După cum se poate remarca, Îngerul Gabriel foloseşte în alocuţiune cuvinte din limba care se foloseşte în lumea eterică - numită akhatakha -amestecate cu cuvinte româneşti arhaice. Analizând textul, se poate remarca că o astfel de alocuţiune nu poate fi concepută de un om, indiferent cât de inventiv ar fi acesta. O astfel de exprimare, cu un astfel de conţinut informaţional, reprezintă un caz foarte rar de traducere într-o limbă omenească a unui limbaj ce aparţine unei înalte fiinţe angelice. În afara pasajelor explicate în lucrarea "Forţă contra Forţă", pasaje pe care nu dorim să le repetăm, sunt câteva elemente care pot pune pe gânduri orice cititor. În primul rând, este de înţeles faptul că, pentru a vorbi cu un om, o fiinţă îngerească atât de înaltă - care există în afara coordonatelor spaţio-temporale cunoscute de oameni - trebuie să se limiteze ontologic pentru a se situa în spaţiu şi timp, iar conţinutul informaţional al cuvintelor sale nu poate genera decât senzaţia a ceea ce, în limba oamenilor şi în sistemul uman de înţelegere, ar purta numele de impersonalitate.
Îngerul Gabriel este o fiinţă îngerească atât de înaltă pentru modul de înţelegere uman - acelaşi lucru se poate spune despre toate fiinţele angelice din cosmosul spiritual - încât trebuie să "coboare", să se situeze într-un anumit loc şi moment, în spaţiu şi timp, pentru a vorbi cu un om. Asemănarea cu un profesor universitar care vorbeşte în termeni de specialitate unui copil este mult prea palidă pentru a fi folosită drept comparaţie, dar este singura care poate indica sensul în care trebuie înţeles acest fapt. Pentru a vorbi unui om, o fiinţă angelică coboară din planul specific fiinţei sale, care transcende cu mult, nu numai planul eteric, ci şi toate planurile cosmosului, se învăluie într-o anumită "felie" spaţiu-timp, se transpune în ipostaza pe care o doreşte şi, mai mult decât atât, cuprinde cu fiinţa sa interioară omul din faţa sa. Orice fiinţă angelică se transpune efectiv la nivelul fiinţei umane pe care o are în faţa sa, cunoscându-i instantaneu, nu numai gândurile cele mai intime, ci, mai ales, limbajul folosit, limba specifică, gradul de cunoaştere. Numai astfel, o fiinţă angelică, care transcende spaţiul şi timpul, poate comunica direct cu o fiinţă umană situată în spaţiu şi timp. Să nu uităm că, în acele momente, Îngerul Gabriel vorbeşte unui om încarnat, care înţelege totul prin prisma persoanalităţii sale terestre - personalitate care cuprinde, numai şi numai ceea ce este şi ceea ce a devenit în această existenţă. Din acest motiv, Îngerul Gabriel sau orice altă fiinţă angelică, care vorbeşte unui om, foloseşte limba pe care acesta o cunoaşte - în deplin acord cu sistemul său de reprezentări, cu nivelul său de înţelegere şi de cunoştinţe. Unui german îi vorbeşte în limba germană, unui englez în limba engleză, unui francez în limba franceză, unui român în limba română etc. Este de remarcat şi faptul că fiinţele angelice nu folosesc cuvinte moderne, în acord cu evoluţia unei limbi, ci cuvinte arhaice, folosite cândva de strămoşii noştri. Explicaţia nu poate fi decât una singură: limbile moderne posedă cuvinte a căror încărcătură emoţională s-a diminuat considerabil. Până şi filologii şi lingviştii moderni sunt de părere că limbile moderne sunt corupte şi că nu mai păstrează prea mult din fondul originar.
Pe de altă parte, este bine de ştiut că limba unui popor ţine de un aspect spiritual specific - limba unui popor ţine de Spiritul Poporului. De aceea, nu trebuie să mire pe nimeni că unui român i se vorbeşte, folosindu-se cuvinte de pe vremea scrisorii lui Neacşu de la Câmpulung, unui englez, folosindu-se cuvinte de pe vremea lui Shakespeare, unui francez, folosindu-se cuvinte de pe vremea trubadurilor din Evul Mediu şi aşa mai departe. Aceea era limba originară a unui popor; de-a lungul veacurilor, limba unui popor a fost coruptă de influenţe exogene, care nu ţin de Spiritul Poporului. De fapt, după cum indică unele studii, dacă Shakespeare ar trăi în ziua de astăzi, n-ar putea să se mai înţeleagă cu compatrioţii săi în limba engleză şi ar cunoaşte doar 35% la sută din cuvintele aflate astăzi în uz.
