lungul coloanei vertebrale. Cele mai dureroase senzaţii s-au produs în regiunea gâtului şi în regiune frunţii, exact la rădăcina nasului. Acolo Eugen a simţit o durere, ca şi cum cineva i-ar fi înfipt un ţăruş fierbinte. Senzaţia cea mai stranie s-a produs însă în creştetul capului : în timp ce restul trupului era fierbinte, creştetul capului era rece ca gheaţa. Impresia copleşitoare pe care a avut-o în acel moment a fost că, începând din creştet, capul se deschide ca o varza, ale cărei frunze se desfac cu rapiditate. Aceste senzaţii stranii s-au derulat în răstimpul a maximum două minute, după care mediul exterior a început să se estompeze. Mediul exterior, standul de probe al transformatorului, n-a dispărut total, dar peste imaginea familiară a început să se suprapună altă imagine, cea a unei lumi ciudate şi stranii. Acesta a fost de fapt începutul unei aventuri care nu a încetat nici în ziua de astăzi. Peste imaginea atât de familiară a mediului înconjurător s-a suprapus, fără ca acesta să dispară cu totul, o alta lume, una paralelă. Imaginile s-au succedat cu o aşa de mare repeziciune, iar evenimentele au fost atât de insolite, încât, iniţial, Eugen nu şi-a dat seama chiar de la început că s-a întâmplat ceva deosebit. De fapt, nu a remarcat încă de la început că ceva esenţial s-a întâmplat.    "Furat" de noul peisaj, Eugen a remarcat mai multe entităţi de formă umanoidă care se mişcau undeva în fundal, iar în jurul lui erau mai mulţi pomi fructiferi, care aveau fructe ce semănau întrucâtva cu merele. Imaginea care se suprapusese lumii cotidiene nu a durat prea mult şi, imediat după aceea, după o scurtă perioadă de suprapunere, a dispărut lăsând loc mediului înconjurător, cel cunoscut. Toate aceste evenimente s-au derulat cu viteza unui fulger, Eugen fiind surprins în poziţie ortostatică. Abia a reuşit să se aşeze pe o bancă. Persista, apăsătoare, o senzaţie de greaţă. Instinctiv, şi-a aprins o ţigară, dar imediat după aceea a trebuit să o lase în scrumieră : greaţa devenise tot mai apăsătoare. Apoi, a început să se ridice de pe banca pe care se aşezase, dar senzaţia care a urmat a fost mai presus de tot ceea ce simţise până în acel moment. Ridicându-se, Eugen a avut uriaşa surpriză să se dedubleze în două lumi diferite. Fără nici un presentiment, care să-l  fi anunţat dinainte, în momentul în care s-a ridicat de pe bancă, ceva din el, să-i spunem dublura sa energetică, s-a ridicat în picioare pentru a se deplasa. În timp ce dublura energetică - termen pe care-l folosim în lipsa, deocamdată, a unui termen mai bun - era în picioare, trupul fizic rămăsese aşezat pe scaun, cu ochii deschişi, fără să clipească. Eugen a avut uriaşa surpriză să se vadă pe sine din două ipostaze complet diferite, fiind conştient de ambele: pe de-o parte îşi privea dublura energetică prin ochii fizici, imagine de care era complet conştient şi, pe de altă parte, se vedea pe sine însuşi prin ochii dublurii energetice. Prin ochii dublurii energetice, Eugen îţi vedea propriul său trup cum stătea aşezat pe banca. Prima senzaţie pe care a avut-o, aflându-se în dublura energetică, a fost aceea că legile lumii fizice nu mai funcţionează şi că noul său trup, în care-şi mutase câmpul de perceptibilitate, nu este identic, ca structură şi compoziţie, cu trupul fizic care stătea aşezat pe scaun. Deşi atenţia era distribuită în două direcţii diferite - pe de-o parte pentru a privi prin ochii trupului fizic la dublura energetică, iar pe de altă parte pentru a privi prin ochii dublurii energetice trupul fizic care stătea nemişcat pe banca din lemn -, Eugen a reuşit să păstreze o imagine globală asupra fenomenului. O senzaţie de libertate şi, oarecum, de detaşare faţă de îngrădirile trupeşti a prevalat în primele momente.  