Coborând pe-o rază
Modul în care se manifestau fiinţele întunecate în cadrul ritualurilor din cămara sacră a templelor este un exemplu elocvent cu privire la ceea ce s-a petrecut, de fapt, pe scară largă, în antichitatea cunoscută de istoriografia modernă. Mai întâi, marele preot al templului pregătea "terenul". Chemarea unei fiinţe Lorehh, Dree sau a unui Primordial întunecat ("zeii") presupunea, invariabil, jerta de sânge -uciderea unor prizonieri de război. Jertfele erau făcute personal de către marele preot, cu propriile sale mâni. Sângele celor ucişi trebuia să se scurgă pe altarul de piatră şi, mai ales, pe efigia zeului. Un zeu luciferic nu poate fi chemat decât prin uciderea multor oameni, în condiţiile scurgerii sângelui acestora pe efigia sa. Cu cât erau ucişi mai mulţi oameni, cu atât probabilitatea de manifestare a zeului era mai mare. în zilele sale "faste", preotul unui templu putea ucide zeci sau chiar sute de oameni - cel mai adesea, prizonieri de război. Uneori, după bătălii sângeroase, când prizonierii de război erau foarte mulţi, preotul templului avea foarte mult de muncit; existau cazuri în care preotul ucigaş secreta nu sudoare, ci sânge. Momentele măcelului erau alese cu multă atenţie. Era necesară emiterea unor pharismah de ucidere cât mai puternice, pentru a-1 "mişca" pe zeu - de fapt, pentru a-i netezi coborârea din "ceruri". Imediat ce erau ucişi prizonierii de război,
preotul templului se prezenta în faţa altarului şi îl invoca pe zeul luciferic prin sunete (psalmodierea cuvintelor sau textelor), prin mirosuri (mirosuri odorante) şi prin lumini (făclii). în tot acest răstimp, preotul emitea energii pharismah de ucidere. De la preot, energiile pharismah erau atrase de mama tuturor întunecimilor, nucleul întunecat al pământului, iar de acolo erau absorbite în haos, unde-1 făceau atent pe "măreţul" zeu că momentul mult aşteptat se apropie. Când raza de creaţie era complet formată, zeul însuşi, cu curtea sa, pătrundea din haos în cosmos. Zeul nu putea pătrunde în cosmos decât dinspre Periferie. Acea periferie era situată undeva pe întinderea cosmosului material. Procesul este identic cu cel al întrupării unui om din haos sau din iad. La fel ca un om atras la întrupare din haos sau din iad, zeul luciferic venea în lumea materială de-a lungul razei de creaţie. Datorită faptului că raza de creaţie intersecta planu] material într-o stea, exista convingerea că zeul vine din stele. De aceea, în antichitate, stelele au primit nume de zei. După cum s-a menţionat, o rază de creaţie se formează în patru mari etape. în prima etapă, energia pharismah pleacă din inima omului şi este absorbită de nucleul întunecat al pământului. în a doua etapă, din nucleul întunecat al pământului raza este atrasă în haos, care este situat în afara Oceanului de Lumină. în această etapă, energia pharismah se transformă într-o rază de creaţie propriu-zisă. A treia etapă presupune conexiunea energiei pharismah cu Cel rău şi reacţia acestuia. Cel rău revine în Oceanul de Lumină, la nivelul cosmosului material, dar pentru a ajunge la emitent trebuie să facă un ocol pe la periferia cosmosului. Poarta de intrare situată la periferia cosmosului este, de fapt, o stea. A patra etapă presupune închiderea circuitului la nivelul cuantic material. între steaua respectivă şi nucleul întunecat al pământului se formează o linie de energie, care reprezintă aspectul manifestat al razei de creaţie. Fiinţa întunecată - "zeul" - pătrunde astfel în planul cuantic material venind din stele. Oamenii din lumea materială care participau la acest tip de ritual în temple - preoţii, iniţiaţii şi neofiţii - erau convinşi de faptul că zeul lor vine din stele, dar această concepţie nu avea accepţiunea pe care, astăzi, unii comentatori o atribuie acestui eveniment. Dacă vreun comentator le-ar fi spus oamenilor din acea perioadă, că zeul lor vine din stele cu o navă extraplanetarâ sau cu o navetă spaţială, probabil că ar fi avut aceeaşi soartă ca şi prizonierii de război din acele vremuri. Nu era vorba despre aşa ceva, după cum nu este vorba nici la oamenii care se întrupează direct din haos. Raza de creaţie are doar rolul de a asigura conexiunea cu haosul, iar pătrunderea zeului în planul cuantic material se putea realiza doar printr-o stea. în momentul culminat al ceremoniei de invocare, desfăşurată de marele preot