Aventurile corpului sufletului

Următoarele două tipuri de vise au ca substrat de manifestare corpul sufletului. Imediat după ce conştiinţa de veghe încetează să funcţioneze, iar omul adoarme, corpul sufletului iese din amorţire şi începe să se manifeste autonom. În timpul somnului, corpul sufletului se poate manifesta în două modalităţi distincte. 
Prima modalitate este cea în care corpul sufletului se manifestă în planul său cuantic individual. Această activitate a corpului sufletesc generează al treilea tip de vise. A doua modalitate este cea în care corpul sufletului se manifestă în afara planului său cuantic individual, ceea ce generează al patrulea tip de vise. Vom începe cu prima modalitate de manifestare a corpului sufletului în timpul somnului - cea în care acesta dobândeşte o existenţă complet autonomă şi devine conştient de planul său cuantic individual. Fiecare suflet omenesc este unic, astfel încât el are un plan cuantic sufletesc personal, în care poate pătrunde în timpul somnului. Nici un alt om nu poate pătrunde în acest plan cuantic personal. Dintre fiinţele îngereşti veghetoare, nu poate pătrunde în acest plan cuantic decât Îngerul Veghetor de suflet al omului respectiv. Rolul îngerilor Veghetori personali este esenţial de-a lungul vieţii întrupate a unui om. Îngerii Veghetori sunt fiinţele îngereşti cele mai apropiate de oameni - atât la propriu, cât şi la figurat. În organigrama Fiilor Luminii, Îngerii Veghetori sunt subordonaţi, pe linie ierarhică, Îngerului Morţii. Fireşte, rolul Îngerilor Veghetori nu este legat în exclusivitate de moarte, ci, în primul rând, de viaţă. Fiecare om are doi Îngeri Veghetori: un Înger Veghetor de corp duh şi un Înger Veghetor de suflet. Îngerul Veghetor de corp duh se îngrijeşte de buna funcţionare a corpului duh, iar Îngerul Veghetor de suflet se îngrijeşte de buna funcţionare a corpului sufletului. De-a lungul întregii existenţe întrupate, în funcţie de împrejurări, Îngerii Veghetori reglează funcţionarea structurilor aurice ale omului - corpul duh şi corpul sufletului. Rolul lor este extrem de important, mai ales în condiţiile în care, datorită activităţilor total neinspirate ale oamenilor în lumea materială, apar tot timpul disfuncţionalităţi aurice. De asemenea, Îngerii Veghetori au un rol deosebit în timpul somnului, în condiţiile în care structurile aurice ale omului funcţionează diferit faţă de starea diurnă. În timpul somnului, Îngerul Veghetor de suflet ajută omul să pătrundă în planul cuantic al sufletului, iar cel de corp duh ajută omul să pătrundă în lumea corpurilor duh - în lumea astrală. În actualul stadiu evolutiv, dată fiind imaturitatea corpului sufletului, un om poate sta în planul cuantic sufletesc personal cel mult un minut pe noapte. De regulă, stă în jur de 30 de secunde. În acel minut important petrecut în timpul somnului, la nivelul corpului sufletului se produc mai multe fenomene energetice importante. În doar câteva secunde, corpului sufletului îşi pierde forma umanoidă şi pare a se disipa energetic în planul său cuantic, care are forma unei felii de spaţiu. Este ca şi cum toţi atomii energetici strălucitori din care este format corpul sufletului se disipează, precum un gaz într-o încăpere, chiar în planul său cuantic personal. Spaţial, planul cuantic al sufletului are forma unui cilindru ce învăluie structura aurică a omului. În interiorul planului său cuantic, corpul sufletului pluteşte precum un peşte într-un acvariu cilindric. Fireşte, aici este vorba despre spaţiu doar în sens kantian - ca formă umană de reprezentare. Pentru omul care pătrunde conştient în acest plan cuantic, perspectiva se modifică în mod esenţial.     