Istoria necenzurata a Cosmosului

Istoriografia actuală a reţinut doar scurte fragmente ale istoriei străvechi - nu mai mult de 2-3% din ceea ce s-a petrecut de-a lungul veacurilor. Totuşi, chiar şi aceste fragmente nu reflectă decât ceea ce s-a petrecut la suprafaţa globului fizic sau, mai corect spus, la nivelul structurii materiale actuale - care este doar o ultimă stare a transformărilor desfăşurate de-a lungul timpului. După cum s-a menţionat, la începuturi a existat doar Nimicul - nec antem: Nimic înainte. Nimicul era doar o extensie a Fiinţei omniprezente a lui Dumnezeu Unicul. în Nimic, Dumnezeu a creat, potrivit Intenţiei sale, printr-o energie pharismah creatoare, un imens Ocean de Sunet. Apoi a creat, succesiv, Oceanul de Miros şi Oceanul de Lumină. Noi ne aflăm, actualmente, în Oceanul de Lumină - mai exact spus, în aspectul lumină al acestuia. Primul palier cuantic creat în Oceanul de Lumină a fost cel in care Dumnezeu Unicul a rostit Cuvântul dintru începuturi. Acest palier cuantic este denumit Halazeth. Al doilea palier cuantic, în care Dumnezeu Unicul s-a manifestat ca spirit, a fost Hazalethul. Al treilea palier cuantic a fost Hakalazethul, în care Dumnezeu s-a manifestat în formă umanoidă, ca Dumnezeu Tatăl, fără a înceta să fie ceea ce este. Pe al treilea palier cuantic, Dumnezeu Tatăl a creat spiritele îngerilor. A urmat al patrulea palier cuantic, denumit Hetiteth, unde Dumnezeu Tatăl a creat corpurile de formă umanoidă ale spiritelor naturii şi ale îngerilor. Tot pe palierul cuantic denumit Hetiteth, Dumnezeu a creat corpurile de formă umanoidă -corpurile duh - ale oamenilor din prima generaţie, în frunte cu Shantiah. Pe al patrulea palier cuantic a avut loc rebeliunea lui Hallshithan, a lui Shantiah şi a oamenilor din prima generaţie, care au devenit "Cel rău". După rebeliune, s-a încheiat primul ciclu al cosmosului, astfel că al patrulea palier cuantic denumit Hetiteth şi-a încheiat existenţa. El a intrat în stare de nemanifestare, la fel cum au intrat şi cele trei paliere cuantice anterioare (Halazeth-ul, Hazaleth-ul şi Hakalazeth-ul). Ele există şi nu există; într-un fel se poate spune că există ca potenţialitate, dar nu mai sunt locuite. Pentru a nu fi absorbite în Lumea fără formă, fiinţele rebele (desemnate generic prin formula Cel rău) au evadat din Oceanul de Lumină, instituind un pseudopaiier cuantic - haosul. Haosul este situat în afara Oceanului de lumină, astfel că nu poate fi prins în nici o clasificare. Se poate spune doar că haosul este un palier cuantic opus Oceanului de Lumină. După o lungă perioadă de nemanifestare a început al doilea ciclu cosmic, pe un nou palier cuantic, denumit Perfer. Perterul a fost al cincilea palier cuantic al cosmosului. După evenimentele dramatice desfăşurate pe Perfer, care au culminat cu răzvrătirea lui Lucifer şi a oamenilor din cea de-a doua generaţie, a urmat o nouă perioadă de nemanifestare, după care a început al treilea ciclu cosmic: Al treilea ciclu cosmic a debutat pe un nou palier cuantic - Hazurethul - Edenul eteric -, care este actuala lume eterică. în planul Hazureth, care este al şaselea palier cuantic, a avut loc creaţia lui Adam şi a Evei. O data cu comiterea păcatului adamic şi cu "izgonirea" dm Edenul eteric, s-a format un nou palier cuantic - palierul cuantic material -, care este al şaptelea palier cuantic. De fapt, Edenul eteric s-a dedublat pe un nou palier cuantic, aflat în consonaţă energetică cu natura păcatului adamic. Astfel a apărut planul cuantic material, care este al şaptelea plan cuantic. Istoria celui de-al şaptelea plan cuantic, planul material, nu trebuie însă confundată cu istoria elementului pământ. Elementul pământ este format din transformarea carbonului -carbonul fiind, la rândul său, un element rezultat în urma transformărilor apei. De fapt, carbonul este cea mai joasă transformare a elementului apă; carbonul este intrarea în stare de putrefacţie a apei, astfel că istoria carbonului este doar istoria putrefacţiei apei. în afara acestei istorii a carbonului, care astăzi este considerată a fi unica valabilă, se mai poate vorbi despre o istorie a oxigenului, despre o istorie a hidrogenului, despre o istorie a