Influenta mediului natural 2

Dintre toate formele de relief, câmpia are rezonanţa energetico-informaţională cea mai joasă. Fiind elementul natural situat la cea mai mică altitudine, câmpiile se încarcă mereu cu noxe aurice provenite de la oameni, ajungând uneori să se comporte ca o oglindă şi să reflecte razele solare. Noxele provenite de la oameni formează, adesea, o pâclă deasă. Uneori, pâcla formată din noxele provenite de la oameni este atât de compactă încât, la nivelul eteric sau infraeteric, împiedică lumina să pătrundă în sol. Factorii poluanţi rezultaţi din activitatea umană, în special cei proveniţi de la marile fabrici, infestează câmpiile, care nu mai produc roade în cantităţi îndestulătoare. Pe timpul iernii, activitatea spiritelor naturii este redusă, astfel că influenţele dăunătoare asupra mediului se răsfrâng cu putere asupra oamenilor. Pe timpul iernii, când natura este în adormire, influenţele dăunătoare au o acţiune puternică asupra aurei umane, în special asupra plaselor aurice ce separă corpurile aurei, producând bronşite, răceli şi gripe. În schimb, pe timpul verii, activitatea spiritelor naturii este laborioasă. Dacă, pe timpul iernii, nu se mai observă structurile aurice ale vegetaţiei, pe timpul verii, sub acţiunea spiritelor naturii, câmpiile "explodează" într-un proces de creştere şi de maturizare. S-a spus adesea că plantele posedă doar un corp eteric, dar, după cum Eugen poate remarca prin clarvedere, plantele posedă şi ceva ce s-ar putea numi corp emoţional- astral. Acest corp emoţional-astral este cel ce conferă plantelor o sensibilitate specifică. Totuşi, corpul emoţional-astral al plantelor nu se aseamănă cu cel uman. El este doar un corp auric, cu anumite caracteristici vibratorii, care intră în rezonanţă cu aura umană şi o influenţează. Aura unui om care merge în natură, la iarbă verde, este influenţată de corpurile emoţional-astrale ale plantelor din jur. Aflat la "iarbă verde", corpul emoţional al omului capătă o nuanţă verzuie, iar corpul astral una albăstruie, asemănătoare cerului senin.  
Muntele este însă mult mai complex decât câmpia. Dacă şesul nu are o acţiune deosebit de intensă asupra aurei umane, nu acelaşi lucru se poate spune despre munţi. Dacă la câmpie sunt suficiente doar câteva spirite ale naturii, un munte - mai precis, un versant - poate avea cel puţin 400 de lucrători harnici, care se ocupă de buna funcţionare a tuturor aspectelor sale. La nivelul eteric corespunzător unui munte este întotdeauna o mare forfotă: spiritele naturii lucrează neîncetat, neobosit, invizibil pentru om, asigurând funcţionarea ireproşabilă a imensului ecosistem.  
Din punct de vedere auric, muntele este mult mai periculos pentru om decât câmpia. Un versant posedă propriul său corp emoţional-astral, mult mai puternic decât cel al câmpiei. Intrând în raza aurică circumscrisă de un munte, oamenii ar fi bulversaţi auric foarte rapid fără acţiunea spiritelor naturii. În momentul în care o singură persoană se aventurează pe un versant, este imediat dublată de unul sau de mai multe spirite ale naturii - uneori pot fi numărate 20 de spirite ale naturii pentru un singur om - care armonizează aura omului cu cea a muntelui. În momentul în care omul pătrunde în aura muntelui, este rapid învăluit într- o pâclă deasă de culoare verde sau albastră, plăcut mirositoare, iar corpul său emoţional se colorează corespunzător. Desigur, poate fi stânjenitor pentru om să afle, bunăoară, că în momentul în care străbate potecile umbroase ale unui versant, fluierând vesel printre copaci, în jurul său este o mare forfotă: spirite ale naturii care vin şi pleacă foarte rapid sau Îngeri veghetori care îl protejează auric. Ce să mai vorbim despre cei ce aduc stricăciuni ecosistemului terestru, rupând sau tăind copaci ori, cu atât mai grav, incendiind pădurea. Chiar dacă cititorii pot fi uimiţi de acest fapt, ar trebui întrebaţi amatorii de drumeţii sau alpiniştii cu privire la impresiile pe care le încearca în voiajurile lor. Astfel, la alpinişti sau la salvamontişti, oameni care trăiesc în acord cu mama natură, se realizează o simbioză între aura lor şi aura muntelui.Uneori, la contactul unor astfel de oameni cu aura unui munte se poate vorbi  despre un fenomen puţin cunoscut: corpul astral al oamenilor este pătruns de formaţiuni energetice ce provin din aura muntelui. Când această simbioză este profundă, se petrece un fenomen uimitor: omul începe, instinctiv, să înţeleagă muntele. Pur şi simplu, muntele vorbeşte cu o voce foarte caldă şi învăluitoare, iar în acest caz "a vorbi" nu trebuie luat în sensul metaforic sau poetic, ci în sensul cel mai concret cu putinţă.     
