IISUS HRISTOS, LUMINA LUMII 1.Shona : Iisus Hristos Cosmos creştin
Deşi, de-a lungul existenţei sale până în acel moment, Eugen nu prea mergea la Biserică, nu era religios în sensul curent al acestui cuvânt - chiar respingea concepţiile pe care le auzise fragmentar de la preoţi -, de la un moment dat i-a devenit evident faptul că în Terra aurica lucrurile se petrec într-un mod asemănător cu cel revelat de scrierile sacre creştine. Eugen a înţeles şi faptul că vechile scrieri ale creştinismului au înregistrat fidel principalele caracteristici ale cosmosului spiritual, atât ale nivelului ortoexistenţial, cât şi ale nivelului material. Astfel, se poate spune că, aşa cum se înfăţişează celei de a doua vederi, cosmosul spiritual are caracteristici ontologice creştine. Scrierile sacre ale creştinismului sunt, înainte de toate, scrieri revelate prin intermediul Duhului Sfânt, iar acest lucru nu trebuie interpretat numai ca o banală figură de stil. Dacă scrierile sacre creştine sunt scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt, este clar că nu pot fi citite decât tot sub inspiraţia Duhului Sfânt. Astfel, numai cei ce se pot afla, la un anumit moment al existenţei lor, sub 142
inspiraţia Duhului Sfânt, pot cunoaşte sensul ascuns al vechilor cărţi sacre ale creştinismului. La început, un om inspirat poate avea norocul să cunoască semnificaţia unui verset sau a unui pasaj, apoi a altui pasaj, iar dacă persistă în efortul său, poate afla adânca semnificaţie a unui capitol şi poate înţelege resorturile intime ale evenimentelor descrise în cărţile sacre. Istoria tainică a umanităţii, Întruparea Fiului lui Dumnezeu în lumea materială şi, mai ales, destinul Său după evenimentele tulburătoare de pe Golgota - Crucificarea, Moartea, Învierea, Înălţarea la cer şi deschiderea Împărăţiei cerurilor sunt evenimente cruciale ale Terrei aurica, asupra cărora nu te poţi apleca fără deschiderea şi respectul necesar. Orice analiză intelectualistă, reducţionistă, scientistă, paleoastronautică sau de orice alt fel este din start sortită eşecului. Cei ce încearcă să interpreteze pasaje ale cărţilor sacre creştine - iar acest fapt poate fi extins şi la celelalte scrieri sacre ale umanităţii, apărute din antichitate până în ziua de astăzi - fără o pregătire prealabilă, care presupune înainte de toate acordarea rezonantică şi vibratorie cu energiile înalte ale Duhului Sfânt, comit o imprudenţă. Lucrul acesta se poate observa trecând chiar şi superficial în revistă elucubraţiile cu temă de interpretare scientistă "serioasă" apărute în ultima perioadă de timp, care nu fac altceva decât să siluească vechile texte ale cărţilor sacre pentru a le forţa să intre în tipare care nu li se potrivesc. A devenit, se pare, un obicei, ca un autor să-şi "probeze" sau să-şi argumenteze propriile sale idei şi teorii prin versete, pasaje, evenimente din cărţile sacre ale creştinismului. Astfel, descoperi în literatura apărută în ultimul timp, pasaje preluate din Noul sau Vechiul Testament, la fel ca şi din celelalte scrieri sacre ale umanităţii, plusate acolo unde nu le este locul, pentru a argumenta ideile sau teoriile sfertosavante ale autorilor. Continuând în acest fel, ideile creştine sau ale altor religii nu vor mai avea nici un fel de temei sacru, iar oamenii vor capăta tendinţa de a le considera drept telenovele. De fapt, moda telenovelelor a proliferat nu numai în cazul subiectelor considerate uşoare, ci şi în cazul subiectelor mai serioase. Astfel, cărţile de popularizare ştiinţifică, religioasă sau culturală sunt prezentate tot ca un fel de telenovele. În această carte, evităm să facem raportări la orice text sacru