aerului, despre o istorie a focului şi despre o istorie a apei. Fiecare dintre elementele constitutive ale cosmosului are o istorie a sa, care nu poate fi redusă doar la reacţiile chimice sau energetice aferente. Dincolo de aspectele energetice sau chimice se află activitatea unor fiinţe spirituale - spirite ale naturii sau fiinţe îngereşti -, care se exprimă prin ele. în înţelegerera cosmosului, trebuie, de asemenea, luată în considerare istoria fiinţelor omeneşti decorporate. Fiecare generaţie sau seminţie de oameni a avut propria sa istorie, diferită de a celorlalte. Şi ceea ce se înţelege astăzi prin lumea de dincolo, a avut propria ei istorie, care a presupus transformări adesea dramatice. De asemenea, trebuie ţinut cont şi de faptul că istoria unei comunităţi de oameni întrupaţi -popor, oraş, trib etc - este diferită de cea a altei comunităţi. Istoria fiecărei comunităţi s-a desfăşurat atât la nivelul planului cuantic material, cât şi la nivelul celorlalte planuri cuantice -inclusiv a lumii de dincolo, locul unde merg, după moarte, oamenii decorporaţi ai respectivei comunităţi. In consecinţă, o istorie compietă a cosmosului nu poate fi scrisă decât urmărind toate evenimentele trecutului de pe toate palierele cuantice, ţinând cont atât de activitatea fiinţelor îngereşti, cât şi de cea a oamenilor întrupaţi sau decorporaţi. Astăzi, savanţii lumii materiale afirmă cu mâna pe inimă că evenimentele primordiale descrise în Vechiul Testament - de exemplu, în Cartea Facerii - nu au nici un fel de temei ştiinţific, ceea ce, din punctul lor de vedere, este perfect adevărat.
In actuala fază a cosmosului material nici nu mai au unde să găsească dovezile ştiinţifice materiale, care să ateste că au existat astfel de evenimente. Cosmosul s-a transformat atât de mult, încât astfel de dovezi chiar că nu mai există. Astăzi, nu se mai poate recunoaşte faptul că, în starea iniţială a cosmosului, nu exista decât un singur element - oxigenul. Oxigenul de atunci nu poate fi comparat cu oxigenul de astăzi, care reprezintă doar un aspect corupt al celui pur. Totuşi, chiar şi oxigenul pur, care reprezenta trupul lipsit de formă umanoidă al unui înger, nu constituia decât o cădere - o părere de rău. In al treilea ciclu al cosmosului, oxigenul pur a apărut imediat după izgonirea protopărinţilor din Edenul eteric, chiar în momentul formării planului cuantic material. într-un fel, se poate spune că trupurile protopărinţilor în nou născuta lume materială erau formate din oxigen pur, astfel că degeaba am căuta astăzi urme fosilizate a ceea ce s-a petrecut atunci. Acea formă de oxigen pur nu mai există de când s-a format prima derivaţie a sa, derivaţie produsă in urma unei noi căderi - prin cădere nu se poate înţelege decât o încălcare a Ordinii cosmice. Oxigenul este, desigur, materie, iar lumea respectivă era la fel de reală ca şi lumea fizică actuală. S-ar putea spune că lumea fizică actuală este chiar mai puţin reală decât acea lume formată din oxigen pur. Oamenii, prin faptele lor aflate în dezacord cu Legile cosmice, au transformat lumea. Procesul modificării cosmosului a fost dinspre centru spre perferie: ceea ce a fost aspirat în centru, a reapărut apoi la periferire. Astfel, baza metamorfozelor cosmosului trebuie căutată mai puţin în reacţiile chimice ale elementelor, cât mai ales în emiterea de către oameni a acelei energii denumită pharismah. în fiecare moment al vieţii lor, atât în stare de veghe, cât şi în stare de somn, oamenii iau decizii în inima fiinţei lor, prin exercitarea dreptului suveran, liberul arbitru, emiţând energii modulate informaţional denumite pharismah. Energiile pharismah luminoase presupun continuitatea, iar energiile pharismah întunecate presupun discontinuitatea creaţiei. O pharismah luminoasă este atrasă instantaneu de către Dumnezeu, de către Iisus Hristos şi de către Fiii Luminii (după caz); acesta este, de altfel, motivul pentru care rugăciunea ajunge instantaneu la Dumnezeu,  rugăciunea fiind o pharismah luminoasă. în schimb, energia phansmah întunecată este aspirată instantaneu de nucleul întunecat al pământului, mama tuturor întunecimilor. Din nucleul întunecat se formează o rază de creaţie ce face conexiunea cu