&• Dedublarea Edenului eteric <*&
în Edenul eteric, orice gând, orice sentiment, orice vorbă şi orice faptă a protopărinţilor se materializa rapid, devenind reale la nivelul planului cuantic respectiv. De altfel, Adam avea capacitatea de a crea prin cuvânt, iar cuvântul este manifestarea sonoră a unor stări, sentimente şi gânduri. în acest context, devine evident faptul că orice stare negativă, orice fel de sentimente, gânduri sau vorbe rele din partea protopărinţilor puteau însemna o adevărată catastrofă. în Edenul eteric, protopărinţii nici nu aveau de ce să aibă sentimente sau gânduri rele, datorită faptului că, pe de-o parte, nu aveau de la cine învăţa aşa ceva, iar pe de altă parte, în structura lor aurică nu era loc decât pentru perfecţiune. Şi totuşi, la un moment dat, după o lungă umblare cu Dumnezeu, în pacea şi perfecţiunea începuturilor ce adăsta în Edenul eteric, s-a produs căderea în păcat a protopărinţilor. Se pare că totul a început de la un sentiment nepotrivit pe care, la un moment dat, 1-a avut Eva. Acel sentiment nepotrivit a fost legat de neascultarea poruncilor Domnului Dumnezeu. Neascultarea poruncilor a avut la bază exercitarea liberului arbitru, pe care atât Adam şi Eva, cât şi toţi oamenii 1- au primit de la Dumnezeu. în momentul în care, prin exercitarea liberului arbitru, Eva a avut sentimentul nepotrivit şi a nesocotit poruncile Domnului Dumnezeu, s-a prăbuşit totul în momentul în care un om alege ceva potrivit liberului său arbitru, emite o energie pharismah (phar-ismah). Această energie este emisă direct din spiritul omului (creat direct de către Dumnezeu) şi se manifestă printr-un flash energetic. Energia pharismah emisă de oameni este identică, ca funcţionalitate (doar ca funcţionalitate), cu energia pharismah primordială emisă de însuşi Dumnezeu, în momentul creaţiei lumii. Fireşte, nu se poate compara energia emisă de Dumnezeu cu cea emisă de oameni, dar, ca funcţionalitate, sunt asemănătoare.
După cum s-a remarcat, din punctul de vedere al respectării Ordinii cosmice, energia pharismah este de două feluri: luminoasă şi întunecată. în momentul în care un om gândeşte (în inima fiinţei sale care este spiritul) şi acţionează în sens contrar legilor cosmice, emite energii pharismah întunecate. în momentul în care un om gândeşte şi acţionează în conformitate cu Ordinea cosmică, emite energii pharismah luminoase. Astfel s-au produs evenimentele şi în cazul Evei. în momentul în care a avut un sentiment nepotrivit şi a ales să acţioneze în sensul nerespectării poruncilor (a Ordinii cosmice), la nivelul structurii sale aurice s-a produs o străfulgerare scurtă de lumină întunecată, care s-a propagat instantaneu de-a lungul şi de-a latul lumii eterice. Această emisie de energie era diferită ca vibraţie (ca sunet, miros şi culoare) de tot ceea ce era în Eden. Până atunci, nici o trăire negativă nu murdărise Edenul pur şi perfect. Edenul a fost, pur şi simplu, brăzdat de o energie diferită (cu un alt sunet, miros şi culoare) - energia pharismah întunecată emisă de Eva, în momentul neascultării poruncilor. Fără nici o îndoială, până în acel moment, la fel ca şi Adam, Eva a emis de multe ori energii pharismah, ca rezultat al exercitării liberului arbitru. în toate acele cazuri, energiile paharismah au fost luminoase, ceea ce înseamnă că erau în acord cu Ordinea cosmosului. Existenţa energiei pharismah întunecate, care s-a propagat de-a lungul Edenului eteric, a fost cunoscută instantaneu de către Domnul Dumnezeu. Domnul Dumnezeu