Simturile transfizice

Percepţia lui Eugen prin clarvedere, nu se reduce doar la observarea vizuală a aurei omului sau a lumii eterice. În afara văzului, Eugen posedă alte trei simţuri, prin intermediul cărora poate investiga aspectele spirituale ale omului şi ale cosmosului: auzul, mirosul şi simţul vechimii. Văzul, auzul, mirosul şi simţul vechimii sunt atributele principale ale clarvederii. Fără nici o îndoială, simţul de bază rămâne văzul - prin care poate observa ceea ce spectrul său perceptiv transfizic îi permite să vadă. În afara văzului, auzul îi permite să perceapă sunetele modulate informaţional, "melodiile" pe care le emite fiecare structură, fiinţă sau element. Percepută prin intermediul auzului transfizic, orice fiinţă umană, supraumană sau nonumană posedă propriul său "sunet de fond" sau propria sa "melodie". De asemenea, fiecare structură aurică emite propria sa "melodie"; de exemplu, corpul mental emite o anumită melodie, spiritul are altă "melodie" şi aşa mai departe. Mai mult decât atât, o stare momentană a unui om, de exemplu furia, poate fi percepută printr-un sunet specific.Fiecare structură cercetată prin cea de-a doua vedere, fiecare fiinţă, fiecare element cosmic sau fiecare corp al aurei posedă un miros specific. 
În cazul mirosurilor, lucrurile sunt ceva mai complicate, deoarece nu există întotdeuna posibilitatea de a face comparaţie cu lumea materială, pentru a fi explicate în detaliu. De exemplu, corpul eteric al unei persoane cu multă vitalitate are uneori mirosul florilor de câmp, în timp ce corpul eteric al unei persoane cu mai puţină vitalitate are mirosul fânului proaspăt cosit. 
În mod analog, fiecare fiinţă, fiecare structură sau element al aurei posedă o anumită vechime; această vechime este percepută de Eugen prin al patrulea simţ auxiliar de care dispune - simţul vechimii. Vechimea percepută prin acest simţ nu poate fi estimată în ani, ci într-o stare specială, fără corespondent în limbajul omenesc. Singurul corespondent acceptabil pentru înţelegerea omenească este o stare, pe care fiecare om o cunoaşte şi pe care a experimentat-o de mai multe ori de-a lungul vieţii - starea în care s-a simţit, dintr-o dată, aparent fără motiv, extrem de bătrân. Lumea pe care Eugen o percepe prin cea de-a doua vedere şi prin simţurile auxiliare - mirosul, auzul şi simţul vechimii - este lumea eterică. În acest context, este de la sine înţeles că Eugen nu poate cunoaşte decât ceea ce se petrece în lumea eterică, nu şi în celelalte lumi sau paliere - de exemplu, în lumea astrală sau în lumea spirituală; în consecinţă, cercetările sale se referă strict la acest domeniu, atât de puţin cunoscut. Încă de la început, trebuie specificat faptul că lumea eterică este diferită de lumea astrală, lumea în care merg oamenii după momentul morţii, dar şi de lumea spirituală. Lumea materială, lumea eterică, lumea astrală şi lumea spirituală sunt doar paliere paralele, ale Terrei aurica - aura Pământului - care se întinde, spaţial, până dincolo de Lună. Deşi Terra aurica este limitată spaţial, formând un imens halou auric ce învăluie globul terestru şi satelitul său natural, ea este infinită ca profunzime cuantică. Fiecare dintre lumile sau palierele transfizice paralele ce compun Terra aurica - planul eteric, planul astral sau planul spiritual - este infinită în profunzime, ceea ce, din punct de vedere al fizicii newtoniene, poate constitui un paradox.     
Astfel, date fiind împrejurările, prin intermediul lui Eugen pot fi cunoscute aspecte neobişnuite doar cu privire la structura lumii eterice, precum şi a fiinţelor care pot fi observate acolo. De asemenea, din perspectiva tipului de clarvedere pe care-l posedă, se pot face constatări extrem de interesante cu privire la structura aurei umane. Acesta este şi motivul pentru care, în cele ce urmează, vom pune un accent deosebit asupra aspectelor concrete ale subiectelor aflate în discuţie. Şi, probabil, va fi lesne de remarcat că marea majoritate a informaţiilor concrete expuse în această lucrare, la fel ca şi cele expuse în lucrările anterioare, sunt inedite. De altfel, se mai poate remarca şi faptul că informaţiile furnizate de către Eugen nu diferă, în esenţă, de cele furnizate de marii specialişti ai sacrului din trecut. Diferă perspectiva, nivelul de înţelegere, tipul de clarvedere şi limbajul folosit.
