3. SCLAVIA SUFLETELOR
Formarea primelor Centre de Putere
Locul izgonirii din Eden al protopărinţilor Adam şi Eva poate fi poziţionat cu relativă exactitate, undeva între Tigru şi Eufrat, pe teritorul Mesopotamiei de odinioară, în Iraqul de astăzi. Acolo s-au născut Cain şi Abel. Tot în acel spaţiu, delimitat de fluviile Tigru şi Eufrat, s-au înmulţit oamenii în lumea materială, iar de acolo s-au risipit pe toată suprafaţa pământului. Adam a trăit foarte mult timp în lumea materială. Poate că durata vieţii sale, estimată de Vechiul Testament la 930 de ani, nu spune astăzi nimic, dar în acea epocă, erau alte condiţii de existenţă în habitatul terestru. Prin ispitirea Evei, fiinţa răului - Cel rău: Primordialii întunericului, fiinţele luciferice şi spiritele rebele ale naturii - a interferat cu planul material chiar în acele locuri situate între Tigru şi Eufrat. Şi acolo a rămas până în ziua de astăzi. Influenţa Celui rău asupra urmaşilor lui Adam a fost aproape imediată. Dată fiind 93
durata matusalemică a existenţei lor trupeşti, de-a lungul unei singure existenţe întrupate, urmaşii protopărinţilor au devenit tot mai răi, fapt ce l-a îngrozit pe Adam. În prima perioadă de după izgonirea protopărinţilor din Edenul eteric, pământul material avea un decor paradisiac. Ulterior, într-un răstimp destul de scurt, prin comportamentul defectuos al oamenilor din lumea materială, mediul terestru a suferit o transformare accentuată. Astfel, în virtutea legii fundamentale a cosmosului, ceea ce este în interior s-a reflectat în exterior. Ceea ce s-a petrecut la nivelul microcosmosului a fost reflectat la nivelul macrocosmosului. Anterior acestui moment, în paradisul terestru al primilor oameni - care, iniţial a fost o copie materială a celui eteric - nu exista decât vegetaţie hrănitoare, nu existau decât animale supuse omului, nu existau decât ape dulci. După ce răul s-a impregant treptat în structura lumii materiale, mediul a început să se schimbe. Au apărut bălţi urât mirositoare şi mlaştini, au apărut animale de pradă, au apărut plante otrăvitoare, marile fluvii de odinioară au dispărut, iar în locul lor au apărut mările interioare şi lacurile. Văzând cum urmaşii săi cad pradă influenţei malefice a Celui rău, Adam împreună cu Eva şi cu cei apropiaţi au plecat în locurile înalte (înalte- mai sus de Ecuator), păşind pe alte uscaturi şi pe alte ape. Micul grup de oameni, condus de însuşi Adam, a fost urmat de Primordialii Luminii, care în toată această perioadă, se manifestau în trupurile lor luminoase. După o lungă perioadă de pribegie, Adam s-a oprit în nord, în locurile înalte, într-un teritoriu situat în Dobrogea de astăzi. Văzând felul în care urmaşii săi au căzut pradă ispitelor de tot felul, văzând şi felul în care au fost amăgiţi, într-un acces de disperare, Adam a jelit îndelung, şi-a smuls părul şi şi-a pus ţărână în cap. Eva şi cei apropiaţi au strâns părul şi pământul într-un vas din lut şi l-au ascuns undeva, într-un loc tainic. În Dobrogea de astăzi - undeva prin munţii Dobrogei -, la îndemnul lui Adam, sub supravegherea Primordialilor Luminii, s-a format Centrul de Putere al Luminii. Aşadar, ca proiecţie în planul fizic (în corespondenţă cu planul lumii materiale), încă din timpul vieţii lui Adam s-au format primele două Centre de Putere. În zona Iraqului de astăzi, între Tigru şi Eufrat, s-a format Centrul de Putere al fiinţelor luciferice, iar în zona Dobrogei s-a format Centrul de Putere al Luminii. Cu binecuvântarea lui Adam şi sub supravegherea Primordialilor Luminii, în Centrul de Putere al Luminii, urmaşii apropiaţi ai protopărinţilor au pus