ştie, moment de moment, ce se petrece în cosmosul Său. Orice perturbare adusă energiei şi substanţei din cosmos este simţită de Dumnezeu, datorită faptului că este vorba despre Creaţia sa, făcută din propria Sa energie. Prin emiterea energiilor pharismah întunecate, un om aduce prejudicii atât mediului, cât şi lui Dumnezeu - mai precis "veşmântului" lui Dumnezeu, care este cosmosul. Acţionând împotriva Ordinii cosmice, omul acţionează împotriva creaţiei şi devine Cel rău, pentru că acţionează în sensul discontinuităţii, iar în acel moment se rupe de prezentul continuu şi devine trecut. După emiterea energiei pharismah de către Eva, Adam a emis, la rândul său, o pharismah întunecată. De fapt, Adam s-a lăsat convins de Eva şi a ascultat-o. în acest fel, puterea şi tăria energiei pharismah s-au dublat. în urma neascultării poruncilor şi implicit a nerespectării Ordinii cosmice de către protopărinţi, existau doar două posibilităţi: Dumnezeu permitea infestarea creaţiei sale perfecte, Edenul; sau elimina orice posibilitate de contaminare prin "izgonirea" oamenilor din Eden. S-ar fi impus de la sine a doua variantă, dar, de fapt, Dumnezeu nu a făcut nimic. Datorită faptului s-au comportat în mod nepotrivit, Adam şi Eva au fost automat expulzaţi din lumea în care trăiau, datorită diferenţei imense de vibraţie. Deşi s-au simţit, pur şi simplu, expulzaţi din Eden, Adam şi Eva n-au fost "izgoniţi" de către Domnul Dumnezeu. Ei au schimbat instantaneu planul cuantic, datorită faptului că Edenul eteric s-a "dedublat" - s-a reflectat ontologic - într-un alt plan cuantic, inferior ca vibraţie. Astfel a apărut Pământul material în prima sa întocmire şi, fireşte, planul cuantic material, cel mai de jos plan cuantic. Planeta sferică formată ca reflectare sau ca dedublare a Edenului eteric poate fi denumită Protopământ, în sensul că nu era atât de materializată ca astăzi (materializarea s-a produs treptat, atingând formele cunoscute astăzi doar după potopul lui Noe). Astfel, Edenul eteric a fost reflectat în lumea materială. în prima fază a existenţei sale, decorul Protopământului fizic era reflectarea perfectă a celui din Edenul eteric, deşi lumea materială nu a fost creată prin activitatea directă a lui Dumnezeu. într-un fel, se poate spune că lumea materială a apărut în urma unui accident nefericit. Lumea eterică era permanent luminată de Lumina creaţiei, fluxul de viaţă ce izvora direct din Dumnezeu, astfel că nu avea nevoie de Soare, Lună sau vreo altă sursă exterioară de lumină. Cu atât mai mult cu cât, toate întocmirile creaţiei -vegetaţia şi formele de relief - emiteau lumină. Asemănător, trupurile eterice ale protopărinţilor emiteau lumină (precum duhurile actuale ale oamenilor). De asemenea, trupurile spirituale ale îngerilor şi ale spiritelor naturii (ale Fiilor Luminii) emiteau lumină. Spre deosebire de Edenul eteric, în lumea materială nu se mai manifesta Lumina creaţiei. Deşi, în prima fază a existenţei planului material, plantele şi formele de relief aveau încă o luminozitate interioară, remanentă, ulterior
aceasta s-a estompat. Progresiv, trupurile protopărinţilor s-au densificat, astfel că, din acel moment, se poate vorbi despre existenţa trupurilor materiale, care însă nu trebuie confundate cu cele de astăzi. Când lumea materială, ca rezultat al păcatului originar -neascultarea poruncilor lui Dumnezeu - a fost văduvită de Lumina creaţiei, pe pământ a avut loc prima noapte. Nu exista nimic care să lumineze, nu existau luminători, nu existau stelele.
