Construcţia templelor materiale «^
O dată cu construcţia templelor materiale intrăm deja în epoca considerată antică, cunoscută de istoriografia modernă. Templele aveau tocmai rolul de a permite preoţilor templelor şi purtătorilor întunecaţi de stindarde să ia legătura, în anumite condiţii, cu fiinţele Lorehh şi Dree şi, mai cu seamă, cu Primordialii întunericului, care nu se mai puteau manifesta prin spargerea directă a planurilor cuantice. Era însă nevoie de un efort imens din partea purtătorilor întunecaţi de stindarde şi a marilor preoţi pentru a menţine contactul aurie cu ei. Pentru ca un om obişnuit să poată observa manifestarea fizică a Primordialilor întunericului, trebuia să fie, la rândul său, iniţiat în tainele acestuia. După cum s-a menţionat, majoritatea templelor întunecate au fost construite chiar în locurile în care, la nivel energetic, se aflau găurile de vierme. Modalităţile de construcţie, forma, numărul de încăperi şi celelalte detalii arhitectonice erau dictate purtătorilor de stindarde de către fiinţele Lorehh şi Dree. Ulterior, în jurul templelor au fost construite sate, oraşe sau oraşe-state. Aşadar, nu oraşele au apărut primele, ci templele. Amplasarea oraşelor nu s-a realizat în funcţie de detaliile topometrice sau geofizice, ci de cele energetice şi aurice. Nici un oraş din vechime (spre exemplu, Babilonul), nu a fost construit în funcţie de amplasarea surselor de apă sau de trăinicia solului, ci de comandamente magice: în acel perimetru exista daja o gaură de vierme, prin care se realiza conexiunea cu haosul.
Toţi membrii comunităţii respective (satului, oraşului sau oraşului-stat) deveneau sclavii templului, o dată cu participarea la ceremonii; ei nu se puteau muta în alt loc. O parte din produsul mâinilor lor era preluat de templu, pentru folosinţă proprie. în funcţie de calitatea oamenilor ce se năşteau în acel teritoriu, se realiza şi ierarhizarea socială. Cele mai importante personaje ale comunităţii constituite *n jurul templelor erau acei oameni care deveniseră reprezentanţii direcţi ai fiinţelor luciferice: purtătorii întunecaţi ^e stindard, marii preoţi, iniţiaţii. Ei reprezentau sub 1% din Populaţie. Restul populaţiei, indiferent de seminţie, era manipulată foarte uşor de acea minoritate. Restul populaţiei reprezenta carnea de tun, cum se spune, în confruntările sângeroase duse de purtătorii întunecaţi de stindarde şi de preoţii marilor temple. Fiecare purtător întunecat de stindard, ca reprezentant direct al Celor întunecaţi, avea de luptat pe două fronturi. Primul front era cel al lărgirii spaţiului vital şi, implicit, al creşterii numărului de membri care să lucreze sau să lupte pentru templu. Al doilea front era cel al războiului continuu cu armatele tot mai numeroase ale oponenţilor transfizici ai răului -oamenii prometeici, oamenii de la miazăzi, din Işşhinghingher şi din Regatul morţilor vii. Un templu luciferic funcţiona pe baza realizării în lumea materială a unei sintonii energetice - de sunet, miros şi lumină -cu fiinţele întunecate Lorehh, Dree şi cu Primordialii întunericului cei mari. în interiorul fiecărui templu se afla o cameră "sacră" ce corespundea altarului (sanctum sanctuarium) din lăcaşurile de cult actuale. Aceasta era de fapt camera în care, în anumite momente, "zeii" se putea manifesta. Zeii erau, fireşte, fiinţele Lorehh, Dree şi Primordialii întunericului. Apariţiile "zeilor" se produceau, cel mai adesea, dimineaţa, o dată cu primele raze ale soarelui, doar în cazul în care erau îndeplinite anumite condiţii. Aceste condiţii erau de două feluri: materiale şi aurice. Condiţiile materiale ţineau de politica templelor, de numărul de membri care participalu la ritualuri, de calitatea teritoriului (spaţiului) vital, de numărul prizonierilor de război ucişi pe altare în numele zeului luciferic. Condiţiile aurice ţineau de calitatea purtătorilor întunecaţi de stindard sau a preoţilor care realizau ritualurile prescrise. Preoţii întunecaţi trebuiau să îndeplinească anumite condiţii de ordin ritual, trebuiau să psalmodieze anumite formule, cuvinte sau fraze (invocaţii prin sunet), să folosească substanţe odorante (invocaţii de miros; se foloseau substanţe frumos mirositoare -de exemplu, smirna) sau anumite lumini (invocaţii de lumină: făclii, focul din altar etc). Dintre toţi membrii stafului conducător al unui templu, doar câţiva aveau capacitatea, puterea şi privilegiul de a-i vedea direct pe zeii Iuciferici: purtătorii întunecaţi de stindarde, marii reoţi, unul sau doi iniţiaţi. Oamenii obişnuiţi nici nu se puteau aândi la aşa ceva. Coborând pe-o rază
Modul în care se manifestau fiinţele întunecate în cadrul ritualurilor din cămara sacră a templelor este un