creştin, mărginindune numai la redarea, cât mai coerent posibil şi, desigur, în limitele capacităţii noastre de înţelegere, a ceea ce se poate observa prin intermediul celei de-a doua vederi, în lumea eterică, a lui Eugen. Repetarea mecanică, fără a fi urmată de o înţelegere profundă, a unor idei sau teorii dogmatice din cărţile sacre, a creat în epoca modernă respingerea sacrului şi uitarea adevăratei esenţe a sufletului omenesc, cât şi a lumii în ansamblul ei. Faptul că cele afirmate de Biserica creştină coincid cu ceea ce se vede prin clarvedere poate risipi neîncrederea, existentă în ziua de astăzi, în preoţi şi în Biserică în general. Dar, se mai poate constata şi faptul că, din păcate, nevăzând ceea ce se petrece în planul eteric, preoţii au tendinţa de a repeta mecanic actele sacramentale şi rituale, fără implicarea necesară. Cu toate acestea, toate actele săvârşită în lăcaşurile de cult au corespondent în planul eteric şi, mai ales, au efect. Cercetând prin clarvedere ceea ce se petrece în bisericile creştine la marile sărbători religioase, Eugen a fost uimit să constate că adevărurile religiei creştine nu sunt simple vorbe în vânt, ci adevăruri esenţiale. Dar, de departe, cel mat tulburător aspect este faptul că, în lumea eterică, poate fi observat însuşi Iisus Hristos, numit ŞHONA în limba akataka. Într-un anumit moment al turului de informare i s-a vorbit lui Eugen despre ŞHONA, dar nu ştia încă cine este. Ulterior, Eugen l-a văzut personal pe ŞHONA în lumea eterică şi a aflat că este vorba desve Iisus Hristos, care, de două mii de ani, continuă să se manifeste în acest plan al Terrei aurica. În lumea eterică, Iisus Hristos este însoţit de un mare şi srălucitor alai de oameni. Aceşti oameni - spunea Îngerul Gabriel - "nu-şi vor mai pierde niciodată sufletul şi 143
trupul". Observând amănunţit ceea ce se petrece în lumea eterică, lucrul cel mai important pe care Eugen a înţeles că este necesar să fie transmis oamenilor este acela că Iisus Hristos există, că este vizibil în Lumea eterică în corpul său de slavă şi, mai ales, faptul, de o extraordinară importanţă, că Iisus Hristos este Conducătorul Suprem al tuturor sufletelor omeneşti din Terra aurica, atât decorporate, cât şi încorporate în trup de carne. Mai mult decât atât, Eugen a remarcat faptul că Iisus Hristos apare în lumea eterică, alături de fiecare om care se roagă. Remarcând acest eveniment extrem de important, capital pentru om, Eugen a ajuns la concluzia că nimeni nu este lăsat singur pe pământ, singur omul este cel care se îndepărtează de adevărata Cale, iar rezultatul este suferinţa. O altă idee importantă, pe care Eugen a aflat-o vizitând Lumea eterică, este aceea că Iisus Hristos, la fel ca şi Entităţile angelice din Ierarhia Fiilor luminii, despre care oamenii îşi imaginează că s-ar afla undeva departe, poate dincolo de nori sau de stele, sunt foarte aproape de noi, pe tot parcursul existenţei noastre. Atât Iisus Hristos, cât şi Entităţile diriguitoare cosmice din Ierarhia Fiilor Luminii sunt chiar lângă noi, lângă fiecare om în parte, iar rugăciunile noastre ajung cu multă uşurinţă până la el. Mai mult decât atât, toate entităţile ce formează Ierarhia Fiilor Luminii doresc să-i ajute pe oameni şi să le îndeplineacă rugăciunile. În momentul în care un om se roagă, entităţi din Ierarhia Fiilor Luminii sunt efectiv prezente lângă om, pentru a-i asculta ruga. Omul, din picate, s-a rupt de Dumnezeu, de Iisus Hristos, de Fiii Luminii şi de Ierarhie, tratând toate aceste probleme ca pe un basm, care însă nu mai poate sta în picioare în "era tehnologiei de vârf". Mai mult decât atât, unii dintre semenii noşti, făcând