Antidotul
Şi la începutul celei de-a patra perioade a ciclului actual, procesul cotropirii lumii materiale de către cei întunecaţi s-a desfăşurat după "scenariul" standard. S-a ajuns iarăşi ca fiinţele Lorehh şi Dree să se plimbe ca la ele acasă, corporal, în pseudoparadisurile terestre, la fel ca în trecut. în urma împreunărilor acestora cu fiicele oamenilor - care se făcuseră iarăşi frumoase, adevărate venere în came şi oase - s-a născut o nouă generaţie de semizei şi o generaţie de făpturi. La rândul lor, Primordialii întunericului s-au manifestat ca odinioară şi au ajuns să fie veneraţi ca nişte zei. Ei au fost, de altfel, zeii despre care vorbesc vechile religii. Ofensiva celor răi era condusă atât din Centrul de la miazănoapte, care era situat între Tigru şi Eufrat, cât şi din centrele de putere secundare, care se aflau pe tot cuprinsul pământului. Atât Centrul de la miazănoapte, cât şi centrele secundare ale întunericului - al căror număr depăşea, la un moment dat, 500 de locaţii - erau constituite la interfaţa găurilor de vierme ce făceau legătura dintre haos şi lumea materială. Chiar la intrarea în găurile de vierme se aflau giganticele temple energetice, pe unde pătrundeau fiinţele Lorehh, Dree şi Primordialii cei mari ai întunericului. Dar, de câte ori apare o boală sau un virus, apare şi antidotul. Uneori, antidotul este folosit pe scară largă mult mai târziu, dar momentul apariţiei sale nu este prea depărtat de momentul instaurării bolii. într-un fel, se poate spune că natura este foarte grijulie faţă de propria ei perpetuare. Când un organism este bolnav, natura creează un anticorp care să o vindece. Tot astfel s-au petrecut lucrurile în ceea ce priveşte râul (un virus de o altă natură). Totuşi, de această dată, antidotul nu a mai venit din partea Fiilor Luminii, care, desigur, erau extrem de îngrijoraţi ■^ privire la soarta umanităţii. îngerii din ierarhia Fiilor Luminii n" puteau interveni direct în lumea materială datorită infuziei răului în mediu şi în oameni. îngerii trăiesc în prezentul continuu, care este Timpul lui Dumnezeu, în timp ce lumea materială şi fiinţele de pe cuprinsul ei trăiesc într-un timp diferit - în timpul Celui rău. îngerii din ierarhia Fiiilor Luminii au devenit astfel doar observatori ai lumii materiale. Acelaşi lucru se poate spune despre Primordialii Luminii şi despre Copiii lui Dumnezeu. Marea lor majoritate s-a retras din istoria oamenilor, fără a părăsi totuşi planul cuantic material. Ei nu au pătruns în lumea eterică, astfel că în perioada despre care este vorba, au format diferite enclave în locurile pustii de pe suprafaţa pământului. Aceste enclave erau dispuse, cel mai adesea, în locurile cu multă vegetaţie din Africa, sud-estul Europei, America de sud şi Asia. Cei mai mulţi se aflau încă în Centrul de putere al Luminii, situat pe teritoriul României de astăzi. Motivul pentru care Primordialii luminii şi Copiii lui Dumnezeu au ales locurile cu multă vegetaţie nu presupune în mod necesar o materializare directă. Ei aveau nevoie de o contraparte cât mai pură a naturii pentru propriile lor enclave, ] ca un fel de "împământare" în material. Dacă nu ar fi avut acest tip de împământare, ei ar fi rupt definitiv contactul cu lumea materială. în acea perioadă de timp, cu totul accidental, Primordialii Luminii şi Copiii lui Dumnezeu puteau fi observaţi în lumea materială de unii călători rătăciţi; ei se prezentau ca nişte făpturi de o mare frumuseţe, mult mai înalţi decât oamenii materiali, ale căror trupri radiau lumina. De multe ori, călătorii din acele timpuri povesteau că au observat făpturi minunate formate