luni, 6 februarie 2017

A doua perspectiva


Analiza fiintei umane din prima perspectiva, omul in timpul existentei incarnate, nu este suficienta pentru intelegerea omului in complexitatea sa. De aceea, primei perspective trebuie sa-i adaugam o a doua perspectiva, omul in afara ... trupului, care sa cuprinda analiza fiintei umane inaintea nasterii in lumea materiala si dupa trecerea prin Poarta mortii - deci, modul in care se manifesta omul ca "spirit liber", neconditionat de trupul material. Cercetarea omului in afara ... trupului releva faptul ca, inainte de nasterea in lumea materiala, omul este o fiinta de lumina foarte frumoasa, cu dimensiuni mai mari decat ale omului incarnat. Inainte de intruparea in lumea materiala, fiinta umana depaseste doi metri inaltime, iar stralucirea si culoarea corpului de lumina este in concordanta cu nivelul sau evolutiv. Corpul de lumina in care se prezinta omul inainte de nasterea in lumea materiala este corpul duh, elementul fundamental al manifestarii sale in lumea de dincolo. In pofida stralucirii orbitoare a corpului duh, se pot totusi remarca cateva elemente importante, care pot sa ofere o idee asupra modului in care se prezinta fiinta umana inaintea nasterii, precum si asupra modului in care se prezinta dupa trecerea prin Poarta mortii. La omul decorporat, in interiorul corpului duh, in regiunea pieptului, se afla o sfera extrem de luminoasa. Aceasta sfera stralucitoare este spiritul. Prin centrul spiritului trece o linie de lumina - linia divina - ce vine de undeva de sus, pentru a se pierde in pamant. Linia de lumina trece exact prin centrul spiritului, impartind trupul de lumina - corpul duh -, in doua sectiuni egale. Tot la nivelul corpului duh, situate pe linia divina, precum margelele pe o ata, se afla mai multe sfere stralucitoare. Aceste sfere stralucitoare, in numar de sapte, ceva mai mici si mai pale decat spiritul, sunt pozitionate in aceleasi locuri in care, la omul incarnat, la nivelul corpului eteric, se afla chakrele. Cele sapte sfere de lumina sunt chakrele-atribut (sau chakrele-mama). Pentru corpul duh, chakrele-atribut indeplinesc acelasi rol pe care-l indeplinesc chakrele eterice pentru corpul eteric. Omul in afara... trupului este, asadar, o fiinta de lumina diafana, in interiorul careia se disting - lumina in lumina -principalele structuri interioare: linia divina, spiritul si chakrele atribut. In functie de nivelul evolutiv, la omul decorporat, corpul duh emite o stralucire care se poate intinde pana la o distanta apreciabila in jur. De departe, de la zece metri departare, omul pare un bulgare de lumina, ce emite irizari feerice. Decorporat, omul se misca extrem de rapid, iar capacitatile sale de manifestare sunt extraordinare. Practic, omul aflat in afara trupului se poate manifesta plenar in palierul cosmosului spiritual cu care vibreaza prin rezonanta, dar si pe toate palierele inferioare acestuia. El poate face tot ce doreste si tot ce este in consonanta vibratorie cu propria lui fiinta. Facand insa comparatie intre felul in care se prezinta omul din prima perspectiva, "omul in timpul existentei trupesti", si modul in care se prezinta omul din a doua perspectiva, "omul in afara trupului", inaintea nasterii sau dupa moarte, apar doua concluzii extrem de importante pentru intelegerea fiintei umane si a mecanismelor sale de functionare. Prima concluzie se impune de la sine: exista o diferenta fundamentala de structura aurica intre cele doua ipostaze ale omului. In timpul existentei incarnate exista toate structurile aurice. In schimb, inainte de nastere, dar si dupa moarte, lipsesc o serie de elemente componente: corpul eteric, corpul emotional, corpul astral, corpul mental inferior, corpul mental superior, corpul spiritual si, fireste, trupul material. Aceasta concluzie importanta indica faptul ca structura aurica de baza a omului este formata doar din cinci elemente: spiritul, invelisul spiritului, corpul cauzal, linia divina si corpul duh. Cele cinci elemente fundamentale ale fiintei umane sunt prezente atat la omul decorporat, in lumea de dincolo, cat si la omul incorporat in trup material. Ele formeaza individualitatea nemuritoare. Celelalte elemente ale fiintei umane - sufletul, corpul eteric, corpul emotional, corpul astral, corpul mental, corpul mental superior, corpul spiritual si, bineinteles, trupul material - se formeaza abia la nasterea omului in lumea materiala. Ele constituie personalitatea terestra. Toate aceste din urma elemente sunt muritoare; ele dispar la moarte. Structurile aurice ce compun personalitatea terestra se formeaza la incarnare. Astfel, corpul eteric se formeaza pe masura dezvoltarii fatului in timpul perioadei de gestatie; sufletul apare in perioada intrauterina, dar se desavarseste abia o data cu prima respiratie in lumea materiala. Restul elementelor componente - corpul emotional, astral, mental inferior, mental superior si corpul spiritual - se formeaza treptat, de-a lungul existentei omului in lumea materiala. Primul care se formeaza este insa corpul astral. La moartea omului, toate corpurile exterioare - corpul eteric, corpul astral, corpul emotional, corpul mental inferior, corpul mental superior si corpul spiritual - sunt resorbite in suflet. Scurt timp dupa aceea, la randul sau, sufletul este resorbit in corpul duh. Intr-o fractiune de secunda dupa momentul mortii, toate experientele castigate de suflet de-a lungul vietii sunt transmise corpului duh. A doua concluzie consta in realizarea unei distinctii clare, din punct de vedere calitativ, intre cele doua categorii fundamentale de structuri aurice: pe de-o parte, elementele ce formeaza individualitatea, iar, pe de alta parte, elementele ce formeaza personalitatea. In timpul vietii in lumea materiala, toate structurile ce formeaza individualitatea sunt mai mici decat trupul material si pot fi denumite, pentru a nu fi confundate, corpuri aurice interioare - in timp ce structurile aurice ce formeaza personalitatea se 30 intind pana la o anumita distanta in jurul trupului material, invaluindu-l. Ele formeaza ceea ce numim corpuri aurice exterioare. Toate structurile ce formeaza individualitatea - spiritul, invelisul spiritului, corpul cauzal, linia divina si corpul duh – emit lumina. Structurile ce formeaza personalitatea - sufletul, corpul eteric, corpul emotional etc - primesc lumina si o reflecta, precum Luna devine vizibila datorita faptului ca reflecta lumina Soarelui. Ele devin vizibile datorita faptului ca reflecta lumina primita de la elementele individualitatii, la fel cum orice obiect din lumea materiala devine vizibil datorita faptului ca reflecta lumina Soarelui.