Salt in necunoscut: Conectarea

Un exemplu elocvent privind conectarea la aspectul spiritual al cosmosului, în urma unui eveniment dramatic, este Eugen Nicolae Gîscă.Evenimentul care i-a marcat existenţa s-a petrecut în primăvara anului 1994, cu puţin înaintea Paştelui. Lucrând la o staţie de transformatoare a unei mari întreprinderi, Eugen a avut un accident de muncă. Un scurt-circuit produs la un transformator aflat în probă i-a provocat, după câte se pare prin inducţie, modificarea unor parametri psiho-somatici şi aurici, iar din acel moment existenţa sa şi modul de a fi s-au modificat radical. Dacă, anterior evenimentului dramatic care i-a modificat fiinţa interioară, Eugen nu era prin nimic diferit de ceilalţi oameni, înscriindu-se în coordonatele existenţiale standard, după acel moment viaţa sa a cunoscut o turnură diferită. La scurt timp după accident, a început să perceapă prin cea de-a doua vedere o lume diferită de cea materială; mai mult decât atât, a început să perceapă aura - acel halou energetic ce învăluie omul,invizibil percepţiei obişnuite.Deşi, iniţial, s-a speriat teribil, la fel ca orice om pus în astfel de împrejurări, ulterior, Eugen a înţeles faptul că accidentul l-a pus în faţa unor posibilităţi nebănuite, pe care era imperios necesar să le aprofundeze şi, eventual, să le amplifice. Scurt-circuitul petrecut la transformatorul de pe bancul de lucru a produs o flamă puternică undeva în apropierea lui, dar nu atât de aproape încât să-l carbonizeze sau să-l accidenteze fizic. Flama produsă i-a provocat o senzaţie foarte stranie: un val de fierbinţeală accentuată l-a străfulgerat dinspre baza coloanei vertebrale spre creştetul capului. În câteva secunde valul de căldură, ce izvora ca un gheizer de la baza coloanei vertebrale, a ţâşnit cu violenţă prin creştetul capului. Totuşi, deşi întregul trup era fiebinte, fiind străbătut ca de un frison, creştetul capului era rece. După alte câteva secunde, Eugen se simţea ca o veritabilă fântână arteziană: şuvoiul de fierbinţeală, ce pornea de la baza colanei vertebrale, ţâşnea cu violenţă prin creştetul capului. Zona frunţii pulsa violent şi foarte dureros, ca şi cum cineva i-ar fi înfipt un ţăruş exact între sprâncene. 
Când senzaţiile de durere fizică, aproape insuportabile, şi-au epuizat violenţa iniţială, iar totul părea că revenise la normal, Eugen a remarcat, cu o stupoare imensă, cum mediul familiar se estompează încetul cu încetul, pentru a face loc unei alte lumi. Sau, mai corect spus, peste imaginea lumii fizice s-a suprapus imaginea unei lumi diferite. Datorită faptului că evenimentele provocate de scurt-circuit s-au succedat extrem de repede, Eugen nu a reuşit să conştientizeze ceea ce se întâmplă cu adevărat, mulţumindu-se doar să privească senin imaginea stranie a unei lumi pe care nu o mai văzuse nicicând. Forme de relief, arbori, pârâiaşe, flori se desfăşurau în faţa sa - altele decât cele cunoscute. Imediat după aceea, o fiinţă luminoasă, s-a înfăţişat parcă de nicăieri, în câmpul său vizual. Ce era ciudat la acea fiinţă înaltă şi impozantă erau ochii lipsiţi de iris, de culoare neagră, ca nişte lumini întunecate.Zâmbind oarecum binevoitoare, fiinţa de lumină cu ochii fără iris, negri ca tăciunii, ia întins lui Eugen un glob miniatural; globul semăna întrucâtva cu globul terestru, dar avea o altă configuraţie a continentelor. Instinctiv, Eugen a întins mâna, pentru a lua ceea ce i se oferă, dar, instantaneu, cineva - în minte a avut imaginea bunicii sale, defunctă de ceva vreme - l-a oprit să facă acest lucru. În momentul în care a fost refuzată, fiinţa de lumină cu ochii fără iris, negri ca tăciunii a dispărut la fel de brusc precum a apărut, topindu-se în nefiinţă. Totul se terminase, iar evenimentele succedate într-un răstimp atât de scurt au început să se estompeze, precum un vis foarte viu, dimineaţa, când lumina zilei atinge retina: nu mai rămâne decât o amintire plăcută, dar neclară. Tradusă în ceea ce poate experimenta un om în banala existenţă cotidiană, experienţa se numeşte, desigur, halucinaţie; chiar dacă poate persista o amintire difuză, după aceea totul se înscrie în coordonatele cotidianului.     
La nici trei săptămâni, aparent fără nici un stimul exterior, Eugen a avut fulgerător în faţa ochilor aceeaşi lume stranie, cu un decor paradisiac, populată de această dată cu o mulţime de fiinţe impresionante, în trupuri luminoase, care se mişcau cu viteză ameţitoare. Înspăimântat în cel mai înalt grad, Eugen a luat-o la fugă pe stradă. Abia după o perioadă de acomodare, Eugen şi-a dat seama că percepţiile neobişnuite sunt ceva mai mult decât halucinaţii trecătoare; mai mult decât atât, şi-a dat seama de faptul că poate să contacteze acea lume în mod voluntar, prin presarea anumitor puncte de pe suprafaţa trupului, concomitent cu concentrarea privirii asupra flăcării unei lumânări. Acesta este, de altfel, modul prin care, din 1994, Eugen poate accede, ori de câte ori doreşte, la cea de-a doua vedere. Lumea pe care o vede prin intermediul celei dea doua vederi este lumea eterică. În afara lumii eterice, Eugen mai poate percepe structura aurică a fiinţelor.Fireşte, primul lucru pe care l-a făcut a fost să povestească celor din jur experienţele sale. Datorită faptului că cei din jur l-au privit cu suspiciune nedisimulată şi au început să-l ocolească, Eugen a învăţat foarte repede că trebuie să păstreze pentru el cele văzute, pentru a nu avea surprize neplăcute. O lungă perioadă de timp, s-a considerat pe sine un handicapat, influenţat fiind, mai ales, de unele persoane din anturaj. Totuşi, cât mai discret posibil, pe lângă activităţile cotidiene care-i asigurau existenţa zilnică, s-a dedicat investigării acelei lumi. Din 1994 până în prezent, Eugen a investigat metodic lumea pe care o percepe prin cea de-a doua vedere, după cum a investigat structura aurică a omului. De cele mai multe ori a fost ajutat cu explicaţii în demersul său de către fiinţele care populează acea lume.