Carcasa sufletului

La scurt timp după restructurarea corpului duh şi după plecarea sa prin Poarta 1, în lumea eterică mai rămân reminiscenţe din corpul sufletului şi din corpurile aurice exterioare (cu excepţia corpului eteric), care formează o formă vag umanoidă. Acest ansamblu energetico-informaţional formează ceea ce putem numi carcasa sufletului. Deşi nu mai este animată de spirit şi de corpul duh, carcasa sufletului se comportă în virtutea obişnuinţei dobândite în existenţa pe care a încheiat-o. Carcasa sufletului încă mai are o doză din personalitatea terestră, din memoria existenţei ce s-a încheiat şi din cunoştinţele acumulate. Ea încă posedă autonomie, în funcţie de cantitatea de energie remanentă. În virtutea inerţiei, carcasa sufletului încearcă să semene cât mai bine "stăpânului" şi să se comporte la fel ca şi acesta. Carcasa sufletului nu reprezintă nimic: este doar o cochilie goală, care continuă să se manifeste atâta timp cât îi permite forţa inerţială. Înainte de a se termina energia remanentă, carcasa sufletului se poate manifesta la şedinţele spiritiste, păcălind mediumii că sunt adevăratele personalităţi defuncte. De fapt, ele chiar asta cred, neînţelegând că existenţa s-a încheiat. Ele sunt doar epave ale personalităţii omului din timpul vieţii, fără conştiinţă şi conştienţă proprie, iar participanţii de la şedinţele spiritiste care cred că au fost vizitaţi de "spirite" se înşeală. Atunci când sunt luate la întrebări, mediumul poate totuşi remarca cum aceste "spirite" decorporate se "desumflă" încetul cu încetul, cum încep să vorbească din ce în ce mai puţin inteligibil şi cum personalitatea lor păleşte văzând cu ochii. Carcasele sufletelor rămân adesea "pătate" datorită reziduurilor karmice. Locul în care continuă să subziste o astfel de carcasă sufletească dobândeşte, treptat, culoarea, sunetul şi mirosul specific energiilor karmice remanente. Este ca şi cum păcatele omului continuă să se menţină, nevăzute, în locurile în care şi-a desfăşurat existenţa. Cu toate acestea, efectele unor astfel de cazuri nu se datorează fenomenului de bântuire, ci doar vibraţiei karmice pe care o emite carcasa sufletului. În momentul în care energiile reziduale s-au terminat, în care ultimul strop de energie s-a scurs, carcasa sufletului, din ce în ce mai confuză, se transformă într-un abur luminos, uşor strălucitor, care este aspirat, treptat, de natura lumii eterice. Uneori, trebuie să treacă mai multe săptămâni până când carcasa sufletului să se împrăştie complet, ca un fum de ţigară care se pierde încet, în rotocoale largi.