Spiritul si corpul duh

Primul ansamblu al fiinţei omeneşti este aşadar cel format din spirit şi din corpul duh. Deşi, fiecare dintre cele două elemente componente se află pe propriul său nivel cuantic, ele formează o unitate indivizibilă atâta timp cât omul se află în Terra aurica.   Elementul central al fiinţei omeneşti este spiritul. După cum am afirmat în lucrările anterioare, spiritul, care este de formă sferică, are dimensiunea unei mingi de ping pong, fiind situat în regiunea pieptului, între chakrele manipura şi anahata. Privit de aproape prin clarvedere de către Eugen, spiritul se dezvăluie a fi un ansamblu format din două elemente componente: o steluţă strălucitoare de dimensiunea unei seminţe de fruct şi un modul sferic, ce o învăluie. Steluţă strălucitoare este sămânţa primordială a spiritului. Ea este învelită într-un modul sferic, nu mai mare decât o minge de ping pong. Astfel, ceea ce numim spirit este chiar ansamblul format din aceste două elemente: sămânţa primordială şi modulul sferic ce o înveleşte. Ansamblul spiritului este situat în centrul fiinţei umane, în regiunea pieptului. Spiritul este întreţesut, întrucâtva, în planul cuantic primordial. La omul încarnat, planul cuantic primordial arată ca un cilindru de lumină. Prin clarvedere, Eugen poate remarca o ţesătura de lumină, foarte fină, a planului cuantic, pe care, precum o figură geometrică pe un covor, este ţesut spiritul propriu-zis. Cu toate acestea, spiritul nu este inclus în planul cuantic primordial, ci îl transcende. Spiritul este situat dincolo de dincolo, în afara manifestării. Deşi spiritul - ca esenţă divină, format din sămânţă şi din modulul sferic - transcende orice plan cuantic, el se poate manifesta plenar la nivelul planului cuantic primordial; astfel, se poate vorbi despre un paradox insondabil cu privire la natura spiritului. Privit prin clarvedere de către Eugen, ansamblul spiritului se prezintă ca un model dinamic. Dacă, în ceea ce priveşte lucrurile materiale, ne-am obişnuit să percepem lumea într-un mod static, în care fiecare obiect se revelează drept ceea ce este fără să-şi modifice dimensiunile, în cazul spiritului percepţia este diferită. Chiar în momentul în care este observat prin clarvedere de la aproximativ 30 de centimetri, în interiorul planului cuantic primordial, în mijlocul unor formaţiuni energetice ce par noroase, apare la un moment dat un mic punct strălucitor: aceasta este sămânţa primordială a spiritului. Punctul strălucitor se măreşte treptat, până ajunge să lumineze tot planul cuantic primordial. La un om încarnat, planul cuantic primordial nu are dimensiuni prea mari: el poate fi cuprins în palme. Este un mare mister modul în care, deşi este privit prin clarvedere de la aproximativ 30 de centimetri, sămânţa primordială a spiritului pare să se afle la depărtare de miliarde de ani lumină. Este uimitor şi modul în care, chiar în momentul în care este privită prin clarvedere de către Eugen, sămânţa primordială a spiritului pare a străbate miliardele de ani lumină pentru a veni în planul cuantic primordial cu o viteză ameţitoare. Practic, doar în câteva secunde, din depărtări imense, sămânţa primordială a spiritului vine cu viteză ameţitoare, pentru a se manifesta în planul cuantic primordial. Atunci când pătrunde în planul cuantic primordial, sămânţa primordială a spiritului nu are niciun fel de caracteristici: nu are culoare, nu