Cele patru rase umane

 Cele patru rase umane
     După cum se specifică în lumea eterică, până în prezent au existat patru rase umane, fiecare rasă fiind formată din şapte generaţii, în răstimpul a patru "veacuri". Desigur, este vorba despre "veacuri" îngereşti, care cuprind perioade foarte mari de timp,     Prima rasă umană, de formă eterică, a luat fiinţa în formă umanoidă pe planeta PERFER. Omul eteric al primei rase era format din elementele reflectate în el de la Entităţile angelice: spiritul era de natură divină, fiind proecţia lui Dumnezeu. Corpul cauzal era de esenţă serafimică. Corpul duh era de esenţa Îngerească, iar forma exterioară era proiecţia celor 21 de Îngeri Primi ai Temeliei, sau după cum se numesc în lumea eterică, "cei 21 de Îngeri ai realităţii formei umanoide". Astfel, omul era constituit "din tot şi din toate" HAITUNA.     Omul eteric al primei rase nu primise "autoritate" şi nici "puteri", nu avea "tărie" şi nici liberul arbitru. Nu poseda conştiinţă şi nici conştienţă. Omul eteric era pur şi inocent, în curăţenie şi strălucire, la un loc cu Îngerii. Omul eteric al primei rase nu putea să greşească şi, implicit, să "cada" cu de la sine putere, iar acesta era supremul avantaj pe care-l avea în faţa tuturor creaturilor lui Dumnezeu.     Totuşi, la un anumit moment dat, omul eteric a fost antrenat de către Entităţile îngereşti răzvrătite în marea rebeliune împotriva planului cosmic. Ulterior, după cea de-a treia Cădere, primei rase umane i s-a făcut o locuinţa specială: HAZURET, Pământul, care la începuturile sale se manifesta în forma eterică.     Când omului eteric i s-a dat drept locuinţa HAZURETH, nu era nici bărbat nici femeie, deci era androgin, nu avea aură şi trăia în fericire alături de fraţii săi, Îngerii şi spiritele naturii. Nu era însă Înger, dar avea aceeaşi formă umanoida ca şi aceştia, doar că era puţin mai scund.     "Numărul oamenilor pe HAZURET, spune Hutil, spiritul Naturii de aer, era de mii de 135
zeci de mii, parte la cap, parte la picioare, în tot HAZURETUL. Şi apa cea mare nu îi despărţea".     Cu alte cuvinte, umanitatea primei rase era masată la cei doi poli ai Pământului eteric. Lumea eterică a Pământului este şi astăzi înconjurată de o apă mare, iar pământul, ca aura eterică apare clarvăzătorului oarecum asemănător planetei Saturn, cu deosebirea ca pământul nu este înconjurat de o centură de praf şi de pulbere cosmică, ci de o apă mare, un fel de fluviu continuu ce înconjoară aura eterică a pământului.     A doua rasă umană a apărut în lumea materială, fiind apărută (nu putem spune născută) din patru Femei primordiale. Iniţial, a doua rasă a fost androgină, dar după un timp a avut loc separarea în bărbat şi femeie, narată şi de Biblie.     Undeva, în centrul suprafeţei pământului - în apropierea liniei Ecuatorului de atunci - a fost creat Adam şi, apoi, Eva. Rasa a doua este rasa despre care se spune că a fost izgonită din Rai.     A treia rasă umană a fost formată din împreunarea oamenilor din cea de-a doua rasă cu Zeii. Prin naşterea lor, această rasă materială şi bisexuală, a căpătat puteri fiinţiale foarte mari, ceva de neimaginat în ziua de astăzi.     Oamenii rasei a treia au format trei mari Regate foarte puternice, dispuse în trei locuri strategice de pe suprafaţa pământului. La un moment dat, după convieţuirea paşnică cu toate entităţile îngereşti ale creaţiei lui Dumnezeu, oamenii rasei a treia sau unit cu entităţile luciferice şi cu spiritele naturii căzute şi au pornit război împotriva Entităţilor angelice. Au fost înfrânte şi retrase din circuitul evoluţiei.     Primul regat cuprindea întreaga Europă, şi avea capitala undeva în vestul Spaniei. Al doilea mare regat cuprindea o mare parte a continentului asiatic, cel mai probabil în apropiarea locului unde, astăzi, se află deşertul Gobi. Al treilea mare regat, se întindea în Africa, cu capitala în Etiopia.     În acele timpuri de început ale rasei omeneşti, Fiii Flăcării sau, pentru a folosi terminologia-creştină, Îngerii, se încarnaseră pe pământ şi îi civilizau pe fiii femeii, adică pe cei născuţi din femei, pe oameni. Nu toţi Fiii Flăcării se încarnaseră în planul terestru, îmbrăcând o formă cu aparenţă omenească, ci numai o parte, probabil cei situaţi pe nivelurile inferioare, majoritatea fiind incompatibili cu planul material şi cu lumea terestră.     Cu timpul, datorită aportului Puterilor cosmice, fiii femeii au devenit extrem de puternici, construind o civilizaţie spirituală foarte avansată. Desigur, această civilizaţie avansată nu trebuie interpretată în sensul material în care se prezintă astăzi civilizaţia omenească, ci trebuie interpretată ca o civiliaţie eminamente spirituală, în care oamenii nu aveau nevoie de prea multe elemente materiale pentru a exista. Civilizaţia spirituală realizată de oameni în acele timpuri ale începutului, ajutaţi fiind de Fiii Flăcării, era bazată exclusiv pe manipularea forţelor existente în natură, pe elementele naturii şi pe colaborarea cu spiritele naturii.     Cu toate că, în epoca de început, oamenii, fiii femeii, se întovărăşiseră cu Entităţile angelice, considerăndu-i un fel de fraţi mai mari, cu timpul, raporturile au început să se schimbe. Fiii femeii, din camarazi ai Entităţilor angelice, au devenit adeversari ai acestora.     A venit, apoi, timpul în care Fiii Flăcării s-au retras din lumea oamenilor, pentru a-i lăsa pe oameni să-şi continuie singuri traieciul evolutiv. Ei nu se mai manifestau direct în lumea oamenilor şi, de aceea, aportul lor călăuzitor se diminuase considerabil.     Oamenii, sau cel puţin o mare parte a lor, au început să-şi construiască idoli şi să-i venereze. Numai că aceşti idoli nu erau Puterile cosmice de rang superior, ci entităţi mai mici, de rang inferior.     În condiţiile existente la acel moment, numai astfel de entităţi se mai puteau manifesta deplin în lumea oamenilor. Aceste entităţi de rang mai mic erau, de fapt. spirite ale naturii, care descoperiseră gustul puterii, şi îşi construiseră un fel de regate 136
proprii în elementele lor de manifestare: pământ, apa, aer, foc.     Desigur, nu toate spiritele naturii au făcut acest lucru, ci numai o mică  parte dintre ele. Tot aşa cum, anterior, existaseră Puteri cosmice de rang mare care se răzvrătiseră împotriva Ordinii cosmice şi a lui HAUTI, tot astfel au existat Spirite ale naturii care s-au răzvrătit împotriva misiunii încredinţate la începutul veacurilor. Aceste entităţi au prins gustul puterii, s-au îndrăgostit de răsăriturile de soare din lumea fizică, şi au socotit ca este mai bine să construiască lumea aşa cum le dicta dorinţa, uitând misiunea cu care au fost investiţi.     În acele momente, cele mai importante spirite ale naturii erau cele ce aveau ca domeniu de responsabilitate aerul si  vazduhul. Spiritele naturii care s-au crezut la un moment dat Zei au construit în elementul lor natural, văzduhul, un "regat".     O parte dintre oameni au devenit subordonaţi acestor entităţi, ajutându-le în demersurile lor. Mulţi oameni au primit "slujbe" în regatele astfel construite. Printre aceştia se numără şi Shaka Than.     Shaka Than este o entitate umană din rasa a treia care trăieşte astăzi în lumea eterică. După cum afirmă singur, Shaka Than a devenit paj la curtea entităţii conducătoare a Regatului Văzduhului.     În acele momente, în care, după toate probabilităţile, Planul divin fusese perturbat şi în care însăşi Ordinea cosmică începuse să se clatine, a avut loc un marc război, la care au participat, ca principali protagonişti, de-o parte a baricadei, Fiii Flăcării şi de cealaltă parte, spiritele naturii rebele, împreună cu o mare parte a oamenilor. Aceştia din urmă au fost sprijiniţi din umbră de entităţile luciferice.     Fiii Flăcării au distrus o mare parte a pământului, iar o parte din oamenii legaţi de spiritele naturii rebele s-au refugiat în elementele naturale ale protectorilor lor. Mulţi oameni s-au refugiat în lumea eterică.     Unii dintre aceşti oameni fugari au început să construiască o civilizaţie numai a lor în lumea eterică. Această civilizaţie considerata de unii comentatori moderni "subpământeană", în fapt situată în lumea eterică, este ceea ce numim supercivilizaţia tehnologică a lumii eterice. Ea este formată din oamenii rebeli care au făcut parte din a treia rasa. În timp, acestora li s-au adăugat oameni din rasa a patra, rasă apăruta dup ă Potop.     Oamenii rasei a patra au apărut în lumea materială după potop, când s-a făcut curăţenie generală în ceruri şi pe pământ. Rasa a patra se trage din zece oameni primordiali. După repopularea globului terestru din cei zece oameni primordiali, umanitatea, redusă la stadiul de semisălbaticie, a început procesul de redresare evolutivă.     Îngerii fideli au început să-i înveţe pe oameni cum să vâneze şi cum să se apere de animalele sălbatice. Treptat, după ce au învăţat cum să o prepare, oamenii au început să consume carne. Umanitatea a învâţat treptat cum să stăpâneasca şi să manipuleze mediul înconjurător: a învăţat cum să folosească plantele pentru hrană şi cum să domine regnul animal.     Treptat, au apărut primele vetre de civilizaţie în apropierea marilor cusuri de apă: Tigru, Eufratul, Nilul, Gangele, Fluviul Galben. Restul este cunoscut.

Cele trei caderi

  Istoria Terrei aurica   Cele trei "căderi"
     Pământul, denumit în limba lumii eterice HAZURET, este o fiinţă sferică. Structura sa este vie, fiind constituită din corpurile celor 21 de Îngeri puri. Cei 21 de Îngeri Puri reprezintă temelia pe care este întemeiat tot ce există în Terra aurica.     Cosmosul însuşi este constituit, ca pe o temelie eternă, pe trupurile spirituale ale altor 21 de Îngeri Puri, mult mai mari în Tărie şi Putere decât cei 21 de Îngeri Puri ai Terrei aurica.     Sistemul nostru solar este unic în Cosmos. Viaţă inteligentă în sensul material nu există nicăieri în cosmos, cum nu există nici fiinţe umanoide dotate cu spirit inclus în trup material. Viaţa, ca aspect cosmic, nu trebuie însă confundată cu existenţa însuşirilor materiei anorganice sau a substanţelor chimice cunoscute de ştiinţă, considerate ca fiind purtătoare ale vieţii.     Sistemul nostru solar are în total 12 planete, care orbitează în jurul Soarelui. Dintre cele 12 planete, 9 sunt materiale, iar 3 sunt eterice, aşadar invizibile prin intermediul simţurilor materiale şi nedetectabile pentru instrumente.     Cele trei planete eterice sunt numite în limba eterică, akataka, astfel: YUTHON, PERFER şi AXIAH. Numai planeta eterică PERFER a fost cândva locuită, fiind astăzi o planetă aflată în "adormire". Celelalte două planete eterice, YUTHON şi AXIAH, nu sunt încă apte pentru a primi forme de viaţă eterică.     YUTHON este prima planetă a sistemului solar, fiind situată imediat după Soare, undeva între Soare şi Mercur. PERFER, este o planetă eterică care a fost cândva locuită, dar care astăzi este părăsită. Ea încă există la nivelui palierului eteric, între Marte şi Jupiter, undeva în norul de asterioizi. AXIAH este o planetă eterică, situată la capătul sistemului soalar, undeva după Pluton, fiind cea mai depărtată planetă de Soare.     În termenii folosiţi astăzi, YUTHON a fost denumită VULCAN, PERFER a fost denumită PHAETON, iar AXIAH a fost denumită Planeta X. Planetele eterice YUTHON şi AXIAH nu sunt încă locuite. Deocamdată, Constructorii cereşti lucrează pentru ca aceste planete să devină locuibile. Cândva, ele vor deveni locuinţele făpturilor umane 133
de formă umanoidă. PERFER, care există între Marte şi Jupiter, are însă o istorie străveche, apogeul ei evolutiv situându-se cândva, într-un trecut îndepărtat pentru noi oamenii, înaintea formării planetei Pământ în lumea materială.     PERFER înseamnă "STRĂLUCIREA STRĂLUCIRII". Tot în limba lumii eterice, după cum afirma Îngerul Gabriel, PERFER a fost denumită cândva "Primul Cort" sau "Cortul lui Dumnezeu cu Îngerii". La rândul ei, planeta Pământ sau HAZURET, a fost denumită "Cortul lui Dumnezeu cu Oamenii".     PERFER este leagănul formelor umanoide din sistemul nostru solar. Aici, spun spiritele naturii, s-au născut corpurile-duh umanoide ale tuturor îngerilor şi spiritelor naturii. Tot pe planeta PERFER, a apărut primul om eteric, de formă umanoidă - om format din corp duh şi corp eteric -, numit în akataka HAITUNA, adică "Toate adunate în unul" sau "Cel construit din toate". Acesta este şi sensul expresiei "Primul Cort".     În lumea eterică se afirmă că, printre cei 21 de Îngeri Puri, care constituie Temelia cosmosului, există doi care, cândva, s-au răzvrătit împotriva creaţiei. Ei sunt ceea ce noi, oamenii, numim "Cel rău" sau "Cel care se împotriveşte".     El - deşi sunt doi îi vom considera ca fiind unul: "Cel rău" - este, după cum afirma Îngerul Gabriel, "împotriva a tot ce are formă, iar viermele lui ajunge pănâ în orice miez". Prin "miez" trebuie sa înţelegem nucleul tuturor lucrurilor care există în cosmos, inclusiv omul.     Cândva, la începutul creaţiei, Cel rău - cei doi Îngeri puri care s-au împotrivit - avea misiunea de a filtra cele şapte energii primare emanate de Cel Preaînalt - IŞŞ - în energii pozitive şi negative, necesare creaţiei.     Ca principiu cosmic, spun Veghetorii din lumea eterică, "Cel rău este atât de puternic pe cât este de slab". Motivul acestei slăbiciuni în putere este faptul că "din el se alcătuieşte noul şi nu noul îl alcătuieşte pe el".     Apariţia Celui rău în cosmos, prin împotrivirea şi răzvrătirea celor doi Îngeri puri atotputernici, care s-au desprins din grupul celor 21 de Îngeri mari ce reprezintă Temelia a tot ce exista, a reprezentat prima mare cădere a istoriei universului.     A doua mare cădere a avut loc în timpurile mai "recente", în timpurile în care planeta PERFER era la apogeu. A doua mare cădere a avut loc pe când, după cum afirmă Îngerul Gabriel, "Cortul lui Dumnezeu cu Îngerii devenise mare, până la marele Luminător. Şi El - IŞŞ - începuse a se găndi la om şi la prima aducere a lui dincoace, în lumina formei.     Pe atunci, mulţi dintre FIII Săi nu l-au înţeles şi s-au întors de la EL. Şi au renunţat de bună voie de la forma lor şi au redevenit stele, dincolo de Corturile lor".     "Şi toţi cei căzuţi au devenit stele, cum erau la începuturi", mai spune Îngerul Gabriel.     Aici sunt însă necesare câteva explicaţii. În primul rând cititorul atent a înţeles desigur faptul că noi traducem cuvânt cu cuvânt din limba akataka, limbă în care cuvintele au o încărcaturi magică - pentru noi, semantica şi afectivă - specială. Acesta este şi motivul pentru care afirmaţiile unei înalte entităţi cosmice cum este Îngerul Gabriel sunt redate cuvânt cu cuvânt.     Orice încercare de "adaptare" a unui limbaj destul de depărtat de limbile pământului este foarte dificil şi poate duce la interpretări eronate. Conştienţi de acest fapt, am ales să reproducem cât mai fidel aceste afirmaţii prin traducerea flecărui termen în parte. Ceea ce ne interesează este numai sensul general al alocuţiunii.     În citatul anterior, se aminteşte despre căderea Îngerilor pe planeta situata între Jupiter şi Marte, planeta PERFER, desemnată prin formula "Cortul lui Dumnezeu cu Îngerii". Această planetă eterică devenise atât de mare încât ajunsese până la Soare - "marele Luminător".     "Prima aducere a omului dincoace, în lumina formei", semnifică începutul formării de către IŞŞ, Creatorul, a formei umanoide a oamenilor pe planeta PERFER, eveniment pe care o parte din Îngeri nu l-au înţeles.     Acei Îngeri care nu au înţeles dorinţa şi acţiunea lui IŞŞ, şi-au pierdut forma 134
umanoidă pe care o aveau pe atunci, redevenind stele, adică spirite libere.     Citatul amintit lasă să se înţeleagă faptul că, o parte din Îngeri şi-au lepădat singuri forma umanoidă, iar a doua parte şi-au pierdut-o datorita împotrivirii. Dacă ne amintim, şi în marile cărţi ale antichităţii, se vorbeşte despre acest eveniment. Cartea lui Enoh chiar vorbeşte despre cele şapte stele înlănţuite.     A treia cădere a Îngerilor a avut loc tot pe planeta PERFER, în timpurile în care omul în formă umanoidă eterică deja exista. Sau, după cum afirma spiritul naturii de aer, Hutil, "s-a petrecut pe când exista omul în forma sa eterică, dar încă dormea" - adică nu era conştient de sine.     O parte din Îngeri, convinşi sau speriaţi în sinea lor că au fost uitaţi sau puşi pe locul al doilea de către IŞŞ, s-a revoltat. Cele mai mari grade pe scara ierarhică, ale Fiilor luminii răzvrătiţi împotriva deciziei lui IŞŞ, erau situate pe treapta Serafimilor, Heruvimilor şi Prinţilor Ocrotitori (Arhangheli). Împreună cu ei s-au răzvrătit o mare mulţime de grade mai mici: Îngeri şi Mesageri cereşti.     Printre cei ce s-au răzvrătit se afla şi cel denumit "Înfăţişătorul cântărilor frumoase, al luminii ce distruge întunericul şi al perfecţiunii plinătăţii totale" - după cum suna, poetic, numele tradus din limba akataka al lui Lucifer. Sau, după alte denumiri, ATHAN-ŞINTAH, SHIND-ERHALL, adică Şiderall, sau ETHATIN.     Acest străvechi personaj, considerat şeful tuturor Îngerilor căzuţi, se slujeşte şi astăzi de miezul pământului - nucleul de foc ai planetei materiale - fiind aservit într-un fel magmei primordiale formată din corpurile celor 21 de Îngeri Primi ce alcătuiesc temelia Cosmosului. Desigur, dintre cei 21 de Îngeri Primi, doi formează unul: Cel rău, denumit Shaitan în lumea eterică.

