miercuri, 15 august 2018

Caderea duhurilor



Momentul căderii duhurilor nu poate fi aproximat în timpul nostru liniar. Cert este că toate duhurile care nu au mai respectat regulile stadiilor de îndumnezeire, au fost atât din tabăra îngerilor, din spiritele naturii ca şi a oamenilor. Toate aceste duhuri căzute de la regulile îndumnezeirii erau şi din primul stadiu(copii) şi din al doilea stadiu(maturi) ca şi din al treilea stadiu(dumnezei). Atunci când nu au mai respectat regulile stadiilor îndumnezeirii, unii copii s-au împotrivit părinţilor prin gânduri, cuvinte şi purtări neluminoase. Aceleaşi împotriviri le-au avut între ei ca şi faţă de duhul aşezat peste ei ca dumnezeu. Unii părinţi nu au mai respectat regulile stadiului în care se aflau şi s-au manifestat (faţă de copii, între ei, ca şi faţă de duhul aşezat peste ei ca dumnezeu) prin gânduri, cuvinte şi purtări care nu conţineau lumină. Unele duhuri aflate în cel de-al treilea stadiu al îndumnezeirii şi care fuseseră aşezate ca dumnezei peste duhurile aflate în primul şi în al doilea stadiu de îndumnezeire, nu au mai respectat nici ei regula stadiului de îndumnezeire în care se aflau. Astfel au început să se manifeste între ei şi faţă de părinţii şi copii lor, prin gânduri, cuvinte şi purtări care nu conţineau lumină. Ei nu s-au mai dus în Adunarea lui Dumnezeu ca să afle cum să soluţioneze problemele cu care se confruntau şi să se vindece. Motivele pentru care au „căzut” de la regulile îndumnezeirii duhurilor, nu aveau lumină în ele, deci nu erau adevărate. În acest fel duhurile care se exprimau prin gânduri, cuvinte şi purtări care nu conţineau lumină, au început să se descompună și să se retragă treptat din alcătuirea propriului trup duh care începea să arate din ce în ce mai incomplet, mai hidos. Din primul stadiu al îndumnezeirii au căzut de la reguli doar o mică parte din numărul total de duhuri. Tot la acelaşi nivel s-au petrecut lucrurile în stadiul al doilea şi în stadiul al treilea de îndumnezeire. Şi de acolo au căzut de la regulile îndumnezeirii doar un număr mic de duhuri, faţă de numărul total al duhurilor din fiecare stadiu. Numărul total al duhurilor căzute din reguli, duhuri de spirite ale naturii, îngeri şi oameni este de miliarde de miliarde. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.