Se afișează postările cu eticheta Misiunea Romaniei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Misiunea Romaniei. Afișați toate postările

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Adevaratele intrebari


S-au scurs mai bine de 15 ani de când am început să studiez prin clarvedere directă alcătuirea energetică a tipurilor creştine, dar şi necreştine de suflet, trup şi aură, dar şi alcătuirea energetică a teritoriilor creştine şi necreştine. În urma tuturor acestor studii, am observat 2 detalii deosebit de importante, (demne de reamintit fiecărei generaţii de Oameni dar şi de fii ai Omului de pe teritoriul României care se bagă slugi la maeştrii spirituali şi ei la rândul lor slugile Zeilor, Idolilor).


1 – Tipul, modelul creştin românesc de suflet, trup şi aură, este singurul model creştin de suflet, trup şi aură în alcătuirea căruia se găsesc adunate laolaltă INTERIILE FAMILIEI PĂMÂNTEŞTI A DOMNULUI, DUMNEZEU FĂCUT HRISTOS, adică:

 –interiile de suflet, de trup şi de aură ale lui DUMNEZEU coborât ca Hristos  
– interiile de suflet, de trup şi de aură ale mamei pământeşti a lui Hristos, Fecioara Maria 
– interiile de suflet, de trup şi de aură ale fratelui în apostolat al lui Hristos şi Întâiul chemat de Hristos, Apostolul Andrei. 
- interiile de suflet, de trup şi de aură ale sfinţilor.

2 – Teritoriul creştin românesc, alcătuit din cele 3 ţinuturi româneşti: ţinutul românesc de suflet,ţinutul românesc material, ţinutul românesc auric,este singurul teritoriu creştin în alcătuirea căruia se găsesc adunate laolaltă, INTERIILE FAMILIEI PĂMÂNTEŞTI A DOMNULUI, DUMNEZEU FĂCUT HRISTOS, adică:

1 – interiile de suflet, de trup şi de aură ale lui DUMNEZEU coborât ca Hristos, interiile de suflet, de trup şi de aură ale mamei pământeşti a lui Hristos, Fecioara Maria, interiile de suflet, de trup şi de aură ale fratelui în lucrare al lui Hristos, apostolul Andrei dar şi interiile de suflet, trup şi aură ale sfinţilor.
În timpurile acestea, fii Omului, maeştrii spirituali, ezoterişti, ocultişti, tot vorbesc Omului, Zeului de demult acum reîntors la Dumnezeu prin coborâri în suflet, trup şi aură de român, despre legile kybalionului, despre Hermes Trismegeticus, despre legea atracţiei, despre energii şi despre legături energetice, fără însă a pricepe cu adevărat tâlcul acestor scrieri ale Omului.  De aceea iată cum, azi, nici unul din aceşti fii ai Omului (supăraţi tare tare pe Dumnezeul dumne-zeilor lor cu aere de”mari arhitecţi ai lumii”, aceşti trăitori ai unei singure existenţe şi aşa amărâtă, dar cu aere de mari maeştrii spirituali, ocultişti, ezoterişti de marcă, mari formatori de opinii de pe sticlă) nu au putut vreodată, nu pot şi nu vor putea în veci să răspundă întrebărilor unui Om venit în suflet, trup şi aură de român sătul să-i vadă numai pe ei, mereu aceeaşi şi să-i vadă cum muşcă când sunt demascaţi. Aceşti fii ai Omului, nu vor putea niciodată să răspundă cererii Omului venit în suflet, trup şi aură de român, de a-i auzi discutând neobosit între ei, nu bâjbâind incoerent despre fărâmele unor ştiinţe şi tehnici moarte de 2000 de ani în care şi strămoşii lor pieriţi definitiv odată cu ele îşi prindeau urechile, ci despre lucruri spre adevărată luminare a lor, cum ar fi: 
- Există întâmplarea? 
- A făcut Dumnezeu pe Om din întâmplare? 
- A făcut Omul pe fiul Omului din întâmplare? 
- Care este deosebirea dintre Divinitatea la care se roagă fiului Omului şi DOMNUL, Dumnezeul Omului la care se roagă Omul, şi care S-a coborât ca HRISTOS (Salvator, Mântuitor)ca să creştineze(să Salveze, să Mântuie) pe Om şi pe fiul Omului? 
-De ce numai Omul are chipul şi asemănarea lui Dumnezeu dar nu şi fiul Omului?
-De ce fiul Omului trăieşte doar câţiva zeci de ani pământeşti? 
- Din ce energii este compusă Fiinţa Umană? Dar un înger? Dar un spirit al naturii? Care sunt deosebirile”energetice” şi de funcţionare dintre ei?De ce au fost”construiţi”diferit?
-De ce ne aflăm momentan într-o lume în care toate spiritele naturii şi toţi îngerii slujesc Omului îngrijind zi lumină de lumea elementală, de lumea vegetală, de lumea animală care toate la un loc îl desfată cu nesfârşite plăceri pe Om?
-De ce nu este lumea aceasta o lume în care Omul să muncească ca un rob pentru toate spiritele naturii şi pentru toţi îngerii? 
- Din ce energii este alcătuit trupul duh prin care se manifestă Fiinţa Umană înainte de coborârea ei pe Teritoriul României? 
- Din ce energii sunt alcătuite trupurile(sufletesc, materic şi auric) prin care se manifestă Fiinţa Umană pe Teritoriul României?
-De ce se strică, se îmbolnăveşte sufletul, trupul şi aura atunci când ne certăm cu Hristos şi cu părinţii, cu familia şi cu semenii din alte familii?De ce nu se pot repara ele cu flacăra violet, cu yoga, cu rei- ki? De ce suntem atunci minţiţi însă că da? 
-De ce se reface sufletul, trupul şi aura doar atunci când ne împăcăm cu Hristos, cu părinţii, cu familia şi cu semenii? 
-De ce sunt diferite durerile şi defectele, bolile de suflet, trup şi aură care apar în urma supărării şi depărtării noastre de Hristos şi de părinţi de durerile şi defectele, bolile de suflet, trup şi aură ce apar în urma supărării şi depărtării noastre de familie, şi de durerile şi defectele, bolile de suflet, trup şi aură ce apar în urma supărării şi duşmăniiei noastre cu semenii?
 - Din ce energii sunt alcătuite cele 3 Tărâmuri Energetice ce alcătuiesc împreună Teritoriul pe care noi îl numim România?
-Care este deosebirea dintre teritoriul României şi reminescenţele vechilor regate ale Zeilor create aici prin venirea lor neautorizată, regate precum Iişin-Ghingher, Ael-Lel, Dremtu, Pardar, Ramania?
-De ce tot confundă”maeştrii spirituali”“, ezoteriştii”“, ocultiştii”, teritoriul României alcătuit de Dumnezeu cu teritoriile alcătuite de Zalmolxes ori de alţi zei pe teritoriul României?
 - Cum arată domnule, românul înainte să se coboare pe Pământ, pe teritoriul românesc, în suflet, trup şi aură de român, de ce vine aici, care este anatomia trupului său duh, şi care este funcţionarea sa? Este defect acest duh, devreme ce nu este lângă Dumnezeu, ci se chinuie pe aici? 
-Cum arată”energetic”românul înainte să se coboare pe teritoriul României? Cum arată”energetic” românul când se află pe teritoriul românesc? Cum arată”energetic”românul când părăseşte teritoriul românesc? 
- Care este alcătuirea şi funcţionarea modelului, tipului de suflet, trup şi aură românesc şi care este procesul tainic, prin care duhul se vindecă prin suflet, trup şi aură, ca să pricepem Taina HRISTICĂ a Reîncarnării? 
- Ce deosebire există între REÎNCARNAREA HRISTICĂ ŞI REÎNCARNAREA ANTIHRISTICĂ? CUM SE MANIFESTĂ ACESTE 2 MARI PROCESE ENERGETICE COSMICE PE TERITORIUL ACTUAL AL ROMÂNIEI? CE DEOSEBIRE ESTE ÎNTRE UN APOSTOL HRISTIC ŞI UN APOSTOL ANTIHRISTIC? DAR ÎNTRE EVANGHELIA HRISTICĂ ŞI CELE 3 TIPURI DE EVANGHELII ANTIHRISTICE:
1-EVANGHELIILE SATANICE ŞI DIAVOLEŞTI (SCRIERILE ŞI ŞTIINŢELE, ARTELE DUHURILOR OAMENILOR CĂZUŢI cu aere de Divinităţi, de Dumne-zei) 
2-EVANGHELIILE DRACONICE (SCRIERILE ŞI ŞTIINŢELE, ARTELE ÎNGERILOR CĂZUŢI) 3-EVANGHELIILE DEMONICE (SCRIERILE ŞI ŞTIINŢELE, ARTELE DUHURILOR NATURII CĂZUTE)
- Ce deosebiri de alcătuire energetică există între Fiinţele Umane care se încarnează pe Teritoriul României după Programul De Reîncarnare Hristic şi fiinţele care se încarnează după Programul De Reincarnare Antihristic? 
- Care este deosebirea”energetică”dintre Om şi Fiul Omului,deosebire”energetică”arătată clar şi răspicat de toate scrierile lăsate de”Zei” dar şi în cele 4 Evanghelii, de către Însuşi Dumnezeu coborât ca Hristos pentru Om şi pentru fiul Omului?
 - Este o întâmplare că venim pe Teritoriul României în suflet, trup şi aură de român? Care este anatomia acestor 3 trupuri şi cum funcţionează ele? Cum se defectează sufletul, trupul şi aura de român şi cum se refac ele? 
- Ce legături energetice sunt între sufletul, trupul şi aura mea şi sufletul, trupul şi aura semenilor care mă aduc aici (părinţii), a semenilor pe care îi aduc aici (copii), a semenilor din familie, şi a semenilor din alte familii? 
- Ce legături energetice sunt pe timp de o existenţă, stabilite prin legea corespondenţei, între sufletul, trupul şi aura mea de român şi ţinuturile corespondente ale acestora – ţinutul românesc de suflet, ţinutul românesc materic şi ţinutul românesc auric? Am început oare cu adevărat să cunoaştem legile tărâmului materic? Care sunt legile tărâmului românesc de suflet? Dar legile tărâmului românesc auric? Şi dacă tot ce suntem noi ne reflectăm prin legile trupului materic, atunci cum se reflectă legile tărâmului sufletesc şi legile tărâmului auric, prin legile tărâmului materic? 
- Este o întâmplare că doar România este Grădina Maicii Domnului? 
- Este o întâmplare că apostolul Andrei, Întâiul chemat la apostolat şi fratele în apostolat al Domnului a venit, a lucrat, a învins şi a rămas tocmai în Grădina Maicii Domnului? De ce se ţine morţiş ca teritoriul material românesc pe care a evanghelizat Apostolul Pavel sâmtemiilor de acolo, fiilor şi fiicelor de Zei, să nu se returneze românilor?
 - Legea corespondenţei energetice universale a familiei şi legea atracţiei energetice universale familiale se bazează pe INTERII, care sunt mijloace energetice universale de comunicare energetică prin care membrii familiei se sprijină, comunică şi se întăresc reciproc.  
- Dacă sufletul, trupul şi aura Maicii Domnului sunt pline de interiile Fiului Ei, adică de interiile lui Hristos, şi sufletul, trupul şi aura apostolului Andrei sunt pline de interiile Fratelui Său, adică de interiile lui Hristos, cât de multe interii sufleteşti, trupeşti şi aurice ale Lui Hristos, ale Mariei şi ale lui Andrei, se găsesc în alcătuirea energetică a teritoriului românesc, Grădina Maicii Domnului, România, şi în alcătuirea energetică a tipului de suflet, trup şi aură românesc? 
- Care este corespondenţa dintre Hristos şi părinţi, şi de ce mă simt bolnav şi distrus când mă supăr pe Hristos sau cu părinţii, şi mă dor părţi, organe, din ceva ce nu este trupul fizic, iar analizele trupului fizic şi ale organelor lui sunt bune? De ce dacă toate acestea persistă, începe să mă doară în aceleaşi locuri organe, părţi ale trupului fizic? 
- De ce, după ce Hristos rezolvă toate nevoile şi mă liniştesc, durerile acelor părţi, organe a ceva ce nu este trupul fizic dispar la fel de brusc cum au apărut iar după un timp dispar şi durerile din acele părţi, organe ale trupului fizic? De ce după ce mă împac cu părinţii, cuvântul şi îmbrăţişarea lor îmi iau parcă cu mâna toate durerile, ca atunci când eram mic, iar cu gândul lor, de la distanţă mă ajută? 
- Cât la sută din organele sufletului, trupului şi aurei mele sunt alcătuite din părţi din organele sufletului, trupului şi aurei lui Hristos, ale Maicii Sale pământeşti şi ale Fratelui Său pământesc, Apostolul Andrei, Întâiul chemat din apostoli?Care sunt aceste organe şi care sunt aceste părţi din ele? Ce boli grave declanşează românul care distruge aceste părţi ale organelor sale prin practicarea sau prin supunerea organismului său la acţiunile energetice ale vrăjitoriei, ale flăcării violet, ale simbolurilor rei-ki, ale yoga, ale infoenergeticii ori ale altor Arte Negre. 
- Cât la sută din organele sufletului, trupului şi aurei mele sunt alcătuite din părţi din organele sufletului, trupului şi aurei mamei mele şi tatălui meu? Care sunt aceste organe şi care sunt aceste părţi din ele? Dar în cazul fraţilor şi surorilor mele, a soţiei şi copiilor mei? Dar în cazul semenilor mei cunoscuţi pe parcursul existenţei mele? 
- Ce organe ale sufletului, trupului şi aurei se defectează când inventez pricină lui Hristos? Ce organe ale sufletului, trupului şi aurei se defectează când inventez pricină părinţilor? Ce organe ale sufletului, trupului şi aurei se defectează atunci când inventez pricină semenilor din familia mea? Dar în cazul în care inventez pricină semenilor din alte familii? 
- Cum se pot preveni şi rezolva toate aceste defecte la nivel de organe ale sufletului, trupului şi aurei de român? 
- Atunci când românul iese la pensie ori este dat afară din serviciu, după ce a contribuit mulţi ani la bunăstarea patronului, ruperea energetică bruscă a părtăşiei energetice dintre sufletul, trupul şi aura românului şi sufletele, trupurile şi aurele colegilor, cât şi ruperea energetică bruscă de teritoriul sufletesc, materic şi auric, toate acestea produc grave dezechilibre, defecte, boli energetice la nivel de suflet, trup şi aură. Deodată încep să dispară părţi ale unor organe de suflet, de trup şi de aură ale românului alcătuite din părţi din organele de suflet, trup şi aură ale colegilor cu care se afla timp de 10, 12 ore pe zi în părtăşie energetică. 
- Când divorţăm se declanşează un alt fel de dezechilibru la nivelul unor organe ale sufletului, trupului şi aure, şi apar alt fel de boli. 
- Când pierdem pe cineva drag se declanşează un altfel de dezechilibru la nivelul unor organe ale sufletului, trupului şi aurei şi apar alt fel de boli. 
- Ce trebuie românul să cunoască despre prevenirea apariţiei acestor boli ale organelor de suflet, trup şi aură, despre tratarea lor, şi cine să le spună acestea? 
Despre aceste boli grave ale sufletului, trupului şi aurei, nu se înghesuie să vorbească nici un”maestru spiritual”, nici un”ezoterist”, nici un”ocultist”, nici un”clarvăzător”de pe Marele Teritoriu Românesc. De ce? Omule şi fiul Omului de pe teritoriul României, nu vă ruşinaţi să întrebaţi toate acestea pe maeştrii voştrii spirituali care emană atâta pace, lumină şi iubire şi care vă iniţiează în ştiinţele lor atât de înalte ale…”Divinităţii”lor care nu este nici pe departe Dumnezeu coborât ca Hristos.