Nu suntem singuri in Cosmos

 TRECUTUL TERREI AURICA 1.Nu suntem singuri în Cosmos
     Astăzi, concepţiile ştiinţifice sau pseudoştiinţifice avangardiste - din ultima categorie face parte şi paleoastronautică - vorbesc foarte insistent despre existenţa unor forme de viaţă inteligente la nivelul cosmic, căutând cu îndârjire "semenii întru raţiune" pe planete îndepărtate. Adevărul exprimat de entităţile lumii eterice este însă diferit de ceea ce îşi imaginează concepţiile ştiinţifice sau pseudoştiinţifice avangardiste ale ultimilor ani.     Există, desigur, viată în întregul cosmos. Cosmosul vizibil este expresia manifestării lui Dumnezeu. Dacă pentru ştiinţa modernă, Dumnezeu este doar o banală figură de stil, care nu este prea des luată în calcul, pentru Entităţile din lumea eterică, Dumnezeu - IŞŞ, în limba lumii eterice - reprezintă Temelia eternă, fără de care nu ar putea exista nimic în cosmos. Dumnezeu însuşi este Viaţa de la Temelia cosmosului, iar ceea ce observă oamenii încarnaţi prin telescoapele şi prin radiotelescoapele lor nu reprezintă decât interfaţa Vieţii universale de la Temelia cosmosului. Lumea materială nu este decât aspectul exterior al cosmosului integral.     Ceea ce oamenii pot observa prin intermediul instrumentelor din lumea materială reprezintă expresia Voinţei lui Dumnezeu -IŞŞ- pe cel mai de jos palier al cosmosului integral. Acolo unde, în spaţiul cosmic, omul nu observă decât corpuri cereşti materiale este, de fapt, manifestarea lui Dumnezeu prin intermediul unor înalte Entităţi spirituale de anvergură cosmică.     Cosmosul este manifestarea lui Dumnezeu prin intermediul celor 21 de Îngeri Puri, imenşi în Putere şi Tărie, la fel ca şi Terra aurica, care este manifestarea altor 21 de Îngeri Puri ce-l susţin. Ceea ce noi numim Cosmos este o imensă fiinţă vie, dotată cu conştiinţă şi cu inteligenţă     Fiecare corp vizibil pe întinsul cosmosului, ca manifestare a unor înalte Entităţi spirituale, conţine forme de viaţă şi de inteligenţă de neimaginat pentru mintea omenească. Noi, oamenii nu ne putem apropia nici măcar de entităţile angelice ale propriei noastre planete, ce să mai vorbim despre înaltele entităţi angelice diriguitoare ale cosmosului în ansamblul său.     Spre deosebire de concepţiile ştiinţifice din ziua de astăzi, entităţile lumii eterice contactate şi chestionate de către Eugen oferă un alt mod de a înţelege cosmosul. După cum se prezintă cosmosul spiritual văzut prin intermediul unui clarvăzător, şi după cum afirmă Entităţile lumii eterice chestionate cu privire la acest subiect, lucrurile sunt diferite de ceea ce îşi imaginează oamenii din ziua de astăzi.     VIAŢĂ ASEMĂNĂTOARE CELEI CARE EXISTĂ ÎN LUMEA MATERIALĂ A PLANETEI PĂMÂNT NU EXISTĂ NICĂIERI ÎN COSMOS. 130
     DE ASEMENEA, NU EXISTĂ NICĂIERI ÎN COSMOS FORMA MATERIALĂ UMANOIDĂ, CUM EXISTĂ ÎN PLANUL MA TERIAL AL PĂMÂNTULUI.     CU ATÂT MAI MULT, NU EXISTĂ NICĂIERI ÎN COSMOS FORMA UMANOIDĂ A CORPULUI DUH, AŞA CUM EXISTĂ LA NIVELUL TERREI AURICA.     NICĂIERI ÎN COSMOS, ENTITĂŢILE SPIRITUALE COSMICE NU SE MANIFESTĂ ÎN FORMĂ UMANOIDĂ.     Aceste fapte ne îndrituiesc să credem faptul, poate înfricoşător, că PĂMÂNTUL REPREZINTĂ DEOCAMDATĂ O EXPERIENŢĂ NOUĂ LA NIVELUL ÎNTREGULUI COSMOS, URMÂND CA, ÎN VIITOR, ÎN FUNCŢIE DE MODUL DE COMPORTARE AL OAMENILOR CU FORMĂ UMANOIDĂ, SĂ FIE EXTINS ŞI LA NIVELUL ALTOR PLANETE.     Poate am fi dorit să confirmăm în aceste pagini, care şi pentru autorii acestei cărţi sunt tulburătoare, faptul că, undeva, în stele, există semeni de-ai noştri dotaţi cu raţiune, semeni cu care, cândva, vom putea lua legătura prin semnale radio, aşa cum încearcă actualele programe de cercetare a spaţiului cosmic SETI.     Poate am fi dorit să confirmăm faptul că, aşa cum au povestit mulţi dintre semenii noştri mai grăbiţi sau poate mai nerăbdători, pe unele dintre planetele sistemului nostru solar, există entităţi în formă umanoidă cu care se poate lua contactul prin voiajuri astrale.     Poate am fi dorit să confirmăm experienţele contemporanilor noştri care au mers, în voiaj astral, pe planeta Vafim, pe Marte, pe Mercur, pe Venus sau pe Sirius, "sora" Soarelui nostru, şi să-i asigurăm prin experienţă proprie că au avut dreptate.     Poate că am fi dorit să confirmăm tuturor acelor semeni ai noştri, în ochii cărora străluceşte speranţa unei proxime întâlniri de "gradul trei", că "extratereştrii" există (extratereştrii în sensul folosit astăzi de paleoastronautică), că ne-au vizitat planeta şi că ne-o vizitează în continuare.     Din păcate, vizitatorii astrali ai Vafimului, ai planetei Venus sau ai ipoteticei Shamballa, care au observat în călătoriile lor "pe alte planete" entităţi umanoide precum şi nave de transport de genul obiectelor zburătoare neidentificate, ar trebui să afle că au cam greşit adresa şi că ar fi mult mai bine să fie mai circumspecţi cu privire la entităţile pe care le întâlnesc şi mai analitici la afirmaţiile acestora.     Dar, din păcate pentru toate aceste speranţe şi pentru toţi visătorii şi cititorii în stele, din păcate şi pentru toţi acei voiajori astrali care vizitează Vafimul sau planeta Venus, singurul lucru care poate fi spus în urma investigării lumii eterice prin clarvedere, precum şi a dialogului cu Entităţi de toate categoriile ontologice din cosmosul spiritual, este faptul că suntem încă singura civilizaţie existentă în palierul cosmic material şi că, noi oamenii, suntem singurele creaturi a lui Dumnezeu de formă umanoidă care există în cosmos.     Iarăşi, din păcate, trebuie spus şi faptul că nici un om nu poate părăsi Terra aurica, pentru a putea călători pe alte planete mai mult sau mai puţin depărtate. Pentru a putea părăsi Terrra aurica, oamenii trebuie să-şi "dezbrace" corpul duh, corpul de lumină în care se manifestă în Lumea de "dincolo", să redevină spirite pure, să părăsească aura terestră prin Poarta Omega, să voiajeze pe o altă planetă, pe care pot, într-adevăr, exista entităţi de natură eterică, astrală sau spirituală - în nici un caz de formă umanoidă - să revină şi să pătrundă în aura terestră prin Poarta Alfa, să îmbrace iarăşi învelişul de formă umanoidă al corpului duh şi, în fine, să revină în corpul material.     Dar, aşa ceva este practic imposibil. Mult mai probabil este ca toţi voiajorii astrali sau de alte categorii, care afirmă că au luat contactul cu civilizaţii necunoscute şi cu entităţi umanoide strălucitoare, să fi vizitat într-adevăr "lumi" necunoscute, dar aceste lumi nu erau, în nici un caz, în afara Terrei aurica, ci în interiorul ei.     Terra aurica este extrem de întinsă. Voiajând prin dedublare, poţi într-adevăr vizita o mulţime de lumi şi poţi cunoaşte o mulţime de Entităţi de formă umanoidă. Dar toate 131
acestea se află numai în interiorul Terrei aurica şi nu în afara ei, chiar dacă experimentatorul are senzaţia că străbate cu viteza fulgerului tunele strălucitoare, că observă "galaxii" spiralate sau nori ai lui Magellan la orizont.     O dată ajuns acolo prin voiaj astral, este bine să fii circumspect în cel mai înalt grad pentru a înţelege cu cine vorbeşti în realitate şi ce interes are acea entitate - fie ea chiar şi strălucitoare. Trebuie să primim cu rezervă poveştile despre extratereştrii proveniţi de pe alte planete.     Chiar dacă entităţile de acolo arată cu mândrie oraşe strălucitoare, chiar dacă arată nave ce se deplasează foarte rapid prin spaţiu, este mai bine ca un investigator paranormal să analizeze toate aceste aspecte în detaliu înainte de a face afirmaţii tranşante. Şi, mai ales, ar fi preferabil să caute să înţeleagă cât de "extraterestre" sunt în fond acele entităţi strălucitoare şi toate navele lor de transport.        După cum se vede, suntem purtătorii unor veşti proaste pentru vizitatorii în Vafim, Venus, Sirius sau Shamballa (acea Shamballa despre care vorbesc unii, căci există pe undeva şi adevărata Shamballa, unde însă nu au ce căuta OZN-uri sau nave de transport pentru simplul motiv că locuitorii de acolo nu prea au ce face cu ele). Chiar dacă am reuşit să-i întristăm pe vizitatorii care au călătorit în duh în Vafim sau Venus, suntem şi aducătorii unor veşti bune. Suntem aducătorii celor mai bune veşti care pot fi aduse oamenilor:  NU SUNTEM SINGURI ÎN COSMOS  .       TRĂIM ÎNTR-UN COSMOS, CREAŢIE ŞI MANIFESTARE A LUI DUMNEZEU.     PĂMÂNTUL, LA FEL CA ŞI COSMOSUL ÎN ANSAMBLUL SĂU, NU ESTE FORMAT NUMAI DIN ASPECTUL MATERIAL. PĂMÂNTUL MATERIAL ESTE DOAR UN SÂMBURE ÎNVĂLUIT DE MAI MULTE SFERE CONCENTRICE - PE CARE LE PUTEM CONSIDERA A FI PLANURI SAU PALIERE PARALELE.     ÎN TERRA AURICA, OMUL NU ESTE SINGUR ŞI N-AR PUTEA SUPRAVIEŢUI NICI MĂCAR O CLIPĂ DE UNUL SINGUR. TOTUL, ÎN TERRA AURICA, DE LA FIRUL DE IARBĂ LA PLANETĂ, DE LA EXISTENŢA ÎNCARNATĂ ÎN TRUP MATERIAL A FIINŢEI UMANE LA DEZVOLTAREA CIVILIZAŢIEI OMENEŞTI, N-AR PUTEA EXISTA FĂRĂ APORTUL AJUTOARELOR LUI DUMNEZEU, ENTITĂŢILE ANGELICE.     ENTITĂŢILE ANGELICE SE MANIFESTĂ ÎN TERRA AURICA SUB FORMĂ UMANOIDĂ - FORMA STANDARD DE MANIFESTARE . PENTRU A-L AJUTA PE OM, ŞI PENTRU A ÎMPLINI VOIA LUI DUMNEZEU, ENTITĂŢILE ANGELICE SE MANIFESTĂ ADESEA ÎN LUMEA ETERICĂ, PALIERUL CEL MAI APROPIAT DE LUMEA MATERIALĂ.     TOT ÎN LUMEA ETERICĂ SE MANIFESTĂ ŞI FIUL LUI DUMNZEU, IISUS HRISTOS, CARE S-A ÎNCARNAT O SINGURĂ DATĂ ÎN LUMEA MATERIALĂ, ACUM 2000 DE ANI, ÎN PALESTINA, ŞI CARE VEGHEAZĂ ASUPRA UMANITĂŢII, ÎMPLININD CELE CE LE-A SPUS DE VEACURI: "  SUNT CU VOI PÂNĂ LA SFÂRŞITUL TIMPURILOR  "  .     În Terra aurica există, de asemenea, mai multe categorii de oameni Printre acestea, există în lumea eterică o categorie distinctă de oameni, care a ales un alt drum evolutiv.     Lipsiţi de linie divină, aceşti oameni ce aparţin unei rase anterioare, încearcă să atingă singuri, fără ajutorul Entităţilor angelice ale Terrei aurica, o anumită treaptă evolutivă, care să le permită acumularea unor puteri fiinţiale pe care, prin voia divină, doar Entităţile angelice le pot poseda, deocamdată. Pentru a-şi atinge scopul, aliate fiind cu entităţile luciferice, aceste entităţi umane se află într-un război continuu cu Entităţile angelice.     Chiar dacă căutarea "semenilor întru raţiune" în cosmosul material este de la bun început sortită eşecului şi poate lăsa un gust amar unora dintre noi, investigarea cosmosului integral, a aspectelor ortoexistenţiale ale Terrei aurica, a fost şi este posibilă unora dintre semenii noştri.     De fapt, încă din antichitate, cercetarea paranormală sau spirituală a aspectelor ortoexistenţiale ale Terrei aurica a constituit una din priorităţile de bază ale oamenilor. Iar rezultatul acestei investigări paranormale a lumii este încă accesibil cunoaşterii noastre prin cercetarea tomurilor valoroase - cărţile sacre ale omenirii - pe care le-am primit drept moştenire de la înaintaşii noştri. 132
     Astăzi, unii cercetători moderni, interpretând într-un mod defectuos, am spune chiar fraudulos, unele pasaje furnizate de vechile scrieri arhaice sau scrierile sacre creştine - precum Cartea lui Enoch, Viziunea lui Iezechiel sau Apocalipsa lui loan - confundă aurele strălucitoare ale unor Entităţile angelice cu OZN-uri sau cu extratereştrii. Cei care au aruncat pe piaţa mass-mediei mondiale astfel de mistificări - chiar şi cei care n-au avut intenţia expresă de a o face sau nu au fost programaţi special în acest sens -, sunt destul de departe de adevăr şi nu fac altceva decât să imprime în lume o concepţie contrară spiritului vechilor cărţi sacre.     Este, poate, preferabil să crezi în "scorneli" biblice sau să interpretezi ad litteram textul cărţilor sacre, decât să iei drept bune elucubraţiile "scientismului elevat", care afirmă că Iisus Hristos este un extraterestru, că Slava lui Dumnezeu este o navă spaţială sau că globurile înaripate, despre care vorbea Ezechiel, sunt OZN-uri.     De-a lungul timpului, mulţi cercetători oneşti au scos în evidenţă faptul că, pentru a evolua, umanitatea a fost ajutată. Şi într-adevăr, a fost ajutată, dar nu de extratereştrii proveniţi din stele, ci de proprii ei profesori, de entităţile angelice.     Privită din această perspectivă, istoria Terrei aurica, aşa cum este ea expusă de entităţile lumii eterice, reprezintă - în ciuda coloraturii de basm şi de legendă care, pentru unii, nu mai "ţine" în era calculatoarelor performante - un bun exemplu cu privire la modul de înţelegere al cosmosului, al Terrei aurica şi al omului.

