vineri, 23 februarie 2018

Metamorfozele structurilor aurice

Metamorfozele structurilor aurice
Omul este, în primul rând, un spirit. El a fost creat direct de către Dumnezeu, cu mult timp înaintea formării Oceanului de Lumină. Spiritul omului, de formă sferică, a fost creat de C5tre Dumnezeu nemanifestat, IŞŞ. Spiritul este Omul Adevărat. în Oceanul de Lumină, după ce pătruns prin poarta alfa, spiritul omului s-a manifestat mai întâi ca stea, iar apoi a fost inclus într-un trup luminos de formă umanoidă. Acest trup de lumină de formă umanoidă este corpul duh. Pe planul său cuantic, corpul duh are aceeaşi consistenţă ca şi trupul material în lumea fizică. La fel ca şi corpul fizic în lumea materială, corpul duh are o formă umanoidă: are membre, trup, cap, are o fizionomie precis conturată. La fel ca şi trupul material, corpul duh are anumite organe interne, de forma unor sfere luminoase. Aceste organe interne pot fi denumite chakre-atribut. între spirit şi chakrele atribut s-au stabilit relaţii de conexiune aurică, de forma unor linii subţiri de energie. (26) Spiritul sălăşuieşte în interiorul corpului duh, în regiunea pieptului. El este situat pe linia divină, care face legătura directă cu Dumnezeu. Linia divină este un canal de lumină, care pătrunde prin creştetul capului şi iese prin partea inferioară a corpului duh. Ea poate fi comparată cu coloana vertebrală a trupului material sau cu canalul Sushumna de la nivelul corpului eteric. De altfel, canalul Sushumna este o proiecţie, la nivelul corpului eteric, a liniei divine. Chakrele atribut sunt aliniate de-a lungul liniei divine precum mărgelele pe o aţă.
Primul om care a avut un corp duh de formă umanoidă a fost Shantiah. Ulterior, au dobândit corp duh cei nouă oameni primordiali şi restul primei generaţii. La apogeul primului ciclu cosmic, numărul total al oamenilor primei generaţii nu depăşea câteva mii. Trupurile oamenilor primei generaţii erau de o frumuseţe de nedescris. Oamenii primei generaţii se asemănau cu îngerii. Corpurile lor duh erau diafane, iar la nivelul pieptului, ca o nestemată nepreţuită, strălucea spiritul. Corpurile duh ale oamenilor primei generaţii erau formate din energiile insuflate de cele 500 naţiuni de îngeri şi de spirite ale naturii. într-un fel, se poate spune că corpul duh  unui om este un veşmânt împrumutat de la îngeri. Veşmântul este al omului, în sensul că nu este creaţia sa directă, ci este îngerilor  (sufletul   formei)  şi  al  spiritelor  naturii  (sufletul creaţiei), fiind constituit din emisiile lor energetice. într-un fel, nici trupul material nu este al omului. Omul doar 1-a împrumutat de la ceea ce noi numim natură, în momentul întrupării. Trupul material este format din elementele chimice cunoscute: oxigen, hidrogen, carbon etc, tot astfel cum corpul duh este format din particule spirituale emise de fiinţele îngereşti. Dacă am exagera puţin, am putea conveni că există un înger Carbon, un înger Oxigen şi aşa mai departe. Să spunem că îngerul Oxigen a împrumutat omului o mică părticică din esenţa sa, răspândită în tot cosmosul. Astfel, omului i s-a făcut un veşmânt material, prin intermediul căruia să se poată manifesta în lumea fizică. Ce s-ar întâmpla, de exemplu, dacă, în condiţiile în care un om se comportă negativ faţă de natură, îngerul Carbon decide să retragă moleculele din componenţa trupului material al acestuia. Răspunsul este simplu: trupul omului s-ar destructura foarte rapid, iar din el n-ar mai rămâne decât amintirea. Spiritul omului, care este omul adevărat, ar rămâne fără învelişul de formă umanoidă, la fel cum un şofer ar rămâne fără automobil, în cazul unui accident. Fiind lipsit de învelişul de formă umanoidă, spiritul omului ar fi instantaneu aspirat în lumea cu care este în consonanţă - Lumea fără formă. Un fenomen de acest fel urma să se petreacă în timpurile primordiale ale