are sunet, nu are miros. Ea seamănă ca un negativ fotografic (noi numim această caracteristică culoare, dar pentru un clarvăzător nu este propriu-zis o culoare, ci o stare a energiei pe care, prin convenţia limbajului omenesc, o desemnăm ca fiind "culoare"). Când îşi face apariţia în planul cuantic primordial, steluţa se delimitează ca formă şi culoare, printr-o luminozitate argintie. Luminozitatea nu provine totuşi de la sămânţa primordială a spiritului, în sensul că nu este emanaţia sa, ci de la contactul cu "atmosfera" planului cuantic primordial. Sămânţa primordială a spiritului interacţionează prin scurt-circuite energetice cu mediul, definindu-şi astfel culoarea şi forma. În momentul în care dobândeşte forma, sămânţa primordială a spiritului se învăluie în modulul sferic, care este o carcasă energetică compactă, iar de acum înainte putem vorbi despre spiritul propriu-zis, de dimensiunea unei mingi de ping-pong. Aproape instantaneu sau, oricum, la scurt timp după ce capătă formă, spiritul capătă şi un sunet specific. Sunetul său este asemănător cu cel emis de mii şi mii de tunete ce se succed aritmic. Starea sămânţei primordiale a spiritului dinaintea dezvăluirii formei şi a sunetului la contactul cu planul cuantic primordial poate fi considerată o stare de nemanifestare sau de latenţă. La câteva momente după ce pătrunde în planul cuantic primordial, starea de potenţialitate se activează. În momentul în care se manifestă plenar, sămânţa primordială a spiritului care, anterior, era asemănătoare unui negativ fotografic, se învăluie cu o energie proprie - formând modulul sferic. Imediat după ce pătrunde în planul cuantic primordial, în interiorul sămânţei primordiale a spiritului se produc anumite fenomene. În momentul ocupării planului cuantic, sămânţa primordială devine argintie. Şi învelişul luminos - modulul sferic - împrumută culoarea argintie, foarte blândă, a steluţei. Modulul devine rapid strălucitor, dar şi foarte greu. De fapt, spiritul este singurul element al fiinţei umane care are luminozitate proprie. El emite lumina. 
Celelalte elemente componente ale aurei - inclusiv 
corpul duh - împrumută lumina de la spirit. De-a lungul timpului, spiritul îşi modifică strălucirea, culoarea, mirosul şi sunetul, în funcţie de experienţele acumulate. Trebuie precizat că, atunci când ne referim la gradul de maturitate sau la culoarea unui spirit, nu trebuie să înţelegem sămânţa primordială a spiritului, ci doar învelişul ei strălucitor. Despre sămânţa primordială a spiritului nu se poate spune decât că există: ea rămâne mereu în beatitudinea propriei sale stări originare, ce nu are nimic în comun cu tumultul Terrei aurica. Astfel, unele spirite par mai vechi, mai mature, în timp ce altele par mai tinere. Cu fiecare încarnare, structura energetică a spiritului - manifestată prin culoare, luminozitate, sunet şi miros - se modifică, devenind din ce în ce mai elevată. La începutul încarnărilor, sunetul emis de spirit este asemănător cu cel emis de mii de tunete ce se succed aritmic, iar la sfârşitul încarnărilor este asemănător unei ape line, ce curge domol, ritmic şi liniştit.     
Cercetarea prin clarvedere de către Eugen a structurii interne şi a dispunerii spiritului la o largă categorie de oameni a reliefat o serie de deosebiri; aceste deosebiri pot clarifica, la rândul lor, multe aspecte importante legate de structura aurică a fiinţei umane.