conştient sau inconştient, jocul taberelor adverse, consideră că Iisus Hristos este un extraterestru, care s-a ridicat la cer cu ajutorul unei nave extraterestre, sau că entităţi ale Ierarhiei Fiilor Luminii sunt, de asemenea, extratereştri care se deplasează cu aparate de zbor individuale. Culmea ironiei, ceea ce pare să corespundă cu triumful celorlalte tabere, unii consideră că însuşi Dumnezeu este un extraterestru cu cască de cosmonaut, aflat întro navă intergalactică undeva în apropierea stelei Sirius sau a nebuloasei Andromeda, care învârte butoane şi manete în faţa unui imens ecran de televizor, prin care vede tot ce mişcă în propriul său cosmos. Experienţele din Terra aurica l-au determinat pe Eugen să înţeleagă faptul foarte simplu, că credinţa în sens creştin, urmată de rugăciune, este singura forţa din cosmos care-l menţine pe om în viaţă şi-l apropie pe om de Dumnezeu, de Iisus Hristos şi de Ierarhia Fiilor Luminii. Rugăciunea, este singurul mijloc prin care, datorită efectelor aurice importante pe care le produce, omul este alături şi vibrează energetic în rezonanţă cu Iisus Hristos şi cu structurile diriguitoare cosmice. De asemenea, experienţele concrete trăite în Terra aurica, pe diferitele paliere ortoexistenţiale ale cosmosului spiritual, mai ales în Lumea eterică, l-au determinat pe Eugen să înţeleagă faptul extrem de simplu, pe care, noi, oamenii prinşi în vârtejul evenimentelor cotidiene l-am cam uitat sau poate ne facem că l-am uitat : că omul fără Dumnezeu nu poate face nimic, nu poate evolua, nu poate crea, nu poate înţelege, într-un cuvânt nu poate avea decât o existenţă larvară. Fără Dumnezeu şi fără Iisus Hristos, omul este nimic. Observând ceea ce se petrece prin clarvedere, pentru Eugen a devenit evident faptul că, atunci când omul merge la biserică sau se roagă ia Iisus Hristos, instantaneu, Iisus Hristos este lângă om pentru a-i asculta doleanţele, iar Ierarhia Fiilor luminii se bucură că omul, în sfârşit, îşi aminteşte de ei şi le cere ajutorul. Datoria cosmicspirituală a Fiilor Luminii este de a-l ajuta pe om, dar datorită faptului că omul nu le 144
mai cere ajutorul, ei sunt obligaţi să aştepte. În momentul în care omul nu mai cere ajutorul lui Iisus Hristos sau Fiilor Luminii, el cade în mrejele celorlalte entităţi din taberele adeverse. Nici Iisus Hristos, nici Fiii Luminii nu-l pot ajuta pe om dacă acesta nu le cere, în mod explicit, verbal, cu voce tare, ajutorul. Omul, la fel ca şi toate entităţile din cosmos, posedă liberul arbitru. Şi entităţile luciferice au avut liberul arbitru, căci dacă nu l-ar fi avut, n-ar fi avut posibilitatea să cadă. Nici o entitate din cosmos nu poate anula altei persoane liberul arbitru. Liberul arbitru este darul conferit de însuşi Dumnezeu tuturor creaturilor din Cosmosul Său şi nimeni nu are dreptul de a încălca sau anula acest dar. Omul este singurul care, prin acţiunile sau gândurile sale, se situează de o parte sau alta a baricadei. Prin acţiunile care au la bază iubirea, omul se situează în tabăra lui Iisus Hristos şi a Fiilor Luminii, iar prin acţiunile care au la bază egoismul, mândria, orgoliul, dorinţa de posesiune, omul se situează de cealaltă tabără şi vibrează sincron cu ea. Nici una dintre Entităţile angelice nu poate împiedica un om să-şi exercite liberul său arbitru, dar consecinţele actelor şi gândurilor umane sunt grele şi cu repercursiuni grave în viitor. Dar, în orice moment al existenţei sale, omul poate schimba tabăra, poate fi primit înapoi şi sprijinit în demersurile sale. Această revenire la "patria mamă" nu se poate face însă decât prin exercitarea liberului arbitru de către fiecare om.
