FORŢĂ CONTRA FORŢĂ
Toate spiritele naturii care există în Lumea eterică s-au născut cu mult timp înainte să fi apărut Pământul, ca planetă materială. Şi, cum ele sunt legate de globul terestru şi de tot ce îndeamnă natura, înţelepciunea şi cunoaşterea lor este foarte mare. Pe de altă parte, înţelepciunea şi cunoaşterea spiritelor naturii este mult mai apropiată de înţelegerea omenească decât este, să spunem, cea a unui Veghetor, Înger sau Arhanghel, iar cel care poate vizita prin clarvedere Lumea eterică şi este acceptat de ele poate afla multe lucruri care, altfel, ar rămâne necunoscute. De altfel, spiritele naturii sunt teribil de încântate atunci când pot oferi unui om încarnat informaţii cu privire la trecutul îndepărtat al Pământului (ca glob material) şi al Terrei aurica. Departe de a fi acele făpturi ciudate şi jucăuşe, considerate "inferioare", care se ocupă numai cu mersul naturii şi care au sub jurisdicţie tot ceea ce ţine de pământul material, cu cele cinci elemente de bază ale sale - pământul, apa, aerul focul şi eterul -, aşa cum cred unii cercetători moderni, spiritele naturii sunt adevăraţi prieteni ai oamenilor, care pot furniza multe informaţii valoroase celui care le poate vedea. Este foarte adevărat că spiritele naturii fac parte din altă spiră evolutivă decât cea umană, dar asta nu împiedică colaboar a plăcută şi utilă între spiritele naturii şi oameni. De fapt, în trecut existau foarte mulţi oameni care puteau contacta spiritele naturii, dar cu timpul, datoriţii răutăţii şi egoismului oamenilor, acestea au preferat săşi vadă de treburile lor şi au acceptat dialogul necesar doar atunci când au fost sigure că au în faţa un "fiu al femeii" pe care se puteau baza. Unul dintre spiritele naturii contactat de Eugen în Lumea eterică este Hutil, un puternic spirit al naturii de aer - care a furnizat multe informaţii foarte utile cu privire la om şi la lumea în care ne desfăşurăm existenţa. Sigur, pentru mintea raţională a unui pământean civilizat, perfect educat în spiritul vremurilor sale, astfel de informaţii sunt simple poveşti de adormit copiii, la fel cum sunt şi informaţiile despre aură, chakre sau despre evenimentele petrecute în cosmosul spiritual, în Terra aurica, dar nu acestor pământeni le este adresat acest capitol, ci numai acelora care n-au uitat încă faptul că au fost cândva copii şi că se jucau cu anumiţi prieteni de joacă, invizibili părinţilor. Cu mult timp înainte de formarea Pământului material, spune Hutil, care are un grad înalt în Ierarhia spiritelor naturii de aer, o fiinţă angelică de grad înalt, pe nume Şideral, s-a opus lui Dumnezeu - HAUTI - datorită faptului că, anterior acestui moment, HAUTI crease o fiinţă exemplară, inedita în nomenclatura lumilor spirituale: omul. Nu este însă vorba despre omul fizic, ci despre omul eteric al primei rase, care la un anumit moment a primit chiar de la Domnul Lumilor, ceea ce nici fiinţele angelice nu aveau: sufletul. Omul eteric a primit sufletul, spune Hutil, direct de la HAUTI, printr-un fel de sărut. Este poate inutil să amintim acum că formularea lui Hutil se aseamănă cu cea folosită în Vechiul Testament, care ne asigură că Domnul Dumnezeu a dat omului "suflare de viaţă", ceea ce unii au tradus, deloc incorect, prin "suflet de viaţa". Posedând "suflet de viaţă", omul a devenit ceva nou în creaţia lui HAUTI. Astfel, 179
omul primei rase era alcătuit din spirit, corp duh, (elemente posedate de Fiinţele angelice), din suflet şi din corp vital-eteric. Omul avea astfel câte ceva de la toate Entităţile existente în Cosmosul spiritual: spiritul, care este de la HAUTI, corpul duh de la Fiinţele angelice cosmice, corpul vitaleteric de la spiritele naturii. Elementul suflet este ceva specific omului. Posedând practic puteri ontologice ce cuprindeau întregul spectru al Fiinţelor angelice cosmice, omul, "noutate" absolută a creaţiei lui HAUTI, putea uşor atinge perfecţiunea. Dar acest lucru nu a fost prea plăcut sau în interesul Entităţii angelice care s-a opus creaţiei omului. De aceea, creaţia omului, spune Hutil, a generat "prima sfadă în ceruri". Undeva sus, deasupra stelelor, "dincolo de locaşul Luminii, adică la Miază Noapte", cum spune Hulil, s-a ţinut "tain de împăciuire" între principalele Entităţi angelice. De-o parte Fiinţa angelică nemulţumită de creaţia omului, Şideral, iar de cealaltă parte, Fiinţa angelică Savonal, care a luat apărarea omului şi a încercat să explice motivele creaţiei lui HAUTI. Însuşi HAUTI a luat parte la aceast "tain de împăciuire" (expresia ai aparţine lui Hutil) şi a făcut apel la înţelegere. Şideral şi-a exprimat pe faţă nemulţumirea faţă de creaţia omului - mai ales la adresa puterilor potenţiale cu care a fost dotat omul -, şi a făcut cunoscut tuturor ruptura de HAUTI şi de celelalte Fiinţe angelice conduse de Savonal. Şideral s-a proclamat pe sine Tarş-Hauti, adică "un alt Hauti", ceea ce a însemnat independenţa totală, creând un fel de "stat în stat". În fond, Şideral s-a proclamat pe sine Dumnezeu. Auzind aceasta, Îngerul Savonal a rostit următoarele cuvinte memorabile, care sună astfel în limba lumii eterice, akataka: "Slah-dimeh-nemah Şideral", care traduse ar suna astfel: "Libertatea ta te va pierde pe tine, Şideral!". Apoi a adăugat: "Noiii Limah Işş Muthall", adică "Puterea cu care te încrezi tu nu este a noastră, ci vine de la Işş". IŞŞ este un alt nume acordat lui HAUTI: în timp ce HAUTI este Dumnezeu manifestat, adică "în afara de sine", IŞŞ este Dumnezeu nemanifestat sau "în sine". Ceea ce dorea Îngerul Savonal să spună este că puterea de manifestare în lumea creata nu aparţine fiecărei Fiinţe angelice în parte, ca rezultantă a capacităţiilor dobândite, ci aparţine numai lui IŞŞ, Dumnezeu nemanifestat, care se manifestă ca HAUTI. Sfada a durat câteva "timpuri", adică epoci sau ere cosmice şi s-a încheiat cum nu se poate mai prost: Şideral, supărat, încrezător în sine, s-a proclamat pe sine "TarşHauti", s-a rupt de celelalte Entităţi angelice fidele lui HAUTI, şi a luat cu sine "mii de mii de mii de zeci" de Entităţi angelice. Atunci, mai spune Hutil - spiritul naturii de aer care a povestit aceste evenimente pe care le ştie orice locuitor al Lumii eterice, aşa cum ştim noi tabla înmulţirii - HAUTI a grăit către cei rămaşi fideli, Entităţile angelice din Ierarhia Fiilor Flăcării : "Lah-Laa ! HBELL Şideral Talli-Tall", adică, printr-o traducere aproximativă din akataka: "Iată, iubitul Meu Fiu luminos s-a rătăcit". Rupându-se de HAUTI, Şideral şi-a pierdut poziţia ierarhică în Ierarhia Fiilor Luminii, căci el era unul dintre cei mai importanţi şi iubiţi Îngeri. Prin căderea lui Şideral, au apărut în cosmos anumite caracteristici care nu existau anterior şi care nu au fost create de nimeni. Ele au apărut datorită ruperii echilibrului perfect creat dintru începuturi de către HAUTI. Aceste caracteristici sunt: duşmănia şi pizma, care au generat orgoliul şi trufia, care la rândul lor au generat libertatea prost înţeleasă care a dus la apariţia democraţiei haotice - baza tuturor inegalităţilor, a concurenţei acerbe, a luptei pentru putere, a urii, a răzbunării, a bolii şi, în cele din urmă, a tentativei de omor şi a crimei. Hutil spune că aceste noi atribute şi caracteristici au fost create de Fiii Flăcării care s-au rupt, "Cei rupţi" - denumiţi Dree în limba lumii eterice -, în frunte cu Şideral. În 180
