Restructurarea corpului duh

Firele de lumină ce leagă corpul duh de suflet şi de corpul eteric sunt tăiate de Îngerii Veghetori în prezenţa Îngerului Morţii, dar la foarte mulţi oameni sunt dificil de tăiat.     Rezistenţa firelor de lumină se datorează noxelor energetice acumulate de-a lungul vieţii atât prin hrană - carne, alcool, cafea sau tutun -, cât şi prin acte comportamentale nefaste ori printr-o mentalitate defectuoasă. Materialismul şi ateismul par a fi cele mai dese flageluri de mentalitate întâlnite în zilele noastre; ele imprimă tuturor legăturilor dintre elementele componente ale omului o rezistenţă foarte mare.  Pentru a fi tăiate uşor, culoarea, mirosul şi sunetul emise de firele luminoase ce leagă corpul duh de celelalte structuri aurice trebuie să ajungă la un anumit standard energetic. Firele energetice trebuie să capete culoarea verde, sunetul Tiiiii... şi un miros de flori de câmp. Sufletul, ca element al structurii fiinţei umane, este un element muritor; el este personalitatea formată în decursul unei singure existenţe. În momentul în care sufletul conştientizează faptul că moare, este cuprins de o groază imensă. Această groază imensă deformează corpurile aurice în ultimele secunde ale vieţii, care capătă o culoare sângerie închisă şi emană un miros de cadavru intrat în descompunere. În acele momente se aud tot felul de cuvinte bizare rostite foarte repede, ca şi cum s-ar derula o casetă la un casetofon. Cuvintele bizare sunt, de fapt, tot ce a rostit omul în ultimele două încarnări; ele sunt derulate în sens invers cu viteză foarte mare, astfel încât, în câteva secunde, se derulează tot ce a spus omul, nu numai în existenţa prezentă, ci şi în penultima încarnare. Legăturile energetice - firele luminoase - dintre corpul duh şi celelalte componente aurice devin "coapte" pentru a fi rupte tocmai datorită groazei. Groaza morţii este elementul prin care aceste legături energetice capătă, la rândul lor, culoarea sângerie şi pot fi tăiate uşor de către fiinţele îngereşti care se ocupă cu decorporarea. Desprinderea corpului duh de celelalte elemente componente duce la autonomie. În primele momente ale autonomiei corpului duh se produce un fenomen extraordinar: chakrele-atribut îşi modifică aspectul, devenind strălucitoare ca nişte sori. Efectul este magic: corpul duh este inundat de lumina celor şapte sori şi devine strălucitor, ca un cristal ce reflectă lumina Soarelui. În acest moment unic, corpul duh pare a fi alcătuit dintr-o lavă multicoloră, ce pulsează neîncetat. După aceea, corpul duh dobândeşte culoarea rezultată din contopirea culorilor celor şapte chakre-atribut. Culoarea nou formată reflectă nivelul evolutiv atins de om în urma recent încheiatei încarnări. Din acest moment, corpul duh restructurat va constitui "trupul" omului în lumea de dincolo. El devine extrem de strălucitor, fiind înconjurat de o aureolă, la fel cum, în lumea materială, trupul omului este înconjurat de aura exterioară. În funcţie de nivelul evolutiv atins, dar şi de anumite elemente ce ţin de individualitatea omului, aureola corpului duh poate avea un metru sau mai mulţi metri. O perioadă variabilă de timp după obţinerea autonomiei, la nivelul corpului duh rămâne imprimată imaginea remanentă a corpului sufletului. Corpul duh dobândeşte astfel fizionomia corpului sufletului, care reflectă, într-o primă fază, fizionomia trupească a omului din momentul morţii (nu din momentul înmormântării). Imaginea fizionomiei corpului duh este idealizată, în sensul că ridurile feţei se estompează, astfel că omul se prezintă într-o stare de har. După o perioadă petrecută în lumea de dincolo, fizionomia corpului duh se modifică, în sensul că imaginea ultimei existenţe trupeşti se estompează, iar corpul duh dobândeşte o fizionomie care constituie sinteza tuturor fizionomiilor pe care le-a avut de-a lungul existenţelor anterioare. După desprinderea corpului duh şi a sufletului, trupul material devine un ansamblu format din particule materiale pe cale  de a  se  descompune. După  moarte, corpul material păstrează aceeaşi luminozitate, acelaşi miros şi acelaşi sunet de fond pe care le-a avut în momentul conştientizării karmei produse în viaţa ce tocmai s-a încheiat, în urma eliberării fiinţelor Ashpan, a întâlnirii cu Îngerul Morţii şi cu Îngerul Gabriel. După momentul morţii, unele cadavre păstrează o umbră de supărare, par încordate; aceasta nu se datorează unei supărări propriu-zise a defunctului, ci mai degrabă unei înţelegeri incomplete a fenomenelor prin care trece, dată de nivelul evolutiv scăzut.Alte trupuri apar destinse, unele chiar zâmbitoare, cu o anumită strălucire imprimată pe chip sau cu o luminozitate specifică, iar acest fapt se datorează faptului că defuncţii au fost persoane iertătoare, care au descoperit binefacerile rugăciunii şi ale iertării încă din timpul vieţii. Unii oameni descoperă rugăciunea, apropierea prin iubire de Dumnezeu, înainte de momentul morţii, uneori chiar cu câteva clipe, iar acesta este cel mai mare câştig al anilor petrecuţi în lumea materială. Uneori, o clipă de luciditate este mai importantă decât zeci de ani petrecuţi în lumea materială. Există şi cazuri în care preoţii chemaţi la căpătâiul unui muribund refuză să se ducă, dar acesta este un păcat foarte mare pentru preotul respectiv, căruia i se impută pierderea unui suflet în punctul culminant al unei existenţe. Rolul unui preot la căpătâiul unui muribund este foarte mare; este importantă spovedania şi, mai ales, iertarea acordată de oamenii faţă de care, eventual, cel care trece prin poarta morţii a greşit într-un moment sau altul al vieţii sale.