duminică, 18 iunie 2017

Moartea vietii


De-a lungul vieţii, omul se comportă în funcţie de tendinţele sale karmice şi de natura fiinţelor Ashpan cu care intră în rezonanţă aurică.Omul, ca circuit oscilant deschis, potrivit naturii sale, are acei Ashpan cu care se află în rezonanţă şi pe care, în consecinţă, îi merită. Iniţial, dată fiind natura tendinţelor sale şi a fiinţelor Ashpan, omul se manifestă ca atare. Cu timpul, pe măsură ce evoluează, omul renunţă la erorile sale comportamentale - de exemplu, renunţă la minciună, renunţă la a face rău aproapelui, renunţă la acapararea bunurilor altora etc. În momentul în care, pentru prima oară în viaţă, omul învaţă din greşelile sale şi îşi schimbă comportamentul, Ashpan, Cei reîntorşi, obţin răspunsul pe care-l doreau, iar rolul lor se încheie. În momentul în care un Ashpan obţine răspunsul, se dezactivează, adică dispare din aură, iar omul se eliberează de un viciu sau de o caracteristică negativă. Trupul fizic este constituit în funcţie de corpurile aurice derivate - corpurile astral, emoţional, mental intelectiv etc -, iar nu invers, astfel că, în momentul în care are loc o dezactivare a unui Ashpan, corpul material suferă anumite transformări. După eliberarea unui Ashpan, atomii corpului material devin mai diluaţi (ca miros, culoare, sunet), dar şi mai puţini. Efectul este uimitor: corpul material îmbătrâneşte. Astfel, îmbătrânirea şi, în final, moartea, sunt rezultatul direct al evoluţiei omului, dar şi al eliberării fiinţelor Ashpan, Cei reîntorşi. Fiecare dintre structurile energetico-informaţionale ale omului există datorită faptului că este alimentată din planul său cuantic. Spiritul este susţinut, moment de moment, de către Dumnezeu, Creatorul său. Din acest motiv, spiritul nu îmbătrâneşte niciodată. Este evident că nici corpul duh nu îmbătrâneşte: corpul duh este hrănit de spirit prin intermediul chakrelor-atribut. Desigur, corpul duh obţine energia modulată informaţional şi din propriul său plan cuantic. Nici sufletul nu poate îmbătrâni, fiind susţinut energetico-informaţional de către spiritul omului. Sămânţa sufletului nu este decât proiecţia, pentru o singură existenţă, a spiritului, iar corpul sufletului este un corp duh pentru o singură existenţă. Toate aceste elemente componente ale fiinţei umane sunt anentropice (sau negentropice); ele sunt susţinute, moment de moment, de o energie superioară. Această energie provine direct de la Dumnezeu, prin intermediul spiritului. În schimb, trupul material este supus entropiei universale datorită faptului că îşi are sursa energetică la nivelul corpurilor aurice derivate. Sursa existenţei trupului material trebuie astfel căutată la nivelul corpului astral, a corpului emoţional, a corpului mental intelectiv etc. Corpurile aurice derivate ale omului sunt, în fond, emisiile spirituale ale Ashpan. Când este eliberat un Ashpan, trupul material îmbătrâneşte întrucât sursa menţinerii în viaţă a corpului material sunt chiar Ashpan, Cei reîntorşi. Astfel, departe de a fi doar o combinaţie între nucleele unor substanţe chimice, esenţa vieţii fizice, atât de căutată de savanţii ultimilor secole, are la bază emisiile spirituale ale fiinţelor Ashpan lipite prin sintonie de aura omului. Celelalte energii fizice precum apa, aerul, pământul, focul, la fel ca şi energiile transfizice prana, apana, udana, qi etc, sunt doar elemente ce menţin dinamismul a ceva ce preexistă, a ceva ce este situat în profunzime. În consecinţă, îmbătrânirea şi moartea sunt efectul desprinderii fiinţelor Ashpan, care se eliberează (şi la propriu şi la figurat), eliberând în acelaşi timp omul.Dar, în definiv, ce este corpul fizic? Corpul fizic este pământ, adică suma celor cinci elemente materiale. Ce este un atom ? Nimic altceva decât sfere luminoase încărcate pozitiv şi negativ, adică Doi-într-Unul: Hali Shi Than. Corpul fizic al omului este format din elementele chimice răspândite în tot cosmosul. Într-un fel, şi elementele chimice din care este constituit corpul fizic şi, implicit, lumea materială sunt, la rândul lor, particule din corpurile unor fiinţe cosmice de mare anvergură.Pentru a înţelege ce înseamnă cu adevărat elementele chimice, care sunt cărămizile de bază din care este constituită lumea materială, trebuie să ne amintim modul în care a apărut cosmosul material; să ne amintim faptul că cei doi Îngeri Puri care s-au răzvrătit la începuturi - care sunt Unul: Hall-shi-than - au rămas în centrul Perferului, în centrul Hetitetului, dar şi al Hazurethului, înţelegem astfel că materia, Pământul ca glob