În concluzie, trebuie avut mereu în vedere faptul că o fiinţă angelică care comunică cu un om va ţine cont de nivelul de cunoştinţe al acelui om, de limbajul folosit de acesta, dar, mai ales, va folosi cuvinte încărcate de sacralitate. Cuvintele folosite de o fiinţă angelică au semnificaţii şi rezonanţe specifice, ce par să pătrundă adânc în forul interior al omului. Cuvintele lor, chiar şi cele mai nesemnificative, au valoarea unor mantre. O altă afirmaţie conţinută în alocuţiunea Îngerului Gabriel depăşeşte ca importanţă
tot ce s-a spus în acest domeniu şi merită o analiză serioasă. "Iată ce-ţi spune Cel care este în tine şi în afara ta", spune la un moment dat Îngerul Gabriel, iar această formulare aduce în discuţie un element fundamental al cunoaşterii lumii spirituale şi lumii materiale pe care - cel puţin unii dintre noi - o considerăm a fi unica posibilă. Cum poate fi cineva în afara şi în interiorul nostru, este una dintre întrebările cele mai incitante la care poate răspunde un om; răspunsul la această întrebare deschide porţi nebănuite în înţelegerea, cel puţin teoretică, a lumii în care trăim. S-a vorbit adesea, în epoca modernă, despre corespondenţa efectivă dintre macrocosmos şi microcosmos, iar răspunsurile oferite până acum lasă mult de dorit. Scrierile arhaice, mult mai înţelepte decât concepţiile actuale, vorbeau despre o corespondenţă efectivă şi nu doar metaforică între macrocosmos şi microcosmos. "În interiorul omului sunt toţi zeii şi toate lumile", scriau vechile cărţi sacre indiene. Astăzi, mare parte din cercetătorii tainelor spiritului afirmă că viziunile unor mistici sau clarvăzători sunt simple halucinaţii. Unii afirmă că totul se petrece în mintea omului, adică într-un spaţiu mental interior, desemnat a fi "subiectiv". Alţii amintesc despre inconştientul colectiv în care s-ar afla, consideră ei, anumite arhetipuri, care se pot exterioriza prin proiecţii generate de diferite cauze psiho-fiziologice. Toate aceste concepţii sunt destul de departe de înţelegerea corectă a naturii psihicului uman şi de înţelegerea lumii în care omul îşi desfăşoară existenţa.
Expresia "Cel care este în tine şi în afara ta", folosită de Îngerul Gabriel, indică faptul că avem de-a face cu o natură duală a realităţii, iar în acest caz, termeni precum subiectiv şi obiectiv îşi pierd sensul. Percepţia lumii eterice - probabil şi a lumii astrale - presupune pătrunderea atât în propria interioritate a omului, lumea cosmosului mic, cât şi în lumea cosmosului mare. Pe măsură ce omul pătrunde în interiorul său, pătrunde şi în exteriorul său pentru că, din punctul de vedere a cosmosului integral - Marele Tot, Holosul -cele două sunt, de fapt, una singură. Toate fiinţele angelice, toate planurile cosmice şi toate elementele din care este construit cosmosul pot fi regăsite de fiecare om, pe măsură ce pătrunde în sine, în ceea este el în fiinţa sa intimă. Mutându-şi conştiinţa din corpul fizic în corpul eteric, omul poate pătrunde în energia-substanţă din care este alcătuit corpul eteric, adică în lumea eterică. Mutându-şi conştiinţa din corpul fizic în corpul astral, omul poate pătrunde în energia-substanţă din care este alcătuit corpul astral, adică în lumea astrală. Mutându-şi conştiinţa în corpul duh, omul poate pătrunde în regiunea cosmică corespunzătoare.
Orice efort spre cunoaşterea propriei fiinţe este un efort îndreptat şi spre cunoaşterea cosmosului. Doar astfel, vechiul aforism înscris cândva pe frontispiciul templului din Delphi îşi găseşte, în sfârşit, confirmarea: "Omule, cunoaşte-te pe tine însuşi, căci cunoscându-te pe tine însuţi vei cunoaşte cosmosul" (astăzi, printr-o simplificare de neînţeles, se foloseşte drept motto doar prima parte a acestui aforism). Acest fapt nu însemnă altceva decât că, activându-şi parţial sau total, temporar sau definitiv, una din structurile sale aurice, de exemplu o chakră, omul accede şi la cunoaşterea unei fiinţe spiritual-cosmice corespondente: a unei entităţi angelice. De fapt, este vorba despre un proces de conexiune inversă, de feedbeak: fiinţa respectivă este cea care conferă omului posibilitatea activării unei anumite chakre, iar în momentul activării, omul poate cunoaşte cosmosul atât în exterior, cât şi în interior. Cosmosul, la fel ca şi cunoaşterea, are o natură duală: pe de-o parte aspectul interior şi microcosmic, iar pe de altă parte aspectul exterior şi macrocosmic. Astfel, expresia folosită de Îngerul Gabriel - "Cel ce sunt înăuntrul şi în afara ta" - nu reprezintă o figură de stil, ci exprimarea directă şi explicită a unui mare mister al cosmosului, mister pe care, prin intermediul lui Eugen, o mare fiinţă angelică a dorit să-l transmită oamenilor, pentru ca aceştia să înţeleagă, în sfârşit, natura lumii în care trăiesc şi menirea lor în lume. Acelaşi lucru se poate spune despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre care însuşi Iisus Hristos lăsa să se înţeleagă că se află atât în interiorul, cât şi în exteriorul omului.