în Edenul eteric, orice gând, orice sentiment, orice vorbă şi orice faptă a protopărinţilor se materializa rapid, devenind reale la nivelul planului cuantic respectiv. De altfel, Adam avea capacitatea de a crea prin cuvânt, iar cuvântul este manifestarea sonoră a unor stări, sentimente şi gânduri. în acest context, devine evident faptul că orice stare negativă, orice fel de sentimente, gânduri sau vorbe rele din partea protopărinţilor puteau însemna o adevărată catastrofă. în Edenul eteric, protopărinţii nici nu aveau de ce să aibă sentimente sau gânduri rele, datorită faptului că, pe de-o parte, nu aveau de la cine învăţa aşa ceva, iar pe de altă parte, în structura lor aurică nu era loc decât pentru perfecţiune. Şi totuşi, la un moment dat, după o lungă umblare cu Dumnezeu, în pacea şi perfecţiunea începuturilor ce adăsta în Edenul eteric, s-a produs căderea în păcat a protopărinţilor. Se pare că totul a început de la un sentiment nepotrivit pe care, la un moment dat, 1-a avut Eva. Acel sentiment nepotrivit a fost legat de neascultarea poruncilor Domnului Dumnezeu. Neascultarea poruncilor a avut la bază exercitarea liberului arbitru, pe care atât Adam şi Eva, cât şi toţi oamenii 1- au primit de la Dumnezeu. în momentul în care, prin exercitarea liberului arbitru, Eva a avut sentimentul nepotrivit şi a nesocotit poruncile Domnului Dumnezeu, s-a prăbuşit totul în momentul în care un om alege ceva potrivit liberului său arbitru, emite o energie pharismah (phar-ismah). Această energie este emisă direct din spiritul omului (creat direct de către Dumnezeu) şi se manifestă printr-un flash energetic. Energia pharismah emisă de oameni este identică, ca funcţionalitate (doar ca funcţionalitate), cu energia pharismah primordială emisă de însuşi Dumnezeu, în momentul creaţiei lumii. Fireşte, nu se poate compara energia emisă de Dumnezeu cu cea emisă de oameni, dar, ca funcţionalitate, sunt asemănătoare.
După cum s-a remarcat, din punctul de vedere al respectării Ordinii cosmice, energia pharismah este de două feluri: luminoasă şi întunecată. în momentul în care un om gândeşte (în inima fiinţei sale care este spiritul) şi acţionează în sens contrar legilor cosmice, emite energii pharismah întunecate. în momentul în care un om gândeşte şi acţionează în conformitate cu Ordinea cosmică, emite energii pharismah luminoase. Astfel s-au produs evenimentele şi în cazul Evei. în momentul în care a avut un sentiment nepotrivit şi a ales să acţioneze în sensul nerespectării poruncilor (a Ordinii cosmice), la nivelul structurii sale aurice s-a produs o străfulgerare scurtă de lumină întunecată, care s-a propagat instantaneu de-a lungul şi de-a latul lumii eterice. Această emisie de energie era diferită ca vibraţie (ca sunet, miros şi culoare) de tot ceea ce era în Eden. Până atunci, nici o trăire negativă nu murdărise Edenul pur şi perfect. Edenul a fost, pur şi simplu, brăzdat de o energie diferită (cu un alt sunet, miros şi culoare) - energia pharismah întunecată emisă de Eva, în momentul neascultării poruncilor. Fără nici o îndoială, până în acel moment, la fel ca şi Adam, Eva a emis de multe ori energii pharismah, ca rezultat al exercitării liberului arbitru. în toate acele cazuri, energiile paharismah au fost luminoase, ceea ce înseamnă că erau în acord cu Ordinea cosmosului. Existenţa energiei pharismah întunecate, care s-a propagat de-a lungul Edenului eteric, a fost cunoscută instantaneu de către Domnul Dumnezeu. Domnul Dumnezeu ştie, moment de