Înainte de toate trebuie spus că oamenii sunt diferiţi. Omul însuşi este o specie în sine, principala caracteristică a fiinţei umane fiind unicitatea: fiecare om este unic.Totuşi, dincolo de diversitatea generată de unicitatea fiecărui om, trebuie constatat faptul că toţi oamenii fac parte din aceeaşi familie, astfel încât există multe elemente comune care-i caracterizează.Astfel, dată fiind varietatea foarte mare de oameni încarnaţi, spiritul poate fi cercetat din mai multe puncte de vedere: din punctul de vedere al structurii şi al culorii, din punctul de vedere al dispunerii şi, nu în ultimul rând, din punctul de vedere al capacităţii de a fi mântuit. Primul punct de vedere este cel al culorii. Culoarea originară a unui spirit este argintie. De-a lungul încarnărilor, caracteristicile principale ale spiritului - culoarea, sunetul şi mirosul - se modifică neîncetat. Toate spiritele suferă un proces  de acoperire cu noxe  karmice,  astfel  încât toţi oamenii care trăiesc pe pământ au spiritul acoperit. Un spirit acoperit posedă un corp cauzal acoperit cu noxe karmice. Prin intermediul unui corp cauzal plin de noxe, spiritul omului nu se poate manifesta plenar. Cu cât corpul cauzal este mai încărcat cu noxe karmice, cu atât spiritul se manifestă mai puţin. În timp ce unele spirite sunt acoperite, altele pot fi pure - cel puţin teoretic. Spiritele pure, curate sau neacoperite, nu posedă linie divină şi nu au nevoie să se încarneze în lumea materială. Poate că nici nu mai este nevoie să specificăm că aceste spirite nu există actualmente în lumea materială. 
În Terra aurica, doar cel denumit în limba akhatakha Merath, în traducere Cel Iubit, are un suflet curat în proporţie de aproape 90 %. Spiritul său este ceva mai mare decât al celorlalţi oameni, de culoare verde - un verde fără corespondenţă în lumea materială.Din punctul de vedere al dispunerii, unii oameni au spiritul amplasat în dreptul chakrei anahata, chiar în mijlocul pieptului, iar alţii au spiritul cam la o palmă deasupra ombilicului, foarte aproape de chakra manipura. Cei care au spiritul în mijlocul pieptului, puţin sub chakra anahata, fac parte din generaţia a patra. Aproximativ 80% dintre ei sunt botezaţi creştini şi s-au încarnat cel puţin o dată în ultimii 2000 de ani. Oamenii care au spiritul poziţionat deasupra ombilicului, în apropierea chakrei manipura, sunt în marea lor majoritate necreştini sau sunt creştini care se încarnează pentru prima oară după 2000 de ani - după modificările aurice produse prin Întruparea lui Iisus Hristos. Această ultimă categorie de spirite nu au culorile atât de rafinate precum ale celor din prima categorie. După capacitatea de a fi mântuite, spiritele se împart în mai multe categorii: spirite mântuite, spirite mântuibile şi spirite nemântuibile. Spiritele mântuite nu există în Terra aurica. Până în prezent, nu s-a desfăşurat niciun sfert din procesul mântuirii, creştinismul fiind abia la început. 
Spiritele mântuibile sunt cele ale majorităţii oamenilor din Terra aurica. Fiinţele din lumea eterică spun că Voia Domnului este ca "nici unul să nu piară". Cel puţin teoretic, toate spiritele sunt mântuibile, dar va veni o vreme când, pe fundalul unor evenimente dramatice, se va realiza o departajare. Cei care, existenţe de-a rândul, au perseverat în a face răul şi au ales, prin liberul arbitru, să se alieze cu fiinţele luciferice, nu vor putea fi mântuiţi. Din punctul de vedere al palingeneziei cosmice, culoarea unui spirit mântuit va avea culoarea verde, sunetul asemănător unei apei ce clipoceşte vesel şi mirosul inconfundabil de pâine proaspătă înmuiată în vin. Un spirit mântuit va fi ceva mai mare decât este în prezent, nu va avea corp cauzal şi linie divină. Un spirit mântuit se va manifesta ca un artificiu care emite jerbe de lumină.     