Scoala vietii: procesul evolutiv terestru

  Şcoala vieţii: procesul evolutiv terestru  
     În general, procesul evolutiv al omului în aura pământului, coborârea lui din înaltul cerului în lumea terestră, "căderea" cum i se spune, este explicat într-un mod destul de abstract în mai toate scrierile apărută până acum. Mai toate scrierile ezoterice "clasice" explică destul de general şi de abstract modul în care se prezintă spiritul la încarnare, dar nu descriu în detaliu procesul complex care are loc în acele momente. În cele ce urmează vom încerca să redăm, cât mai fidel, procesul concret al palingeneziei omului în Terra aurica aşa cum poate fi văzut de un clarvăzător.     Spiritul omenesc venit la şcoala vieţii, care bate la Poarta de intrare Alfa a sistemului auric terestru, este adus de înalte Entităţi cosmice, precum un elev este adus de mână de părinţi la porţile unei şcoli. Spiritul uman care vine în aura pământului este oarecum inconştient. El este pur, primordial, nemurdărit de păcat, întrucâtva, el se aseamănă Creatorului, este esenţă din esenţa Sa, "trup" din trupul 125
Său, carne din carnea Sa. Este aidoma Celui care l-a creat     La fel ca într-o şcoală din lumea noastră - sau aşa cum ar trebui să se petreacă în şcolile din lumea terestră, la sosirea în "Şcoala" evolutivă a Tercei aurica, spiritul omenesc se înfăţişează înaintea "Directorului Şcolii", şi nu în faţa unei secretare sau femei responsabile cu curăţenia generală. Iar la nivelul aurei terestre, "gazda" noastră, a tuturor, este HAUTI.     Conducătorul suprem al universului, implicit al Terrei aurica, este HAUTI. Dumnezeu-Tatăl HAUTI este manifestarea în formă umanoidă a lui IŞŞ, DUMNEZEU NEMANIFESTAT.     HAUTI, la nivelul Terrei aurica se manifestă ca TRINITATE (pentru creştini, SFÂNTA TREIME) : TATĂL (care este HAUTI însuşi), FIUL (IISUS HRISTOS, denumit SHONA în lumea eterică) şi SFÂNTUL DUH.     IISUS HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu, este manifestarea directă a lui HAUTI în Terra aurica. De asemenea, SFÂNTUL DUH, este manifestarea directă a lui HAUTI.     Dar, Terra aurica are şi o conducere, am putea să o numim "administrativă", formată din Ierarhia Fiilor Luminii, al cărui conducător este ÎNGERUL GABRIEL. Îngerul Gabriel este conducătorul tuturor entităţilor din Terra aurica, fie aceştia îngeri din Ierarhia Fiilor Luminii, spirite ale naturii sau oameni.     După ce este prezentat lui HAUTI şi lui IISUS HRISTOS, spiritele umane sunt preluate de Arhanghelul Gabriel, "Directorul executiv" al şcolii vieţii în Terra aurica. De fapt, procesul evolutiv al tuturor oamenilor în Terra aurica este coordonat şi condus atât de Arhanghelul Gabriel cât şi de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Domnul tuturor sufletelor umane din Terra aurica.     Forma în care se prezintă spiritul uman prin Poarta de intrare Alfa în aura terestră este ovoidală. Aceeaşi formă o are şi în momentul în care părăseşte aura terestră şi pleacă prin Poarta de ieşire Omega. Ca formă vizibilă atât în planurile spirituale, cât şi în lumea materială, forma spiritului omenesc nu se modifică niciodată. La omul încarnat în materie, spiritul este centrat în mijlocul pieptului, undeva în zona în care se află anahata chakra.     În acord cu Domnul sufletelor, Iisus Hristos, Îngerul Gabriel stabileşte Planul evolutiv pentru toate fiinţele care intră prin Poarta de intrare Alfa şi care îşi vor desfăşura activitatea în spaţiul circumscris de aura terestră. Planul evolutiv este stabilit pe baza legilor cosmice.     Desigur, Îngerul Gabriel nu este singur. Alături de "Directorul executiv" al Terrei aurica există o întreagă armată de Entităţi angelice, care pot fi considerate ca fiind sinonime "profesorilor" şi personalului administrativ, de toate gradele şi categoriile, dintr-o şcoală din lumea noastră. Armata de ajutoare a Arhanghelului Gabriel, care a primit numele de Panteon sau Ierarhie în vechile religii, este structurată într-o vastă organigramă cosmică, pe grade şi pe funcţii.     Terra aurica nu este structurată chiar atât de diferit de modul în care sunt structurate instituţiile din lumea materială, cu menţiunea că organizarea din lumea materiala este doar o copie imperfectă a organizării care există în planurile ortoexiste nţiale, la nivelul aurei terestre. Aşadar, comparaţia dintre modul de desfăşurare a evoluţiei oamneşti în Terra aurica şi o şcoală din lumea materială nu are de ce să fie deplasată, întrucât lumea materială reflectă, chiar dacă numai într-un mod imperfect, realităţi ale cosmosului spiritual.     Unii oameni îşi închipuie că structurarea Lumii de "dincolo", a ceea ce noi numim Terra aurica, este foarte diferită de cea din lumea materială. De asemenea, mulţi oameni îşi imaginează că "dincolo" există condiţii foarte diferite de cele de "aici" sau că ei înşişi vor fi cu totul altfel decât se prezintă în planul material, dar acest lucru este destul de departe de adevăr.     Există într-adevăr condiţii diferite "dincolo", dar în general există aceleaşi patternuri sau modele arhetipale. Omul are o părere prea bună despre sine dacă îşi închipuie că a 126
creat, de-a lungul veacurilor, ceva care să nu fi existat anterior în palierele ortoexistenţiale ale cosmosului spiritual.     Cândva, omul va înţelege faptul destul de simplu că el singur nu este nimic şi că, departe de a fi "coroana" creaţiei, este numai unul din pionii unui angrenaj foarte vast. Omul fără Dumnezeu nu reprezintă nimic, iar această afirmaţie nu aparţine unui teolog sau unui fanatic religos, ci unui om care a putut arunca o privire dincolo de cortina ce separă lumea aceasta de lumea de "dincolo".     Planul trecerii prin şcoala vieţii de către fiecare spirit este întocmit de "Directorul" Şcolii evolutive a Terrei aurica şi pus în aplicare de profesorii subordonaţi, Entităţile de diferite ranguri şi funcţii: Ierarhia îngerească.     Există însă anumite entităţi care se opun planului conceput şi care încearcă, pe toate căile, să zădărnicească acest Plan evolutiv. Este, desigur, vorba despre entităţile luciferice, care au inventat, după cădere, un alt plan evolutiv pentru om, plan pe care, prin acţiunile lor, caută să-l ducă la îndeplinire prin toate mijloacele.     Entităţile angelice veghetoare, "profesorii" subordonaţi Directorului executiv al Şcolii evolutive a Terrei aurica, însoţesc omul în trecerea lui de la Poarta Alfa la Poarta Omega prin toate avatarurile vieţii, atât în planul subtil, în Lumea de dincolo, cât şi în planul terestru. În planul terestru, cât timp omul este încorsetat în trupul material, sprijinul entităţilor angelice veghetoare este mult diminuat, în special datorită activităţii forţelor, energiilor şi entităţilor potrivnice interesului general divin.     Importanţa acţiunii Ierarhiei de entităţi angelice aflate în subordinea directă a Îngerului Gabriel, care duc la îndeplinire Planul divin trasat de HAUTI, este decisivă pentru evoluţia omului. Omul n-ar putea exista nici măcar o secundă în lumea materială fără aportul decisiv al Entităţilor angelice diriguitoare.     Istoria umanităţii, aşa cum este scrisă în cărţile de istorie, la fel ca şi cunoaşterea umană cuprinsă în enciclopediile "savante", este doar o figură de stil, care ar putea fi chiar amuzantă, dacă n-ar fi atât de păgubitoare omului în înţelegerea adevărului despre sine însuşi şi despre lumea în care trăieşte.     Fără grija necontenită a spiritelor naturii faţă de mediul de care omul îşi bate joc aşa cum vrea, socotindu-se singurul stăpân al naturii şi deci pe deplin îndreptăţit să o mutileze, natura s-ar fi scufundat demult în magma primordială, din care, prin magia înţelepciunii divine, a ieşit cândva.     Fără lucrarea extraordinar de complexă a entităţilor angelice, corpul omenesc n-ar putea subzista nici măcar o secundă, ereditatea ar fi o simplă vorbă în vânt, iar natura în care trăim, mediul înconjurător şi lumea materială în ansamblul ei n-ar putea exista nici ca realitate virtuală.     Astfel, omul este însoţit şi vegheat permanent, de la naştere la moarte, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa, de entităţi cosmice diriguitoare care încearcă să-l sprijine şi să-l povăţuiască în demersurile pe care le întreprinde. "Munca omului de dreaptă învăţătură, până la slava sa", cum frumos denumea Îngerul Gabriel procesul evolutiv uman, se petrece neîncetat, atât în timpul stării de veghe, cât şi în timpul somnului, în ceea ce noi numim vis, atât în timpul vieţii încarnate în lumea materială, cât şi în perioada cuprinsă între moarte şi o nouă naştere. Dar, permanent, clipă de clipă, omul este asistat de Entităţile diriguitoare cosmice, îndreptăţite să se ocupe de el.                                                                                           În momentul în care, o data intrat prin Poarta de intrare în aura terestră, se prezintă în faţa Izvorului de lumină, HAUTI, omul începe cicruitul palingeneziei printr-o alternanţă viaţă/moarte/renaştere.     Porţile de intrare şi de ieşire din aura terestră sunt situate pe nivelul ortoexistenţial cel mai înalt al Terrei aurica, în ceea ce unele religii au denumit "al nouălea cer". Este demn de remarcat, dar şi foarte important în înţelegerea structurii şi funcţionării Terrei aurica, că, deşi Porţile de intrare şi de ieşire sunt situate pe ultimul palier, ele nu sunt legate, aşa cum ar fi poate logic, de palierele superioare ale aurei terestre, de exemplu 127
de palierul spiritual sau astral, ci direct de palierul eteric al pământului.     Din acest motiv, imediat după ce trece prin Poarta de intrare, spiritul omului pătrunde direct în planul eteric şi se pregăteşte să se încarneze în lumea materială. El trece, aşadar, direct în clasa întâi a şcolii, fără a mai petrece o perioadă de acomodare în lumea astrală sau spirituală.     De regulă, prima încarnare terestră este de foarte scurtă durată, fătul nici nu atinge două săptămâni de viaţă. El ia contact direct cu mediul terestru şi abia după aceea, după ce moare în trup fizic, poate merge în Lumea astrală.     Acest fenomen pare să demonstreze faptul că, pentru a putea pătrunde în aura terestră, spiritul trebuie să treacă prin palierul eteric şi prin palierul fizic. Numai din lumea materială se poate trece în lumea astrală, spirituală, şi nu în mod direct din planul extra-auric terestru. Iar, această constatare, cu implicaţii profunde, poate să însemne nici mai mult nici mai puţin, că orice entitate extra-terestră care doreşte să viziteze aura planetei, fie spirit autonom, fie grup de spirite, venit din alte regiuni spirituale ale cosmosului trebuie, automat, să treacă prin planul fizic, chiar dacă această trecere poate dura numai câteva fracţiuni de secundă în timpul terestru.     Înainte de prima încarnare a unui om în planul terestru, care are loc la scurt timp după ce spiritul omenesc a pătruns prin Poarta de intrare Alfa şi după ce s-a prezentat în faţa Izvorului de Lumină, HAUTI, spiritul dobândeşte un corp duh sau perispirit. Acesta este învelişul specific - corpul planetar - pe care-l va purta pe toată durata şederii sale în Terra aurica. Perispiritul omului aflat la prima sa încarnare are culoarea metalului topit.     Teoretic, pentru a putea pleca pe o altă planetă, în alt spaţiu auric, spiritul omenesc va fi nevoit să-şi dezbrace corpul planetar - corpul duh sau perispiritul -, să revină la starea de spirit, aşa cum a sosit la Poarta de intrare. Dar, se pare că, atâta timp cât nu şi-a încheiat pelerinajul în Terra aurica, nici un spirit nu poate face acest lucru. Scopul trecerii spiritului uman prin Terra aurica este evoluţia spirituală, iar instrumentul prin care se realizează această evoluţie este tocmai corpul duh sau perispiritul. Perispiritul este "trupul" energetic luminos în care omul există în "lumea de dincolo".     Pe de altă parte, trebuie amintit că toate entităţile care există în Terra aurica se manifestă într-o formă umanoidă, fie că este voba despre oameni, îngeri, spirite ale naturii sau chiar HAUTI. Toate entităţile spirituale, indiferent dacă sunt umane - mai corect spus, indiferent dacă sunt situate sau nu la nivelul ontologic de om - au o formă umanoidă.     Forma umanoidă a fiinţei umane se păstrează şi după ce omul moare şi trece în Lumea de dincolo, pe unul din palierele aurice ale Terrei. În Lumea de dincolo, forma umanoidă manifestată la nivelul corpului duh se păstrează, deşi este ceva mai estompată decât în planul material.     O caracteristică importantă a procesului evolutiv uman prin aura terestră, atât în lumea materială cât şi "dincolo", este aceea că orice eveniment important, orice trecere a unei trepte sau etape evolutive este însoţită de un anumit ceremonial sau ritual.     Naşterea, botezul, cununia religioasă, moartea, înmormântarea, sunt evenimente importante. Când se produc, omului i se fac anumite ceremonii sau ritualuri de către entităţile veghetoare. De asemenea, trecerea unei etape evolutive în timpul existenţei încarnate este marcată printr-o ceremonie sau printr-un ritual în lumea eterică, la care participă entităţile diriguitoare cosmice. Ceremoniile la care participă omul în existenţa cotidiană nu sunt decât reflecarea terestră a ceremoniilor care au loc în planul subtil.     Există însă ceremonii importante care i se fac omului de către entităţile veghetoare în anumite momente importante care nu ţin de planul material şi de existenţa cotidiană şi de care omul încarnat nici nu are habar Un astfel de eveniment este trezirea "naturală" a unei chakra sau trecerea într-o altă clasă evolutivă. Ceremoniile care se fac în planul eteric lasă urme la nivelul aurei umane. După fiecare ritual i se imprimă omului pe aură un anumit sigiliu sau un anumit semn care rămâne în 128
perispiritul său.     Cu puţin timp înainte de prima încarnare în lumea materială, entitatea umană care este la prima încarnare terestră este preluată de Îngerul Gabriel şi de entităţi angelice din categoria întrupătorilor şi supusă primului mare ceremonial în lumea eterică. Omul primeşte corpul-duh sau perispiritul, care în acest moment incipient al evoluţiei sale în Terra aurica, are culoarea metalului topit.     Ceremonialul la care, în lumea eterică, este supus spiritul uman înainte de prima sa încarnare în Terra aurica se petrece cam în felul următor. Îngerul Gabriel ţine mâinile căuş, iar omul - mai precis spus, corpul său duh - se aşează, plutind, undeva deasupra mâinilor sale. Treptat, corpul duh al omului începe să pulseze, emiţând un sunet asemănător cu vocile reunite ale unor femei vesele care chicotesc. Imediat după acest moment, trei îngeri vin şi pun în jurul perispiritului trei hexagoane strălucitoare, făcute parcă din lumină, care încep să se rotească.     Hexagoanele par a pluti în aer, rotindu-se cu viteze inegale, în direcţii diferite: primul hexagon, situat cam în dreptul capului, se roteşte spre dreapta, cel de la mijloc se roteşte spre stânga, iar cel de jos stă pe loc. Cu cât hexagoanele se rotesc mai repede, cu atât corpul duh al omului începe să pulseze mai tare, ca şi cum s-ar încinge. Treptat, din culoarea metalului topit, corpul duh al omului dobândeşte culoare maronie, culoare cu care, de altfel, se va încarna în prima sa viaţă. Culoarea maronie a corpul duh al omului este, culoarea cea mai de jos pe scara culorilor, pe care o poate avea un corp duh omenesc.     Patru Întrupători (la acest eveniment important participă multe entităţi angelice care apar şi dispar imediat după ce şi-au îndeplinit misiunea) uneasc apoi, printr-un fir de lumină, spiritul omului cu trupul fătului din pântecul mamei. În momentul acestei ceremonii, fătul are în jur de 4-5 luni.     Treptat, până la naştere, se formează complet corpul eteric al omului, primul înveliş vizibil prin clarvedere. Practic, trupul fizic este structurat pe matricea strălucitoare a corpului eteric. La început, se formează chakrele - mai întâi chakrele superioare, apoi cele inferioare.     Pentru înţelegerea procesului evolutiv uman se poate stabili o corespondenţă efectivă între nivelul macrocosmic şi nivelul microcosmic. La nivelul macrocosmic se poate vorbi despre cele şapte paliere distincte - şapte "ceruri" - ale Terrei Aurica, iar la nivelul microcosmic se poate vorbi despre cele şapte chakre, căci fiecare chakră este o clasă evolutivă.     Cu cât omul evoluează de-a lungul încarnărilor, cu atât chakrele şi energiile vitale încep să funcţioneze la parametrii maximi, iar culoarea corpului duh se modifică, devenind din ce în ce mai deschisă, mai strălucitoare şi mai intensă. Acest proces este numit de noi paradigma evoluţiei umane.     Culoarea corpului duh este factorul cel mai important şi cel mai vizibil în ceea ce priveşte clasificarea oamenilor din Terra aurica. Fiecare culoare emite un sunet corespunzător. Prin evoluţie, pe măsură ce se modifică culoarea corpului duh, se modifică şi sunetul. Sunetul, fireşte, este în legătură cu o anumită culoare, fiecare culoare fiind însoţită de un anumit sunet de o anumită tonalitate. Cu timpul, de-a lungul reîncarnărilor succesive, corpul duh se modifică treptat, devenind din ce în ce mai deschis la culoare, căpătând totodată o luminozitate din ce în ce mai clară şi mai intensă.     La începutul pelerinajului prin aura spirituală a Terrei, corpul duh al omului are culoare maroniu-roşiatic închis, ceva asemănător metalului topit. Dar, chiar în momentul primei încarnări, culoarea metalului topit se transformă în maroniu. Apoi, de-a lungul încarnărilor succesive, maroniul se schimbă în roşu - de la roşu-maroniu la roşu aprins, "curat". Ulterior, corpul duh devine portocaliu, trece prin portocaliul de toate nuanţele, apoi se transformă în galben, cu nuanţele sale, de la galben murdar, galben-portocaliu la galben strălucitor. În fine, culoarea corpului duh, evoluând, trece 129
de la galbenul strălucitor la auriu, apoi capătă culoarea albastră cu toate nuanţele sale, şi, în sfârşit, albă, de la albul murdar la albul strălucitor, imaculat, care emană o strălucire şi o claritate foarte intensă. Spiritele omeneşti, al căror corp duh dobândesc culoarea alb strălucitor de-a lungul nenumăratelor încarnări în lumea fizică, îşi încheie trecerea prin şcoala vieţii în aura terestră.     După ultima încarnare terestră, spiritele al căror corp duh a căpătat culoarea alb strălucitor nu mai merg în Lumea astrală, ci, imediat după moartea fizică, se prezintă în faţa Arhanghelul Gabriel şi a lui Iisus Hristos, şi apoi în faţa lui HAUTI, unde participă la "ceremonia de absolvire". Ce se întâmpla dincolo de "ceremonia de absolvire", ţine deja de speculaţie.