haosul, acolo unde se află Cel rău - ca aspect generic. Cel rău devine atent şi se manifestă în prelungirea acelei pharismah. închinzând circuitul, Cel rău acţionează dinspre periferie asupra centrului. Fiecare acţiune de această natură aduce modificări în lumea materială. Aceste modificări nu sunt aduse de Cel rău cu de la sine putere. Cel rău nu are nici o putere - el nu poate determina nici măcar o globulă roşie să treacă strada. Cel rău se foloseşte, pur şi simplu, de forţa iniţială a energiei pharismah emisă de un om în centrul fiinţei sale. în funcţie de fiecare faptă rea şi, implicit, de fiecare pharismah întunecată - care aduce discontinuitate creaţiei - a oamenilor, Cel rău a infuzat întunecime în cosmosul luminos, format din trupul lipsit de formă al îngerului Oxigen. în acest mod, îngerul Oxigen şi-a pierdut  caracteristicile  iniţiale.   în  locul  său  a  început  să acţioneze contrapartea sa întunecată, un Fiu al întunericului - un reprezentat al Celui Rău - care a adus propria sa întunecime în lumea materială. Cu cât oamenii au emis mai multe pharismah întunecate, razele de creaţie întunecate s-au amplificat, iar puterea îngerului Oxigen s-a diminuat, astfel că în lumea materială s-a extins întunecimea. Cu cât întunericul s-a extins, cu atât caracteristicile oxigenului pur s-au deteriorat. Cosmosul pur şi perfect, creat de către Dumnezeu, s-a ofilit încetul cu încetul, astfel că, în doar câteva generaţii, condiţiile de existenţă s-au modificat radical. Treptat, aportul energetic al oxigenului a fost diminuat la jumătate, astfel că după apariţia hidrogenului, a fost nevoie de doi atomi de hidrogen pentru a echilibra un atom de oxigen, iar din combinaţia lor a apărut un element nou - apa. Apa a avut, la rândul ei, trei mari transformări: focul, aerul şi pământiii. Pământul a apărut în urma intrării în stare de putrefacţie a apei (pământul este rezultat din combinaţiile carbonului, "excrementul" oxigenului pur; carbonul este o "cădere" a apei). Prima mare transformare a apei a fost focul, iar istoria focului începe de la Focul incipient, care se găseşte în interiorul pământului. Ca principiu, prin foc se înţelege acea energie subtilă care asigură arderea în lumea materială (de la arderea gastrică ce asigură digestia, la arderea unui foc de lemne sau la activitatea unui vulcan). în funcţie de acţiunea sa, focul este de două feluri: luminos şi întunecat, pozitiv şi negativ (bun şi rău, binefăctor şi distructiv). Focul bun este nedistrugător, fiind aflat sub jurisdicţia spirtelor naturii şi a fiinţelor îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii. Focul distrugător (focul negru) este sub jurisdicţia spiritelor naturii rebele de foc, Lorehh de foc (elementari de foc) şi a unor fiinţe luciferice de foc - Dree. în prima etapă a formării lumii materiale, focul negativ s-a concentrat în interiorul globului fizic terestru. într-un fel, se poate spune că fiinţele Lorehh şi Dree de foc au fost azvârlite în adâncurile materiei, unde au fost ţinute captive. în cele din urmă, datorită activităţii tot mai depărtate de Ordinea cosmica a oamenilor, focul din adâncuri şi-a croit drum spre suprafaţă, manifestându-se ca vulcani. O astfel de istorie stranie s-a desfăşurat şi în elementele apă, aer şi pământ Din acest punct de vedere, activitatea vulcanică reprezintă chiar irupuţia forţelor răului la suprafaţa lumii materiale. în mod asemănător, evenimentele geologice violente produse la nivelul pământului (cutremurele) ori evenimentele meteorologice de acelaşi calibru ale aerului, precum tornadele sau uraganele, reprezintă irupţii ale forţelor întunecate, stârnite de cumulul faptelor rele săvârşite de oameni în lumea materială. O dată cu izbucnirea intempestivă a elementelor fizice, sunt eliberate la suprafaţa pământului forţele întunecate care astfel evadează din temniţele lor subterane. Ce altceva este materia (compusă din apă, foc, aer şi pământ), dacă nu un trecut cristalizat ? Ce este trecutul cristalizat sub forma materiei, dacă nu trupul îngheţat al fiinţelor malefice Lorehh sau Dree, care au fost înlănţuite în adâncuri? Ce poate fi stratul geologic în care se găseşte petrolul şi cărbunele, dacă nu trecut cristalizat - o energie ce astfel revine ia viaţă şi îşi imprimă caracteristicile saie asupra oamenilor de ia suprafaţa pământului ? Venind ia viaţă din adâncurile timpului şi ale materiei, Cei răi învie, dar oamenii mor. De asemenea, activitatea tehnologică a oamenilor, ce presupune arderea fosilelor străvechi - cărbune sau petrol - au rolul de a elibera forţe spirituale ale răului, ţinute captive în materie. în această categorie intră şi focul distrugător declanşat de arme, explozibil sau bombe de toate tipurile - în special de bombele nucleare, care reprezintă coroana distrugerii, adică a forţei răului, în cea mai cruntă manifestare a sa. Răul înseamnă discontinuitatea (distrugerea) creaţiei, indiferent în ce formă şi sub ce asopect. Interesant în acest context este un episod petrecut relativ recent, în timpul atentatelor din 11 septembrie 2001, când, în momentul distrugerii prin foc a celor două turnuri gemene WTC din New York, vălătucii de foc şi fum au reflectat forma uriaşă a unui chip grotesc, pe care unii comentatori l-au comparat cu cel (presupus) al lui satan. Forma respectivă a durat doar câteva secunde, dar a fost fotografiată şi filmată, astfel că imaginea respectivă a făcut ocolul lumii, apărând pe prima pagină a tuturor marilor cotidiane. Explicaţia nu este prea complicată: prin orice acţiune distructivă realizată prin foc, sunt eliberate la suprafaţa pământului forţe spirituale inimaginabil de rele, care evadează din locul în care au fost cândva întemniţate. Ele se risipesc apoi pe toată suprafaţa pământului sub forma unor particule spirituale - trupul lipsit de formă umanoidă al fiinţelor Lorehh şi Dree de foc. Purtătorii sunt norii de fum şi de cenuşă, care apoi se depun pe suprafaţa pământului. Ele sunt apoi inspirate de oameni ca aer, ori sunt ingerate în organisme prin hrană sau apă, generând o stare interioară de agresivitate ori de violenţă exacerbată. Acelaşi fenomen a avut loc şi în cazul exploziei nucleare de la Cernobâl, în cazul folosirii bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, în cazul oricărui experiment nuclear, în căzui oricărei activităţi vulcanice, incendiu etc. Focul se stinge doar cu apă, astfel că nu trebuie să mire pe nimeni faptul că, de exemplu, la câteva zile după distrugerea WTC din New York, a început să plouă, astfel că pământul a fost, întrucâtva, curăţat de influenţe nefaste ale focului distructiv. Totuşi, influenţele nefaste ale acestei catastrofe s-au peipetuat prin felurite molime sau boli stranii (de la gripa asiatică la forme încă neidentificate de pneumonie virală), transmise prin aer, care, înainte de a le fi fost descoperit antidotul, au făcut nenumărate victime. Problema este că cei care au contactat acele boli într-un mod cu totul accidental şi au devenit victime, nu aveau nici o vină. Sau, poate că singura lor vină a fost că existau... Dacă astfel de evenimente petrecute în timpurile recente sunt destul de greu de înţeles prin intermediul concepţiilor actuale, ce să mai spunem despre ceea ce s-a petrecut de-a lungul erelor trecute, în care au avut loc nenumărate războaie între aspectele bune şi rele ale principalelor elemente: între focul cel bun şi focul cel rău, între regatele Lorehh de apă şi regatele spintelor bune (precum în timpul potopului din vremea lui Noe), între aerul impur şi aerul pur şi aşa mai departe. De-o parte se află forţele binelui (Lumina), care urmăresc continuitatea creaţiei, iar de cealaltă parte se află forţeie răului (Umbrele) care urmăresc distrugerea ei. De-o parte se află Fiii Luminii, iar de cealaltă parte se află Fiii întunericului (Cel rău), care se luptă neîncetat pentru fiecare palmă de pământ, de aer, de foc, sau de apă. La mijloc sunt oamenii întrupaţi, cei care, prin emiterea unor pharismah (energii modulate informaţional), aleg, prin liberul arbitru, una dintre cele două căi: a binelui, care înseamnă continuitatea creaţiei sau a răului, care înseamă distrugerea ei. Alegând calea răului, oamenii cheamă la viaţă, din trecutul insondabil şi din adâncurile materiei, fiinţele răului. Alegând calea binelui, oamenii se alătură Planului lui Dumnezeu. Totul este o luptă neîncetată a LUMINII ÎMPOTRIVA UMBREI:   FORŢĂ CONTRA FORŢĂ.