material, reprezintă "corpul" acestor doi Îngeri Puri, care s-au răzvrătit. Şi ce poate să însemne materia, adică aspectul mineral, altceva decât o formă de manifestare a celor doi Îngeri Puri rebeli ? Trebuie remarcat cu luciditate că tot ce, la om, ţine de aspectul "mineral" al lumii, de "ţărână" cum se mai spune, nu reprezintă decât "trupul" universului construit de cei doi Îngeri Puri, care s-au opus planului divin. Rezultatul direct al revoltei din ceruri a fost apariţia lumii materiale, care - după cum se afirmă în lumea eterică - nu figura în planul iniţial al Creatorului şi Domnului acestei lumi, IŞŞ. Dacă am corela informaţiile spirituale cu informaţiile ştiinţei moderne, natura aspectului material al cosmosului ne-ar apărea într-o altă lumină. Există astăzi o teorie ştiinţifică despre deviaţia spre roşu a tuturor corpurilor cosmice. Privite prin telescop, toate corpurile cosmice par a se îndepărta de Pământ cu o viteză proporţională cu distanţa până la ele. Corpurile cosmice - galaxii, nori de galaxii, metagalaxii etc - au tendinţa de a-şi mări viteza, deci de a se deplasa spre roşu cu cât se îndepărtează de Pământ, punctul fix în care află observatorul. Unii savanţi au contestat o astfel de teorie bazată totuşi pe date măsurabile, refuzând să ia în calcul implicaţiile. Nu de altceva, dar principala consecinţă a unei astfel de teorii n-ar fi decât cea afirmată, cândva, de vechii astronomii ai antichităţii, în frunte cu Ptolemeu: Pământul se află în centrul universului, iar creaţia cosmosului s-a produs în locul unde se află Pământul material. Ceea ce, din punct de vedere ştiinţific pare o erezie... Informaţiile primite din lumea eterică lasă să se înţeleagă faptul că Pământul material se află în mijlocul vechiului Perfer, iar Perferul a fost clădit chiar în locul în care cei doi Îngeri puri, care sunt Unul, şi-au clădit "imperiul", adică cosmosul material. Dar, aceasta este deja o altă problemă...     
Revenind la problema modului în care se manifestă fiinţele Ashpan, se poate remarca faptul că, în funcţie de nivelul său evolutiv, omul are acei Ashpan cu care este în consonanţă energetică, iar la nivelul aurei sale se manifestă culorile corespondente. Să spunem că, pe timpul unei vieţi în lumea materială, omului i se dau 600 de Ashpan. Într-o singură viaţă, omul poate conştientiza cel mult 100 de Ashpan. Omul trebuie să conştientizeze erorile de comportament şi să elibereze fiinţele Ashpan. Oameni şi Ashpan sunt astfel puşi în aceeeaşi barcă, iar efortul lor constă în conştientizarea comună a problemelor existenţiale. Astăzi, toată lumea vorbeşte despre karma, dar nu poate preciza ce înseamnă ea, după cum nu poate identifica cauza evenimentelor neplăcute sau dramatice ale existenţei cotidiene. Omul, pentru a-şi conştientiza erorile, dar şi pentru a elibera fiinţele Ashpan, eliberându-se totodată pe sine, trece prin evenimente karmice dramatice: boli, accidente, conflicte. Instanţele cosmice pun în faţa omului acele evenimente cu care omul este în acord energetic; trecând prin experienţe de viaţă dramatice, atât omul cât şi Ashpan învaţă în comun o lecţie de viaţă. Omul învaţă împreună cu Ashpan. În momentul în care omul trece printr-un eveniment karmic dramatic - conflict, boală, accident - generat chiar din propriile sale erori, învaţă o lecţie de viaţă. La rândul lor, Ashpan se desprind cu lecţia învăţată. Atât ei, cât şi omul pot merge mai departe. Lipsit de un Ashpan, omul evoluează - ca sunet, miros şi culoare. Există autori care afirmă că viaţa omului poate fi împărţită în cicluri de viaţă; după unii există cicluri de 7 ani, iar după alţii există cicluri de 9 ani. Teoria ciclurilor este corectă, dacă se înţelege ca "tendinţe" şi ca "disponibilităţi", iar nu ca "necesităţi" sau "fatalităţi". Etapele vieţii unui om nu pot fi socotite doar în funcţie de cicluri de viaţă socotite arbitrar sau în funcţie de curgerea anilor, ci şi în funcţie de fiinţele Ashpan şi de lecţiile de viaţă însuşite.     Astfel, în decursul anilor, prin conştientizare, din 600 de Ashpan, omul rămâne cu 599, apoi cu 598 apoi cu 597 şi aşa mai departe. Să spunem că, la sfârşitul vieţii, omul rămâne doar cu 500 de Ashpan. La moartea omului, cei 500 de Ashpan se retrag, dar se vor prezenta iarăşi când omul se va reîncarna în lumea materială, pentru a învăţa împreună; treptat, ei se vor elibera, de-a lungul încarnărilor omului. La rândul său, omul se va mântui. Când nu va mai fi împovărat cu emisiile energetico-informaţionale ale fiinţelor Ashpan, iar aura sa va deveni strălucitoare, omul se va mântui.     