Romania,Gradina Maicii Domnului


Românul este în Dumnezeu făcut Hristos pentru român.Dumnezeu făcut Hristos pentru român ESTE în român.Căci Dumnezeu a venit în mod special în suflet, trup şi aură de Hristos, adică Salvatoare, Mântuitoare, Nemuritoare pentru sufletele, trupurile şi aurele muritoare, năruite de Zei.  Şi amestecând Dumnezeu sufletul, trupul şi aura Lui de Hristos, cu care Se coborâse la Om şi la fiul Omului în chip de Om şi de Fiu Al Omului, sufletul, trupul şi aura Omului şi a fiului Omului au renăscut. Acest proces energetic este o taină des- tăinuită numai ochilor ce pot să clar-vadă, o taină descrisă atât de simplu atunci când auzim cuvintele”Hristos în noi şi noi în Hristos.” În acest fel, azi, prin tipul româno-hristic de suflet, trup şi aură, mă împac eu cu semenii mei din Ceruri, prin semenii de pe Pământ care sunt în mine, făcuţi salvatori pentru mine de Hristos, Salvatorul, care este în ei, şi tot azi, prin tipul româno-hristic de suflet, trup şi aură, mă împac eu cu DOMNUL din Ceruri, prin DOMNUL din ceruri făcut Hristos, salvator pentru mine pe Pământ, şi care ESTE în mine şi care prin aceasta mă face şi pe mine salvator pentru semenii mei. În mine, duhul cel ceresc de odinioară,golit de Dumnezeu prin necugetarea mea iubitoare la El, dar şi în mine duhul cel de pe Pământ, umplut cu Hristos acum prin suflet, trup şi aură, de Dumnezeu coborât după mine în suflet, trup şi aură de Hristos, de Mântuitor, ca să mă mântuie prin cugetarea Lui iubitoare la mine.  De nenumărate ori, de te deprinzi a păşi ca duhurile pe solul celor 3 tărâmuri româneşti, tărâmul de suflet, tărâmul inframateric şi ţinuturile aurice – Îl vezi Domnul care a făcut pe Om cu mâinile.Şi, de eşti ascuţit în simţuri, Îl ghiceşti când coboară în material, după mireasma de pâine de vatră şi vin, şi după susurul ca de izvor care ies continuu dinlăuntrul Lui.Tu ţine minte acestea şi caută ca, atunci când Îl simţi pe aproape, să nu priveşti direct către EL, şi nici la cei ce Îl însoţesc, ca să nu uiţi îndată totul.

Şi darurile cele dumnezeieşti nu au încetat pentru sufletul, trupul şi aura de tip româno-hristic, căci Fecioara Maria, Maica DOMNULUI a făcut doar pentru români acelaşi lucru urmând pe Adevăratul Dumnezeu coborât ca Hristos, iar în urma acestui proces energetic de amestecare a sufletului, trupului şi aurei Mariei cu sufletul, trupul şi aura oricărui român, se poate afirma în cuvinte româneşti, că azi Fecioara Maria Este în fiecare suflet, trup şi aură de român, şi tot azi fiecare suflet, trup şi aură de român este în Fecioara Maria. Dar, darurile cele dumnezeieşti nu au încetat pentru sufletul, trupul şi aura de tip româno-hristic, căci Apostolul Andrei, Întâiul Apostol chemat, a făcut doar pentru români, acelaşi lucru, ca şi Hristos, şi Maria. În urma acestui proces energetic de amestecare de suflet, trup şi aură a sufletului, trupului şi aurei lui Andrei, în sufletul, trupul şi aura românilor, se poate afirma în cuvinte româneşti că azi APOSTOLUL ANDREI ESTE în fiecare suflet, trup şi aură de român, şi tot azi, fiecare suflet, trup şi aură de român, este in APOSTOLUL ANDREI. Şi care fiu al Omului, maestru spiritual de pe teritoriul românesc, care se laudă că”vede”, se poate lăuda că poate clar-vede alcătuirea energetică a duhului, sufletului, trupului materic şi aurei românului, şi că pricepe principiul de funcţionare al acestora, ca să afle Cine Este Duhul lui Hristos, coborât în suflet, trup şi aură de Om şi de Fiu al Omului, cine este duhul Fecioarei Maria coborât pe Pământ în suflet, trup şi aură de român şi cine este duhul Apostolului Andrei coborât pe Pământ în suflet, trup şi aură de român, şi să priceapă taina venirii acestora şi misiunea lor specială pe teritoriul României? Pot spune oare fii Omului, marii maeştrii spirituali de pe teritoriul românesc,ocultiştii,ezoteriştii, marii formatori de opinii”spirituale” cine sunt duhurile care se coboară în suflet, trup şi aură de român şi de ce se coboară ele pe teritoriul românesc? Poate vreun fiu al Omului, maestru spiritual, ezoterist, ocultist, clar-văzător să vadă duhul Omului şi mersul său tainic, ca să ne spună cine sunt duhurile Oamenilor care se coboară în trup de bărbat şi cine sunt duhurile care vin în trup de femeie?
România este în Dumnezeu făcut Hristos pentru România, Dumnezeu făcut Hristos pentru România ESTE în România.
Tot astfel,coborându-Se DOMNUL, Dumnezeul tuturor dumne-zeilor-mari- arhitecţi-ai-lumii, în suflet,trup şi aură de Hristos, adică de Salvator şi pentru Zeii, Idolii şi pentru copiii Zeilor, Idolilor de pe teritoriul românesc, DOMNUL LUMILOR TOATE,se coborî în suflet, trup şi aură de Hristos, adică de Salvator, Mântuitor, şi pentru LUMEA DE ÎNDREPTARE A DUHURILOR NE-DREPTE, Pământul, deci şi pentru cele 3 ţinuturi, tărâmuri ce alcătuiesc România de azi:  – Ţinutul Românesc De Suflet – România Anima,  – Ţinutul Românesc Material - România Materica,  – Ţinutul Românesc Auric – România Aurica. Amestecă prin jertfa SA, DOMNUL, Adevăratul Dumnezeu, sufletul, trupul şi aura Sa de Hristos, adică de Mântuitor, de Salvator, cu Lumea Sufletelor, cu Lumea Trupurilor şi cu Lumile Aurice Româneşti, care ajunseseră să fie lipsite de Dumnezeu datorită dumne-zeilor, idolilor fără de Dumnezeu în ei. În acest fel binecuvântă România, DOMNUL LUMILOR, Dumnezeu făcut Hristos şi pentru România. Prin acest proces energetic dumnezeiesc- hristic, azi DOMNUL, Hristos ESTE în România, şi azi România este în DOMNUL, Hristos. Şi binecuvântarea cea dumnezeiască nu se opri aici, căci România este singura ţară unde Fecioara Maria îşi amestecă sufletul, trupul, şi aura Sa. În urma acestui proces energetic, azi Fecioara Maria ESTE în România, şi tot azi, România, Grădina Maicii Domnului este în Fecioara Maria. Şi iarăşi, darurile cele dumnezeieşti, nu se opriră aici pentru cele 3 Tărâmuri Româneşti, căci România este singura ţară, unde Apostolul Andrei, îşi ascunse şi îşi amestecă sufletul, trupul şi aura sa. Prin acest proces energetic s-a ajuns că azi Apostolul Andrei ESTE în România, iar România este în Apostolul Andrei. 

