"Pana cand omul il va iubi pe om"

După câştigarea bătăliei pentru suflet, Fiii Luminii din Oastea Îngerului Mihail se dispun în trei mari cercuri concentrice în jurul sufletului defunctului. Aflat în mijlocul îngerilor-ostaşi, protejat de orice influenţă nefastă, sufletul omului sau, mai corect spus, omul, centrat în suflet, îşi continuă traseul postmortem. Sărmanul om, care tocmai a trecut prin poarta morţii, în acest moment al periplului său postmortem, conştient de cele întâmplate, are senzaţia că a fost invadat de demoni. Acesta este şi motivul pentru care mulţi muribunzi sunt atât de înspăimântaţi, povestind uneori, chiar cu câteva clipe înainte de a se stinge, cum au fost atacaţi de demoni sau de diavol. După ce fiinţele luciferice se retrag şi după ce Poarta 2 s-a închis, alături de defunct se înfăţişează Îngerul Morţii, care încearcă să-l liniştească şi să-l întărească. În ciuda reprezentării de "Schelet cu coasa" - reprezentare răspândită, se pare, prin Evul Mediu, în timpul marilor epidemii de ciumă care au zguduit vestul Europei, când pe uşile caselor în care ciuma făcea prăpăd se punea ca semn Scheletul cu coasa -, Îngerul morţii are o înfăţişare plăcută.Îngerul morţii face parte din categoria Fiilor Luminii. Foarte înalt, de doi metri şi jumătate, Îngerul morţii are un chip superb, foarte fin modelat, buzele şi nasul perfect creionate, părul negru ca pana corbului. Prezenţa sa, care degajă o boare parfumată şi liniştitoare, siguranţă şi calm, este un adevărat balsam pentru orice om care moare. Concomitent cu Îngerul morţii, se ivesc şi Îngerii Veghetori personali ai omului. Ajutaţi de alţi Îngeri medici-destrupători, Îngerii Veghetori taie toate legăturile energetice dintre suflet, corpul eteric şi trupul material. Legăturile energetice dintre corpul sufletului şi trupul material apar clarvederii ca nişte fire subţiri de lumină. În acest moment, bagajul energetico-informaţional al sufletului este, în sfârşit, absorbit de corpul duh. Absorbţia se face prin intermediul chakrelor-atribut.Abia în acest moment, experienţele vieţii trec în posesia corpului duh. Procesul absorbirii energiilor modulate informaţional din suflet în corpul duh este extrem de rapid. Din acest moment, omul nu mai poate fi invadat ori atacat de nicio fiinţă luciferică. În momentul în care apare Îngerul Morţii, are loc un ritual foarte important, care merită a fi descris în detaliu. Mai întâi, două fiinţe îngereşti aduc o mică bancă, aceeaşi la toţi oamenii, ce pare din lemn sculptat; cele patru picioare ale acesteia reproduc picioarele unui leu. Pe bancă este aşezat un ştergar dreptunghiular, de culoare roşie.Ajutat de Îngerul Morţii, omul se aşază pe bancă. Alături de el, cu o atitudine ocrotitoare, se aşează şi Îngerul Morţii. În momentul în care Îngerul Morţii şi defunctul iau loc pe bancă,  sunt învăluiţi într-un nor, format dintr-un abur colorat. Nu se vede prea bine ce se petrece înăuntrul acelui abur colorat şi nu se aude dialogul dintre cei doi, dar se aud mai multe voci şi sunete, ca şi cum cineva ar derula repede o casetă pe un casetofon. La un moment dat, omul începe să plângă şi să repete mereu: "îmi pare rău". În cele din urmă, după atâta zbucium, omul adoarme pe umărul Îngerului Morţii. Îngerul Morţii repetă invariabil, la fiecare om, o anumită frază, mai întâi pe limba spiritelor, akataka, apoi pe limba oamenilor:  "ŞEIN HLISA LHAL HLISA", adică "Până când omul îl va iubi pe om". Aici, cuvântul Hlisa desemnează omul în sensul de lut sau pământ; evident, cuvântul Hlisa se referă la omul întrupat. În tot acest răstimp, Îngerul Morţii îl consolează pe om ca pe un frate mai mic, indiferent cine a fost şi ce a făcut în scurta sa existenţă trupească. Apoi, Îngerul Morţii aşează capul