Alchimia aurica a mortii

Din punct de vedere al alchimiei aurice, procesul morţii urmează acelaşi scenariu al încarnării omului, dar parcurs în sens invers.  La naştere, sufletul - sămânţa sufletului care este situată la nivelul laringelui - are o anumită culoare, o anumită "melodie", adică un anumit "zgomot de fond" şi un anumit
miros. Imediat după prima respiraţie a fătului, se naşte corpul sufletului, ce învăluie omul ca o pelerină care se subţiază spre partea inferioară. Viaţa unui om, mai precis experienţele vieţii sunt cele care conferă corpului sufletului o anumită culoare. În funcţie de comportamentul omului, corpul sufletului se deschide sau se închide la culoare. De asemenea, îşi modifică sunetul şi mirosul. Din punct de vedere al alchimiei aurice, moartea survine în momentul în care vibraţia energetică - culoarea, sunetul şi mirosul - a steluţei sufletului, situată la nivelul laringelui, devine identică cu cea a corpului sufletului. În mod firesc, cele două elemente ce ţin de ansamblul denumit suflet nu au acelaşi nivel energetic - nu au aceeaşi culoare, acelaşi sunet şi acelaşi miros. Steluţa sufletului are un anumit nivel energetic, o anumită lungime de undă şi frecvenţă, în timp ce corpul sufletului are alta. În momentul în care, în urma comportamentului omului, cele două elemente dobândesc aceeaşi culoare, acelaşi sunet şi acelaşi miros, survine moartea. În cele ce urmează va fi vorba doar despre moartea naturală, iar nu despre cea provocată de accidente. Cel mai adesea, în cazul accidentelor, moartea survine fără să existe o identitate de culoare, sunet şi miros între steluţa sufletului şi corpul sufletului. Cu cinci-şase zile înaintea morţii naturale apare pecetea morţii, care nu apare întotdeauna în cazul accidentelor. După cum se poate remarca, moartea nu este programată într-un mod inevitabil. Moartea survine doar în momentul în care sămânţa sufletului dobândeşte aceeaşi culoare, sunet şi miros cu corpul sufletului. Doar modul de comportament al omului şi liberul său arbitru determină, în final, rezonanţa energetică a celor două elemente. Conştientizarea erorilor şi iertarea (inclusiv autoiertarea) determină, în cele din urmă, identitatea energetică între steluţa sufletului şi corpul sufletului. Doar astfel survine moartea naturală. Există mulţi bătrâni, grav bolnavi, supuşi la suferinţe grele, care "refuză" să moară. Datorită unor erori pe care nu doresc sau nu pot să le conştientizeze, mulţi oameni nu-şi pot găsi odihna, iar acest fapt de nedorit pare să se întâmple destul de des. Abia în momentul în care omul reuşeşte să conştientizeze anumite fapte greşite pe care le-a provocat în timpul vieţii, poate părăsi suferinţa ce-l împiedică să treacă într-o lume mai bună şi mai înţeleaptă. Faptul că un om încă se mai chinuie pe un pat de spital, la o vârstă înaintată, este semnul cel mai clar că există ceva care-l împiedică să facă marea trecere. Iar acest ceva nu este atât de misterios precum s-ar crede, ci este doar incapacitatea de a ierta din iubire sau de a se ierta pe sine pentru anumite fapte şi stări ale trecutului şi de a se ruga lui Dumnezeu sau lui Iisus Hristos pentru a fi iertat. În ultimele momente ale existenţei încarnate, câteva clipe înaintea actului final, la toţi oamenii, corpul haric al plaselor mesianice se activează brusc şi începe să vibreze; la început foarte încet, ca un susur de izvor, apoi mai puternic şi mai amplu, ca o apă curgătoare ce vine năvalnic spre stăvilare. Datorită faptului că încep să-şi conştientizeze karma, mulţi oameni încep să plângă; sunt plini de groază şi au remuşcări. Cel mai pregant sentiment este cel de ruşine. De fapt, oamenii încep să-şi conştientizeze erorile cu câteva ore înaintea actului final. În ultimele ore ale existenţei