miercuri, 14 septembrie 2016

Legaturile energetice dintre OM si Fiul OMULUI


Dacă ar fi ca Dumnezeu să premieze cea mai bună glumă făcută vreodată în lumile Sale şi pe ce mai bun glumeţ, cu siguranţă că premiul ar reveni fiului Omului, care se crede Om, şi care afirmă că toate fiinţele sunt făcute de Dumnezeu după chipul şi după asemănarea Sa.  Iar cea mai bună glumă din toate lumile cunoscute, este acea când fiul Omului spune Omului aşa: “Știinţele Divinităţii, adică a dumne-zeilor noştri şi scrierile lăsate de ei sunt cu mult mai vechi decât Dumnezeul Bibliei voastre şi decât Biblia ta…”  Sunt azi Oameni care parcă citesc Biblia ca pentru altul, şi care, din nepricepere a ei, vorbesc ca un fiu al Omului, ba unii fac asta şi pe sticlă, stârnind astfel cu gluma lor, milioane de zâmbete româneşti, căci unii dintre ei au în familie chiar preoţi. De aceea, tu nu te grăbi să te superi şi să crezi că e îngrămădit rău când auzi un pe un Om gândind şi vorbind pe sticlă ca un fiu al Omului, ci gândeşte că acesta, negreşit face gluma zilei care creşte audienţa.  Cu atât mai mult nu te supăra pe cel de pe sticlă căci dacă este un fiu al Omului, e nevinovat, căci ce poate şti el din politica Cosmosului, el săracul care se naşte acum, aici pe Pământ, trăieşte câţiva zeci de ani după care moare definitiv? 

Dacă ar fi însă, ca Dumnezeu să premieze cea mai proastă glumă făcută vreodată în Ceruri, Lumile Sale şi pe cel mai prost glumeţ, cu siguranţă că premiul ar reveni Omului care se crede Dumnezeu. Şi de câte ori, dragă cititorule român, nu se întâmplă ca după ce vii obosit de serviciu şi muncit de semenul tău, şeful, Omul care se crede Dumnezeu, priveşti pe sticlă şi vezi pe maestrul spiritual, pe şaman, pe ezoterist, pe ocultist, pe toţi aceşti fii ai Omului care se cred Oameni, mereu aceeaşi, cum spun mereu aceeaşi glumă răsuflată; că ei sunt Oameni şi că”Divinitatea”lor care te învaţă pe tine şamanismul, spaţiile, yoga, rei-ki, magia albă şi neagră, vrăjitoria, lucrul cu flăcări multicolore, kaballa, ghicitul, e Adevăratul Dumnezeu, ba mai mult îţi rânjesc cu aer superior spunându-ţi că Dumnezeul Bibliei nici nu există, căci Biblia ta este”inspirată”după scrierile Zeilor lor cu capete de elefant, şarpe sau maimuţă, adevăraţii copii ai”Divinităţii”lor care te-a născut pe tine aşa cum afirmă unii, prin…fund, Tu însă, cititorule, nu te supăra nicidecum pe toate câte auzi de la fiul Omului, care trăieşte suferinţe mari de când diazepamul se dă pe reţetă, ci mai degrabă schimbă pe desene animate. Chiar dacă şi acolo sunt mereu aceleaşi personaje, măcar ele se pricep să facă mereu glume noi. De aceea au cea mai mare audienţă… Căci la urma urmei, care este cel mai prost glumeţ Om din istoria Umanităţii dacă nu Omul care se crede”Divinitate”, Dumnezeu şi care poate să fie cea mai proastă glumă făcută Umanităţii de Omul care se crede”Divinitate”, Dumnezeu, dacă nu fiul Omului care se crede Om şi care tot plictiseşte Umanitatea cu aerele lui de maestru spiritual, ezoterist, ocultist, şi cu”Divinitatea “lui fără de Dumnezeu? 
Şi de ce se coboară Omul aici în suflet, trup şi aură de român, dacă nu să simtă pe pielea lui pe fiul Omului care este efectul glumelor lui proaste făcute Umanităţii şi lui Dumnezeu? Pentru ce vine Omul pe teritoriul României, în suflet, trup şi aură de român dacă nu ca să scape din ne-bunia care duce la pieire pe toţi fii şi fiicele Omului, fii şi fiicele lui create de el după chipul şi asemănarea lui căzută înainte să apuce să fie îndumnezeit?
Ce nu ştie fiul Omului, maestrul spiritual, şamanul, ezoteristul, ocultistul? Ce nu au cum să ştie toţi aceşti trăitori ai unei singure existenţe, toţi aceşti fii muritori ai Omului, este că Înainte De Coborârea Adevăratului Dumnezeu ca Hristos, întreg Pământul fusese creat demult de Dumnezeu, când mulţi din creatorii lor, Oamenii care se cred Dumne-Zei nu fuseseră încă făcuţi de Dumnezeu. Şi că Pământul a fost făcut pentru duhul bolnav al Omului căzut, ca un spital unde să se vindece prin încarnări repetate în suflet, trup şi aură. Acest Pământ, ajunsese acum câteva mii de ani în stăpânirea dumne-zeilor intraţi prin”efracţie”şi care alcătuiseră aici propriile regate, atât în tărâmul de suflet, dar şi în tărâmul material şi în tărâmul auric.
Datorită luptelor şi uciderilor dintre Zeii fără de Dumnezeu (oameni, îngeri şi fiinţe ale naturii, cu toţii căzuţi) pentru supremaţie şi pentru stăpânirea celor 3 tărâmuri, întreg Pământul, lipsit de energiile gândurilor, cuvintelor şi purtărilor dumnezeieşti, şi umplut cu energiile gândurilor, cuvintelor şi faptele Zeilor fără de Dumnezeu în ei, era pe cale să dispară. De 2008 ani încoace, cele 3 ţinuturi ce alcătuiesc teritoriul actual Pământesc, şi deci şi teritoriul românesc – ţinutul de suflet, ţinutul material şi ţinutul auric - sunt alcătuite din părţi din sufletul, din trupul şi din aura lui Dumnezeu, coborât ca Hristos, în suflet, trup şi aură. Putem discuta prin urmare şi despre Naşterea Din Nou A Pământului în Dumnezeu făcut Hristos, adică Mântuitor, Salvator pentru Pământul care murea din lipsă de Dumnezeu în tărâmul de suflet, în tărâmul materic şi în tărâmul auric, în acelaşi mod în care discutăm despre Naşterea Din Nou A Omului Şi A fiului Omului în Dumnezeu făcut Hristos, adică Mântuitor, Salvator, pentru Omul şi pentru fiul Omului care mureau din lipsă de Dumnezeu în sufletul, în trupul şi în aura lor. Şi iată cum în urma Naşterii Din Nou A Pământului în Dumnezeu făcut Hristos şi pentru Pământ, acest Pământ a redevenit ceea ce a fost construit să fie, adică nu moşia Omului Ne-bun care se crede Dumnezeu, ci Lume De Vindecare Pentru Omul Ne-bun Care Se Crede Dumne-zeu. O Lume De Vindecare a duhurilor ne-bune, bolnave prin suflet, prin trup şi prin aură, în acelaşi mod în care sufletul trupul şi aura, au redevenit vehicule de vindecare a duhului căzut. Tot în acest mod putem spune că de 2008 ani încoace Pământul românesc a redevenit teritoriul unde vin duhuri bolnave ale Zeilor reîntorşi să se vindece prin suflet trup şi aură de român. Şi tot astfel putem spune şi că, de 2008 ani încoace, tipul de suflet, trup şi aură Hristo-român, adică creştin a redevenit ceea ce era construit să fie, adică Vehicolul Dumnezeiesc De Vindecare A Duhului Omului căzut, Duh stricat de Omul cu aere de”Divinitate”în joaca lui de- a”Divinitatea”, Dumne-zeul fără de Dumnezeu, şi de-a”Marele Arhitect al Lumii”. 

vineri, 26 august 2016

Bolile de suflet,trup si aura ale omului


Se poate vorbi despre 3 mari categorii de boli de suflet, trup şi aură, şi despre felurite defecte, boli ale organelor acestora, boli, defecte remarcate la Omului şi la fiul Omului aflaţi în tipul românesc creştin de suflet, trup şi aură:

1- Bolile dumne-zeilor străini pe care îi vindecăm îmbolnăvindu-ne pe noi, atunci când prin necunoaşterea noastră îi băgăm pe ei în noi, scoţându-L pe Hristos. 

- bolile părinţilor din noi. Înlocuirea (din partea de mijloc a sufletului, trupului şi aurei româneşti) a interiilor Hristice cu interiile altor dumne-zei,aduce cu sine imposibilitatea mântuirii adică imposibilitatea reîntoarcerii vreodată la Adevăratul Dumnezeu. 
Mântuirea este procesul energetic de vindecare a oricărui duh (bolnav din cauza depărtării lui de Duhul lui Dumnezeu) prin suflet, trup şi aură de tip hristo- român, şi de reîntoarcere a oricărui duh, în acest fel, înapoi la Dumnezeu.Modelul hristic de suflet, trup şi aură, este singurul model viabil de mântuire, atât pentru Om dar şi pentru fiul Omului. Această mântuire este dată fără plată oricărui duh de Om căzut şi doritor de reîntoarcere la Dumnezeu şi oricărui fiu al Omului care vrea să nu piară ci să aibă, asemenea Omului, viaţă veşnică. 
Aceste categorii de boli sunt specifice părţii de mijloc a sufletului, a trupului şi a aurei românului. Îmbolnăvirea părţii din mijloc a sufletului, a trupului fizic(a organelor trupului fizic) şi a aurei, se produce în timp, prin stricarea prieteniei energetice, a părtăşiei energetice cu Hristos şi cu părinţii şi prin pierderea interiilor lor.  Sufletele de acest fel arată descărnate şi groteşti fără părţile de suflet, trup şi aură ale lui Hristos şi fără părţile de suflet, trup şi aură ale părinţilor.  Contrapartea energetică a trupului fizic, lipsită de contrapărţile energetice ale organelor trupului fizic ale lui Hristos şi ale părinţilor, face în timp imposibilă funcţionarea optimă a organelor trupului fizic.Organe, care şi ele la rândul lor conţin părţi din organele lui Hristos şi părţi din organele părinţilor. Aceste defecţiuni de funcţionare a organelor trupului fizic lipsite în timp de interiile, de părţile Hristice şi părinteşti, noi le numim boli.Boli pe care românul este păcălit că le poate vindeca cu flacăra violet, cu simboluri rei-ki, cu yoga, sau cu energii de tot felul. Fără să bănuiască românul câtuşi de puţin că prin aceste tehnici nu se readuc nicidecum înapoi interiile Hristice din organele sufletului, trupului şi aurei lor, şi fără să observe că se depărtează, se izolează şi mai mult de Hristos şi de părinţii lor, iar tensiunile dintre ei se agravează. Fără să bănuiască câtuşi de puţin că, prin toate aceste tehnici de fapt Zeii intraţi în ei precum copilul în pântecele mamei, se vindecă şi se hrănesc pe ei slăbindu-şi şi îmbolnăvindu-şi prin găzduirea lor, gazda… Fără să bănuiască câtuşi de puţin că interiile părinteşti sunt înlocuite cu interiile maestrului spiritual care se alimentează la rândul lor astfel prin ei din părinţi, şi fără să observe că după ce au intrat prin”iniţiere”în părtăşie energetică cu maestrul lor spiritual, părinţii lor s-au îmbolnăvit din senin foarte grav, iar alţii au murit din senin foarte repede… 
Aura unui astfel de român, odată lipsită de părţile aurice Hristice şi de părţile aurice părinteşti, şi umplute de Zeu şi de maestrul spiritual, care se hrănesc ca doi gemeni din pântecele gravid, legătura trupului fizic cu lumea materială se slăbeşte iar românul intrat deja în putrefacţie, de viu, este la un pas de a nu mai putea rămâne în trupul fizic, sau pe româneşte spus, se află deja, cu un picior în groapă.  Remedierea acestor lipsuri, neputinţe, defecte, boli de suflet, trup fizic (organe ale trupului fizic) şi aură, se face tot în timp, prin izgonirea”gazdelor”şi prin readucerea în alcătuirea sufletului, în alcătuirea trupului fizic (în alcătuirea organelor) şi în alcătuirea aurei românului, a părţilor care îi lipsesc din suflet, din trup (din organe)şi din aură, adică părţile Hristice şi părţile părinteşti. Readucerea în sufletul, în trupul fizic (în organele trupului fizic)şi în aura românului a părţilor lipsă, se face treptat, prin refacerea prieteniei energetice, adică a părtăşiei energetice de gând, cuvânt şi purtare, stricate de român cu Hristos şi cu părinţii.