Pe măsură ce Ashpan se împuţinează şi lecţiile de viaţă sunt însuşite, omul nu mai este alimentat auric şi, în consecinţă, îmbătrâneşte. Pe măsura eliminării fiinţelor Ashpan, aura exterioară nu mai este în acord energetic cu trupul material şi apare o diferenţă de potenţial. Aceasta duce la deformarea trupului material - a luminozităţii, culorii, sunetului şi mirosului - iar acest proces poartă numele de îmbătrânire.Experienţele esenţiale ale fiinţelor Ashpan, Cei reîntorşi, sunt Viaţa - naşterea în păcat şi experimentarea răului - şi moartea trupului material, adică Moartea Vieţii pe care nea "oferit-o" cândva Hali Shi Than. Se vorbeşte adesea despre morală şi despre evoluţia moralei de-a lungul timpului. După cum se poate constata cu uşurinţă, în ziua de astăzi se pune mare accent pe Drept şi pe aplicarea Legilor omeneşti - ca reflectare directă a Legilor cosmice şi a Ordinii divine. Omul este obligat să se "socializeze", iar orice derogare de la Lege aduce cu sine efecte punitive. Dintr-un punct de vedere raportat strict la structura aurică a fiinţei umane, morala înseamnă evoluţia corpului duh şi a sufletului, precum şi manifestarea plenară a spiritului în trup material; totodată, înseamnă şi evoluţia fiinţelor Ashpan. 
Înainte de apariţia celor mai vechi coduri de legi - înaintea aparţiei Codului lui Hammurabi sau înaintea apariţiei Dreptului roman, care a constituit prima formă de organizare juridică ce se aplica cetăţeanului, deci omului care vieţuia într-o comunitate -, oamenii se bazau doar pe legile nescrise, care erau reflectarea Ordinii cosmic-divine. Deşi Legile nescrise au fost transmise generaţii de-a rândul prin intermediul Cărţilor sacre - legile de conduită erau interpretate drept Porunci ale Zeilor -, oamenii le-au cam uitat. Dacă, în urmă cu 5000 de ani, viaţa unui individ nu avea prea mare importanţă, căci fiinţa umană putea fi vândută sau cumpărată în schimbul unei căruţe noi şi a unei perechi de cai costelivi, iar organizarea societăţilor antice a fost tocmai reflectarea moralei existente în acea perioadă, astăzi lucrurile par a sta diferit. Deşi, în ziua de astăzi, comerţul cu sclavi sub forma prostituţiei şi a traficului de carne vie sau de organe este încă un atribut al fiinţelor umane decăzute - aflate sub influenţa fiinţelor luciferice - aplicarea Legilor, ca reflectare a Ordinii divine, încearcă să protejeze fiinţa umană. Prin intermediul oamenilor cu corpuri duh evoluate, care înţeleg să-şi respecte şi săşi iubească semenii, Ashpan, Cei reintorşi, ajung treptat la înţelegerea erorii lor fundamentale: ruperea de Dumnezeu. Prin oameni, Ashpan încep să înţeleagă Lucrarea lui Dumnezeu şi să conştientizeze eroarea pe care au făcut-o. Atât oamenii, cât şi Ashpan se ridică, încetul cu încetul, către cunoaşterea Lucrării lui Dumnezeu şi, implicit, ajută la întoarcerea tuturor la starea iniţială, din care au căzut, cândva, la începutul creaţiei.Astăzi, oamenii sunt încă egoişti şi individualişti - calităţi luciferice prin excelenţă; va veni însă un timp în care oamenii nu vor mai suporta răul şi pe cei care-l produc. Dacă astăzi, pe stradă, oamenii încă se uită apatici la un răufăcător cum jefuieşte o bătrână, în viitor, nici un tâlhar nu va mai avea curajul să facă acest lucru. Aceasta se va datora atât nivelului de moralitate al oamenilor, reflectat la nivelul corpului duh, cât şi imboldurilor fiinţelor Ashpan. În viitor, atât oamenii, cât şi Ashpan, care stau cu "chirie", vor fi din ce în ce mai evoluaţi, astfel încât cei care vor încalcă legile vor fi aspru pedepsiţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.