duminică, 25 iunie 2017

Un tramvai numit...dorinta




În momentul întâlnirii a două persoane, care stau una lângă alta mai mult de un minut, aurele lor se contopesc, formând formaţiuni înalt vibratorii, care emit la rândul lor culori, sunete, mirosuri specifice, în funcţie de natura relaţiei dintre ele. Aceste formaţiuni înalt vibratorii indică cu precizie natura relaţiei dintre cele două persoane. În cazul în care una dintre cele două persoane minte sau caută să înşele, formaţiunile energetice capătă culori întunecate: gri, maron închis sau negru, de diferite nuanţe şi străluciri. Gelozia se manifestă printr-o nuanţă de negru, lăcomia printr-o nuanţă de gri, plăcerea de a manipula sau de a păcăli se manifestă prin culoarea maron, iar mândria se manifestă printr-o nuanţă rezultată din amestecul culorii maron cu negru.Dacă persoanele care se întâlnesc sunt "normale", iar relaţiile dintre ele pot fi încadrate în categoria fair play, se produce o compatibilitate aurică; concomitent, se realizează o aureolă comună, de forma unei inimi sau a unui glob terestru luminos, frumos colorat, bombat la capete. Aceeaşi structură aurică comună se înfiripă şi în momentul în care, la nivelul corpului duh sau la nivelul sufletului, între doi parteneri de sex opus apare o compatibilitate de sunet şi, respectiv, de miros. Această structură aurică comună, ce seamănă cu un con, cu vîrful în sus şi cu baza scobită, în formă de inimă, care acoperă ca o cupolă ambii parteneri se formează şi în cazul în care există o compatibilitate emoţională, astrală sau mentală. Această structură comună în formă de inimă apare şi atunci când cei doi doi parteneri se comportă în conformitate cu Firea lucrurilor - Ordinea cosmică - şi trăiesc în adevăr. Inima este forma arhetipală a structurii aurice a primului om care a apărut în corp duh (nu este vorba despre Adam material, ci despre Shantiah), dar şi forma arhetipală aurică în care se manifestă fiinţele angelice din categoria Fiilor Luminii.  O structură aurică comună în formă de inimă apare şi în momentul oficierii căsătoriei religioase (este, desigur, vorba despre căsătoria a două persoane de sex opus). În urma oficierii căsătoriei religioase, structura aurică comună de forma unei inimi dobândeşte culoarea trandafirie. În cazul în care femeia este mai în vârstă decât soţul, această structură aurică de forma unei inimi are culoarea verde foarte deschis.Formarea prin intermediul ceremoniei religioase a cupolei aurice comune reprezintă ceea ce Biserica creştină numeşte sfânta taină a căsătoriei.Întotdeauna, structura în formă de inimă se realizează prin intermediul femeii. Structură aurică comună în formă de inimă durează până când femeia minte pentru prima dată prin intermediul vocii. Întrucât această structură aurică se formează numai prin intermediul femeii, dispare tot prin intermediul femeii. O dată pierdută prin rostirea cu voce tare a unui neadevăr, această structură nu mai apare niciodată. Se întâmplă adesea ca această structură să dispară chiar în ziua căsătoriei, uneori în prima oră de după căsătorie. Prima minciună spusă înseamnă, de fapt, ieşirea dintr-o umbrelă protectoare unică, care ar fi adus multă fericire unui cuplu. În cadrul unor relaţii corecte, în timp, cupolă aurică comună în formă de inimă ce se formează între soţi dobândeşte un caracter permanent. Totuşi, este evident că viaţa nu este roz pentru nimeni şi că, în cadrul unei relaţii de lungă durată, apar deseori disfuncţii. Toate disfuncţiile creează scurt-circuite energetice, care deformează cupola aurică comună. Unul dintre soţi devine întotdeauna element pasiv, iar celălalt element activ. Unul este mai puternic, altul este mai slab. Întotdeauna, unul dintre ei suferă mai mult decât celălalt. Acel... tramvai numit dorinţă, care opreşte în toate staţiile umane, reprezintă principalul motiv al acumulării noxelor aurice negative şi al distrugerii comuniunii realizată prin cupolă aurică comună în formă de inimă. Toate sentimentele şi gândurile oamenilor, toate dorinţele, conştientizate sau nu, refulate sau nu - ură, invidie, duşmănie, mândrie -, se reflectă auric prin pete închise ce pătează cupola aurică comună în formă de inimă.Cununia religioasă a unui cuplu este un eveniment important nu numai în planul social. Dincolo de aspectele strict sociale, cununia religioasă implică, pe lângă formarea cupolei în formă de inimioară, echilibrarea karmei celor doi parteneri după principiul complementarităţii Putere mare-Putere mică sau Thent Thint 3 Si Bemol (descris în cartea Omul în afara trupului). La fel ca toate celelalte evenimente importante din viaţa oamenilor, cununia religioasă necesită o ceremonie specială în lumea eterică. Ceremonia din lumea eterică se desfăşoară paralel cu cea desfăşurată în bisericile creştine din lumea materială. În lumea eterică, cununia religioasă are parte de o participare destul de restrânsă, dar foarte aleasă. La ceremonia religioasă a căsătoriei, în lumea eterică, participă Iisus Hristos, Îngerul Gabriel, Îngerii Veghetori ai fiecăruia dintre cei doi miri, Şefii de plan - Fetiţele-Puteri - şi spiritele naturii legaţi de ei. În faţa şi în spatele cuplului apar alte două fiinţe angelice cu înfăţişare feminină, care-i însoţesc pe miri în toată perioada ritualului. Cele două fiinţe feminine au un aspect asemănător zânelor; ele sunt purtate în lectici şi însoţite de un numeros alai format de spirite ale naturii care aruncă flori din coşuleţe în jurul mirilor. De-a lungul căsniciei, cele două fiinţe angelice feminine apar în cele mai dificile momente ale cuplului. De aceea, pe drept cuvânt, ele pot fi numite "Stăpânele casei".Ritualul care se desfăşoară în lumea eterică este, oarecum, asemănător căsătoriilor din Evul Mediu, de la marile curţi regale. În momentul căsătoriei, imediat după cei doi soţi spun "DA" în faţa preotului, se produce la ambii parteneri activarea petalelor unor chakre, care până atunci erau în stare latentă - petalele echivalente atributului de soţ sau de soţie.Imediat după ce spun "DA" în faţa preotului, aurele individuale se unesc, formându- se aura comună în formă de inimioară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.