Spiritul este învelit în alte două corpuri, cu care formează o unitate: învelişul spiritului şi corpul cauzal. Corpul spiritului arată ca o membrană energetică, foarte subţire, ce înveleşte spiritul. Corpul cauzal, depozitarul memoriei ancestrale a omului, are forma unei sfere ce cuprinde atât corpul spiritului, cât şi spiritul însuşi. El s-a format o dată cu prima încarnare a omului în lumea materială. Corpul cauzal este arhiva în care sunt stocate toate experienţele omului - ceea ce în mod obişnuit numim karma. Informaţia este stocată în funcţie de trei parametri: relaţiile cu Divinul, relaţiile de familia şi relaţiile sociale. Corpul cauzal este, la rândul lui, format din alte trei sfere luminoase, mai mici, de culori diferite: roşu, galben, albastru. Cele trei sfere sunt dispuse în poziţii diferite, precum bilele unui rulment, în funcţie de nivelul evolutiv al omului. Cele trei sfere interioare emit o luminozitate foarte blândă. La anumite date fixe, la nivelul corpului cauzal au loc jocuri mirifice de lumini, sunete şi mirosuri. Spiritul, corpul spiritului şi corpul cauzal formează o unitate indivizibilă, care formează ceea ce unii cercetători denumesc "triada divină". Împreună, cele trei corpuri se prezintă clarvederii ca o minge strălucitoare - de dimensiunea unui pepenaş galben - situată în centrul fiinţei omeneşti. 
Prin mijlocul ansamblului spiritului trece o linie de lumină. Aceasta este linia divină. Linia divină este o linie strălucitoare de lumină ce vine de undeva din înalt, trece exact prin centrul spiritului şi se continuă în pământ. Alături de linia divină mai este vizibilă o ex-linie divină, care astăzi nu mai este în funcţiune. Ea pare să fi fost în funcţiune cândva, în trecutul umanităţii. Linia divină ajută spiritul să se manifeste în nivelul său cuantic. Prin linia divină circulă două energii complementare: o energie ce provine din cer şi o energie ce provine din pământ. Fără aportul energiilor celeste şi telurice ce curg prin linia divină, spiritul (ca ansamblu) nu s-ar putea manifesta.     
Al doilea element al primului ansamblu este corpul duh - învelişul de formă umanoidă ce poartă spiritul pe tot cuprinsul Terrei aurica, atât în lumea materială, cât şi în lumile spirituale, motiv pentru care, uneori, este denumit perispirit sau purtător de spirit. Corpul duh este trupul de lumină în care omul se manifestă în lumea de dincolo. La omul decorporat, în lumea de dincolo, corpul duh are dimensiuni impresionante: depăşeşte doi metri înălţime. În lumea materială, cât timp omul este încarnat, corpul duh este mai mic ca dimensiuni decât trupul material. Corpul duh are o culoare unică, care nu se modifică pe parcursul vieţii omului. Luminozitatea corpului duh provine de la spirit, iar culoarea diferă în funcţie de nivelul evolutiv atins la un anumit moment dat. Înfăţişarea corpului duh diferă de la om la om. La oamenii care sunt încarnaţi în
lumea materială, fizionomia corpului duh este, de cele mai multe ori, aceeaşi ca şi a corpului fizic. Se poate întâmpla uneori ca fizionomia corpului duh să fie cea pe care omul a posedat-o în încarnarea anterioară şi abia la sfârşitul vieţii să preia înfăţişarea pe care a avut-o în încarnarea prezentă. La defuncţi, corpul duh are, iniţial, înfăţişarea din momentul morţii. Această înfăţişare este însă idealizată, în sensul că nu reflectă niciun fel de malformaţie ori inconvenient structural sau funcţional, indiferent ce defecte fizice a avut în timpul existenţei materiale. De exemplu, dacă omul a murit la o vârstă înaintată, ridurile feţei se estompează; dar, ca trăsături generale, omul păstrează fizionomia pe care a avut-o în timpul vieţii. Cu timpul, după o perioadă petrecută în lumea de dincolo, corpul duh