Îngerul Gabriel este o fiinţă îngerească atât de înaltă pentru modul de înţelegere uman - acelaşi lucru se poate spune despre toate fiinţele angelice din cosmosul spiritual - încât trebuie să "coboare", să se situeze într-un anumit loc şi moment, în spaţiu şi timp, pentru a vorbi cu un om. Asemănarea cu un profesor universitar care vorbeşte în termeni de specialitate unui copil este mult prea palidă pentru a fi folosită drept comparaţie, dar este singura care poate indica sensul în care trebuie înţeles acest fapt. Pentru a vorbi unui om, o fiinţă angelică coboară din planul specific fiinţei sale, care transcende cu mult, nu numai planul eteric, ci şi toate planurile cosmosului, se învăluie într-o anumită "felie" spaţiu-timp, se transpune în ipostaza pe care o doreşte şi, mai mult decât atât, cuprinde cu fiinţa sa interioară omul din faţa sa. Orice fiinţă angelică se transpune efectiv la nivelul fiinţei umane pe care o are în faţa sa, cunoscându-i instantaneu, nu numai gândurile cele mai intime, ci, mai ales, limbajul folosit, limba specifică, gradul de cunoaştere. Numai astfel, o fiinţă angelică, care transcende spaţiul şi timpul, poate comunica direct cu o fiinţă umană situată în spaţiu şi timp. Să nu uităm că, în acele momente, Îngerul Gabriel vorbeşte unui om încarnat, care înţelege totul prin prisma persoanalităţii sale terestre - personalitate care cuprinde, numai şi numai ceea ce este şi ceea ce a devenit în această existenţă. Din acest motiv, Îngerul Gabriel sau orice altă fiinţă angelică, care vorbeşte unui om, foloseşte limba pe care acesta o cunoaşte - în deplin acord cu sistemul său de reprezentări, cu nivelul său de înţelegere şi de cunoştinţe. Unui german îi vorbeşte în limba germană, unui englez în limba engleză, unui francez în limba franceză, unui român în limba română etc. Este de remarcat şi faptul că fiinţele angelice nu folosesc cuvinte moderne, în acord cu evoluţia unei limbi, ci cuvinte arhaice, folosite cândva de strămoşii noştri. Explicaţia nu poate fi decât una singură: limbile moderne posedă cuvinte a căror încărcătură emoţională s-a diminuat considerabil. Până şi filologii şi lingviştii moderni sunt de părere că limbile moderne sunt corupte şi că nu mai păstrează prea mult din fondul originar.
Pe de altă parte, este bine de ştiut că limba unui popor ţine de un aspect spiritual specific - limba unui popor ţine de Spiritul Poporului. De aceea, nu trebuie să mire pe nimeni că unui român i se vorbeşte, folosindu-se cuvinte de pe vremea scrisorii lui Neacşu de la Câmpulung, unui englez, folosindu-se cuvinte de pe vremea lui Shakespeare, unui francez, folosindu-se cuvinte de pe vremea trubadurilor din Evul Mediu şi aşa mai departe. Aceea era limba originară a unui popor; de-a lungul veacurilor, limba unui popor a fost coruptă de influenţe exogene, care nu ţin de Spiritul Poporului. De fapt, după cum indică unele studii, dacă Shakespeare ar trăi în ziua de astăzi, n-ar putea să se mai înţeleagă cu compatrioţii săi în limba engleză şi ar cunoaşte doar 35% la sută din cuvintele aflate astăzi în uz.