2 - Bolile familiei din noi


Aceste categorii de boli sunt specifice doar pentru partea stângă a sufletului, trupului şi aurei de român.  Îmbolnăvirea acestei părţi de suflet, de trup şi de aură, se produce în timp, prin stricarea prieteniei energetice, a părtăşiei energetice dintre român şi cele 2 categorii de fiinţe din familia sa: 


- Soţia, soţul, adică fiinţa faţă de care trebuie să îmi folosesc sufletul, trupul şi aura pentru vindecarea duhului ei, iar ea trebuie să îşi folosească sufletul, trupul şi aura ei spre vindecare duhului meu. Fiinţa care prin împreunarea noastră curată, am datoria să aduc pe lume pe semenul care trebuie, vindecător al semenului român şi al României și nu pe cel care nu trebuie, stricător, distrugător şi asupritor al semenului român şi al României. 

- Copii noştri, adică duhurile semene din Lumea De Aşteptare, Astralul, pe care eu, duhul din trupul de bărbat şi soţia, duhul din trupul de femeie le aducem prin împreunarea noastră, pe teritoriul românesc, în suflet, trup şi aură de român.  Faţă de aceste fiinţe, semenii noştri, pe care noi îi aducem pe teritorul României şi îi numim”copiii”noştri, din momentul aducerii lor, ne sacrificăm trei sferturi din viaţa care ne mai rămâne de la aducerea lor, ca să îi învăţăm Tainele Dumnezeieşti, adică Adevăratul Scop, Adevărata Misiune, Misiunea Hristică, adică Misiunea De Salvare A Omului şi a fiului Omului de Pământul României, şi nicidecum”Misiunea Spirituală”cu care sunt îmbrobodiţi…Dacă însă noi înşine nu am vrut să învăţăm acestea,degeaba ne-am mai coborât, iar dacă nu îi învăţăm acestea pe”copiii”noştri, în zadar i-am mai chemat aici…
Ce se întâmplă cu partea mea stângă de suflet, trup şi aură, dacă eu soţul, în loc să mă folosesc de sufletul trupul şi aura mea să vindec duhul soţiei şi duhurile copiilor mei prin gândul cuvântul si purtarea mea, eu oropsesc sistematic pe soţie şi copii? Prin atacurile mele distructive zilnice,sistematice, de gând cuvânt şi purtare eu ard şi sfâşii sufletul trupul şi aura lor. Dar, odată defectând, îmbolnăvind, distrugând sufletul trupul şi aura lor, voi distruge şi părţile mele din care sunt alcătuite sufletul, trupul şi aura lor. Defectând, îmbolnăvind, distrugând sufletul, trupul şi aura lor, îmi îmbolnăvesc de fapt şi sufletul, trupul şi aura mea, căci partea stângă a sufletului, trupului şi aurei mele este alcătuită din sufletele trupurile şi aurele soţiei mele şi din sufletul, trupul şi aura copiilor mei. Sufletul meu lipsit de părţile de suflet ale soţiei şi de părtile de suflet ale copiilor arată incomplet, monstruos, plin de defecte, boli, care în timp se vor transmite în trupul şi în aura mea şi în toate organele lor. Contrapartea energetică a trupului meu fizic,lipsită de părţile soţiei şi copiilor mei arată incomplet, lucru care se simte în toate organele părţii stângi a trupului fizic, organe care încep şi ele să se descompleteze în timp, să putrezească, până la încetarea funcţionării lor. Aura mea, odată lipsită de interiile lor, adică de părţile aurice ale soţiei şi de cele ale copiilor mei, nu mai poate ţine legat trupul meu fizic de lumea materială, adică mă aflu deja cu un picior în groapă. Din păcate, în vremurile de acum, există prea multe familii româneşti, ai căror membrii – soţi, soţii şi copii – prezintă la nivel de suflet, trup şi aură, afecţiunile grave de suflet, trup şi aură descrise anterior, şi pe care, din neştiinţă, prin contacte sexuale adultere, adică prin curvie şi preacurvie, le imprimă, le transmit, şi partenerilor ocazionali de sex declanşând astfel un lanţ de catastrofe energetice, în sufletul, în trupul şi în aurele lor.
Remedierea acestor neajunsuri, defecte, boli de suflet, trup şi aură, se face în timp, prin readucerea în alcătuirea părţii stângi a sufletului, a trupului şi a aurei românului, a interiilor, a părţilor de suflet, trup şi aură ce lipsesc din sufletul, din trupul şi din aura lui, adică părţile soţiei şi părţile copiilor. Readucerea acestor părţi ce lipsesc datorită stricării prieteniei, părtăşiei energetice a soţului cu soţia şi cu copii, se face treptat, prin aruncarea din noi a interiilor semenilor cu care românul a curvit ori preacurvit, prin refacerea prieteniei energetice stricate de el, cu soţia lui şi cu copiii lui, prin readucerea astfel a interiilor soţiei şi copiilor, care lipseau din sufletul, trupul şi aura românului…

3 – Bolile semenilor din noi 


Această categorie de boli, afectează doar partea dreaptă a sufletului, trupului şi aurei românului. Afectarea, îmbolnăvirea acestei părţi drepte de suflet, trup şi aură, se face în timp, prin stricarea prieteniei, părtăşiei românului cu semenii lui din alte familii pe tot parcursul vieţii. Partea dreaptă a sufletului, trupului şi aurei mele, este alcătuită trei sferturi, din părţi de suflet trup şi aură, luate din sufletele, din trupurile şi din aurele tuturor semenilor mei din alte familii, semeni pe care îi cunosc în desfăşurarea unei vieţi, şi pe care eu reuşesc să mi-i apropii mai mult ori mai puţin, în funcţie de cantitatea de Hristos care se află în mine în tot acest răstimp. Ce se va întâmpla cu sufletul, trupul şi aura mea de român, dacă nu mă voi purta prin ele cum trebuie să mă port, adică hristianic, creştin? Căci ştiu bine că eu, românul am fost adus pe teritoriul românesc şi am primit de la Hristos, suflet, trup şi aură de român, ca: 

- prin ele să vindec duhurile semene, şi tot prin ele să primesc vindecare de la semen pentru duhul meu
 - prin ele să vestesc Evanghelia lui Dumnezeu fiecărei generaţii de sâmtemii, adică de fii şi fiice ale Omului, de pe întreg teritoriu românesc. Să le spun acestor copii abandonaţi în moarte de părinţii lor, Zeii, adică Oamenii, fii căzuţi şi muritori ai lui Dumnezeu, că Dumnezeu S-a coborât ca un Fiu al lui Dumnezeu nemuritor şi necăzut.  Şi că Dumnezeu S-a făcut în locul Zeilor iresponsabili, Hristos, Salvator, că să mântuie în locul Zeilor muritori şi incapabili, pe copiii lor din moarte definitivă. Să le spun tuturor sâmtemiilor de pe teritoriul românesc să lepede Zeii care îi duc la moarte şi obiceiurile lor făţarnice şi nedumnezeieşti, şi să treacă la Hristos, Dumnezeul Veşnic. Ca să se facă din copii nelegitimi ai Zeilor, copii legitimi ai lui Dumnezeu. 
- Dacă însă eu, românul voi cădea în plasa lui Belial, şi dacă Cel viclean mă va lega cu laţul poftei de câştig şi de mărire, şi slujind lui ca”maestru spiritual”, voi depărta pe Hristos din sufletul, din trupul şi din aura semenilor mei, ca să bag în locul Lui”Divinitatea”adică Zeu cu aere de”mare arhitect al lumii”, ori vreun alt dumne- zeu fără de Dumnezeu în el, sufletele trupurile şi aurele semenilor mei vor fi lipsite de Hristos şi vor fi luate în stăpânire de Cel Rău. Şi Cel Rău, adus de mine lor, va stăpâni în sufletele, în trupurile şi în aurele semenilor mei, care, fără să ştie îşi vor pierde mântuirea, şi nu vor mai merge la Hristos. Atunci partea dreaptă a sufletului, a trupului şi a aurei mele, va fi lipsită şi ea de Hristos, căci este croită din părţi de suflet, trup şi aură, luate de la semenii mei. 
- Dacă eu românul, voi fura, voi minţi, voi ucide, voi asupri, voi lipsi de mâncare,de îmbrăcăminte şi de adăpost pe semenul meu, disperarea, nefericirea, bolile, foamea şi depărtarea lor de Hristos, se vor întoarce şi asupra mea, căci sufletul, trupul şi aura mea este alcătuită din părţile de suflet, trup şi aură ale lor. Dar de unde să ştie un maestru spiritual contrafăcut, sau un conducător ocult contrafăcut, toate acestea?
Căci Cel Viclean şi Cel Rău, sabotează pe teritoriul românesc, Planul Hristic de Mântuire a duhului (îmbolnăvit în ceruri prin relaţii nesănătoase), prin relaţii sănătoase, stabilite de om prin suflet, trup şi aură de român, pe Pământ,cu Hristos şi cu părinţii, adică cu fiinţele care îl aduc în lume, cu familia sa, adică cu copiii, semenii pe care îi aduce pe lume românul, şi cu soţia, adică născătoarea, creatoarea de suflet, trup şi aură mereu noi și cu semenii din alte familii.  
De izbândeşte a îmbolnăvi relaţiile sănătoase ale românului cu Hristos, fără de Hristos, Cel Viclean va îmbolnăvi şi relaţiile sănătoase ale românului cu familia sa, iar apoi, odată lipsit de Hristos, de părinţi şi de semenii din familie, Cel Viclean va îmbolnăvi si relaţiile sănătoase ale românului cu semenii din alte familii. Ajuns în acest punct, Cel Rău va lucra să îmbolnăvească relaţiile, legăturile energetice sănătoase stabilite de român prin sufletul, prin trupul şi prin aura sa cu Teritoriul Românesc, prin cele 3 ţinuturi, tărâmuri corespondente, tărâmul de suflet, tărâmul material şi tărâmul auric. Căci legăturile energetice dintre cele 2 categorii de fiinţe – Omul şi fiul Omului – şi teritoriul actual românesc, joacă un rol deosebit în îndeplinirea Misiunii Omului, pentru care vine aici în suflet, trup şi aură de român, Misiunea De Salvare A Omului Şi A Fiului Omului De Pe Teritoriul Românesc. Plan De Mântuire iniţiat şi vegheat de Dumnezeu coborât pe Pământ ca Hristos (Mântuitor, Salvator), şi ca Fiul Lui Dumnezeu, adică de Adam, de Om, ca să facă din nou pe Adam pe Om ca Dumnezeu, dar şi ca Fiul Omului, Adamului, pentru ca să salveze din moarte sigură pe fiul Omului şi să-l facă ca un Om.

miercuri, 24 august 2016

Sa nu comiti adulter...


