Spargerea iadurilor

Iadurile sunt găuri de vierme, de forma unor pâlnii, care fac legătura dintre planul material şi planurile cuantice ale lumilor luciferice. Ele s-au format în urma făptuirii răului de către oameni, în lumea materială. Formate, la început, prin aportul primului om care a făcut răul, iadurile s-au extins datorită puterii şi tăriei oamenilor care au ajuns acolo.Iadurile sunt lumi aflate în continuă expansiune cuantică. Cu cât au pătruns în iaduri mai mulţi oameni, cu atât acestea au devenit mai vaste - mai extinse din punct de vedere spaţial. Imediat după jertfa pe cruce a lui Iisus Hristos, marea majoritate a găurilor de vierme denumite iaduri şi-a încheiat existenţa, datorită faptului că n-au mai existat suflete omeneşti care să le alimenteze cu energie - cu putere şi tărie. La rândul lor, Primordialii întunericului, oamenii din sămânţa cea rea, Dree, îngerii luciferici şi Lorehh, spiritele rebele ale naturii s-au refugiat în planurile cuantice luciferice. Planurile cuantice ale fiinţelor luciferice nu trebuie confundate cu iadurile, care doar fac legătura, ca nişte tunele, între planul material şi acestea. Totuşi, chiar şi după jerfa pe cruce a lui Iisus Hristos, au mai rămas câteva găuri de vierme numite iaduri, datorită faptului că au existat fiinţe omeneşti şi îngereşti care, prin exercitarea liberului arbitru, au decis să rămână acolo. Din câte existau iniţial, după jerfa pe cruce a lui Iisus Hristos, au rămas doar 14 găuri de vierme denumite iaduri. În anul 1900 al erei creştine, mai existau doar 12.Fireşte, şi în era creştină, oamenii care au ales să facă iarăşi răul în lumea fizică - şi aceştia nu sunt puţini - au ajuns tot în iad, în una din găurile de vierme rămase în funcţiune. Actualmente, în era deschisă de Iisus Hristos, în găurile de vierme ale iadului, ajung doar trei mari categorii de oameni. Prima categorie este formată din acei oameni căldicei, cărora li se conferă cununi, peceţi, sigle, podoabe de către Fiii Luminii şi abuzează de ele, făcând răul. În această categorie intră foarte mulţi dintre oamenii care, în viaţa publică, au primit anumite funcţii - inclusiv cele politice - de care au abuzat, asuprind oamenii pe care ar fi trebuit să-i protejeze. A doua categorie este formată din oamenii care, pentru a se îmbogăţi foarte repede, au adus stricăciuni creaţiei: au distrus păduri sau medii ecologice, au incendiat etc. A treia categorie este formată din oamenii care şi-au făcut dreptate cu mâinile lor şi s-au răzbunat pe semenii lor, într-un fel ori în altul. În prezent, la fel ca în trecut, oamenii scapă foarte greu din iad, datorită faptului că acolo le lipseşte amintirea a toate. Totuşi, în prezent, ieşirea - evadarea - unui om din iad se produce mult mai repede decât în trecut. În era creştină, evadarea unui om din iad se realizează prin mai multe modalităţi de acţiune decât în trecut. Prima modalitate are la bază activitatea învăţătorilor din iad. Actuamente, în iad, există mai mulţi învăţători decât în trecut. După modelul celor din trecut, învăţătorii actuali educă oamenii pentru a deveni suflete luminoase. În prezent, mulţi oameni, deveniţi victime ale opresiunii în lumea materială, aleg ca, după moarte, să coboare în iad pentru a îndeplini funcţia de învăţător. Unii dintre ei sunt foarte puternici - au o voinţă foarte mare -, astfel că activitatea lor în iad este eficientă, dar şi dramatică. A doua modalitate de evadare din iad, care este specifică erei creştine, are ca fundament ritualul Bisericii creştine din Sâmbăta morţilor. În cazul în care sunt pomeniţi (pe numele de botez) în Sâmbăta morţilor, mulţi oameni aud Chemarea Iubirii şi ies singuri din iad. Ei regăsesc