Palingenezia omului in Terra aurica

PALINGENEZIA OMULUI ÎN TERRA AURICA 1.  Ultima "noutate" a creaţiei       În lumea eterică se afirmă că omul este ultima creaţie a lui Dumnezeu în Lumea manifestată, ultima atât ca succesiune, cât şi ca potenţial. Alunci când omul va atinge desăvârşirea, va poseda şapte chakre activate, devenind cel mai complet element conştient al cosmosului.     Într-un fel, omul desăvârşit, "îndumnezeit" cum spun creştinii, va deveni, un element nou în cosmos, depăşindu-i într-un anumit sens pe toţi ceilalţi. Deocamdată, omul încarnat nu se poate manifesta conştient decât în lumea materiala.     În viitor, omul va fi singurul element conştient creat de Dumnezeu, şi va poseda şapte chakre în activitate. Entităţile îngereşti posedă astăzi patru chakre activate, ceea ce le permite să se manifeste - şi aici redăm exact expresia folosită în lumea eterică - "în patru lumi, în patru locuri, în patru timpuri şi în patru perioade simultan".     Se mai afirmă că Lux era singura entitate care avea cinci chakre activate, ceea ce înseamnă că putea fi simultan în "cinci locuri, cinci lumi, în cinci timpuri şi în cinci perioade". Lux se putea manifesta iniţial în cinci lumi, ceea ce însemnă că putea lua contact direct cu HAUTI în orice moment. După cădere, i-a fost luată această putere, iar legaturile sale cu cel Preaînalt s-au întrerupt. Actualmente, doar Iisus Hristos poate să se manifeste simultan în "şapte locuri, şapte perioade, şapte timpuri".        În lumea eterică se spune că, "atunci când a fost construit omul, iar o parte din entităţile din regnurile superioare care au văzut capacităţile pe care le va atinge în momentul în care va deveni desăvârşit, înţelegând implicit că vor fi depăşite ca putere, sau împotrivit dorinţei lui HAUTI, Marea Fiinţă de Lumină, Conducătorul acestei lumi", considerând că li s-a făcut o nedreptate. În acel moment s-a pornit "marea sfadă între 122
Fiii Flăcării".     O parte dintre Fiii Flăcării - aceasta este denumirea acordată Entităţilor îngereşti de către spiritele naturii - s-au opus acestui proiect, iar o altă parte s-a supus voinţei lui HAUTI, Domnul acestei lumi. Astfel, a avut loc "marea ruptură", ceea ce în creştinism poartă numele de "căderea Îngerilor/Eonilor".     Îngerii care s-au supus voinţei lui HAUTI sunt numiţi Eminem, adică Cei drepţi, iar care nu s-au supus voinţei lui HAUTI sunt numiţi Dree, adică "Cei rupţi, cei pe care îi numim luciferici.     Primul om "programat" să atingă desăvârşirea şi să atingă performanta de a se manifesta simultan în "şase locuri, şase perioade si şase timpuri", adică să aibă activate şase chakre, a fost "Cel Alb", Adam, denumit Şantia în lumea eterică. Dar, ispitit prin Eva de către entităţile Dree - Cei rupţi - pe care le vom denumi mai departe ca fiind elemente luciferice - Adam nu a reuşit să acceadă la această performantă.     "Sufletul lui Şantia a murit timpuriu", spun spiritele naturii, astfel încât, la fel ca şi Protopărintele Adam, umanitatea a căzut în păcat. Această nereuşită a lui Adam constituie păcatul originar, datorită căruia, actualmente, întreaga umanitate se află pe drumul pe care se află. Datorită nereuşitei lui Adam - Adam a fost păcălit prin soaţa sa de însuşi Lucifer metamorfozat în şarpe - a trebuit să apară Cineva care să devină noul Adam şi să răscumpere păcatul originar, laolaltă cu păcatele oamenilor. Noul Adam este Iisus Hristos, singura Entitate capabilă să se manifeste "în şapte locuri, şapte timpuri şi şapte perioade".     În lumea eterică se afirmă că omul este singura entitate din cosmos care, prin intermediul chakrei inimii, poate accede la sentimentul de iubire. Dimensiunea iubirii îi apropie pe oameni în mod direct de Cel Preaînalt, această dimensiune lipsind celorlalte Entităţi. În momentul în care oamenii vor atinge desăvârşirea, vor fi în mod direct copiii Celui Preainalt, HAUTI.     Aceste afirmaţii ale entităţilor din lumea eterică lasă oarecum să se înţeleagă faptul că elementul ontologic caracteristic al Fiilor Flăcării este sentimentul datoriei şi al respectării poruncilor Celui Preaînalt.     Numai că, Cei rupţi - Dree -, entităţile luciferice, nu posedă nici acest ultim element, tocmai datorită faptului că nu mai respectă poruncile Celui Preaînalt. Ele practic nici nu înţeleg omul, neştiind pur şi simplu ce este iubirea, iar acţiunile şi influentele lor în lumea oamenilor sunt motivate doar de elementul pe care-l stăpânesc: intelectul pur, sec, fără nici un fel de altă motivaţie.     Entităţile luciferice sunt uimite când întâlnesc în lumea oamenilor comportamentul uman ce are la bază iubirea, mila, compasiune. Ele par să nu înţeleagă nici multe dintre evenimentele ce se petrec în lumea oamenilor, în care râsul, bucuria, plânsul, tristeţea şi, bineînţeles, cele motivate de iubire, determină acţiunile oamenilor.     Este foarte interesant de remarcat în trecere că, comportamentul specific entităţilor luciferice, determinat de necunoaşterea iubirii, se asemănă foarte mult cu comportamenul multor oameni de ştiinţă, implicit cu modul general de abordare a vieţii de către ştiinţa modernă, pentru care doar legile generale ale raţiunii pure şi ale intelectualităţii par să fie faruri călăuzitoare şi puncte de reper.     Omul, ca microcosmos, este format din toate elementele cosmice: din elementele caracteristice ale materiei, din elementele caracteristice ale spiritelor naturii, din elementele vegetalelor, animalelor, adică ale spiritelor ce conduc regnurile vegetal şi animal, precum şi din elementele tuturor entităţilor angelice.     La fel ca şi entităţile angelice, omul posedă încorporat în sine elementul divin, spiritul, el având prin linia divină canalul de legătură direct cu Cel Preaînalt, HAUTI. Mai mult decât atât, omul posedă în sine şi principalele atribute şi caracteristici ale entităţilor luciferice, ca şi pe cele ale entităţilor shaitanice, care reprezintă răul absolut.