schimb, "Cei drepţi" - denumiţi Eminem în akataka - "au rămas în pacea lui HAUTI ". "Cei desprinşi au ridicat mâna împotriva fraţilor lor şi cerurile au prins a se mişca cu vuiet", mai spune Hutil. Iar atunci Şideral a devenit "Potrivnicul" sau "Adversarul", iar Savonal a devenit "Apărătorul". Traducând din limba akataka, limba care se foloseşte în lumea eterică. Şideral înseamnă "Cel care se împotriveşte", sau "Cel care atacă neamurile Fiilor Flăcării". Savonal este, în schimb, Apărătorul prin excelenţă, sau "Cel care apără neamurile Fiilor Flăcării". Lui Savonal i se mai spune şi Mhamuth, adică "Puterea care vine de la Izvorul de Putere", HAUTI. Este evident că, în limbajul folosit astăzi, Şideral nu este altul decât Lucifer sau Lux, iar Savonal- Mhamuth este Mihail, Îngerul Puterii. Creştinii au fost cei care l-au denumit pe Şideral Lucifer sau Lux, adică "Purtătorul de Lumină", iar versetul acela celebru din Vechiul Testament, "Quomodo cecidisti de caelo Lucifer qui mane oriebaris ?" - Cum ai căzut din cer tu, strătucitorule Fiu al dimineţii" - reflectă cum nu se poate mai bine acest eveniment memorabil care a modificat destinul cosmosului în ansamblul său. În momentul în care a avut loc prima confruntare între Fiii Flăcării râmaşi fideli lui HAUTI, conduşi de Mihail, Arhanghelul Puterii, şi Fiii Flăcării care s-au dat de partea lui Şideral-Lucifer - care au devenit "Cei rupţi", al căror număr, după cum ne asigură Hutil, este foarte mare, " mii de mii de mii de zeci" -, s-a născut războiul din ceruri. Aşadar, înainte de facerea lumii fizice, înainte de creaţia omului în plan material, sa produs o mare schismă în sânul Fiilor Flăcării, diriguitorii evoluţiei cosmice, iar în urma acestei schisme "primordiale" a apărut războiul dintre Fiii flăcării şi cei care s-au desprins, devenind Adversarii. Din acele timpuri imemoriale, cosmosul spiritual este zguduit de acest război cumplit, dus între cele două categorii angelice - Cei drepţi şi Cei rupţi -, iar lupta continuă şi astăzi. Este drept că, cu mult timp înainte, se mai produsese o ruptură, când doi dintre cei douăzeci şi unu de Îngeri puri s-au revoltat şi au devenit "Cel rău". Tot atunci, s-a produs o altă "fractură" importantă în rândul Entităţilor diriguitoare cosmice. Alături de cei ce l-au urmat pe Şideral, şi care făceau parte din categoria Fiilor Flăcării, s-au situat o parte din spiritele naturii. La fel ca şi cei din categoria Fiilor Flăcării, spiritele naturii care l-au urmat pe Şideral au devenit "rebele" sau "căzute". În limba lumii eterice ele sunt numite Lore, cuvânt care ar echivala cu cuvântul "demoni" sau "draci" folosit în limba oamenilor. Nu stă în intenţia noastră, cel puţin în această lucrare, de a raporta cele afirmate anterior la vechile mituri ale umanităţii sau la cele afirmate în scrierile sacre ale creştinismului şi, prin urmare, nici nu ne vom grăbi să ilustrăm fiecare pasaj cu citate din scrierile sacre, asa cum se practică în ziua de astăzi. Nu avem nevoie, pentru a întări cele descrise, de citate celebre sau de raportări gratuite la marile scrieri ale umanităţii. Am putea găsi, desigur, multe pasaje care să întărească cele afirmate până în acest moment al expunerii noastre. Vom face totuşi o singură excepţie. În Iezechiel, 28; 12-17, este scris un reproş adresat celui izgonit din cer: "Fost-ai un desăvârşit inel de pecetluit de o negrăită frumuseţe. Şi erai în grădia lui Dumnezeu, în Eden. Veşmintele tale erau înstelate cu pietre preţioase. Şi erai Heruvimul miruit să ocroteşti şi te aşezasem în muntele dvmnezeilor, şi umblai printre pietrele scânteietoare. Dar din pricina întinsului tău negoţ, fiindcă lăuntrul tău se umplu de silnicie şi ai păcătuit, te-am izgonit din muntele dumnezeilor şi te-am alungat, Heruvim acoperitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare". Lux a fost izgonit din mijlocul pietrelor scânteietoare, pentru că inima Sa, mai spune profetul Iezechiel "se trufi din pricina frumuseţii sale, şi ţi-ai lepădat înţelepciunea ta în schimbul frumuseţii tale! De aceea te-am aruncat pe pământ " stă scris în pasajul citat din Vechiul Testament. Aceste pasaje din Vechiul Testament - care par multora simple basme de adormit 181
copii -, reflectă aceleaşi evenimente descrise de Hutil, spiritul naturii de aer, care a binevoit să stea de vorbă cu Eugen în planul eteric. Alţi înţelepţi ai antichităţii, vechii esenieni, vorbeau în scrierile lor despre războiul perpetuu, pornit în timpuri imemoriale, între ceea ce ei denumeau Fiii Luminii şi Fiii întunericului. Exemplele pot continua, căci toate scrierile sapienţiale arhaice au reflectat aceste evenimente fundamentale ale cosmosului, iar cititorul atent poate descoperi exemplificări doar parcurgând vechile mituri ale antichităţii, la fel ca şi scrierile sacre ale creştinismului, dar privindu-le cu alţi ochi decât până acum. Şi poate că, aflând cele afirmate în lumea eterică de Entităţile diriguitoare ale cosmosului, cititorii se pot apleca cu o altă deschidere către scrierile sacre ale creştinismului, la fel cum, spre raportare, se pot apleca şi asupra scrierilor sacre apărute anterior creştinismului. Numai astfel cititorii îşi pot forma o idee clară, lipsită de prejudecăţi, cu privire la istoria cosmosului şi a omului ca specie cosmică. Această lucrare, prin însăşi esenţa ei, la fel ca şi lucrările care, sperăm, vor urma, nu doresc în nici un fel să se suprapună vechilor scrieri sapienţiale sau scrierilor sacre creştine, nici să ducă omul spre concepţii străine de esenţa creştinismului, iar autorii acestei cărţi nu doresc să devină "profeţi mincinoşi", ci doar să aducă mărturie despre anumite evenimente şi stări de fapt care pot fi percepute prin clarvedere în Lumea eterică. Iar dacă aceste evenimente sau stări de fapt concordă, cel puţin în linii mari, cu cele din vechile scrieri ale antichităţii sau cu cele din scrierile sacre ale creştinismului, înseamnă că, cele afirmate în această lucrare sunt adevărate. Adevărul are multe faţete şi poate fi spus în multe feluri. Adevărul poate fi spus şi folosind concepte teologice, dar poate fi spus într-un mod complet "desacralizat", adaptat epocii moderne şi modului de înţelegere specific omului actual. Autorii acestei cărţi nu sunt nici "aleşi", nici nu se consideră deasupra cuiva, nici "maeştri" spirituali, nici nu vor să întemeieze o sectă sau ceva asemănător, ci doar să fie transmiţătorii unor realităţi percepute într-o lume paralelă lumii fizice, lume pe care, datorită aplecării excesive spre cele materiale, oamenii, din păcate, au uitat-o. Fiind simpli transmiţatori, autorii acestei cărţi, vrând-nevrând, şi-au asumat şi rolul de "transformatori". Pentru a putea reda într-un limbaj comprehensibil cele aflate într-un alt palier al cosmosului, în lumea eterică, autorii acestei cărţi sunt obligaţi, prin forţa împrejurărilor, să "transforme" acele informaţii - şi, uneori, fraze sau cuvinte dintr-o limbă folosită acolo, limba akataka - într-un limbaj accesibil. Poate că nu întotdeuna autorii au reuşit să redea descrierile cele mai convenabile sau să traducă