singuri poarta de ieşire din iad cu ajutorul Duhului Sfânt, care formează o Cale luminoasă, denumită Aşiş. A treia modalitate de ieşire a oamenilor din iad are la bază principiul care ar putea fi denumit - deloc peiorativ - urma scapă turma. Acest principiu se bazează pe existenţa unor legături energetice între formele umanoide din cadrul seriilor de 17 individualităţi, create la începuturi de către Dumnezeu. Acest principiu a intrat în funcţiune abia după jerfa lui Iisus Hristos şi după formarea lumii astrale. După cum s-a menţionat, la începuturi, Dumnezeu a creat formele corpurilor duh ale oamenilor în serii de către 17. Deşi fiecare om este unic, între formele corpurilor duh ale individualităţilor ce formează o serie de 17, au loc influenţe energetice după principiul vaselor comunicante. Influenţele energetice nu se produc între spiritele ori între corpurile lor duh, ci între forma corpurilor duh - între forma de formă.     Să exemplificăm: să spunem că, dintr-o serie de 17, unii se află în astral, alţii se află întrupaţi în lumea materială, alţii se află în iad. Să spunem că, dintr-o serie de l7, se află în lumea materială 5 oameni; alţi 7 oameni se află în lumea astrală, iar 5 se află în iad - în una din cele 12 găuri de vierme existente astăzi. Cei 5 oameni care se află în lumea materială atrag, prin influxuri energetice, pe baza principiului vaselor comunicante, pe cei 5 care se află în iad. La rândul lor, cei 5 din lumea materială sunt în legătură directă cu cei 7 care se află în lumea astrală. Astfel, se realizează un circuit energetic între formele corpurilor duh ale tuturor celor 17 oameni, care formează o serie. Cei 7 oameni din lumea astrală îi sprijină energetic pe cei 5 oameni din lumea materială, care, inconştient, mai ales în timpul somnului, îi influenţează pe cei din iad. Datorită influenţelor energetice, treptat, celor 5 din iad le revine amintirea a toate şi pot regăsi Calea ce duce spre lumină. Direct din lumea astrală nu este posibilă influenţarea celor din iad. În mod necesar, din seria celor 17, trebuie să existe un om întrupat - un capăt de pod, un releu de transmitere - prin care să se realizeze această influenţare subtilă. Întotdeauna, cel care dirijează cu adevărat această influenţare energetică între forma de formă a corpurilor duh este Îngerul Veghetor de suflet al omului din lumea materială, care creează culoare specifice prin care circulă influenţele energetice. Acest procedeu de ieşire din iad, folosit cu mult succes în prezent, a fost folosit în premieră după jerfa lui Iisus Hristos - între anul 50 şi anului 100 al erei creştine. În acele timpuri de început ale creştinismului, când încă rămăseseră 14 găuri de vierme, sa purces la o atentă dirijare a naşterilor - a întrupării oamenilor. Astfel, chiar în prima perioadă de după crucificarea lui Iisus Hristos, au avut prioritate la întrupare oamenii care deveniseră cap de serie - cei mai buni din cei 17. Aceşti oameni, care, odinioară, erau ultimii din ... turmă, victime ale opresiunii şi ale sclaviei luciferice, s-au întrupat foarte rapid în lumea materială, astfel că i-au influenţat pe cei care încă mai erau în iaduri. Sufletele celor din iaduri au început să lumineze, astfel că au găsit calea spre lumină. Fireşte, cei care evadează direct din iad nu pot ajunge direct în lumea astrală, fiind incompatibili energetic cu aceasta. Astfel că se întrupează aproape imediat în lumea materială. Dar, în momentul întrupării în lumea materială, toţi aceşti oameni beneficiază de influenţa lui Iisus Hristos, astfel că eventualitatea revenirii lor în iad, după moarte - aşa cum se întâmplase în epocile anterioare - a devenit din ce în ce mai mică.