bazele primei filosofii transcedentale (primului ocultism). De acolo au fost trimise iscoade la "câmpie" - în zonele populate din partea de sud a globului -, pentru a ţine sub observaţie manifestarea răului printre oameni. Primordialii Luminii nu cunoaşteau decât binele, dar urmaşii fizici ai lui Adam - cei desemnaţi în Vechiul Testament: fiii şi fiicele lui Adam, despre care apoi nu se mai pomeneşti nimic -, care se strânseseră chiar în Centrul de Putere al Luminii, au trebuit să înveţe formele de manifestare ale răului, pentru a-l putea combate. Astfel, de-a lungul timpului, s-a ajuns la formarea unei noi categorii de oameni întrupaţi: oameni care ştiau tainele binelui, dar ştiau şi tainele răului. Aceşti oameni, urmaşi ai lui Adam şi ai Evei, plecau adesea din Centrul de Putere al Luminii, şi se amestecau printre "neamuri", pentru a-i învăţa să facă binele. Majoritatea urmaşilor lui Adam din Centrul de Putere al Luminii aveau puteri deosebite – siddhisuri. Ei erau obligaţi să respecte anumite reguli - dintre care cea a castităţii era de o importanţă deosebită. Era interzis pentru ei să se amestece cu neamurile de la câmpie. Totuşi, în generaţiile ce au urmat, unii dintre ei şi-au luat soţii, iar alţii şi-au luat "ţiitoare" dintre neamuri. Într-o bună zi, pe când încă trăia Adam, unul dintre cei mai importanţi oameni din Centrul de Putere al Luminii - care ştia atât tainele binelui, cât şi tainele răului - a avut o ţiitoare dintre neamuri, cu care a făcut un copil de parte bărbătească. Ei nu a ştiut că are un copil cu acea ţiitoare; la momentul respectiv, i-a fost ascunsă naşterea copilului. 94
Prin acest fapt, acest personaj important a încălcat o regulă foarte strictă, cunoscută pe atunci ca fiind taina împreunării între partea bărbătească şi partea femeiască. Fiind procreat printr-un adulter - ceea ce a fost evitat secole de-a rândul de oamenii din Centrul de Putere al Lumini -, copilul a fost diferit, ca structură spirituală, de tatăl său. Copilul de parte bărbătească a moştenit siddhisurile tatălui său şi a cunoscut atât tainele binelui, cât şi tainele răului. În urma unor astfel de caracteristici fiinţiale complexe, la maturitate, e a devenit un om cu două feţe. Noi o să-l numim Iannus - Cel cu două feţe. Devenit matur, Iannus s-a rupt de Centrul de Putere al Luminii şi a părăsit ţinuturile dobrogene şi a poposit la câmpie, chiar în locurile situate între Tigru şi Eufrat, acolo unde era situat Centrul de Putere al întunericului. Totuşi, în teritoriul dintre Tigru şi Eufrat, deşi a fost ispitit în nenumărate feluri, Iannus nu a aderat la Centrul de Putere al întunericului, ci şi-a format propriul său Centru de Putere, în care a pus bazele unui nou mod de a fi - a creat o nouă filozofie de viaţă. Această filosofie de viaţă are la bază un fragil echilibru între bine şi rău. Se începe prin a face binele, dar se ajunge, în cele din urmă, tot la rău. La rândul său, Iannus a avut fiii şi fiice - mai ales fiice. Prin împreunarea fiicelor sale cu bărbaţi aleşi dintre neamuri s-au născut progenituri cu însuşiri aurice deosebite, care au format o nouă categorie de oameni. Progeniturile lor au fost conducătorii din vechime - baza aristocraţiei de mai târziu. Astfel, de-a lungul generaţiilor succesive ale urmaşilor de trup ai lui Adam şi ai Evei, s-au format mai multe categorii de oameni, care s-au constituit în jurul celor trei Centre de Putere deja formate. Prima categorie de oameni a fost formată în exclusivitate din Primordialii Luminii, care nu cunoşteau decât binele. Ei au constituit nucleul formării Centrului de Putere al Luminii. Ulterior, lor li