primului ciclu cosmic, în momentul în care cele 500 de naţiuni de îngeri şi de spirite ale naturii au decis să-i retragă lui Shantiah, primul om, energiile ce formau corpul său duh. Fireşte, acest proces s-a desfăşurat după ce Shantiah a încălcat Legile lui Dumnezeu, iar faptele sale au pus în pericol stabilitatea cosmosului. Dintr-o dată, Shantiah şi-a dat seama că forma sa umanoidă tinde să se destructureze, astfel că spiritul său va fi absorbit în Lumea fără formă. Fireşte, după o lungă perioadă, spiritul lui Shantiah urma să revină iarăşi din Lumea fără formă, dar această posibilitate nu pare să-1 fi încântat prea tare, din moment ce a decis să-şi păstreze duhul de formă umanoidă cu orice mijloace. Astfel că a apelat la doi dintre cei 21 de îngeri ai Realităţii Formei şi a realizat o înţelegere cu ei. Cei doi îngeri, numiţi Hali şi Than, care formau o unitate, au acceptat târgul, astfel că i-au acordat lui Shantiah o insuflare energetică pentru a-şi menţine în continuare forma umanoidă a corpului duh, primind în schimb posibilitatea de a dobândi, ei înşişi» formă umanoidă de duh. Realizând acest târg, protagoniştii au încălcat automat Legile cosmice. Shantiah a obţinut o aparenţă deforma, lipsită însă de aportul energetic al celor 500 de naţiuni îngereşti. La rândul lor, cei doi îngeri ai Realităţii Formei - Hali şi Than - au obţinut o aparenţă de formă, manifestându-se ca o unitate/individualitate, fără a avea această permisiune. Din acel moment, atât Hallshithan, cât şi Shantiah au devenit Cel rău. Acelaşi fenomen s-a produs, de-a lungul tuturor ciclurilor cosmice, cu toate fiinţele - oameni, îngeri, spirite ale naturii -care au ales, prin liberul arbitru, să se opună Ordinii divine. Acelaşi proces s-a repetat, pe un alt plan, şi la începutul celui de-al treilea ciclu, imediat după formarea planului cuantic material. La începutul existenţei Edenului eteric, protopărinţii Adam şi Eva erau formaţi doar din trei structuri aurice: spiritul de formă sferică, corpul duh, şi, fireşte, trupul. Trupul lor era format din energia lumii în care se aflau. în prima fază, protopărinţii nu aveau încă structuri aurice exterioare; nu aveau corp emoţional, corp astral sau corp mental. In momentul apariţiei planului cuantic material, imediat după "izgonirea" din Edenul eteric, protopărinţii au primit - şi aici folosim formularea din Vechiul Testament - veşminte de piele, trupuri materiale. înainte de a primi veşminte de piele, s-a format corpul eteric, care reprezintă patternul energetic pe care este constituit acesta. (în cele ce urmează, pentru simplificare, vom face abstracţie de corpul eteric şi de funcţiunile acestuia). în prima perioadă de după izgonire, trupurile fizice ale protopărinţilor nu avea materialitatea de astăzi, fiind formate
din materia de atunci, o materie primară, translucidă şi relativ luminoasă. Corpurile lor fizice erau luminoase datorită faptului câ erau reflectarea directă a corpului duh. Datorită faptului că primii oameni au păcătuit, trupul lor fizic s-a întunecat - de arunci se poate spune că protopărinţii n-au mai fost vii. Viaţa înseamnă lumina. Păcatul înseamnă Moartea, adică întunericul. In momentul în care structurile corporale de atunci ale protopârinţilor au încetat să mai lumineze, ar fi trebuit săi survină moartea corporală, iar spiritele lor să fie absorbite în  Lumea fără formă - aşa cum ar fi trebuit să se întâmple cu Shantiah în primul ciclu al cosmosului. Nu s-a întâmplat acest fenomen datorită faptului că, de această dată, structura corporală a protopărinţilor Adam şi Eva (şi, apoi, a tuturor urmaşilor lor) a continuat să fie susţinută din exterior, printr-o infuzie de energie suplimentară. Surplusul de energie - de viaţă - a fost infuzată în mod direct de către Dumnezeu, care a susţinut, din exterior, fiinţa oamenilor. Această infuzie de energie suplimentară s-a concretizat