Munţii - în fapt, spiritele conducătoare ale munţilor -, la fel ca şi apele, pădurile sau văile, au o înţelepciune foarte profundă, care poate fi înţeleasă doar de cei care lucrează pe aceeaşi lungime de undă. Astăzi, datorită acumulării noxelor aurice, oamenii nu mai pot înţelege limbajul spiritelor care conduc natura. În vechime, când simbioza dintre oameni şi natură era profundă, strămoşii noştri erau bine informaţi cu privire la ceea ce se întâmpla în jurul lor, în lumea invizibilă şi acţionau în consecinţă. Înţelepciunea oamenilor din vechime era mult mai profundă decât credem noi astăzi, fiind, oarecum, împrumutată sau reflectată din mediul înconjurător. Oamenii din zilele noastre nu mai înţeleg natura, fiind acoperiţi de noxe energetico- informaţionale; ei nu mai sunt capabili să înţeleagă nici măcar producţiile literare ale strămoşilor - basme, legende, snoave, doine, balade, strigături. Oamenii moderni nu mai pot pricepe nici faptul, destul de banal, că multe dintre evenimentele descrise în vechile producţii literare nu se raportează la lumea materială, ci la un domeniu al cosmosului spiritual populat de spirite ale naturii, care ar putea fi numite spiriduşi, zâne şi zâni, zmei, mume ale pădurii, nimfe, gnomi, salamandre, Sfarmă-Piatră, Strâmbă Lemne, Statu-Palmă-Barbă-Cot, Gerilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Setilă, Ileana Cosânzeana (sau Sânziana, adică Sancta-Diana), Făt Frumos etc.     
La rândul lor, apele cugătoare, mai ales cele nepoluate, au un efect benefic asupra oamenilor. Apele curgătoare emit un abur energetic frumos colorat şi plăcut mirositor, ce se propagă concentric până la o distanţă apreciabilă. Cel mai important efect al apelor curgătoare asupra oamenilor se poate remarca la chakre. Oamenii care locuiesc lângă apele curgătoare au chakrele mai luminoase. În marea majoritate a cazurilor, noxele aurice se depun pe corpul sufletesc şi pe corpul eteric. De acolo, ele se propagă pe pereţii luminoşi ai chakrelor, pe petale, formând o membrană energetică întunecată. Noxele energetice, ce se aştern în straturi succesive pe suprafaţa petalelor chakrelor, sunt topite de acţiunea aburului energetic emis de apele curgătoare.     
Din miile de stropi strălucitori ai aurelor apelor curgătoare se întrupează, la nivelul eteric, zeci de făpturi diafane, feminine - spirite ale naturii de apă, de o mare frumuseţe, care se manifestă aproape copilăreşte: strigă, se rotesc în aer, râd în hohote precum copiii. Ele încearcă uneori să vorbească cu oamenii. De multe ori, oamenii aflaţi în vacanţă la malul apelor curgătoare sunt influenţaţi de spiritele naturii de apă, mai ales în somn. După un sejur petrecut la marginea apelor curgătoare, oamenii se întorc acasă odihniţi şi cu poftă de viaţă. Totuşi, oamenii al căror suflet este negativist, nu simt nici un fel de influenţă benefică. 
Pădurile sunt elemente ale naturii cu o influenţă aurică benefică asupra oamenilor. Şi pădurile, la fel ca şi celelalte elemente ale naturii, sunt conduse de spirite ale naturii. Dacă, în celelalte elemente ale naturii, mai ales în munţi, spiritele naturii au forme preponderent masculine, în păduri, la fel ca în apropierea apelor, spiritele naturii au forme preponderent feminine, de o mare frumuseţe şi gingăşie.     Astfel, dacă s-ar alege printr-un vot unanim cea mai frumoasă femeie care există în lumea materială, tot nu ar putea ajunge la frumuseţea unui spirit conducător al unei păduri - denumit Doamna Pădurii. Doamna Pădurii este ceea ce tradiţia populară desemnează prin termenul de Zână, iar expresia abia poate reda înfăţişarea perfectă a unei asemenea făpturi. Domna Pădurii este însoţită permanent de un alai strălucitor de făpturi de o mare gingăşie, zâne ale pădurii, care se manifestă exuberant, prin râsete, cântece şi giumbuşlucuri.Toţi oamenii care trec ocazional printr-o pădure, în drumeţie sau în excursie, sunt "atinşi" în spate, în regiunea umărului stâng, la nivelul corpului sufletului şi corpului eteric, de o dâră de lumină - ca o rază laser mai groasă - ce provine de la Doamna Pădurii şi de la alaiul ei zgomotos şi exuberant. Raza de lumină ce provine de la Doamna Pădurii şi de la întreaga pădure, pătrunde în spate, la nivelul omoplatului, chiar lângă umăr, se amestecă cu aura umană şi se scurge în pământ. Când dâra de lumină pătrunde în sol, se aude o sfârâitură, semn că noxele aurice ale omului sunt, în bună măsură, eliminate, iar aura este mai curată.     La nivelul corpului sufletului, în regiunea pieptului, există două pete întunecate, formate din noxe, pe care oamenii le amplifică mereu. Aceste noxe întunecate sunt rezultatul acumulării a două sentimente umane distructive: sentimentul de culpabilitate şi sentimentul că nu te iubeşte nimeni. 
