Intriga, trădarea, crima
Cele trei forme ale răului - intriga, trădarea şi asasinatul -, reprezintă contrapărţile întunecate ale sacrificiului de sunet, ale sacrificiului de miros şi ale sacrificiului de lumină. Intriga este forma denaturată (bolnavă) a sunetului bun: sunetul bun este rostirea adevărului. Trădarea este forma denaturată a mirosului bun; mirosul bun este acţiunea dreaptă, în acord cu legile cosmosului, cu Firea lucrurilor. Crima este forma denaturată (opusă) a continuităţii creaţiei lui Dumnezeu. Datorită faptului că, prin crimă, se produce discontinuitatea unei forme materiale, care este lumină cristalizată (energie condensată), se poate spune că, crima este forma denaturată a luminii. Crima presupune aducerea întunericului absolut în lumea materială. Despre intrigă, ca formă bolnavă a folosirii sunetului, lucrurile sunt clare. Orice minciună înseamnă denaturarea sunetului adevărat. Lucrurile sunt ceva mai complicate în ceea ce priveşte mirosul fals şi, mai ales, în ceea ce priveşte lumina falsă, astfel că vom face o scurtă analiză în ceea ce priveşte formele lor de manifestare. Mirosul transfizic, ca principiu cosmic, este sursa activităţii motorii fizice din lumea materială. De aceea, în cele din urmă, orice acţiune motorie îndeplinită de un om are drept efect apariţia unui miros fizic specific. în urma faptelor unui om (privite strict ca acţiuni motorii), trupul material acumulează un miros transfizic, care se reflectă prin mirosul de sudoare. Oamenii curaţi sufleteşte au un miros plăcut chiar şi când asudă. De exemplu, copii mici au un miros plăcut chiar şi atunci când sunt transpiraţi. în schimb, oamenii care făptuiesc acte în dezacord cu Ordinea cosmică au în mod constant un miros neplăcut, care se simte chiar şi imediat după ce se îmbăiază. Acest miros are o sursă transfizică, fiind generat de corpul sufletului, dar el este eliminat prin porii corpului fizic, sub formă de sudoare. Trupurile protopărinţilor Adam şi Eva au emis în mod permanent mirosuri florale plăcute, datorită faptului că au trăit în acord cu natura. Se spune că, în momentul în care oamenii au devenit din se în ce mai răi, au apărat parfumurile, care au tocmai rolul de a camtifia ceea ce este omul în interior. Acelaşi lucru se poate spune despre lumină - care este materie cristalizată. Opusul sacrificiului de lumină este asasinatul. Asasinatul presupune eliminarea unui om - a luminii sale, care este cristalizată în materia trupului. în urma săvârşirii unor fapte aflate în dezacord cu Ordinea cosmică, trupurile şi fizionomiile oamenilor se crispează şi îşi pierd strălucirea (luminozitatea) iniţială. Ele nu mai sunt alimentate corespunzător cu energie luminoasă, suferind influenţele energetice nefaste ale Celui rău. Prin emiterea energiilor pharismah şi prin comiterea faptelor aflate în afara Ordinii cosmice, trupurile şi fizionomiile oamenilor îmbătrânesc înainte de vreme; de aceea, pe măsură ce păcătuiesc, oamenii îmbătrânesc mai repede. Păcătuind, oamenii nu mai sunt vii. In condiţiile în care un trup îmbătrâneşte înainte de vreme, el trebuie susţinut printr-o pseudolumină - printr-o lumină falsă sau printr-o imagine falsă - care este opusă celei adevărate. Imaginea falsă, care a fost şi este ceea ce noi numim moda (fashion), prespune recompunerea trupului sau a fizionomiei prin rimeluri, farduri, vopseluri, gene şi păr false, implanturi de silicon sau operaţii estetice. în acest context, una din vechile cărţi sacre al umanităţii, Cartea lui Enoch, afirmă că o parte din îngerii căzuţi de pe vremea sa, al căror scop pare să fi fost civilizarea, au fost acuzaţi că au dezvăluit oamenilor, pe lângă tainele vrăjitoriei şi