în camera sacră a templului, fiinţa iuciferică - indiferent dacă era un Lorehh, un Dree sau un Primordial al întunericului - se manifesta de-a lungul razei de creaţie. Raza intersecta pământul chiar în camera sacră din templu» într-un loc ce corespunde altarului de astăzi. în altar se forma o imensă perdea energetică de abur, ceaţă şi fum. Apoi, totul se strălumina şi marele preot, împreună cu cei prezenţi, observau în perdeaua ceţoasă chiar steaua respectivă, care reprezenta poarta de intrare pentru fiinţa Iuciferică. în perdea se forma chiar imaginea stelei, aşa cum se prezenta în momentul respectiv, nu aşa cum se observă de pe pământ, în condiţiile în care luminii îi trebuie mii de ani-lumină pentru a ajunge la privitor - ceea ce, din punct de vedere ştiinţific, este inacceptabil. Preotul vedea steaua ca şi cum s-ar fi aflat lângă ea - chiar atunci, în momentul ritualului. Imaginea pe care o privea preotul luciferic şi asociaţii săi este, probabil, identică cu cea a unui om din ziua de astăzi care se află la cinematograf, în faţa pânzei de proiecţie. Privitorii vedeau în perdeaua energetică o lumină depărtată, ce se mărea din ce în ce mai mult, până ce ocupa întregul spectru perceptiv, în scurt timp, lumina devenea atât de puternică, încât toţi cei prezenţi erau paralizaţi de o frică mistică. Se prosternau cu teamă în faţa zeului, care, în sfârşit, îşi făcea apariţia. De fapt, zeul se afla încă în haos, dincolo de Oceanul de Lumină, dar el era atras prin poarta numită de noi stea. Zeul venea doar ca amintire - o amintire a trecutului -, care era foarte depărtată de timpul oamenilor şi, cu atât mai mult, de timpul lui Dumnezeu, prezentul continuu. Zeul, care era mort, venea din trecut ca putere mică, pentru a învia în prezentul oamenilor, care constituiau puterea mare.
între oamenii ce participau la acel eveniment şi zeu nu era, aşadar, o diferenţă de spaţiu, ci de timp. Zeul nu călătorea prin spaţiu; nu străbătea, cum credem noi astăzi, oceane de spaţiu sideral, ci străbătea oceane de timp. Oricât ar părea de straniu pentru opiniile ştiinţifice actuale, oamenii ce participau la eveniment observau, pur şi simplu, steaua respectivă în perdeaua energetică cu aspectul unui fum. Steaua se mărea din ce în ce mai mult, până ce devenea o lumină uniformă, care le acoperea întregul spaţiu vizual. în acea lumină îl observau pe zeul luciferic - care, cel mai adesea, era un Primordial al întunericului de rang foarte înalt -, care stătea pe un scaun de domnie impunător, aflat pe un Postament înalt, iar pe treptele acestuia se aflau subordonaţii şi partenerii săi - fiinţele Lorehh, Dree, oamenii primordiali mai mici în grad, putere şi tărie, oamenii din sămânţa cea rea etc Toţi aveau ochii fără iris, cu pupile negre. Preotul vorbea direct cu patronul său, cerându-j informaţii şi sfaturi. Zeul poruncea preotului ce să facă în continuare, dar nu putea pătrunde în planul cuantic material. El nu mai putea interfera cu materia, datorită diferenţei de vibraţie energetică. în vremurile de odinioară, zeul luciferic era capabil să atingă pământul fizic - în teritoriul sau în regatul său - , Să rupă o floare sau un fruct, chiar să aibă relaţii sexuale cu fiicele oamenilor care se făcuseră din ce în ce mai frumoase, dar de această dată nu putea decât să dea directive, mai mult sau mai puţin "preţioase", slugilor sale. Pământul - materia, ca aspect generic - se modificase, astfel că zeul nu mai putea interacţiona cu ea. Jerfa oponenţilor răului modificase vibraţia energetică a solului, astfel că penetrarea planului material era imposibilă. Uciderea rituală a prizonierilor de război nu era suficient de puternică pentru a contrabalansa jertfa oponenţilor răului. Dialogul dintre patron şi slugi nu dura prea mult timp, datorită faptului că uciderile rituale ale prizonierilor de război aveau un efect limitat - o sută de prizonieri ucişi permiteau până la un minut de dialog. După ce se încheia dialogul, zeul luciferic era absobit rapid în haos, pe acelaşi traseu pe care venise. în câteva secunde, totul revenea la normal. Steaua dispărea, la fel ca şi perdeaua energetică de ium şi ceaţă. Cu o sclipiere de nebunie în ochi, marele preot se întorcea la populaţia adunată în curtea exterioară a templului şi explica poveţele "înţelepte" ale zeului, care avusese bunăvoinţa să vorbească cu preaplecatele sale slugi.