Apoi a început să-şi studieze dublura energetică, trupul de lumină, aşa cum i s-a părut a fi în acele prime momente. Se simţea martorul mut al unor fenomene ieşite din comun, pe care le contempla cu multă atenţie şi cu mare interes. Trupul de lumină era aidoma trupului fizic, reproducând o înfăţişare, să-i spunem idealizată, a acestuia. Dacă trupul fizic prezenta anumite disfuncţii şi anumite inconveniente - de exemplu părul era destul de rar şi tuns scurt, prima falangă de la degetul mâinii drepte lipsea -, nu acelaşi lucru se putea spune despre trupul de lumină, dublura energetică. Trupul de lumină se prezenta într-o stare impecabilă : avea părul mult mai lung, aproape la nivelul umerilor şi ondulat, falanga lipsă de la degetul mare era acolo, la locul ei, iar dantura se prezenta în condiţii impecabile, ceea ce nu era cazul cu dantura reală a trupului fizic. Era, cum s-ar spune, o stare de "har", o stare idealizată. Trupul de lumină, după cum a remarcat nu peste mult timp, emitea un miros plăcut, iar atunci când se mişca, emitea un bâzăit foarte uşor, ca un fel de mic transformator aflat sub tensiune. Mirosul emis de trupul de lumină era oarecum asemănător cu mirosul emis de florile de câmp sau, mai exact, semăna cu un amestec de mirosuri ce emană din fânul cosit proaspăt. Abia s-a obişnuit cu noul său statut existenţial, de dublură energetică sau de fiinţă de lumină învăluită într-o pace profundă, sentiment atotprezent în noua stare în care se afla, că dinspre partea stângă s-a auzit un sunet, sau mai curând o melodie foarte frumoasă, cântată parcă în surdină de un cor format din mii de persoane. Eugen a întors imediat capul pentru a vedea de unde provine acea melodie diafană ce aducea mai mult cu muzica sferelor, de care vorbea cândva Pythagoras sau cu corurile îngereşti, despre care amintesc tradiţiile creştine. Dar, după cum şi-a dat seama imediat, era mai degrabă o muzică a naturii; natura emite un sunet, mai precis spus o muzică care însoţeşte procesele ce au loc la sânul ei. 
În partea din care venea muzica aceea melodioasă, Eugen a remarcat un fel de perdea de ceaţă, sau mai degrabă un fel de Poartă multicoloră, iar din Poartă şi-a făcut apariţia o entitate cu un "trup" strălucitor, cu sclipiri violete, luminoase. Entitatea avea o înălţime impresionantă, cam 2,5 - 3 metri înălţime, se mişca extrem de rapid, ca fi cum n-ar fi atins pământul, avea părul foarte lung, până aproape de genunchi, negru ca pana corbului, care contrasta cu faţa foarte albă, cu ochii negri fără iris şi foarte luminoşi, cu buzele roz, foarte senzuale, faţa ovală, cu trăsături foarte plăcute. Această entitate stranie era înveşmântată într-un fel de halat de baie, putea fi chiar o togă, deşi i se vedeau foarte clar nasturii şi cordonul cu care era încins la mijloc, iar în picioarele albe, la fel ca şi faţa, avea un fel de sandale de culoare închisă. Nu exista nici un indiciu asupra sexului pe care l-ar fi posedat entitatea, nici dacă era sexuată, nici dacă era asexuată, nici dacă era androgina. La un moment dat, entitatea respectivă a scos din faldurile halatului său dintr-un buzunar, un fel de sferă de o lumină pală, roşiatică, de mărimea unei bile de biliard. Sfera arăta ca un fel de planetă, fiind vizibile principalele forme de relief, munţii şi oceanele. Nu era însă vorba despre globul terestru, ci despre o altă planetă, căci, după cum se putea observa foarte-clar, proporţia oceanelor şi a uscatului erau diferite. Uscatul ocupa o suprafaţă mult mai mare decât apa, iar totul prezenta o frumoasă culoare roşiatică. În momentul în care entitatea i-a întins globul de mărimea unei mingi de biliard, Eugen s-a simţit brusc aspirat înapoi în trupul fizic, ca şi cum ar fi fost atras de o forţă căreia nu i se putea opune. În momentul în care Eugen s-a "instalat" din nou în trupul fizic, tot ce văzuse înainte a dispărut, iar privirile i s-au oprit asupra ţigării care încă ardea în scrumieră. Deşi a avut senzaţia că trecuseră multe ore, ţigara din scrumieră nu arsese de un centimetru. Ceea ce înseamnă că nu trecuse prea mult peste un minut.