capătă o înfăţişare rezultată din suma înfăţişărilor trupeşti pe care le-a posedat omul dea lungul tuturor încarnărilor.Corpul duh nu reproduce organele corpului material, dar posedă propriile sale organe anatomice; aceste organe se aseamănă cu nişte sori. Situate de-a lungul liniei divine se află dispuse şapte chakre-atribut. Chakrele-atribut ale corpului duh sunt reflectările spiritului. Este ca şi cum spiritul s-ar multiplica succesiv în şapte forme identice, de-a lungul liniei divine. Fiecare chakră-atribut are propria sa culoare şi luminozitate, în funcţie de nivelul evolutiv al omului. Ele intră în stare de funcţiune în mod progresiv, pe măsură ce omul evoluează. Omul evoluează neîncetat, urcând şapte trepte ale scării evolutive ce corespund, fiecare, unei anumite culori a corpului duh: roşu, portocaliu, galben, auriu (în loc de verde, datorită modificărilor produse acum 2000 de ani), albastru, indigo,violet, alb. Fiecare culoare de bază are mai multe nuanţe. Oamenii aflaţi la începutul evoluţiei au culoarea corpului duh roşie sau portocalie, în timp ce oamenii mai bătrâni evolutiv au culoarea corpului duh galbenă, aurie, albastră sau albă. În epoca actuală, marea majoritate a oamenilor pot fi situaţi în dreptul culorii galbene a corpului duh. Foarte puţini oameni încarnaţi posedă o culoare superioară nivelului evolutiv care corespunde unui corp duh de culoare albastră. Structura de bază şi alcătuirea energetică a corpurilor duh diferă în funcţie de nivelul evolutiv şi de culoarea pe care omul o dobândeşte în procesul palingeneziei.  
Corpul duh roşu, care corespunde primei trepte evolutive, este format din particule de lumină de culoare roşie, din miliarde de steluţe energetice - atomi - de lumină roşie, de diferite intensităţi. Aceste steluţe apar instantaneu dintr-un alt plan cuantic, pentru a "exploda" în spaţiul delimitat de conturul corpului duh. Nici nu s-a stins bine reverberaţia exploziei, că apar imediat alte steluţe, care se manifestă identic, la nesfârşit. Toate aceste miliarde de microexplozii formează un corp duh roşu.     
Corpul duh galben are aceeaşi modalitate de formare, numai că, în locul în care explodează steluţele roşii se formează, la fel ca la artificii, mii şi mii de alte steluţe mai mici. Noile steluţe au culoarea galbenă. Steluţele galbene rezultate se formează, aşadar, din aceleaşi steluţe roşii. Succesiunea exploziilor este însă atât de rapidă, încât persistă doar culoarea galbenă. Faţă de corpul duh de culoare roşie, corpul duh de culoare galbenă are pulsaţiile mai lente, este mult mai clar şi mai diafan.      
În schimb, corpul duh auriu nu este format din explozia unor steluţe "muritoare" - care nu trăiesc decât o clipă, pentru a se risipi apoi în jerbe de lumină. Corpul duh auriu pare a fi alcătuit din formaţiuni energetice, asemănătoare unor minicristale, de forme stabile, care nu dispar şi nu explodează. Lumina unei astfel de formaţiuni energetice durează mult mai mult, manifestându-se asemănător fosforului pe timp de noapte. Ca structură, corpul duh auriu este un corp duh nou. El apare la toţi oamenii din clasa a patra evolutivă, care s-au încarnat cel puţin o dată în ultimii 2000 de ani. Înainte de Întruparea lui Iisus Hristos, corpul duh al celor din a patra clasă evolutivă era de culoare verde. 
Corpul duh albastru este format după standardul evolutiv vechi, care exista în epoca antecreştină. El apare la persoanele care, acum 2000 de ani, depăşiseră culoarea verde a corpului duh - a patra treaptă evolutivă - şi care nu mai puteau da înapoi de pe drumul început. Observat de aproape, corpul duh albastru pare a fi format din balonaşe de lumină, ce apar dintr-un alt plan cuantic şi se dilată, explodând în mii şi mii de stropi.