frazele şi cuvintele limbii respective într-un limbaj omenesc acceptabil, astfel încât cititorul să fie corect informat. Suntem convinşi că cititorii vor înţelege limitările noastre şi vor căuta să pătrundă mai mult spiritul celor afirmate şi mai puţin litera lor. Nutrind spearanţa că, în viitor, vor fi din ce în ce mai mulţi oameni care vor reuşi să perceapă prin clarvedere lumea eterică şi să verifice dacă ceea ce afirmăm în această lucrare este sau nu adevărat - iar acolo unde am greşit sau ne-am înşelat să ne îndrepte -, vom da din nou cuvântul lui Hutil, spiritul naturii de aer, care ne va povestii mai departe ceea ce ştie cu privire la istoria timpurilor trecute, După prima confruntare a Celor rupţi cu Cei drepţi în "ceruri", adică în palierele superioare ale cosmosului spiritual, a avut loc "căderea" omului eteric. "Cei rupţi" au calculat dinainte şi apoi au contribuit decisiv la căderea omului eteric, adică la "infestarea" omului care exista pe atunci numai în lumea eterică, cu elementele caracteristice pe care ei le-au adus în cosmos - pizma, trufia, invidia, răzbunarea, războiul -, provocând astfel al doilea dezechilibru major al cosmosului spiritual. De fapt, "Cei rupţi" - entităţile luciferice - n-au dorit decât ca, în cazul în care vor fi distruşi de forţele lui Mihail, Arhanghelul Puterii, să tragă după sine şi pe cei pe care-i considerau cauza distrugerii lor. 182
La un moment dat, s-a pus problema situaţiei omului în Cosmosul spiritual, aşa cum s-a pus şi problema entităţilor luciferice rebele. HAUTI, care este iubirea infinită, a luat decizia de a crea lumea materială, pământul material, pentru a da o şansă de îndreptare. HAUTI a creat trupul fizic uman, iar apoi i-a insuflat sufletul, sau mai corect spus "sufletul de viaţă", printr-un "sărut"... În final, HAUTI a legat omul eteric de trupul material prin intermediul sufletului de viaţă, iar primul om a fost numit Şantia, adică Adam. Episodul biblic cu tentaţia Evei, în care şarpele nu este altul decât Lucifer, este pe deplin ilustrativ. Dar, în momentul în care a corupt omul eteric, iar omul s-a încarnat în lumea materială, entităţile luciferice au căzut în propria lor capcană. Atunci când a fost creat omul material, entităţile luciferice au pierdut şi ultima lor posibilitate de a se reîntoarce la unitatea pierdută. Omul, sedus prin şarpete-Lucifer, a căzut în materie, pierzând starea eterică originară, dar în acest punct al evoluţiei cosmice, entităţile luciferice, la fel ca şi spiritele naturii decăzute - Lore - au trebuit să-l urmeze pe om în lumea materială, pe pământul fizic În acest fel, spune Hutil, "toată stricăciunea lui Şideral din ceruri a fost adusă pe pământ", pământul devenind astfel o zonă de carantină cosmică. Astfel, HAUTI a curăţat cerurile de elementele rebele, dar în acelaşi timp îi învaţă pe Dree şi pe Lore să suporte relele pe care le-au comis. HAUTI îi învaţă pe Dree şi pe Lore să înveţe lecţiile la care au rămas repetente: Iubirea şi suferinţa. La fiecare naştere a unui om, printr-un fenomen pe care-l denumim "conexiune aurică" sau "prindere aurică", entităţile luciferice sunt legate de oameni prin intermediul aurei umane. Fiecare om, de la începuturi şi până în ziua de astăzi, este prins auric pe timpul vieţii de o entitate luciferică, în funcţie de nivelul său evolutiv. De fapt, aura omului în ansamblu, cât şi fiecare strat auric în parte, reprezintă "trupul" unei entităţi luciferice sau unui spirit rebel al naturii, care evoluează o data cu omul, care simte - în funcţie de spectrul său perceptiv - ceea ce simte omul, urăşte împreuna cu omul, iubeşte împreună cu omul, suferă ceea ce suferă omul. La moarte, entităţile luciferice, la fel ca şi spiritele naturii rebele, se desprind de om, acesta continuându-şi traiectul lui de spirit liber în lumile de dincolo, în Terra aurica. Dar, şi acesta este un lucru extrem de important, în decursul existenţei încarnate, fiind prins de entităţile rebele, omul este "virusat" de caracteristicile pe care aceste entităţi le-au adus în lume şi, pentru a putea pătrunde în palierele superioare ale Terrei aurica, trebuie să se deviruseze. În cosmosul spiritual, adică în lumea astrală şi spirituală a Terrei aurica, nu există răul şi cei care-l manifestă, adică entităţile luciferice, nu pot pătrunde acolo. Acolo nu există pizma, trufia şi celelalte nenorociri pe care "cutia Pandorei" deschisă de Lucifer, le-a adus în lume. Iar această devirusare impusă omului imediat după moarte, înainte de a pătrunde în palierele astrale şi spirituale ale Terrei aurica (apărută în condiţiile în care entităţile rebele nu au acces acolo, cum nu au acces nici caracteristicile aduse de ele), devine absolut necesara. Cei care au făptuit acte în dezacord cu legile cosmice divine, sunt astfel obligaţi să parcurgă un stadiu de "devirusare" în anumite "clinici" - denumite "Vămi", "Purgatorii" etc - care sunt situate chiar la interfaţa lumii astrale, adică înainte de Porţile care fac posibilă pătrunderea în lumea de dincolo. La temelia cosmosului se află legea acumulării de moralitate, moralitate care este reflectată perfect în corpul duh, trupul omului în lumea astrală. Iar cei "pătaţi" sau "murdari", nu pot pătrunde în palierele lor proprii din lumea astrală decât în momentul în care trec prind-o cură de înlăturare a influenţelor luciferice din timpul vieţii. Când se sfârşeşte această perioadă, oamenii pot pătrunde pe palierul sau subpalierul Terrei aurica cu care vibrează în funcţie de ceea ce noi numim legea ordonării după culoarea specifică. Culoarea corpului duh devirusat de orice influenţă luciferică intră în rezonanţă cu 183
palierul corespondent al Terrei aurica şi poate pătrunde acolo. Şi ce este, în definitiv, culoarea corpului duh, dacă nu vectorul principal al energiei morale rezultat din actele vieţii terestre, care se poate "măsura" vibratoriu prin intermediul unei anumite culori, care este, se ştie, o stare vibratorie a energiei, cu o anumită lungime de undă şi frecvenţă ? Prin intermediul prinderilor aurice pe care sunt obligate să le suporte în timpul unei existenţe încarnate a unui om, spiritele luciferice nu învaţă altceva decât ceea ce ele însele au adus în cosmos: pizma, invidia, mânia, ura, libertatea haotică, răzbunarea, concurenţa acerbă, crima sau războiul. Ele au parte pe propria lor "piele" - e drept că, în primul rând, prin intermediul pielii omului - de "binefacerile" pe care le-au introdus în Terra aurica şi în cosmosul spiritual. Prin înseşi avatarurile lor aurice provocate de prinderile aurice cu oamenii, entităţile luciferice iau la cunoştinţă de ceea ce au realizat prin revolta împotriva lui HAUTI şi devin conştiente de acest fapt. Pe măsură ce oamenii recurg la Iubire, Iertare şi Rugăciune, entităţile luciferice înţeleg prin intermediul lor ceea ce au provocat în cosmos. Ajutat şi de Entităţile angelice, omul se înalţă încet, iar prin efortul lui susţinut, din încarnare în încarnare, ridică prin sine şi entităţile luciferice care, la începutul timpului, s-au opus planului lui HAUTI, plan care nu prevedea decât perfecţiunea şi beatitudinea veşnică, atât pentru om, cât şi pentru membrii Ierarhiilor angelice, pentru spiritele naturii şi pentru celelalte