din lumină, care apăreau şi dispăreau instantaneu. Astfel de evenimente se produc uneori şi în ziua de astăzi, mai ales în locurile pustii. Totuşi, Primordialii luminii şi Copiii lui Dumnezeu nu au intervenit în istoria oamenilor. Dacă ar fi intervenit direct în lumea oamenilor, ar fi trebuit să răspundă la forţă cu forţa, ceea ce însemna, pentru ei, încălcarea Ordinii cosmice şi, implicit, căderea în materie. Din acest motiv, în cea de-a patra perioadă a ciclului actual, antidotul la forţa răului nu a venit de la Fiii Luminii ori de la Copiii lui Dumnezeu, ci de la oamenii decorporaţi din principalele Centre de putere: oamenii din Centrul IşşinghingerJ oamenii din Centrul Lirakashin, oamenii din Centail de Iţfl miazâzi, oamenii din Centrul prometeic (din lumea eterică) şi oamenii din Regatul morţilor vii (infraetericul de azi). Toţi aceşti oameni decorporaţi au format opoziţia transfizică la forţele răului. Ei voiau să elimine răul din lumea materială prin forţă. Scopul lor final era alungarea definitivă a celor răi în haos. Concomitent, ei doreau iluminarea tuturor oamenilor întrupaţi, indiferent de seminţie: icon hlisa ori sâmtemi. Oamenii din aceste Centre de putere pot fi consideraţi drept "iluminaţi". în ceea ce priveşte expresia iluminaţi (care nu are nimic de-a face cu acea grupare denumită astăzi prin termenul
iluminaţi), trebuie să facem o scurtă paranteză, pentru a ţine cont de semnificaţiile multiple şi adesea ambigue ale cuvântului. Propriu-zis, cuvântul iluminat se referă la obiecte sau la fiinţe din lumea materială, care nu emit lumină proprie şi care, pentru a deveni vizibile, sunt iluminate de o sursă exterioară. La oameni, acţiunea de iluminare este, desigur, de natură spirituală - acesta fiind şi sensul în care folosim acest cuvânt. în cazul oamenilor, iluminaţii sunt acele persoane asupra cărora s-a exercitat din exterior o acţiune de iluminare. Oamenii respectivi nu au capacitatea de a se lumina singuri, cu de la ei putere; ei se luminează în urma unei acţiuni exercitate din exterior - la fel cum, la nivelul lumii materiale, un obiect devine vizibil doar dacă este luminat de o sursă: fie de un bec, fie de lumina soarelui. Din punct de vedere aurie, iluminaţii sunt de două feluri, în funcţie de calitatea celui care a exercitat acţiunea din exterior. Calitatea celui care a realizat acţiunea de iluminare poate fi determinată ţinându-se cont de respectarea Ordinii cosmice. în consecinţă, pot fi denumiţi iluminaţi atât cei care au receptat influenţa din partea celor care respectă Ordinea cosmică, cât şi din partea celor care nu o respectă. în ambele cazuri, sensul este clar: oamenii iluminaţi dobândesc caracteristici noi, printr-o influenţare directă. Din acest punct de vedere, şi oamenii din sămânţa cea rea P°t fi denumiţi, destul de impropriu, "iluminaţi", datorită Aptului că asupra lor a fost exercitată o acţiune din exterior de câtre cei care au această capacitate (Lorehh. Dree sau Primordialii întunericului, iniţiaţii cei răi). Ei sunt, fireşte, 'iluminaţi" ai răului în schimb, oamenii buni pot fi denumiţi iluminaţi a: binelui, datorită faptului că asupra lor a fost exercitată o acţimj. de iluminare pozitivă din exterior de către cei buni (FJJJ Luminii, Primordialii luminii, iniţiaţii cei buni etc). în momentul în care acţiunea de iluminare încetează indiferent din ce motiv, oamenii respectivi îşi pierd aceste caracteristici; ei redevin aşa cum erau înainte. Astăzi se foloseşte cuvântul iluminat doar în sensul benefic al cuvântului datorită faptului că nu se mai recunoaşte acţiunea răului fr cosmos - cu alte cuvintre, nu i se