Aspectul general al lumii eterice

 Aspectul general al lumii eterice
     Practic, lumea eterică nu are început sau sfârşit, deşi - paradoxal - nu este rotundă precum globul terestru, ci dreaptă. Pătrunzând în lumea eterică, poţi merge la nesfârşit numai în linie dreaptă, fără a întâlni ceea ce în lumea terestră se numeşte "curbura pământului".     De fapt, pentru a fi exacţi, lumea eterică ar trebui denumită Lumea sufletelor, întrucât substanţa-energie din care este formată este identică cu acel element component al fiinţei umane pe care îl denumim suflet, element care este distinct de corpul eteric-vital.     Lumea eterică nu este o "dublură" a lumii terestre, a continuumului tridimensional, ci este o lume autonomă, care are propriile sale caracteristici, proprietăţi şi legi de funcţionare. Lumea eterică nu trebuie confundată cu contrapartea dublurilor eterice ale obiectelor din planul material, astfel încât peisajele din lumea eterică nu corespund cu peisajele din lumea materială. Există foarte puţine peisaje sau amplasamente din lumea eterică care să corespundă cu cele din lumea materială.     Pe cerul Lumii eterice nu se văd nici Soarele, Luna sau stelele. Cerul are o culoare verde-albăstruie care nu se modifică niciodată. În lumea eterică nu există alternanţa noapte/zi. Există însă o luminozitate difuză, de aceeaşi nuanţă ca şi a cerului, foarte 65
plăcută, chiar veselă, care permite o bună vizibilitate în orice moment.     Scoarţa terestră eterică este încărcată energetic negativ, în timp ce marea majoritate a energiilor exogene ce vin din "cer" sunt încălcate pozitiv. Scoarţa lumii eterice se prezintă sub forma unui spectru larg de culori. Aceste culori se modifică neîncetat în funcţie de mai mulţi factori. Dintre aceşti factori, factorii meteorologici au o influenţă foarte mare.     Interacţiunea scoarţei terestre eterice cu omul, cu aura sa şi cu gândurile sale are o importanţă covârşitoare. Mediul eteric se schimbă în funcţie de nivelul auric uman, de energiile pe care omul le lasă în urma sa. Are desigur importantă dacă printr-un anume loc trece o înmormântare sau o nuntă, dacă omul care trece emite bucurie sau durere, dacă este vesel sau trist.     Când scoarţa terestă nu se află în interacţiune cu omul sau nu este influenţată de condiţii meteorologice deosebite, păstrează culoarea sa "naturală", maron deschis, o culoare asemănătoare argilei proaspete.     La fel cum posedă propria sa culoare, Pământul are propriul său sunet, dar şi propriul său miros specific. Pământul, ca planetă, mai precis scoarţa pământului, emite, ca un diapazon uriaş, o notă muzicală care pare diferită de notele perceptibile în lumea materială. Această notă muzicală pare a fi asemănătoare notei fa din gama muzicală. Mirosul specific al scoatei terestre, aşa cum este perceput în planul eteric, este un miros asemănător fânului proaspăt cosit şi al florilor de corp.     În momentul în care, din diferite motive, se acţionează sau se interacţionază cu scoarţa lumii eterice, sunetul de fond şi mirosul specific se modifică în funcţie de activitatea respectivă. Poluarea şi activităţile umane de toate tipurile au tendinţa de a modifica atât energiile-specifice ale scoarţei terestre, sunetul fundamental, cât şi mirosul.     Atunci când pătrunzi în lumea eterică te izbeşte peisajul. Din toate părţile te copleşesc mirosuri parfumate. Solul lumii eterice este plin de vegetaţie: mii şi mii de specii de vegetale, de flori de toate culorile şi de toate formele, care emană parfumuri ameţitoare. Florile şi arbuştii emană luminozităţi aurice diferite.     Peste tot sunt arbuşti, cam de mărimea unui om şi pomi fructiferi, de forme şi mărimi diverse. Pomii fructiferi sunt plini de rod bogat. Fructele, care atârnă greu pe crengile pomilor fructiferi, sunt asemănătoare merilor, perilor, cireşelor şi altor fructe care există astăzi în lumea terestră.     Totuşi, aceste fructe sunt diferite de cele actuale. Fructele arborilor fructiferi din Lumea eterică par să semene cu cele care existau cândva în lumea terestră, cu mult înainte ca poluarea actuală şi acţiunea oamenilor să le fi modificat structura.     Este posibil ca fructele arborilor şi ale pomilor fructiferi sa fi existai cândva pe suprafaţa pământului. Ele sunt, dacă se poate spune aşa, strămoşi ai  fructelor actuale. Fructele actuale, mediul vegetal în general, biosistemul terestru, au suferit o transformare radicala în timp, care le-a modificat structura şi înfăţişarea. Modul în care arată mediul vegetal al lumii eterice pare să corespundă modului în care arăta cândva lumea terestră, atunci când primii oameni erau în  faza copilăriei.     În momentul în care cineva rupe un fruct, acesta creşte la loc foarte repede. Atunci când estre rupt un fruct, din acel loc iese un fel de pastă verde, care se măreşte, se usucă şi crapă, pentru ca în final să se desprindă de ramură şi să cada pe  sol. În locul ei apare însă un nou mugure, care se transformă rapid în fruct. Nici nu apuci să muşti din fruct, că acesta deja a crescut la loc pe ramură. Acesta pare a fi un proces accelerat de coacere a unei plante.     O caracteristică constantă a mediului Lumii eterice o reprezintă pădurile imense, presărate din loc în loc cu luminişuri. Majoritatea soiurilor de copaci au dimensiuni imense, amintind de copacii gigantici existenţi în erele geologice ale pământului. Truchiurile copacilor seculari depăşesc de cele mai multe ori 10 de metri în diametru, iar înălţimea lor ajunge până la aproximativ 300 de metri. 66
     Undeva, în depărtare, se pot vedea munţi înalţi, cu creste golaşe, roşiatice, ca şi cum ar fi acoperiţi de marmură roşie. De multe ori, munţii din Lumea eterică par a fi acoperiţi de vegetaţie abundentă care emană o frumoasă culoare verde închis. Nu poţi urca însă pe munţii Lumii eterice pentru simplul motiv că ei nu corespund cu ceea ce există în lumea materială. Pe munţii lumii eterice se pot zări, din loc în loc, un fel de cetăţui cu ziduri crenelate, construite din acelaşi material : culoare roşie, din care par să fie făcute crestele şi versanţii golaşi care se pierd  în zare.     Printre versanţii munţilor se pot zări, cum şerpuiesc agale, părăuri şi râuri.  Apa care curge prin râuri şi pâraie, de culoarea smaraldului, este mult mai groasă şi mai fluidă decât cea care există în lumea terestră. Pe fundul apelor  se văd pietre roşii, de diferite mărimi.     O altă caracteristica a lumii eterice este aceea că nu există animale, aşa cum există în lumea terestră. Nu se vede nici un fel de animal.     Modul în care este alcătuită această lume eterică, atât de strâns legată de subplan ul eteric al lumii materiale, dar şi de lumea materială, ne îndeamnă să credem că aici rezidă un fel de patternuri energetico-informaţionale ale naturii din  lumea materială. Este foarte posibil ca, înainte de apariţia în lumea materială, vegetaţia să fi apărut în lumea eterică.     Senzaţia cea mai pregnantă pe care o resimte cel ce pătrunde în această lume este că se află în paradis. Actualmente, în Lumea eterică, mediul arăta aşa cum fiinţa la începuturi. Biosistemul vegetal al lumii eterice este asemănător cu Paradisul descris de Biblie.     Nu scrie nicăieri în Vechiul Testament că Paradisul a fost o realitate strict materială, astfel încât, tot la fel de bine, poate să fie o realitate eterică. Biblia spune numai că, după ce Adam şi Eva au fost izgoniţi din Paradis, acesta a devenit un teritoriu interzis, în care nu se mai poate pătrunde aşa de uşor. Şi, după cum stă scris în Vechiul Testament, în Paradis se mai afla încă Pomul Vieţii, ale cărui fructe aduc nemurirea, şi pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, ale cărui fructe aduc cunoaşterea. Tot Biblia mai spune că, intrarea în paradis este păzită de un Heruvim cu sabie de foc, care nu lasă pe nimeni, cu excepţia celor purificaţi, sa pătrundă înăuntru.     În lumea eterică se mai produce un alt fenomen ciudat, care pare mai mult de domeniul basmului sau al fantasticului celui mai neverosmil. În anumite perioade, din cerul Lumii eterice cade uneori ceva ca un fel de ninsoare, formată dintr-un fel de fulgi mari, roz, foarte parfumaţi ca miros şi dulci la gust.     Căderea acestei ninsori ciudate, care poate fi gustată, poate fi comparată cu expunerea Vechiului Testament, care descrie ieşirea tribului lui Israel, condus de Moise, din Egipt. În Exodul, cap 16, este descrisă hrănirea tribului condus de Moise în deşert, cu ajutorul manei. "Şi când vorbea Aaron intregei adunări a lui Israel, s-a uitat înspre pustie, şi iată că slava Domnului s-a arătat într-un nor. .. dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s-a luat rouă aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de ghiaţă albă". Moise le-a explicat că aceasta este "păinea pe care v-o dă Dumnezeu ca hrană".     Constant, la nivelul lumii eterice pot fi remarcate două tipuri principale de energii specifice: o energie ce provine din cer şi o energie ce provine din solul lumii eterice. Aceste energii asigură vitalitatea organismelor fizice. Ele sunt vizibile ca nişte panglici de lumină sau ca limbile unui foc. Rolul acestor energii se poate remarca cel mai bine în interacţiune cu organismele vii.     Energiile ce provin din solul lumii eterice vitalizează rădăcinile plantelor, alimentându-le cu energie telurică. Aceste energii sunt preluate de prima chakră a vegetalului, fie aceasta plantă sau copac, chakrele vegetalelor fiind desigur diferite de cele ale animalelor şi ale omului, având alte roluri şi funcţiuni. La animale şi la oameni, energiile emise de la nivelul scoarţei terestre acţionează asupra chakrei muladhara. Ele au rolul de "împământare" pentru toate fiinţele vii. 67
     La om, una din aceste energii acţionează şi asupra chakrei care se găseşte sub tălpile picioarelor, la aproximativ 30 centimetri, de unde se propagă prin muladhara, până la chakra plexului solar. Această energie are trei culori - roşu, albastru şi verde - ca şi cum ar poseda trei învelişuri.     Energia de culoare roşie este în relaţie cu energia vitală, care are maximum de activitate între orele 7 şi 9 dimineaţa. Energia de culoare albastră acţionează pentru scurgerea toxinelor şi noxelor energetice de la oameni şi animale. Energia de culoare verde are rolul de oxigenare a organismului.     Mai există o energie de culoare argintie, care are rolul de a realiza  împământarea cu natura şi cu regnul animal. Ba mai serveşte drept suport energetic pentru comunicarea dintre nivelurile primare de la nivelul lumii vii, precum şi comunicarea cu nivelurile nonumane. În cazul particular al omului, această energie serveşte ca vehicul pentru descântece, legări şi dezlegări de cununii.     La celălalt pol al percepţiei eterice se află cerul eteric. Cerul este încărcat cu o energie pozitivă, spre deosebire de pământ care este încărcat negativ. Totuşi, termeni precum pozitiv şi negativ nu trebuie luaţi în sensul absolut, ci numai ca sistem general de referinţă. Termenul negativ nu trebuie luat în sensul de rău, precum termenul pozitiv nu trebuie luat în sensul de bine. Energiile nu trebuie interpretate în sensuri morale, ci trebuie interpretate numai în funcţie de un sistem de valori bine precizat. Polul pozitiv al unui magnet nu este mai "bun" decât polul , negativ al aceluiaşi magnet. De altfel, nici termenul de energie gravitaţională, care este o energie generată de globul terestru, nu are vreo semnificaţie morală.     Culoarea naturală a cerului eteric, atunci când nu este influenţat de condiţii meteo, este albul transparent. Cerul emite în mod continuu un sunet vag, asemănător bâzâitului unui transformator prin care trece un curent electric cu o tensiune foarte mare. Mirosul degajat de cer este un miros difuz de "aer curat", miros identic cu cel perceput de un scafandru conectat la un tub de oxigen.     Din cer pătrund în lumea terestră energii variate, care par să aibă scopuri bine precizate şi emit sunete, culori şi mirosuri specifice, astfel încât pot fi recunoscute destul de uşor. Cele mai multe energii cosmice exogene acţionează la nivelui aurei omeneşti, având rolul de a încărca principalele structuri energetice ale acestuia. Energiile cosmice exogene sunt complementare energiilor emise de globul terestru, acţionând în special asupra părţii superioare a aurei.     Principala energie cosmică manifestată în lumea eterică, în special la nivelul atmosferei, este o energie care apare ca o luminozitate lăptoasa, emite un miros de vanilie şi un sunet asemănător celui emis de un flaut.     Există şi al doilea tip important de energie de origine cosmică care se vanifestă în aura umană. Ea pare să se manifeste între porţiunea aurei umane cuprinsă între plexul solar şi ultimul centru energetic situat cam la 30 de centimetri deasupra capului. Atunci când se manifestă, această energie emite sunete asemănătoare arcuşului de vioară, un miros ca de liliac şi o frumoasă culoare roz deschis. Principalul rol al acestei energii este de legătură între aura oamenească şi cer.     Există însă o energie foarte importantă care provine dintr-o dimeniune superioară a cosmosului spiritual, deoarece apare în lumea eterică de nicăieri. Unele tratate de mistică creştină identifică această energie foarte înaltă cu Duhul Sfânt. Această energie are rolul de amplificator sau stimulent pentru aura omului. Ea vindecă sau amplifică aura umană. Are o culoare roşie extrem de strălucitoare şi emite un miros de trandafiri, ceva asemănător dulceţei de trandafiri.     Când se manifestă asupra aurei, privitorul observă cum această energie pătrunde prin sahasrara, chakra din creştetul capului ca nişte limbi de foc. Se poate observa foarte des în aşezările monahale. Ea se manifestă cu cea mai mare intensitate şi acuitate în cazul rugăciunilor practicate în grup, mai ales dacă numărul de membri depăşeşte două-trei persoane. 68
     În lumea eterică poate fi observat prin clarvedere şi un alt tip de energie, care are o culoare neagră, un miros de putrefacţie şi are o influenţă distructivă asupra aurei umane. În momentul în care omul desfăşoară o activitate contrară legilor cosmice şi Ordinii Lumii, această energie de culoare neagra se declanşează automat, repercutându-se asupra omului printr-o fulgerare sau flamă de scurtă durată. Atunci când acţionează această energie, înţelepciunea populară spune că "te trăzneşte Dumnezeu".     În lumea eterică nu există nici un fel de animale, în schimb există multe entităţi nonumane, unele superioare omului, altele aflate pe o altă spiră evolutivă, care se manifestă în forme omeneşti sau în forme apropiate de cele omeneşti.     Pentru un clarvăzător, care este cât de cât familiarizat cu aura omului, este evident că entităţile non-umane care se manifestă în lumea eterică nu sunt oameni defuncţi, iar aceasta se observă foarte clar analizând caracteristicilor aurice pe care le prezintă. Oamenii defuncţi există în palierul astral şi, într-o anumită măsură, în palierul spiritual. Dar, efectiv, locuitorii de drept ai acestei lumi care "coboară" sunt o categorie aparte de entităţi, denumite spirite ale naturii.