Prin acţiunea Doamnei Pădurii, cele două pete de la nivelul corpului sufletului sunt dizolvate treptat, iar oamenii se simt uşuraţi. Pădurea are efecte benefice şi asupra celor bolnavi de inimă, asupra celor cu afecţiuni pulmonare, precum şi asupra celor nevrotici.
La rândul său, solul este în conexiune directă cu oamenii şi cu evenimentele ce s-au succedat pe suprafaţa sa. Calitatea solului poate fi măsurată auric pe o scală, începând de la solul gras, bun pentru agricultură, până la solul nisipos. La un capăt al scalei se află terenurile folosite pentru agricultură, iar la celălalt capăt se află deserturile. Calitatea solului este sub influenţa directă a spiritelor naturii de pământ. În momentul în care noxele rezultate din activitatea umană determină solul să-şi piardă caracteristicile, spiritele naturii nu se mai pot exprima corespunzător; datorită acţiunilor distructive ale oamenilor, solul îşi pierde caracteristicile iniţiale, devenind nisip. Pe solul gras, bun pentru agricultură, au trăit cândva oameni buni, curaţi la suflet. Solul gras reflectă un trecut în care s-au succedat oameni şi evenimente pozitive, fiind oglinda cristalizată a trecutului. Solul gras curăţă structura aurică umană - în special, corpul emoţional şi corpul astral. Oamenii care trăiesc pe acest tip de sol sunt robuşti, buni la suflet şi cu putere de muncă. Ţăranul legat de glia sa, de ogorul care-i oferă cele necesare traiului zilnic, este un exemplu elocvent pentru ce înseamnă acţiunea solului gras asupra aurei umane. Pe o altă treaptă a scalei se află locurile sterpe, care nu pot produce nimic, indiferent ce metodă modernă de agricultură s-ar folosi. De regulă, în locurile în care s-au desfăşurat cândva războaie şi vărsări de sânge, solul este arid. Geografia terestră poate fi interpretată în funcţie de mulţi factori şi nu doar în funcţie de caracteristicile fizico- chimice ale solului.     
La capătul opus al scalei se află nisipul: plajele şi deşertul. Având în vedere atracţia plajelor şi a litoralurilor, atât de căutate pe timp de vară, nisipul pare la prima vedere benefic aurei umane. De fapt, nisipul are caracteristica prin excelenţă benefică de a asigura scurgerea noxelor acumulate. Totuşi, nisipul nu curăţă decât corpul mental, terenul de acţiune predilect al fiinţelor luciferice, ceea ce crează o senzaţie de relaxare. În schimb, nisipul afectează atât corpul eteric, cât şi corpul spiritual. Combinat însă cu acţiunea mării, nisipul are efecte curative. În schimb, deserturile au efecte catastrofale pentru structura aurei umane. Oamenii care trăiesc mult timp în locuri nisipoase, în apropierea deşertului, se află sub mrejele fiinţelor luciferice; ei devin treptat atei, cruzi şi, datorită slabei potenţe sexuale generată de diminuarea caracteristicilor vitale ale corpului eteric, perverşi.
O consecinţă deloc neglijabilă a moştenirii aurice deficitare este faptul că, actualmente, pământul este atât de încărcat de noxe, încât schimbul energetic dintre oameni şi pământ nu mai funcţionează corespunzător. Cele mai ample schimburi energetice dintre aura oamenilor şi pământ au loc dimineaţa şi seara. Dimineaţa şi seara, prin intermediul chakrelor din tălpile picioarelor şi din podul palmelor, oamenii ar trebui să elimine noxele aurice şi să se conecteze la energia telurică. Datorită faptului că trupul omului şi sistemul său auric nu mai vibrează în consonanţă cu natura, procesul se desfăşoară anevoios.