creaţii ale Sale. Hulil afirmă că Terra materica, lumea materială, care nu este decât o mici parte din Terra aurica, este alcătuită din miliarde şi miliarde de particule infinetizimale din spiritul lui Şideral, formate chiar în momentul "căderii" sale. La un moment dat, însuşi Şideral va trebui să se nască în lumea materială, pentru a cunoaşte ce este iubirea şi suferinţa. Vina omului a fost neascultarea poruncilor divine, dar pe om l-a salvai însuşi IŞŞ - IŞŞ este numele lui HAUTI, considerat "în sine", dincolo de aspectul manifestat al lumii -, care s-a manifestat în lumea materială sub numele IŞŞHONA sau SHONA, adică IISUS HRISTOS. IŞŞ se manifestă ca IŞŞONA, fără a înceta să fie HAUTI. IISUS HRISTOS sau SHONA este însuşi IŞŞ manifestat în trup uman în lumea materială, apoi în trup eteric în lumea eterică, iar actul său unic, produs la începutul erei creştine, este actul cosmic prin care întreaga umanitate poate fi mântuită fără nici o plată, prin intermediul Harului - emanaţia Sfântului Duh -, cel care construieşte la nivel uman plasele mesianice şi corpul haric. De asemenea, salvarea entităţilor luciferice şi a tuturor entităţilor rebele se face fără plată, prin intermediul omului, care prin prinderile aurice, le conduce, din încarnare în încarnare, pe Drumul de slavă, spre reunificarea întru HAUTI. Aici şi-a încheiat Hutil povestea, nu înainte de a spune textual următoarele : "Când omul creşte (în culoare) în corpul duh, cresc şi Cei căzuţi, în înţelepciunea iubirii neţărmuite care izvorăşte din HAUTI. Şi atunci se întâmpla ceva minunat", a mai spus Hutil. Omul care stă în faţa sa, Eugen, îl priveşte uimit: Ce anume se întâmplă ? Nu înţelegi ?, răspunde Hutil printr-o altă întrebare, mirat la rândul său de naivitatea omului: " Fiii rătăcitori se întorc acasă", spune el, foarte emoţionat, în timp ce întreaga lui făptură diafană pare cuprinsă de valurile iubirii. Hutil are ochii mari, făra iris şi par a fi făcuţi din lumină şi gura mică. Când este fericit, făptura lui mignionă, de copil, se ridică de la sol strălucind în zeci de culori, ca un evantai strălucitor. Părul drept, alb ca zăpada, îi alunecă diafan în jos, peste strălucirile multicolore, care-l îmbracă ca un veşmânt. Hutil apare şi dispare atât de repede, încât lasă în urma lui o dâră luminoasă, în culorile curcubeului, cu milioane de irizări, parfumată, urmată de un uşor zbârnâit. Când salută, îşi duce mâna la nas. Eugen nu se lasă şi, în momentul în care Hutil reapare, la fel de brusc precum 184
plecase, îl întreabă din nou "Şi când se vor termina aceste încurcături ?", întreabă el. Hutil zâmbeşte, la fel de liniştit ca la început, răspunzând în felul său caracteristic: "Când ultimul va înţelege". Eugen întreabă din nou: "Ce trebuie să înţeleagă ?" La întrebarea lui Eugen, fără a-şi ascunde adânca mirare că omul din faţa lui încă nu înţelege, Hutil răspunde: "Atunci, în zilele acelea, toate atributele născute de Şideral se vor topi în iubirea care va începe să emane din el. Atunci se va numi iarăşi Şideral şi va fi din nou Fiul luminos şi preaiubit, căci, iată, rătăcirea lui nu va mai fi" "Atunci, lumea materială, aşa cum o vezi tu, va trece cu trosnituri mari, căci nu îşi va mai avea rostul. Şi omul se va întoarce înapoi la momentul primei lui căderi, şi nimeni nu va mai dori să-l piardă. Am zis", spune Hutil, ridicându-şi mâinile spre "cerul" lumii eterice, ca şi cum l-ar fi luat drept martor. Apoi Eugen l-a întrebat pe Hutil în ce punct evolutiv se află astăzi umanitatea care trăieşte în Terra aurica. Răspunsul lui Hutil, la fel de enigmatic şi de poetic ca şi celelalte, rostit în limba akataka, în care se folosesc cuvinte vechi, pline de semnificaţie, cu o puternică încărcătură semantică, este ilustrativ şi trebui să dea de gândit tuturor celor care, în lumea materiala, caută răspunsuri. "Întunericul naşte Lumina, dar întunericul nu are lumină şi Lumina străluceşte în el, dar dincolo de primii zori, în el este pusă prima Iubire (în el a fost pusa Iubirea dintru începuturi)". "Omul nu era pe atunci, cum este acum, ci doar privea din somn, ocrotit de penele noastre. Iată că apariţia lui în Lumină a adus pizmă şi ură. Dar voi (oamenii) aţi depăşit acest moment şi (aţi început să) vă rugaţi pentru realipire la El (la Dumnezeu: HAUTI) şi prin voi o fac Lore şi Dree ( entităţile luciferice rebele şi spiritele rebele ale naturii). "Adică (voi, oamenii) sunteţi la început de sfârşit. Totuşi, sufletele voastre au devenit mai încăpăţânate decât ei toţi (la un loc) şi Inima voastră este mai neagră decât a lor". "Iată de ce ei nu mai au răbdare cu voi şi aduc zi şi noapte plângeri şi învinuiri contra voastră, riscând să işte un război contra omului dus din ceruri. Acum toţi vrem să fie ca la început". Cum adică ? întrebă Eugen nedumerit. Este evident că, şi Cei rupţi, şi entităţile umane tehnologizate, şi spiritele naturii rebele spun acelaşi lucru. "Înţelege, răspunse Hutil, la început era doar Iubirea, (dar) prin voi a apărut invidia şi ura şi tot prin voi a apărut rugăciunea de alipire care duce la topirea urii în iubire. Numai că totul a rămas aici şi nu se mai termină din pricina voastră ". Dar de ce din pricina noastră ?, întreabă din nou Eugen. Atunci Hutil l-a privit mai bine pe Eugen, probabil nefiind convins după cum spune cu umor Eugen, dacă are în faţă un om mândru şi încăpăţânat ori un prost incurabil. "Pentru că nu vă rugaţi", a fost răspunsul promt al lui Hutil, înainte de a se alipi unui grup de Entităţi angelice care stăteau puţin mai departe. Când Hutil s-a alăturat acelor Entităţi angelice, acestea au întors capul şi l-au privit pe omul aflat în lumea lor, Lumea care "coboară", ceea ce noi numim Lumea eterică sau Terra aeterica, şi atunci, spune Eugen, "am văzut pentru prima oară o imensă tristeţe strălucind în ochii lor". Acele Fiinţe angelice erau fiinţe de lumină pură, născute din iubire - erau Copiii puri ai Luminii - care nu-l (mai) pot înţelege pe fratele lor mai mic, omul. Iar privirile lor au continuat să-l tortureze pe Eugen şi în viaţa materială, mai ales atunci când vede cerşetorii (chiar şi pe cei de "profesie") cerşind alături de magazinele feeric luminate, pline cu de toate. Ochii cerşetorilor care privesc galantarele pline de mâncăruri sau ochii copiiitor care-şi doresc dulciuri sau jucării, iar părinţii lor încearcă să le explice că nu au bani îndeajuns, au aceleaşi luciri şi expresii ca cele ale Entităţilor angelice - fie rămase fidele lui HAUTI, fie "rebele" - care ne privesc de dincolo de planurile cuantice şi de dincolo de lumea materială. La începuturi, cosmosul era doar IUBIRE. Ulterior, prin "căderea" lui Şideral a 185
apărut ura, ca element care nu figura în "programul" iniţial al creaţiei lumilor. Prin intervenţia lui Şideral, s-a produs căderea omului şi încarnarea în lumea materială. Apoi a apărut moartea, ca fenomen fizic. Dar pentru a preîntâmpina o stare de fapt care continuă să agraveze continuu statutul ontologic al tuturor fiinţelor de pe cuprinsul cosmosului, a apărut rugăciunea, care nu înseamnă altceva decât reîntoarcerea şi reconectarea la Iubirea dintru începuturi. Iar IUBIREA este HAUTI-DUMNEZEU, ÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL A TOT ŞI A TOATE...