ale metalurgiei prin care se produc arme, şi arta folosirii fardurilor şi rimelurilor. Aceasta constituie o punere foarte stranie la acelaşi numitor comun a unor activităţi omeneşti aparent incompatibile: ştiinţa războiului şi a metalurgiei prin care sunt produse arme, tainele vrăjitoriei şi arta înfrumuseţării prin farduri, rimeluri etc. Despre tainele războiului şi ale vrăjitoriei, lucrurile sunt suficient de clare. Cum rămâne însă cu arta înfumuseţării, care a fost pusă pe acelaşi plan cu ele, în condiţiile în care, după cum ştie toată lumea, este total inofensivă ? Cui îi este frică de arta înfrumuseţării, de rimeluri, farduri, peruci sau meşe false ? Rezolvarea acestei enigme nu este prea complicată şi poate fi urmărită de-a lungul istoriei umanităţii, prin analizarea înfăţişării prin care erau prezentaţi regii şi potentaţii din vechime. După cum se ştie, regii şi potentaţii din vechime s-au îngrijit exagerat de mult de imaginea lor publică, excelând prin folosirea unor veşminte somptuoase şi a unor obiecte de putere, orecum coroane, sceptre etc. Mai mult decât atât, încă de la faraonii egipteni şi regii asirieni, potentaţii mai mult sau mai puţin regali au folosit din abundenţă farduri, rimeluri, peruci etc> cu toate că toţi au fost bărbaţi. Se pare că primii care au folosit fardurile n-au fost femeile, ci bărbaţii înstăriţi. Cauza pare să rezide în faptul că bărbaţii respectivi au ajuns la tronul domniei sau la alte demnităţi sociale, politice sau economice prin puterea intrigilor, a trădării şi a crimei - într-un cuvânt, s-au însoţit cu Cel rău. Dacă analizăm doar înfăţişările hieratice ale faraonilor egipteni, nu putem să nu remarcăm grija de a purta mereu, chiar şi după moarte, însemnele domniei, în special tiara sau coroana, precum şi folosirea excesivă a fardurilor, care le puneau în evidenţă capul, ochii, nasul şi gura. Trebuie ţinut cont de faptul că Regii cei buni din vechime nu aveau nevoie de aşa ceva: ei aveau o luminozitate specială a ochilor şi un fel de nimb străveziu deasupra capului. Când a dispărut nimbul la succesorii lor, care au devenit regi prin intrigă, trădare sau crimă, a apărut necesitatea folosirii unor substitute: coroana regală ori sceptrul, care să indice supuşilor cu cine au de-a face, în lipsa caracteristicilor fiinţiale de bază. Fără coroană şi fără sceptru, orice rege devine cerşetor; cu sceptru şi coroană orice cerşetor devine rege. Toţi regii şi conducătorii politici, a căror dominaţie are la bază antisunetul, antimirosul şi antilumina, sunt susţinuţi în mod artificial prin însemne exterioare şi prin procedee de înfrumusţare. Datorită pornirilor criminale, este de presupus că fizionomiile Regilor celor răi s-au urâţit - bruta din ei a început să fie exprimată (reflectată) la nivelul chipului. în consecinţă, au avut nevoie de o înfrumuseţare exterioară: vorba mieroasă, în spatele căreia se ascundea intriga (sunetul fals), parfumurile care să le mascheze intenţiile şi impulsurile criminale de la nivelul activităţilor motorii (mirosul fals) şi o fizionomie Prefăcută, acoperită cu farduri, rimeluri, peruci şi coroane (lumina falsă). în acest caz, Cartea lui Enoch a avut perfectă dreptate atunci când a pus arta înfrumuseţării pe acelaşi plan cu ştiinţa războiului, a metalurgiei şi cu tainele vrăjitoriei. Fără ele, Regii C£i răi nu ar fi. fost capabili să câştige bătălia.
