Arca lui Noe
Istoria celei de-a doua părţi a celui de-al patrulea ciclu, de după reinfuzarea răului, seamănă cu ceea ce s-a petrecut la sfârşitul ciclului al treilea. Datorită faptului că oamenii întrupaţi nu mai respectau legile cosmice, forţele răului au obţinut un avantaj nesperat în lumea materială, astfel că au periclitat existenţa acesteia. O catastrofă nu vine niciodată singură, astfel că, de la un moment dat, celor întunecaţi le-a venit iarăşi ideea nebunească de a sparge cerurile şi de a crea un imperiu universal al răului în planul material, ceea ce a declanşat riposta Fiilor Luminii. Războiul dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului s-a concretizat printr-un nou eveniment catastrofal: potopul. Situaţia se înrăutăţise atât de mult în acea perioadă încât, pe toată suprafaţa pământului, nu existau prea multe persoane care să respecte legile cosmice. Dumnezeu a cercetat inima tuturor fiinţelor întrupate în lumea materială. Singura fiinţă omenească a cărui inimă 1-a mulţumit pe Domnul Dumnezeu a fost Noe. Noe a primit poruncă direct de la Domnul Dumnezeu să construiască o arcă, pe care să îmbarce "casa" sa, împreună cu anumite elemente de floră şi faună. Arca lui Noe avea o formă extrem de simplă: arăta ca o jumătate de nucă, fiind împărţită în mai multe compartimente. După cum s-a menţionat, corpul (învelişul) fizic al naturii vegetale este constituit din proporţii inegale de întuneric şi lumină. Iniţial, corpul fizic al unui eiement din natură a fost constituit din lumină, dar, treptat, compoziţia sa a cunoscut un proces de întunecare. Astfel, o vegetală "luminoasă" care, cândva, era bună la gust şi hrănitoare, s-a transformat într-una nocivă şi otrăvitoare. Un animal blând a devenit agresiv, ca şi cum agresivitatea şi violenţa oamenilor s-ar fi transferat acestuia. De fapt, animalele reprezintă ceea ce oamenii au făptuit rău şi au lăsat în urmă - trecut cristalizat. (Procesul prin care plantele şi animalele s-au transformat, trecând de la întuneric la lumină, a fost expus în paginile anterioare: dinspre centru spre periferie.) Noe a adunat în arca sa, alături de membrii casei sale, doar acele elemente vegetale şi animale necorupte total de reziduurile aurice, în care lumina era preoponderentă. Celelalte elemente vegetale şi animale au fost distruse de potop. La începerea diluviului propriu-zis, Noe şi familia sa şi-au găsit adăpost pe arcă. Familia lui Noe era formată din Noe-tatăl, soţia sa şi cei trei băieţi, care şi-au luat neveste. Se pare totuşi că, cel puţin la un moment dat, în afara lor, a mai găsit refugiu în arcă încă o familie formată din trei persoane, despre care nu există nici un fel de surse documentare, dar a căror prezenţă a rămas imortalizată în cronica akasha. Această familie era formată dmtr-un preot (echivalentul unui preot), soţia şi fiica sa (posibil să fie vorba despre două fiice). A doua familie de pe arcă făcea parte din casa lui Noe, dar nu din familia sa. De aitfei, din Vechiul Testament aflăm că Noe a primit poruncă că îmbarce în arcă toată casa sa. "Şi Domnul Dumnezeu i-a zis lui Noe: Intră, tu şi toată casa ta în arcă, pentru că am văzut că, din toată generaţia aceasta, tu eşti singurul drept înaintea Mea" - VT 7; 1. Aici se impune un scurt comentariu: termenul casă semnifică pe toţi cei care locuiau sub acelaşi acoperiş cu Noe -robi, preoţi, meşteşugari - astfel că nu se referă la ceea ce astăzi înţelegem prin termenul de familie; termenul de familie presupune fie o înrudire prin sânge, fie una prin alianţă. Termenul generaţie pare să fie folosit în acelaşi sens în care este folosit în această carte: se referă la generaţia a patra. Termenul drept, prin care este desemnat Noe, presupune respectarea Ordinii cosmice. Fireşte, se poate pune problema: de ce Vechiul Testament nu aminteşte despre cea de-a doua familie - formată dintr-un bărbat ceva mai în vârstă şi din două femei -, care a fost prezentă, la un moment dat, pe arcă. De altfel, Vechiul Testament nu aminteşte nici despre apariţia răului în cosmos, după cum nu ia în considerare nici celelalte fiinţe omeneşti contemporane cu Adam, Eva, Cain sau Abel. Se mulţumeşte doar să specifice că răul întrupat în şarpe a ispitit-o pe Eva, după cum se mulţumeşte să amintească în treacăt despre "fiii şi fiicele" lui Adam şi ale Evei, fără a le aminti numele Cu privire la cauzele acestor omisiuni pot fi emise mai multe opinii. Cea mai la îndemână ar fi că s-au operat modificări asupra textului Vechiului Testament, în funcţie de anumite considerente doctrinare. Se ştie că primele cinci cărţi ale Vechiului Testament - inclusiv Geneza - au fost scrise chiar de către Moise, dar nu este exclus ca cei care le-au copiat sau