Toate spiritele naturii care există în Lumea eterică s-au născut cu mult timp înainte să fi apărut Pământul, ca planetă materială. Şi, cum ele sunt legate de globul terestru şi de tot ce îndeamnă natura, înţelepciunea şi cunoaşterea lor este foarte mare. Pe de altă parte, înţelepciunea şi cunoaşterea spiritelor naturii este mult mai apropiată de înţelegerea omenească decât este, să spunem, cea a unui Veghetor, Înger sau Arhanghel, iar cel care poate vizita prin clarvedere Lumea eterică şi este acceptat de ele poate afla multe lucruri care, altfel, ar rămâne necunoscute. De altfel, spiritele naturii sunt teribil de încântate atunci când pot oferi unui om încarnat informaţii cu privire la trecutul îndepărtat al Pământului (ca glob material) şi al Terrei aurica. Departe de a fi acele făpturi ciudate şi jucăuşe, considerate "inferioare", care se ocupă numai cu mersul naturii şi care au sub jurisdicţie tot ceea ce ţine de pământul material, cu cele cinci elemente de bază ale sale - pământul, apa, aerul focul şi eterul -, aşa cum cred unii cercetători moderni, spiritele naturii sunt adevăraţi prieteni ai oamenilor, care pot furniza multe informaţii valoroase celui care le poate vedea. Este foarte adevărat că spiritele naturii fac parte din altă spiră evolutivă decât cea umană, dar asta nu împiedică colaboar a plăcută şi utilă între spiritele naturii şi oameni. De fapt, în trecut existau foarte mulţi oameni care puteau contacta spiritele naturii, dar cu timpul, datoriţii răutăţii şi egoismului oamenilor, acestea au preferat săşi vadă de treburile lor şi au acceptat dialogul necesar doar atunci când au fost sigure că au în faţa un "fiu al femeii" pe care se puteau baza. Unul dintre spiritele naturii contactat de Eugen în Lumea eterică este Hutil, un puternic spirit al naturii de aer - care a furnizat multe informaţii foarte utile cu privire la om şi la lumea în care ne desfăşurăm existenţa. Sigur, pentru mintea raţională a unui pământean civilizat, perfect educat în spiritul vremurilor sale, astfel de informaţii sunt simple poveşti de adormit copiii, la fel cum sunt şi informaţiile despre aură, chakre sau despre evenimentele petrecute în cosmosul spiritual, în Terra aurica, dar nu acestor pământeni le este adresat acest capitol, ci numai acelora care n-au uitat încă faptul că au fost cândva copii şi că se jucau cu anumiţi prieteni de joacă, invizibili părinţilor. Cu mult timp înainte de formarea Pământului material, spune Hutil, care are un grad înalt în Ierarhia spiritelor naturii de aer, o fiinţă angelică de grad înalt, pe nume Şideral, s-a opus lui Dumnezeu - HAUTI - datorită faptului că, anterior acestui moment, HAUTI crease o fiinţă exemplară, inedita în nomenclatura lumilor spirituale: omul. Nu este însă vorba despre omul fizic, ci despre omul eteric al primei rase, care la un anumit moment a primit chiar de la Domnul Lumilor, ceea ce nici fiinţele angelice nu aveau: sufletul. Omul eteric a primit sufletul, spune Hutil, direct de la HAUTI, printr-un fel de sărut. Este poate inutil să amintim acum că formularea lui Hutil se aseamănă cu cea folosită în Vechiul Testament, care ne asigură că Domnul Dumnezeu a dat omului "suflare de viaţă", ceea ce unii au tradus, deloc incorect, prin "suflet de viaţa". Posedând "suflet de viaţă", omul a devenit ceva nou în creaţia lui HAUTI. Astfel, 179
omul primei rase era alcătuit din spirit, corp duh, (elemente posedate de Fiinţele angelice), din suflet şi din corp vital-eteric. Omul avea astfel câte ceva de la toate Entităţile existente în Cosmosul spiritual: spiritul, care este de la HAUTI, corpul duh de la Fiinţele angelice cosmice, corpul vitaleteric de la spiritele naturii. Elementul suflet este ceva specific omului. Posedând practic puteri ontologice ce cuprindeau întregul spectru al Fiinţelor angelice cosmice, omul, "noutate" absolută a creaţiei lui HAUTI, putea uşor atinge perfecţiunea. Dar acest lucru nu a fost prea plăcut sau în interesul Entităţii angelice care s-a opus creaţiei omului. De aceea, creaţia omului, spune Hutil, a generat "prima sfadă în ceruri". Undeva sus, deasupra stelelor, "dincolo de locaşul Luminii, adică la Miază Noapte", cum spune Hulil, s-a ţinut "tain de împăciuire" între principalele Entităţi angelice. De-o parte Fiinţa angelică nemulţumită de creaţia omului, Şideral, iar de cealaltă parte, Fiinţa angelică Savonal, care a luat apărarea omului şi a încercat să explice motivele creaţiei lui HAUTI. Însuşi HAUTI a luat parte la aceast "tain de împăciuire" (expresia ai aparţine lui Hutil) şi a făcut apel la înţelegere. Şideral şi-a exprimat pe faţă nemulţumirea faţă de creaţia omului - mai ales la adresa puterilor potenţiale cu care a fost dotat omul -, şi a făcut cunoscut tuturor ruptura de HAUTI şi de celelalte Fiinţe angelice conduse de Savonal. Şideral s-a proclamat pe sine Tarş-Hauti, adică "un alt Hauti", ceea ce a însemnat independenţa totală, creând un fel de "stat în stat". În fond, Şideral s-a proclamat pe sine Dumnezeu. Auzind aceasta, Îngerul Savonal a rostit următoarele cuvinte memorabile, care sună astfel în limba lumii eterice, akataka: "Slah-dimeh-nemah Şideral", care traduse ar suna astfel: "Libertatea ta te va pierde pe tine, Şideral!". Apoi a adăugat: "Noiii Limah Işş Muthall", adică "Puterea cu care te încrezi tu nu este a noastră, ci vine de la Işş". IŞŞ este un alt nume acordat lui HAUTI: în timp ce HAUTI este Dumnezeu manifestat, adică "în afara de sine", IŞŞ este Dumnezeu nemanifestat sau "în sine". Ceea ce dorea Îngerul Savonal să spună este că puterea de manifestare în lumea creata nu aparţine fiecărei Fiinţe angelice în parte, ca rezultantă a capacităţiilor dobândite, ci aparţine numai lui IŞŞ, Dumnezeu nemanifestat, care se manifestă ca HAUTI. Sfada a durat câteva "timpuri", adică epoci sau ere cosmice şi s-a încheiat cum nu se poate mai prost: Şideral, supărat, încrezător în sine, s-a proclamat pe sine "TarşHauti", s-a rupt de celelalte Entităţi angelice fidele lui HAUTI, şi a luat cu sine "mii de mii de mii de zeci" de Entităţi angelice. Atunci, mai spune Hutil - spiritul naturii de aer care a povestit aceste evenimente pe care le ştie orice locuitor al Lumii eterice, aşa cum ştim noi tabla înmulţirii - HAUTI a grăit către cei rămaşi fideli, Entităţile angelice din Ierarhia Fiilor Flăcării : "Lah-Laa ! HBELL Şideral Talli-Tall", adică, printr-o traducere aproximativă din akataka: "Iată, iubitul Meu Fiu luminos s-a rătăcit". Rupându-se de HAUTI, Şideral şi-a pierdut poziţia ierarhică în Ierarhia Fiilor Luminii, căci el era unul dintre cei mai importanţi şi iubiţi Îngeri. Prin căderea lui Şideral, au apărut în cosmos anumite caracteristici care nu existau anterior şi care nu au fost create de nimeni. Ele au apărut datorită ruperii echilibrului perfect creat dintru începuturi de către HAUTI. Aceste caracteristici sunt: duşmănia şi pizma, care au generat orgoliul şi trufia, care la rândul lor au generat libertatea prost înţeleasă care a dus la apariţia democraţiei haotice - baza tuturor inegalităţilor, a concurenţei acerbe, a luptei pentru putere, a urii, a răzbunării, a bolii şi, în cele din urmă, a tentativei de omor şi a crimei. Hutil spune că aceste noi atribute şi caracteristici au fost create de Fiii Flăcării care s-au rupt, "Cei rupţi" - denumiţi Dree în limba lumii eterice -, în frunte cu Şideral. În 180