Atunci când pătrunde în planul cuantic sufletesc, care este personal, omul are senzaţia că pătrunde într-o lume infinită. Această lume este, într-adevăr, infinită pentru fiecare fiinţă umană, deşi, paradoxal, are doar dimensiunile specificate anterior. Deşi pare mic, pianul cuantic sufletesc este infinit ca profunzime cuantică. Pentru om, este ca şi cum ar pătrunde corporal în nucleul unui atom. Deşi s-ar aştepta să intre într-un spaţiu foarte îngust, are uriaşa surpriză să pătrundă în interiorul unui imens sistem solar, în care se simte, el însuşi, ca un atom. Totuşi, chiar dacă, din punct de vedere energetic, corpul sufletului se disipează în planul cuantic sufletesc, omul se vede pe sine tot în formă umanoidă, la fel cum se vede în planul material. Trăirile omului care se manifestă în interiorul planului cuantic sufletesc, în acel minut din timpul somnului, sunt extrem de importante şi par să fie foarte depărtate de experienţele din stare de veghe. De altfel, în momentul în care pătrunde în planul cuantic sufletesc, omul are impresia că nu mai există o altă lume. Şi nici nu este de mirare, întrucât omul pătrunde chiar în miezul a ceea ce noi, în lumea materială, numim regatul viselor. La trecerea din planul cuantic material în planul cuantic sufletesc, trăirile şi experienţele sunt diferite, de la om la om. Trecerea se realizează printr-o cale specifică fiecărui om în parte. La unii oameni, trecerea dintr-un plan cuantic în altul se face pe o scară, la alţii pe un podeţ. Sunt oameni la care trecerea se realizează în urma traversării unui drum, a unui lan, a unui câmp de flori sau a unei ape. Calea ce face joncţiunea între planurile cuantice poate fi regăsită de orice om doar pe baza unui sunet. Există un sunet anumit, asemănător cu un sunet prelung de trompetă, specific fiecărui om în parte, pe baza căruia poate descoperi calea ce duce în planul cuantic sufletesc - în regatul viselor. Dacă n-ar exista acel sunet, omul n-ar putea pătrunde în planul cuantic al corpului sufletului.     Ghidându-se de sunet, de-a lungul acestui traseu, omul este însoţit de Îngerul Veghetor de suflet. El stă tot timpul în partea stângă a omului. Îngerul Veghetor de suflet îl ţine pe om de mână, sfătuindu-l permanent. Acesta este singurul moment în care omul cunoaşte numele real al Îngerului Veghetor de suflet. De asemenea, omul îşi cunoaşte numele personal de suflet. Pe calea ce duce în planul cuantic sufletesc - care poate fi orice: un lan, o pădurice de brazi, un podeţ, un pârâiaş, o scară etc - omul este întâmpinat de alte trei fiinţe îngereşti, pe care le putem numi în felul următor: Entitatea-sunet, Entitatea-miros şi Entitatea-lumină. Cele trei fiinţe îngereşti stau permanent în partea dreaptă a omului, în timp ce, aşa cum s-a menţionat, Îngerul Veghetor de suflet stă în partea stângă. Cele trei fiinţe îngereşti au o fizionomie şi o vestimentaţie specifice. Ca poziţie ierarhică, cele trei fiinţe îngereşti sunt situate pe treapta ierarhică a Îngerilor Păzitori, au ochii lipsiţi de iris, dar de culoarea focului. Cele trei fiinţe îngereşti se îngrijesc doar de omul respectiv, la fel ca şi Îngerul Veghetor de suflet. Dar, spre deosebire de Îngerul Veghetor de suflet, care se schimbă de la o încarnare la alta, cele trei fiinţe angelice vor rămâne cu omul respectiv până la sfârşitul veacurilor. Ele nu se schimbă niciodată, ramânând permanent în planul cuantic sufletesc personal al omului.     Entitatea-sunet are în mână o trâmbiţă din care sună neîncetat; ea este cea care emite acel sunet prelung, cu ajutorul căruia omul poate descoperi, în fiecare noapte, timp de un minut, calea spre planul cuantic sufletesc, care este regatul viselor sale. Entitatea-miros poartă mereu un steag, pe care, cu litere de foc, este scris numele de suflet al omului în cauză. Acest nume nu se modifică niciodată, tot astfel cum, de-a lungul unei vieţi, nu se modifică amprentele digitale. De fapt, pe flamură sunt scrise două cuvinte în limba akhataka. Primul cuvânt este numele de suflet al omului, iar al doilea este termenul de Preot al lui Dumnezeu. Omul - fiecare om în parte - este un Preot în devenire al lui Dumnezeu. În concluzie, pe steagul ţinut de Entitatea-miros, stă scris numele de suflet al omului şi caracteristica sa principală: Preot al lui Dumnezeu. A treia fiinţă îngerească este Entitatea-lumină- Ea ţine în mână o mică pernă luminoasă pe care stau, frumos împăturite, o robă argintie, o pereche de încălţări, o diademă şi un inel. Ceea ce este ciudat - dacă, într-adevăr, mai poate fi ceva ciudat în regatul visului - este faptul că perna stă suspendată în aer la aproximativ douăzeci de centimetri de palmele fiinţei îngereşti, iar roba, încălţările, diadema şi inelul se află suspendate la douăzeci de centimetri deasupra pernei. Roba, încălţările, diadema şi inelul pe lângă care trece omul, timp de un minut în timpul somnului, în fiecare noapte, reprezintă darul lui Dumnezeu. Ele vor fi ale omului doar în cazul în care va deveni o Cruce de om - un om luminat, care îşi poartă crucea şi devine una cu ea.     