s-au alăturat fiii şi fiicele lui Adam din generaţia a treia (şi ulterior, din generaţia a patra), care au format sămânţa cea bună. Oamenii care formau sămânţa cea bună cunoaşteau atât binele, cât şi răul, dar făceau doar binele. A doua categorie de oameni a fost formată din Primordialii întunericului. Lor li s-au alăturat oamenii din generaţia a treia (şi ulterior, din generaţia a patra), care au format sămânţa cea rea. Oamenii care formau sămânţa cea rea făceau, evident, doar răul, fiind afiliaţi Centrului de Putere al întunericului, care este situat, în corespondenţă cu planul lumii materiale, între Tigru şi Eufrat. În spatele lor au stat, permanent, Lorehh şi Dree. O categorie aparte de oameni a fost constituită din urmaşii lui Iannus, Cel cu două feţe, care au format o clasă socială separată: aristocraţia. Ei cunoşteau binele, dar făceau atât răul, cât şi binele. De fapt, porneau de la bine, pentru a ajunge la rău - doreau să facă binele, dar ajungeau să facă răul (probabil că ei au inventat zicala: "drumul spre iad este pavat cu intenţii bune"). Ei au pus bazele celui de-al treilea Centru de Putere - Centrul de Putere al lui Iannus. Locul acestui centru este situat, ca proiecţie în lumea materială, tot în zona dintre Tigru şi Eufrat. La mijoc, chiar în epicentrul bătăliei acestor trei Centre de Putere, s-au aflat, din vechime şi până în ziua de astăzi, oamenii obişnuiţi, desemnaţi adesea prin termenul căldiceii. Ei au oscilat mereu între bine şi rău, devenind, cel mai adesea, fie unelte oarbe ale răului, fie victime ale răului. Amăgiţi de feluriţi conducători sau învăţători de ocazie, marea masă a oamenilor căldicei a plătit un tribut cumplit de-a lungul mileniilor de istorie. Tributul lor de suferinţă s-a desfăşurat fără încetare atât în lumea materială, cât şi în lumea de dincolo.
Formarea primelor Centre de Putere
Locul izgonirii din Eden al protopărinţilor Adam şi Eva poate fi poziţionat cu relativă exactitate, undeva între Tigru şi Eufrat, pe teritorul Mesopotamiei de odinioară, în Iraqul de astăzi. Acolo s-au născut Cain şi Abel. Tot în acel spaţiu, delimitat de fluviile Tigru şi Eufrat, s-au înmulţit oamenii în lumea materială, iar de acolo s-au risipit pe toată suprafaţa pământului. Adam a trăit foarte mult timp în lumea materială. Poate că durata vieţii sale, estimată de Vechiul Testament la 930 de ani, nu spune astăzi nimic, dar în acea epocă, erau alte condiţii de existenţă în habitatul terestru. Prin ispitirea Evei, fiinţa răului - Cel rău: Primordialii întunericului, fiinţele luciferice şi spiritele rebele ale naturii - a interferat cu planul material chiar în acele locuri situate între Tigru şi Eufrat. Şi acolo a rămas până în ziua de astăzi. Influenţa Celui rău asupra urmaşilor lui Adam a fost aproape imediată. Dată fiind 93
durata matusalemică a existenţei lor trupeşti, de-a lungul unei singure existenţe întrupate, urmaşii protopărinţilor au devenit tot mai răi, fapt ce l-a îngrozit pe Adam. În prima perioadă de după izgonirea protopărinţilor din Edenul eteric, pământul material avea un decor paradisiac. Ulterior, într-un răstimp destul de scurt, prin comportamentul defectuos al oamenilor din lumea materială, mediul terestru a suferit o transformare accentuată. Astfel, în virtutea legii fundamentale a cosmosului, ceea ce este în interior s-a reflectat în exterior. Ceea ce s-a petrecut la nivelul microcosmosului a fost reflectat la nivelul macrocosmosului. Anterior acestui moment, în paradisul terestru al primilor oameni - care, iniţial a fost o copie materială a celui eteric - nu exista decât vegetaţie hrănitoare, nu existau decât