schimb, "Cei drepţi" - denumiţi Eminem în akataka - "au rămas în pacea lui HAUTI ". "Cei desprinşi au ridicat mâna împotriva fraţilor lor şi cerurile au prins a se mişca cu vuiet", mai spune Hutil. Iar atunci Şideral a devenit "Potrivnicul" sau "Adversarul", iar Savonal a devenit "Apărătorul". Traducând din limba akataka, limba care se foloseşte în lumea eterică. Şideral înseamnă "Cel care se împotriveşte", sau "Cel care atacă neamurile Fiilor Flăcării". Savonal este, în schimb, Apărătorul prin excelenţă, sau "Cel care apără neamurile Fiilor Flăcării". Lui Savonal i se mai spune şi Mhamuth, adică "Puterea care vine de la Izvorul de Putere", HAUTI. Este evident că, în limbajul folosit astăzi, Şideral nu este altul decât Lucifer sau Lux, iar Savonal- Mhamuth este Mihail, Îngerul Puterii. Creştinii au fost cei care l-au denumit pe Şideral Lucifer sau Lux, adică "Purtătorul de Lumină", iar versetul acela celebru din Vechiul Testament, "Quomodo cecidisti de caelo Lucifer qui mane oriebaris ?" - Cum ai căzut din cer tu, strătucitorule Fiu al dimineţii" - reflectă cum nu se poate mai bine acest eveniment memorabil care a modificat destinul cosmosului în ansamblul său. În momentul în care a avut loc prima confruntare între Fiii Flăcării râmaşi fideli lui HAUTI, conduşi de Mihail, Arhanghelul Puterii, şi Fiii Flăcării care s-au dat de partea lui Şideral-Lucifer - care au devenit "Cei rupţi", al căror număr, după cum ne asigură Hutil, este foarte mare, " mii de mii de mii de zeci" -, s-a născut războiul din ceruri. Aşadar, înainte de facerea lumii fizice, înainte de creaţia omului în plan material, sa produs o mare schismă în sânul Fiilor Flăcării, diriguitorii evoluţiei cosmice, iar în urma acestei schisme "primordiale" a apărut războiul dintre Fiii flăcării şi cei care s-au desprins, devenind Adversarii. Din acele timpuri imemoriale, cosmosul spiritual este zguduit de acest război cumplit, dus între cele două categorii angelice - Cei drepţi şi Cei rupţi -, iar lupta continuă şi astăzi. Este drept că, cu mult timp înainte, se mai produsese o ruptură, când doi dintre cei douăzeci şi unu de Îngeri puri s-au revoltat şi au devenit "Cel rău". Tot atunci, s-a produs o altă "fractură" importantă în rândul Entităţilor diriguitoare cosmice. Alături de cei ce l-au urmat pe Şideral, şi care făceau parte din categoria Fiilor Flăcării, s-au situat o parte din spiritele naturii. La fel ca şi cei din categoria Fiilor Flăcării, spiritele naturii care l-au urmat pe Şideral au devenit "rebele" sau "căzute". În limba lumii eterice ele sunt numite Lore, cuvânt care ar echivala cu cuvântul "demoni" sau "draci" folosit în limba oamenilor. Nu stă în intenţia noastră, cel puţin în această lucrare, de a raporta cele afirmate anterior la vechile mituri ale umanităţii sau la cele afirmate în scrierile sacre ale creştinismului şi, prin urmare, nici nu ne vom grăbi să ilustrăm fiecare pasaj cu citate din scrierile sacre, asa cum se practică în ziua de astăzi. Nu avem nevoie, pentru a întări cele descrise, de citate celebre sau de raportări gratuite la marile scrieri ale umanităţii. Am putea găsi, desigur, multe pasaje care să întărească cele afirmate până în acest moment al expunerii noastre. Vom face totuşi o singură excepţie. În Iezechiel, 28; 12-17, este scris un reproş adresat celui izgonit din cer: "Fost-ai un desăvârşit inel de pecetluit de o negrăită frumuseţe. Şi erai în grădia lui Dumnezeu, în Eden. Veşmintele tale erau înstelate cu pietre preţioase. Şi erai Heruvimul miruit să ocroteşti şi te aşezasem în muntele dvmnezeilor, şi umblai printre pietrele scânteietoare. Dar din pricina întinsului tău negoţ, fiindcă lăuntrul tău se umplu de silnicie şi ai păcătuit, te-am izgonit din muntele dumnezeilor şi te-am alungat, Heruvim acoperitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare". Lux a fost izgonit din mijlocul pietrelor scânteietoare, pentru că inima Sa, mai spune profetul Iezechiel "se trufi din pricina frumuseţii sale, şi ţi-ai lepădat înţelepciunea ta în schimbul frumuseţii tale! De aceea te-am aruncat pe pământ " stă scris în pasajul citat din Vechiul Testament. Aceste pasaje din Vechiul Testament - care par multora simple basme de adormit 181
copii -, reflectă aceleaşi evenimente descrise de Hutil, spiritul naturii de aer, care a binevoit să stea de vorbă cu Eugen în planul eteric. Alţi înţelepţi ai antichităţii, vechii esenieni, vorbeau în scrierile lor despre războiul perpetuu, pornit în timpuri imemoriale, între ceea ce ei denumeau Fiii Luminii şi Fiii întunericului. Exemplele pot continua, căci toate scrierile sapienţiale arhaice au reflectat aceste evenimente fundamentale ale cosmosului, iar cititorul atent poate descoperi exemplificări doar parcurgând vechile mituri ale antichităţii, la fel ca şi scrierile sacre ale creştinismului, dar privindu-le cu alţi ochi decât până acum. Şi poate că, aflând cele afirmate în lumea eterică de Entităţile diriguitoare ale cosmosului, cititorii se pot apleca cu o altă deschidere către scrierile sacre ale creştinismului, la fel cum, spre raportare, se pot apleca şi asupra scrierilor sacre apărute anterior creştinismului. Numai astfel cititorii îşi pot forma o idee clară, lipsită de prejudecăţi, cu privire la istoria cosmosului şi a omului ca specie cosmică. Această lucrare, prin însăşi esenţa ei, la fel ca şi lucrările care, sperăm, vor urma, nu doresc în nici un fel să se suprapună vechilor scrieri sapienţiale sau scrierilor sacre creştine, nici să ducă omul spre concepţii străine de esenţa creştinismului, iar autorii acestei cărţi nu doresc să devină "profeţi mincinoşi", ci doar să aducă mărturie despre anumite evenimente şi stări de fapt care pot fi percepute prin clarvedere în Lumea eterică. Iar dacă aceste evenimente sau stări de fapt concordă, cel puţin în linii mari, cu cele din vechile scrieri ale antichităţii sau cu cele din scrierile sacre ale creştinismului, înseamnă că, cele afirmate în această lucrare sunt adevărate. Adevărul are multe faţete şi poate fi spus în multe feluri. Adevărul poate fi spus şi folosind concepte teologice, dar poate fi spus într-un mod complet "desacralizat", adaptat epocii moderne şi modului de înţelegere specific omului actual. Autorii acestei cărţi nu sunt nici "aleşi", nici nu se consideră deasupra cuiva, nici "maeştri" spirituali, nici nu vor să întemeieze o sectă sau ceva asemănător, ci doar să fie transmiţătorii unor realităţi percepute într-o lume paralelă lumii fizice, lume pe care, datorită aplecării excesive spre cele materiale, oamenii, din păcate, au uitat-o. Fiind simpli transmiţatori, autorii acestei cărţi, vrând-nevrând, şi-au asumat şi rolul de "transformatori". Pentru a putea reda într-un limbaj comprehensibil cele aflate într-un alt palier al cosmosului, în lumea eterică, autorii acestei cărţi sunt obligaţi, prin forţa împrejurărilor, să "transforme" acele informaţii - şi, uneori, fraze sau cuvinte dintr-o limbă folosită acolo, limba akataka - într-un limbaj accesibil. Poate că nu întotdeuna autorii au reuşit să redea descrierile cele mai convenabile sau să traducă frazele şi cuvintele limbii respective