Modul în care se manifestau fiinţele întunecate în cadrul ritualurilor din cămara sacră a templelor este un exemplu elocvent cu privire la ceea ce s-a petrecut, de fapt, pe scară largă, în antichitatea cunoscută de istoriografia modernă. Mai întâi, marele preot al templului pregătea "terenul". Chemarea unei fiinţe Lorehh, Dree sau a unui Primordial întunecat ("zeii") presupunea, invariabil, jerta de sânge -uciderea unor prizonieri de război. Jertfele erau făcute personal de către marele preot, cu propriile sale mâni. Sângele celor ucişi trebuia să se scurgă pe altarul de piatră şi, mai ales, pe efigia zeului. Un zeu luciferic nu poate fi chemat decât prin uciderea multor oameni, în condiţiile scurgerii sângelui acestora pe efigia sa. Cu cât erau ucişi mai mulţi oameni, cu atât probabilitatea de manifestare a zeului era mai mare. în zilele sale "faste", preotul unui templu putea ucide zeci sau chiar sute de oameni - cel mai adesea, prizonieri de război. Uneori, după bătălii sângeroase, când prizonierii de război erau foarte mulţi, preotul templului avea foarte mult de muncit; existau cazuri în care preotul ucigaş secreta nu sudoare, ci sânge. Momentele măcelului erau alese cu multă atenţie. Era necesară emiterea unor pharismah de ucidere cât mai puternice, pentru a-1 "mişca" pe zeu - de fapt, pentru a-i netezi coborârea din "ceruri". Imediat ce erau ucişi prizonierii de război,
preotul templului se prezenta în faţa altarului şi îl invoca pe zeul luciferic prin sunete (psalmodierea cuvintelor sau textelor), prin mirosuri (mirosuri odorante) şi prin lumini (făclii). în tot acest răstimp, preotul emitea energii pharismah de ucidere. De la preot, energiile pharismah erau atrase de mama tuturor întunecimilor, nucleul întunecat al pământului, iar de acolo erau absorbite în haos, unde-1 făceau atent pe "măreţul" zeu că momentul mult aşteptat se apropie. Când raza de creaţie era complet formată, zeul însuşi, cu curtea sa, pătrundea din haos în cosmos. Zeul nu putea pătrunde în cosmos decât dinspre Periferie. Acea periferie era situată undeva pe întinderea cosmosului material. Procesul este identic cu cel al întrupării unui om din haos sau din iad. La fel ca un om atras la întrupare din haos sau din iad, zeul luciferic venea în lumea materială de-a lungul razei de creaţie. Datorită faptului că raza de creaţie intersecta planu] material într-o stea, exista convingerea că zeul vine din stele. De aceea, în antichitate, stelele au primit nume de zei. După cum s-a menţionat, o rază de creaţie se formează în patru mari etape. în prima etapă, energia pharismah pleacă din inima omului şi este absorbită de nucleul întunecat al pământului. în a doua etapă, din nucleul întunecat al pământului raza este atrasă în haos, care este situat în afara Oceanului de Lumină. în această etapă, energia pharismah se transformă într-o rază de creaţie propriu-zisă. A treia etapă presupune conexiunea energiei pharismah cu Cel rău şi reacţia acestuia. Cel rău revine în Oceanul de Lumină, la nivelul cosmosului material, dar pentru a ajunge la emitent trebuie să facă un ocol pe la periferia cosmosului. Poarta de intrare situată la periferia cosmosului este, de fapt, o stea. A patra etapă presupune închiderea circuitului la nivelul cuantic material. între steaua respectivă şi nucleul întunecat al pământului se formează o linie de energie, care reprezintă aspectul manifestat al razei de creaţie. Fiinţa întunecată - "zeul" - pătrunde astfel în planul cuantic material venind din stele. Oamenii din lumea materială care participau la acest tip de ritual în temple - preoţii, iniţiaţii şi neofiţii - erau convinşi de faptul că zeul lor vine din stele, dar această concepţie nu avea accepţiunea pe care, astăzi, unii comentatori o atribuie acestui eveniment. Dacă vreun comentator le-ar fi spus oamenilor din acea perioadă, că zeul lor vine din stele cu o navă extraplanetarâ sau cu o navetă spaţială, probabil că ar fi avut aceeaşi soartă ca şi prizonierii de război din acele vremuri. Nu era vorba despre aşa ceva, după cum nu este vorba nici la oamenii care se întrupează direct din haos. Raza de creaţie are doar rolul de a asigura conexiunea cu haosul, iar pătrunderea zeului în planul cuantic material se putea realiza doar printr-o stea. în momentul culminat al ceremoniei de invocare, desfăşurată de marele preot în camera sacră a templului, fiinţa