O dată cu construcţia templelor materiale intrăm deja în epoca considerată antică, cunoscută de istoriografia modernă. Templele aveau tocmai rolul de a permite preoţilor templelor şi purtătorilor întunecaţi de stindarde să ia legătura, în anumite condiţii, cu fiinţele Lorehh şi Dree şi, mai cu seamă, cu Primordialii întunericului, care nu se mai puteau manifesta prin spargerea directă a planurilor cuantice. Era însă nevoie de un efort imens din partea purtătorilor întunecaţi de stindarde şi a marilor preoţi pentru a menţine contactul aurie cu ei. Pentru ca un om obişnuit să poată observa manifestarea fizică a Primordialilor întunericului, trebuia să fie, la rândul său, iniţiat în tainele acestuia. După cum s-a menţionat, majoritatea templelor întunecate au fost construite chiar în locurile în care, la nivel energetic, se aflau găurile de vierme. Modalităţile de construcţie, forma, numărul de încăperi şi celelalte detalii arhitectonice erau dictate purtătorilor de stindarde de către fiinţele Lorehh şi Dree. Ulterior, în jurul templelor au fost construite sate, oraşe sau oraşe-state. Aşadar, nu oraşele au apărut primele, ci templele. Amplasarea oraşelor nu s-a realizat în funcţie de detaliile topometrice sau geofizice, ci de cele energetice şi aurice. Nici un oraş din vechime (spre exemplu, Babilonul), nu a fost construit în funcţie de amplasarea surselor de apă sau de trăinicia solului, ci de comandamente magice: în acel perimetru exista daja o gaură de vierme, prin care se realiza conexiunea cu haosul.
Toţi membrii comunităţii respective (satului, oraşului sau oraşului-stat) deveneau sclavii templului, o dată cu participarea la ceremonii; ei nu se puteau muta în alt loc. O parte din produsul mâinilor lor era preluat de templu, pentru folosinţă proprie. în funcţie de calitatea oamenilor ce se năşteau în acel teritoriu, se realiza şi ierarhizarea socială. Cele mai importante personaje ale comunităţii constituite *n jurul templelor erau acei oameni care deveniseră reprezentanţii direcţi ai fiinţelor luciferice: purtătorii întunecaţi ^e stindard, marii preoţi, iniţiaţii. Ei reprezentau sub 1% din Populaţie. Restul populaţiei, indiferent de seminţie, era manipulată foarte uşor de acea minoritate. Restul populaţiei reprezenta carnea de tun, cum se spune, în confruntările sângeroase duse de purtătorii întunecaţi de stindarde şi de preoţii marilor temple. Fiecare purtător întunecat de stindard, ca reprezentant direct al Celor întunecaţi, avea de luptat pe două fronturi. Primul front era cel al lărgirii spaţiului vital şi, implicit, al creşterii numărului de membri care să lucreze sau să lupte pentru templu. Al doilea front era cel al războiului continuu cu armatele tot mai numeroase ale oponenţilor transfizici ai răului -oamenii prometeici, oamenii de la miazăzi, din Işşhinghingher şi din Regatul morţilor vii. Un templu luciferic funcţiona pe baza realizării în lumea materială a unei sintonii energetice - de sunet, miros şi lumină -cu fiinţele întunecate Lorehh, Dree şi cu Primordialii întunericului cei mari. în interiorul fiecărui templu se afla o cameră "sacră" ce corespundea altarului (sanctum sanctuarium) din lăcaşurile de cult actuale. Aceasta era de fapt camera în care, în anumite momente, "zeii" se putea manifesta. Zeii erau, fireşte, fiinţele Lorehh, Dree şi Primordialii întunericului. Apariţiile "zeilor" se produceau, cel mai adesea, dimineaţa, o dată cu primele raze ale soarelui, doar în cazul în care erau îndeplinite anumite condiţii. Aceste condiţii erau de două feluri: materiale şi aurice. Condiţiile materiale ţineau de politica templelor, de numărul de membri care participalu la ritualuri, de calitatea teritoriului (spaţiului) vital, de numărul prizonierilor de război ucişi pe altare în numele zeului luciferic. Condiţiile aurice ţineau de calitatea purtătorilor întunecaţi de stindard sau a preoţilor care realizau ritualurile prescrise. Preoţii întunecaţi trebuiau să îndeplinească anumite condiţii de ordin ritual, trebuiau să psalmodieze anumite formule, cuvinte sau fraze (invocaţii prin sunet), să folosească substanţe odorante (invocaţii de miros; se foloseau substanţe frumos mirositoare -de exemplu, smirna) sau anumite lumini (invocaţii de lumină: făclii, focul din altar etc). Dintre toţi membrii stafului conducător al unui templu, doar câţiva aveau capacitatea, puterea şi privilegiul de a-i vedea direct pe zeii Iuciferici: purtătorii întunecaţi de stindarde, marii reoţi, unul sau doi iniţiaţi. Oamenii obişnuiţi nici nu se puteau aândi la aşa ceva. Coborând pe-o rază
Modul în care se manifestau fiinţele întunecate în cadrul ritualurilor din cămara sacră a templelor este un
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.