într-un limbaj omenesc acceptabil, astfel încât cititorul să fie corect informat. Suntem convinşi că cititorii vor înţelege limitările noastre şi vor căuta să pătrundă mai mult spiritul celor afirmate şi mai puţin litera lor. Nutrind spearanţa că, în viitor, vor fi din ce în ce mai mulţi oameni care vor reuşi să perceapă prin clarvedere lumea eterică şi să verifice dacă ceea ce afirmăm în această lucrare este sau nu adevărat - iar acolo unde am greşit sau ne-am înşelat să ne îndrepte -, vom da din nou cuvântul lui Hutil, spiritul naturii de aer, care ne va povestii mai departe ceea ce ştie cu privire la istoria timpurilor trecute, După prima confruntare a Celor rupţi cu Cei drepţi în "ceruri", adică în palierele superioare ale cosmosului spiritual, a avut loc "căderea" omului eteric. "Cei rupţi" au calculat dinainte şi apoi au contribuit decisiv la căderea omului eteric, adică la "infestarea" omului care exista pe atunci numai în lumea eterică, cu elementele caracteristice pe care ei le-au adus în cosmos - pizma, trufia, invidia, răzbunarea, războiul -, provocând astfel al doilea dezechilibru major al cosmosului spiritual. De fapt, "Cei rupţi" - entităţile luciferice - n-au dorit decât ca, în cazul în care vor fi distruşi de forţele lui Mihail, Arhanghelul Puterii, să tragă după sine şi pe cei pe care-i considerau cauza distrugerii lor. 182
La un moment dat, s-a pus problema situaţiei omului în Cosmosul spiritual, aşa cum s-a pus şi problema entităţilor luciferice rebele. HAUTI, care este iubirea infinită, a luat decizia de a crea lumea materială, pământul material, pentru a da o şansă de îndreptare. HAUTI a creat trupul fizic uman, iar apoi i-a insuflat sufletul, sau mai corect spus "sufletul de viaţă", printr-un "sărut"... În final, HAUTI a legat omul eteric de trupul material prin intermediul sufletului de viaţă, iar primul om a fost numit Şantia, adică Adam. Episodul biblic cu tentaţia Evei, în care şarpele nu este altul decât Lucifer, este pe deplin ilustrativ. Dar, în momentul în care a corupt omul eteric, iar omul s-a încarnat în lumea materială, entităţile luciferice au căzut în propria lor capcană. Atunci când a fost creat omul material, entităţile luciferice au pierdut şi ultima lor posibilitate de a se reîntoarce la unitatea pierdută. Omul, sedus prin şarpete-Lucifer, a căzut în materie, pierzând starea eterică originară, dar în acest punct al evoluţiei cosmice, entităţile luciferice, la fel ca şi spiritele naturii decăzute - Lore - au trebuit să-l urmeze pe om în lumea materială, pe pământul fizic În acest fel, spune Hutil, "toată stricăciunea lui Şideral din ceruri a fost adusă pe pământ", pământul devenind astfel o zonă de carantină cosmică. Astfel, HAUTI a curăţat cerurile de elementele rebele, dar în acelaşi timp îi învaţă pe Dree şi pe Lore să suporte relele pe care le-au comis. HAUTI îi învaţă pe Dree şi pe Lore să înveţe lecţiile la care au rămas repetente: Iubirea şi suferinţa. La fiecare naştere a unui om, printr-un fenomen pe care-l denumim "conexiune aurică" sau "prindere aurică", entităţile luciferice sunt legate de oameni prin intermediul aurei umane. Fiecare om, de la începuturi şi până în ziua de astăzi, este prins auric pe timpul vieţii de o entitate luciferică, în funcţie de nivelul său evolutiv. De fapt, aura omului în ansamblu, cât şi fiecare strat auric în parte, reprezintă "trupul" unei entităţi luciferice sau unui spirit rebel al naturii, care evoluează o data cu omul, care simte - în funcţie de spectrul său perceptiv - ceea ce simte omul, urăşte împreuna cu omul, iubeşte împreună cu omul, suferă ceea ce suferă omul. La moarte, entităţile luciferice, la fel ca şi spiritele naturii rebele, se desprind de om, acesta continuându-şi traiectul lui de spirit liber în lumile de dincolo, în Terra aurica. Dar, şi acesta este un lucru extrem de important, în decursul existenţei încarnate, fiind prins de entităţile rebele, omul este "virusat" de caracteristicile pe care aceste entităţi le-au adus în lume şi, pentru a putea pătrunde în palierele superioare ale Terrei aurica, trebuie să se deviruseze. În cosmosul spiritual, adică în lumea astrală şi spirituală a Terrei aurica, nu există răul şi cei care-l manifestă, adică entităţile luciferice, nu pot pătrunde acolo. Acolo nu există pizma, trufia şi celelalte nenorociri pe care "cutia Pandorei" deschisă de Lucifer, le-a adus în lume. Iar această devirusare impusă omului imediat după moarte, înainte de a pătrunde în palierele astrale şi spirituale ale Terrei aurica (apărută în condiţiile în care entităţile rebele nu au acces acolo, cum nu au acces nici caracteristicile aduse de ele), devine absolut necesara. Cei care au făptuit acte în dezacord cu legile cosmice divine, sunt astfel obligaţi să parcurgă un stadiu de "devirusare" în anumite "clinici" - denumite "Vămi", "Purgatorii" etc - care sunt situate chiar la interfaţa lumii astrale, adică înainte de Porţile care fac posibilă pătrunderea în lumea de dincolo. La temelia cosmosului se află legea acumulării de moralitate, moralitate care este reflectată perfect în corpul duh, trupul omului în lumea astrală. Iar cei "pătaţi" sau "murdari", nu pot pătrunde în palierele lor proprii din lumea astrală decât în momentul în care trec prind-o cură de înlăturare a influenţelor luciferice din timpul vieţii. Când se sfârşeşte această perioadă, oamenii pot pătrunde pe palierul sau subpalierul Terrei aurica cu care vibrează în funcţie de ceea ce noi numim legea ordonării după culoarea specifică. Culoarea corpului duh devirusat de orice influenţă luciferică intră în rezonanţă cu 183
palierul corespondent al Terrei aurica şi poate pătrunde acolo. Şi ce este, în definitiv, culoarea corpului duh, dacă nu vectorul principal al energiei morale rezultat din actele vieţii terestre, care se poate "măsura" vibratoriu prin intermediul unei anumite culori, care este, se ştie, o stare vibratorie a energiei, cu o anumită lungime de undă şi frecvenţă ? Prin intermediul prinderilor aurice pe care sunt obligate să le suporte în timpul unei existenţe încarnate a unui om, spiritele luciferice nu învaţă altceva decât ceea ce ele însele au adus în cosmos: pizma, invidia, mânia, ura, libertatea haotică, răzbunarea, concurenţa acerbă, crima sau războiul. Ele au parte pe propria lor "piele" - e drept că, în primul rând, prin intermediul pielii omului - de "binefacerile" pe care le-au introdus în Terra aurica şi în cosmosul spiritual. Prin înseşi avatarurile lor aurice provocate de prinderile aurice cu oamenii, entităţile luciferice iau la cunoştinţă de ceea ce au realizat prin revolta împotriva lui HAUTI şi devin conştiente de acest fapt. Pe măsură ce oamenii recurg la Iubire, Iertare şi Rugăciune, entităţile luciferice înţeleg prin intermediul lor ceea ce au provocat în cosmos. Ajutat şi de Entităţile angelice, omul se înalţă încet, iar prin efortul lui susţinut, din încarnare în încarnare, ridică prin sine şi entităţile luciferice care, la începutul timpului, s-au opus planului lui HAUTI, plan care nu prevedea decât perfecţiunea şi beatitudinea veşnică, atât pentru om, cât şi pentru membrii Ierarhiilor angelice, pentru spiritele naturii şi pentru celelalte creaţii ale Sale. Hulil afirmă că Terra