animale supuse omului, nu existau decât ape dulci. După ce răul s-a impregant treptat în structura lumii materiale, mediul a început să se schimbe. Au apărut bălţi urât mirositoare şi mlaştini, au apărut animale de pradă, au apărut plante otrăvitoare, marile fluvii de odinioară au dispărut, iar în locul lor au apărut mările interioare şi lacurile. Văzând cum urmaşii săi cad pradă influenţei malefice a Celui rău, Adam împreună cu Eva şi cu cei apropiaţi au plecat în locurile înalte (înalte- mai sus de Ecuator), păşind pe alte uscaturi şi pe alte ape. Micul grup de oameni, condus de însuşi Adam, a fost urmat de Primordialii Luminii, care în toată această perioadă, se manifestau în trupurile lor luminoase. După o lungă perioadă de pribegie, Adam s-a oprit în nord, în locurile înalte, într-un teritoriu situat în Dobrogea de astăzi. Văzând felul în care urmaşii săi au căzut pradă ispitelor de tot felul, văzând şi felul în care au fost amăgiţi, într-un acces de disperare, Adam a jelit îndelung, şi-a smuls părul şi şi-a pus ţărână în cap. Eva şi cei apropiaţi au strâns părul şi pământul într-un vas din lut şi l-au ascuns undeva, într-un loc tainic. În Dobrogea de astăzi - undeva prin munţii Dobrogei -, la îndemnul lui Adam, sub supravegherea Primordialilor Luminii, s-a format Centrul de Putere al Luminii. Aşadar, ca proiecţie în planul fizic (în corespondenţă cu planul lumii materiale), încă din timpul vieţii lui Adam s-au format primele două Centre de Putere. În zona Iraqului de astăzi, între Tigru şi Eufrat, s-a format Centrul de Putere al fiinţelor luciferice, iar în zona Dobrogei s-a format Centrul de Putere al Luminii. Cu binecuvântarea lui Adam şi sub supravegherea Primordialilor Luminii, în Centrul de Putere al Luminii, urmaşii apropiaţi ai protopărinţilor au pus bazele primei filosofii transcedentale (primului ocultism). De acolo au fost trimise iscoade la "câmpie" - în zonele populate din partea de sud a globului -, pentru a ţine sub observaţie manifestarea răului printre oameni. Primordialii Luminii nu cunoaşteau decât binele, dar urmaşii fizici ai lui Adam - cei desemnaţi în Vechiul Testament: fiii şi fiicele lui Adam, despre care apoi nu se mai pomeneşti nimic -, care se strânseseră chiar în Centrul de Putere al Luminii, au trebuit să înveţe formele de manifestare ale răului, pentru a-l putea combate. Astfel, de-a lungul timpului, s-a ajuns la formarea unei noi categorii de oameni întrupaţi: oameni care ştiau tainele binelui, dar ştiau şi tainele răului. Aceşti oameni, urmaşi ai lui Adam şi ai Evei, plecau adesea din Centrul de Putere al Luminii, şi se amestecau printre "neamuri", pentru a-i învăţa să facă binele. Majoritatea urmaşilor lui Adam din Centrul de Putere al Luminii aveau puteri deosebite – siddhisuri. Ei erau obligaţi să respecte anumite reguli - dintre care cea a castităţii era de o importanţă deosebită. Era interzis pentru ei să se amestece cu neamurile de la câmpie. Totuşi, în generaţiile ce au urmat, unii dintre ei şi-au luat soţii, iar alţii şi-au luat "ţiitoare" dintre neamuri. Într-o bună zi, pe când încă trăia Adam, unul dintre cei mai importanţi oameni din Centrul de Putere al Luminii - care ştia atât tainele binelui, cât şi tainele răului - a avut o ţiitoare dintre neamuri, cu care a făcut un copil de parte bărbătească. Ei nu a ştiut că are un copil cu acea ţiitoare; la momentul respectiv, i-a fost ascunsă naşterea copilului. 94