cei care au stabilit varianta finală, eveniment ce a avut loc mult timp după moartea lui Moise, să fi stabilit textul în funcţie fie de de imperativele politico-doctrinare ale momentului, fie de calitatea auditoriului căruia îi era adresat textul. De altminteri, pentru a reda întreaga desfăşurare a evenimentelor descrise în Geneză, ar fi fost nevoie de cel puţin zece volume de dimensiunea Vechiului Testament. Probabil că cea de-a doua familie prezentă pe arcă nu a avut nici un fel de rol în desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, motiv pentru care nu a fost amintită. Oricum, modul de alcătuire a textului Vechiului Testament indică în mod clar faptul că cei care au redactat textul final cunoşteau din cronica akasha (memoria psihoinformaţională a Terrei) întreaga desfăşurare a evenimentelor, dar au selectat doar acele evenimente pe care le-au considerat importante. Vechiul Testament a urmărit doar acele evenimente cu implicaţii în raporturile dintre Dumnezeu şi poporul evreu. De aceea, evenimentele narate în Vechiul Testament sunt întrucâtva diferite de cele descrise în scrierile sacre ale altor popoare ale antichităţii. Fiecare popor a avut propria sa istorie, dezvăluită de către iniţiaţi. Iniţiaţii din vechime au consemnat în scrierile lor doar ceea ce i-a interesat pe ei, în funcţie de sursa inspiraţiei, de poporul din care au făcut parte şi de arealul în care şi-a desfăşurat existenţa acel popor. Dacă, de exemplu, iniţiaţii protodacilor ar fi scris o istorie a evenimentelor primordiale, aceasta ar fi trebuit să cuprindă doar acele evenimente ce s-au desfăşurat în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Şi iniţiaţii daci ar fi scris despre Adam, Eva şi Cei curaţi, dar n-ar fi scris nimic despre istoria sacră a vechilor evrei, care nu i-ar fi interesat. Ei ar fi urmărit doar ceea ce s-a petrecut în propriul lor teritoriu. De altfel, istoria sacră a poprului evreu începe doar cu Avram devenit Avraam
Istoria celei de-a doua părţi a celui de-al patrulea ciclu, de după reinfuzarea răului, seamănă cu ceea ce s-a petrecut la sfârşitul ciclului al treilea. Datorită faptului că oamenii întrupaţi nu mai respectau legile cosmice, forţele răului au obţinut un avantaj nesperat în lumea materială, astfel că au periclitat existenţa acesteia. O catastrofă nu vine niciodată singură, astfel că, de la un moment dat, celor întunecaţi le-a venit iarăşi ideea nebunească de a sparge cerurile şi de a crea un imperiu universal al răului în planul material, ceea ce a declanşat riposta Fiilor Luminii. Războiul dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului s-a concretizat printr-un nou eveniment catastrofal: potopul. Situaţia se înrăutăţise atât de mult în acea perioadă încât, pe toată suprafaţa pământului, nu existau prea multe persoane care să respecte legile cosmice. Dumnezeu a cercetat inima tuturor fiinţelor întrupate în lumea materială. Singura fiinţă omenească a cărui inimă 1-a mulţumit pe Domnul Dumnezeu a fost Noe. Noe a primit poruncă direct de la Domnul Dumnezeu să construiască o arcă, pe care să îmbarce "casa" sa, împreună cu anumite elemente de floră şi faună. Arca lui Noe avea o formă extrem de simplă: arăta ca o jumătate de nucă, fiind împărţită în mai multe compartimente. După cum s-a menţionat, corpul (învelişul) fizic al naturii vegetale este constituit din proporţii inegale de întuneric şi lumină. Iniţial, corpul fizic al unui eiement din natură a fost constituit din lumină, dar, treptat, compoziţia sa a cunoscut un proces de întunecare. Astfel, o vegetală "luminoasă" care, cândva, era bună la gust şi hrănitoare, s-a transformat într-una nocivă şi otrăvitoare. Un animal blând a devenit agresiv, ca şi cum agresivitatea şi violenţa oamenilor s-ar fi transferat acestuia. De fapt, animalele reprezintă ceea ce oamenii au făptuit rău şi au lăsat în urmă - trecut cristalizat. (Procesul prin care plantele şi animalele s-au transformat, trecând de la întuneric la lumină, a fost expus în paginile anterioare: dinspre centru spre periferie.) Noe a adunat în arca sa, alături de membrii casei sale, doar acele elemente vegetale şi animale necorupte total de reziduurile aurice, în care lumina era preoponderentă. Celelalte