În concluzie, trebuie avut mereu în vedere faptul că o fiinţă angelică care comunică cu un om va ţine cont de nivelul de cunoştinţe al acelui om, de limbajul folosit de acesta, dar, mai ales, va folosi cuvinte încărcate de sacralitate. Cuvintele folosite de o fiinţă angelică au semnificaţii şi rezonanţe specifice, ce par să pătrundă adânc în forul interior al omului. Cuvintele lor, chiar şi cele mai nesemnificative, au valoarea unor mantre. O altă afirmaţie conţinută în alocuţiunea Îngerului Gabriel depăşeşte ca importanţă
tot ce s-a spus în acest domeniu şi merită o analiză serioasă. "Iată ce-ţi spune Cel care este în tine şi în afara ta", spune la un moment dat Îngerul Gabriel, iar această formulare aduce în discuţie un element fundamental al cunoaşterii lumii spirituale şi lumii materiale pe care - cel puţin unii dintre noi - o considerăm a fi unica posibilă. Cum poate fi cineva în afara şi în interiorul nostru, este una dintre întrebările cele mai incitante la care poate răspunde un om; răspunsul la această întrebare deschide porţi nebănuite în înţelegerea, cel puţin teoretică, a lumii în care trăim. S-a vorbit adesea, în epoca modernă, despre corespondenţa efectivă dintre macrocosmos şi microcosmos, iar răspunsurile oferite până acum lasă mult de dorit. Scrierile arhaice, mult mai înţelepte decât concepţiile actuale, vorbeau despre o corespondenţă efectivă şi nu doar metaforică între macrocosmos şi microcosmos. "În interiorul omului sunt toţi zeii şi toate lumile", scriau vechile cărţi sacre indiene. Astăzi, mare parte din cercetătorii tainelor spiritului afirmă că viziunile unor mistici sau clarvăzători sunt simple halucinaţii. Unii afirmă că totul se petrece în mintea omului, adică într-un spaţiu mental interior, desemnat a fi "subiectiv". Alţii amintesc despre inconştientul colectiv în care s-ar afla, consideră ei, anumite arhetipuri, care se pot exterioriza prin proiecţii generate de diferite cauze psiho-fiziologice. Toate aceste concepţii sunt destul de departe de înţelegerea corectă a naturii psihicului uman şi de înţelegerea lumii în care omul îşi desfăşoară existenţa.
Expresia "Cel care este în tine şi în afara ta", folosită de Îngerul Gabriel, indică faptul că avem de-a face cu o natură duală a realităţii, iar în acest caz, termeni precum subiectiv şi obiectiv îşi pierd sensul. Percepţia lumii eterice - probabil şi a lumii astrale - presupune pătrunderea atât în propria interioritate a omului, lumea cosmosului mic, cât şi în lumea cosmosului mare. Pe măsură ce omul pătrunde în interiorul său, pătrunde şi în exteriorul său pentru că, din punctul de vedere a cosmosului integral - Marele Tot, Holosul -cele două sunt, de fapt, una singură. Toate fiinţele angelice, toate planurile cosmice şi toate elementele din care este construit cosmosul pot fi regăsite de fiecare om, pe măsură ce pătrunde în sine, în ceea este el în fiinţa sa intimă. Mutându-şi conştiinţa din corpul fizic în corpul eteric, omul poate pătrunde în energia-substanţă din care este alcătuit corpul eteric, adică în lumea eterică. Mutându-şi conştiinţa din corpul fizic în corpul astral, omul poate pătrunde în energia-substanţă din care este alcătuit corpul astral, adică în lumea astrală. Mutându-şi conştiinţa în corpul duh, omul poate pătrunde în regiunea cosmică corespunzătoare.
Orice efort spre cunoaşterea propriei fiinţe este un efort îndreptat şi spre cunoaşterea cosmosului. Doar astfel, vechiul aforism înscris cândva pe frontispiciul templului din Delphi îşi găseşte, în sfârşit, confirmarea: "Omule, cunoaşte-te pe tine însuşi, căci cunoscându-te pe tine însuţi vei cunoaşte cosmosul" (astăzi, printr-o simplificare de neînţeles, se foloseşte drept motto doar prima parte a acestui aforism). Acest fapt nu însemnă altceva decât că, activându-şi parţial sau total, temporar sau definitiv, una din structurile sale aurice, de exemplu o chakră, omul accede şi la cunoaşterea unei fiinţe spiritual-cosmice corespondente: a unei entităţi angelice. De fapt, este vorba despre un proces de conexiune inversă, de feedbeak: fiinţa respectivă este cea care conferă omului posibilitatea activării unei anumite chakre, iar în momentul activării, omul poate cunoaşte cosmosul atât în exterior, cât şi în interior. Cosmosul, la fel ca şi cunoaşterea, are o natură duală: pe de-o parte aspectul interior şi microcosmic, iar pe de altă parte aspectul exterior şi macrocosmic. Astfel, expresia folosită de Îngerul Gabriel - "Cel ce sunt înăuntrul şi în afara ta" - nu reprezintă o figură de stil, ci exprimarea directă şi explicită a unui mare mister al cosmosului, mister pe care, prin intermediul lui Eugen, o mare fiinţă angelică a dorit să-l transmită oamenilor, pentru ca aceştia să înţeleagă, în sfârşit, natura lumii în care trăiesc şi menirea lor în lume. Acelaşi lucru se poate spune despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre care însuşi Iisus Hristos lăsa să se înţeleagă că se află atât în interiorul, cât şi în exteriorul omului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.