Sabotarea partasiei romanului cu familia sa


2.Partea stângă a sufletului, trupului şi aurei unui român - care s-a unit în biserica lui Hristos cu soţia sa şi care apoi si-a întemeiat o familie, şi copii - este alcătuită din parţile de suflet, trup şi aură ale soţiei, şi copiilor. Tot astfel, partea din mijloc a sufletului, trupului şi aurei copiilor este alcătuită din părţi din sufletul, trupul şi aura lui Hristos, şi din părţi din sufletele, din trupurile şi din aurele părinţilor. Iar partea stângă a sufletului, a trupului şi a aurei soţiei este alcătuită din părţile de suflet, de trup şi de aură ale soţului, dar şi din părţile de suflet, de trup şi de aură ale copiilor. Ce se întâmplă în sufletul, în trupul şi în aura soţiei mele şi în sufletele, în trupurile şi în aurele copiilor mei, dacă eu schimb pe Hristosul din mine cu alţi dumne- zei, îngeri sau duhuri ale naturii şi îi primesc pe toţi la grămadă în mine prin iniţierile şi prin simbolurile şi peceţile cu numele lor căzut de Zei fără de Dumnezeu pe care maeştrii spirituali, slugile lor pământeşti le aşează pe sufletul, pe trupul şi pe aura mea? Dacă eu alung pe Hristos din mine, voi alunga pe Hristos şi din soţia mea şi din copii mei, prin părţile din sufletul, din trupul şi din aura mea rămasă fără de Hristos, care se află în sufletul în trupul şi în aura soţiei mele, şi în sufletele, în trupurile şi în aurele copiilor mei. Câţi români sunt conştienţi de asta? Lipsit de Hristosul din mine, prin lucrarea Celui Viclean şi primind în schimb pe Cel Rău fără să ştiu, tot fără să ştiu, Cel Viclean îl bagă pe Cel Rău în soţia şi în copiii mei. Rămas fără Hristos în mine nu voi rezista şi voi cădea în groapa săpată mie de Cel Viclean, şi Cel Rău cuibărit în mine mă va aprinde cu pofte, cu invidie şi cu asuprirea şi lipsirea semenului de cele bune. La fel se va întâmpla şi cu soţia şi cu copii mei pe tot parcursul vieţii noastre, căci fără Hristos în noi, vom fi la mâna Celui Rău. Părtăşia energetică ce ţinea înainte unită familia mea nu va mai exista fără liantul Hristic. Soţia mea va răspunde poftelor semenilor mei pregătiţi dinainte pentru ea de Cel Rău, şi eu voi fi atras de poftele soţiilor semenilor mei, iar copii noştrii vor fi împinşi de Cel Viclean să bucure pe cei răi, cu trupurile lor. Prin împreunarea necurată a soţiei, prin împreunarea necurată a mea şi prin împreunarea necurată a copiilor noştrii, vom chema pe teritoriul românesc pe cei necuraţi, adică pe Cel viclean si pe Cel Rău. Aceştia vor coborî în suflet, trup şi aură de român şi nu îl vei putea deosebi ca trup de cei întorşi. Dar de le poţi zări prin clarvedere duhurile descărnate, scheletice şi groteşti, îmbrăcate în trupuri de bebeluşi inocenţi, îmbrăcate în suflet, trup şi aură de român, le vei deosebi cu uşurinţă de duhurile aflate deja pe drumul vindecării, luminării şi îmbunării lor prin multe încarnări. Cel Viclean şi Cel Rău chemaţi astfel pe Pământ, coborâţi în suflet, trup şi aură de român, nu vor folosi sufletul trupul şi aura lor în scopul în care au fost construite ele de Dumnezeu, adică în scopul vindecării duhului lor şi pe cel al semenului. 


Căci scopul pentru care vin aici, pe teritoriul românesc, este: 

- de a se împotrivi Planului lui Dumnezeu făcut Hristos (Mântuitor, Salvator), de mântuire a duhurilor oamenilor, Adamilor, prin suflet, trup şi aură de român 
- de a se împotrivi Planului de Mântuire a tuturor fiilor şi fiicelor oamenilor de pe teritoriul românesc. Adulterul, curvia şi preacurvia sunt Uşi, Portaluri energetice întunecate deschise de românul lipsit de Hristos prin viclenie, Uşi prin care chemăm în România, în suflet trup şi aură de român, duhurile Celui Viclean şi Celui Rău. Şi, după ce îi aducem fără să ştim, tot fără să ştim, îi numim pe ei copii noştrii. Şi văzându-le comportamentul lor crud de monştrii, atunci când se măresc, NE ÎNTREBĂM CU CINE”DRACU”SEAMĂNĂ ŞI CU CE”DRACU”AM GREŞIT. 
Căci la maturitatea lor aceştia ajung prin viclenie să conducă vieţile a mii, sute de mii, şi milioane de români pe care îi mint, îi fură, îi înfometează, îi îndatorează,îi asupresc şi-i ucid când se împotrivesc, prin legi făcute de ei, pentru ei. Părinţii lor se căiesc înainte de a părăsi această lume, că nu i-au trimis înapoi pe aceşti monştrii de unde i-au chemat, când încă erau mici. Ei şi sâmtemii lor sunt monştrii timpurilor din perioada întunecatei Kali Yuga, cei care iau în deşert numele lui Dumnezeu, adică jură pe numele Lui că vor face fapte dumnezeieşti dar nu le fac, şi tot ei sunt cei care îşi zic”maeştrii spirituali”şi vorbesc de Dumnezeu, dar care nu predică Cuvântul lui Dumnezeu şi nu te iniţiază în Numele şi în Tainele Lui Dumnezeu făcut Hristos şi pentru tine românul. Tot ei sunt cei care se înfiltrează prin uneltiri, prin viclenie şi răutate în toate structurile de conducere, şi odată ajunşi acolo îţi aduc minciuna în locul adevărului pe care ţi-l promit, sărăcie şi foamete în locul îndestulării pe care ţi-o promit, asuprire, nesiguranţă şi frică în locul libertăţii şi democraţiei de care vorbesc. 
Dar mai cu seamă îi recunoşti în cei care reuşesc să te facă să crezi că nu există Dumnezeu, şi că tu eşti de fapt ieşit din eprubetele extratereştrilor, căci efectele manifestării energetice demonice, diavoleşti şi satanice pe teritoriul românesc se”palmează” uşor când le schimbi numele întunecate şi le numeşti”fenomene paranormale””şamanism”“ezoterism””ocultism””, fenomene extra atmosferice şi extraterestre”. 
Şi, dincolo de toate acestea, câţi dintre români se mai antrenează azi, cu răbdare, începând cu cele simple, ca să vadă prin ochi de carne cele nefăcute din carne din român, şi să ştie să explice romanului efectele energetice distructive catastrofale la nivel de suflet, trup şi aură, în urma adulterului, şi monştrii pe care, astfel, ii aduc pe Pământ prin curvie şi prin preacurvie? Şi care român se mai străduieşte azi să des- tăinuie taina, tâlcul versetelor 3, 7, 12, 14 din capitolul 20 din cartea Exodul din Vechiul Testament: Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine… Să nu iei în deşert numele DOMNULUI, Dumnezeului tău… Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele… Să nu comiţi adulter…

3.Sabotarea părtăşiei românului cu semenii săi din alte familii 


Pe tot timpul unei vieţi petrecute de român pe Pământ în cele 3 modele, tipuri de trupuri, adică în sufletul trupul şi aura de copil, în sufletul, trupul şi aura de matur şi în sufletul, trupul şi aura de bătrân, cunoaşte mulţi semeni din alte familii, semeni pe care şi-i apropie mai mult ori mai puţin, în funcţie de cantitatea de Hristos din sufletul, din trupul şi din aura sa în acele momente. În tot acest răstimp, cele 3 tipuri de haine suferă schimbări în sensul că, din sufletul, din trupul şi din aura fiecărui semen cunoscut, se iau părţi şi se pun în sufletul, în trupul şi în aura românului, iar din sufletul, din trupul si din aura românului, se iau părţi şi se pun în fiecare din semenii cunoscuţi de el. Şi iată cum, partea dreaptă a sufletului, a trupului şi a aurei unui român căsătorit şi cu copii, este alcătuită din părţile luate din sufletele, din trupurile şi din aurele tuturor semenilor cunoscuţi de el în timpul vieţii, iar în fiecare suflet, trup şi aură a fiecărui semen cunoscut se află partea de suflet, de trup şi de aură luate din sufletul, din trupul şi din aura românului. Ce se întâmplă cu partea dreaptă a sufletului meu dacă nu o folosesc în scopul în care mi s-a dat de Dumnezeu şi în loc să le vindec duhurile semenilor mei, iar ei să îmi vindece duhul meu, eu îi ucid, comit adulter cu soţiile şi cu fiicele lor, îi fur, îi mint, îi muncesc pe o plată de nimic ca să prosper eu, iar când protestează îi încătuşez? Se întâmplă că dacă eu distrug astfel sufletele, trupurile şi aurele semenilor mei, în acelaşi timp distrug şi părţile din sufletul, trupul şi aura mea care alcătuiesc sufletul, trupul şi aura lor. Şi dacă se distrug sufletele, trupurile şi aurele lor, se distrug şi părţile lor de suflet, trup şi aură care alcătuiesc sufletul, trupul şi aura mea. Tocmai pentru a preîntâmpina aceste distrugeri, aceste catastrofe în sufletul, în trupul şi în aura Omului, Dumnezeu a spus Omului să nu se folosească de sufletul, trupul şi aura lui, în alte scopuri decât în scopul curativ al duhului.Adică să nu se foloseacă de acestea ca să ucidă prin ele alte suflete, trupuri şi aure, să nu comită adulter, să nu fure, să nu mintă, să nu asuprească. Adică exact poruncile cuprinse în versetele 13, 14, 15, 16, din cartea Vechiului Testament, Exodul, cap. 20:

“Să nu ucizi. Să nu comiţi adulter. Să nu furi. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. Să nu pofteşti casa aproapelui tău;să nu pofteşti soţia aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
Iată azi pe fiul Omului, care se crede Om, infiltrat făţarnic ca preot al lui Hristos şi ca politician pe tot Pământul, Locuinţa Omului. Pentru el, scopul singurei lui existenţe efemere este să mărturisească strâmb, să poftească şi să fure ţările sub pretextul autonomiei etnice.Ei au cu siguranţă această foaie lipsă din Biblie, de vreme ce au jurat, când s-au făcut preoţi şi politicieni, pe Cuvântul Lui Dumnezeu şi pe Numele lui Dumnezeu, că nu vor face ce Dumnezeu le-a spus dinainte ce să nu facă. Au gândeşti tu oare fiu al Omului care crezi că eşti Om, că Domnul care a clădit pe Om şi care a întocmit ochiul nu te vede ce faci pe ascuns, crezi tu oare că Dumnezeu care a întocmit urechea nu te aude ce vorbeşti în ascuns? Cum să întocmesc o oglindă în care voi fii Omului care vă credeţi Oameni să vă vedeţi efectul lipsirii voastre de Hristos pe care Îl huliţi şi de noi Oamenii pe care ne uneltiţi, din sufletele voastre putrezite de pe acum, pentru ca să vă îngroziţi şi să cereţi îndurare Dumnezeului pe care juraţi? Ce aţi făcut voi fii ai Omului politicieni din sufletele voastre şi din ale noastre? Ce aţi făcut voi fii ai Omului păstori ai Turmei Lui Hristos cu Turma Lui Hristos? Căci iată Dumnezeu coborât ca Fiul Omului S-a făcut Hristos, Salvator pentru voi fii Omului, ca să vă dea ca şi Omului suflet, trup şi aură Hristică, Salvatoare, adică creştină, ca să fiţi voi salvaţi şi salvatori ai semenilor deopotrivă; iar voi vreţi azi să omorâţi pe semen şi să-i furaţi ţara la fel cum au făcut părinţii voştrii?
Cele 3 mari boli, defecţiuni, specifice părţii de mijloc, părţii stângi şi părţii drepte ale sufletului, trupului şi aurei de tip Hristic- românesc, se caracterizează prin defectarea, îmbolnăvirea şi stingerea, descompletarea părţilor din care este alcătuit sufletul, trupul şi aura noastră, adică părţile celor pe care îi asuprim ori pe care îi minţim, îi muncim să facem noi avere, îi înfometăm şi ii distrugem dacă ni se împotrivesc. 