Cele trei forme ale răului - intriga, trădarea şi asasinatul -, reprezintă contrapărţile întunecate ale sacrificiului de sunet, ale sacrificiului de miros şi ale sacrificiului de lumină. Intriga este forma denaturată (bolnavă) a sunetului bun: sunetul bun este rostirea adevărului. Trădarea este forma denaturată a mirosului bun; mirosul bun este acţiunea dreaptă, în acord cu legile cosmosului, cu Firea lucrurilor. Crima este forma denaturată (opusă) a continuităţii creaţiei lui Dumnezeu. Datorită faptului că, prin crimă, se produce discontinuitatea unei forme materiale, care este lumină cristalizată (energie condensată), se poate spune că, crima este forma denaturată a luminii. Crima presupune aducerea întunericului absolut în lumea materială. Despre intrigă, ca formă bolnavă a folosirii sunetului, lucrurile sunt clare. Orice minciună înseamnă denaturarea sunetului adevărat. Lucrurile sunt ceva mai complicate în ceea ce priveşte mirosul fals şi, mai ales, în ceea ce priveşte lumina falsă, astfel că vom face o scurtă analiză în ceea ce priveşte formele lor de manifestare. Mirosul transfizic, ca principiu cosmic, este sursa activităţii motorii fizice din lumea materială. De aceea, în cele din urmă, orice acţiune motorie îndeplinită de un om are drept efect apariţia unui miros fizic specific. în urma faptelor unui om (privite strict ca acţiuni motorii), trupul material acumulează un miros transfizic, care se reflectă prin mirosul de sudoare. Oamenii curaţi sufleteşte au un miros plăcut chiar şi când asudă. De exemplu, copii mici au un miros plăcut chiar şi atunci când sunt transpiraţi. în schimb, oamenii care făptuiesc acte în dezacord cu Ordinea cosmică au în mod constant un miros neplăcut, care se simte chiar şi imediat după ce se îmbăiază. Acest miros are o sursă transfizică, fiind generat de corpul sufletului, dar el este eliminat prin porii corpului fizic, sub formă de sudoare. Trupurile protopărinţilor Adam şi Eva au emis în mod permanent mirosuri florale plăcute, datorită faptului că au trăit în acord cu natura. Se spune că, în momentul în care oamenii au devenit din se în ce mai răi, au apărat parfumurile, care au tocmai rolul de a camtifia ceea ce este omul în interior. Acelaşi lucru se poate spune despre lumină - care este materie cristalizată. Opusul sacrificiului de lumină este asasinatul. Asasinatul presupune eliminarea unui om - a luminii sale, care este cristalizată în materia trupului. în urma săvârşirii unor fapte aflate în dezacord cu Ordinea cosmică, trupurile şi fizionomiile oamenilor se crispează şi îşi pierd strălucirea (luminozitatea) iniţială. Ele nu mai sunt alimentate corespunzător cu energie luminoasă, suferind influenţele energetice nefaste ale Celui rău. Prin emiterea energiilor pharismah şi prin comiterea faptelor aflate în afara Ordinii cosmice, trupurile şi fizionomiile oamenilor îmbătrânesc înainte de vreme; de aceea, pe măsură ce păcătuiesc, oamenii îmbătrânesc mai repede. Păcătuind, oamenii nu mai sunt vii. In condiţiile în care un trup îmbătrâneşte înainte de vreme, el trebuie susţinut printr-o pseudolumină - printr-o lumină falsă sau printr-o imagine falsă - care este opusă celei adevărate. Imaginea falsă, care a fost şi este ceea ce noi numim moda (fashion), prespune recompunerea trupului sau a fizionomiei prin rimeluri, farduri, vopseluri, gene şi păr false, implanturi de silicon sau operaţii estetice. în acest context, una din vechile cărţi sacre al umanităţii, Cartea lui Enoch, afirmă că o parte din îngerii căzuţi de pe vremea sa, al căror scop pare să fi fost civilizarea, au fost acuzaţi că au dezvăluit oamenilor, pe lângă tainele vrăjitoriei şi
