sâmbătă, 26 august 2017

Ceremonia de intrare prin poarta alfa



Prima ceremonie care se face unui spirit omenesc este ceremonia de intrare prin poarta alfa. Forma în care pătrunde spiritul prin poarta de intrare este forma ovoidală. Aceeaşi formă o are şi în momentul în care părăseşte aura terestră şi pleacă prin poarta de ieşire. Ca formă vizibilă atât în planurile superioare, câ şi în lumea materială, spiritul nu se modifică. La omul încarnat, spiritul este centrat în mijlocul pieptului, undeva în zona în care se află chakra anahata.Spiritul care pătrunde, prin poarta alfa, la şcoala vieţii este, oarecum, inconştient. El este pur, primordial, nemurdărit de păcat. Întrucâtva, el este aseamănător Creatorului - este esenţă din esenţa Sa, trup din Trupul Său de Lumină. Este aidoma Celui care l-a creat. Imediat după ce este adus prin poarta de intrare, în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl, are loc cea dintâi ceremonie la care participă spiritul omului: ceremonia de construire a corpului duh. La ceremonie participă Iisus Hristos, Îngerul Gabriel precum şi alte cîteva fiinţe îngereşti. În cadrul ceremoniei, spiritului i se conferă sau, mai precis, i se construieşte un corp duh. În acest moment incipient al palingeneziei în Terra aurica, corpul duh are culoarea metalului topit. Corpul duh este "trupul" aurei planetare. Spiritul va locui în corpul duh, atâta timp cât va rămâne în Terra aurica. Abia în momentul în care va părăsi Terra aurica prin poarta omega, omul va dezbrăca acest corp, pentru a redeveni spirit. După ceremonia construirii corpului duh, chiar înaintea primei întrupări, omul este supus unei alte ceremonii importante - ceremonia de intrare în circuitul palingeneziei. Între cele două ceremonii se scurge o perioadă foarte scurtă de timp. Ceremonia de intrare în circuitul palingeneziei se desfăşoară cam în felul următor. Îngerul Gabriel ţine manile căuş, iar omul - mai precis spus, corpul său duh - se aşază, plutind, undeva deasupra mâinilor sale. Treptat, corpul duh începe să pulseze, emiţând un sunet asemănător cu vocile reunite ale unor femei vesele care chicotesc. Imediat după acest moment, trei Îngeri Întrupători pun în jurul corpului duh trei hexagoane făcute din lumină, care încep să se rotească. Hexagoanele par a pluti în aer, rotindu-se cu viteze inegale, în direcţii diferite: primul hexagon, situat cam în dreptul capului, se roteşte spre dreapta, cel de la mijloc se roteşte spre stânga, iar cel de jos stă pe loc. Cu cât hexagoanele se rotesc mai repede, cu atât corpul duh începe să pulseze mai tare, ca şi cum s-ar încinge. Treptat, din culoarea metalului topit, corpul duh al omului dobândeşte culoarea maronie, culoare cu care, de altfel, se va încarna pentru prima oară în lumea materială.  În momentul în care se încheie ceremonia, omul începe circuitul palingeneziei, ce presupune alternanţa viaţă/moarte/renaştere. Totodată, primeşte şi dezlegarea de a se încarna în lumea materială. Imediat după ceremonie, omul începe efectiv ciclul încarnărilor în lumea materială. Prima încarnare a unui om în lumea materială este de foarte scurtă durată, rolul ei fiind ca omul să ia contact cu planul fizic. Uneori, fătul nici nu atinge două săptămâni de viaţă. El ia contact direct cu mediul terestru şi abia după aceea, după ce moare în trup fizic, poate merge în lumea astrală, unde va aştepta până ce i se va pregăti o nouă încarnare, atunci când se împlineste sorocul potrivit calculelor cosmice. La începutul pelerinajului prin aura Terrei, în şcoala vieţii, corpul duh are culoarea metalului topit - culoarea aramei topite, aşa cum poate fi observată în marile laminoare. Chiar în momentul primei încarnări, culoarea aramei topite se transformă în maroniu. De-a lungul încarnărilor succesive, corpul duh al omului evoluează, iar culorile sale devin din ce în ce mai elevate, urmând întrucâtva gama cromatică a spectrului solar: maroniul se schimbă în roşu - de la roşu-maroniu la roşu aprins -, apoi în portocaliu, trece prin portocaliul de toate nuanţele, apoi se transformă în galben, cu nuanţele sale, în auriu, apoi în albastru, în sfârşit, în ultima fază a procesului evolutiv în Terra aurica, corpul duh dobândeşte culoarea albă (argintie) - de la albul pal la argintiul imaculat. Spiritele omeneşti, al căror corp duh dobândesc culoarea argintie strălucitoare de-a lungul nenumăratelor încarnări în lumea fizică, îşi încheie trecerea prin şcoala vieţii. Astfel, după zeci de încarnări în lumea materială, după o lungă perioadă petrecută pe diferite paliere ale Terrei aurica, va veni timpul pentru ca fiinţa omenească să părăsească lumea noastră. După ultima încarnare terestră, oamenii al căror corp duh a căpătat culoarea argintie strălucitoare nu se mai întorc în lumea astrală, ci, imediat după moartea fizică, se prezintă în faţa Îngerului Gabriel şi a lui Iisus Hristos, apoi în faţa lui HAUTI, în palierul cel mai înalt al Terrei aurica, acolo unde participă la ultima ceremonie - "ceremonia de absolvire". După această ultimă ceremonie, spiritul omului se va elibera de forma umanoidă a corpului duh şi va părăsi pentru totdeauna Terra aurica prin poarta omega. Există şi oameni care nu părăsesc Terra aurica. Ei rămân pe nivelurile superioare ale aurei terestre, devenind îndrumători ai fraţilor lor din clasele mai mici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.