Deşi, de-a lungul existenţei sale până în acel moment, Eugen nu prea mergea la Biserică, nu era religios în sensul curent al acestui cuvânt - chiar respingea concepţiile pe care le auzise fragmentar de la preoţi -, de la un moment dat i-a devenit evident faptul că în Terra aurica lucrurile se petrec într-un mod asemănător cu cel revelat de scrierile sacre creştine. Eugen a înţeles şi faptul că vechile scrieri ale creştinismului au înregistrat fidel principalele caracteristici ale cosmosului spiritual, atât ale nivelului ortoexistenţial, cât şi ale nivelului material. Astfel, se poate spune că, aşa cum se înfăţişează celei de a doua vederi, cosmosul spiritual are caracteristici ontologice creştine. Scrierile sacre ale creştinismului sunt, înainte de toate, scrieri revelate prin intermediul Duhului Sfânt, iar acest lucru nu trebuie interpretat numai ca o banală figură de stil. Dacă scrierile sacre creştine sunt scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt, este clar că nu pot fi citite decât tot sub inspiraţia Duhului Sfânt. Astfel, numai cei ce se pot afla, la un anumit moment al existenţei lor, sub 142
inspiraţia Duhului Sfânt, pot cunoaşte sensul ascuns al vechilor cărţi sacre ale creştinismului. La început, un om inspirat poate avea norocul să cunoască semnificaţia unui verset sau a unui pasaj, apoi a altui pasaj, iar dacă persistă în efortul său, poate afla adânca semnificaţie a unui capitol şi poate înţelege resorturile intime ale evenimentelor descrise în cărţile sacre. Istoria tainică a umanităţii, Întruparea Fiului lui Dumnezeu în lumea materială şi, mai ales, destinul Său după evenimentele tulburătoare de pe Golgota - Crucificarea, Moartea, Învierea, Înălţarea la cer şi deschiderea Împărăţiei cerurilor sunt evenimente cruciale ale Terrei aurica, asupra cărora nu te poţi apleca fără deschiderea şi respectul necesar. Orice analiză intelectualistă, reducţionistă, scientistă, paleoastronautică sau de orice alt fel este din start sortită eşecului. Cei ce încearcă să interpreteze pasaje ale cărţilor sacre creştine - iar acest fapt poate fi extins şi la celelalte scrieri sacre ale umanităţii, apărute din antichitate până în ziua de astăzi - fără o pregătire prealabilă, care presupune înainte de toate acordarea rezonantică şi vibratorie cu energiile înalte ale Duhului Sfânt, comit o imprudenţă. Lucrul acesta se poate observa trecând chiar şi superficial în revistă elucubraţiile cu temă de interpretare scientistă "serioasă" apărute în ultima perioadă de timp, care nu fac altceva decât să siluească vechile texte ale cărţilor sacre pentru a le forţa să intre în tipare care nu li se potrivesc. A devenit, se pare, un obicei, ca un autor să-şi "probeze" sau să-şi argumenteze propriile sale idei şi teorii prin versete, pasaje, evenimente din cărţile sacre ale creştinismului. Astfel, descoperi în literatura apărută în ultimul timp, pasaje preluate din Noul sau Vechiul Testament, la fel ca şi din celelalte scrieri sacre ale umanităţii, plusate acolo unde nu le este locul, pentru a argumenta ideile sau teoriile sfertosavante ale autorilor. Continuând în acest fel, ideile creştine sau ale altor religii nu vor mai avea nici un fel de temei sacru, iar oamenii vor capăta tendinţa de a le considera drept telenovele. De fapt, moda telenovelelor a proliferat nu numai în cazul subiectelor considerate uşoare, ci şi în cazul subiectelor mai serioase. Astfel, cărţile de popularizare ştiinţifică, religioasă sau culturală sunt prezentate tot ca un fel de telenovele. În această carte, evităm să facem raportări la orice text sacru creştin, mărginindune numai la redarea, cât mai coerent posibil