Lumea eterica

2. Lumea eterică
 O lume care "coboară"
     Lumea eterică, care apare clarvederii eterice a lui Eugen la capătul tunelului peşteră macrocosmic, este o lume distinctă de planul material, care are un decor propriu: forme de relief asemănătoare celor materiale, vegetaţie şi anumite construcţii care nu au corespondent în lumea fizica. La un moment dat al călătoriei sale prin lumea eterică, Eugen a întrebat ce lume este aceea în care se găseşte. Răspunsul a fost promt: este o lume care "coboară".     Prima dată, datorită faptului că răspunsurile primite sunt în limba akataka, limba lumii eterice, Eugen a înţeles că este vorba despre o lume care "moare". După un timp oarecare, în care a meditat la faptul că acea lume este pe cale de a muri, Eugen şi-a luat inima în dinţi şi a întrebat din nou: de ce această lume este pe cale de a muri? Entitatea căreia i se pusese întrebarea a rămas stupefiată: cum adică să moară? a întrebat ea, continuând : "în cosmos nu moare nimic; ce te face să crezi că această lume va muri ?"     Imediat după aceea,. Eugen şi-a dat seama că tradusese în mod greşit un termen din limba lumii eterice şi că, într-adevăr, în cosmosul acesta vast nu moare nimic. Nu era o lume care "moare", ci o lume care "coboară". De fapt, după cum şi-a dat seama mat târziu, chiar şi termenul "coboară" este impropriu, în limba omenească neeexistând un termen prin care s-ar putes defini în mod corespunzător această lume.     Nu este vorba nici despre o lume care "moare", nici despre o lume care "coboară", ci despre o lume în adevăratul sens al cuvântului, un palier cosmic paralel, care are la bază, la fel ca şi lumea fizică, anumite legi de funcţionare.     Ştiinţa modernă - în special noile teorii care vorbesc despre cosmosul de tip 62
hologramă sau despre Ordinea înfăşurată şi universul cu "n" dimensiuni - admite existenţa mai multor paliere cosmice, paliere care, de cele mai multe ori, sunt interpretate drept posibile universuri paralele. Totuşi, termenul de univers paralel nu este întru-totul corect, întrucât ideea unui univers paralel ar putea genera ipoteza existenţei unui alt Dumnezeu, care să conducă acest univers paralel, ceea ce nu este posibil din nici un punct de vedere: teologic, metafizic sau logic.     Se poate însă vorbi foarte bine despre existenţa mai multor paliere sau niveluri ontologice ale aceluiaşi univers, creaţie a Unicului Dumnezeu, iar acest aspect este acceptat atât de teologie, de metafizică, cât şi de logica formală. Cu stat mai mult cu cât, indiferent de terminologia folosită de-a lungul timpurilor, ideea structurării universului pe mai multe paliere sau nivele, a fost împărtăşită de toate doctrinele esoterice care au apărut până în prezent, începând de la concepţiile sumerienilor, egiptenilor, hinduşilor, chinezilor pană la subtila teologie creştină sau a altor religii moderne.     "Lumea" percepută de Eugen nu reprezintă un "univers paralel", ci numai unul din multiplele paliere ale unicului univers, creaţie a lui Dumnezeu, iar această lume poate fi cunoscută de foarte mulţi oameni, în condiţiile în care şi-ar dezvolta anumite caracteristici spirituale latente.     De altfel, de-a lungul vremurilor, mulţi oameni au vizitat aceast palier cosmic căruia noi îi dăm numele de Lumea eterică, la fel cum au vizitat şi alte paliere cosmice - cum ar fi de exemplu Lumea astrala -, în stări critice: accidente, comă, moarte clinică, boală, evenimente petrecute la limita morţii.     Este de la sine înţeles că omul nu poate păstra aminitirea stărilor şi evenimentelor petrecute în palierele cosmice paralele celui fizic-terestru datorită unui factor ce ţine de structura psihică a fiecărui individ: cenzura existentă între subconştient şi conştient sau ceea ce unii mistici denumesc Păzitorul pragului.     Astfel, nu este vorba nici despre o lume care "moare", căci în cosmos nu moare nimic, nici despre o lume care "coboară" în sens spaţial, termenul "a coborî" fiind total impropriu caracteristicilor ontologice ale acestei lumi, căci nu este nimic care să "coboare". De asemenea, nu este vorba nici despre un "univers paralel", ci despre un palier paralel al aceluiaş univers, în care se manifestă anumite realităţi ontologice de cel mai înalt rang din cosmosul spiritual.     Este o caracteristică generală faptul că, cuvintele limbii eterice sunt intraductibile în limbajul obişnuit al oamenilor, semnificaţia lor scăpând în special datorită faptului că limba omenească a fost coruptă în cel mai înalt grad. Despre un cuvânt din limba eterică, limba akataka, se pot scrie pagini întregi fără a-i epuiza semnificaţiile. "A coborî", în acest caz, are semnificaţii speciale. Lumea eterică este o lume în sine, un palier al cosmosului spiritual în care, datorită unor caracteristici speciale, entităţile cosmice diriguitoare se pot manifesta plenar cu scopul de a-şi îndeplini atribuţiile funcţionale cosmice.     Se ştie că entităţile diriguitoare cosmice - ceea ce anticii denumeau Zei, iar creştinii numesc Îngeri, Arhangheli, Puteri, Domnii etc - există în forma lor esenţială în palierele superioare ale cosmosului spiritual, acolo unde oamenii nu pot ajunge poate nici în momentul în care şi-au desăvârşit evoluţia terestră. Entităţile diriguitoare cosmice sunt spirite înalte, sublime, care-l ajută pe Dumnezeu în procesul manifestării lumii. Ele sunt spirite divine, mult superioare omului, care formează un regn în sine.     Pe nivelul lor de reşedinţă, entităţile diriguitoare cosmice sunt fiinţe necorporale care nu au o formă anumită. Unii mistici de rang înalt le-au perceput de multe ori ca fiind jerbe de lumină strălucitoare, ale căror puteri fiinţiale depăşesc imaginaţia cea mai înflăcărată a omului. Dar, datorită înţeleptei alcătuiri a lumii, aceste înalte entităţi sunt nevoite să COBOARE din înaltele lor planuri de reşedinţă, de pe palierele chintesenţiale ale cosmosului spiritual, pentru a-şi îndeplini misiunile.     Misiunile cosmice ale acestor înalte entităţi sunt legate de om şi de modul în care 63
omul se manifestă în lumea fizică a pământului. Unii oameni, care se consideră religioşi sau "spiritualişti" îşi imaginează că aceste entităţi înalte îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu şi îşi desfăşoară atribuţiile funcţionale direct din planurile lor chintesenţiale de reşedinţa. Dar acest lucru nu este posibil, iar cei ce cred în mod naiv acest lucru, nu dovedesc altceva decât că nu înţeleg alcătuirea cosmosului spiritual.     Majoritatea autorilor consacraţi care amintesc despre aceste aspecte, aspecte considerate pe buna dreptate taine înalte, vorbesc de regulă în concepte generale, afirmând de exemplu că există entităţi necorporale care veghează asupra bunului mers al cosmosului, inclusiv asupra lumii materiale. Dar, ei vorbesc numai în termeni de maximă generalitate, conceptualizând totul, astfel încât nu mai înţelegi cum de este posibil ca o entitate cosmică să conducă universul dintr-un "univers paralel" aflat undeva în imensitatea cosmosului spirilual.     Acesta este motivul pentru care, în vremurile din urmă, s-a ajuns la o ruptură a oamenilor de cosmosul spiritual şi de înaltele entităţi care-l conduc, considerându-se în mod total nejustificat că înaltele entităţi cunoscute sub numele de Îngeri, Arhangheli etc sunt atât de depărtate de oameni şi de lumea materială încât nu mai este cazul săţi baţi capul cu astfel de lucruri. De la această tendinţă intelectualistă de conceptualizare şi de generalizare s-a ajuns la un scepticism searbăd care nu face altceva decât să respingă existenţa unor astfel de puteri.     Acelaşi lucru se crede şi despre Iisus Hristos, despre care, chiar şi cei care se autodefinesc drept creştini practicanţi, cred că se află mult prea departe de lumea "noastră", cine ştie deasupra cărui nor pufos ce se vede pe cer sau pe cine ştie ce stea îndepărtată, total rupt de oameni şi de nevoile lor.     Se uită însă mult prea uşor faptul că, la fel ca şi cosmosul spiritual, cosmosul material nu ar putea exista nici măcar o fracţiune de secundă dacă aceste înalte entităţi cosmice nu şi-ar îndepli misiunea de construcţie şi de susţinere a lumii. Omul însuşi nu ar putea exista fără activitatea lor. Cercetând mecanismele de funcţionare ale cosmosului integral, devine evident faptul că aceste înalte entităţi spirituale, pentru a putea menţine cosmosul în stare de funcţionare, nu se pot manifesta direct din palierele spirituale înalte ale cosmosului.     Dumnezeu, în înalta-i înţelepciune, a construit lumea într-un anume fel, iar acest fel nu poate fi încălcat de nimeni, nici chiar de o înaltă entitate spirituală. Pentru  a  se  putea  manifesta  şi  a-şi  îndeplini  misiunea,  sublimele  entităţi diriguitoare sunt obligate să respecte alcătuirea lumii şi legile sale de funcţionare.     Astfel, pentru a se putea îngriji de umanitate şi de lumea fizica, entităţile diriguitoare cosmice trebuie să COBOARE, dar cum nu se pot manifesta direct în lumea materială, ele se manifestă într-o lume intermediară, în lumea cea mai apropiată de planul fizic. Iar această lume este Lumea eterică sau, după cum am convenit să o denumim, Terra eterică. De aceea, Terra eterică este o lume care COBOARĂ.     Toate entităţile cosmice, datorită atribuţiilor lor funcţionale de a veghea la bunul mers al cosmosului în ansamblu, sunt obligate să coboare într-un palier inferior palierului lor de origine şi, implicit, să se înveşmânteze temporar într-un corp adecvat acestei lumi.     Şi, întrucât forma standard prin care se pot manifesta toate entităţile spirituale în interiorul Terrei aurica este forma omeneasca - formă creată, după cum stă scris în Biblie, de Dumnezeu la începutul creaţiei, "după chipul şi asemănarea Sa" - atunci toate entităţile care participă la marea operă de creaţie şi de menţinere a lumii nu pot fi "înveşmântate" decât într-o formă omenească.     Fiecare dintre entităţile diriguitoare care participă la bunul mers al lumii are o înfăţişare de formă umanoidă anumită, prin care se poate manifesta în lumea eterică şi, deci, prin care poate fi cunoscută de oameni.     Entităţile diriguitoare păstrează aceeaşi înfăţişare omenească de-a lungul mileniilor - de fapt mileniile sunt pentru ele precum sunt zilele pentru oameni - astfel încât, aşa cum au fost descrise acum doua mii de ani, aşa apar şi în zilele noastre. Chiar şi în 64
zilele noastre, ca înfăţişare, entităţile diriguitoare arată la fel ca acum două mii de ani, în aceleaşi togi lungi şi sandale împletite.     Acesta este misterul datorită căruia Eugen vede în Lumea eterică - lumea care COBOARĂ - numai entităţile diriguitoare cosmice care se manifestă într-o formă omenească. Aceste entităţi se îngrijesc de bunul mers al lumii materiale în ansamblul ei, dar şi de fiecare om în parte, astfel că ele sunt prezente alături de oameni la toate momentele sacre ale existentei cotidiene.     Îngerii Veghetori, Mesagerii, Domnii karmei şi celelalte entităţi care apar în lumea eterică sunt entităţi spirituale, înveşmântate în corpuri eterice care, din lumea cea mai apropiată lumii materiale, asistă sau se îngrijesc de evenimentele cele mai diverse din existenţa cotidiană a oamenilor. Altfel, aceste entităţi n-ar putea să-şi îndeplinească caracteristicile fiinţiale şi atribuţiile funcţionale cu care au fost delegate, la începutul Facerii, de însuşi Dumnezeu, Creatorul lumii.     Oamenii au impresia ca sunt singuri şi că nu-i vede nimeni atunci când săvârşesc un lucru sau un altul, atunci când săvârşesc un fapt rău, sau, dimpotrivă, atunci când săvârşesc un fapt bun, atunci când blesteamă pe cineva sau, dimpotrivă, atunci când se roagă. Dar cât de mult se înşeală!  Nimic din ceea ce face omul nu este atât de secret, cum au oamenii impresia. Nimic din ceea ce se petrece în lumea materiala nu este necunoscut "dincolo", nici cel mai mic gest, cuvânt sau eveniment. Nu există întâmplări, nu există hazard, totul este alcătuit şi orânduit cu multa atenţie de către entităţile diriguitoare cosmice.     Unii cercetători moderni îşi închipuie că în trecutul planetei, umanitatea a fost vizitată de nave ale unei civilizaţii extraterestre foarte evoluate, iar această idee a fost îmbrăţişată de o mare parte a oamenilor. Dar, din păcate, acei cercetători, promotori ai unui curent denumit paleoastronautică, uită faptul, foarte simplu, că Pământul nu este o planetă fără stăpân, în care orice nechemat poate veni îmbarcat în nave extraterestre intergalactice şi poate face ce vrea cu locuitorii planetei sau îi poate educa cum îi trece lui prin minte.     De locuitorii acestei planete are cine să se ocupe, astfel că nu este cazul ca umanitatea să fie educată sau clonată de omuleţii cu ochii oblici şi pielea violetă proveniţi din stele. De altfel, în aura planetei Pământ, nu poate pătrunde nimeni fără încuviinţarea expresă a Conducătorului ei.

Tunelul

Oceanul gandurilor reziduale
 Terra aurica, aura spirituală a planetei pământ, este un fel de sferă aurică, în mijlocul căreia se găseşte pământul fizic. Pentru început, simplificând lucrurile, trebuie să ne imaginam globul terestru înconjurat de mai multe sfere aurice concentrice.     Prima sfera concentrică principala este lumea eterică, a doua sfera este lumea astrală, iar a treia sferă este lumea spirituală. Celelalte sfere ale Terrei aurica sunt insuficient cunoscute, astfel încât, pentru moment, nu le vom lua în considerare. Oricum, pentru cunoaşterea umana, cele mai importante sunt lumea eterică şi lumea astrala.     Fireşte, fiecare din sferele enumerate anterior este situată pe un anumit palier cosmic, fiind în esenţă o lume în sine. Lumea astrală, la fel ca şi lumea spirituală, are mai multe paliere distincte, structurate ierarhic în funcţie de nivelul evolutiv al entităţilor umane care-şi desfăşoară activitatea acolo. Fiecare palier cosmic, care reprezintă o lume în sine, posedă propriile sale legi de funcţionare şi propriul său cadru spaţio-temporal, diferit de cel cunoscut în lumea fizică.     În jurul lumii fizice se află un fel de nobodyland, un "ţinut al nimănui", format din gândurile reziduale ale oamenilor. Practic, acest nobodyland este un fel de înveliş energetic, un fel de manta, unde se adună formele gânduri emise de oameni.     Acest ţinut, care nu este nici lumea eterică, nici lumea astrală, trebuie evitat cu grijă, întrucât formele gânduri existente acolo - gândurile emise de oameni de-a lungul existenţei planetei - au căpătat o existenţă autonomă şi nu sunt absolut deloc folositoare oamenilor. Dimpotrivă, ele au un efect distructiv asupra celui care, în diferite împrejurări, pătrunde acolo.     Se pare că, cei care consumă droguri şi au anumite stări "onirice" pătrund în acest palier cosmic care trebuie evitat. Cei care o iau razna - se cred Napoleon, Stalin etc - se conectează mental în acel loc al himerelor. Acest înveliş al globului terestru îl vom numi Oceanul gândurilor reziduale. Acesta este de fapt ceea ce Carl Gustav Jung a denumit "inconştientul colectiv".  










 Tunelul
     Pentru a pătrunde în Lumea eterică, Eugen trebuie sa străbată un fel de peşteră de forma unui tunel. Este deja foarte cunoscută descrierea multor contemporani care, în cazul unei morţi clinice, come sau leşin, afirmă că părăsesc trupul material trecând printr-un fel de tunel sau horn îngust. Această constatare este la fel de corectă şi pentru un clarvăzător care ia contact cu lumea eterică precum şi, după toate probabilităţile, pentru un clarvăzător de tip "astral", care se priveşte în lumea astrală.     De fapt, există nu unul, ci două tuneluri pe care le străbate esenţa umană atunci când, dintr-un motiv sau altul, părăseşte lumea materială şi întregul sistem de condiţionări pe care aceasta o implică. Pentru clarvăzătorul care poate percepe lumea eterică există deci două tunele distincte: un tunel microcosmic şi un tunel macrocosmic.     Ceea ce contează este însă modul în care omul însuşi este capabil să fie conştient de ceea ce se petrece în acele momente extrem de scurte, în care are loc trecerea dintrun palier în altul al cosmosului. Trecerea se produce în general foarte repede, astfel încât numai cei care sunt foarte atenţi la ceea ce se petrece pot povesti în cunoştinţă de 60
cauză fenomenele la care au fost martori.     Primul tunel, care se prezintă sub forma unei peşteri, este situat la nivelul microcosmic, adică la nivelul structurii aurice a omului, iar al doilea tunel este situat la nivelul macrocosmic, la nivelul Terrei aurica.     În momentul părăsirii acestei lumi - prin părăsire înţelegem schimbarea registrului perceptiv al omului - omul însuşi se condensează şi se centrează într-un singur şi unic punct. La părăsirea trupului, conştiinţa şi conştienţa omului se centrează instantaneu pe canalul central, situat de-a lungul coloanei vertebrale, Sushumna, de-a lungul căruia zboară cu o viteză ameţitoare pentru a ieşi printr-un punct oarecare.     Canalul Sushumna este primul tunel prin care omul părăseşte trupul, indiferent dacă este moarte clinică, comă sau leşin profund. Prin acest tunel, omul nu se vede pe sine înveşmântat într-un "corp", ci este doar un punct de conştiinţă şi de conştienţă. Sushumna se aseamănă cu o peşteră gigantică, extrem de lungă, prin care omul, centrat într-un singur punct de conştiinţă şi conştienţă, se deplasează extrem de rapid.     Părăsind prima peşteră sub forma unui tunel interior - Sushumna -, omul pătrunde automat în cea de-a doua, care este situată însă la nivelul marcocosmic al Terrei aurica. De regulă, omul care moare sau care se dedublează nu realizează că este vorba despre două peşteri-tunel şi vorbeşte despre una singură. Există însă o diferenţă importantă, observată probabil de către cei care reuşesc să aibă o asemenea experienţă în mod repetat. Pentru cineva care a trecut de multe ori prin asemenea experienţe - cum este cazul lui Eugen -, este evident faptul că există o diferenţă esenţială - o diferenţă de plan cuantic - între cele două tunele-peşteri.     Dacă în prima peşteră-tunel, omul este condensat la nivelul unui punct de energie chintesenţială, în cea de-a doua peşteră-tunel omul se vede pe sine ca posedând un corp. Este, desigur, vorba despre un corp de lumină. În cea de-a doua peşteră-tunel, omul zboară, cu pletele în vânt, cu o viteză foarte mare.     Există însă diferenţe esenţiale de percepţie între omul care părăseşte definitiv lumea materială, prin moarte, şi cei care o părăsesc doar pentru o perioadă oarecare de timp, prin dedublare în lumea astrală sau eterică, ori în cazurile de moarte clinică. Acest fapt este perfect explicabil dacă ne gândim că, la moarte, se produc anumite procese la nivelul structurilor aurice umane, procese care nu au loc la persoanele care doar voiajează întâmplător sau voluntar în afara trupului material şi a sistemului de referinţă a lumii materiale.     Părăsirea trupului material nu înseamnă numai o simplă "ieşire la aer curat" cum cred unii, ci o operaţiune de mari proporţii în care are loc schimbarea temporară (dedublare, moarte clinică) sau definitivă (moarte) a sistemului de referinţă specific lumii materiale. Voiajul astral, la fel ca şi clarvederea în lumea eterică, presupune multe modificări de mare complexitate a sistemului auric uman, implicând schimbarea radicală a sistemului propriu de reprezentare, înţelegere şi de percepţie a lumii. Se schimbă radical optica, modul de înţelegere al omului, care conştientizează în câteva fracţiuni de secundă mai mult decât a făcut-o de-a lungul unei vieţi întregi.     La întrebarea cum este posibilă trecerea instantaneee de la microcosmos la macrocosmos, Veghetorii contactaţi de Eugen în lumea eterică răspund invariabil: "Fiecare lume are înaintea ei o altă lume mai mare decât ea, (lume) în care se duce, şi în spatele ei o altă lume, mai mică, din care s-au născut amândouă (toate)".     Ambele peşteri-tunele prin care trece omul cu viteză foarte mare par a avea mii şi mii de kilometri lungime şi mii şi mii de kilometri adâncime. Omul se simte pierdut, iar senzaţia de imensitate îl copleşeşte.                           Peştera macrocosmică pare a fi formată din miliarde şi miliarde de pietre strălucitoare. Din pereţi urcă şi coboară mii şi mii de stalactite şi stalagmite gigantice, ce par a măsura zeci de mii de kilometri. Jocurile de lumini multicolore, jerbele de lumină care strălucesc feeric crează o imagine neîntâlnită în lumea materială. Culorile strălucitoare ce emană din stalactite şi stalagmite sunt însoţite de miliarde de melodii, 61
a căror perfecţiune şi frumuseţe este copleşitoare pentru orice fiinţă umană.     Din toate părţile peşterii-tunel emană o luminozitate extrem de dulce, de voluptoasă. Peştera pare a fi vie şi înzestrată cu inteligenţă şi conştientă. Orice om care pătrunde prin ea simte iubirea profundă care emană de peste tot şi are senzaţia că peştera este o mamă iubitoare care îl protejează şi îl încurajează fără a cere nimic în schimb.     Din loc în loc, toate luminile strălucitoare par a fi absorbite de un fel de vârtejuri gigantice. Din acele vârtejuri se aud mii şi mii de voci. Din unele vârtejuri se aud voci plăcute, voioase, larmă şi voie bună. De multe ori se aud cântece îngereşti, de-o frumuseţe fără seamăn. Aceste vârtejuri emit culori, străluciri şi parfumuri foarte frumoase. Îngerii Veghetori spun că acestea sunt Porţile care dau spre "Locaşul Luminii", "locul unde  HAUTI  fabrică ploaia, zăpada, vânturile şi fulgerele".     Sunt însă şi vârtejuri care emit culori întunecate, din care se aud blesteme, strigăte de mânie, de ajutor, vaiete disperate, plansete. Aceste din urmă vârtejuri se deschid doar pentru scurt timp. Ele apar mereu în alte locuri.     Voiajul omului prin aceste peşteri tunele nu durează mai mult de 30 de secunde după timpul material, dar cel ce le străbate are senzaţia că au trecut multe ore sau chiar zile. De fiecare dată când străbate această peşteră imensă, clarvăzătorul este fascinat de inteligenţa, înţelepciunea, frumuseţea, iubirea imensă care emană din ea. Şi, deşi pare paradoxal, clarvăzătorul ştie că el este în peşteră şi că peştera este în el.     Peştera tunel are mai multe ieşiri, iar una din aceste ieşiri duce în lumea eterică. La acest capăt al peşterii tunel se vede de departe o lumină foarte intensă, iar această lumină foarte intensă este strălucirea lumii eterice. O altă ieşire duce, după câte se pare, în Lumea de "dincolo", dar prin această ieşire nu merg decât cei care nu se mai întorc în lumea materială.

