" Iata, sufletul meu se bucura"

La început, creştinismul a fost propovăduit prin intermediul Apostolilor şi al vilvilor. Atât Apostolii, cât şi vilvii erau în comuniune directă cu Iisus Hristos; îl vedeau şi dialogau cu El. Primii creştini adevăraţi, Apostolii şi vilvii, au primit Harul Dumnezeiesc direct de la Iisus Hristos, pentru a puteau îndeplini trei misiuni principale. Prima misiune era propovădurirea creştinismului printre neamuri - Vestea cea mare. Neamurile trebuiau să afle despre existenţa Unicului Dumnezeu, Creatorul   cerului şi  al pământului, a celor văzute şi a celor nevăzute. A doua misiune a fost cea a vindecării trupurilor oamenilor: -  Vindecaţi trupurile oamenilor în Numele Meu, le-a spus Iisus Hristos. A treia misiune a fost cea a vindecării sufletului: -   Iertaţi păcatele în Numele Meu,  le-a spus Iisus Hristos. Fireşte, păcatele sunt reflectate la nivelul corpului sufletului şi, implicit, la nivelul 
corpurilor aurice exterioare - eteric, emoţional, astral, mental - de unde se manifestă la nivelul trupului. Prin iertarea păcatelor - purificarea instantanee a corpului sufletului, care este o vindecare realizată din interior -, oamenii dobândesc un corp sufletesc curat şi sănătate trupească.  La fel de firesc, vindecarea trupească şi vindecarea sufletului prin iertarea păcatelor nu pot dura la nesfârşit. Ele sunt valabile doar în momentul respectiv. La fel se desfăşoară lucrurile, în ziua de astăzi, în cazul unei tumori vindecate printr-o operaţie. În momentul operaţiei, se extrage tumoarea, iar omul devine sănătos. Totuşi, dacă omul continuă să ducă o existenţă defectuoasă, tumoarea revine. Tot astfel este în cazul vindecărilor trupeşti şi sufleteşti realizate în Numele lui Iisus Hristos. Se produce iertarea păcatelor şi vindecarea trupească, dar în cazul în care omul o ia de la capăt şi perseverează într-un comportament defectuos, se îmbolnăveşte iarăşi. Atunci este necesară o nouă vindecare şi o nouă iertare a păcatelor. Acesta este de fapt motivul pentru care Apostolii au îndemnat mereu oamenii: rugaţi-vă neîncetat. Existenţa înseamnă păcat, adică degradarea neîncetată a cărnii şi a sufletului. Răspândiţi în cele patru zări, Apostolii şi, apoi, vilvii mergeau în pieţe, acolo unde erau adunate mari mulţimi de oameni. Ei vindecau prin intermediul atingerii cu mâna. De fapt, Iisus Hristos vindeca direct prin ei, atât trupul, cât şi sufletul oamenilor. Iisus Hristos vindeca orice boală, instantaneu. Toţi cei tămăduiţi astfel, chiar dacă nu-l vedeau în mod direct pe Iisus Hristos, îi simţeau difuz prezenţa şi simţeau că existenţa lor se modifică. În oamenii tămăduiţi se producea o transformare profundă. Nu deveneau doar mai buni şi mai înţelegători, ci şi mai paşnici (blânzi). Corpul emoţional devenea extrem de pur, astfel că ura şi frustrarea erau eliminate. De asemenea, corpul eteric se purifica, iar bolile trupeşti se vindecau parcă de la sine. Datorită purificării corpului sufletului, toţi erau cuprinşi de un sentiment profund de linişte şi de pace ("Pacea Mea v-o las vouă"), ca şi cum s-ar fi trezit după un somn lung.  De aceea, Apostolii şi vilvii erau urmaţi permanent de mari mulţimi de oameni, care nu se mai dezlipeau de lângă ei. În 24 de ore, în orice oraş sau sat, Apostolii şi vilvii adunau în Numele lui Iisus Hristos mari mulţimi de oameni, bolnavi trupeşte şi sufleteşte. Templele zeilor falşi deveniseră goale, iar oamenii nu mai voiau să fie sclavii nimănui - nici trupeşte, nici sufleteşte - ceea ce a provocat reacţia imediată a potentaţilor vremii. Aşadar, triumful creştinismul printre neamuri nu s-a bazat pe impunerea unei doctrine, ci pe probarea experimentală a unui fapt de importanţă vitală. Oamenii care au aderat la creştinism în primele secole creştine, au înţeles în mod practic, experimental, că, în timp ce vechii zei nu puteau ajuta pe nimeni, noua religie se baza pe ceva viu: prezenţa continuă a lui Iisus Hristos în Trupul de slavă. Credinţa celor care au aderat la creştinism, în primii ani ce au urmat crucificării şi învierii, nu a fost bazată pe mesajul social sau ideologic; ea s-a datorat, pur şi simplu, prezenţei continue a lui Iisus Hristos Cel Viu în Trupul de slavă. Botezarea, repetarea Numelui lui Iisus Hristos, cel mai puternic Nume din Cer şi de pe Pământ, continuitatea Prezenţei Sale au dus la formarea plaselor mesianice şi, implicit, la contactul auric al fiecărui nou convertit cu Iisus Hristos. Martirii creştini din primele secole ale noii ere, care erau ucişi cu bestialitate de gladiatori sau sfâşiaţi de fiare sălbatice în arenele romane, mureau cu zâmbetul de buze, murmurând Numele lui Iisus Hristos sau rugându-se. Ar fi o glumă ieftină să afirmăm, împreună cu istoriografia modernă, că martirii creştini au fost "îndoctrinaţi".