Devenind o Cruce de om, fiinţa umană îşi va atinge menirea: va deveni Preot al lui Dumnezeu şi va lua în stăpânire noul său cosmos personal - care este planul cuantic al sufletului. În viitor, cosmosul va fi format dintr-o infinitate de cosmosuri particulare - din planuri cuantice "paralele". Fiecare cosmos va fi creat şi condus de un om devenit Preot al lui Dumnezeu. Acesta a fost, de altfel, scopul iniţial al lui Dumnezeu: apariţia unor fiinţe, create după Chipul şi Asemănarea Sa, care să devină Preoţi ai Săi. Oamenii au avut posibilitatea să devină foarte rapid Preoţi ai lui Dumnezeu şi să-şi creeze propriile lor cosmosuri personale, dar, din păcate, au eşuat încă de la început. Primul om care a eşuat a fost Shantiah. Tot ce s-a întâmplat de la rebeliunea lui Shantiah - şi, implicit, a lui Hallshitah şi a lui Lucifer - reprezintă doar o perturbare nefericită de la scopul fundamental al lui Dumnezeu. Cândva, într-un viitor încă foarte îndepărtat, după ce va fi reparată această perturbare nefericită, oamenii vor putea deveni Preoţi ai lui Dumnezeu. În calitate de Preoţi ai lui Dumnezeu, oamenii vor îndeplini, în cosmosul propriu (planul cuantic sufletesc), aceleaşi funcţiuni pe care le are Dumnezeu la nivelul cosmosului integral. La rândul lor, cele trei entităţi îngereşti - Entitatea-sunet, Entitatea-miros şi Entitatea-lumină - vor îndeplini cele trei funcţiuni cosmice, care reprezintă atributele fundamentale ale lui Dumnezeu: Puterea, Forţa (Împărăţia) şi Slava. La începutul formării actualului cosmos, Dumnezeu a delegat trei înalte fiinţe îngereşti, pentru a-i manifesta atributele. În primul ciclu al cosmosului, cele trei funcţiuni cosmice au fost îndeplinite de către Îngerul Gabriel, Îngerul Mihail şi Lucifer. Îngerul Gabriel este Puterea lui Dumnezeu; totodată, el este Trimisul, Mesagerul sau Vocea lui Dumnezeu cel Viu. La rândul său, Îngerul Mihail este Forţa lui Dumnezeu - Păzitorul Împărăţiei lui Dumnezeu (Forţa care menţine Împărăţia). Deşi în limbajul curent pot fi sinonime, puterea şi forţa desemnează atribute distincte. Dacă ar fi să ne raportăm la ceea ce există în lumea materială, putem compara atributul de putere  cosmică cu puterea politică într-un stat, iar atributul forţă cu ceea ce se înţelege prin forţele armate sau forţele de ordine dintr-un stat. Forţele armate sunt subordonate puterii politice. În fine a treia funcţie cosmică, ce corespunde Luminii lui Dumnezeu sau Slavei, a fost îndeplinită iniţial de Lucifer, care, înainte de rebeliune, a fost Primul Ocrotitor. Fireşte, după rebeliune, Lucifer şi-a pierdut toate atributele, iar funcţiile sale au fost preluate de Îngerul Gabriel. După modelul actual al cosmosului, în viitor, în cosmosul sufletesc personal al fiecărui om, cele trei entităţi îngereşti - Entitatea-sunet, Entitatea-miros şi Entitatea lumină - vor îndeplini aceleaşi funcţii ca şi cele trei înalte fiinţe îngereşti menţionate: Îngerul Gabriel, Îngerul Mihail şi Lucifer. Puterea, Forţa şi Slava corespund Sunetului, Mirosului şi Luminii, sau, dintr-un alt punct de vedere, Focului, Apei şi Aerului (Aerul este un amestec între Foc şi Apă). Până când va fi reparată această perturbare a cosmosului, în care ne aflăm actuamente cu toţii, cele trei fiinţe îngereşti care-l întâmpină pe om pe calea ce duce spre planul cuantic al sufletului sunt în aşteptare. Ele vor deveni active doar în momentul în care omul va deveni o Cruce de om, iar sufletul său (corpul sufletului) va lumina cu de la sine putere şi va fi viu. Sau, pentru a folosi o expresie străveche, va fi "viu de nemurire" şi va deveni Preot al lui Dumnezeu.     