iuciferică - indiferent dacă era un Lorehh, un Dree sau un Primordial al întunericului - se manifesta de-a lungul razei de creaţie. Raza intersecta pământul chiar în camera sacră din templu» într-un loc ce corespunde altarului de astăzi. în altar se forma o imensă perdea energetică de abur, ceaţă şi fum. Apoi, totul se strălumina şi marele preot, împreună cu cei prezenţi, observau în perdeaua ceţoasă chiar steaua respectivă, care reprezenta poarta de intrare pentru fiinţa Iuciferică. în perdea se forma chiar imaginea stelei, aşa cum se prezenta în momentul respectiv, nu aşa cum se observă de pe pământ, în condiţiile în care luminii îi trebuie mii de ani-lumină pentru a ajunge la privitor - ceea ce, din punct de vedere ştiinţific, este inacceptabil. Preotul vedea steaua ca şi cum s-ar fi aflat lângă ea - chiar atunci, în momentul ritualului. Imaginea pe care o privea preotul luciferic şi asociaţii săi este, probabil, identică cu cea a unui om din ziua de astăzi care se află la cinematograf, în faţa pânzei de proiecţie. Privitorii vedeau în perdeaua energetică o lumină depărtată, ce se mărea din ce în ce mai mult, până ce ocupa întregul spectru perceptiv, în scurt timp, lumina devenea atât de puternică, încât toţi cei prezenţi erau paralizaţi de o frică mistică. Se prosternau cu teamă în faţa zeului, care, în sfârşit, îşi făcea apariţia. De fapt, zeul se afla încă în haos, dincolo de Oceanul de Lumină, dar el era atras prin poarta numită de noi stea. Zeul venea doar ca amintire - o amintire a trecutului -, care era foarte depărtată de timpul oamenilor şi, cu atât mai mult, de timpul lui Dumnezeu, prezentul continuu. Zeul, care era mort, venea din trecut ca putere mică, pentru a învia în prezentul oamenilor, care constituiau puterea mare.
între oamenii ce participau la acel eveniment şi zeu nu era, aşadar, o diferenţă de spaţiu, ci de timp. Zeul nu călătorea prin spaţiu; nu străbătea, cum credem noi astăzi, oceane de spaţiu sideral, ci străbătea oceane de timp. Oricât ar părea de straniu pentru opiniile ştiinţifice actuale, oamenii ce participau la eveniment observau, pur şi simplu, steaua respectivă în perdeaua energetică cu aspectul unui fum. Steaua se mărea din ce în ce mai mult, până ce devenea o lumină uniformă, care le acoperea întregul spaţiu vizual. în acea lumină îl observau pe zeul luciferic - care, cel mai adesea, era un Primordial al întunericului de rang foarte înalt -, care stătea pe un scaun de domnie impunător, aflat pe un Postament înalt, iar pe treptele acestuia se aflau subordonaţii şi partenerii săi - fiinţele Lorehh, Dree, oamenii primordiali mai mici în grad, putere şi tărie, oamenii din sămânţa cea rea etc Toţi aveau ochii fără iris, cu pupile negre. Preotul vorbea direct cu patronul său, cerându-j informaţii şi sfaturi. Zeul poruncea preotului ce să facă în continuare, dar nu putea pătrunde în planul cuantic material. El nu mai putea interfera cu materia, datorită diferenţei de vibraţie energetică. în vremurile de odinioară, zeul luciferic era capabil să atingă pământul fizic - în teritoriul sau în regatul său - , Să rupă o floare sau un fruct, chiar să aibă relaţii sexuale cu fiicele oamenilor care se făcuseră din ce în ce mai frumoase, dar de această dată nu putea decât să dea directive, mai mult sau mai puţin "preţioase", slugilor sale. Pământul - materia, ca aspect generic - se modificase, astfel că zeul nu mai putea interacţiona cu ea. Jerfa oponenţilor răului modificase vibraţia energetică a solului, astfel că penetrarea planului material era imposibilă. Uciderea rituală a prizonierilor de război nu era suficient de puternică pentru a contrabalansa jertfa oponenţilor răului. Dialogul dintre patron şi slugi nu dura prea mult timp, datorită faptului că uciderile rituale ale prizonierilor de război aveau un efect limitat - o sută de prizonieri ucişi permiteau până la un minut de dialog. După ce se încheia dialogul, zeul luciferic era absobit rapid în haos, pe acelaşi traseu pe care venise. în câteva secunde, totul revenea la normal. Steaua dispărea, la fel ca şi perdeaua energetică de ium şi ceaţă. Cu o sclipiere de nebunie în ochi, marele preot se întorcea la populaţia adunată în curtea exterioară a templului şi explica poveţele "înţelepte" ale zeului, care avusese bunăvoinţa să vorbească cu preaplecatele sale slugi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.