Prin acest fapt, acest personaj important a încălcat o regulă foarte strictă, cunoscută pe atunci ca fiind taina împreunării între partea bărbătească şi partea femeiască. Fiind procreat printr-un adulter - ceea ce a fost evitat secole de-a rândul de oamenii din Centrul de Putere al Lumini -, copilul a fost diferit, ca structură spirituală, de tatăl său. Copilul de parte bărbătească a moştenit siddhisurile tatălui său şi a cunoscut atât tainele binelui, cât şi tainele răului. În urma unor astfel de caracteristici fiinţiale complexe, la maturitate, e a devenit un om cu două feţe. Noi o să-l numim Iannus - Cel cu două feţe. Devenit matur, Iannus s-a rupt de Centrul de Putere al Luminii şi a părăsit ţinuturile dobrogene şi a poposit la câmpie, chiar în locurile situate între Tigru şi Eufrat, acolo unde era situat Centrul de Putere al întunericului. Totuşi, în teritoriul dintre Tigru şi Eufrat, deşi a fost ispitit în nenumărate feluri, Iannus nu a aderat la Centrul de Putere al întunericului, ci şi-a format propriul său Centru de Putere, în care a pus bazele unui nou mod de a fi - a creat o nouă filozofie de viaţă. Această filosofie de viaţă are la bază un fragil echilibru între bine şi rău. Se începe prin a face binele, dar se ajunge, în cele din urmă, tot la rău. La rândul său, Iannus a avut fiii şi fiice - mai ales fiice. Prin împreunarea fiicelor sale cu bărbaţi aleşi dintre neamuri s-au născut progenituri cu însuşiri aurice deosebite, care au format o nouă categorie de oameni. Progeniturile lor au fost conducătorii din vechime - baza aristocraţiei de mai târziu. Astfel, de-a lungul generaţiilor succesive ale urmaşilor de trup ai lui Adam şi ai Evei, s-au format mai multe categorii de oameni, care s-au constituit în jurul celor trei Centre de Putere deja formate. Prima categorie de oameni a fost formată în exclusivitate din Primordialii Luminii, care nu cunoşteau decât binele. Ei au constituit nucleul formării Centrului de Putere al Luminii. Ulterior, lor li s-au alăturat fiii şi fiicele lui Adam din generaţia a treia (şi ulterior, din generaţia a patra), care au format sămânţa cea bună. Oamenii care formau sămânţa cea bună cunoaşteau atât binele, cât şi răul, dar făceau doar binele. A doua categorie de oameni a fost formată din Primordialii întunericului. Lor li s-au alăturat oamenii din generaţia a treia (şi ulterior, din generaţia a patra), care au format sămânţa cea rea. Oamenii care formau sămânţa cea rea făceau, evident, doar răul, fiind afiliaţi Centrului de Putere al întunericului, care este situat, în corespondenţă cu planul lumii materiale, între Tigru şi Eufrat. În spatele lor au stat, permanent, Lorehh şi Dree. O categorie aparte de oameni a fost constituită din urmaşii lui Iannus, Cel cu două feţe, care au format o clasă socială separată: aristocraţia. Ei cunoşteau binele, dar făceau atât răul, cât şi binele. De fapt, porneau de la bine, pentru a ajunge la rău - doreau să facă binele, dar ajungeau să facă răul (probabil că ei au inventat zicala: "drumul spre iad este pavat cu intenţii bune"). Ei au pus bazele celui de-al treilea Centru de Putere - Centrul de Putere al lui Iannus. Locul acestui centru este situat, ca proiecţie în lumea materială, tot în zona dintre Tigru şi Eufrat. La mijoc, chiar în epicentrul bătăliei acestor trei Centre de Putere, s-au aflat, din vechime şi până în ziua de astăzi, oamenii obişnuiţi, desemnaţi adesea prin termenul căldiceii. Ei au oscilat mereu între bine şi rău, devenind, cel mai adesea, fie unelte oarbe ale răului, fie victime ale răului. Amăgiţi de feluriţi conducători sau învăţători de ocazie, marea masă a oamenilor căldicei a plătit un tribut cumplit de-a lungul mileniilor de istorie. Tributul lor de suferinţă s-a desfăşurat fără încetare atât în lumea materială, cât şi în lumea de dincolo.