la nivelul structurii aurice a protopărinţilor şi, apoi, ] a tuturor oamenilor, printr-un nou înveliş aurie de formă umanoidă: suflarea de viaţă sau sufletul. în fapt, suflarea de viaţă primită de la Dumnezeu a generat apariţia unei noi structuri aurice - sufletul. (27), Acelaşi proces de infuzare a unei suflări de viaţă din partea lui Dumnezeu, s-a desfăşurat, la o scară mai înaltă, şi la nivelul Terrei. La nivelul globului terestru, Dumnezeu a infuzat viaţa divină prin intermediul celui 21 de îngeri ai Temeliei. în urma acestei infuzii de energie, s-a format structura luminoasă de formă globulară a Terrei, ce susţine, din exterior, viaţa pe pământul material. Fără infuzia de viaţă, realizată prin intermediul celor 21 de îngeri ai Temeliei (ai Realităţii Formei), Terra ar fi doar un glob cosmic lipsit de viaţă vegetală şi animală, asemănătoare planetei Venus sau Mercur, iar la nivel j energetic ar fi doar o gaură neagră, în mijlocul căreia s-ar afla nucleul întunecat - mama tuturor întunecimilor. Ca înveliş aurie, sufletul este format din două elemente componente principale: steluţa sufletului, care la oamenii încarnaţi este situată la nivelul gâtului (laringelui) şi corpul sufletului, care are o formă umanoidă. Steluţa sufletului este reflectarea directă a spiritului pentru o singură existenţă, iar corpul sufletului este dublura corpului duh. Corpul sufletul este, într-un fel, un corp duh nou, care se suprapune pe cel vechi la naşterea omului în lumea materială. în momentul în care oamenii au primit suflarea de viaţă   j de Ia Dumnezeu şi s-a format corpul sufletului, s-a mai produs o transformare importantă. Ca o extensie a corpului sufletului, a apărut la oameni primul corp aurie exterior, de forma unui ovoid de aproximativ 80-90 de centimetri. Acest corp aurie exterior poate fi denumit protocorp aurie originar. Până în acel moment, oamenii aveau doar structuri aurice interioare, de formă umanoidă. Protocorpul aurie originar a fost aşadar prima structură aurică exterioară, de formă ovoidală ce a apărut la oameni. Chiar şi după înmulţirea oamenilor în lumea materială, era posibilă reîntoarcerea la starea iniţială. Oamenii ar fi trebuit să se manifeste potrivit Ordinii cosmice, iar atunci structura lor corporală ar fi început să lumineze iarăşi cu de la sine putere şi n-ar mai fi avut nevoie să le fie infuzată energia vieţii din exterior. Din păcate, oamenii au ales altceva: s-au însoţit cu cele trei catagorii de fiinţe rebele - cu Lorehh eterice, cu Lorehh sexuale şi cu Dree -, cărora le-au cedat o parte din energia de viaţă primită de la Dumnezeu. Le-au cedat o parte din suflarea lor de viaţă - o parte din sufletul lor. Aşadar, prin interacţiunea aurică a oamenilor cu cele trei caîagoni de fiinţe rebele - cu Lorehh eterice, cu Lorehh sexuale şi cu Dree -, din protocorpul aurie originar s-au separat trei structuri ovoidale distincte, precum planetele dintr-o nebuloasă. Acestea au fost, în ordine: corpul emoţional, corpul astral şi corpul mental. De-a lungul timpului, cele trei corpuri aurice exterioare s-au transformat progresiv, pentru a ajunge în forma de astăzi, când se prezintă sub forma unor structuri ovoidale ce învăluie trupul material (motiv pentru care le denumim exterioare). Prin activitatea fiinţelor Lorehh eterice s-a format corpul emoţional iar prin activitatea fiinţelor Lorehh sexuale s-a format corpul astral. Influenţa directă a lui Lucifer şi a îngerilor rebeli Dree, s-a concretizat prin apariţia corpului mental. Dree sunt zeii mentalului. Astfel, Lorehh şi Dree au furat o parte din energia dată de Dumnezeu oamenilor, pentru a o folosi în scopuri proprii. De aceea, se spune că oamenii nu mai sunt vii - că nu mai au viaţă veşnică. Fiinţele întunecate au furat viaţa veşnică a oamenilor pentru a ieşi, ele însele, din moarte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.