Există mai multe modalităţi de a percepe lumea eterică, iar una dintre ele este fixarea unui punct strălucitor, pe care-l putem denumi punct de focalizare, care se află la 80 de centimetri de trup,undeva la limita exterioară a aurei. De fapt, nu este nevoie să fi clarvăzător pentru a observa, atunci când priveşti oarecum în gol, un punct luminos, ca o steluţă strălucitoare, situat undeva în partea stângă a trupului. La început, pentru a percepe prin cea de-a doua vedere, Eugen fixează cu privirea flacăra unei lumânări ori a unei brichete. Apoi îşi mută privirea asupra acelui punct strălucitor aflat la aproximativ 80 de centimetri de trup, punctul de focalizare. Fixându-l intens cu privirea, punctul strălucitor pare a veni spre el cu viteză ameţitoare, în timp ce el însuşi - evident, este vorba despre conştiinţa sa - zboară cu viteză spre punct. Totul se desfăşoară în mai puţin de două-trei secunde. Focalizându-şi privirea în acel punct strălucitor, conştiinţa sa pătrunde într-un fel de tunel-peşteră - aceeaşi care a fost remarcată de subiecţii care au suferit o decorporare bruscă, provocată de moartea clinică. Peştera-tunel este centrată chiar în acel punct strălucitor. În acele fracţiuni de secundă, Eugen se identifică cu propria sa conştiinţă şi străbate cu mare viteză peştera-tunel. Pe măsură ce o străbate, observă o lumină care se face din ce în ce mai mare. La capătul tunelului, lumina se măreşte dintr-o dată, ocupând întregul câmp perceptiv şi vede... lumea eterică. Eugen vede lumea eterică, dar nu poate interacţiona cu ea. Eugen nu poate pătrunde în lumea eterică, nu poate rupe un fruct de pe o ramură a unui copac, nu poate atinge o fiinţă spirituală aflată în faţa sa. El nu poate decât să vadă ceea ce se află în raza sa vizuală. De altfel, există mulţi oameni care, în condiţii speciale, pot percepe pentru câteva clipe lumea eterică, chiar şi fără a fi clarvăzători; din păcate, experienţele lor sunt de scurtă durată, astfel că nu reuşesc să înregistreze în memorie ceea ce au perceput. Faptul că informaţiile astfel dobândite sunt interpretate adesea într-un mod materialist este o altă problemă.După cum afirmă fiinţele spirituale, există, într-adevăr, şi porţi de pătrundere în lumea eterică. Prin aceste porţi de pătrundere nu se poate intra corporal, prin intermediul trupului material. Porţile de pătrundere în lumea eterică, situate la interfaţa planului material, par a fi asemănătoare unor supape prin care se poate realiza trecerea dintr-un palier cosmic în altul. Ele se manifestă într-un mod asemănător chakrelor; de altfel, aceste supape-porţi sunt chiar chakre, dar au altă funcţionalitate decât cele situate la nivelul corpului eteric. Supapele-porţi, situate în diferite puncte ale pământului, de exemplu la cei doi poli, dar şi în alte locuri, sunt, de fapt, chakrele Terrei aurica. Oricum, este nevoie de mult mai mult decât de un simplu accident pentru ca oamenii să pătrundă în corp eteric prin porţile-chakre. Ceea ce nu este clar, este dacă, o dată pătrunşi în lumea eterică, oamenii mai pot reveni în lumea materială şi în ce mod - în condiţiile în care trupul material, mai precis materia moleculară a trupului, suferă distorsiuni spaţio-temporale aproape ireversibile. În orice caz, cândva în trecutul planetei, au existat oameni - este drept că nu din generaţia actuală - care au pătruns în lumea eterică şi au rămas acolo până în ziua de astăzi. Aşadar, pentru Eugen, lumea eterică poate fi observată doar prin cea de-a doua vedere, fără a putea interacţiona cu ea. EI nu poate interacţiona cu lumea eterică sau cu fiinţele care se manifestă acolo decât, cel mult, auric. 
La scurt timp după ce a început să perceapă prin cea de-a doua vedere, Eugen a fost purtat într-un tur de informare, prin toate zonele Terrei aurica. Acest tur de informare pare a fi un procedeu obligatoriu la care sunt supuşi toţi oamenii care, dintr-un motiv sau altul, pătrund în palierele transfizice ale Terrei aurica - în lumea eterică, în lumea astrală sau în alta. După câte se pare, şi oamenii care părăsesc definitiv lumea materială, imediat după actul morţii, sunt purtaţi într-un tur de informare obligatoriu. Scopul turului de informare pare a fi reamintirea, după experienţa de spirit încarnat, a patriei de origine: lumea spirituală. În cadrul turului de informare, Eugen a vizitat toate palierele cosmosului spiritual, până acolo unde nivelul său evolutiv i-a permis.     