acordă răului realitate ontologică. La polul opus al iluminaţilor sunt luminaţii - cei care emit lumină prin propria lor putere. în urma unor eforturi personale, oamenii luminaţi au dobândit caracteristica de a lumina singuri. Dacă iluminarea este, teroretic, posibilă atât celor răi (care se "luminează" invers, adică se întunecă), cât şi celor buni, luminarea nu este posibilă decât celor buni. Doar cei ce se apropie de Lumină, pot lumina cu de la sine putere. Lumina Supremă este Dumnezeu, iar în momentul în care un om devine luminat se poate spune că Dumnezeu sălăşuieşte în fiinţa sa - în inima fiinţei sau în spiritul său. Cei răi sunt, de fapt, opusul luminaţilor: ei sunt cei întunecaţi. Exemplificând, în cazul unui om iluminat, structura sa aurică (sufletul şi corpurile aurice exterioare) reacţionează la fel ca un obiect din lumea materială. Dacă un obiect din lumea materială este luminat de un bec roşu, el pare să aibă culoarea roşie. Tot astfel se produc lucrurile în cazul structurii aurice a unui om iluminat: dacă asupra sa acţionează din exterior o fiinţă întunecată, structura sa aurică devine întunecată; dacă acţionează o fiinţă luminoasă, structura aurică devine luminoasă. Dacă, o lungă perioadă de timp, un om este supus unei influenţe luminoase, de la un moment dat, structura sa aurică începe să lumineze cu de la sine putere: astfel, el trece progresiv de la starea de iluminat la cea de luminat. Problema este că, în momentul în care un om luminat emite o pharismah aflată în disonanţă cu legile cosmosului, începe să se întunece din punct de vedere aurie. Acesta a fost, de altfel, procesul prin care oamenii cândva luminoşi s-au întunecat. Acest proces este valabil atât pentru oameni, cât fl pentru fiinţele îngereşti şi spiritele naturii Activitatea
Şi la începutul celei de-a patra perioade a ciclului actual, procesul cotropirii lumii materiale de către cei întunecaţi s-a desfăşurat după "scenariul" standard. S-a ajuns iarăşi ca fiinţele Lorehh şi Dree să se plimbe ca la ele acasă, corporal, în pseudoparadisurile terestre, la fel ca în trecut. în urma împreunărilor acestora cu fiicele oamenilor - care se făcuseră iarăşi frumoase, adevărate venere în came şi oase - s-a născut o nouă generaţie de semizei şi o generaţie de făpturi. La rândul lor, Primordialii întunericului s-au manifestat ca odinioară şi au ajuns să fie veneraţi ca nişte zei. Ei au fost, de altfel, zeii despre care vorbesc vechile religii. Ofensiva celor răi era condusă atât din Centrul de la miazănoapte, care era situat între Tigru şi Eufrat, cât şi din centrele de putere secundare, care se aflau pe tot cuprinsul pământului. Atât Centrul de la miazănoapte, cât şi centrele secundare ale întunericului - al căror număr depăşea, la un moment dat, 500 de locaţii - erau constituite la interfaţa găurilor de vierme ce făceau legătura dintre haos şi lumea materială. Chiar la intrarea în găurile de vierme se aflau giganticele temple energetice, pe unde pătrundeau fiinţele Lorehh, Dree şi Primordialii cei mari ai întunericului. Dar, de câte ori apare o boală sau un virus, apare şi antidotul. Uneori, antidotul este folosit pe scară largă mult mai târziu, dar momentul apariţiei sale nu este prea depărtat de momentul instaurării bolii. într-un fel, se poate spune că natura este foarte grijulie faţă de propria ei perpetuare. Când un organism este bolnav, natura creează un anticorp care să o vindece. Tot astfel s-au petrecut lucrurile în ceea ce priveşte râul (un virus de o altă natură). Totuşi, de această dată, antidotul nu a mai venit din partea Fiilor Luminii, care, desigur, erau extrem de