Credinta falsa

*&• Credinţa falsă «^ Oponenţii transfizici ai răului - oamenii prometeici, morţii vii şi cei din celelalte centre de putere - au dus bătălii cumplite pentru distrugerea ultimelor bastioane ale Celui rău în lumea materială - templele. Ei au început să fie sprijiniţi de tot mai mulţi oameni întrupaţi, indiferent de seminţie Majoritatea oamenilor care-i ajutau pe oponenţii transfizici, erau iluminaţi. Ei au încercat să distrugă din interior ternplele şi ierarhia preoţească, pentru a impune o nouă ordine mOndială, în care nimeni să nu mai fie sclav. Toţi doreau o civilizaţie materială dominată de dreptate şi de libertate individuală; doreau, de fapt, ca oamenii să fie conduşi de oameni. Timpul lucra, de acesta dată, în favoarea lor. Preoţii zeilor luciferici au înţeles turnura periculoasă a evenimentelor şi şi-au modificat modalităţile de acţiune. Culmea ironiei, purtătorii de stindard şi preoţii zeilor luciferici au început să ceară de la oamenii obişnuiţi un element pe care, de-a lungul timpului, îl ignoraseră complet: credinţa, adică obţinerea de la oamenii pe care încă îi stăpâneau, a convingerii intime că zeii există, în lipsa observării directe sau a experimentării. în condiţiile în care marea masă a oamenilor nu mai vedea zeii, credinţa trebuia să aibă rolul de a perpetua amintirea acestora. Astfel, s-a trecut într-o nouă etapă a existenţei oamenilor în lumea materială, etapă aparent mult mai calmă decât cele care se succedaseră anterior. în această nouă etapă, nu mai era nevoie de sacrificarea prizonierilor de război. Drept urmare, au început să cam dispară sacrificiile umane din temple, locul lor fiind luat de sacrificii de animale domestice şi de oferirea de ofrande. Pentru ca aceste substituente să aibă efect, a fost necesară accentuarea credinţei oamenilor în zeii luciferici. Prin intermediul credinţei, oamenii întrupaţi au emis un nou tip de energie pharismah, care nu existase anterior în cosmos. Prin acest nou tip de pharismah, zeii luciferici au fost capabili să se manifeste în continuare, dar fără a se mai materializa în cadrul ritualurilor. Cu timpul, cum era şi firesc, credinţa oamenilor a scăzut simţitor, datorită faptului că nu mai era alimentată de fapte. Cînd credinţa a dispărut, au apărut miturile. Istoria a devenit mit. Treptat, corpusul de mituri s-a coagulat într-o concepţie unitară şi astfel s-a născut religia în prima sa formă. Acesta a fost amurgul zeilor, surprins foarte bine de 
concepţia mitică scandinavă printr-un termen înglobator: Ragnarokr. Din acele momente cruciale ale cosmosului, reprezentanţii Celui rău - Lorehh, Dree şi Primordialii întunericului - nu s-au mai putut manifesta în nici un fel la nivelul lumii materiale şi, mai mult decât atât, n-au mai fos» capabil să ia legătura cu oficianţii lor din temple. Drept pentru care au început să se manifeste, pentru prima oară, la nivelul lumii eterice; doar până acolo mai erau capabili să penetreze planurile cuantice. (35) Fireşte, prin natura lor, reprezentanţii Celui rău au o incompatibilitate energetică chiar şi (sau mai ales) cu lumea eterică, astfel că nu pot sta prea mult la nivelul acesteia. Ei locuiesc doar în afara Oceanului de Lumină, în haos. Reprezentanţii Celui rău sunt însă atraşi de faptele oamenilor din lumea materială, mai exact de pharismah-urile întunecate. Ca nişte copoi, ei iau urma energiilor pharismah întunecate, şi-i localizează pe emitenţii din lumea materială, dar se opresc la nivelul lumii eterice. De acolo acţionează fie energetic asupra oamenilor întrupaţi, fie prin anumite scenarii existenţiale - care sunt, în fapt, manipulări destul de grosolane - numite Jocuri ale vieţii şi ale morţii sau Jocuri ale sorţii. Prin aceste scenarii existenţiale, ei încearcă să exploateze anumite trăsături negative de caracter ale oamenilor întrupaţi, pentru a-i determina să făptuiască în continuare răul şi, implicit, să emită energii pharismah întunecate. Atâta timp cât, în lumea materială, oamenii emit energii pharismah întunecate, existenţa Celui rău şi a reprezentanţilor săi este asigurată: ei continuă să fie vii. Capitolul 5