materica, lumea materială, care nu este decât o mici parte din Terra aurica, este alcătuită din miliarde şi miliarde de particule infinetizimale din spiritul lui Şideral, formate chiar în momentul "căderii" sale. La un moment dat, însuşi Şideral va trebui să se nască în lumea materială, pentru a cunoaşte ce este iubirea şi suferinţa. Vina omului a fost neascultarea poruncilor divine, dar pe om l-a salvai însuşi IŞŞ - IŞŞ este numele lui HAUTI, considerat "în sine", dincolo de aspectul manifestat al lumii -, care s-a manifestat în lumea materială sub numele IŞŞHONA sau SHONA, adică IISUS HRISTOS. IŞŞ se manifestă ca IŞŞONA, fără a înceta să fie HAUTI. IISUS HRISTOS sau SHONA este însuşi IŞŞ manifestat în trup uman în lumea materială, apoi în trup eteric în lumea eterică, iar actul său unic, produs la începutul erei creştine, este actul cosmic prin care întreaga umanitate poate fi mântuită fără nici o plată, prin intermediul Harului - emanaţia Sfântului Duh -, cel care construieşte la nivel uman plasele mesianice şi corpul haric. De asemenea, salvarea entităţilor luciferice şi a tuturor entităţilor rebele se face fără plată, prin intermediul omului, care prin prinderile aurice, le conduce, din încarnare în încarnare, pe Drumul de slavă, spre reunificarea întru HAUTI. Aici şi-a încheiat Hutil povestea, nu înainte de a spune textual următoarele : "Când omul creşte (în culoare) în corpul duh, cresc şi Cei căzuţi, în înţelepciunea iubirii neţărmuite care izvorăşte din HAUTI. Şi atunci se întâmpla ceva minunat", a mai spus Hutil. Omul care stă în faţa sa, Eugen, îl priveşte uimit: Ce anume se întâmplă ? Nu înţelegi ?, răspunde Hutil printr-o altă întrebare, mirat la rândul său de naivitatea omului: " Fiii rătăcitori se întorc acasă", spune el, foarte emoţionat, în timp ce întreaga lui făptură diafană pare cuprinsă de valurile iubirii. Hutil are ochii mari, făra iris şi par a fi făcuţi din lumină şi gura mică. Când este fericit, făptura lui mignionă, de copil, se ridică de la sol strălucind în zeci de culori, ca un evantai strălucitor. Părul drept, alb ca zăpada, îi alunecă diafan în jos, peste strălucirile multicolore, care-l îmbracă ca un veşmânt. Hutil apare şi dispare atât de repede, încât lasă în urma lui o dâră luminoasă, în culorile curcubeului, cu milioane de irizări, parfumată, urmată de un uşor zbârnâit. Când salută, îşi duce mâna la nas. Eugen nu se lasă şi, în momentul în care Hutil reapare, la fel de brusc precum 184
plecase, îl întreabă din nou "Şi când se vor termina aceste încurcături ?", întreabă el. Hutil zâmbeşte, la fel de liniştit ca la început, răspunzând în felul său caracteristic: "Când ultimul va înţelege". Eugen întreabă din nou: "Ce trebuie să înţeleagă ?" La întrebarea lui Eugen, fără a-şi ascunde adânca mirare că omul din faţa lui încă nu înţelege, Hutil răspunde: "Atunci, în zilele acelea, toate atributele născute de Şideral se vor topi în iubirea care va începe să emane din el. Atunci se va numi iarăşi Şideral şi va fi din nou Fiul luminos şi preaiubit, căci, iată, rătăcirea lui nu va mai fi" "Atunci, lumea materială, aşa cum o vezi tu, va trece cu trosnituri mari, căci nu îşi va mai avea rostul. Şi omul se va întoarce înapoi la momentul primei lui căderi, şi nimeni nu va mai dori să-l piardă. Am zis", spune Hutil, ridicându-şi mâinile spre "cerul" lumii eterice, ca şi cum l-ar fi luat drept martor. Apoi Eugen l-a întrebat pe Hutil în ce punct evolutiv se află astăzi umanitatea care trăieşte în Terra aurica. Răspunsul lui Hutil, la fel de enigmatic şi de poetic ca şi celelalte, rostit în limba akataka, în care se folosesc cuvinte vechi, pline de semnificaţie, cu o puternică încărcătură semantică, este ilustrativ şi trebui să dea de gândit tuturor celor care, în lumea materiala, caută răspunsuri. "Întunericul naşte Lumina, dar întunericul nu are lumină şi Lumina străluceşte în el, dar dincolo de primii zori, în el este pusă prima Iubire (în el a fost pusa Iubirea dintru începuturi)". "Omul nu era pe atunci, cum este acum, ci doar privea din somn, ocrotit de penele noastre. Iată că apariţia lui în Lumină a adus pizmă şi ură. Dar voi (oamenii) aţi depăşit acest moment şi (aţi început să) vă rugaţi pentru realipire la El (la Dumnezeu: HAUTI) şi prin voi o fac Lore şi Dree ( entităţile luciferice rebele şi spiritele rebele ale naturii). "Adică (voi, oamenii) sunteţi la început de sfârşit. Totuşi, sufletele voastre au devenit mai încăpăţânate decât ei toţi (la un loc) şi Inima voastră este mai neagră decât a lor". "Iată de ce ei nu mai au răbdare cu voi şi aduc zi şi noapte plângeri şi învinuiri contra voastră, riscând să işte un război contra omului dus din ceruri. Acum toţi vrem să fie ca la început". Cum adică ? întrebă Eugen nedumerit. Este evident că, şi Cei rupţi, şi entităţile umane tehnologizate, şi spiritele naturii rebele spun acelaşi lucru. "Înţelege, răspunse Hutil, la început era doar Iubirea, (dar) prin voi a apărut invidia şi ura şi tot prin voi a apărut rugăciunea de alipire care duce la topirea urii în iubire. Numai că totul a rămas aici şi nu se mai termină din pricina voastră ". Dar de ce din pricina noastră ?, întreabă din nou Eugen. Atunci Hutil l-a privit mai bine pe Eugen, probabil nefiind convins după cum spune cu umor Eugen, dacă are în faţă un om mândru şi încăpăţânat ori un prost incurabil. "Pentru că nu vă rugaţi", a fost răspunsul promt al lui Hutil, înainte de a se alipi unui grup de Entităţi angelice care stăteau puţin mai departe. Când Hutil s-a alăturat acelor Entităţi angelice, acestea au întors capul şi l-au privit pe omul aflat în lumea lor, Lumea care "coboară", ceea ce noi numim Lumea eterică sau Terra aeterica, şi atunci, spune Eugen, "am văzut pentru prima oară o imensă tristeţe strălucind în ochii lor". Acele Fiinţe angelice erau fiinţe de lumină pură, născute din iubire - erau Copiii puri ai Luminii - care nu-l (mai) pot înţelege pe fratele lor mai mic, omul. Iar privirile lor au continuat să-l tortureze pe Eugen şi în viaţa materială, mai ales atunci când vede cerşetorii (chiar şi pe cei de "profesie") cerşind alături de magazinele feeric luminate, pline cu de toate. Ochii cerşetorilor care privesc galantarele pline de mâncăruri sau ochii copiiitor care-şi doresc dulciuri sau jucării, iar părinţii lor încearcă să le explice că nu au bani îndeajuns, au aceleaşi luciri şi expresii ca cele ale Entităţilor angelice - fie rămase fidele lui HAUTI, fie "rebele" - care ne privesc de dincolo de planurile cuantice şi de dincolo de lumea materială. La începuturi, cosmosul era doar IUBIRE. Ulterior, prin "căderea" lui Şideral a 185
apărut ura, ca element care nu figura în "programul" iniţial al creaţiei lumilor. Prin intervenţia lui Şideral, s-a produs căderea omului şi încarnarea în lumea materială. Apoi a apărut moartea, ca fenomen fizic. Dar pentru a preîntâmpina o stare de fapt care continuă să agraveze continuu statutul ontologic al tuturor fiinţelor de pe cuprinsul cosmosului, a apărut rugăciunea, care nu înseamnă altceva decât reîntoarcerea şi reconectarea la Iubirea dintru începuturi. Iar IUBIREA este HAUTI-DUMNEZEU, ÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL A TOT ŞI A TOATE...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.