miercuri, 15 august 2018

ISTORIA BOLILOR FIINTELOR UMANE


Această carte se înscrie în ciclul de cărţi intitulat “Omul şi arta de a lumina”.  Citind aceste cărţi ne putem iniţia în istoria, alcătuirea energetică şi principiul de funcţionare a fiecărei structuri energetice care alcătuieşte omul aflat în lumea materială. În această carte ne vom ocupa cu precădere de manifestările care generează boli la nivel de spirit, duh, suflet, trup şi aură ale fiinţei umane. Informaţiile din acest ciclu de cărţi sunt rodul observării atente a fiinţelor umane care intră, se manifestă, apoi pleacă din lumea materială. Aceste informaţii au fost verificate şi ordonate în decursul a 16 ani de zile, după care au fost concretizate în cărţi. Acestea oferă cititorului o largă viziune asupra a ce este de fapt omul, dar mai ales de ce se îmbolnăveşte şi moare. Aceste cărţi iniţiatice sunt rodul clarvederii directe a fiinţei umane prin spirit, duh, suflet şi trup, aflată în stare de veghe. În această carte vom face referiri la bolile fiinţei umane şi mai mult decât atât, la bolile fiinţei umane care se manifestă printr-o multitudine de trupuri energetice amintite anterior: spirit, duh, suflet, trup şi aură. 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.