şi, desigur, în limitele capacităţii noastre de înţelegere, a ceea ce se poate observa prin intermediul celei de-a doua vederi, în lumea eterică, a lui Eugen. Repetarea mecanică, fără a fi urmată de o înţelegere profundă, a unor idei sau teorii dogmatice din cărţile sacre, a creat în epoca modernă respingerea sacrului şi uitarea adevăratei esenţe a sufletului omenesc, cât şi a lumii în ansamblul ei. Faptul că cele afirmate de Biserica creştină coincid cu ceea ce se vede prin clarvedere poate risipi neîncrederea, existentă în ziua de astăzi, în preoţi şi în Biserică în general. Dar, se mai poate constata şi faptul că, din păcate, nevăzând ceea ce se petrece în planul eteric, preoţii au tendinţa de a repeta mecanic actele sacramentale şi rituale, fără implicarea necesară. Cu toate acestea, toate actele săvârşită în lăcaşurile de cult au corespondent în planul eteric şi, mai ales, au efect. Cercetând prin clarvedere ceea ce se petrece în bisericile creştine la marile sărbători religioase, Eugen a fost uimit să constate că adevărurile religiei creştine nu sunt simple vorbe în vânt, ci adevăruri esenţiale. Dar, de departe, cel mat tulburător aspect este faptul că, în lumea eterică, poate fi observat însuşi Iisus Hristos, numit ŞHONA în limba akataka. Într-un anumit moment al turului de informare i s-a vorbit lui Eugen despre ŞHONA, dar nu ştia încă cine este. Ulterior, Eugen l-a văzut personal pe ŞHONA în lumea eterică şi a aflat că este vorba desve Iisus Hristos, care, de două mii de ani, continuă să se manifeste în acest plan al Terrei aurica. În lumea eterică, Iisus Hristos este însoţit de un mare şi srălucitor alai de oameni. Aceşti oameni - spunea Îngerul Gabriel - "nu-şi vor mai pierde niciodată sufletul şi 143
trupul". Observând amănunţit ceea ce se petrece în lumea eterică, lucrul cel mai important pe care Eugen a înţeles că este necesar să fie transmis oamenilor este acela că Iisus Hristos există, că este vizibil în Lumea eterică în corpul său de slavă şi, mai ales, faptul, de o extraordinară importanţă, că Iisus Hristos este Conducătorul Suprem al tuturor sufletelor omeneşti din Terra aurica, atât decorporate, cât şi încorporate în trup de carne. Mai mult decât atât, Eugen a remarcat faptul că Iisus Hristos apare în lumea eterică, alături de fiecare om care se roagă. Remarcând acest eveniment extrem de important, capital pentru om, Eugen a ajuns la concluzia că nimeni nu este lăsat singur pe pământ, singur omul este cel care se îndepărtează de adevărata Cale, iar rezultatul este suferinţa. O altă idee importantă, pe care Eugen a aflat-o vizitând Lumea eterică, este aceea că Iisus Hristos, la fel ca şi Entităţile angelice din Ierarhia Fiilor luminii, despre care oamenii îşi imaginează că s-ar afla undeva departe, poate dincolo de nori sau de stele, sunt foarte aproape de noi, pe tot parcursul existenţei noastre. Atât Iisus Hristos, cât şi Entităţile diriguitoare cosmice din Ierarhia Fiilor Luminii sunt chiar lângă noi, lângă fiecare om în parte, iar rugăciunile noastre ajung cu multă uşurinţă până la el. Mai mult decât atât, toate entităţile ce formează Ierarhia Fiilor Luminii doresc să-i ajute pe oameni şi să le îndeplineacă rugăciunile. În momentul în care un om se roagă, entităţi din Ierarhia Fiilor Luminii sunt efectiv prezente lângă om, pentru a-i asculta ruga. Omul, din picate, s-a rupt de Dumnezeu, de Iisus Hristos, de Fiii Luminii şi de Ierarhie, tratând toate aceste probleme ca pe un basm, care însă nu mai poate sta în picioare în "era tehnologiei de vârf". Mai mult decât atât, unii dintre semenii noşti, făcând conştient sau inconştient, jocul taberelor adverse, consideră