Portile zeilor din inframateric


Contrapartea Energetică A Ţinutului Material Românesc este puntea de comunicare prin deschiderea de pe Pământ a unor uşi pe partea pământească, a PORŢILOR ZEILOR, adică a unor unor Portaluri, ce încă mai permit comunicarea Oamenilor din Lumea Materială (Zeii întorşi) cu Zeii neîntorşi încă, adică cu Oamenii, Adamii căzuţi demult din îndumnezeirea duhului lor, şi care încă se mai joacă de-a Zeii fără de Dumnezeu. Şi aceşti Zei mai deţin încă aici,aşezări de unde sabotează prin slugile lor, maeştrii spirituali, misiunea Zeilor dezactivaţi, întorşi la Dumnezeu şi încarnaţi în suflet, trup şi aură de român. Fiinţele ce mişună în aceste locuri sunt duhuri de Zei mari şi mici, neîntorşi încă la Dumnezeu, duhuri îngereşti căzute şi duhuri căzute ale naturii, cu toţii aflaţi în slujba unui Zeu mai mare, sau independenţi de Zei. Aceşti veghetori întunecaţi, luptă din răsputeri să imprime în fiecare român alte scopuri prin care să se folosească de sufletul, trupul şi aura lor de român, decât înspre vindecarea duhurilor lor. Veghetorii întunecaţi de pe tărâmul contrapărţii energetice a Ţinutului Material Românesc, sabotează cele 2 Mari Lucrări Hristice care se desfăşoară de 2008 ani încoace, pe Teritoriul Actual Al României:


1 – Marea Lucrare De Vindecare Şi Reabilitare prin tipul Hristic românesc de suflet, trup şi aură de român, a tuturor duhurilor îmbolnăvite, defectate de Oamenii, Adamii căzuţi, în joaca lor de-a Zeii fără de Dumnezeu.  

2 – Marea Lucrare De Naştere Din Nou, De Înfiere, De Vindecare pe timpul vieţii şi de mântuire prin tipul Hristic românesc de suflet, trup şi aură, a tuturor generaţiilor de sâmtemii de pe teritoriul românesc, adică a tuturor generaţiilor de fii şi fiice ale Oamenilor, Adamilor, căci aceşti fii şi fiice ale oamenilor trăiesc o singură existenţă. Căci, ce însumează în ele aceste 2 mari lucrări Hristice, mesianice decât cele 2 modele dumnezeieşti universale de salvare a fiilor căzuţi ai lui Dumnezeu, oamenii, Adamii, şi a nepoţilor Lui, fii şi fiicele fiilor Lui?
Acţiunea întunecată de sabotare a procesului de vindecare şi de reîntoarcere a Omului la Dumnezeu, prin stricarea celor 3 tipuri de părtăşie dumnezeiască se realizeaza astfel:

1 - Sabotarea părtăşiei românului cu Hristos şi cu părinţii săi  

Cum poţi să sabotezi cel mai bine salvarea unui Om, Adam, fiu al lui Dumnezeu, care îşi poate vindeca duhul lui îmbolnăvit, numai prin sufletul, trupul şi aura sa de tip Hristic, decât stricând, distrugând acest model, acest tip Hristic românesc de suflet, trup şi aură? Cum poţi să strici, să defectezi, să îmbolnăveşti partea de mijloc a sufletului trupului şi aurei românului, parte alcătuită din bucăţi luate din sufletul, trupul şi aura lui Dumnezeu făcut Hristos, dar şi din bucăţi luate din sufletul, trupul şi aura părinţilor lui?  Strică părtăşia, comunicarea dintre român şi Hristos, ca părţile lui Hristos, Interiile Hristice să se stingă şi să dispară din partea din mijloc a sufletului, trupului şi aurei românului. Căci părţile Hristice, Interiile Hristice ce alcătuiesc partea de mijloc a sufletului, trupului şi aurei românului, încă se tăinuie privirii românului antrenat să ia seama doar la cei şi la cele fără de Hristos în ele, dar care se des-tăinuie privirii românului obişnuit în timp, să privească cu precădere spre cei şi spre cele pline de Hristos. Aceste Interii Hristice se văd privite prin clarvedere, ca miliarde de particule ce alcătuiesc corpurile şi organele sufletului, trupului materic şi aurei, particule aşezate şi grupate în aceste trupuri şi organe ale lor, în funcţie de conţinutul, de esenţa lor. Astfel Dumnezeu a devenit Hristos pe cruce, când a luat din sufletul, din trupul şi din aura Lui, părţile esenţiale, ce lipseau din sufletele, din trupurile şi din aurele Adamilor, şi fiilor Adamilor, adică ce lipsea fiilor Lui şi nepoţilor Lui din sufletul, din trupul şi din aura lor: 
1 - Mila si Cruţarea Celui În Care Nu Este distrugerea, cu mila din EL, pentru toţi cei asupriţi, şi pentru cei care nu arată milă din cauză că nu o cer
2 - Milostivirea Celui Izvorâtor de Iertare, A Celui În Care Nu Este Greşeală, cu iertare din EL, pentru cel greşit faţă de toţi, si pentru toţi cei năpăstuiţi de cel greşit
3 - Milostivirea Celui Izvorâtor Al Vieţii Veşnice, cu Viaţă Veşnică din EL, pentru cel lipsit de Viaţa Veşnică
4 - Milostivirea Celui Bogat În Toate, cu Bogăţie din EL, pentru cel lipsit de toate.  

Aceste părţi energetice formau, alcătuiau sufletul, trupul şi aura lui Dumnezeu, făcut Hristos, adică IUBIRE NESFÂRŞITĂ, şi pentru român, acum 2008 ani. Odată stricată părtăşia românului prin sufletul, trupul şi aura sa, cu sufletul, trupul şi aura lui Hristos, prin interiile Hristice, capacităţile precum dreptatea, mila, iertarea, ajutorul la greu, bunătatea, se sting uşor din partea de mijloc a sufletului, trupului şi aurei românului, împrumutate lui de Hristos, pe timpul unei vieţi. Un astfel de român stricat de Hristos, se va strica şi faţă de părinţi. Un astfel de român va fi făţarnic, nedrept, fără milă, neiertător, nesăritor la greu, şi fără bunătate în relaţia sa cu fiinţele care l-au adus pe Pământ şi l-au hrănit, părinţii, pe care îi va privi ca pe servitorii lui, buni de aruncat când nu mai pot fi storşi. Sufletul, trupul şi aura părinţilor nu vor rezista în faţa acestor atacuri energetice de gând, de cuvânt şi de purtare ne –Hristice susţinute, pe tot timpul unei vieţi. Iată prin urmare Cauza Cea Ascunsă a tuturor învăţăturilor mincinoase ale zeilor propovăduite şi pe teritoriul românesc prin slugile lor, marii”maeştrii spirituali”. Ei urmăresc depărtarea românului de Hristos pentru ca, copii români să piardă pe Hristos din ei, ca să fie răi cu părinţii lor, şi pentru ca părinţii lor înrăiţi, să piardă pe Hristos din ei şi să răspundă la răutatea copiilor, cu răutatea lor. Căci ce se întâmplă cu părinţii mei când eu, copilul român, şmecher mare şi băiat de băiat, le supun zilnic sufletele, trupurile şi aurele la atacuri energetice întunecate, de joasă frecvenţă, adică cu gândurile cu cuvintele şi cu purtările mele?Atunci, sufletul părinţilor va suferi afecţiuni, arsuri, tăieturi, mutilări, iar durerea şi apoi defectele, bolile de tot felul le vor copleşi sufletele, trupurile şi aurele. Privit prin clarvedere un astfel de suflet de părinte arată cum arată un trup fizic călcat de tren. (Dar câţi copii români care se cred mai deştepţi decât părinţii lor intuiesc asta cu deşteptăciunea lor?). Dar dacă eu, copilul român distrug în timpul unei vieţi sufletele, trupurile şi aurele părinţilor mei, ce se întâmplă cu părţile mele de suflet, de trup şi de aură, care se află în ei? Răspunsul este că se vor distruge şi ele. Dar ce se va întâmpla cu părţile de suflet, de trup şi de aură ale părinţilor mei, părţi care alcătuiesc mijlocul sufletului, trupului şi aurei mele? Răspunsul este că se vor distruge si ele odată cu sufletele, trupurile şi aurele părinţilor, iar sufletul, trupul şi aura mea se vor îmbolnăvi.  

1 - Căci dacă Îl distrug pe Hristos, care este în mine, automat distrug şi părţile mele din EL, mă distrug pe mine din EL, aşa că de ce mă mai mir că nu mă ajută şi că după ce plec de pe Pământ nu mai ajung la El? 
2 – Şi când îi distrug pe mama şi pe tata, care sunt în mine, automat distrug şi părţile mele din ei, mă distrug pe mine din ei, iar odată cu distrugerea lor, se distrug şi părţile lor care sunt în mine şi din care sunt făcut… Căci aici se ascunde tâlcul ascultării de legea 1 de funcţionare ideală pe timp de o viaţă, a Omului prin suflet, trup şi aură, fără probleme şi boli, lege dată Omului de către Dumnezeu cu gura Lui: 
"Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine "
 "Să nu iei în deşert numele DOMNULUI…"
"Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele…" 
(Exodul, capit.20, vers: 3, 7, 12) .

ROMANIA-pavilionul elitei zeiesti





Teritoriul actual românesc este alcătuit din 3 ţinuturi sau tărâmuri energetice - ţinutul românesc sufletesc, ţinutul material românesc şi ţinutul auric românesc - ţinuturi corespondente, specifice celor 3 învelişuri energetice în care se coboară Zeii reîntorşi, Oamenii, adică sufletul românesc, trupul românesc şi aura românească. Teritoriul românesc actual alcătuit din cele 3 ţinuturi face parte din Planul Global de vindecare şi apoi de reabilitare a anumitor categorii de duhuri, care prezintă anumite afecţiuni, defecte, boli, şi care nu se pot remedia decât pe teritoriul românesc, şi decât prin tipul de suflet, prin trup şi prin aură de român.