încarnate, conştientizând karma, oamenii încă pot cere iertare sau pot trimite vorbe de împăciuire celor faţă de care au greşit. Este foarte important ca înaintea actului morţii, oamenii să se spovedească sau să fie asistaţi de un preot. În acele ultime momente ale vieţii terestre, oamenii îşi pot diminua petele karmice existente la nivelul corpului sufletului. Înaintea actului morţii, fiecare om trebuie neapărat să se roage. Moartea, ca fenomen biologic, durează doar câteva fracţiuni de secundă. În cele câteva momente ce premerg şi urmează separării fiinţei aurice a omului de trup, în lumea eterică se desfăşoară multe evenimente importante. Această perioadă pare foarte lungă pentru cel care trece prin ea, datorită faptului că elementele aurice, care au coabitat împreună o viaţă întreagă, se desprind unele de altele. Principalele elemente aurice au tendinţa naturală de a rămâne unite şi de a funcţiona la fel ca şi până atunci, dar, indiferent de tendinţa lor, procesul este ineluctabil.În secunda morţii, inima aurică, care cu aproximativ cinci-şapte zile înainte de momentul morţii devine din ce în ce mai închisă la culoare, încetează să mai pulseze. Evident, tot atunci se opreşte şi inima fizică. Concomitent, corpul sufletului şi steaua sufletului dobândesc aceeaşi culoare, acelaşi sunet şi acelaşi miros. Sunetul ce se aude în acele momente este un Tiii... prelung, ce reverberează ca un ecou.    În momentul în care survine moartea biologică, toate corpurile aurice exterioare se sting. Primul care îşi încetează activitatea este, desigur, corpul material. După câteva fracţiuni de secundă, urmează şi corpul eteric, iar chakrele se închid, devenind ca nişte bulbi de ceapă. În acelaşi timp, energia de viaţă se retrage din nadisuri. Corpul emoţional, corpul astral, corpul mental intelectiv, corpul mental superior, corpul spiritual, corpul conştiinţei şi corpul conştienţei încetează să mai funcţioneze. Ele se sting şi sunt absorbite prin intermediul chakrelor în corpul sufletului. În acest moment "astral" are loc un eveniment de excepţională importanţă: se produce stingerea corpului mental; omul pierde toate capacităţile intelectuale pe care le avea în timpul vieţii. În lumea de dincolo, omul nu are nevoie de corpul mental -, cunoaşterea şi înţelegerea fiind asimilate instantaneu, intuitiv, pe alte căi. Astfel, omul redevine copil, iar aura sa devine argintie (să ne amintim acel îndemn rostit acum 2000 de ani de către Iisus Hristos: dacă nu veţi fi precum copiii, nu veţi putea pătrunde în Împărăţia Cerurilor). Acest eveniment important se reflectă şi în dinamica aurei, care îşi trăieşte ultimele momente. În câteva fracţiuni de secundă, corpul conştiinţei şi corpul conştienţei se unesc cu corpul haric al plaselor mesianice. În această stare, corpul sufletului se situează, din punctul de vedere al alchimiei aurice, la nivelul unui corp duh alb - ca şi cum omul ar fi centrat în ajna chakra. În acest moment, creştinii pronunţă numele lui Iisus Hristos. Imediat după momentul morţii, corpul sufletului devine depozitarul tuturor experienţelor vieţii. Conştiinţa omului se centrează, de asemenea, la nivelul corpului sufletului. Omul devine astfel un corp suflet. Din feericul angrenaj de culori, lumini, sunete şi mirosuri care era structura aurică a fiinţei umane în timpul existenţei materiale, nu mai rămâne decât fantoma albicioasă a corpului sufletului; la nivelul acestei structuri, ca particularităţi fizionomice pe care le-a avut trupul material, se mai observă doar ochii - care păstrează aceeaşi expresie şi intensitate a privirii din timpul vieţii. După cum se poate remarca până în acest punct, n-am amintit nimic despre corpul duh, ci doar despre suflet - mai precis, despre corpul sufletului. În primele momente ce urmează