În toamna anului 1999 s-a produs întâlnirea dintre autorul acestor rânduri şi Eugen Nicolae Gîscă. În acea perioadă, Eugen era în căutarea unei persoane cu care să poată dialoga şi, mai ales, căruia să-i poată împărtăşi experienţele sale, pentru ca acestea să poată fi exprimate în scris. Fiind prins, eu însumi, cu alte activităţi, abia după lungi ezitări am acceptat o asociere în vederea scrierii unor cărţi pe această temă. În momentul în care m-am apucat de lucru, nu am ştiut ce va rezulta, întrucât, cel puţin în prima fază, modul în care îmi erau furnizate informaţiile era greoi. Aproape că nu înţelegeam ceea ce Eugen doreşte să-mi spună, iar acest fapt se datora limbajului său, aflat în total dezacord cu ceea ce cunoşteam; pe de altă parte, deşi eram familiarizat cu tematica aflată în discuţie, explicaţiile lui Eugen erau de-a dreptul bulversante.După aproape un an şi jumătate de discuţii şi clarificări, dintre care aproape nouă luni am lucrat efectiv asupra textului, primul rezultat palpabil nu a întârziat să apară: prima carte, "Forţă contra Forţă", era gata. Apoi, la interval de un an, a urmat a doua carte, "Omul în afara trupului",iar acum ne pregătim deja pentru redactarea celei de-a patra. "Forţă contra Forţă" prezintă în linii generale aspectele spirituale ale cosmosului şi ale omului: structura aurică a fiinţei umane, structura aurică a pământului - Terra aurica - lumea eterică şi locuitorii ei - umani, supraumani şi nonumani. "Forţă contra Forţă" prezintă şi procesul palingeneziei omului prin Terra aurica - adică destinul spiritual al omului: naştere, moarte, existenţa post-mortem, renaştere - dintr-o perspectivă metafizică, ca proces cosmic. De asemenea, în "Forţă contra Forţă" este descrisă lupta perpetuă dintre cele două principale categorii de fiinţe angelice: Fiii Luminii, Îngerii fideli lui Dumnezeu şi Fiii întunericului, cei care l-au urmat cândva pe Lucifer în ceea ce s-ar putea numi "căderea Îngerilor".Pe de altă parte, "Forţă contra Forţă" încearcă să dezvăluie, pentru prima oară în mediile laice, un mare mister al cosmosului spiritual : prezenţa continuă a celei mai înalte fiinţe spirituale care s-a încarnat vreodată în lumea materială: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum şi activitatea Sa permanentă pentru emanciparea spirituală a tuturor oamenilor.     
A doua carte, "Omul în afara trupului", coboară, într-un fel, din lumile înalte ale cosmosului spiritual şi din lumea principiilor pe pământ. În "Omul în afara trupului" accentul este pus asupra unor probleme mult mai apropiate de om şi de existenţa sa în lumea materială: structura energetico-informaţională a fiinţei umane şi procesul evoluţiei omului ca spirit încarnat în lumea materială."Omul în afara trupului" prezintă, de asemenea, noua cale evolutivă a umanităţii deschisă de Iisus Hristos acum 2000 de ani: punerea în funcţiune şi activarea progresivă - prin intermediul rugăciunii creştine şi a rostirii Numelui lui Iisus Hristos - a chakrei inimii, Shainiah, situată chiar în dreptul plexului cardiac şi formarea corpului haric al plaselor mesianice.Totuşi, în "Omul în afara trupului", structura energetico-informaţională a omului a fost analizată doar din perspectiva pe care, din punct de vedere filosofic, am putea să o considerăm în sine, deci ruptă de influenţele mediului. Este de la sine înţeles că omul nu este un element izolat de întreg, de cosmosul spiritual. De aceea, am considerat necesar ca, în această a treia carte, să prezentăm conexiunile omului, ca fiinţă spirituală încarnată, cu elementele principale ale cosmosului spiritual şi cu fiinţele care-l populează.     
Evident, tot ce a fost expus în aceste cărţi este rodul cercetării lui Eugen prin ce-a dea doua vedere. Pentru a nu încărca textul, dar şi pentru a păstra o anumită coerenţă, absolut necesară în astfel de demersuri, am considerat că este oportun să-l indic pe Eugen ca principală sursă de informaţii fie direct, fie indirect, atunci când folosesc, explicit ori implicit, expresia prin clarvedere - caz în care Eugen este subiectul subînţeles.