Teritoriul actual românesc alcătuit din cele 3 areale energetice sau tărâmuri, specifice fiecărei structuri energetice româneşti - sufletul, trupul şi aura – structuri pe care le îmbracă doar o anumită categorie de Adami care sunt aduşi aici, structuri prin care, pe timpul unei vieţi, îşi vindecă anumite afecţiuni ale trupului duh, defectat, îmbolnăvit în urma căderii lor de la îndumnezeire, şi în urma manifestării lor îndelungate ca Zei fără de Dumnezeu. Teritoriul actual românesc este locul unde se vindecă Zeii cei mari din vremurile de demult, fiinţele umane care au căzut din clasele superioare ale celor 3 stadii de îndumnezeire. Dacă Lumea Materială este un Sanatoriu, o Clinică, un Spital, atunci putem afirma că Teritoriul Românesc este Pavilionul cu Zei, adică locul unde îşi vindecă duhurile lor, Elita Zeilor cei mai mari şi cei mai puternici, căzuţi din vremurile de demult, vremuri în care nu fusese încă concepută Lumea De Reabilitare, adică Pământul. Teritoriul românesc este ţara creştinată, unde există ponderea cea mai mare de Adami, aproape şaptezeci la sută, iar treizeci la sută este formată din fii şi fiice ale Adamilor, în timp ce, în celelalte ţări creştinate, este exact invers. TOCMAI DE ACEEA CREŞTINISMUL (MODUL DE REABILITARE PRIN TIPUL HRISTIC DE SUFLET, TRUP ŞI AURĂ) A ŞI FOST PRIMIT AŞA REPEDE. 
Tocmai de aceea pe Teritoriul Actual Al României, se află, În Tărâmul Românesc De Suflet, în Inframatericul Românesc şi în Tărâmurile Auric Românesc, Cabinete Ale Medicilor Specialişti Hristici în vindecarea prin suflet, trup şi aură de român a duhurilor adamice, omeneşti, ne-bune, defectate, îmbolnăvite de Adamii căzuţi (din stadiul 1, 2, 3 de îndumnezeire, şi din părtăşia în care se aflau în duhul lor cu Duhul lui Dumnezeu) dintr-un motiv pe care şi ei îl găsesc stupid azi, adică din cauză că au vrut să fie dumne-zei, fără de Dumnezeu. Aceste cabinete ale medicilor specialişti, specializaţi în vindecarea şi în reabilitarea prin tipul aparte de suflet, trup şi aură de român, a duhurilor căzute de oameni, Adami şi de fii ai oamenilor, ai Adamilor, se află răsfirate de-a lungul şi de- a latul celor 3 tărâmuri ce alcătuiesc Teritoriul Românesc adică – Tărâmul De Suflet, Tărâmul Material şi Tărâmul Auric.

CINE SUNT ROMÂNII?


-Adamii, Oamenii căzuţi din stadiul 1, Stadiul Începător De Îndumnezeire în trupul duh, se coboară pe teritoriu românesc în suflet, trup masculin şi aură de români. 

- Adamii, Oamenii căzuţi din stadiul 2, Stadiul Avansat De Îndumnezeire, şi din stadiul 3, Stadiul Foarte Avansat De Îndumnezeire, se coboară pe teritoriul românesc în suflet, trup feminin şi aură de români.  Toţi aceşti Oameni, Adami, reprezintă Elita Zeilor, Duhurile Înalte ale vremurilor de demult, de dinaintea facerii Lumii Materiale, şi care la nivel global vin într-o proporţie de peste şaptezeci la sută în Pavilionul zeilor, România. Tocmai datorită acestor circumstanţe, România este numită Gradina Maicii Domnului, iar Grădinarul este o fiinţă, un Om, Adam coborât pe Pământ, în acest tip de suflet, trup feminin şi aură de acum 2008 ani, căci România este singurul teritoriu, singurul Pavilion din spitalul Pământ unde vin să îşi vindece duhul, Zei de un asemenea calibru.

Există 3 categorii de fiinţe specializate în vindecarea prin sufletul, trupul şi aura de tip românesc al duhurilor ne-bune, stricate, defectate, îmbolnăvite ale Oamenilor, Adamilor, care s-au vrut dumne-zei fără de Dumnezeu:oameni,îngeri și ființe ale naturii. În cele ce urmează, vom vorbi în special despre acea categorie de Oameni, Adami, cunoscută nouă sub numele de Sfinţi şi care, de 2008 ani, sunt specializaţi în cele 2 Mari Lucrări Hristice ce se desfăşoară pe Teritoriul Actual al României, sub directa supraveghere a lui Dumnezeu făcut Hristos, adică:

1 – Marea Lucrare De Vindecare Şi De Reabilitare, prin tipul Hristic românesc de suflet, trup şi aură, a duhurilor defecte, îmbolnăvite ale Oamenilor, Adamilor, care s-au vrut Zei fără de Dumnezeu. 
2 – Marea Lucrare De Înfiere, De Vindecare Şi De Mântuire a tuturor sâmtemiilor de pe teritoriul românesc, adică a tuturor fiilor şi fiicelor Oamenilor, Adamilor, prin tipul Hristic românesc de suflet, trup şi aură.
Aceste Cabinete Ale Medicilor De Suflet, De Trup şi De Aură, se află dispuse, în afara tuturor aşezărilor omeneşti din Lumea Materială, pe tărâmul românesc de suflet, pe tărâmul românesc auric dar şi în contrapartea energetică a tărâmului românesc material. Aceste Cabinete sunt locuinţe minunate, construite fără mâini omeneşti, din cele 4 energii dumnezeieşti ce ies din cele 4 puteri dumnezeieşti, aşezate în fiecare Om, Adam făcut de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui. Astfel, în apropierea fiecărei aşezări omeneşti mai mici sau mai mari, vezi dispuse de regulă pe înălţimi (dealuri sau munţi) construcţii cu forme perfecte, mai mici ori mai mari, alteori gigantice, alcătuite din energiile dumnezeieşti luminoase, foarte asemănătoare cu apa, cu gheaţa, cu zăpada cu focul sau cu fulgerele, cu razele de soare sau cu lumina lunii şi a stelelor ori cu curcubeule ce apar după ploaie în ţinutul material românesc.
De la depărtare luminează ca soarele, fără să vătăme în vreun fel privirea. Podeaua unor astfel de locuinţe minunate poate fi din apă pe care mergi fără să te afunzi, coloanele imense sunt din zăpadă, pereţii pot fi din foc care nu te vatămă iar lucrurile din interior, din gheaţă care nu se topeşte,iar tavanul din nori cu soare scânteietor sau din cer cu stele scăpărătoare. În locul pe unde răsare soarele în ţinutul material românesc, în ţinutul de suflet, se află, la marginea fiecărei aşezări omeneşti, şi un alt fel de aşezări minunate, unde poţi vedea istoria tuturor fiinţelor umane, de la începerea coborârii lor în suflet, trup şi aură de român. În toate aceste aşezări preaminunate, locuiesc încă de la începutul Marelui Proces De Reabilitare A Oamenilor, Adamilor şi a fiilor şi fiicelor Oamenilor, Oameni deja vindecaţi cu duhul în răstimpul a multor coborâri pe teritoriul românesc în tipul de suflet, trup şi aură de român.Toţi aceştia, sunt Veghetorii tuturor fiinţelor umane care se coboară de 2008 ani încoace în tipul de suflet, trup şi aură de români. Grija cea mare a acestor Veghetori este ca fiecare român să îşi folosească sufletul, trupul şi aura de român doar în scopul în care au fost construite, adică spre vindecarea duhului semenului, şi spre vindecarea duhului său de către semen, prin sufletul, trupul şi aura semenului.  În aceste tărâmuri sufleteşti, inframaterice şi aurice româneşti, invizibile privirii omeneşti antrenată şi folosită doar pentru privitul în tărâmul material, aceşti Oameni deja vindecaţi cu duhul, poartă numele de Veghetori, iar pe Tărâmul Românesc Material, sunt cunoscuţi sub numele de Sfinţi. Aceşti Veghetori, aceşti Sfinţi, sunt fiinţele care ne iau în primire când venim în suflet, trup şi aură de români pe teritoriul românesc, ne veghează pe tot timpul unei vieţi şi ne ajută în tot timpul unei vieţi, în misiunea noastră de vindecare a unor boli ale duhului prin sufletul trupul şi aura noastră, iar apoi ne predau în mâna celor care ne-au adus aici din Lumea De Aşteptare, Astralul lui Dumnezeu, unde ne pregătesc de o nouă venire, de o nouă şedinţă de vindecare a duhului, prin suflet, trup şi aură de tip Hristic românesc. Pe tot timpul unei vieţi, ne aflăm sub Auspiciul Veghetorial a 3 astfel de categorii de Sfinţi, Veghetori, Medici Specialişti de suflet, trup şi aură de român. Aceste 3 categorii de Sfinţi ne veghează cele 3 Poteci Ale Unei Vieţi, poteci pe care le tot bătătorim pe parcursul unei încarnări, şi ne ajută în cele 3 relaţii de părtăşie dumnezeiască de tip Hristic, prin care au trecut şi ei demult, şi pe care noi acum încercăm să le stabilim, dar mai ales să nu le întrerupem pentru nici un alt motiv personal:

1.Relaţia de părtăşie Hristică a Omului pe care o stabileşte din momentul naşterii, prin suflet, trup şi aura lui, cu Hristos, prin sufletul, trupul şi aura lui Hristos.

2.Relaţia de părtăşie Hristică a Omului pe care Omul o stabileşte din momentul naşterii, prin sufletul, trupul şi aura sa, cu fiinţele care îl aduc aici, adică cu părinţii săi, prin sufletele, trupurile şi aurele lor. 
3. Relaţia de părtăşie Hristică a Omului pe care o stabileşte din momentul naşterii, prin suflet, trup şi aură, cu semenii săi și cu semenii din alte familii, prin sufletele, trupurile şi aurele lor. 

joi, 18 august 2016

Alcatuirea energetica necrestina a fiilor si fiicelor Omului


Alcătuirea semisufletului,semitrupului şi semiaurei unei sâmtemii, are la bază Interiile Zeieşti ale făcătorului, adică ale Zeului respectiv, care este un Om, un Adam căzut din procesul de îndumnezeire.