elemente vegetale şi animale au fost distruse de potop. La începerea diluviului propriu-zis, Noe şi familia sa şi-au găsit adăpost pe arcă. Familia lui Noe era formată din Noe-tatăl, soţia sa şi cei trei băieţi, care şi-au luat neveste. Se pare totuşi că, cel puţin la un moment dat, în afara lor, a mai găsit refugiu în arcă încă o familie formată din trei persoane, despre care nu există nici un fel de surse documentare, dar a căror prezenţă a rămas imortalizată în cronica akasha. Această familie era formată dmtr-un preot (echivalentul unui preot), soţia şi fiica sa (posibil să fie vorba despre două fiice). A doua familie de pe arcă făcea parte din casa lui Noe, dar nu din familia sa. De aitfei, din Vechiul Testament aflăm că Noe a primit poruncă că îmbarce în arcă toată casa sa. "Şi Domnul Dumnezeu i-a zis lui Noe: Intră, tu şi toată casa ta în arcă, pentru că am văzut că, din toată generaţia aceasta, tu eşti singurul drept înaintea Mea" - VT 7; 1. Aici se impune un scurt comentariu: termenul casă semnifică pe toţi cei care locuiau sub acelaşi acoperiş cu Noe -robi, preoţi, meşteşugari - astfel că nu se referă la ceea ce astăzi înţelegem prin termenul de familie; termenul de familie presupune fie o înrudire prin sânge, fie una prin alianţă. Termenul generaţie pare să fie folosit în acelaşi sens în care este folosit în această carte: se referă la generaţia a patra. Termenul drept, prin care este desemnat Noe, presupune respectarea Ordinii cosmice. Fireşte, se poate pune problema: de ce Vechiul Testament nu aminteşte despre cea de-a doua familie - formată dintr-un bărbat ceva mai în vârstă şi din două femei -, care a fost prezentă, la un moment dat, pe arcă. De altfel, Vechiul Testament nu aminteşte nici despre apariţia răului în cosmos, după cum nu ia în considerare nici celelalte fiinţe omeneşti contemporane cu Adam, Eva, Cain sau Abel. Se mulţumeşte doar să specifice că răul întrupat în şarpe a ispitit-o pe Eva, după cum se mulţumeşte să amintească în treacăt despre "fiii şi fiicele" lui Adam şi ale Evei, fără a le aminti numele Cu privire la cauzele acestor omisiuni pot fi emise mai multe opinii. Cea mai la îndemână ar fi că s-au operat modificări asupra textului Vechiului Testament, în funcţie de anumite considerente doctrinare. Se ştie că primele cinci cărţi ale Vechiului Testament - inclusiv Geneza - au fost scrise chiar de către Moise, dar nu este exclus ca cei care le-au copiat sau
cei care au stabilit varianta finală, eveniment ce a avut loc mult timp după moartea lui Moise, să fi stabilit textul în funcţie fie de de imperativele politico-doctrinare ale momentului, fie de calitatea auditoriului căruia îi era adresat textul. De altminteri, pentru a reda întreaga desfăşurare a evenimentelor descrise în Geneză, ar fi fost nevoie de cel puţin zece volume de dimensiunea Vechiului Testament. Probabil că cea de-a doua familie prezentă pe arcă nu a avut nici un fel de rol în desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, motiv pentru care nu a fost amintită. Oricum, modul de alcătuire a textului Vechiului Testament indică în mod clar faptul că cei care au redactat textul final cunoşteau din cronica akasha (memoria psihoinformaţională a Terrei) întreaga desfăşurare a evenimentelor, dar au selectat doar acele evenimente pe care le-au considerat importante. Vechiul Testament a urmărit doar acele evenimente cu implicaţii în raporturile dintre Dumnezeu şi poporul evreu. De aceea, evenimentele narate în Vechiul Testament sunt întrucâtva diferite de cele descrise în scrierile sacre ale altor popoare ale antichităţii. Fiecare popor a avut propria sa istorie, dezvăluită de către iniţiaţi. Iniţiaţii din vechime au consemnat în scrierile lor doar ceea ce i-a interesat pe ei, în funcţie de sursa inspiraţiei, de poporul din care au făcut parte şi de arealul în care şi-a desfăşurat existenţa acel popor. Dacă, de exemplu, iniţiaţii protodacilor ar fi scris o istorie a evenimentelor primordiale, aceasta ar fi trebuit să cuprindă doar acele evenimente ce s-au desfăşurat în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Şi iniţiaţii daci ar fi scris despre Adam, Eva şi Cei curaţi, dar n-ar fi scris nimic despre istoria sacră a vechilor evrei, care nu i-ar fi interesat. Ei ar fi urmărit doar ceea ce s-a petrecut în propriul lor teritoriu. De altfel, istoria sacră a poprului evreu începe doar cu Avram devenit Avraam
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.