îngrijoraţi ■^ privire la soarta umanităţii. îngerii din ierarhia Fiilor Luminii n" puteau interveni direct în lumea materială datorită infuziei răului în mediu şi în oameni. îngerii trăiesc în prezentul continuu, care este Timpul lui Dumnezeu, în timp ce lumea materială şi fiinţele de pe cuprinsul ei trăiesc într-un timp diferit - în timpul Celui rău. îngerii din ierarhia Fiiilor Luminii au devenit astfel doar observatori ai lumii materiale. Acelaşi lucru se poate spune despre Primordialii Luminii şi despre Copiii lui Dumnezeu. Marea lor majoritate s-a retras din istoria oamenilor, fără a părăsi totuşi planul cuantic material. Ei nu au pătruns în lumea eterică, astfel că în perioada despre care este vorba, au format diferite enclave în locurile pustii de pe suprafaţa pământului. Aceste enclave erau dispuse, cel mai adesea, în locurile cu multă vegetaţie din Africa, sud-estul Europei, America de sud şi Asia. Cei mai mulţi se aflau încă în Centrul de putere al Luminii, situat pe teritoriul României de astăzi. Motivul pentru care Primordialii luminii şi Copiii lui Dumnezeu au ales locurile cu multă vegetaţie nu presupune în mod necesar o materializare directă. Ei aveau nevoie de o contraparte cât mai pură a naturii pentru propriile lor enclave, ] ca un fel de "împământare" în material. Dacă nu ar fi avut acest tip de împământare, ei ar fi rupt definitiv contactul cu lumea materială. în acea perioadă de timp, cu totul accidental, Primordialii Luminii şi Copiii lui Dumnezeu puteau fi observaţi în lumea materială de unii călători rătăciţi; ei se prezentau ca nişte făpturi de o mare frumuseţe, mult mai înalţi decât oamenii materiali, ale căror trupri radiau lumina. De multe ori, călătorii din acele timpuri povesteau că au observat făpturi minunate formate din lumină, care apăreau şi dispăreau instantaneu. Astfel de evenimente se produc uneori şi în ziua de astăzi, mai ales în locurile pustii. Totuşi, Primordialii luminii şi Copiii lui Dumnezeu nu au intervenit în istoria oamenilor. Dacă ar fi intervenit direct în lumea oamenilor, ar fi trebuit să răspundă la forţă cu forţa, ceea ce însemna, pentru ei, încălcarea Ordinii cosmice şi, implicit, căderea în materie. Din acest motiv, în cea de-a patra perioadă a ciclului actual, antidotul la forţa răului nu a venit de la Fiii Luminii ori de la Copiii lui Dumnezeu, ci de la oamenii decorporaţi din principalele Centre de putere: oamenii din Centrul IşşinghingerJ oamenii din Centrul Lirakashin, oamenii din Centail de Iţfl miazâzi, oamenii din Centrul prometeic (din lumea eterică) şi oamenii din Regatul morţilor vii (infraetericul de azi). Toţi aceşti oameni decorporaţi au format opoziţia transfizică la forţele răului. Ei voiau să elimine răul din lumea materială prin forţă. Scopul lor final era alungarea definitivă a celor răi în haos. Concomitent, ei doreau iluminarea tuturor oamenilor întrupaţi, indiferent de seminţie: icon hlisa ori sâmtemi. Oamenii din aceste Centre de putere pot fi consideraţi drept "iluminaţi". în ceea ce priveşte expresia iluminaţi (care nu are nimic de-a face cu acea grupare denumită astăzi prin termenul