Contrapartea eterica a lumii materiale

 Contrapartea eterică a lumii materiale
     Eugen se activează pentru a percepe prin cea de-a doua vedere prin presarea unor puncte de pe suprafaţa trupului. Desigur, activarea prin presarea acelor puncte de pe suprafaţa corpului este valabila doar pentru el şi nu pentru toţi oamenii,     În momentul activării celei de-a doua vederi, care se realizează prin presarea punctelor de pe suprafaţa corpului material, Eugen are pentru scurt timp câteva momente de obscuritate totală. Este aceeaşi senzaţie ca şi când ai fi cufundat într-o beznă totală sau când ai închide ochii, strângând puternic pleoapele. Imediat după aceea, apar steluţe luminoase, oarecum asemănătoare acelora care apar în momentul în care te loveşti la  cap şi vezi "stele verzi".     La un moment dat, steluţele mai mult sau mai puţin verzi se unesc una cu alta pentru a forma o stea mai mare, strălucitoare. În acel moment, percepţia se centrează chiar în acea stea strălucitoare ce pare să vină cu viteză spre tine, iar în momentul în care strălucirea se calează pe percepţia vizuală, se deschide panorama celei de-a doua vederi. Aceeaşi realitate înconjurătoare este percepută diferit. Pe de-o parte se poate observa lumea materială, iar pe de altă parte încep să se observe din ce în ce mai bine aurele obiectelor şi fiinţelor.     Preţ de câteva zeci de secunde se poate observa foarte bine contrapartea eterică a lumii materiale, după care, lumea materiala, cât şi contrapartea eterică a acesteia, tind treptat să se estompeze, iar peste imaginea familiară a acesteia se suprapune imaginea unei alte lumi, lume pe care o denumim lumea eterică. Lumea eterică are alt decor decât cel care există în lumea materială. Doar contrapartea eterică a lumii materiale reproduce ceea ce există în planul fizic.     Din păcate, tipul de clarvedere al lui Eugen - clarvedere care-l conectează foarte repede la lumea eterică - nu permite cercetarea prea îndelungată a contrapărţii eterice a lumii materiale. Contrapartea eterică a lumii materiale se poate vedea foarte scurt timp, nu mai mult de câteva zeci de secunde.     Acest timp se poate prelungi totuşi prin punerea unei pungi de gheaţă pe cap sau între picioare, cam în dreptul chakrei muladhara. Totuşi, această tehnică este dăunătoare sănătăţii: după dezactivare, apar dureri puternice în zona creierului mic, cam în locul unde se uneşte bulbul rahidian cu creierul.     Această primă formă de clarvedere, care durează doar câteva zeci de secunde, am convenit să o denumim clarvedere infraeterică. Prin acest tip de clarvedere se poate vedea foarte bine contrapartea aurică a tot ce există în lumea naterială. Datorită faptului că se observă numai luminozitatea aurică emanată de tot ce există în lumea materială ea poate fi definită drept o clarvedere "exterioară".     Această luminozitate aurică, perceptibilă prin clarvederea infraeterică, a putut fi fotografiată prin diferite tehnici de fotografiere, în special prin tipul de fotografie denumit astăzi "efectul corona" sau "efectul Kirilian" - numele este dat după cercetătorii cehi care au pus la punct pentru prima oară acest procedeu -, dar poate fi detectată şi de către unii dintre cei care, astăzi, se autonumesc clarvăzători şi care percep numai o interfaţă a aurei fiinţelor şi obiectelor din lumea materială.     Să nu uităm totuşi că radiaţia aurică care se poate percepe prin acest tip de clarvedere este doar un efect şi nu o cauză. Într-adevăr, culorile şi luminozitatea aurelor percepute prin acest tip de clarvedere indică caracteristicile principale ale fiinţelor şi obiectelor din lumea materială, dar nu pot pătrunde în esenţa fenomenelor.     În lumea infraeterică, a contrapărţii eterice a lumii materiale, mediul se vede diferit decât în lumea materială, deşi este vorba despre aceleaşi obiecte şi fiinţe.     Astfel, mineralele şi pietrele au diferite străluciri, sunete şi mirosuri. Gresia luminează în verde, marmura - indiferent de culoare  în negru, o rocă oarecare în verde, iar diamantul în argintiu. Toate rocile de pe suprafaţa pământului au aceeaşi 54
vechime, dar această vechime nu pare a fi chiar aşa de mare precum crede geologia modernă.     Privit prin clarvederea infraeterică, pământul luat în palmă are culoarea roşiecărămizie, iar mirosul este asemănător laptelui fiert proaspăt. Pământul emite continuu un sunet anumit, un fel de aaaa prelung. Apa are o culoare albă mată şi un miros ce aduce cu mirosul smochinelor. Cerul, privit prin clarvederea infraeterică, are culoare galbenă, iar soarele se vede întotdeuna de culoare verde. Soarele pare mereu un glob verde strălucitor. În infraeteric, nu există însă focul. Flăcările focului nu se văd deloc. Dacă te afli în preajma unei ape curgătoare, cerul reflectă culoarea apei.     Cu totul alta se prezintă însă situaţia când apare clarvederea eterică. Prin clarvederea eterică se percepe lumea eterică, dar dacă te concentrezi şi devii atent -se poate vedea şi lumea materială, mai precis contrapartea eterică a lumii materiale.     Există o difernţă de esenţă între modul în care apare lumea materială privită prin intermediul clarvederii infraeterice şi lumea materială văzută prin intermdiul clarvederii eterice.     Dacă aplici însă clarvederea eterică mediului lumii materiale, iar acest fapt se realizează prin concentrarea specială a atenţiei asupra fiinţelor şi obiectelor materiale, se poate remarca faptul că, dincolo de aura strălucitoare vizibilă prin clarvederea infraeterică, se pot observa un fel de structuri interioare translucide. Acelaşi lucru se poate spune şi despre fiinţa umană.     Dacă prin vederea infraeterică nu se pot vedea decât organele trupului material şi radiaţiile care le înconjoară ca un halou multicolor, prin clarvederea eterică, ca printrun fel de geam mat, se pot vedea şi formele translucide ale unor structuri aurice care există în interiorul limitelor trupului tuturor fiinţelor.     Pietrele, la rândul lor, în afara aurei care este vizibilă prin clarvederea infraeterică, poseda în interior mai multe învelişuri luminoase - un fel de cămăşi de lumină - care posedă străluciri diferite şi emit radiaţii pe care simţul vechimii le apreciază ca fiind de vechimi diferite. În interior, pietrele prezintă un fel de construcţii de lumină foarte complicate, care se aseamănă cu fagurii de miere. Aceste structuri interioare se văd însă numai prin clarvederea eterică.     Privit tot prin clarvederea eterică, pământul are înfăţişarea unui jeleu multicolor, oarecum transparent şi foarte parfumat. Pământul, ca glob cosmic, are o aură de până la un metru înălţime. Atunci când omul calcă pe pământ, aura pământului se tulbură la fel ca şi atunci când calcă într-o baltă. Imediat după trecerea omului, aura pământului revine la starea iniţială. Prin clarvederea eterică, apa apare ca un fel de lumină multicoloră, foarte parfumată.     Dacă pui într-un recipient apă şi pământ, de exemplu într-o glastră, din punct de vedere auric se formează un amestec nou, cu alte propietăţi. Dacă cele două elemente rămân amestecate, se formează un fel de magmă, din care apare alt element important: focul.     Modul în care se combină aceste elemente pare să indice faptul ca atât pământul, cât şi apa, s-au format cândva din foc, iar acum sunt reunite în sens invers. Dacă separi din nou cele două elemente, fiecare dintre ele îşi recapătă proprietăţile, iar acest element dispare la fel de straniu precum a apărut. Acest element straniu ce pare a se situa la obârşia elementelor naturale este numit Hazim în lumea eterică, iar traducerea exactă a termenului este "respiraţia/arderea care aduce viaţa".     În limbajul nostru este vorba despre elementul foc. Focul terestru pare să fie cel mai vechi element din lumea materială. Analizând din punct de vedere auric elementele naturii, vechimea elementelor de bază ale naturii pare să fie următoarea: focul, aerul, apa şi pământul.     Ca o paranteză, se poate remarca foarte bine faptul că filozofii antichităţii erau destul de bine informaţi, din moment ce au detectat atât de bine caracteristicile elementelor naturale - focul, pământul, aerul şi apa - încât au fost capabili ca, numai 55
pe baza cercetării lor, să ajungă la constituirea unor doctrine cosmogonice şi teogonice extrem de complexe.     Iar noi, în ziua de astăzi, stăm atât de prost cu înţelegerea lumii încât nu mai suntem capabili nici măcar să remarcăm că filozofii antichităţii - de exemplu un Thales sau un Heraclit - nu se refereau la elementele materiale, ci la cele transfizice, cele care încă pot fi remarcate în lumea infraeterică sau în cea eterică. Dacă lucrările de filozofie modernă sunt de părere că Thales sau Heraclit erau "materialişti", cum să ne mai mire faptul că Noul Testament este atât de batjocorit, încât este comentat în termenii filmelor SF de calitate îndoielnică sau că Iisus Hristos sau Îngerul Gabriel sunt consideraţi extraterestrii care se plimbă în nave spaţiale.     Privind vegetalele prin clarvederea infraeterică, aurele lor radiază în diferite nuanţe şi culori. Astfel, văzut prin clarvederea infraeterică, un arţar are nuanţe maronii, plantele din case un fel de gri-crem, iar pomii fructiferi au nunaţe de galben sau roşugalben. Observaţi tot prin clarvederea infraeterică, unii arbori mai bătrâni - de exemplu teii, nucii, dafinii, sălciile, salcâmii - posedă mai multe straturi aurice. Unele straturi aurice imita într-un fel straturile aurice ale oamenilor.     Privite însă prin clarvederea eterică, plantele posedă în interior mai multe învelişuri luminoase. Cel mai luminos element în interiorul unei plante este un fel de "suflet", care are forma unei stele strălucitoare. De regulă, acest suflet este situat în locul unde se termină tulpina şi începe prima ramificaţie.     Unii copaci mai bătrâni posedă chiar şi o linie divină, care pare să coboare undeva de foarte sus până în centrul pământului. Această Linie divină are aceeaşi culoare, acelaşi sunet şi acelaşi parfum ca cel al unor entităţi foarte înalte de pe scara fiinţelor din cosmos, care pot fi considerate un fel de şefi ai spiritelor naturii.     Între rădăcină şi prima ramificaţie a crengilor, copacii bătrâni au un fel de globuri luminoase, "sufletele", care strălucesc multicolor. Între aceste globuri şi celelalte elemente componente se formează un fel de fire luminoase care pulsează neîncetat. Aceste globuri emit ceva ce s-ar traduce prin dragoste şi prietenie pentru animale sau oameni.     Animalele au o aura oarecum apropiata de cea umană. Privite prin clarvederea infraeterică, animalele posedă mai multe straturi aurice, trei sau patru în funcţie de specie, dar prin clarvederea eterică, animalele posedă şi un fel de sămânţă a sufletului individual, care are aspectul unei bile strălucitoare, dar nu atât de strălucitoare ca şi cea a unui om. Şi animalele posedă un corp astral şi un suflet - de fapt, echivalentele acestor structuri aurice umane -, dar spre deosebire de oameni, la animale corpul astral şi sufletul sunt contopite, dar separate de corpul eteric.     Considerate prin intermediul simţurilor adiacente clarvederii eterice -vederea, auzul, mirosul şi simţul vechimii - se poate constata faptul că animalele nu se trag unele din altele ca specie aşa cum consideră ştiinţa modernă. De asemenea, se poate constata că structurile aurice ale animalelor au o vechime ceva mai mare decât cea emisă de trupurile fizice ale oamenilor. Cu alte cuvinte, structurile aurice ale animalelor au apărut în lumea materială înaintea omului.     Unele animale posedă un fel de sigle, la fel ca şi unii oameni, adică un fel de amprente aurice primite de la Entităţile angelice. Aceste animale sunt cele care salvează oamenii de la moarte: de la înnec, incendii etc. Probabil unii câini poliţişti sau câinii antrenaţi în căutarea supravieţuitorilor unor cutremure fac parte din această categorie.     La fel ca şi oamenii, în afara instinctelor, animalele au dorinţe şi emoţii, ceea ce înseamnă că posedă un corp emoţional destul de bine structurat Culoarea predominantă a corpului emoţional a majorităţii animalelor este roşul.     Într-un fel, animalele au aceeaşi culoare a corpului emoţional ca şi copilul mic, care încă ascultă de sfaturile părinţilor. Prin clarvederea infraeterică se poate remarca foarte clar faptul că, într-un fel, animalele au aceeaşi rezonanţă aurică - aceeaşi culoare, 56