- partea de mijloc – partea Zeiască - a semisufletului, semitrupului şi semiaurei unui fiu al Omului este alcătuită din interiile Zeului şi ale părinţilor. 
- partea stângă - partea familiei - a semisufletului, semitrupului şi a semiaurei unui fiu al Omului - este alcătuită din interiile semenilor din familia sa. - partea dreaptă – partea semenilor – a semisufletului, semitrupului şi semiaurei unui fiu al Omului - este alcătuită din interiile semenilor lui din alte familii.
Din toate structurile energetice necreştine, lipsesc interiile dumnezeieşti, căci fii Omului au fost creaţi de Zei, Oamenii, Adamii căzuţi, după ce au căzut, şi după ce au pierdut interiile lui Dumnezeu prin care se aflau în părtăşie cu EL, şi automat au pierdut nemurirea lor. După singura viaţă pe care o trăiesc,aceşti fii şi fiice ale Omului de pe teritoriul românesc, mor, dispar pentru totdeauna din lipsa interilor dumnezeieşti care lipsesc şi din ei, şi din părinţii lor, Zeii, Oamenii, Adamii, care, cu toţii s-au amăgit, şi poftind să fie Dumnezei, nu au fost, şi nici creaţiile lor, fii şi fiicele lor, nu au fost dumnezeieşti, nemuritoare. 
Altfel se întâmpla însă, în cazul sâmtemiilor cu alcătuire creştină, care au schimbat vechea lor structură energetică, nedumnezeiască şi muritoare, cu o structură energetica nouă, dumnezeiască, nemuritoare. Acest fenomen energetic cosmic Hristic, de schimbare totală a alcătuirii energetice necreştine Zeieşti, muritoare, cu structuri energetice noi, dumnezeieşti, nemuritoare, la care se supune un fiu al Omului prin botezul creştin, ne este cunoscut sub denumirea de NAŞTERE DIN NOU ÎN HRISTOS, DOMNUL DOMNILOR ŞI DUMNEZEUL TUTUROR DUMNEZEILOR…

Sâmtemiile cu alcătuire energetică creştină de pe teritoriul românesc, sunt fii şi fiicele fiilor lui Dumnezeu, înfiaţi de către Dumnezeu. Motivele întemeiate ale înfierii acestor fii ai fiilor Lui, sunt următoarele:


Motivul 1 - sâmtemiile au fost create muritoare, de către Oameni.Adami, fii lui Dumnezeu, după ruperea acestora de Tatăl lor, Dumnezeu, fără ca aceşti fii ai lui Dumnezeu să fi deprins pe deplin ştiinţele îndumnezeirii lor, adică ştiinţele de a trăi veşnic, ei şi creaţiile lor.


Motivul 2 - părinţii unor sâmtemii de pe Pământ nu doreau, şi nici în ziua de azi nu vor să se întoarcă încă la Dumnezeu ca să îşi reia îndumnezeirea de unde au întrerupt-o şi astfel fii şi fiicele lor să fie salvate. 

Şi cum aceşti Oameni, Adami căzuţi se încăpăţânează să rămână în poziţia lor căzută de Zei, toate sâmtemiile lor, trăiesc o singură viaţă, apoi dispar definitiv. Toate aceste sâmtemii, fii şi fiicele Zeilor neîntorşi încă la Dumnezeu poartă numele de sâmtemii latei, iar Zeii lor sunt Zei Latei. Pentru toţi aceşti fii ai fiilor lui Dumnezeu, care se mai joacă încă acest joc demodat de-a Zeii, Dumnezeu S-a coborât pe Pământ, să salveze de la moarte pe fii fiilor Lui, pentru că fii Lui nu vor să facă asta, ei sunt ocupaţi să se mai joace puţin de-a Zeii, să mai facă puţin pe”Divinitatea”. 
De aceea, Adevăratul Dumnezeu S-a coborât pe Pământ, ca un Fiu al lui Dumnezeu necăzut, nemuritor, în locul fiilor lui Dumnezeu căzuţi, muritori, ca să le scape odraslele lor de la moarte. Şi Dumnezeu coborât în lume ca un Om, ca un Adam necăzut şi nemuritor, ca un Fiu al lui Dumnezeu veşnic, în locul fiilor Lui şi S-a făcut Fiu al Omului, în locul lor, ca să scape pe fii Omului de la pieire definitivă, adică pe aceste sâmtemii latei. 
Ţările unde fii lui Dumnezeu căzuţi şi încă neîntorşi se mai joacă puţin de-a Zeii, şi de-a”Marii Arhitecţi Ai Lumii”, le puteţi ghici şi singuri, după împăunarea şi aroganţa slugilor lor, sâmtemiile latei, marii magiştrii şi marii maeştrii spirituali pe care îi vântură prin toată lumea să adune suflete noi şi să le trâmbiţeze numele lor.
Pe sticlă, prin conferinţele lor, prin cărţile lor, prin iniţierile lor, prin vindecările şi simbolurile zeilor pe care le aşează în sufletele, trupurile şi aurele de tip hristic ale românilor, marii maeştrii spirituali latei, îl bagă pe”dracu” în români,în familia lor şi automat şi în ţara lor românească şi încă contra cost…

Motivul 3 – de 2000 de ani încoace mulţi Zei s-au reîntors din postura lor pompoasă de Zei, de”Divinitate”fără de Dumnezeu, în care s-au complăcut atâta timp. Şi în locul tuturor acestora S-a coborât Adevăratul Dumnezeu, ca să le salveze fii şi fiicele muritoare de la pieirea definitivă. 

- Jertfa pe cruce a lui Dumnezeu făcut Om, a fost în primul rând, ca să facă pe Om, pe Adam iarăşi Dumnezeu. 
- Jertfa pe cruce a lui Dumnezeu venit ca un Fiu al lui Dumnezeu necăzut în locul fiilor Lui căzuţi şi făcut Fiu al Omului nemuritor, a fost pentru toate sâmtemiile, adică pentru toţi fii muritori ai Omului, ai Adamului căzut. 
- Această jertfă pe cruce a lui Dumnezeu, coborât ca un Om, Adam Nou, Nemuritor, pentru Adamii vechi, muritori, şi ca un Fiu Nemuritor Al Omului Nemuritor pentru toţi fii muritori ai Adamilor muritori, s-a făcut pentru ca toate structurile de suflet, trup şi aură, vechi şi fără interiile Dumnezeieşti în ele, ale tuturor Adamilor şi ale tuturor fiilor Adamilor să se facă noi, să se reînoiască, să se facă aşa cum erau la începuturi, cu interiile lui Dumnezeu în ele. 
Pe cruce, Dumnezeu a jertfit părţi din sufletul,trupul şi aura Lui, iar aceste Interii dumnezeieşti de suflet, trup şi aură s-au amestecat cu sufletele, trupurile şi aurele tuturor Adamilor şi cu toate sufletele, trupurile şi aurele fiilor şi fiicelor tuturor Adamilor. Părtăşia cea Dumnezeiască în care se aflau cândva toţi Adamii, s-a refăcut şi pentru Adamii care au pierdut-o prin zeificarea lor fără de Dumnezeu, dar şi pentru toţi fii şi fiicele tuturor Adamilor căzuţi, sâmtemiile, care nu au avut parte niciodată de aceasta părtăşie cu Dumnezeu, bunicul lor. La această părtăşie au acces încă de acum 2008 toţi Adamii căzuţi dar şi toţi fii şi fiicele acestor Adami, toţi care doresc să intre cu sufletele, trupurile şi aurele lor în această părtăşie dumnezeiască şi să obţină în acest fel, garanţia mântuirii lor de pieirea definitivă. 

Poarta de intrare în această părtăşie dumnezeiască se face prin BOTEZUL HRISTIC (CREŞTIN), un proces energetic înfăptuit chiar de Dumnezeu făcut Hristos, atât pentru Adami dar şi pentru toţi fii şi fiicele Adamilor. Efectul acestui Proces Energetic Cosmic, numit Botez Creştin, poartă numele de NAŞTERE DIN NOU.

Observat prin clarvedere directă, acest Proces Energetic Cosmic, se dezvăluie în toată splendoarea sa, ca o naştere din nou triplă, înfăptuită de Dumnezeu, manifestat în trei ipostaze, adică întocmai pentru cele trei categorii de fiinţe ce reintră în părtăşie cu EL. Putem vorbi aşadar despre cele 3 ipostaze ale botezului creştin ca despre un suprem act energetic de restabilire, de reînviere a tot ce era pierdut:
1 – botezul creştin sufletesc
2 – botezul creştin trupesc 
3 – botezul creştin auric
Putem vorbi despre cele 3 ipostaze ale Naşterii Din Nou, ca efect energetic imediat al Procesului Energetic de Botez Creştin:
1 – naşterea din nou a sufletului
2 – naşterea din nou a trupului 
3 – naşterea din nou a aurei
Putem vorbi despre 3 categorii de fiinţe, care pot beneficia de această naştere din nou:
1 – Adamii, oamenii care nu s-au întors încă la Dumnezeu, actualii Zei fără de Dumnezeu, Zei la modă pe Pământ, şi în mare vogă pe teritoriul României. 
2- Adamii, oamenii care s-au întors deja la Dumnezeu şi care nu au mai rămas în poziţia lor de Zei fără de Dumnezeu și care coboară pe teritoriul românesc, îmbrăcându-şi duhul lor bolnav de atâta”zeificare”, în tipul hristic de suflet, trup şi aură de român, ca să se vindece. 
3 – Fii şi fiicele Adamilor, oamenilor care încă mai fac pe Pământ pe Zeii fără de Dumnezeu, şi fii şi fiicele Adamilor, oamenilor, care s-au întors la Dumnezeu din paziţia lor căzută şi îngâmfată de zei fără de Dumnezeu.
Putem vorbi despre cele 3 manifestări diferite ale lui Dumnezeu, pentru fiecare categorie în parte de fiinţe, din cele 3 categorii de fiinţe cu care Se află în părtăşie:
1 – Dumnezeu manifestat ca Dumnezeu Tatăl, pentru toţi oamenii, Adamii, fii Lui necăzuţi, dar care continuă să se manifeste ca Tatăl şi pentru toţi oamenii, Adamii căzuţi, care s-au amăgit, şi poftind să fie dumne-zei fără Dumnezeu, nu au fost, şi pe care caută să îi întoarcă din rătăcirea lor.
2 – Acelaşi Dumnezeu manifestat ca un Fiu al lui Dumnezeu necăzut, pentru ca să salveze pe fii Lui căzuţi, şi care S-A făcut ca un Fiu al lui Dumnezeu necăzut în locul fiilor Lui căzuţi ca sa le scape copii de la pieirea definitivă. 
3 – Dumnezeu manifestat ca Dumnezeu Duhul Sfânt, pentru ca planul Său de îndumnezeire al oamenilor, Adamilor în trup duh, şi pentru reîntoarcerea la îndumnezeire a tuturor duhurilor căzute de la această îndumnezeire să continuie. 

Pentru ca fii Oamenilor, fii Adamilor căzuţi cu duhul din pricina Zeificării lor fără de Dumnezeu, să fie înfiaţi, primind aceiaşi moştenire ca părinţii lor Oamenii, Adamii. Căci prin Duhul Sfânt, toţi fii tuturor Adamilor căzuţi în duh, primesc mântuirea.Prin acest Duh de înfiere devin copiii lui Dumnezeu, Dumnezeul părinţilor lor. 

Acum 2008 ani, Dumnezeu coborât ca Hristos, a restabilit alcătuirea energetică a Pământului şi alcătuirea energetică a sufletului, trupului şi aurei, aşa cum arătau ele înainte de spargerea cerurilor şi de înrobirea Pământului şi Omului(Zeii întorşi) de către Zei (Oamenii neîntorşi) şi de către fii şi fiicele lor. Prin creştinarea teritoriului românesc, creştinare ce a avut loc cu aproape 2000 de ani în urmă, cele 3 ţinuturi ce alcătuiesc acest teritoriu românesc – ţinutul de suflet, ţinutul material şi ţinutul auric – dar şi toate sufletele, trupurile şi aurele Oamenilor, Adamilor, şi toate sufletele, trupurile şi aurele fiilor Oamenilor, Adamilor, sâmtemiile creştine cu adevărat, ce vieţuiesc aici împreună cu Adamii, se află în părtăşie sufletească, trupească şi aurică, cu DUMNEZEU, prin sufletul, trupul şi aura lui DUMNEZEU, făcut Hristos pentru ei toţi.