iluminaţi), trebuie să facem o scurtă paranteză, pentru a ţine cont de semnificaţiile multiple şi adesea ambigue ale cuvântului. Propriu-zis, cuvântul iluminat se referă la obiecte sau la fiinţe din lumea materială, care nu emit lumină proprie şi care, pentru a deveni vizibile, sunt iluminate de o sursă exterioară. La oameni, acţiunea de iluminare este, desigur, de natură spirituală - acesta fiind şi sensul în care folosim acest cuvânt. în cazul oamenilor, iluminaţii sunt acele persoane asupra cărora s-a exercitat din exterior o acţiune de iluminare. Oamenii respectivi nu au capacitatea de a se lumina singuri, cu de la ei putere; ei se luminează în urma unei acţiuni exercitate din exterior - la fel cum, la nivelul lumii materiale, un obiect devine vizibil doar dacă este luminat de o sursă: fie de un bec, fie de lumina soarelui. Din punct de vedere aurie, iluminaţii sunt de două feluri, în funcţie de calitatea celui care a exercitat acţiunea din exterior. Calitatea celui care a realizat acţiunea de iluminare poate fi determinată ţinându-se cont de respectarea Ordinii cosmice. în consecinţă, pot fi denumiţi iluminaţi atât cei care au receptat influenţa din partea celor care respectă Ordinea cosmică, cât şi din partea celor care nu o respectă. în ambele cazuri, sensul este clar: oamenii iluminaţi dobândesc caracteristici noi, printr-o influenţare directă. Din acest punct de vedere, şi oamenii din sămânţa cea rea P°t fi denumiţi, destul de impropriu, "iluminaţi", datorită Aptului că asupra lor a fost exercitată o acţiune din exterior de câtre cei care au această capacitate (Lorehh. Dree sau Primordialii întunericului, iniţiaţii cei răi). Ei sunt, fireşte, 'iluminaţi" ai răului în schimb, oamenii buni pot fi denumiţi iluminaţi a: binelui, datorită faptului că asupra lor a fost exercitată o acţimj. de iluminare pozitivă din exterior de către cei buni (FJJJ Luminii, Primordialii luminii, iniţiaţii cei buni etc). în momentul în care acţiunea de iluminare încetează indiferent din ce motiv, oamenii respectivi îşi pierd aceste caracteristici; ei redevin aşa cum erau înainte. Astăzi se foloseşte cuvântul iluminat doar în sensul benefic al cuvântului datorită faptului că nu se mai recunoaşte acţiunea răului fr cosmos - cu alte cuvintre, nu i se acordă răului realitate ontologică. La polul opus al iluminaţilor sunt luminaţii - cei care emit lumină prin propria lor putere. în urma unor eforturi personale, oamenii luminaţi au dobândit caracteristica de a lumina singuri. Dacă iluminarea este, teroretic, posibilă atât celor răi (care se "luminează" invers, adică se întunecă), cât şi celor buni, luminarea nu este posibilă decât celor buni. Doar cei ce se apropie de Lumină, pot lumina cu de la sine putere. Lumina Supremă este Dumnezeu, iar în momentul în care un om devine luminat se poate spune că Dumnezeu sălăşuieşte în fiinţa sa - în inima fiinţei sau în spiritul său. Cei răi sunt, de fapt, opusul luminaţilor: ei sunt cei întunecaţi. Exemplificând, în cazul unui om iluminat, structura sa aurică (sufletul şi corpurile aurice exterioare) reacţionează la fel ca un obiect din lumea materială. Dacă un obiect din lumea materială este luminat de un bec roşu, el pare să aibă culoarea roşie. Tot astfel se produc lucrurile în cazul structurii aurice a unui om iluminat: dacă asupra sa acţionează din exterior o fiinţă întunecată, structura sa aurică devine întunecată; dacă acţionează o fiinţă luminoasă, structura aurică devine luminoasă. Dacă, o lungă perioadă de timp, un om este supus unei influenţe luminoase, de la un moment dat, structura sa aurică începe să lumineze cu de la sine putere: astfel, el trece progresiv de la starea de iluminat la cea de luminat. Problema este că, în momentul în care un om luminat emite o pharismah aflată în disonanţă cu legile cosmosului, începe să se întunece din punct de vedere aurie. Acesta a fost, de altfel, procesul prin care oamenii cândva luminoşi s-au întunecat. Acest proces este valabil atât pentru oameni, cât fl pentru fiinţele îngereşti şi spiritele naturii Activitatea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.