moment, ce se petrece în cosmosul Său. Orice perturbare adusă energiei şi substanţei din cosmos este simţită de Dumnezeu, datorită faptului că este vorba despre Creaţia sa, făcută din propria Sa energie. Prin emiterea energiilor pharismah întunecate, un om aduce prejudicii atât mediului, cât şi lui Dumnezeu - mai precis "veşmântului" lui Dumnezeu, care este cosmosul. Acţionând împotriva Ordinii cosmice, omul acţionează împotriva creaţiei şi devine Cel rău, pentru că acţionează în sensul discontinuităţii, iar în acel moment se rupe de prezentul continuu şi devine trecut. După emiterea energiei pharismah de către Eva, Adam a emis, la rândul său, o pharismah întunecată. De fapt, Adam s-a lăsat convins de Eva şi a ascultat-o. în acest fel, puterea şi tăria energiei pharismah s-au dublat. în urma neascultării poruncilor şi implicit a nerespectării Ordinii cosmice de către protopărinţi, existau doar două posibilităţi: Dumnezeu permitea infestarea creaţiei sale perfecte, Edenul; sau elimina orice posibilitate de contaminare prin "izgonirea" oamenilor din Eden. S-ar fi impus de la sine a doua variantă, dar, de fapt, Dumnezeu nu a făcut nimic. Datorită faptului s-au comportat în mod nepotrivit, Adam şi Eva au fost automat expulzaţi din lumea în care trăiau, datorită diferenţei imense de vibraţie. Deşi s-au simţit, pur şi simplu, expulzaţi din Eden, Adam şi Eva n-au fost "izgoniţi" de către Domnul Dumnezeu. Ei au schimbat instantaneu planul cuantic, datorită faptului că Edenul eteric s-a "dedublat" - s-a reflectat ontologic - într-un alt plan cuantic, inferior ca vibraţie. Astfel a apărut Pământul material în prima sa întocmire şi, fireşte, planul cuantic material, cel mai de jos plan cuantic. Planeta sferică formată ca reflectare sau ca dedublare a Edenului eteric poate fi denumită Protopământ, în sensul că nu era atât de materializată ca astăzi (materializarea s-a produs treptat, atingând formele cunoscute astăzi doar după potopul lui Noe). Astfel, Edenul eteric a fost reflectat în lumea materială. în prima fază a existenţei sale, decorul Protopământului fizic era reflectarea perfectă a celui din Edenul eteric, deşi lumea materială nu a fost creată prin activitatea directă a lui Dumnezeu. într-un fel, se poate spune că lumea materială a apărut în urma unui accident nefericit. Lumea eterică era permanent luminată de Lumina creaţiei, fluxul de viaţă ce izvora direct din Dumnezeu, astfel că nu avea nevoie de Soare, Lună sau vreo altă sursă exterioară de lumină. Cu atât mai mult cu cât, toate întocmirile creaţiei -vegetaţia şi formele de relief - emiteau lumină. Asemănător, trupurile eterice ale protopărinţilor emiteau lumină (precum duhurile actuale ale oamenilor). De asemenea, trupurile spirituale ale îngerilor şi ale spiritelor naturii (ale Fiilor Luminii) emiteau lumină. Spre deosebire de Edenul eteric, în lumea materială nu se mai manifesta Lumina creaţiei. Deşi, în prima fază a existenţei planului material, plantele şi formele de relief aveau încă o luminozitate interioară, remanentă, ulterior
aceasta s-a estompat. Progresiv, trupurile protopărinţilor s-au densificat, astfel că, din acel moment, se poate vorbi despre existenţa trupurilor materiale, care însă nu trebuie confundate cu cele de astăzi. Când lumea materială, ca rezultat al păcatului originar -neascultarea poruncilor lui Dumnezeu - a fost văduvită de Lumina creaţiei, pe pământ a avut loc prima noapte. Nu exista nimic care să lumineze, nu existau luminători, nu existau stelele.