ale metalurgiei prin care se produc arme, şi arta folosirii fardurilor şi rimelurilor. Aceasta constituie o punere foarte stranie la acelaşi numitor comun a unor activităţi omeneşti aparent incompatibile: ştiinţa războiului şi a metalurgiei prin care sunt produse arme, tainele vrăjitoriei şi arta înfrumuseţării prin farduri, rimeluri etc. Despre tainele războiului şi ale vrăjitoriei, lucrurile sunt suficient de clare. Cum rămâne însă cu arta înfumuseţării, care a fost pusă pe acelaşi plan cu ele, în condiţiile în care, după cum ştie toată lumea, este total inofensivă ? Cui îi este frică de arta înfrumuseţării, de rimeluri, farduri, peruci sau meşe false ? Rezolvarea acestei enigme nu este prea complicată şi poate fi urmărită de-a lungul istoriei umanităţii, prin analizarea înfăţişării prin care erau prezentaţi regii şi potentaţii din vechime. După cum se ştie, regii şi potentaţii din vechime s-au îngrijit exagerat de mult de imaginea lor publică, excelând prin folosirea unor veşminte somptuoase şi a unor obiecte de putere, orecum coroane, sceptre etc. Mai mult decât atât, încă de la faraonii egipteni şi regii asirieni, potentaţii mai mult sau mai puţin regali au folosit din abundenţă farduri, rimeluri, peruci etc> cu toate că toţi au fost bărbaţi. Se pare că primii care au folosit fardurile n-au fost femeile, ci bărbaţii înstăriţi. Cauza pare să rezide în faptul că bărbaţii respectivi au ajuns la tronul domniei sau la alte demnităţi sociale, politice sau economice prin puterea intrigilor, a trădării şi a crimei - într-un cuvânt, s-au însoţit cu Cel rău. Dacă analizăm doar înfăţişările hieratice ale faraonilor egipteni, nu putem să nu remarcăm grija de a purta mereu, chiar şi după moarte, însemnele domniei, în special tiara sau coroana, precum şi folosirea excesivă a fardurilor, care le puneau în evidenţă capul, ochii, nasul şi gura. Trebuie ţinut cont de faptul că Regii cei buni din vechime nu aveau nevoie de aşa ceva: ei aveau o luminozitate specială a ochilor şi un fel de nimb străveziu deasupra capului. Când a dispărut nimbul la succesorii lor, care au devenit regi prin intrigă, trădare sau crimă, a apărut necesitatea folosirii unor substitute: coroana regală ori sceptrul, care să indice supuşilor cu cine au de-a face, în lipsa caracteristicilor fiinţiale de bază. Fără coroană şi fără sceptru, orice rege devine cerşetor; cu sceptru şi coroană orice cerşetor devine rege. Toţi regii şi conducătorii politici, a căror dominaţie are la bază antisunetul, antimirosul şi antilumina, sunt susţinuţi în mod artificial prin însemne exterioare şi prin procedee de înfrumusţare. Datorită pornirilor criminale, este de presupus că fizionomiile Regilor celor răi s-au urâţit - bruta din ei a început să fie exprimată (reflectată) la nivelul chipului. în consecinţă, au avut nevoie de o înfrumuseţare exterioară: vorba mieroasă, în spatele căreia se ascundea intriga (sunetul fals), parfumurile care să le mascheze intenţiile şi impulsurile criminale de la nivelul activităţilor motorii (mirosul fals) şi o fizionomie Prefăcută, acoperită cu farduri, rimeluri, peruci şi coroane (lumina falsă). în acest caz, Cartea lui Enoch a avut perfectă dreptate atunci când a pus arta înfrumuseţării pe acelaşi plan cu ştiinţa războiului, a metalurgiei şi cu tainele vrăjitoriei. Fără ele, Regii C£i răi nu ar fi. fost capabili să câştige bătălia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.