sunet şi miros - ca şi acei oameni a căror caracteristică principală este ascultarea oarba şi încrederea totală în ceva sau cineva. Aşa cum copiii mici au o încredere oarbă în mamele lor, tot astfel au animalele domestice. Oile, porcii, caprele, vacile, câinii, precum şi delfinii manifestă această caracteristică fundamentală ce este vizibilă la nivelul aurei. În momentul în care oamenii nu se comportă corespunzător şi, mai ales, în momentele în care sunt sacrificate pe altarul consumului cotidian, animalele domenstice par a fi la fel de stupefiate ca şi copiii mici care sunt "trădaţi" de mamele lor.     Prin clarvederea eterică se pot observa toate legăturile aurice dintre elementele ecosistemului terestru. Astfel, clarvăzătorul eteric are parte de o mare surpriză în momentul în care înţelege faptul că animalele fac parte din planul lui Dumnezeu, din planul de evoluţie a omului. Ideea biblică a punerii numelui animalelor de către Adam pare a avea alt sens decât cel acordat în mod clasic. În momentul în care Adam a dat nume vieţuitoarelor în Grădina Edenului, umanităţii i s-a  dat în primire efectiv lumea plantelor şi animalelor şi, în consecinţă, este responsabil faţă de ea. Animalele încă îşi respectă contractul împământenit la începutul evoluţiei umanităţii, dar oamenii nu.     Animalele posedă un strat auric exterior care ar putea fi comparat cu mentalul superior al omului, iar din acest strat auric animal răzbate mereu grija pentru om. De când se nasc şi până când mor, animalele au mereu grijă de oameni. De când se nasc şi până când, la finalul unei îndelungate hăituieli, sunt sacrificate în folosul omului, animalele sunt mânate de grija pentru oameni.     Animalele, chiar şi cele mai inofensive - animalele sunt inofensive doar în mintea noastră de fiinţe "superioare" -, pot oricând face rău omului, deşi nu doresc acest lucru. Într-un fel, sunt destul de edificatoare în acest sens - şi mai "reale" decât suntem înclinaţi să credem - acele filme "horrror", în care animale, plante sau insecte aparent inofensive, pe care oamenii le consideră inofensive şi inferioare doar pentru că nu sunt atât de deştepte sau de agresive ca şi ei, devin violente datorită unui motiv sau altul. Ce s-ar întâmpla dacă o furnică, o albină, un purceluş de lapte, o vacă bleagă, o găină proastă sau o căprioară cu ochii umezi ar manifesta dintr-o dată capacităţi agresive datorită unor factori exogeni: otrăvirea mediului sau orice fel de poluare. Probabil că savanţii atoatecunoscători ar vorbi imediat despre modificări genetice, iar braţul înarmat al umanităţii ar pune la cale exterminarea masiva a tuturor făpturilor de acest fel.     Stupefiant este mai ales faptul că, din corpul auric al animalelor, care este oarecum asemănător cu mentalul superior al oamenilor, emană culori, mirosuri şi sunete identice cu cele ale unor înalte entităţi cosmice, iar caracteristica lor este una singură: sacrificiul în folosul omului. Acest strat auric al animalelor este asemănător şi cu corpul mental superior al unor oameni foarte evoluaţi, oameni care n-ar ucide pentru nimic în lume un animal. Astfel de oameni au drept caracteristică definitorie a fiinţei lor sacrificiul în folosul umanităţii, precum şi înţelegerea planului lui Dumnezeu pentru toate fiinţele.     Dacă am face o analiza superficială a fenomenului, am putea spune că, cei aflaţi la începutul scării evolutive se întâlnesc cu cei aflaţi la sfârşitul scării evolutive cosmice. Adevărul este însă altul: oamenii nu sunt integraţi ordinii naturale divine a lumii, pe când animalele sunt. Abia acei semeni ai noştri care şi-au format deja un corp mental superior şi mai ales un corp spiritual clar definit, sunt integraţi ordinii cosmice. Acesta este motivul pentru care, alături de aceşti oameni, animalele se simt în siguranţă. Pe aceşti oameni câinii nu-i latră şi nu-i muşcă, iar noi spunem că acei oameni au sufletul bun.     Adevărul este mult mai crud decât suntem noi înclinaţi să credem: oamenii sunt încă fiinţe decăzute, iar sentimentul superiorităţii, al orgoliului şi al egotismului exacerbat constituie factorii principali ai unei scufundări sigure în ceea ce poate fi mai rău: boala, nefericirea, moartea şi în final, iadul. De regulă, oamenii cred că moartea 57
este cel mai grav lucru, dar s-ar putea să se înşele.     Un alt aspect surprinzător pentru un clarvăzător eteric este însă dialogul permanent al animalelor cu entităţile angelice şi cu spiritele naturii. Animalele percep natural entităţile nonumane din jurul lor şi înţeleg instinctiv ceea ce le spun acestea. La sacrificări de animale, în preajma abatoarelor, vin o grămadă de entităţi nonumane care, auric, încearcă să domolească senzaţiile de spaimă cumplită care emană din animalele sacrificate.     În jurul locurilor de sacrificare apar nori groşi de emoţii generate de spaima morţii, nori care sunt vizibili prin clarvederea eterică. Iar dincolo de norii groşi ai fricii de moarte pe care o manifestă toate fiinţele create de Dumnezeu, dar sacrificate de oameni, stă dragostea şi grija permanentă faţă de om.     Între animale, plante - mai ales unele legume - şi oameni se formează conexiuni energetice profunde care asigură stabilitatea ecosistemului terestru. Aceste conexiuni sunt vizibile atât prin clarvederea infraeterică, cât şi prin clarvederea eterică. Dacă este ucis un animal - ce să mai vorbim despre dispariţia unor specii de animale - plantele corespunzătoare lanţului dispar.     În acest sens, au doza lor de adevăr acele superstiţii străvechi, auzite din bătrâni, după care un om este legat pe timpul vieţii sau doar pe timpul anumitor perioade ale vieţii de unele animale sau de unele vegetale.     În vechime se spunea că fiecare om are, undeva, neştiut, un animal - poate un câine, poate altceva - de care este legat, la fel cum are şi un copac. În Munţii Carpaţi, există tradiţia "populară" care spune că fiecare om are hărăzit de la Dumnezeu un brad care este numai al său. Când omul moare, cea mai apropiată ruda merge în munţi şi caută intuitiv bradul frate al defunctului, pe care-l taie, iar din el ciopleşte o cruce. Crucea, în acest sens, este o Coloană a cerului pe care sufletul omului trebuie să o urce.     Tot astfel, omul este legat de animale, în special de câini. Un câine aflat în preajma omului, în virtutea aceleiaşi deschideri aurice a animalelor, preia de la stăpân sau de la omul de care este legat auric anumite noxe aurice umane. Oamenii  varsă noxele aurice prin intermediul câinilor.         Simpatia oamenilor faţă de animale, în special faţă de câini şi pisici, plimbarea de dimineaţă cu câinele în lesă, poate avea alt temei decât dragostea dezinteresată a omului faţă de câinele său preferat. Inconştient, omul se descarcă de tarele aurice ale unei existenţe defectuoase - noxele aurice acumulate prin superficialitate, orgoliu, goana dupft înavuţire, sexualitate exacerbată etc care se imprimă destul de urât la nivelul auric -, prin intermediul animalelor. Şi este înspăimântător pentru un clarvăzător eteric atunci când vede un animal bolnav numai datorita influenţelor nefaste primite de la un om.      Locuinţele, clădirile, construcţiile ridicate de oameni reprezintă un alt "punct de atracţie" pentru un clarvăzător. Privite prin clarvederea infraeterică, construcţiile ridicate de oameni par învăluite de un fel de pâclă vâscoasă, de culoare gri, cu o grosime de până la cinci metri, în funcţie de numărul de oameni care-şi desfăşoară existenţa acolo.     În dreptul ferestrelor şi uşilor, se adună o mulţime de puncte negre, care de cele mai multe ori par încărcate negativ şi care atrag fulgere din mediu. Aceste puncte sunt de fapt noxele aurice emise de oameni.     Privită prin clarvederea eterică, ceaţa gri vâscoasă capătă o culoare verzuie-smarald, iar punctele întunecate de la ferestre şi de la uşi apar ca nişte norişori coloraţi în culori închise, murdare, care emană sunete groase, un fel de huruituri şi mirosuri pestilenţiale. Văzute de foarte aproape, acele punctişoare au forme diverse, destul de puţin plăcute: chipuri groteşti, cu un aspect sinistru, care se strâmba şi scot un fel de onomatopee demne de filmele horror.     Există însă şi ferestre sau uşi ale unor locuinţe care emit culori plăcute, frumoase şi 58
sunete melodioase. La aceste ferestre vin o grămadă de păsărele. Unele păsărele bat cu ciocul în geam şi cer de mâncare, simţind că acolo pot fi îngrijite şi ocrotite. Păsărelele se refac energetic alături de ferestrele luminoase auric.     În general oamenii care se roagă sau practică tehnici de autoîmbunătăţire sunt capabili să facă curăţenie aurică în locuinţele lor sau la locurile lor de muncă, iar în cazul rugăciunii în comun, întreaga clădire beneficiază de protecţia aurică. Desigur, după încheierea rugăciunii, aura clădirilor revine la forma iniţială, uşor îmbunătăţită.     Este foarte surprinzător şi faptul că gemurile de la fererstre sau de la uşi nu se văd nici prin clarvederea infraeterică, nici prin clarvederea eterică. Este ca şi cum geamurile n-ar exista, iar în acele locuri se află un spaţiu gol. Acelaşi lucru este valabil şi pentru oglinzi.     Dintre toate clădirile de pe suprafaţa pământului, bisericile par a fi cele mai impunătoare din punct de vedere auric. Din punct de vedere auric, bisericile au însemne unice. Însemnele aurice sunt date la târnosirea bisericii respective.     Exista însa diferenţe notabile între felurite lăcaşuri de cult. Astfel, privite de la distanţă, bisericile catolice par a fi învăluite într-un fel de strat auric strălucitor de culoarea metalului topit, în timp ce bisericile ortodoxe par a fi învăluite într-un strat auric de culoare argintie. Acest strat auric este format din norişori coloraţi, melodioşi şi foarte parfumaţi la fel cum, uneori, un vârf solitar de munte este învăluit într-un nor ce străluceşte în bătaia soarelui.     În centrul fiecărei biserici - fie ortodoxă, fie catolică - trece un fir de lumină argintie, ca un fel de linie laser, cu o grosime de aproximativ 50 de centimetri. Aceasta este linia divină a fiecărei biserici. Această linie se formează la târnosirea bisericii, iar dacă între sfinţirea bisericii şi construcţia ei efectivă trece o perioadă mai lungă de timp, linia divină continuă să existe în acel loc.     Practic, la formarea liniei divine a fiecărei biserici concură două energii fundamentale: o energie telurică ce pare a proveni din străfundul pământului şi o energie cosmică ce provine din înalturile cerului. Teologia creştină denumeşte Duh Sfânt energia provenită din înaltul cerului.     Cu adevărat, în Biserici are loc unirea cerului cu pământul şi a lumii cereşti cu lumea oamenilor. În momentul în care se formează complet - deci în cazul unei biserici funcţionale -, linia divină devine un fel de conductă de o jumătate de metru lăţime, de culoare aurie, în interiorul căreia clarvederea eterică poate detecta miliarde şi miliarde de steluţe strălucitoare, care se manifestă aidoma unei structuri ADN cosmică, în formă de spirală.     Fiecare biserică are o Entitate angelică protectoare, care ocroteşte spiritual lăcaşul de cult. De exemplu, o astfel de entitate are o înălţime de aproximativ 2,5 metri. După trăsăturile feţei nu pare nici bărbat, nici femeie. Are faţa foarte albă, ovală, buzele cărnoase, nasul foarte fin, ochii mari, căprui, foarte luminoşi, cu gene foarte lungi şi părul negru, cârlionţat. Pe frunte poartă o coroniţă ce pare de foc. Poartă un fel de robă de culoare violetă. Numele în limba eterică al uneia dintre înaltele entităţi care ocroteşte un lăcaş, de cult este HIIDE, adică "Păzitorul celor năpăstuiţi".     În perioadele de vârf ale slujbelor, şi mai ales atunci când vin la biserici mulţi enoriaşi, această entitate angelică devine atât de puternică şi de strălucitoare încât nu o mai poţi privi. Strălucirea sa se poate vedea prin clarvedere eterică de la mai mulţi kilometri. În acele momente, părul, ochii şi gura acestei entităţi angelice par a fi făcute din focul cel mai strălucilor, iar prin vocea sa se aud simultan mai multe voci, de parcă ar vorbi concomitent multe entităţi.     Slujba preoţilor în biserici are rolul de a conecta energiile cereşti, cosmic-spirituale la lumea oamenilor. În momentul în care, după răsăritul soarelui, la prima slujbă a zilei, preotul rosteşte pentru prima oară numere lui Iisus Hristos, la nivelul întregii Biserici se formează un fel de halou energetic protector, denumit de noi plase mesianice. Biserica însăşi pare ca un fel de cupolă gigantică circumscrisă de plasele mesianice. 59
     Plasele mesianice sunt formate din două straturi distincte : prima plasă are culoarea metalului topit, iar a doua plasă are culoarea argintie. În interiorul plaselor mesianice toate noxele negative emise de oameni se topesc precum se topeşte zăpada sub razele soarelui de primăvara.     Interiorul bisericii este "lucrat" operativ de Îngerul bisericii, care proiectează pe fiecare perete un fel de abur multicolor cu o grosime de pană la 10 centimetri. Acest ecran protector auric are rolul de a face posibilă acţiunea benefică a Duhului Sfânt care pătrunde în biserică prin linia divină.     În general, oamenii cred ca o construcţie cum este o biserică poate suporta de la sine, prin efectul materialelor de construcţie, o forţă de o asemenea putere cum este cea a Duhului Sfânt, care se manifestă prin linia divina. De fapt, construcţia în sine nu reprezintă decât învelişul material al unor energii aurice. Ecranul protector creat de către Îngerul bisericii are tocmai rolul de a apropia prin rezonanţă energiile foarte puternice ale Duhului Sfânt cu cele ale construcţiei şi cu cele ale oamenilor care stau acolo în timpul slujbelor. Fără acest ecran protector, spunea Îngerul Gabriel, orice construcţie s-ar preface în nisip fin.     Privite prin clarvederea eterică, icoanele şi picturile de pe pereţii bisericilor sunt formate din mii şi mii de steluţe luminoase care emit culori, sunete şi mirosuri asemănătoare cu cele ale aurei personajului pictat. Acele străluciri par oarecum vii: ele se strâng sau se dilată în funcţie de ceea ce se petrece împrejurul lor. Dacă, de exemplu vine cineva amărât, supărat sau disperat şi plânge sau se roagă în faţa lor, o parte din miile de steluţe strălucitoare, de culori diferite, par că ies din icoane sau picturi şi pătrund în aura omului prin regiunea pieptului, pentru a ieşi prin spate.     În acel moment, instantaneu, entitatea care apare pictată în icoană işi face apariţia parcă dintr-o altă dimensiune lângă cel care-i cere ajutorul. Omul nu este niciodată singur atunci când se roagă fie la un sfânt, fie la un Înger, fie la Iisus Hristos, iar impresia de uşurare cu care cei mai mulţi dintre noi pleacă din Biserici nu se datorează unei autosugestii sau unui efect placebo, aşa cum cred unii psihiatri sau psihanalişti, ci pur şi simplu, acţiunii benefice a entităţii cosmice la care se roagă omul. Din păcate, ştiinţa actuală a eliminat din cunoaşterea lumii tocmai esenţialul: activitatea lui Dumnezeu şi a Trimişilor Săi în lumea destul de cenuşie a oamenilor sau, mai corect spus, în lumea pe care oamenii au făcut-o să pară cenuşie.     Activitatea preoţilor în Biserici este foarte laborioasă, iar efectele acţiunilor lor sunt vizibile prin clarvederea eterică. În timpul slujbelor, deasupra capului preoţilor pluteşte energia arginitie strălucitoare a Duhului Sfânt, iar actele sacramentale şi rituale au efectele lor bine definite.