că Iisus Hristos este un extraterestru, care s-a ridicat la cer cu ajutorul unei nave extraterestre, sau că entităţi ale Ierarhiei Fiilor Luminii sunt, de asemenea, extratereştri care se deplasează cu aparate de zbor individuale. Culmea ironiei, ceea ce pare să corespundă cu triumful celorlalte tabere, unii consideră că însuşi Dumnezeu este un extraterestru cu cască de cosmonaut, aflat întro navă intergalactică undeva în apropierea stelei Sirius sau a nebuloasei Andromeda, care învârte butoane şi manete în faţa unui imens ecran de televizor, prin care vede tot ce mişcă în propriul său cosmos. Experienţele din Terra aurica l-au determinat pe Eugen să înţeleagă faptul foarte simplu, că credinţa în sens creştin, urmată de rugăciune, este singura forţa din cosmos care-l menţine pe om în viaţă şi-l apropie pe om de Dumnezeu, de Iisus Hristos şi de Ierarhia Fiilor Luminii. Rugăciunea, este singurul mijloc prin care, datorită efectelor aurice importante pe care le produce, omul este alături şi vibrează energetic în rezonanţă cu Iisus Hristos şi cu structurile diriguitoare cosmice. De asemenea, experienţele concrete trăite în Terra aurica, pe diferitele paliere ortoexistenţiale ale cosmosului spiritual, mai ales în Lumea eterică, l-au determinat pe Eugen să înţeleagă faptul extrem de simplu, pe care, noi, oamenii prinşi în vârtejul evenimentelor cotidiene l-am cam uitat sau poate ne facem că l-am uitat : că omul fără Dumnezeu nu poate face nimic, nu poate evolua, nu poate crea, nu poate înţelege, într-un cuvânt nu poate avea decât o existenţă larvară. Fără Dumnezeu şi fără Iisus Hristos, omul este nimic. Observând ceea ce se petrece prin clarvedere, pentru Eugen a devenit evident faptul că, atunci când omul merge la biserică sau se roagă ia Iisus Hristos, instantaneu, Iisus Hristos este lângă om pentru a-i asculta doleanţele, iar Ierarhia Fiilor luminii se bucură că omul, în sfârşit, îşi aminteşte de ei şi le cere ajutorul. Datoria cosmicspirituală a Fiilor Luminii este de a-l ajuta pe om, dar datorită faptului că omul nu le 144
mai cere ajutorul, ei sunt obligaţi să aştepte. În momentul în care omul nu mai cere ajutorul lui Iisus Hristos sau Fiilor Luminii, el cade în mrejele celorlalte entităţi din taberele adeverse. Nici Iisus Hristos, nici Fiii Luminii nu-l pot ajuta pe om dacă acesta nu le cere, în mod explicit, verbal, cu voce tare, ajutorul. Omul, la fel ca şi toate entităţile din cosmos, posedă liberul arbitru. Şi entităţile luciferice au avut liberul arbitru, căci dacă nu l-ar fi avut, n-ar fi avut posibilitatea să cadă. Nici o entitate din cosmos nu poate anula altei persoane liberul arbitru. Liberul arbitru este darul conferit de însuşi Dumnezeu tuturor creaturilor din Cosmosul Său şi nimeni nu are dreptul de a încălca sau anula acest dar. Omul este singurul care, prin acţiunile sau gândurile sale, se situează de o parte sau alta a baricadei. Prin acţiunile care au la bază iubirea, omul se situează în tabăra lui Iisus Hristos şi a Fiilor Luminii, iar prin acţiunile care au la bază egoismul, mândria, orgoliul, dorinţa de posesiune, omul se situează de cealaltă tabără şi vibrează sincron cu ea. Nici una dintre Entităţile angelice nu poate împiedica un om să-şi exercite liberul său arbitru, dar consecinţele actelor şi gândurilor umane sunt grele şi cu repercursiuni grave în viitor. Dar, în orice moment al existenţei sale, omul poate schimba tabăra, poate fi primit înapoi şi sprijinit în demersurile sale. Această revenire la "patria mamă" nu se poate face însă decât prin exercitarea liberului arbitru de către fiecare om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.