Actualmente, în acel minut crucial al somnului, omul pătrunde în planul cuantic sufletesc personal doar ţinut de mână de către Îngerul Veghetor de suflet, ca un ţânc neajutorat. Tot ce există actualmente în planul cuantic al sufletului este creaţia exclusivă a omului. Omul însuşi şi-a construit decorul în care pătrunde. Dacă omului îi plac florile în timpul stării de veghe, va avea în planul cuantic sufletesc o abundenţă de flori. Dacă îi plac munţii, va avea un decor de munţi, dacă îi place marea va avea decor de mare. Dacă îi plac pisicile, va avea pisici în lumea sa, dacă îi plac câinii, va avea parte de câini, dacă îi plac caii va avea parte de ei şi aşa mai departe. Toate aceste elemente sunt tot atât de reale în planul cuantic sufletesc, precum sunt cele din planul material. Omul creează mediul din planul cuantic sufletesc prin intermediul vocii. Sfătuitor este Îngerul Veghetor de suflet. La sfatul Îngerului Veghetor de suflet, omul poate crea în acest mediu ceea ce îi place şi ceea ce iubeşte în lumea materială. Creaţia se poate realiza doar prin intermediul unor formule tip. Orice formulă, care are caracteristicile unei porunci, începe prin expresia: Eu îţi spun. Dacă, în stare de veghe, omul aduce stricăciuni unor elemente din mediul natural, atunci, în planul cuantic al sufletului va fi văduvit de existenţa lor. Dacă incendiază în lumea materială o porţiune de pădure, omul va avea o porţiune incendiată de pădure şi în planul cuantic sufletesc. Dacă ucide un animal în lumea materială, omul va avea un hoit de animal şi în planul cuantic sufletesc, chiar dacă are brevet de vânător sportiv. În funcţie de faptele sale, în mediul planului cuantic sufletesc, omul poate descoperi copaci retezaţi, hoituri de animale, porţiuni incendiate, clădiri distruse, obiecte sfărâmate etc. În acest caz, omul este obligat să le restaureze. Formula prin care, la îndemnul Îngerului Veghetor de suflet, un om poate restaura ceea ce a distrus, este aceeaşi: Eu îţi spun ţie: creşti; sau scoală-te; sau vindecă-te. Această formulă nu are însă nici un efect dacă, în planul cuantic sufletesc, omul nu se căieşte şi nu plânge, în aşa fel încât lacrimile sale să atingă solul. Lacrima, în limbajul îngeresc, este "strigătul durerilor toate". Este însă foarte important de remarcat faptul că, deşi sufletul este nou, planul cuantic sufletesc transcende actuala existenţă. În actualul stadiu evolutiv, sufletul se naşte o dată cu prima respiraţie în lumea materială şi dispare la scurt timp după moarte, dar planul său cuantic rămâne. Astfel, omul păstrează acelaşi plan cuantic sufletesc, pe care-l îmbogăţeşte în fiecare încarnare. De aceea, în planul cuantic sufletesc există elemente de mediu pe care omul le-a creat în existenţele anterioare. Omul nu le poate distruge, dar le poate aduce îmbunătăţiri. După moarte, dispărând sufletul - inclusiv corpul sufletesc -, omul nu mai poate pătrunde în planul său cuantic sufletesc. O poate face, desigur, în următoarea existenţă întrupată, când, din nou, îl aşteaptă, răbdători, cele trei entităţi angelice. De asemenea, în planul cuantic sufletesc, omul se confruntă cu propriile sale fapte din timpul stării de veghe. Omul se confruntă cu imaginile sale, care îi fac ceea ce a făcut el altora. Unele imagini sunt urâte, altele sunt groteşti, altele pot fi tragi-comice. Astfel, în timpul perioadei petrecute în planul cuantic sufletesc, omul primeşte ceea ce a făcut altora şi învaţă că nu trebuie să se mai comporte urât sau nedrept faţă de semenii săi. Acesta este şi motivul pentru care, după o noapte de somn, oamenii se trezesc mult mai împăciuitori şi mai dornici de fapte bune. Deşi, după timpul din lumea materială, pare să treacă doar un minut, atunci când se află în planul cuantic al sufletului, omul are senzaţia că trec ani îndelungaţi. Doar astfel, omul poate învăţa din erorile sale în timpul stării de somn. La sfârşitul acestei perioade, corpul sufletului se retrage din planul său cuantic personal, îşi recapătă forma umanoidă şi recade într-o stare de somnolenţă, în care prelucrează informaţiile acumulate.