sâmbătă, 26 august 2017

Protopamantul



După lunga perioadă de nemanifestare, a început al treilea ciclu cosmic. În al treilea ciclu, a avut loc o nouă creaţie a lumii. Noua creaţie a cosmosului a avut loc pe un nou plan cuantic. Dumnezeu Tatăl a creat al şaselea plan cuantic, denumit Hazureth. Hazurethul este actuala lume eterică. În al treilea ciclu cosmic, îngerii şi spiritele naturii s-au reîntors din propriile lor locuinţe, în care se refugiaseră la începutul perioadei de nemanifestare. Chiar la începutul celui de-al treilea ciclu, a apărut a treia generaţie de oameni. La fel ca şi în ciclurile anterioare, ca o repetare pe alt plan, la început, Dumnezeu a creat primul om. Primul om din cel de-al treilea ciclu a fost Adam, iar prima femeie Eva - cei despre care aminteşte Vechiul Testament. De fapt, Vechiul Testament descrie creaţia omului doar din acest moment al metamorfozelor cosmice.  Prima parte a celui de-al treilea ciclu cosmic s-a desfăşurat pe al şaselea plan cuantic - pe Hazureth, care este actuala lume eterică. După căderea în păcat a primilor oameni, a apărut un nou plan cuantic - cosmosul material, iar primii oameni au fost coborâţi pe Pământul fizic. Totuşi, nu este vorba despre Pământul fizic actual, ci despre primul Pământ fizic, pe care-l putem denumi Protopământ. Cosmosul material - lumea fizică, pe care noi o considerăm a fi singura posibilă - este, de fapt, al şaptelea plan cuantic. Simultan cu apariţia cosmosului material, primii oameni au dobândit trupuri materiale. Izgonirea primilor oameni din Edenul eteric - care este Hazurethul - a coincis cu apariţia lumii materiale şi a trupurilor fizice. Vechiul Testament (Geneza cap. 3; 21) punctează acest moment crucial, specificând faptul că, în momentul izgonirii, Dumnezeu le-a făcut primilor oameni haine de piele ("haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele"). Deşi Adam şi Eva, protopărinţii celei de-a treia generaţii, au fost creaţi în Hazureth, ceilalţi oameni, în frunte cu primul zămislit Cain, s-au născut pe Protopământ - în al şaptelea plan cuantic. Prin Adam, celei de-a treia generaţii de oameni i s-a conferit, ca element nou, sufletul (suflet: suflare de viaţă). Oameni celei de-a treia generaţii erau constituiţi aşadar din următoarele structuri: spirit, corp duh, suflet şi corpul material. Imediat după cădere, primii oameni nu aveau încă aură exterioară - nu aveau corp emoţional, corp astral, corp mental etc. Abia în momentul primelor dorinţe s-a format, incipient, corpul astral, iar în momentul primelor emoţii, s-a format corpul emoţional. Ulterior, când urmaşii direcţi ai primilor oameni au început să investigheze lumea materială, s-a format, incipient, corpul mental. Cu timpul, după înmulţirea oamenilor, structurile aurice derivate s-au dezvoltat progresiv, pentru a ajunge aşa cum se prezintă în ziua de astăzi. Treptat, tot mai mulţi oameni din cea de-a treia generaţie au ales să făptuiască raul, să se alieze cu Fiii întunericului - la fel ca în ciclurile trecute - şi să păşească pe calea întunecată, iar într-un final au declanşat o nouă bătălie împotriva Fiilor Luminii, pentru cucerirea "cerurilor". Acesta a fost cea de-a doua mare bătălie dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului. Bătălia s-a desfăşurat o perioadă îndelungată. Sfârşitul a fost previzibil: oamenii aliaţi cu fiinţele luciferice au pierdut războiul. Acesta a fost ultimul act al celui de-al treilea ciclu cosmic şi, totodată, sfârşitul celei de-a treia generaţii de oameni. La sfârşitul războiului, Protopământul a fost pustiit prin retragerea Duhului Sfânt. Acest eveniment dramatic al istoriei lumilor este numit marea ştergere de către fiinţele lumii eterice. Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, este Cel care conferă viaţă la tot ce există. Fără activitatea sa, totul dispare: dispare viaţa, dispar formele ce servesc drept sălaş vieţii. Totuşi, marea ştergere nu are nimic în comun cu perioadele de nemanifestare care au avut loc între ciclurile cosmice anterioare.