morţii, sufletul devine posesorul tuturor energiilor modulate informaţional, aspirate din straturile aurice exterioare. Sufletul, pentru o scurtă perioadă, devine independent şi autonom. Tot ce este omul este transferat sufletului. Iar dacă cineva ar întreba sufletul cine este, dacă îi este frică de moarte sau dacă este muritor, acesta ar răspunde că este aceeaşi personalitate din timpul existenţei întrupate, că simte o groază nespusă în faţa morţii şi că este muritor. Ceea ce constituie adevărul curat.Sufletul, ca element nepermanent este, într-adevăr, muritor, îşi simte sfârşitul foarte aproape, iar senzaţiile pe care le resimte omul - mai corect, conştiinţa omeneasca în aceste momente la nivelul corpului sufletului - nu sunt de invidiat, ci dimpotrivă. Sufletul este acel element al Fiinţei umane care, ştiindu-se muritor şi limitat în spaţiu şi timp, transmite conştiinţei caracteristicile sale fundamentale. Câteva momente după actul morţii, omul este centrat chiar în acest element şi percepe acut senzaţiile şi angoasele sale, pe deplin întemeiate. În prima fază a morţii - în primele fracţiuni de secundă ce preced morţii şi în primele fracţiuni de secundă ce urmează morţii ca fenomen biologic - are loc un fenomen dureros, în care omul se disociază brusc. Fenomenul apare ca o scindare, omul privind cele ce se desfăşoară în jurul lui din două corpuri diferite. Pe de-o parte, încă mai percepe realitatea materială prin ochii fizici (chiar dacă ochii fizici sunt închişi), iar pe de altă parte priveşte prin intermediul corpului sufletului, de care începe să-şi amintească "ca prin vis". Primele secunde după momentul morţii, omul încă rămâne centrat în corpul fizic: el vede, aude, percepe tot ce se petrece în jur, dar nu mai poate reacţiona la nici un fel de stimuli. Absorbţia tuturor energiilor modulate informaţional la nivelul corpului sufletului provoacă celui care moare senzaţia că este aspirat cu viteză foarte mare. Mulţi oameni au senzaţia că sunt aspiraţi cu mare viteză printr-un tunel îngust sau printr-un canal. Alţii au impresia că zboară printr-o peşteră cu mai multe ieşiri, plină cu stalactite şi stalagmite uriaşe. Unii oameni părăsesc trupul material prin piept, alţii prin deschizătura energetică situată între picioare, alţii par a ieşi prin chakre. Există oameni care, pur şi simplu, se ridică din trup, ca o "fantomă". Mulţi oameni văd lumea de dincolo, rude sau prieteni, cu ceva timp înainte de momentul efectiv al morţii. Acest proces declanşează, ca un resort, retropanoramarea vieţii - flashul cognitiv instantaneu, prin care omul îşi revede existenţa terestră, derulându-se ca un fulger. Acest flash cognitiv este oarecum independent de om şi nu este creat special pentru ca acesta să înţeleagă ceva - acest fapt se va produce mai târziu, la momentul potrivit -, ci este doar un simptom provocat de stingerea corpurilor aurice exterioare şi de resorbirea informaţiei remanente la nivelul corpului sufletului. Uneori, şi în decursul existenţei încarnate, în cazul unor accidente sau pierderi ale cunoştinţei, omul poate retrăi într-o fracţiune de secundă experienţele avute până în acel moment. Acest fapt se datorează aceluiaşi fenomen auric; de această dată, fiind vorba despre o întrerupere temporară, totul reintră în normal. Acest resort intim pare că se declanşează automat în toate cazurile în care atât trupul, cât şi corpurile aurice sunt puse în pericol. În acel moment, toate experienţele vieţii stocate la nivelul corpurilor aurice exterioare sunt "transferate" instantaneu, prin chakre, din suflet în corpul duh. Retropanoramarea vieţii - reamintirea tuturor evenimentelor vieţii -, printr-un flash cognitiv de mare intensitate şi dramatism, este cântecul de lebădă al unei fiinţe umane încarnată în lumea materială.