omului pe umărul său, mângâindu-l tandru pe frunte şi pe păr. Omul rămâne câteva momente într-o stare de semiconştienţă; uneori pare să doarmă, alteori pare să aibă scurte perioade de trezire sau poate numai de reverie. Îngerul Morţii, ţinând capul omului pe umărul său, rosteşte din nou, de mai multe ori, "ŞEIN HLISA LHAL HLISA": "Până când omul îl va iubi pe om". Imediat după aceea, are loc evenimentul cel mai important prin care trece omul imediat după actul morţii. De undeva de sus, coboară o LUMINĂ superbă, argintie, care inundă locul unde stă omul. Îngerul Morţii dispare, iar omul este învăluit în LUMINĂ. Această LUMINĂ are cea mai pură şi clară culoare argintie. Sunetul emis de LUMINĂ este asemănător cu clipocitul unui izvor ce susură duios, iar mirosul este asemănător cu celui al paştelui, format din pâine proaspătă şi din cel mai parfumat vin (asemănător vinului de tămâioasă). Aceasta este LUMINA IUBIRII. Nimeni nu ştie ce se întâmplă înăuntru acestei LUMINI, care luminează până departe în lumea eterică, jur-împrejurul locului în care se află omul, dar înăuntru se aud şoapte, rugăminţi de iertare şi plânsul omului. În răstimpul în care LUMINA rămâne acolo, mediul lumii eterice, pământul, cerul, copacii par să cânte la unison, într-un mod pe care un om raţional, care are drept instrument de lucru doar corpul mental şi reprezentările sale, nu-l poate concepe - tot astfel cum nu poate concepe strălucirea şi fascinaţia exercitate de LUMINĂ. În aceste momente, omul vorbeşte direct cu Dumnezeu. Când LUMINA IUBIRII dispare la fel de blând precum a apărut, prima fiinţă care apare înaintea omului este Îngerul Gabriel,  care  zâmbeşte  larg,  prietenos  şi, în acelaşi timp, liniştitor. Îngerul Gabriel aduce o cutiuţă hexagonală, ce pare din lemn sculptat, în interiorul căreia se află o alifie cu miros de busuioc şi smirnă. Folosind alifia, cu degetul mijlociu, Îngerul Gabriel îl unge pe om pe frunte şi deasupra buzei superioare. Apoi, Îngerul Gabriel unge locurile în care se află chakrele. Apoi, se deschide iarăşi Poarta 1, prin care pătrund rudele şi prietenii celui ce păşeşte "dincolo". Aşteptat de rude şi prieteni, defunctul, purtat de mână, pătrunde împreună cu Îngerul Gabriel prin Poartă, care se închide instantaneu în urma lor. Evenimente importante continuă să se producă în jurul trupului fizic şi după ce defunctul, în corp duh, pătrunde prin Poartă, împreună cu Îngerul Gabriel. Sufletul - de fapt, corpul sufletului - rămâne în lumea eterică ca un înveliş luminos. După plecarea omului prin Poartă, corpul sufletului, care păstrează vag forma trupului material, pluteşte încă deasupra trupului material. El formează ceea ce vom numi carcasa sufletului. După plecarea omului prin Poartă, carcasa sufletului începe treptat să se dizolve. Dar, înainte de a se dizolva, în zona încă păzită de fiinţele îngereşti din Oastea Îngerului Mihail, apare iarăşi Doamna în Negru. Ea este însoţită de numeroase Fetiţe. În cadrul unui mic ceremonial, o parte din Fetiţe presară flori deasupra corpului sufletului, în timp ce restul Fetiţelor cântă încetişor un cântec simplu, melodios şi melancolic. De jur împrejur, o mare mulţime de pitici - spirite ale naturii -, poate aceiaşi care au fost prezenţi la naşterea omului, aşteaptă în tăcere, cu pălăriuţele în mâini, într-un comportament teribil de "uman". Sau, poate, cine ştie, oamenii sunt cei care au copiat inconştient un comportament ancestral al acestor fiinţe foarte sensibile şi foarte vechi, prezente încă de la formarea Terrei aurica, care sunt spiritele naturii.  Când totul se termină, toate fiinţele care participaseră la ceremonial se retrag în linişte, fiecare la treaba sa, potrivit funcţiei pe care o îndeplineşte în mare simfonie a universului.